ABORDAREA INTERCULTURALITĂŢII ÎN

PROCESUL INSTRUCTIV -EDUCATIV DESFĂŞURAT LA

NIVEL PREŞCOLAR

Prof. înv.preşc.STĂNESCU GEORGIANA

„Părerile preconcepute pe care le avem ca cetăţeni ai ţării noastre unite cu orgoliul

naţional,ne fac să uităm că raţiunea poate fi găsită pe toate meleagurile şi că dreapta
judecată se află pretutindeni unde există oameni. Nu ne-ar plăcea să fim trataţi aşa de
cei pe care noi îi numim barbari; iar dacă există în noi ceva barbarie, barbaria aceea
constă în spaima care ne cuprinde când vedem alte popoare judecând ca noi.”
(„Despre judecăţi” – La Bruyere, vol.II, pag.134)

În lumea modernă, diversitatea în sens larg – indiferent dacă este de natură

culturală sau lingvistică – poate fi pusă pe seama a doi factori esenţiali: intensificarea
migraţiei şi noile tehnologii de informare şi comunicare.
Globalizarea vieţii economice, sociale şi politice devine din ce în ce mai evidentă.
Din această perspectivă se observă creşterea mobilităţii oamenilor de pretutindeni,
inclusiv creşterea numărului de migranţi de diferite credinţe şi origini care trăiesc şi
lucrează în Europa. În ultimii zece ani în Europa se constată o creştere numerică a unor
comunităţi din punct de vedere multicultural, fără însă a le fi recunoscută şi valoarea
competenţelor interculturale, fiindu-le refuzată participarea la dezvoltarea vieţii sociale şi
politice.
Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie
fructificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării
diferenţelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la
îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de universalizare a
unei experienţe particulare. Multiculturalitatea nu este adversarul universalismului
european, ci o altă formă a lui.
Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la
care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă
de cultura etnică a celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia
dintre culturi, nefiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt
sesizate transformările nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare
a culturilor.
Nivelurile de educaţie interculturală identificate de specialişti sunt în număr de
cinci, în ordine fiind:
1 - Educaţia monoculturală - este punctul de plecare în politicile educaţionale, curricula
şi materialul didactic fiind reprezentative doar pentru cultura dominantă.
2 - Starea de toleranţă - în care diferenţele sunt suportate, trecute cu vederea.

1
3 -Starea de acceptare - în care diferenţele sunt cunoscute şi recunoscute, nemaifiind
negate sau respinse fără apel.
4 – Respectul - reprezintă admiraţie faţă de diversitate.
5 - Solidaritatea şi afirmarea - este nivelul la care este evidentă preocuparea faţă de
echitate şi justiţie socială.
Fenomenul educaţional în general şi educaţia interculturală în special reprezintă
una dintre cele mai importante pârghii de restructurare a societăţii româneşti, în vederea
angrenării cu succes a acesteia în procesul deosebit de complex al integrării europene. În
privinţa obiectivelor specifice ale educaţiei interculturale, ele se referă la trei nivele
interrelaţionate şi de egală importanţă:

 dobândirea de cunoştinţe privind cultura în general şi impactul acesteia asupra

comportamentelor individuale şi de grup, privind propria cultură / propriile culturi
şi privind alte culturi;
 dezvoltarea de deprinderi legate de viata într-o societate multiculturala /
interculturala (constientizarea propriilor determinari culturale, stereotipuri si
prejudecati, identificarea acestora la ceilalti, capacitatea de a relativiza punctele
de vedere, abilitati comunicationale si relationale);
 formarea de atitudini cum ar fi respectul pentru diversitatea culturală, pentru
identitatea culturală proprie si a celorlalţi, refuzul discriminării şi intoleranţei;

Un al patrulea nivel, perfect compatibil teoretic dar a cărui legitimitate este mai
contestabilă în interiorul sistemului educativ, ar putea de asemenea fi adăugat :
 stimularea participării si acţiunii în sensul promovării principiilor unei societăţi
interculturale şi al combaterii discriminării si intoleranţei.
Valorile europene sunt axate în mod deosebit pe aspectul interculturalităţii sub toate
faţetele sale :
 educaţie interculturală;
 învăţare interculturală;
 comunicare interculturală.
Argumentele care susţin aceste demersuri sunt :
Argumente pedagogice:
 James Banks şi Cherry McGee Banks:
“Educaţia multiculturală se orientează asupra grupurilor etnice, rasele, culturale şi de
gender care se află între graniţele statelor precum Statele Unite ale Americii, Marea
Britanie şi Canada.Totuşi există o largă confuzie printre cadre didactice, practicieni,
publicişti şi public care presupun că educaţia multiculturală este aceeaşi cu educaţia
globală sau educaţia internaţională.”
 Constantin Cucoş:
“Educaţia interculturală vizează o abordare pedagogică a diferenţelor culturale strategice
prin care se iau în consideraţie specificităţile spirituale sau de alt gen (diferenţe de sex,
diferenţa socială sau economică ), evitându-se pe cât posibil riscurile ce decurg din
schimburile inegale dintre culturi sau , şi mai grav, tendinţele de atomizare a culturilor.”
 Centrul European de Tineret:
“ Educaţia interculturală este unul dintre instrumentele principale pe care le avem azi,
care ne ajută să câştigăm din avantajele date de oportunităţile oferite de societăţile

2
multiculturale.Ţinta principală a educaţiei interculturale este aceea de a favoriza şi de a
întări bazele relaţiilor reciproce dintre societăţi diferite şi dintre grupuri culturale
majoritare şi minoritare.”
Argumente sociologice:
 Educaţia interculturală este o modalitate prin care societatea actuală devine mai
bogată în diversitate.Diversitatea şi managementul ei este un liant al grupurilor
sociale.
 Christian Giordano în volumul “Interculturalitate.Cercetări şi perspective
româneşti” ( Presa Universitară Clujeană, 2002 ) explică confuziile care se
realizează prin utilizarea unor termeni:
o “Prefixul multi -, cu care se exprimă după caz o orientare pur descriptivă
sau o aspiraţie normativă , tinde în realitate să reliefeze şi nu rareori,
separarea netă dintre culturi”;
o “Prefixul inter - , presupune însă, atât în mediul descriptiv cât şi cel
normativ, o viziune mai universalistă şi o orientate mai voluntaristă (…)
postulează modele normative de integrarea şi nu de separarea culturală
dintre majorităţi şi minorităţi”;
o “Prefixul trans - , înţelege conţinuturi mai utopice, adjectivele ca
transcultural sau transnaţional sunt de cele mai multe ori utilizate pentru a
indica acea capacitate personală sau colectivă de a transcede graniţele
culturale şi frontierele naţionale şi de a trece de la o apartenenţă şi de la o
identitate la alta, cu o extremă uşurinţă.”
Argumente psihologice:
 interculturalitatea dă notă de stabilitate şi de integrare a componentelor
multiculturale ale unui grup social, fie că e vorba de grup ca dimensiune locală,
fie naţională;
 identitatea personală este fundamentată şi de constituirea unei identităţi naţionale,
dar nu în opoziţie cu identităţile în grupurile minoritare, ci în spiritul cooperării şi
schimbului de experienţe, valori, atitudini, credinţe;
 cultura este fundamentul personalităţii în lumina principiului că peronalitatea este
un complex bio-psiho-social;
 stima de sine este formată şi prin valorificarea stimei faţă de celălalt;
 dezvoltarea personalităţii este un deziderat urmărit în învăţământul preşcolar;
acest deziderat urmăreşte cultivarea sentimentelor de toleranţă faţă de diversitate
ca dimensiune a caracterului.
 protecţia comunităţilor comunitare ca un deziderat şi aspecte legate de individ ca
personalitate integrată social.
Principiile care susţin aceste argumente si facilitează realizarea obiectivelor educaţiei
interculturale sunt:
 principiul respectării diversităţii;
 principiul convieţuirii parteneriale;
 principiul discriminării pozitive;
 principiul conservării identităţii culturale;
 principiul integrării multiculturale : “ urmăreşte ca membrii fiecărei
entităţi, fie ea majoritară sau minoritară, să înţeleagă, să respecte şi să se
exprime conform valorilor specifice celorlalte comunităţi culturale

3
 conlocuitoare ( Adrian Severin, “ Stabilitatea şi sfidările
multiculturalismului civic în Europa în “Interculturalitate”, Oresa
Universitară Clujeană, 2002).
În acest context, rolul şcolii este de a-i învăţa pe tineri cum să convieţuiască într-o
lume marcată de diferenţe lingvistice şi culturale, prin acceptarea acestora, dar şi prin
identificarea şi însuşirea valorilor care îi unesc. Cum poate şcoala să abordeze şi să se
implice activ în problematica păstrării identităţii in cadrul mai larg, aparent
contradictoriu, al toleranţei faţă de diversitatea culturală? Este educaţia aptă să joace un
rol hotărâtor în reconcilierea acestor concepte?
Educaţia multiculturală în societatea modernă nu este numai o chestiune de
descoperire a bogăţiei si varietăţii de aspecte de această natură în cadrul clasei de elevi.
Copiii pot proveni din medii culturale diferite, dar de asemenea şi profesorii, şcoala şi
comunitatea. Toleranţa faţă de aspectele mai puţin cunoscute şi căutarea celor
complementare trebuie să devină atitudini esenţiale, care să stea la baza noului
curriculum al sec. al XXI-lea. Identificarea valorilor comune poate deveni o sarcină
dificilă dacă nu este însoţită de recunoaşterea beneficiilor care decurg din această
diversitate.
Şcoala poate deţine un rol major în păstrarea spiritului de libertate şi toleranţă al
tinerei generaţii. Intr-o lume marcată de diferenţe culturale şi lingvistice, şcoala trebuie
să îi înveţe pe tineri să convieţuiască într-o societate deschisă şi liberă, fundamentată pe
autoritatea valorilor împărtăşite. Inţelegerea şi însuşirea concepţiei conform căreia
interculturalitatea înseamnă demnitate şi respect acordate individului,devine, astfel, o
necesitate. Oamenii ca fiinţe raţionale pot dezvolta aceste valori numai folosindu-le,
exprimându-le şi explorându-le împreună, ca membri ai unei comunităţi caracterizate prin
diversitate. Valorile idealurilor democratice şi ale toleranţei faţă de diferenţe sunt mult
mai uşor de conştientizat atunci când sunt rezultate din experienţă mai degrabă decât din
instrucţie formală. Cercetările din domeniul ştiinţelor sociale demonstrează că tinerii
expuşi interacţiunilor inter-etnice au o mai mare capacitate de a identifica valorile
comune între diverse grupuri, de a recunoaşte faptul că şi conflictele pot produce valori
atunci când sunt abordate corespunzător şi de a se angaja mai activ în promovarea
înţelegerii şi colaborării inter-etnice. Mai mult, aceştia demonstrează o implicare mai
puternică în problemele comunităţii şi în acţiuni de voluntariat şi sunt mult mai dispuşi
să-şi desfăşoare activitatea în medii sociale diverse din punct de vedere etnic.
În această perspectivă, ţelul procesului educativ modern este pregătirea elevilor
pentru realităţile complexe şi diverse ale societăţii, prin dezvoltarea abilităţilor de
recunoaştere, valorificare si achiziţionare de cunoştinţe provenite din orizonturi culturale
eterogene. Scopul esenţial este dezvoltarea unui respect fundamental pentru moduri de
viaţă şi procedee de a munci şi de a învăţa diferite. Valorificarea diversităţii trece dincolo
de simpla toleranţă faţă de variate medii si concepţii; ea recunoaşte, apreciază şi
facilitează procesele implicate în explorarea şi descoperirea a ceea ce nu este familiar,
permiţând o gamă largă de modalităţi de a gândi şi de a comunica. Mai mult decât atât,
valorificarea diversităţii conduce la întărirea relaţiilor în cadrul comunităţii şi măreşte
posibilităţile tinerilor de a se realiza într-o societate pluralistă, din ce în ce mai complexă.
Aceştia vor învăţa să înţeleagă şi să respecte oameni şi puncte de vedere diferite de ale
lor, deoarece aceasta este lumea în care ei vor trăi şi îşi vor desfăşura activitatea.

4
 Prin formarea gradată a unei astfel de atitudini va creşte şi flexibilitatea legată de
abordarea şi însuşirea noilor experienţe educaţionale şi nu numai. Diversitatea
încurajează gândirea critică şi acesta este un fapt deosebit de important în societatea
contemporană, unde inovaţia se bazează în primul rând pe colaborare. Insuşirea
abilităţilor de a „naviga” într-un „ocean” de diferenţe culturale este o necesitate pentru
orice persoană într-o lume al cărei liant îl constituie tehnologia şi dezvoltarea facilităţilor
de a călători şi de a comunica. Schimbul real de idei – cheia inovaţiei şi a progresului –
solicită sensibilitate şi înţelegerea punctelor de vedere, a valorilor şi a ideilor celorlalţi.
Grădiniţa este terenul unei învăţări timpurii a regulilor sociale şi punctul de demarare
a programelor proiectate şi planificate la nivel general pentru integrarea educaţională şi
socială a tuturor copiilor. Dacă ne punem întrebarile ,,Este grădiniţa mediul de încadrare
educaţională şi socială a tuturor copiilor? Au toţi copii şanse egale de participare în
programele dedicate sprijinirii şi dezvoltării lor individuale? Asigură, singură, familia
sprijinul şi educarea corectă a copiilor pană la varsta şcolară, sub aspect cultural, moral,
religios?” Pentru a creşte generaţii educate trebuie să ai grijă de fiecare individ. Copilul
se descoperă pe sine cu adevărat, nu atât în microuniversul familiei, în desfăşurările sale
solitare, cât în universul real al copilăriei, în cadrul colectivităţii de copii. Năzuinţa şi
bucuria lui reală de a se afla în mijlocul grupurilor de copii pot constitui simptom al
faptului că unele din valorile de preţ în universul copilăriei le constituie şi comunicarea
interumană, prietenia, cooperarea, însăşi prezenţa în mijlocul grupurilor de copii.
Programul educativ al grădiniţei trebuie să fie flexibil şi deschis către răspunsuri
adecvate individualizate şi personalizate. Curriculumul preşcolar trebuie să răspundă
nevoilor de educaţie şi de formare a tuturor copiilor.
Se ştie că în colectivul unei clase/grupe de copii există o serie de diferenţe: de statut
socio-economic, culturale, de varstă, de religie, de etnie, uneori o parte din acestea sau
toate la un loc. Nu există grup în şcoli/grădiniţe unde să coexiste un singur tip de indivizi
din categoriile enunţate.
Factorii implicaţi direct în realizarea educaţiei interculturale sunt: familia şi
grădiniţa. Tipurile de relaţii interculturale pot fi:grădiniţă-familie, educatoare- părinţi,
educatoare-copii, copii-copii, familie-comunitate.Atitudinea fundamentală a tuturor e şi
calitatea fundamentală a acestora, trebuie să fie toleranţa în toate manifestările şi relaţiile
umane ce se stabilesc în acest tip de relaţii. Autorii Constantin Cucoş şi Teodor Cosma,
tratand obiectivele educaţiei interculturale consideră că acestea pot fi :
 Deschiderea spre altul, spre străin, spre necunoscut;
 Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin;
 Acceptarea celuilalt ca fiind altul;
 Trăirea situaţiilor ambivalente;
 Aptitudinea favorabilă de a experimenta;
 Alungarea fricii faţă de altul;
 Capacitatea de a pune în discuţie propriile norme;
 Aptitudinea de a-ţi asuma conflicte;
 Capacitatea de a recunoaşte propriile repere etno şi socio- centriste;
 Performanţa de a cuceri identităţi mai largi;
Încercand aplicarea acestor principii la obiectivele educaţiei preşcolare putem
stabili unele repere:
 Se pot dezvolta capacităţi de comunicare;

5
  Se pot creea deschideri spre acceptarea diferenţelor de mai multe tipuri;
 Se pot trezi şi stimula curiozităţi pentru cunoaşterea altor culturi;
 Se pot accepta ceilalţi ca fiind altfel decat propria persoană;
 Se pot tolera comportamentele celorlalţi;
 Se pot îndepărta rezervele şi reţinerile generate de anumite închistări legate de
obiceiul strict de acasă;
 Se pot înţelege apartenenţele la anumite etnii dar şi la propriul neam;
 Se pot învăţa conduite morale, religioase, civice, ale propriei etnii şi a altor
tipuri de etnii şi culturi ori religii;
Repertoriul strategiilor şi mijloacelor didactice care pot fi folosite la nivel preşcolar
pentru a facilita educaţia interculturală a preşcolarilor sunt :
 îmbogăţirea activităţilor cu date şi informaţii ( corespunzătoare nivelului de
vârstă) despre cultura şi istoria diverselor comunităţi;
 utilizarea comparaţiilor în descrierea şi analizarea diverselor culturi, etnii sau
religii;
 facilitarea producerii unor relaţii interpersonale pozitive între copiii de etnii, rase
sau culturi diferite;
 extinderea cunoştinţelor copiilor cu privire la valorile comunităţilor minoritate
prin prezentarea unor creaţii literare, opere de artă, costume şi tradiţii specifice;
 cultivarea mândriei personale pentru apartenenţă la o anumită cultură ,
concomitent cu dezvoltarea respectului pentru alte culturi.
Cercetările asupra beneficiilor educaţionale ale diversităţii culturale au demonstrat
că aceasta prezintă o multitudine de avantaje creative şi funcţionale. Dar în acelaşi timp,
diversitatea poate fi considerată şi o sabie cu doua tăişuri: pe de o parte creează
oportunităţi pentru afirmarea creativităţii, dar există şi posibilitatea ca membrii grupului
să devină frustraţi şi să înceteze a se mai identifica în cadrul comunităţii
În concluzie, dimensiunea inter-culturală a unui proces educativ de calitate joacă
un rol deosebit de important în societatea modernă prin capacitatea sa de a îmbogăţi
creativ sistemul general de valori, dar şi prin abilitatea da a împărtăşi în mod efectiv
aceste valori cu cei din jurul nostru. Acest fenomen va avea o consecinţă logică şi
necesară: dezvoltarea inevitabilă a unor relaţii bazate pe toleranţă, înţelegere şi
flexibilitate între cetăţenii lumii de azi.