RAFTUL de cULTURA geneRALA

RAFTUL de cULTURA geneRALA

4 5 6

eRALA
ALA

RALA
4 4 5 6 5 6
4
gen eRALA

n eRALA

n eRALA

A
A

A
6

geneRAL
3

neRAL
3

neRAL
5

URA gen eR
4

A
A

A
5 6

geneRAL
2

geneRAL
2

geneRAL

geneRALA
gia
4
3

LTURA neRALA
LTURA neRALA

LTURA neRALA

geneRALA
azi

geneRALA

geneRALA
până
XiX

geneRALA
2
2

2 2

geneRALA
XViii

secolul

secolul
în

A
până
A

A
RenaşteRii

Din

geneRALA

cULTURA
apogeul

mitolo
la

cULTURAgeneRALA
De
1

geneRALA

de cULTURA
cULTURA
geneRALA

de
RAFTUL
cULTURA
XViii

de
RAFTUL
în
secolul

de
până

RenaşteRii

geneRALA

cULTURA
apogeul

RAFTUL
2. De
la

geneRALA
geneRALA

geneRALA
timpurie

XViii

de
XViii XViii
la
renaşterea

RAFTULde
cULTURA
preistorie
1. din

RAFTUL
în secolul în secolul în secolul
1
757532

9 789736

1 1

ge

RA ge

geneRALA
geneRALA

geneRALA

de
până până până

geneRAL
1 1

RAFTUL
geneRAL

geneRAL
geneRALA

geneRALA
757525

9 789736

1 1

de cULTURA
de cULTURA

de cULTURA

geneRALA
RenaşteRii RenaşteRii RenaşteRii
apogeul

gia

geneRALA

cULTURA
apogeul

geneRALA

cULTURA
apogeul la

geneRALA
cULTURA
la

geneRALA
cULTURA
la
3

geneRALA

geneRALA
De

de cULTURA
de

de
RAFTUL
De

RAFTUL
De

cULTURA

cULTURA
azi

de

de
RAFTUL

RAFTUL
timpurie timpurie până
XiX

de

de
la
renaşterea
la
renaşterea

preistorie preistorie

cULTURA
1. din

RAFTUL

cULTURA
1. din

RAFTUL
secolul
3. Din

LTURA gen e

geneRALA
geneRALA

geneRALA
de

de

LTURA neRALA
LTURA neRALA

LTURA neRALA

RAFTUL
RAFTUL

RAFTUL
757525 757525

9 789736 9 789736

de cULTURA
XViii

de cULTURA
XViii

de cULTURA
XViii

geneRALA
azi în secolul
în secolul

azi
în secolul

azi
până până până până
XiX

geneRALA
2
2

de cULTURA
RenaşteRii

de cULTURA

geneRALA
RenaşteRii

de cULTURA
RenaşteRii secolul
XViii

secolul
în

apogeul apogeul
până
apogeul
la
la la Din

până până
RenaşteRii

2. De 2. De 2. De

geneRALA

cULTURA
apogeul

mitolo
la

cULTURAgeneRALA
De
1

geneRALA

de cULTURA
cULTURA
geneRALA

de
RAFTUL
cULTURA
l XiX l XiX
XViii

de
RAFTUL
în
secolul

de
până

RenaşteRii

geneRALA

cULTURA

RAFTUL
RAFTUL

RAFTUL
la
apogeul

RAFTUL
2. De

oceania

geneRALA
timpurie

XViii timpurie

de
timpurie timpurie

ia şi
la
renaşterea

RAFTULde
cULTURA
preistorie
1. din

RAFTUL

LTURA
LTURA

RAFTUL
renaşterea renaşterea renaşterea

în secolul
la la la

1
757532

9 789736

de cULTURA
de cULTURA

de cULTURA

geneRALA
preistorie preistorie

Din secolu
preistorie

Din secolu

de
1. din 1. din până 1. din

RAFTUL
757525

9 789736

de cULTURA
geneRALA
RenaşteRii 757549
9 789736
apogeul

gia
austral

RAFTUL
la

RAFTUL

RAFTUL
3 De

de cULTURA
azi
până
XiX

RAFTUL
secolul

RAFTUL

RAFTUL
3. Din

geneRALA
, africa,

A
A

RAFTUL
de cULTURA
XViii

geneRALA
757532 757532 azi în secolul
757532

9 789736
până până 9 789736

l XViii
9 789736

l XViii
XiX

geneRALA
2
2

de cULTURA
RenaşteRii

geneRALA
Japonia
XViii

secolul

secolul
în
până
apogeul
la
RenaşteRii

Din 2. De

le

geneRALA

cULTURA
apogeul

mitolo
la

RAFTUL
cULTURAgeneRALA
RAFTUL

RAFTUL
De
1

geneRALA

de cULTURA
cULTURA
geneRALA

de

ge
ge

ge

LTU

RAFTUL
cULTURA
XViii

de
RAFTUL
în
secolul

de
până

în secolu în secolu china,

RenaşteRii

geneRAL
geneRALA

cULTURA

RAFTUL
la
apogeul

RAFTUL
geneRAL

geneRAL
2. De

geneRALA
americi
timpurie

XViii timpurie

de
757525 757525
la
renaşterea
757525

RAFTULde
cULTURA
preistorie
1. din

RAFTUL
9 789736 9 789736 9 789736

RAFTUL
renaşterea

india,
în secolul
la

1
757532

9 789736

de cULTURA
geneRALA
preistorie

Rii până Rii până

de
până 1. din

RAFTUL
celţii,
757525

9 789736

de cULTURA
RenaşteRii 757549
9 789736

aVii,
apogeul

RAFTUL
la
De

de cULTURA
azi
până
XiX

ULTURA gen
RAFTUL
l Renaşte l Renaşte
secolul
3. Din

geneRALA
scandin

RAFTUL
de cULTURA
XViii

în secolul
757532
până 9 789736

apogeu apogeu roma,

de cULTURA
RenaşteRii

De la De la
apogeul
la
2. De

RAFTUL

RAFTU cULTURA
RAFTU cULTURA

RAFTU cULTURA

ge
ge

ge
, grecia

RAFTUL

cU
L de cU

L de cU
timpurie 757525

RAFTUL
renaşterea 9 789736
la

de cULTURA
preistorie
1. din

azi azi t, egiptul

757549
9 789736

XiX până XiX până

RAFTUL
l apropia

RAFTUL
secolul secolul
XViii 3. Din XViii 3. Din 9 789736
757532

în secolul în secolul orientu

RAFTUL

RAFTU cULTURA
RAFTU cULTURA

RAFTU cULTURA
până până

FTUL de
L de cU
L de cU

L de cU
757525
9 789736

RenaşteRii RenaşteRii
la apogeul la apogeul
2. De 2. De şi oceania

mitologia mitologia mitologia

australia
timpurie timpurie africa,
Japonia,

LTURA
LTURA

LTURA
la renaşterea la renaşterea china,

L de cU
L de cU

L de cU
6. india,
preistorie preistorie
1. din 1. din

RAFTU

RAFTU
americile
celţii,
scandinaVii,

L de
L de

L de
5. roma,

grecia
egiptul,
apropiat,

RA
4. orientul

L de
L de

L de

L de cU
L de cU

L de cU

RAFTU
RAFTU

RAFTU
757549 757549 757532

RAFTU
RAFTU

RAFTU
9 789736 9 789736 9 789736

757532 757532 757532

RAFTU
RAFTU

RAFTU
9 789736 9 789736 9 789736

cULTURA ge

cULTURA ge
757525 757525 757532
9 789736 9 789736 9 789736

grecia ricile ania

egi ptu l, celţii, ame lia şi oce
apropiat, ndi naVii, , austra
ori entul roma, sca ia, afr ica
de cULTURA

na, Japon
india, chi

U LT

c
c

c
ia
ul, grec
piat, egipt
tul apro
4. orien amer icile
ii, celţi i, nia
scan dinaV alia şi ocea

RAFTUL de
5. roma,

e
a, austr
ia, afric
china, Japon
6. india,

d
RAFTUL de

RAFTUL de
L

L
U

U
RAFT

T
RAFTUL

RAF
7575 32 7575 32 7575 32
9 7897 36 9 7897 36 9 7897 36

În această colecţie:

mitologia
arta
1. din preistorie la renaşterea timpurie

2. de la apogeul renaşterii până în secolul XViii

3. din secolul XiX până azi

mitologia
orientul apropiat, egiptul, grecia

4. orientul apropiat, egiptul, grecia

5. roma, scandinaVii, celţii, americile

6. india, china, Japonia, africa, australia şi oceania

biblia
7. Vechiul testament: de la creaţie la Judecători

8. Vechiul testament: de la regi la profeţi

9. noul testament: Viaţa lui iisus

ISBN 978-973-675-758-7

9 789736 757587

Mitologia_Vol1.indd 1 05.02.2010 11:02:33

 Cuprins

6 Mitologia Orientului Apropiat antic
8 Introducere
12 Crearea universului
14 Crearea oamenilor
16 Zei civilizatori
18 Războiul zeilor
20 Potopul
22 Anu și Enlil
24 Enki
26 Turnul Babel
Hierarchy
Ierarhia of the
zeilor din
Ancient Near Eastern 28 Nanna
Orientul Apropiat
gods, see p. 31
antic 30 Inanna/Ishtar
32 Utu/Shamash
34 Marduk și Assur
Cuprins

36 Lumea de dincolo
38 Epopeea lui Ghilgameș
40 Naram-Sin
4 42 Teshub și Kumarbi
44 El și Baal
46 Ahura Mazda
Mitologia

48 Ormuzd și Ahriman
50 Mithra

52 Mitologia egipteană
54 Introducere
60 Marele mister al piramidelor
62 Teogoniile de la Heliopolis și Hermopolis
64 Teogonia de la Memfis
66 Geb și Nut
68 Osiris
70 Isis
72 Seth
74 Horus
76 Conducători zeificaţi şi alţi muritori
78 Amon-Ra
80 Templul din Luxor
82 Aton
84 Hathor
86 Anubis
Thothinventează
Thot invents hieroglyphics,
hieroglifele see p. 99 88 Călătorie în lumea de dincolo
 90 Thot
92 Khnum
94 Maat – ordinea universală
96 Zei animale

98 Mitologia greacă
100 Introducere
106 Geea şi Uranus
108 Titanii
110 Războiul cu giganţii
112 Zeus
116 Cutia Pandorei
118 Hera
120 Poseidon
122 Demetra
124 Apollo Apollo and
Daphne, see
126 Oracolul de la Delphi

Cuprins
p. 133
128 Artemis
130 Athena
132 Ares Apollo şi Daphne
134 Afrodita 5
136 Naşterea Afroditei
138 Eros

Mitologia
140 Hermes
142 Hefaistos
144 Hestia
146 Hades şi Persefona
148 Lumea de dincolo
150 Orfeu
152 Dionysos
154 Dionisiile
156 Herakles
158 Prometeu
160 Nimfe şi muze
162 Monştri şi giganţi
164 Creaturi mitice
Persephone
Persefona şi and the pomegranate
sămânţa de rodie
166 Minos şi Minotarurul seed, see p. 154
168 Perseu
170 Iason şi argonauţii
172 Războiul troian
174 Iliada şi Odiseea
176 Oedip
178 Casa lui Atreu
Mitologia Orientului Apropiat antic

Mitologia
Orientului
Apropiat
antic

Una dintre porţile de intrare în Babilon era închinată zeiţei Ishtar

 Mitologia Orientului Apropiat antic | IntrodUcere

Mitologia Orientului
Apropiat antic
În Orientul Apropiat a apărut prima mare
civilizaţie a lumii: Mesopotamia. De aici a
supravieţuit o bogată colecţie de texte, ce
surprind toate aspectele vieţii cotidiene. Tot
aici omenirea a făcut câteva dintre progresele
cele mai remarcabile din istoria sa, precum 1
inventarea scrisului şi a roţii. De aceea, din
multe puncte de vedere, Mesopotamia poate fi considerată leagănul viitoarelor
civilizaţii, orientale sau occidentale.
De obicei, în culturile antice ale Orientului Apropiat sunt incluse toate
civilizaţiile care au folosit scrierea cuneiformă (1) şi alte câteva sisteme de
8 scriere, precum hieroglifele şi astroglifele luwiene, numite şi pictograme
„stea“. Limbile antice cele mai întâlnite în Orientul Apropiat au
fost sumeriana, asiro-babiloniana, numită şi akkadiană, şi hitita.
Printre limbile mai puţin răspândite se numărau hurrita şi
ugarita. Texte scrise în aceste limbi au fost găsite din Turcia
(3, Hattuşaş, în Asia Mică), în nord, până în Levant, în sud-
est, şi în Irak, în est.
Textele ce ne-au parvenit din acele timpuri reflectă foarte
multe aspecte ale existenţei umane. Documentele privind
problemele cotidiene includ texte economice şi administrative,
cum ar fi certificate şi anunţuri; documente legale,
ca legi şi tratate; scrisori şi inscripţii; precum şi note ştiinţifice,
cum ar fi glosare şi poţiuni medicinale. Operele culturale
au fost păstrate sub formă de mituri, epopei, imnuri, bocete,
rugăciuni, ritualuri, elegii, cântece de iubire, cugetări, satire,
2 proverbe, fabule, ghicitori, precum şi ca texte despre educaţia
antică şi povestiri şi dialoguri al căror scop era transmiterea
cunoaşterii de la o generaţie la alta.
 Introducere

Datorită graniţelor sale naturale, civilizaţia egipteană, situată în vecinătatea

celei mesopotamiene, a fost destul de stabilă, fiind supusă doar unei
minime influenţe străine şi trecând prin puţine războaie, ceea ce a ajutat-o
să aibă o singură limbă, pentru o enormă parte a istoriei sale. Pe de altă
parte, Mesopotamia antică era mai deschisă, din punct de vedere geografic,
dezvoltându-se într-un un stat eterogen, cu o cultură multilingvistică. Şi, deşi
zguduită continuu de războaie şi de răzmeriţe, a şi reuşit să asimileze diferite
influenţe externe.
Acest fenomen e observabil şi în religie şi mitologie. Venerarea unui
mare număr de zei era un lucru obişnuit în culturile din Orientul Apropiat
(2, statuetă religioasă sumeriană). Pe la mijlocul mileniului III î.Hr., listele
zeilor mesopotamieni ajunseseră să cuprindă sute de nume, organizate
sistematic. Deşi zeii principali ai diferitelor grupuri etnice erau cel mai adesea
foarte asemănători, era o practică acceptată şi venerarea altor divinităţi, chiar şi
a celor aparţinând culturilor altor state. În plus, acelaşi zeu putea fi zugrăvit în
9

3
 Mitologia Orientului Apropiat antic | Introducere

moduri total diferite: ca o figură în întregime umană, ca un simbol,

ca o plantă sau ca un animal (de exemplu grâu sau leu), ca un corp
ceresc (luna) sau ca un fe­no­men natural (o furtună). Se credea şi că zeii
le puteau apărea oamenilor în vise, sau puteau să-i ridice la ceruri ori
să-i poarte prin lumile infernale.
Primii scriitori au încercat să-şi consemneze cunoştinţele despre lume
în colecţii asemănătoare enciclopediilor de mai târziu. Primele documente
teologice au apărut ca urmare a acestor eforturi. Ele erau mai degrabă liste
sau hărţi ale zeilor, pe care oamenii încercau să-i pună într-o ordine logică.
Aceste texte le oferă observatorilor moderni – deşi ne despart 5 000 de ani
de momentul scrierii lor – o imagine amănunţită a credinţelor şi ideilor
oamenilor din acele timpuri. Ei credeau că lumea zeilor este organizată
după aceleaşi structuri ierarhice ca şi lumea oamenilor. Prin urmare,
şi printre zei existau regi care aveau în grijă un oraş-stat sau o ţară întreagă,
precum şi subordonaţi, care îndeplineau funcţii de ambasadori, funcţionari
10 sau mesageri. Zeii domni­tori erau înconjuraţi de membrii familiilor lor sau
de curteni, printre care se aflau chiar bărbieri sau coşari. Printre oameni,
regii erau priviţi mai degrabă ca reprezentanţi ai zeilor, adevăraţii suverani.
Zeii care guvernau oraşe şi state erau de obicei consideraţi bărbaţi. Totuşi,
existau şi excepţii, cum era cazul
zeiţei Inanna (4, vas antic din
Babilon), venerată ca protectoare
a mai multor oraşe.
Pe lângă faptul că le atribuiau zeilor
puteri enorme, oamenii credeau că
sunt expuşi atacurilor demonilor,
localizaţi într-o regiune intermediară,
între oameni şi zei. În plus, se consi­
dera că morţii aveau putere de viaţă şi
de moarte asupra fiinţelor vii.
Marile teme ale existenţei umane
au rămas neschimbate de-a lungul
4
mileniilor: iubire şi ură; naştere, boală
 Introducere

şi moarte; conducători
şi supuşi; ordine şi haos;
război şi pace. Dacă
oamenii pot căuta astăzi
sprijin în conversaţiile
pe internet sau în cărţile
de autoajutorare, oamenii
din Antichitate apelau
la poveşti pentru a găsi
îndrumare şi inspiraţie.
Miturile, cum sunt
cele din Mesopotamia,
conservate în cele mai
mici detalii, încercau
să răspundă la întrebările
fundamentale ale 5
11
exis­tenţei. Cele mai vechi
mituri datează din mileniul III î.Hr. (5, erou sumerian cu şase şuviţe de păr,
2500 î.Hr.), iar altele din mileniul II sau sau I î.Hr. Dar materialul consemnat
în ele este adeseori mult mai vechi, deoarece miturile au fost de obicei
transmise pe cale orală cu multe secole înainte ca oamenii să le consemneze
în scris. De exemplu, cele mai vechi tăbliţe cerate în care e consemnat mitul
regelui Etana, despre care se spunea că a fost dus la cer de un vultur, datează
din secolul XVIII î.Hr., dar obiecte pe care sunt pictate motive din această
povestire demonstrează că era cunoscut în secolul XXIV î.Hr.
Majoritatea scribilor care au înregistrat aceste mituri şi alte opere literare
sunt anonimi, numele lor rămânând ascunse în negura timpului. Cea mai
veche excepţie datează din secolul XXIII î.Hr. În câteva texte în sumeriană este
precizat numele autorului lor, Enheduana, care ar putea fi tradus ca „podoaba
(zeului) cerului“. Din aceste texte, precum şi din alte surse istorice, ne putem
da seama destul de clar că acest prim scriitor al lumii era o femeie de origine
regală – o mare preoteasă, deţinând cea mai importantă funcţie religioasă
din vremea sa.
Mitologia
egipteană

Faraonul Tutankhamon este îmbrăţişat de Osiris

 Mitologia egipteană | IntrodUcere

Mitologia egipteană

Datorită inundaţiilor anuale şi solului bogat în aluviuni,

valea Nilului a fost leagănul uneia dintre cele mai vechi
civilizaţii din lume. Cele două regate egiptene, Regatul
de Sus (în sud) şi Regatul de Jos (în nord) au fost rivale,
fiind unite de Menes/Narmer (1, paleta lui Narmer),
pe la 3050 î.Hr. Centralizarea regatului a întărit cultul
faraonului, care avea să ia proporţii tot mai mari sub
dinastiile următoare.
În afara unei structuri politice avansate, egiptenii
antici au creat o religie uluitoare, incluzând un panteon complex,
cu peste o mie de zei şi zeiţe. Celor mai mulţi dintre aceştia nu
54 le ştim decât numele, dar unii sunt cunoscuţi graţie imaginilor 1

care îi zugrăvesc, imnurilor care îi slăvesc, farmecelor care îi invocă,

precum şi datorită miturilor în care li se povestesc isprăvile.
Zeii Egiptului, ca şi cei ai altor culturi, serveau scopurilor urmărite de populațiile
care îi venerau, reflectându-le astfel nevoile, dorinţele şi grijile. Unii vegheau asupra
fertilităţii, a agriculturii sau a creşterii animalelor, care asigurau mijloacele de trai.
Alţii se ocupau de nevoile politice ale statului, fiind invocaţi pentru a apăra graniţele
Egiptului sau pe faraon, ori uşurau trecerea către viaţa veşnică, de după moarte.
De obicei, un zeu avea mai multe atribuţii, unele putând să se suprapună cu ale
altor zeităţi. Chiar şi actul creaţiei era atribuit unor zei diferiţi, căci fiecare centru
important de cult avea o teorie anume despre geneză. În momentul actual, această
situaţie ar fi considerată ca terenul cel mai propice pentru confuzii teologice, dar pentru
egipteni multiplicitatea – sau redundanţa – zeilor era producătoare de semnificaţii.
Ea era o încercare de a exprima percepţia lor despre subtilitatea şi complexitatea
lumii în care trăiau. Încă de la sfârşitul mileniului IV î.Hr., în arta egipteană apăruseră
precursorii zeilor care vor deveni ulterior faimoşi, reprezentaţi în figurine sculptate
în lemn sau în fildeş, ori modelate din lut. Fini observatori ai naturii, egiptenii au
 Introducere

înfăţişat iniţial divinităţile sub formă de animale, adaptându-le ulterior la corpul uman
ca expresie a sacralităţii lor. Deşi asemenea forme, în care uneori se îmbinau trăsăturile
umane cu cele animale, ar putea părea primitive, ele nu trebuie considerate ad litteram.
Puterea unui zeu se putea manifesta într-un animal sacru, cum era cazul taurului
Apis, al lui Osiris, sau într-o statuie de cult, făurită din aur şi pietre preţioase, însă nici
animalul, nici statuia nu erau de fapt zeul. Asemenea lucruri erau expresii concrete
ale unor semnificaţii mai complexe. Zeii (2, Anubis şi Horus, reprezentaţi împreună
cu Ramses I) erau descrişi ca „misterioşi“, adevărata lor natură nefiind inteligibilă
oamenilor. Totuşi, zeii egipteni aveau aceleaşi defecte ca oamenii. Ei puteau fi lacomi,
dedaţi plăcerilor ori bolnăvicioşi. Puteau să îmbătrânească şi să moară. Numai că nimic
din toate acestea nu-i împiedica să controleze fiecare aspect din viaţa Egiptului.
Egiptenii îşi imaginau că trăiesc într-un univers centrat în jurul Nilului,
care nu curgea pe un glob rotund, ci pe un pământ plat. Deasupra pământului se înălţa
regatul apelor cereşti, iar sub el era infernul. Toate aceste lumi erau înconjurate de
apele care precedaseră creaţia, o stare primordială personificată de Nun, tatăl zeilor.
55

2
 Mitologia egipteană | Introducere

Geografia pământului, a cerului şi a lumii subpământene era cunoscută, dar nici măcar
zeii nu ştiau până unde se întinde nesfârşitul, întunecatul şi nemişcatul Nun. Egiptenii
ştiau multe despre dualitatea universului, compus din perechi de elemente opuse
ori complementare. Conceptul de dualitate era încarnat de zeii Seth şi Horus, care se
luptau pentru supremaţia asupra pământului. Dacă Seth era protectorul Egiptului de
Sus, inclusiv al deşertului şi al triburilor nomade (3, beduini din Sahara), Horus era
protectorul Egiptului de Jos, care cunoscuse o dezvoltare urbană mult mai mare şi
unde înflorea cultul faraonului. Astfel, cei doi zei personificau unul haosul – Seth şi
deşertul –, iar celălalt, ordinea – Horus şi faraonul.
De la unificarea lui Menes (Narmer), societatea egipteană era foarte stratificată,
faraonul aflându-se în vârful ei, ca mediator între supuşii săi şi zei. Urma aparatul
administrativ, incluzând nobili şi alţi oficiali (4, statuia unui scrib), care ocupau diferite
poziţii administrative, de diferite grade de importanţă, precum și preoţimea.
Sub clasele conducătoare se afla majoritatea covârşitoare a populaţiei Egiptului.
Oamenii trudeau din greu, lucrând pământul, trăind din pescuit, practicând diferite
56 meşteşuguri sau ca muncitori. Datorită guvernării centralizate, faraonul putea să
mobilizeze ţăranii într‑un număr de neimaginat înainte. Având la dispoziţie mii de

3
 Introducere

braţe de muncă, faraonii Regatului Vechi (cca 2687–2191 î.Hr.)

au comandat construcţia unor monumente imense de piatră,
piramidele, care simbolizează şi astăzi culmea civilizaţiei
egiptene. Faraonii din această perioadă au construit temple
închinate zeilor pe tot cuprinsul ţării.
În ultima perioadă a Regatului Vechi, templelor le-au fost
acordate mari suprafeţe de pământ, pentru a avea din ce
să--şi asigure resursele de trai, precum şi ţărani şerbi, care să
să
să-şi
le lucreze. Deţinând atâta bogăţie, ce aparţinuse anterior
faraonului, nobilii şi preoţii au devenit din ce în ce mai
puternici. Această schimbare mică, dar importantă a
balanţei de putere nu a avut mare însemnătate pentru
traiul zilnic al majorităţii egiptenilor. Totuşi, perioada
4 (cca 2190–2061 î.Hr.) care a urmat Regatului Vechi a
marcat şi faptul că faraonul nu mai deţinea controlul
exclusiv asupra altui aspect esenţial al culturii egiptene, care 57
avea un impact imens asupra vieţii lor de după moarte: şi alte clase sociale au început
să aibă acces la practicile magice funerare, rezervate înainte doar faraonilor. Acum toţi
egiptenii puteau spera să participe la mitul lui Osiris, zeul morţii.
Aveau să se petreacă însă şi alte schimbări. Prin cca 2061 î.Hr., o dinastie din Teba,
din Egiptul de Sus, a ajuns să deţină puterea asupra întregii ţări. Zeul teban cu cap
de şoim al războiului, Montu, a devenit un zeu naţional important. Dar curând,
un alt zeu venerat la Teba, Amon, l-a eclipsat în importanţă. Iar când o altă dinastie
tebană a eliberat Egiptul de sub un secol de ocupaţie umilitoare a străinilor hicsoşi
(cca 1664–1555 î.Hr.), locul lui Amon în fruntea panteonului egiptean era asigurat.
Aşa cum demonstrează aceste exemple, preeminenţa unor zei sau a altora –
aşa cum erau consideraţi şi înfăţişaţi – a fost, ca şi soarta faraonilor, modelată
de 3 000 de ani de istorie.
Faraonul trebuia să-şi apere continuu poziţia de „fiu al zeilor“ împotriva preoţimii,
mai ales a puternicilor preoţi ai lui Amon de la Teba. Acest fapt a oferit o mare influenţă
diferitelor cosmologii (ale zeilor şi familiilor lor) – aşa cum era cazul Enneadelor de la
Heliopolis şi al Ogdoadei de la Hermopolis – şi cultelor diferiţilor zei. Multe schimbări
 Mitologia egipteană | Introducere

în importanţa unor zei sau a altora, în special a cultului lui Aton, sub faraonul
Akhenaton, sunt considerate rezultatul direct al luptelor pentru putere dintre
faraon şi preoţi.
De-a lungul istoriei Egiptului, religia oficială s-a celebrat mai ales în temple
(5, templul Ramesseum, din Teba). În cadrul lor, basoreliefuri şi grupuri statuare
îl înfăţişau pe faraon făcând ofrande zeilor, căci era unicul intermediar între oameni
şi divinităţi. De fapt, templele forfoteau de preoţi, care – acţionând în numele
faraonului – se ocupau de întreţinerea obiectelor de cult, îndeplineau ritualurile
cotidiene şi supravegheau atelierele, fermele, bărcile, corăbiile şi celelalte bunuri
deţinute de temple.
În sanctuarul fiecărui templu se afla o statuie (ka sau dublu) a zeului, din materiale
preţioase, cum ar fi aur sau lapislazuli. Egiptenii credeau că zeii lor, deşi de natură
divină, aveau nevoie de îngrijiri, ca orice fiinţă vie. Cea mai mare parte a ritualurilor
cotidiene consta, de aceea, în a se ocupa de nevoile
lor. În fiecare zi, preoţii desigilau uşa
58 sanctuarului, punând
mâncare înăuntru,
apoi sigilau iar uşa,
până în dimineaţa

5
 Introducere

următoare. Înnoirea ofrandelor îl mulţumea pe zeu, de la care oamenii se aşteptau ca, în

schimb, să menţină ordinea în univers. Aceste ritualuri erau private, la ele participând
numai preoţii. Statuia era scoasă periodic din sanctuar şi purtată în procesiuni
sărbătoreşti.
Birocraţia nu împiedica relaţiile dintre egiptenii obişnuiţi şi zeii lor. Deşi nu
participau la ritualurile zilnice din templu, bărbaţii şi femeile se înfăţişau onorând zeii.
Ei aduceau ofrande votive în temple. De la figurine din lut, care puteau fi cumpărate
din atelierele templelor, până la flori, aceste daruri erau oferite în schimbul favorurilor
pe care oamenii le aşteptau de la zei, de exemplu copii, sănătate ori succes la procese.
Unii preoţi, acționând ca vrăjitori, îndeplineau anumite ritualuri spre beneficiul
indivizilor. Medicii erau şi ei tot preoţi, iar magia era un element important al artelor
medicale din Egiptul antic. Indiferent dacă erau făcute în scopuri oficiale sau personale,
ritualurile reflectau de obicei anumite părţi din miturile zeilor ale căror puteri erau
invocate. În timpul curăţării zilnice, statuia zeului era aşezată pe nisip, acesta simbolizând
primul pământ, ieşit din apele primordiale ale lui Nun în clipa creaţiei. Apa turnată peste
statuia zeului Horus copil ajuta la vindecarea muşcăturilor de şarpe, căci Isis, mama lui 59
Horus, îl apărase de primejdiile din mlaştini. La funeralii, bocitoarele însoţeau defunctul
la fel ca zeiţele Isis şi Nephthis, care îl plânseseră pe zeul ucis Osiris. Pentru egipteni,
mitologia nu era doar o colecţie de poveşti despre zei, ci o forţă activă în viaţa lor.
 Mitologia egipteană | Marele mister al piramidelor

Marele mister
al piramidelor
P iramidele egiptene, construite ca morminte pentru faraoni, sunt acum
emblema unei întregi culturi. Dacă ne gândim la enorma cantitate de muncă
şi de resurse care au servit la crearea
lor, trebuie ne întrebăm: de ce? Forma
piramidelor aminteşte de pământul
ieşit la început din apele primordiale,
în timpul genezei. Un complex de
temple dedicate faraonului defunct
înconjura fiecare piramidă, căci,
atunci când murea, el devenea zeu,
alăturându-se lui Osiris
60 şi lui Ra. Orientată atent către
nord, piramida şi templul
ei uşurau călătoria sufletului
spre ceruri, pentru a ajunge
la „stelele nepieritoare”,
cum numeau egiptenii stelele
din jurul polului ceresc.
Marele mister al piramidelor

61
 Mitologia egipteană | Teogoniile de la Heliopolis şi Hermopolis

n Zeitatea principală de la
Heliopolis era Atum; el se născuse
pe el însuşi din Nun, apele
primordiale care existaseră încă
dinaintea creaţiei
62 n Atum era conducătorul familiei
de zei din Heliopolis
n Se consideră că Ogdoada din
Hermopolis este cea mai veche
teogonie
n Thot, zeul principal din
Hermopolis, era reprezentat
ca un babuin ori ca un ibis
Teogoniile de la Heliopolis
şi Hermopolis
La începutul Egiptului, fiecare oraş avea zeii
săi. Ca un pas înainte spre unificarea teologică
a regatului, preoţii au creat teogoniile – povestiri
despre naşterea zeilor şi despre crearea lumii.
Prezentând zeii conectaţi printr-o structură familială
ierarhică, ei puneau în evidenţă şi locul în ierarhie
al fiecărui oraş. Teogoniile cel mai bine cunoscute
erau Enneada de la Heliopolis şi Ogdoada de la
Hermopolis. Ra–Atum (1, aşezat pe o vacă împreună
cu Ptah) era zeul principal din Heliopolis. Din el
descindea restul Enneadei (familie de nouă zei).
Hermopolis, între Teba şi Memfis, îl venera pe Thot,
zeul înţelepciunii. La Hermopolis, el a dat naştere
Ogdoadei (familie de opt zei), care a creat lumea.
Ele sunt importante pentru a înţelege polii puterii
din Egiptul antic. De exemplu, Enneada a avut
importanţă maximă în Egipt în timpul Regatului
Vechi, pe când faraonii guvernau din Heliopolis.
Ei se autointitulau „fii ai lui Ra“, legitimându-şi
astfel domnia. Ulterior, în timpul Regatului Mijlociu,
Heliopolis a fost înlocuit de Teba.

Personaje şi mituri
relevante
pentru temă
Amon-Ra, zeul soare,
ca Amon, p. 78–79
Geb şi Nut, nepoţii lui Amon,
p. 66–67
Teogonia de la Memfis, teogonii
rivale, p. 64–65
Osiris, nepotul lui Atum, p. 68–69
Ptah, manifestare a lui Atum
la Memfis, p. 64–65
Thot, zeul principal din
Hermopolis, p. 90–91 1
Mitologia
greacă

Deschiderea cutiei Pandorei a adus răul în lume, dar şi speranţa

 Mitologia greacă | IntrodUcere

Mitologia greacă

Mitologia greacă este rezultatul unui remarcabil proces de aculturaţie care

a început în jurul anului 2100 î.Hr., când a avut loc prima migraţie a
populaţiilor vorbitoare de greacă din Balcani către Mediterana. Se pare că
limba, religia şi cultura acestor populaţii îşi aveau rădăcinile în tradiţia
indoeuropeană. Grecii şi-au adaptat credinţele şi modul de viaţă la mediul în
care au intrat.
Imperiul „minoic“ din Creta, numit astfel de la regele mitic Minos şi având
legături comerciale până în Egipt, Asia Mică sau Peninsula Balcanică, a
reprezentat primul contact al grecilor cu civilizaţiile Mediteranei. Nou-veniţi în
Creta, grecii devin martorii credinţelor şi obiceiurilor minoice, cum ar fi cultul
taurului şi săritura peste taur, o întrecere sportivă în care băieţii îşi demonstrau
100 curajul sărind peste coarnele unor juncani care atacau. Asemenea spectacole
ar fi putut inspira legende precum Tezeu şi Minotaurul (1). Grecii au aflat şi
despre numeroasele culte ale zeiţelor din această mare şi paşnică civilizaţie
insulară. Intrând în contact cu celelalte insule şi populaţii din sfera de influenţă
a Cretei, ei au început să integreze aceste tradiţii religioase în propriile credinţe.
Locuitorii Cretei nu erau vorbitori de greacă, dar
în câteva secole au adoptat-o în actele oficiale: un
alfabet hibrid, pe care oamenii de ştiinţă îl numesc
Linear B, folosea literele minoice pentru a consemna
nume şi obiecte în noua limbă. Mai târziu, când
popoarele vorbitoare de greacă vor înfiinţa regate
pe continent, civilizaţia minoică va intra în declin.
Locul ei este luat de noua şi mult mai agresiva
civilizaţie miceniană. În Pelopones se construiesc
oraşe aşezate pe înălţimi (2), palate, mausolee, cu
ziduri de apărare foarte înalte, din pietre atât de mari,
încât peste secole urmaşii acestor popoare vor crede că
1 au fost construite de giganţi sau de zei.
 Introducere

Pe la 1200 î.Hr., tot vestul bazinului mediteraneean este zguduit de o

serie de catastrofe: oraşul-port Troia, situat în nord-vestul Asiei Mici, este
mistuit de un incendiu, iar imperiile hitiţilor şi fenicienilor se prăbuşesc sub
atacul „popoarelor mării“. Chiar şi regatele greceşti Micene, Argos şi Pyrgos,
cu imensele lor ziduri de apărare, vor fi jefuite. În secolele care vor urma,
cunoscute sub numele de „Epoca Întunecată“, comunităţile greceşti de pe
continent devin din ce în ce mai izolate, formând alianţe politice în jurul unor
centre mai puţin populate, care vor da naştere oraşelor-stat, cunoscute sub
denumirea de polis. Aflându-se mereu în căutare de noi teritorii, mulţi greci
părăsesc Peninsula Balcanică, înfiinţând colonii de-a lungul coastelor Italiei,
Siciliei, Asiei Mici, Africii şi Mării Negre, aducând cu ei obiceiurile şi credinţele
lor. Cum grecii reprezentau puterea dominantă în Marea Mediterană înaintea
prăbuşirii imperiilor hitit şi fenician, comunităţile lor, deşi risipite, vor rămâne
în contact permanent, fiind unite prin limbă, religie şi amintirea ştearsă, dar
înălţată deja la valoarea de mit, a unei epoci idilice, când traiul de zi cu zi nu
era pândit de atâtea pericole. 101
În secolele IX şi VIII î.Hr., când comunităţile greceşti împrăştiate încep să
se consolideze, legăturile dintre ele sunt încă extrem de puternice. Pe lângă
jocurile olimpice, încep să apară concursuri de muzică greacă, în cursul cărora
cântăreţii se întâlnesc în aer liber pentru a-şi povesti miturile civilizaţiei lor,
acompaniate de liră sau de nai.

2
 Mitologia greacă | IntrodUcere

Între timp, grecii îşi extinseseră atât de mult teritoriul şi intraseră în contact
cu atât de multe culturi străine, încât religia şi viziunea lor despre lume deve-
niseră extrem de nuanţate. Datorită legăturilor cu negustorii fenicieni, grecii
adoptă un nou sistem de scriere – alfabetul grec (3) este fenician la origine –
şi cunosc tradiţiile religioase asiriene şi pe cele ale Orientului Apropiat.
Panteonul originar, cu care grecii veniseră din Peninsula Balcanică, va fi în
permanenţă îmbogăţit cu zei din alte colţuri ale lumii. Este un efort imens de a
reconcilia toate cultele existente în spaţiul grec şi de a înfăţişa lumea zeilor ca
pe un tot unitar.
Dar cercetătorii au evidenţiat şi rolul important jucat de prejudecăţile
culturale în abordarea mitologiei greceşti: descoperirea unor statuete feminine
din perioada greacă arhaică i-a condus pe mulţi la concluzia că riturile cele
mai vechi se concentrau mai ales asupra fertilităţii femeilor sau că acordau o
atenţie deosebită rolului jucat de femeie în naşterea de prunci. Dar miturile
reflectă şi realităţile complexe ale lumii naturale şi spirituale, aşa cum le vedeau
102 vechii greci. Multe mituri dau date concrete despre asemănarea sau poziţia
anumitor constelaţii, informaţii foarte importante pentru ciclul agricol anual.
Altele relatează, sub forma unei povestiri sumare, lupte reale între civilizaţii
rivale. Forţele naturii, cărora toţi muritorii le puteau cădea pradă, sunt învestite
cu caracter supranatural. Mitologia reprezintă, desigur, suma experienţelor
naturale şi istorice, dar în mare parte este şi rezultatul preferinţelor ideologice
şi culturale.
În forma sa arhaică, religia
elină îndeplinea mai degrabă
o funcţie domestică, axată
pe adorarea unor figurine
rudimentar cioplite şi
pictate, reprezentând spirite
protectoare ale familiei.
Aceste statuete simple,
din lemn, vor fi venerate
în procesiuni ritualice de-a
lungul istoriei Greciei antice. 3
 Introducere

Riturile domestice erau completate

de procesiuni publice, cu mai
mult fast şi cu un număr mult
mai mare de participanţi. În centrul
sărbătorilor orăşeneşti se aflau sacrificiile de animale,
alese din turmele celor mai înstăriţi cetăţeni. Aceste
ofrande aduse zeilor erau şi un prilej de etalare a
bogăţiei unor locuitori ai oraşului, dar şi o şansă
pentru cei săraci de a primi o masă copioasă.
Panteonul elen începe să se constituie pornind
de la aceşti zei necunoscuţi, protectori ai
gospodăriei şi ai familiei. Considerând că natura
4 este încărcată de sacralitate, grecii acceptau
nenumăraţi zei, fiecare cu numele lui, cu
locul din natură pe care-l proteja sau căruia îi dăduse naştere (copaci, munţi
sau izvoare), îndeplinind fiecare o funcţie vagă sau bine determinată. După 103
conflicte de câteva generaţii, zeii care locuiau pe muntele Olimp au preluat
conducerea (4, Poseidon, zeul mării), ierarhia asemănându-se cu cea întâlnită
la monarhiile pământene. Ca orice curte regală, şi cea a zeilor avea parte de
scandaluri legate de adultere, de intrigi politice, de încercări de asasinat sau de
acte de răzbunare. Este interesant de observat că guvernarea preferată de zei
era monarhia, în timp ce sistemul politic al Greciei antice avea la bază oraşele-
stat (poleis) independente, într-o permanentă competiţie.
Un element fundamental al religiei Greciei antice îl constituia deplina
încredere în zeii oraculari. Templele lui Apollo din Delphi şi Delos, cel al lui
Zeus de la Dodona devin mari centre de cult, deoarece oameni din toate clasele
sociale doresc să consulte zeii în chestiuni care privesc trecutul, prezentul şi
viitorul. Autoritatea şi puterea zeilor din aceste lăcaşuri de cult erau nelimitate,
membrii tuturor coloniilor greceşti cerându-le sfatul cu privire la întemeierea
de noi oraşe sau la necesitatea declanşării unui război. Alte mari temple devin
un fel de tezaure, adică locuri în care sunt depozitate cele mai de preţ avuţii
ale oraşului sau regatului. Aceste obiecte de preţ au stat şi la baza schimburilor
băneşti şi a împrumuturilor, astfel încât templele îndeplineau adesea rolul unor
 Mitologia greacă | IntrodUcere

bănci sacre. Bogăţia unui templu se

reflecta în mărimea statuilor care îl
împodobeau, cum este cazul celebrei
statui a zeiţei Athena (5), înălţată
în Parthenon pentru a fi văzută de
întregul oraş. Statuile erau amplasate
în temple deschise, aşezate cu faţa
spre est, încât să fie scăldate în soarele
dimineţii, iar zeul să fie vizibil de la
o distanţă cât mai mare. Conducători
politici bogaţi încercau să-şi atragă
simpatia cetăţenilor ori să mărească
faima oraşului prin astfel de lucrări
publice monumentale.
În vechea greacă, mythos nu
104 însemna „poveste“, ci mai degrabă
desemna o înşiruire unitară de
evenimente sau acţiuni, atent
5
construită. Era cuvântul folosit pentru
a denumi intriga unei povestiri, nu
însăşi povestirea. Deoarece rapsozii transmiteau povestirile de secole întregi pe
cale orală, existau sute de variante ale acestora. Poemele epice scrise de Homer
şi datând din secolele VIII şi VII î.Hr. (Iliada şi Odiseea, relatând cucerirea
Troiei şi aventurile lui Ulise) sau Teogonia lui Hesiod (o genealogie detaliată
a panteonului elen) sunt cele mai vechi şi mai importante surse ale mitologiei
greceşti. Pe lângă acestea, au ajuns până la noi foarte multe imnuri şi ode
dedicate zeilor Olimpului, opere care ne dau informaţii substanţiale despre
mituri pe care alte surse doar le menţionează. Dramaturgi ca Eschil, Sofocle
(6, reprezentaţie a lui Oedip) şi Euripide revizuiesc miturile tradiţionale
în secolul V î.Hr., perioadă considerată epoca de aur a Atenei.
Deşi originile teatrului grec se găsesc în serbările dionisiace, principala
obligaţie a poeţilor dramatici din vechea Eladă era de a distra publicul,
concurând pentru premii la festivalurile de pe tot cuprinsul Greciei. Pentru a
 Introducere

înţelege mai bine tendinţa spre antropomorfism sau cele mai şocante aspecte
ale mitologiei greceşti – Zeus ca violator, iraţionalitatea şi egoismul zeilor,
incestul, canibalismul –, trebuie să le plasăm în contextul competiţiilor de
muzică şi teatru pentru care au fost create. Publicul şi juriul doreau povestiri
pline de viaţă şi tehnici narative cât mai novatoare: cu cât povestea era mai
expresivă şi mai remarcabilă, cu atât autorul ei avea mai multe şanse de a pleca
acasă încununat de laurii victoriei. Dar poveştile despre zei implicaţi în diverse
scandaluri aveau şi alte roluri: trebuiau să îndepărteze orice dubiu cu privire
la puterea zeului şi la capacitatea lui de a servi ca exemplu. Cu timpul, aceste
pilde au condus la apariţia filosofiei, fundamentul altor principii despre lume şi
viaţă, descoperite fie în natură, fie în înţelepciunea omului.
Muzicanţi, actori, cântăreţi şi dansatori au continuat să interpreteze aceste
povestiri mitice în epoca romană şi după aceasta. Cărturarii şi artiştii Renaşterii
s-au arătat fascinaţi de literatura şi arta Greciei antice.

105