CAPITOLUL I

Abordari conceptuale privind filierele agroalimentare

1.1. Conceptul de filieră agroalimentară

Argument
Studierea sistemului agroalimentar prezintă un interes deosebit,
datorită preocupărilor oamenilor de a cunoaşte ce se întâmplă cu produsele
agroalimentare pe traseul lor de la fermier la consumator, cine sunt
intermediarii şi ce rol au, ce transformări suferă acestea etc. În termeni
economici, aceste preocupări se referă la competiţie, performanţă şi
utilizarea cât mai eficientă a materiilor prime agroalimentare în „drumul”
parcurs de la producătorul lor la consumatorul final.
Produsele agricole au tendinţa de a ajunge din ce în ce mai rar în stare
naturală în căminul consumatorului. Astfel, în prezent, producătorii agricoli
nu mai sunt priviţi doar ca furnizori de materii prime, ci ca o verigă a unui
lanţ, ca o componentă a unui circuit complex, denumit filieră
agroalimentară.
În perioada actuală, analiza în termeni de „filieră a produsului” a
înlocuit „studiul pieţelor agricole”. Într-adevăr, până nu demult, piaţa apărea
ca un element strategic de care depindea preţul. În prezent, o asemenea
analiză nu mai este considerată operaţională, deoarece nu ia în calcul
diferitele intervenţii ce au loc înainte ca produsul să fie pus la dispoziţia
consumatorului. Dacă studierea pieţei vizează în mod predilect schimbul,
analiza filierei pune accentul pe operaţiile materiale, economice şi logistice
care antrenează transformările produselor şi pe agenţii care realizează aceste
transformări.
Conceptul de filieră este prezent în toate domeniile economiei: filiera
lemnului, filieră electronică, filieră de comunicaţii, filieră agroalimentară
etc. şi se referă la o activitate productivă complexă în care intervin, din
amonte în aval, mai multe întreprinderi, într-o manieră ce nu este neapărat
liniară.

Definirea filierei agroalimentare

În literatura de specialitate sunt numeroase definiţii date filierei.
Pionierii studierii filierelor agroalimentare sunt americanul Ray Goldberg şi
francezul Louis Malassis. Începând cu anul 1984, noţiunea de filieră
agroalimentară se regăseşte în toate documentele Organizaţiei Naţiunilor
Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO).

1
 În anul 1968, Goldberg1 a studiat filierele grâului, soiei şi portocalelor
în Florida şi a fost printre primii specialişti care au definit filiera ca fiind
totalitatea agenţilor economici implicaţi în producerea, transformarea şi
comercializarea unui produs.
În anul 1986, Malassis2 defineşte filiera ca fiind itinerariul parcurs de
un produs (sau un grup de produse) în interiorul sistemului agroalimentar. Ea
presupune ansamblul agenţilor (întreprinderi, entităţi de supraveghere şi
reglementare, administraţii) şi operaţiilor (producţie, repartiţie,
comercializare, finanţare şi asigurare) care concură la formarea şi la
transferul produselor până în stadiul final de utilizare şi mecanismele de
ajustare a fluxurilor factorilor şi produselor de-a lungul filierei până în
stadiul final.
Economistul francez F. Laurent3 defineşte filiera ca fiind o succesiune
de etape ce urmează a fi parcurse în vederea atingerii unui obiectiv ori ca
ansamblul intermediarilor uniţi în aceeaşi activitate. O filieră este o
abstractizare, o reprezentare a unei părţi a realităţii economice care vizează
măsurarea, înţelegerea, explicarea structurii şi funcţionării unui anumit
domeniu.
În concepţia cercetătorului olandez Van der Vorst 4, filiera cuprinde o
serie de activităţi fizice şi de procese de luare a deciziilor conectate prin
fluxuri materiale, informaţionale şi financiare, care trec de limitele afacerilor
individuale ale operatorilor unui lanţ alimentar. În această abordare, filiera
nu cuprinde doar producătorul agricol şi furnizorul acestuia, ci şi
procesatorii, transportatorii, angrosiştii, detailiştii, unităţile de prestare a
serviciilor şi consumatorii.
Economistul canadian B. Kneen5 elaborează o imagine foarte plastică
a filierei, introducând conceptul de „distanţare”, care înseamnă separarea
consumatorilor de sursele de hrană prin cât mai multe intervenţii posibile.
Filiera înseamnă, de regulă, creşterea distanţei fizice dintre punctul în care
produsul agricol este obţinut şi punctul în care este consumat. În lucrarea sa,
Kneen prezintă obiectiv avantajele şi dezavantajele filierei. Astfel, el
apreciază, ca un aspect negativ, faptul că distanţarea, în sistemul
agroalimentar, înseamnă un declin al valorii nutriţionale a hranei şi o
creştere a costului acesteia.
1
Goldberg, R., Agribusiness coordination. System approach to the wheat, soybean and Floride orange
economies, Graduate School of Business Administration, Harvard University, Boston, 1968.
2
Malassis, L, Ghersi, G., collectif, Initiation a l'economie agro-alimentaire, Haitier, Paris, 1992, pag.94.
3
Lauret, F., Sur les études de filières agro- alimentaires, Revista Economie et societe, nr.17, 1983
4
Van der Vorst, J.G.A.J.; Da Silva, C.; Trienekens, J.H., Agro-industrial supply chain management:
concepts and applications, FAO, Roma, 2007
5
Kneen, B., From land to mouth. Understanding the food system, Second Helping, NC Press Limited,
Toronto, 1993, pag. 17.

2
 Referitor la primul aspect, un argument în susţinerea acestuia este
faptul că tomatele din grădina de legume nu înseamnă acelaşi lucru, în
termeni nutriţionali, cu cele obţinute în sistem industrial, utilizând substanţe
chimice pentru realizarea unor producţii ridicate şi ingineria genetică pentru
obţinerea celor mai productive soiuri. Orice produs agricol cules proaspăt şi
încă viu când este consumat este diferit de produsele culese cu zile în urmă,
refrigerate şi care „suferă” daune mecanice în timpul transportului, până
ajung la consumator. Există multe exemple care susţin această idee a
reducerii valorii nutritive a produselor intrate pe filieră. Fermierii americani,
de exemplu, nu consumă cartofii pe care îi produc în propria fermă pentru
procesare şi cumpără cartofi de la vecinii lor, care însă îi produc pentru
consumul propriu, cu minim de substanţe chimice şi pe un teren mai sănătos.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, faptul că distanţarea
produselor alimentare de sursă determină o creştere a costului nu înseamnă
că producătorul agricol va primi un preţ mai mare.

Realizaţi corespondenţa între coloanele tabelului de mai jos.

Preţul mai mare al produsului final este „plătit” de:

Teren, care plăteşte pentru procesarea, transportul şi

deteriorarea produselor
Producătorul prin deteriorarea sănătăţii datorită expunerii la aplicarea
agricol, diferitelor substanţe chimice şi prin creşterea costului cu
achiziţionarea unor echipamente specializate
Consumator, prin deteriorarea calităţii acestuia

Din punctul de vedere al agenţilor economici intermediari care

operează pe filieră, distanţarea prezintă o serie de avantaje. Fiecare act de
distanţare înseamnă o oportunitate pentru „extragerea” unor bani din sistem
şi câştigarea controlului asupra acestuia. Se formează, astfel, în sistem, la
fiecare fază, valoarea adăugată, în punctele în care, prin intervenţii specifice,
se adaugă costuri (şi profituri) la valoarea produsului final. Procesul de
adăugare de valoare pe filieră este susţinut de necesitatea desfăşurării unor
operaţii indispensabile: prelucrarea produselor agricole, prelungirea duratei
lor de consum, transportul acestora, păstrarea lor pentru asigurarea
continuităţii aprovizionării pieţei etc.

3
 Legumele şi fructele, de exemplu, nu pot fi transportate la mii de
kilometri distanţă fără utilizarea sistemelor de refrigerare cu care sunt dotate
camioanele moderne. Mai mult, transportul aerian a redus necesitatea
refrigerării, dar adaugă costuri specifice, mai ridicate decât în cazul
transportului rutier. Conform acestui principiu, cunoscut în marketing sub
denumirea de disponibilitate a produselor, însemnând ca acestea să fie la
locul şi în momentul dorit de consumator, cum ar fi în cazul tomatelor
obţinute în deşertul irigat din Israel şi culese astăzi, dar vândute a doua zi pe
pieţele din Bucureşti.
Din teoria expusă de economistul Kneen se desprind următoarele
concluzii, contradictorii la prima vedere:
- distanţarea consumatorilor de sursele de hrană reduce valoarea
nutritivă a produselor alimentare şi determină o creştere a preţului
acestora;
- creşterea preţului este inevitabilă datorită necesităţii desfăşurării unor
operaţii de prelucrare, stocare, transport, care adaugă costuri şi
profituri suplimentare valorii produselor, în fiecare fază pe care
acestea o parcurg.

Delimitări conceptuale
1. Filieră – sector – ramură agricolă
În abordarea clasică propusă de Malassis, se face distincţie între
noţiunile de filieră, sector şi ramură agricolă. Sectorul regrupează
întreprinderile care exercită aceeaşi activitate principală, adică acea
activitate care participă cu cea mai mare pondere la formarea cifrei de
afaceri. Ramura se defineşte în raport cu o categorie de produs, regrupând
totalitatea activităţilor care concură la producerea unui bun sau serviciu.
În spiritul acestor definiţii, un bun sau serviciu nu poate fi produs
decât de o singură ramură, aşa cum o ramură nu poate produce decât un bun
sau un serviciu, în comparaţie cu sectorul care poate produce mai multe
bunuri şi servicii, aşa cum un bun sau serviciu poate fi produs de mai multe
sectoare.
Economia unei ţări poate avea mai multe ramuri şi sectoare, în funcţie
de gradul de agregare a activităţilor. În literatura de specialitate a fost stabilit
modelul cu trei sectoare, propus de Clark, în anul 1960: sectorul primar
(agricultura, silvicultura, pescuitul şi mineritul), secundar (industria) şi
terţiar (transportul şi serviciile). Trebuie remarcat faptul că abordările
actuale privind sectoarele economiei naţionale propun şi un sector cuaternar
– informaţia. Filiera cuprinde toate activităţile enumerate anterior şi
„parcurge”, astfel, toate sectoarele economiei.

4
 Întreprindere 100% agricolă
Întreprindere mai mult de 50% agricolă
Ramura „agricultură”

Sectorul agricol
Activităţi agricole
Activităţi neagricole
Întreprindere mai puţin de 50%
agricolă

Figura nr.1.1
Sectorul agricol şi ramura „agricultură”
Sursa: Malassis, L, Ghersi, G., collectif, Initiation a l'economie agro-alimentaire, Haitier,
Paris, 1992, pag.102.

În acest context, Malassis6 consideră că economia agroalimentară, ca

parte componentă a economiei naţionale, este formată din şapte sectoare:
- agricultura,
- industriile agricole şi alimentare,
- distribuţia agricolă şi alimentară,
- restaurantele,
- industriile şi serviciile care furnizează filierelor agroalimentare
consumurile (inputurile) interne directe şi echipamentele necesare
funcţionării acesteia,
- comerţul internaţional şi
- menajele.
Clasificarea în sectoare şi ramuri nu este suficientă pentru a studia
filiera agroalimentară. Analiza sistemului agroalimentar presupune
cunoaşterea nu numai a activităţilor şi sectoarelor (agenţilor), ci şi a

6
Malassis, L., Economie agroalimentaire, Editura Cujas, Paris, 1992.

5
legăturilor dintre acestea. Este necesară, astfel, studierea sistemului
agroalimentar văzut ca sumă a filierelor.

2. Filieră – canal – circuit

Ca sferă de cuprindere, conceptul de filieră agroalimentară este mai
larg decât conceptul de canal şi de circuit de distribuţie:
- canalul reprezintă un subansamblu al circuitului comercial pe care un
producător poate să-l utilizeze şi gestioneze în vederea vânzării
produsului (lor) său (sale);
- circuitul (sau totalitatea canalelor) cuprinde ansamblul producătorilor,
procesatorilor, distribuitorilor şi consumatorilor aflaţi pe traseul
parcurs de un produs sau grupă de produse.

Elementele de studiu ale filierei

Pe baza definiţiei elaborate de Malassis, studierea filierei comportă,
pe de o parte, identificarea şi observarea diferiţilor actori implicaţi în
sistemul agroalimentar şi a relaţiilor care se formează între aceştia şi care
concură la realizarea produselor alimentare, şi pe de altă parte, mecanismele
de reglare a filierei: contracte, cooperare, integrare, politici agroalimentare,
organisme de reglementare şi control etc.
Astfel, principalele elemente pe baza cărora se caractezizează o filieră
agroalimentară sunt: produsul, operaţiile, agenţii şi relaţiile dintre aceştia,
reglementările şi mecanismele de coordonare.
1. Identificarea filierei se realizează pe baza produsului(lor) ce
constituie obiectivul final al acesteia. Se porneşte de la un produsul(le)
final(e) şi se reproiectează toate etapele prin care acesta(ea) a(au) trecut până
se ajunge la materia primă care stă la baza acestuia(ora). Dimensiunile
filierei sunt astfel proiectate în plan vertical, ca lungime a filierei, şi în plan
orizontal, ca lărgime a acesteia. În unele lucrări de specialitate, filiera se
abordează şi în timp.
În ceea ce priveşte lungimea filierei, aceasta diferă în funcţie de natura
produsului analizat, de punctul central de analiză adoptat pentru filieră şi de
starea proceselor de integrare verticală.
Completaţi spaţiile libere din textul de mai jos cu exemple de produse

agricole:
Anumite produse agricole, cum ar fi .................................. sunt
consumate, în cea mai mare parte, în stare naturală şi analiza filierei se va
opri la comercializarea acestora în stare proaspătă.

6
 Alte produse, cum ar fi ................................., imposibil de consumat
în starea lor naturală, necesită una sau mai multe transformări succesive şi,
deci, analiza filierei se poate opri la prima sau la a doua operaţie de vânzare-
cumpărare.

Se identifică apoi operaţiile tehnice şi financiare corespunzătoare

fiecărei activităţi din lanţul producţie-transformare-distribuţie-consum şi
agenţii ce desfăşoară aceste operaţii.
2. Pe filieră, agenţii exercită trei tipuri de operaţiuni: operaţiuni
asupra bunurilor şi serviciilor, operaţiuni asupra repartiţiilor şi operaţiuni
financiare.
Realizaţi corespondenţa între coloanele tabelului de mai jos, identificând conţinutul diferitelor

operaţiuni.
Operaţiunile = sunt cele care concură la formarea produsului şi la
asupra bunurilor drumul său până la stadiul final al filierei, şi privesc:
şi serviciilor - echipamente,
- tranzacţii comerciale precum şi
- operaţiunile legate de acestea: modernizarea sau
diferenţierea produselor, stocarea, transportul,
publicitatea, promovarea vânzărilor.
Ansamblul acestor operaţiuni, prin jocul valorilor
adăugate şi a marjelor comerciale, concură la
formarea valorii de piaţă a produsului. Valoarea
adăugată prin aceste operaţiuni de-a lungul filierei
remunerează capitalul şi munca angajată în aceasta.
În contrapartidă, valoarea adăugată este constituită
din salarii, impozite, taxe etc.
Operaţiuni asupra Filiera poate să beneficieze, printre altele, de diverse
repartiţiilor ajutoare sub formă de subvenţii şi de transfer de capital
(ajutor de investiţii) care determină creşterea valorii
distribuabile sau creşterea acumulărilor sau a
investiţiilor.
Operaţiuni = se raportează la
financiare şi de - activitatea de creditare,
asigurare - rolul băncilor şi gradul lor de intervenţie pe
filieră,
- gradul de control şi cotele de participare ale
întreprinderilor,
- asigurarea devizelor necesare importurilor,

7
 - exportul de produse intermediare sau finite,
- transferul de capital şi de venituri,
- asigurarea recoltelor, animalelor, păsărilor sau a
unor produse ce fac obiectul exportului etc.

2. Referitor la agenţii filierei, este vorba, în primul rând, de entităţile

economice agricole şi alimentare şi de întreprinderile care le
aprovizionează cu materiale de consum intermediar, utilaje şi
echipamente (figura 1.2). Diferite servicii pot fi furnizate, în anumite
faze, de întreprinderi şi de instituţii publice şi/sau private (instituţii de
cercetare, bănci, agenţii de transport, de publicitate, de asigurări etc.). În
funcţionarea unei filiere pot interveni şi alte organizaţii, cum ar fi:
sindicate, patronate, grupuri de presiune, asociaţii ale producătorilor şi
asociaţii ale consumatorilor, organisme profesionale şi interprofesionale
etc.

Figura 1.2
Agenţii economici ai filierei agroalimentare

Schematic, agenţii care acţionează pe filieră pot fi grupaţi în

următoarele categorii:
 furnizorii agriculturii, adică cei care produc material agricol
(maşini, utilaje etc.) şi cei care produc seminţe sau hrană pentru animale;

8
  producătorii agricoli care, ca urmare a consumării elementelor
menţionate anterior, obţin produse agricole vegetale sau animale;
 industriile agroalimentare, care asigură transformarea materiilor
prime agricole;
 transportatorii şi comercianţii, care pun produsele la dispoziţia
consumatorilor;
 restaurantele şi cantinele, care încorporează servicii suplimentare;
 consumatorii.

4. Odată stabilite operaţiile şi identificaţi agenţii, se modelează

relaţiile ce se formează într-o filieră, sub forma circuitelor şi reţelelor,
demers dificil de înfăptuit, datorită complexităţii filierei. Unul şi acelaţi
produs poate să parcurgă mai multe circuite, ceea ce conduce la formarea
unei reţele foarte complexe. Malassis reda filiera cărnii de bovine, în anul
1992, conform schemei din figura nr.1.3.

Sistemul tradiţional Sistemul modern

Producători Producători

Pieţe de producţie
Vânzători Grupuri de producători
Comisionari
Colectori expeditori

Sacrificare
SICA şi Abatoare
Abatoare
cooperative industriale

Pieţe de gros
Mandatari şi
angrosişti

Pieţe de detail
Mari suprafeţe de
Detailişti vânzare şi colectivităţi

Consum final
Consumatori

9
 Figura nr.1.3
Schema filierei cărnii de bovină
Sursa: Malassis, L, Ghersi, G., colaboratori, Initiation a l'economie agro-alimentaire.

Schema prezintă diferit cele două subsisteme ale sistemului

agroalimentar: subsistemul tradiţional sau artizanal, care grupează
exploataţiile şi fermele familiale şi subsistemul modern, care grupează
fermele comerciale şi întreprinderile industriale de prelucrare a produselor
agricole, cooperativele şi formele moderne de distribuţie a produselor.

5. În final, după proiectarea circuitelor, se procedează la studierea

reglementărilor care permit determinarea comportamentului agenţilor
economici şi a mecanismelor de coordonare. Este vorba de analizarea
structurii şi funcţionării pieţelor de aprovizionare şi desfacere, în special a
mecanismului de stabilire a preţurilor, politicilor publice, intervenţiilor
diferitelor organizaţii ce apără interesele producătorilor şi consumatorilor
etc.
Reglarea filierelor agroalimentare se realizează cu ajutorul unui
sistem de stimulatori şi stabilizatori ai acestora, concretizat în politica de
preţuri, susţinerea producătorilor agricoli şi a consumatorilor (subvenţii),
impozitarea agricolă, taxele vamale în domeniul agricol etc. Prin reglarea
filierelor se urmăreşte: reducerea decalajelor dintre cerere şi ofertă,
reducerea decalajelor dintre cererea potenţială şi cea reală, stabilizarea
producţiei şi a ofertei, realizarea unei tendinţe de stabilitate a preţurilor,
eliminarea caracterului de dualitate pe care îl prezintă pieţele agricole din
România (caracter dat de faptul că pământul şi producţia agricolă sunt în
proprietate majoritar privată şi fărămiţată, iar amontele şi avalul agriculturii,
inclusiv serviciile, sunt dominate de structuri monopoliste).
În plus, un alt element definitoriu al filierei abordat cu multă
generozitate în literatura de specialitate este acela de coordonator sau punct
nodal/central al filierei. Coordonatorul este acel agent economic care deţine
cea mai mare putere de negociere. Rolul de coordonator este din ce în ce
mai mult atribuit industriilor din aval sau celor din amonte (de exemplu, pe
filiera cărnii, coordonatorii pot fi abatoarele şi fabricile de preparate din
carne, ce funcţionează în cadrul filierelor pe baze contractuale şi
comercianţii, care au posibilitatea să-şi aleagă sursele de aprovizionare).
Optica prezentată privind abordarea filierei dintr-un punct central
scoate în evidenţă faptul că partenerii nu au aceeaşi importanţă în cadrul
filierei şi aceleaşi posibilităţi de acţiune în procesul de reglare. În acest
context, este important să fie evidenţiate punctele forte -„nodurile”

10
privilegiate ale filierei, care condiţionează ansamblul componentelor
acesteia, în aval şi în amonte. Aceste „noduri” privilegiate ale filierelor se
află la „locul” de întâlnire (sau negociere), la confluenţa dintre partenerii cei
mai puternici aflaţi pe filieră, din a căror confruntare rezultă politica ce va
acţiona asupra ansamblului fiecărei filiere şi a tuturor participanţilor
acesteia.
Un astfel de prim „nod” apare la întâlnirea dintre agricultori şi
procesatori sau cumpărători, când primii, prin organizarea lor, de regulă în
cooperative, dispun de o anumită importanţă (forţă) în cadrul filierei,
utilizată în scopul negocierii. Un „nod” forte al filierei poate fi întâlnit şi la
confluenţa dintre procesatori şi distribuitori, când cei din urmă sunt puternici
şi practică un comerţ modern, putând impune celor din amonte condiţii de
calitate, de preţ şi de prezentare.
„Nodurile” forte prezentate anterior vizează, de fapt, ansamblul
relaţiilor tehnico-socio-economice care se stabilesc la locurile de întâlnire
dintre parteneri, care implică – ascendent sau descendent – procesarea,
circulaţia mărfii (aprovizionare-desfacere), servicii, fluxuri de plăţi şi de
informaţii etc. De fapt, punctele de confruntare cele mai importante existente
pe filieră îşi pun amprenta în mod decisiv asupra comportamentului de
marketing al acesteia. O astfel de abordare impune individualizarea
participanţilor succesivi, cunoaşterea importanţei pe care aceştia o au în
cadrul filierei şi puterea lor de negociere.

Abordarea filierelor agroalimentare

Filierele pot fi abordate din mai multe puncte de vedere: din punctul
de vedere al marketingului, din punct de vedere ecologic, din punct de
vedere social-politic şi din punctul de vedere al spaţiului şi timpului. Rezultă
astfel patru optici de abordare a unei filiere:
 optica de marketing – prin care se studiază comportamentul de piaţă
al agenţilor economici aflaţi pe filieră, costurile şi profiturile realizate de
fiecare dintre aceştia;
 optica de ecosistem – care are în vedere dezvoltarea durabilă a
filierelor agroalimentare, asociată cu evitarea risipei resurselor şi a poluării;
 optica social-politică – prin care se analizează funcţiile, rolurile,
potenţialul, conflictele şi echilibrul filierelor;
 optică dinamică – care integrează spaţiul (care se referă la
producţie, consum, pieţe determinate) şi timpul care se scurge de la intrarea
materiilor prime pe filieră sau în diferitele verigi ale acesteia până la ieşirea
produselor finite către consumatorii finali.

11
 În raport cu timpul, filiera cărnii de pasăre, de exemplu, poate fi
redată schematic conform figurii 1.4. Timpul scurs de la introducerea oului
în incubator până la vânzarea puilor este de maxim 89 de zile.

Figura nr.1.4
Abordarea temporală a filierei cărnii de pasăre
Sursa: Van der Vorst, J.G.A.J.; Da Silva, C.; Trienekens, J.H., Agro-industrial supply
chain management: concepts and applications, FAO, Roma, 2007

Analiza SWOT pe filiera agroalimentară

Demersul studierii filierei are ca finalitate identificarea punctelor forte
(strengths - S), punctelor slabe (weaknesses - W), oportunităţilor
(opportunities - O) şi ameninţărilor (threats - T), sub forma unei analize
SWOT.
Punctele forte ale unei filiere pot face referire la costurile reduse de
obţinere a produselor agricole, forţa de muncă ieftină, specializarea
producţiei şi altele. Punctele slabe pot fi de ordin financiar, apărute datorită
comportamentului unuia sau mai multor membrii ai filierei, care practică o
politică de preţuri abuzivă, ce determină creşterea preţurilor şi tarifelor şi
reducerea veniturilor agricultorilor. În acest caz, diagnoza filierei trebuie să
identifice participanţii ce manifestă această atitudine speculativă. De
asemenea, există puncte slabe de ordin informaţional, producătorul fiind
adesea ultimul informat despre modul în care produsele sale sunt primite de
piaţă şi de evoluţiile previzibile ale cererii.

12
 Oportunităţile unei filiere pot face referire la tradiţia şi experienţa
agricultorilor, potenţialul natural al anumitor zone, piaţa potenţială foarte
mare şi creşterea cererii pentru anumite produse, investiţii, prezenţa
organizaţiilor profesionale şi interprofesionale de-a lungul filierei etc.
Ameninţările unei filiere pot face referire la umiditatea excesivă,
îngheţurile târzii de primăvară şi alţi factori restrictivi de mediu care
determină reduceri cantitative şi calitative de producţie, inflaţia, blocajul
financiar, importurile de produse similare, concurenţa, creşterea cererii
pentru produsele concurente, putere redusă de cumpărare a consumatorilor
etc.
Pentru realizarea analizei SWOT este necesar ca diagnoza filierei
agroalimentare să se realizeze la trei niveluri:
 micro – prin luarea în considerare a fiecărui segment al producţiei şi
circulaţiei materiale a bunurilor şi serviciilor ce compun filiera,
evidenţiindu-se, printre altele, modul de organizare a activităţii agenţilor
economici ce-l compun, greutăţile cu care se confruntă, pierderile materiale
şi valorice pe care le înregistrează etc., precum şi valoarea adăugată pe care
o aduce în sistem, modul de obţinere şi de repartiţie a venitului, costurile şi
preţurile unitare realizate şi informaţia pe care o vehiculează în sistem;
 macro – nivel la care sunt abordate preocupările de interes general
vizând eficientizarea şi dezvoltarea filierelor agroalimentare, impactul
fiecărei componente a filierei asupra amontelui, avalului şi ansamblului
acesteia, tipul de producţie agricolă şi tipul de consum pe care se bazează,
calitatea produselor pe care le obţine, preocupările pentru dezvoltarea şi
difuzarea în sistem a progresului tehnologic;
 ecologic – analizându-se măsura în care fiecare segment şi
participant al filierei răspunde politicilor de conservare a mediului ambiant
şi de evitare a risipei resurselor şi se înscrie în efortul internaţional,
concretizat în programe specifice, de dezvoltare durabilă a filierelor
agroalimentare, a întregului sector agroalimentar.
După Ray Goldberg, această abordare a filierei este în mod evident
strategică, ea tratând deficienţele şi contradicţiile economiei agroalimentare.
În legătură cu contradicţiile existente în cadrul filierelor agroalimentare, se
pot menţiona următoarele:
• filierele pot rezolva conflictul agricultură-industrie-comerţ prin
armonizarea globală a intereselor acestora (prin folosirea unor pârghii
economice precum: subvenţiile directe şi indirecte, preţurile, creditele etc. şi
prin negocieri tripartite);
• strategia globală a filierei să nu sacrifice interesele (obiectivele) pe
termen lung în avantajul celor imediate (criteriul temporal);

13
 • în strategia globală a filierei politicul să nu afecteze economicul,
relaţiile de putere să nu acţioneze asupra filierei luate ca întreg, iar
preocupările „macro” să nu fie în opoziţie cu preocupările „micro”, adică ale
unităţilor (participanţilor) ce compun filiera.

Avantajele şi limitele studierii filierei agroalimentare

Studierea filierei în abordarea clasică prezintă avantaje şi dezavantaje.
Avantajele se referă la înlesnirea procesului de cunoaştere a funcţionării
filierei (sistemului) în ansamblu şi pe fiecare subsistem, precum şi a
evoluţiei acestora, componenţa sistemelor şi subsistemelor care se nasc,
trăiesc şi mor, deoarece ele sunt supuse unor agresiuni tehnice, economice,
politice şi de mediu. Filiera, ca întreg, depinde de elementele care o compun;
ea nu reprezintă o simplă însumare a acestora. În studierea performanţei
filierei se ţine cont de această abordare, performanţa filierei nefiind suma
performanţelor fiecărei componente în parte, ci se ia în considerare şi efectul
de sinergie pe care îl dezvoltă conlucrarea agenţilor din diferite verigi. Un alt
avantaj este acela că permite luarea în calcul atât a unor elemente şi influenţe
microeconomice, cât şi a unor aspecte macroeconomice.
Limitele studierii filierei se referă la faptul că, uneori, câmpul ei de
acţiune este limitat, neluând-se în calcul activitatea diversificată şi specifică
a unora dintre operatorii acesteia. În plus, de cele mai multe ori, nu sunt
explicate raporturile dintre preţurile diferitelor produse şi nici cauzele
comportamentului neadecvat al consumatorilor.

I.2. Abordarea filierei agroalimentare în contextul Organizării

Comune de Piaţă

În subcapitolul precedent este redată diversitatea abordării conceptului

de filieră agroalimentară de către diferiţi economişti. Faţă de acele teorii,
considerate clasice, în ultimul deceniu a fost elaborat un concept nou de
abordare a filierei.
Noua concepţie privind filiera produsului agroalimentar se referă, pe
de o parte, la abordarea acesteia în contextul Organizărilor Comune de Piaţă,
iar pe de altă parte, la abordarea interdisciplinară a studierii acesteia.
Argumentarea primei concepţii constă în faptul că Organizarea
Comună de Piaţă, pentru diferite produse, este elementul definitoriu pentru
proiectarea filierelor, la nivel naţional. Acest sistem de organizare a pieţelor
cuprinde, şi pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene şi ca
urmare a implementării Politicii Agricole Comune, instrumentele şi

14
mecanismele de reglare a activităţii agenţilor economici prezenţi pe filieră.
Astfel, în timp ce Organizarea Comună de Piaţă va aborda aspectele
legislative, economice şi instituţionale comunitare, filierele vor surprinde
aceste aspecte la nivel naţional.
Organizarea Comună de Piaţă se realizează în contextul reformei
Politicii Agricole Comune 2004-2013, care are drept elemente cheie piaţa şi
politica de preţuri, schema de plată unică pe exploataţie, cross-compliance,
disciplina financiară şi dezvoltarea rurală.7
Astfel, la prima componentă a filierei - agricultura, principalul
mecanism de sprijinire a producătorilor va fi plata unică pe exploataţie.
Suma alocată va fi decuplată de producţie, pentru a evita formarea de
excendente şi, astfel, reducerea preţurilor şi implicit a veniturilor
agricultorilor. Beneficiarii de plăţi vor fi obligaţi să respecte regulile de
condiţionalitate sau eco-condiţionalitate. În caz contrar, se aplică sancţiuni.
Condiţionalităţile se referă la obligativitatea de a proteja terenul agricol şi
mediul, de a nu abandona terenurile şi a nu reduce semnificativ suprafaţa
ocupată cu păşune.
La componenta valorificare pe pieţele interne şi externe şi/sau
industrie alimentară se prevede acordarea de ajutoare de stat pentru
transformare şi comercializare, restituţii la export, pentru stocuri de
intervenţie, precum şi prime de orientare etc.
Filierele produselor agroalimentare în România trebuie proiectate
conform organizărilor comune de piaţă europene, dar trebuie să cuprindă şi
reglementări care să surprindă specificul naţional şi să rezolve problemele
agricole interne. În cazul ţării noastre, o particularitate a agriculturii este
dimensiunea redusă a exploataţiilor agricole şi numărul mare al acelora care
produc pentru autoconsum, lipsind astfel piaţa de o bună parte din produsele
agricole. De asemenea subliniem existenţa unor substanţiale
disfuncţionalităţi la preluarea materiilor prime agricole de la producători şi
introducerea lor în filiere specifice.
Apare astfel o întrerupere în lanţul de aprovizionare dintre agricultură
şi industria alimentară şi/sau comerţ, pentru multe produse, cum ar fi:
legumele şi fructele, laptele, carnea şi altele. Pentru a continua, totuşi, lanţul
agroalimentar dintre producătorul agricol şi consumator, se apelează la
importuri. Este cazul marilor magazine comerciale de tip cash&carry care,
datorită dificultăţilor întâmpinate în procesul de preluare a legumelor şi
fructelor de pe piaţa autohtonă, recurg la importuri. La fel se întâmplă la
zahăr, întreprinderile de prelucrare importând o mare parte a zahărului brut
7
Zahiu, Letiţia, colaboratori, Politici şi pieţe agricole – reformă şi integrare europeană, Editura CERES,
2005, pag.62.

15
pentru a utiliza o perioadă cât mai mare de timp capacităţile de procesare
naţionale interne.

I.3. Abordarea de marketing a filierei agroalimentare

Abordarea de marketing a filierei agroalimentare constă în studierea

acesteia pornind de la piaţă, de la cererea consumatorilor finali. Ea are la
bază analiza interdisciplinară a filierei, deoarece între activitatea de obţinere
a produsului agricol şi consumul acestuia, în diferite stadii de elaborare, se
interpun o mulţime de activităţi şi aspecte, nu numai de natură conceptuală,
dar şi de natura pragmatismului perceptiv, evidenţiate şi soluţionate de un
ansamblu de discipline, cum ar fi: economia, sociologia, previziunea
macroeconomică, tehnologiile agricole şi alimentare etc. Este necesar a fi
utilizate toate aceste discipline pentru a explica funcţionarea filierei
agroalimentare8.

Completaţi spaţiile libere din textul din prima coloană cu variantele din coloana a

doua.
Abordarea interdisciplinară a filierei permite realizarea unei elementul
analize aprofundate şi complete a activităţilor, evitând riscul de neglijare uman
a unui aspect pe care nu îl poate surprinde o singură disciplină.
În general, analiza unei filiere dintr-un singur punct de vedere se aspectul tehnic
face diferit, astfel:
- din punct de vedere economic va fi aspectul
evidenţiat ..................... ................................................................. instituţional şi
................., politic
- din punct de vedere social va fi
evidenţiat .................... .............................., iar
- din punctul de vedere al tehnologiilor agricole şi alimentare va fi
evidenţiat ......................................................................
Dacă filiera este abordată separat, de fiecare disciplină în parte, cele trei
metode tind să prezinte un aspect parţial al sistemului agroalimentar şi,
astfel, analiza nu ar fi completă.
Pentru a exemplifica necesitatea abordării interdisciplinare, să
presupunem că trebuie explicată următoarea problemă a filierei unui tendinţa
produs agroalimentar: oamenilor de a
8
Manole,V., colaboratori, Diagnosticul de marketing pe filiera de produs în agricultură, Editura
Evenimentul Românesc, Bucureşti, 2002.

16
 Care este motivul pentru care producătorii agricoli nu aplică diminua riscul
tehnologii moderne de cultură?
- Din punct de vedere economic, motivul este lipsa
...................................................................................... cunoştinţelor
...................................................................................... în domeniu
- Din punct de vedere sociologic, motivul este
...................................................................................... lipsa
...................................................................................... mijloacelor
financiare
- Din punct de vedere agronomic, motivul este
.......................................................................................
facilităţi
......................................................................................
financiare la
contractarea
Soluţiile propuse pentru rezolvarea acestei probleme diferă de la
creditelor,
o disciplină la alta.
sisteme de
- Economia va propune subvenţii şi
...................................................................................... tehnici de
...................................................................................... susţinere a
...................................................................................... producătorilor
...................................................................................... agricoli etc.
......................................................................................
- Sociologia va propune implementarea
...................................................................................... unor programe
...................................................................................... de instruire a
fermierilor
- Agronomia va propune
...................................................................................... adoptarea unor
...................................................................................... sisteme
eficiente de
Doar dacă cele trei metode sunt combinate în studierea filierei asigurare
unui produs agroalimentar se asigură înţelegerea completă a sistemului. împotriva
riscurilor

Diferenţa dintre noua concepţie asupra filierei şi cea veche nu se

rezumă doar la necesitatea abordării interdisciplinare ci şi la metoda de
studiere a acesteia. Abordarea clasică a filierei produsului agroalimentar
presupune analiza activităţilor şi agenţilor în cele patru faze principale ale
acesteia: agricultură, industrie alimentară, distribuţie şi consum. În noua
abordare a filierei, aceasta este divizată în multe elemente componente, care
sunt analizate separat. Concepţia nu este nouă, ideea datând de la mijlocul
secolului XVIII, când filosoful Descartes, în lucrarea „Discurs asupra
metodei”, sublinia că „realitatea poate fi înţeleasă numai prin spargerea ei în
părţi tot mai mici, fiecare parte urmând a fi analizată separat”. În prezent,

17
analiza şi sinteza sunt metode consacrate, utilizate în multe domenii în
procesul cunoaşterii obiective. Prin extensie, putem aprecia că aceste metode
sunt aplicabile şi produselor şi activităţilor din domeniul agroalimentar.
În spiritul acestei abordări, economistul american Jery La Gra 9, în
studiul Metodologia de evaluare a sistemelor de mărfuri pentru
identificarea problemei şi a proiectului, propune o imagine foarte plastică a
filierei produsului agroalimentar, sub forma unui cerc, ce se desfăşoară între
momentul planificării producţiei, producţie, recoltare, procesare şi distribuţie
către consumatori (Figura nr.1.5). În studierea filierei sunt analizate atât
operaţiile şi agenţii economici care acţionează în diferite faze, cât şi
pierderile ce pot să apară de-a lungul filierei (Figura nr.1.6), cauzele acestor
pierderi (Figura nr.1.7) şi serviciile prestate şi politicile ce reglementează
activităţile specifice fiecărei etape şi cu ajutorul cărora se evită sau se reduc
pierderile filierei (Figura nr.1.8).

Figura nr.1.5
9
La Gra, J., A commodity system assesment methodology for problem and project identification, Post
Havest Institute for Perishables Products, College of Agriculture, University of Idaho, 1990.

18
 Filiera produselor agricole – abordare de marketing
Sursa: La Gra, J., A commodity system assessment methodology for problem and
project identification
Figura nr.1.6 – Pierderile aferente fiecărei etape a filierei (%)

19
 Figura nr.1.7
Cauzele pierderilor în diferite etape ale filierei agroalimentare
Sursa: La Gra, J., A commodity system assessment methodology for problem and
project identification

20
 Figura nr.1.8
Sursa: La Gra, J., A commodity system assessment methodology for problem and
project identification

Această abordare de marketing a filierei constă în reprezentarea

filierei sub forma unui cerc, care exprimă ideea de reluare a ciclului,
studierea filierei pornind de la piaţă, de la cerinţele şi nevoile nesatisfăcute
ale consumatorilor şi terminând tot cu piaţa, cu actul final de vânzare-
cumpărare. Filiera este reprezentată sub formă de activităţi, iar pentru fiecare
sunt identificaţi agenţii economici, respectând principiile de analizare a
filierei elaborate de Louis Malassis.
Filiera este un sistem complex şi sinergetic. Fiecare componentă
depinde de cea precedentă şi influenţează, la rândul ei, pe următoarea. Între

21
componentele filierei produsului agroalimentar se creează interdependenţe
care menţin coeziunea filierei şi determină eficienţa activităţilor economice
ale acesteia. De exemplu, decizia unui producător agricol de a stoca o parte
din producţia obţinută va influenţa preţul produsului pe piaţă, în diferite
momente ale anului. Astfel, devine importantă anticiparea măsurii în care
deciziile şi problemele apărute într-o fază pot afecta disponibilităţile,
calitatea şi costurile într-o etapă ulterioară.

I.4. Abordarea operaţională a filierei agroalimentare

Modelul operaţional de abordare a filierei este elaborat de către

Supply Chain Council, organizaţie non-profit cu sediul în Statele Unite ale
Americii. Modelul oferă un cadru unic care face legătura între procesele
aferente afacerilor individuale, codul celor mai bune practici şi
caracteristicile tehnologice într-o structură unificată, în scopul sprijinirii
comunicării între partenerii implicaţi în lanţul de aprovizionare şi al
îmbunătăţirii managementului filierei şi al altor activităţi legate de filieră.
În acest model, filiera este analizată din punctul de vedere al
operaţiilor de aprovizionare, producţie sau transformare şi desfacere, care se
regăsesc, într-o formă sau alta, la fiecare participant al filierei. Analiza are,
însă, limitele sale, în sensul că o unitate economică urmăreşte desfăşurarea
operaţiilor de la furnizorii furnizorilor, până la clienţii clienţilor săi, filiera
putând fi, în realitate, mai lungă în amonte şi în aval (Figura nr.1.9).

Definirea modelului operaţional al filierei

Modelul operaţional al filierei integrează renumitele concepte de
ingineria proceselor de afaceri, analiza comparativă, măsurarea proceselor,
într-un cadru multi-funcţional. Modelul cuprinde:
- descrierea standard a proceselor de management;
- cadrul relaţiilor dintre procesele standard;
- indicatorii de măsurare a performanţei proceselor;
- metodele de management care conduc la atingerea unor niveluri
ridicate de performanţă;
- adaptarea la caracteristici şi funcţionalităţile specifice.

22
 Figura 1.9
Modelul operaţional al filierei
Sursa: adaptare după Supply Chain Council

Scopul şi structura modelului operaţional al filierei

Modelul descrie:
- interacţiunile cu consumatorii, de la momentul lansării comenzii, până
la cel al plăţii contravalorii produselor;
- toate tranzacţiile cu produse (bunuri materiale şi servicii), de la
furnizorii furnizorului întreprinderii, până la clienţii clienţilor acesteia,
inclusiv echipamentele, obiectele de inventar, piesele de schimb,
produsele în vrac, elementele de soft etc.;
- toate interacţiunile pe piaţă, de la cunoaşterea cererii agregate până la
onorarea fiecărei comenzi.
Modelul nu poate descrie fiecare proces sau activitate, precum:
marketingul şi vânzările (generarea cererii), dezvoltarea cercetării şi
tehnologiei, dezvoltarea produselor, anumite elemente post-vânzare.
Modelul se bazează pe cinci tipuri de operaţii: planificarea,
aprovizionarea, producţia, desfacerea, returnarea, descrise dealiat în tabelul
nr.1.1.

23
 Tabelul nr.1.1
Descrierea operaţiilor aferente modelului operaţional al filierei
Nr.crt. Operaţia Descrierea operaţiei
- echilibrarea resurselor cu cererea şi stabilirea şi
1 Planificare comunicarea planurilor pentru întreaga filieră,
inclusiv a produselor returnate şi a celor aflate în
procesele de aprovizionare, producţie şi desfacere;
- gestionarea performanţei filierei, a colectării
datelor, a stocurilor, a elementelor de capital, a
transportului, a planificării, a cerinţelor privind
conformitatea produselor, precum şi gestionarea
riscului pe filieră;
- adaptarea planului de aprovizionare al unităţii cu
planul financiar.
- primirea, verificarea şi transferul produselor,
2 Aprovizionare autorizarea plăţii furnizorilor;
- identificareaa şi selectarea surselor de
aprovizionare;
- măsurarea performanţei furnizorilor, gestionarea
datelor despre furnizori;
- gestionarea stocurilor, a produselor ce urmează a
fi aduse în întreprindere, a reţelelor de furnizori, a
cerinţelor de import/export, a riscului
aprovizionării.
- programarea activităţii de producţie, producerea,
3 Producţie testarea, ambalarea şi pregătirea produselor pentru
livrare;
- gestionarea performanţei producţiei, a datelor,
produselor aflate în procesul de producţie,
echipamentelor şi utilajelor, transportului, reţelelor
de producţie, conformităţii produselor şi a riscului
de producţie.
- gestionarea tuturor etapelor necesare pregătirii şi
4 Desfacere administrării sondajelor realizate la consumatori, a
rutelor produselor expediate şi selectării
transportatorilor;
- managementul depozitării, de la primirea
produselor la încărcarea şi expedierea acestora;
- primirea şi verificarea produsului la sediul
clientului;

24
 - facturarea produselor livrate clienţilor;
- gestionarea livrărilor, performanţei desfacerii,
informaţiilor, stocurilor de produse finite, de
capital, transportului, ciclului de viaţă al produselor,
cerinţelor de import/export, precum şi a riscului
livrărilor.
- returnarea produselor care prezintă non
5 Returnare conformităţi: identificarea stării produselor,
autorizarea şi planificarea returnării produselor,
autorizarea şi planificarea primirii produselor,
transferul produselor;
- returnarea produselor în exces: identificarea stării
produselor, autorizarea şi planificarea returnării
produselor, autorizarea şi planificarea primirii
produselor, transferul produselor;
- gestionarea returnării produselor, a performanţei
returnării, a colectării datelor, stocării produselor
returnate, transportului, configurării reţelei,
cerinţelor privind conformitatea produselor şi a
riscului returnării.

În continuare, operaţiile sunt descompuse în categorii de operaţii,

categoria este descompusă în elemente, iar elementele în activităţi. Acestea
sunt, la rândul lor, descompuse în categorii de activităţi (Figura nr.1.10).
Rezultă, astfel, patru niveluri de analiză a filierei: nivelul 1 – nivelul
de top, nivelul 2 - nivelul de configurare, nivelul 3 – nivelul elementelor
operaţiilor şi nivelul 4 – nivelul de implementare (tabelul nr.1.2).

25
 Figura 1.10
Descompunerea operaţiilor pe niveluri
Sursa: adaptare după Supply Chain Council

Tabelul nr.1.2
Conţinutul operaţiilor pe niveluri

Nivelul
1 – nivelul de top
(tipul de operaţie: planificare,
aprovizionare, producţie,
desfacere, returnare)
2 – nivelul de configurare
(categoria de operaţie: de
planificare, de execuţie, de
suport)
Conţinutul
Nivelul 1 stabileşte scopul şi conţinutul
modelului operaţional al filierei, precum şi
indicatorii de performanţă ce urmează a fi
atinşi.
O întreprindere a filierei poate fi
configurată în funcţie de categoria de
operaţii pe care le desfăşoară.
Întreprinderile implementează strategia
operaţională în funcţie de configurarea pe
care o aleg pentru filieră.

26

3 – nivelul elementelor
operaţiilor (operaţiile
descompuse în elemente)
4 – nivelul de implementare
(elementele descompuse în
activităţi)
Sursa: adaptare după Supply Chain Council
Nivelul 3 defineşte capacitatea
întreprinderii agroalimentare de a concura
cu succes pe piaţă şi constă în:
- definirea elementelor operaţiilor;
- informarea privind intrările şi
ieşirile din fiecare element;
- definirea indicatorilor de măsurare a
performanţei operaţiilor;
- definirea “celor mai bune practici”.
Întreprinderile implementează metodele de
management al filierei, care se
individualizează de la o întreprindere la
alta la acest nivel.
Nivelul 4 defineşte metodele specifice prin
care o întreprindere poate deţine avantaje
competitive şi se poate adapta
schimbărilor provenite din mediul de
marketing.

În modelul operaţional al filierei este descrisă în detaliu fiecare

activitate corespunzătoare diferitelor elemente ale operaţiilor. În figura
nr.1.11 este redat un exemplu de descompunere a operaţiilor în elemente şi
activităţi. S-a ales ca tip de operaţie „aprovizionarea”. Aceasta are trei
categorii de operaţii: planificarea aprovizionării, execuţia aprovizionării şi
operaţiile de suport al aprovizionării. S-a ales categoria de operaţie “execuţia
aprovizionării”. Aceasta cuprinde mai multe elemente: lansarea comenzii,
primirea comenzii, plata furnizorilor etc. S-a ales elementul “primirea
comenzii”. Acesta cuprinde mai multe activităţi: verificarea produselor,
transferul comenzii etc. Activitatea se poate descompune la rândul ei,
rezultând nivelurile 5, 6 etc. Pe nivelul 5, de exemplu, ar fi activităţile de
cântărire, măsurare şi apreciere calitativă a produselor recepţionate.

27
 Figura 1.11
Exemplificarea descompunerii operaţiilor pe niveluri

I.5. Caracteristicile filierelor agroalimentare

Studierea unei filiere presupune analizarea modului în care

întreprinderile acţionează asupra produsului, precum şi relaţiile de
complementaritate sau de concurenţă care există între ele. Astfel, trebuie
luate în calcul diversitatea situaţiilor şi coexistenţa formelor tradiţionale şi a
sistemelor industriale. Diversitatea în interiorul filierelor rezultă şi din
multitudinea şi particularităţile produselor.
În acest context, filierele agroalimentare prezintă anumite
particularităţi determinate de natura materiilor prime utilizate, gradul de
industrializare a activităţilor filierei şi de preferinţele şi nevoile
consumatorilor. Aceste particularităţi se grupează în trei mari categorii:
fundamentale, generale şi specifice.
Particularităţile fundamentale (de bază) ale filierei agroalimentare
sunt concentrarea capitalizării în zona de centru a acesteia, în fazele de
prelucrare şi distribuţie ale produselor şi existenţa unor forme artizanale la
periferie (producători, artizani, menaje).

28
 Particularităţile generale ale filierelor sunt comune pentru acestea,
indiferent de produsul analizat şi se referă la:
a) natura organică a materiilor prime de bază;
Această particularitate imprimă produselor un grad ridicat de
perisabilitate, cu consecinţe asupra întregului lanţ logistic: depozite cu
condiţii speciale de stocare, mijloace de transport dotate cu sisteme de
refrigerare, tehnologii de prelucrare a produselor agricole perisabile şi de
obţinere a produselor alimentare cu durată mai îndelungată de păstrare etc.
Fiind vorba de materii prime organice, este posibilă utilizarea lor
integrală în procesele tehnologice, mai ales dacă avem în vedere faptul că
multe dintre reziduurile din industria alimentară sunt folosite în zootehnie ca
hrană pentru animale, iar în cazurile în care nu sunt utilizate în acest scop,
ele pot fi deversate în mediu fără riscul unor efecte poluante, absorbindu-se
destul de rapid în sol.
Producţia autohtonă de materii prime vegetale are caracter sezonier,
ceea ce influenţează desfăşurarea proceselor de prelucrare şi comercializare
existente pe filieră în cursul unui an calendaristic. De exemplu, sfecla de
zahăr, produs sezonier şi perisabil, neputând fi depozitată timp îndelungat,
este prelucrată parţial prin procesul tehnologic de termoplasmoliză,
obţinându-se zeama groasă. Aceasta se poate păstra o perioadă mai lungă de
timp, asigurând utilizarea la maxim a capacităţii de producţie a
întreprinderilor de prelucrare şi continuitatea procesului de extracţie a
zahărului şi implicit a ofertei pe piaţă.
b) numărul relativ redus al fazelor pe care le parcurg materiile prime
în procesul de prelucrare;
Această caracteristică face posibilă şi necesară integrarea fabricaţiei la
nivelul unei singure verigi organizaţionale.
Integrarea reprezintă un proces de organizare a filierelor, pe care-l
regăsim sub două forme fundamentale10:
 integrarea orizontală presupune asocierea între producători, în
scopul ameliorării producţiei şi creşterii eficienţei economice a prelucrării şi
comercializării produselor agroalimentare. Se organizează fie prin separarea
diverselor etape ale realizării produselor alimentare de către grupuri diferite
(asociaţii, societăţi, cooperative), fie prin utilizarea în comun a maşinilor şi
utilajelor. Orizontalitatea reuneşte sub aceeaşi autoritate aceleaşi activităţi;
 integrarea verticală presupune fie cooperarea fermelor individuale
cu industriile şi comerţul, fie existenţa mai multor cooperative care au
interese şi obiective comune, dar efectuează activităţi diferite, integratorul
fiind o persoană, întreprinderea sau cooperativa care are putere decizională.
10
Malassis, L, Ghersi, G., collectif, Initiation a l'economie agro-alimentaire, Haitier, Paris, 1992.

29
 La nivel naţional, activităţile de cooperare şi integrare şi relaţiile
dintre numeroasele tipuri şi forme de unităţi agricole, de service, de
prelucrare şi comercializare se constituie în sistemul agroalimentar
(agribusiness-ul), care a devenit un model de organizare şi desfăşurare a
procesului economic de realizare a funcţiei alimentare la nivelul unei ţări.
Este necesar să se facă distincţie între noţiunile de agribusiness şi
agromarketing. Agribusinessul se constituie ca o activitate integrată, ce
include activitatea de producere a materiilor prime agricole, semiprelucrarea,
prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare. Marketigul
agroalimentar reprezintă performanţa tuturor activităţilor implicate în
itinerariul produselor de la punctul de producţie, la cel de consum11.
Pe plan mondial, spre deosebire de sistemul agroalimentar american,
bazat pe fermele mari şi mijlocii şi pe întreprinderile capitaliste specializate,
sistemul agroalimentar vest european promovează cooperarea între toate
formele de organizare socială a producţiei agricole, inclusiv prin menţinerea
micii producţii din zonele defavorizate.

Exprimaţi-vă opinia în legătură cu menţinerea exploataţiilor de

dimensiuni mici în zonele defavorizate, punând în evidenţă avantajele şi

dezavantajele de natură socială şi economică.

c) conţinutul în elemente nutriţionale şi capacitatea de conservare a

acestuia pe perioade cât mai îndelungate sunt elemente definitorii pentru
calitatea comercială a produselor alimentare finite rezultate din procesare;
Această particularitate este importantă în relaţie cu consumatorul.
Conţinutul în elemente nutriţionale este informaţia principală în funcţie de
care cumpărătorul ia decizia de achiziţionare a alimentelor. Capacitatea de
conservare a produselor influenţează “viaţa pe raft” a acestora, pentru care
se depun eforturi încă de la începutul filierei, de la producător, prin
tratamentele specifice aplicate fiecărui produs.

d) modificarea structurii fizico-chimice a materiei prime de bază;

11
Knohls, R., Uhl, J., Marketing of agricultural products – Eighth edition, Prentice Hall, New Jersy, 1998,
pag.6

30
 De multe ori, aceasta nu presupune altceva decât realizarea unei
succesiuni de operaţii de separare, condiţionare, porţionare şi de ambalare, în
condiţii igienico-sanitare prestabilite.
e) fluxurile tehnologice specifice filierelor agroalimentare se bazează
pe instalaţii complexe, cu un înalt grad de automatizare, apropiindu-se sub
acest aspect de cele din industria chimică.
Această particularitate conferă economiei agroalimentare un caracter
industrial şi delimitează diferitele forme sub care există acesta în diferite
ţări. Astfel, economia agroalimentară poate fi:
- economie agroalimentară agricolă,
- economie agroalimentară de tranziţie şi
- economie agroalimentară industrială (sau agroindustria).
Completaţi spaţiile libere din textul de mai jos cu variantele din

paranteză.
În ţara noastră, gradul ..................... (redus, ridicat) de mecanizare şi
automatizare a proceselor de muncă, precum şi ponderea .............................
(redusă, ridicată) a agriculturii în PIB şi ponderea ........................... (redusă,
ridicată) a agriculturii în structura valorii adăugate pe filieră de cele trei
subsectoare – agricultura, industria şi distribuţia – conferă economiei
agroalimentare un caracter ...............(agricol, de tranziţie, industrial).

Particularităţile specifice ale filierelor agroalimentare diferă în

funcţie de produsul analizat. Vom exemplifica în capitolele următoare
particularităţile specifice pentru principalele produse agroalimentare:
cerealele, legumele şi fructele, laptele, carnea şi vinul.

1.4. Reţele de filiere agroalimentare

Filierele agroalimentare rareori există fără să aparţină unor reţele mai

complexe de parteneri comerciali. Figura 1.12 reprezintă o filieră generică în
contextul unei reţele complexe de filiere. Fiecare firmă este poziţionată pe
un anumit nivel de reţea şi aparţine cel puţin unei filiere. De exemplu, ea are
mai mulţi furnizori şi clienţi la un moment dat, dar şi în timp. Partenerii din
reţea influenţează performanţa filierei. Astfel, tranzacţiile dintre două
companii nu depind doar de cei doi parteneri implicaţi, ci şi de relaţiile
dintre alţi parteneri ai filierelor şi reţelelor. De aceea, analiza filierei

31
agroalimentare ar trebui realizată în contextul unei reţele complexe de
filiere.

Figura 1.12
Reprezentarea unei reţelei de filiere agroalimentare
Sursa: adaptare după Van der Vorst, J.G.A.J., Beulens, A.J.M., van Beek, P., Innovation
in logistics and ICT in food supply chain networks

Într-o reţea de filiere agroalimentare, diferite companii colaborează

strategic într-unul sau mai multe domenii, în timp ce îşi păstrează identitatea
şi autonomia. În cadrul unei reţele pot fi identificate mai multe filiere şi mai
multe activităţi, în paralel şi, secvenţial, în timp. Ca rezultat, operatorii
îndeplinesc mai multe roluri în diferite filiere şi colaborează cu alţi parteneri
ai unei filierei, care pot fi concurenţii lor în alte filiere.
În concluzie, operatorii filierei sunt implicaţi în diferite filiere din
diferite reţele de filiere şi participă la realizarea unor activităţi care se
schimbă în timp şi care necesită parteneriate dinamice, orizontale şi
verticale.

32
 Caracteristicile unei reţele de filiere agroalimentare
Sistemul agroalimentar cuprinde organizaţii responsabile pentru
producerea şi distribuţia produselor de origine animală şi vegetală. Unii
autori12 grupează filierele agroalimentare în două mari categorii:
1. Filiere agroalimentare pentru produse agricole proaspete (legume,
fructe, flori etc.). Aceste filiere cuprind producătorii agricoli,
angrosiştii, importatorii şi exportatorii, detailiştii, prestatorii de
servicii. În general, aceste faze ale filierei sunt parcurse de produsele
agricole proaspete fără ca acestea să-şi modifice caracteristicile
iniţiale. Principalele operaţii sunt: manipularea, condiţionarea,
sortarea, depozitarea, ambalarea, trasportul şi vânzarea.
2. Filiere agroalimentare pentru produse alimentare procesate (preparate
din carne, lactate, conserve, vinuri, băuturi alcoolice şi răcoritoare
etc.) Pe aceste filiere, produsele agricole sunt utilizate ca materii
prime pentru a obţine produse cu valoare adăugată mai mare. În multe
cazuri, procesele de conservare şi condiţionare extind perioada de
garanţie a produselor.
Enumeraţi operatorii filierelor agroalimentare pentru produse procesate

şi operaţiile acestora.

Participanţii de pe ambele filiere trebuie să ia în considerare faptul că

produsele agricole care intră pe canalele filierei, chiar dacă sunt de calitate
superioară, pot suferi un declin al calităţii ca urmare a acţiunilor improprii
ale altor participanţi. De exemplu, dacă un producător agricol recoltează
laptele în mod necorespunzător sau, când îl livrează, lasă recipientele în care
l-a recoltat neacoperite, acest lucru se va reflecta în pierderi calitative pe
filieră, sau laptele poate deveni necorespunzător pentru a fi introdus în
procesul de producţie. Dacă procesatorul utilizează ambalaje
necorespunzătoare sau procese tehnologice neadecvate, care nu conservă
prospeţimea şi caracteristicile nutriţionale ale produselor, detailiştii se vor
confrunta cu plângeri din partea consumatorilor finali. În tabelul nr.1.3 este
redată lista cu principalele caracteristici ale produselor şi operaţiile specifice
reţelelor de filiere, evidenţiind locul acestora în etapele filierei. Din lista
prezentată rezultă că fiecare caracteristică influenţează organizarea
procesului logistic.
12
Van der Vorst, J.G.A.J.; Da Silva, C.; Trienekens, J.H., Agro-industrial supply chain management: concepts and applications, FAO,
Roma, 2007

33
 Tabelul nr.1.3
Principalele caracteristici ale reţelelor de filiere şi impactul acestora
asupra logisticii şi tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei
Etapa Caracteristicile produselor şi ale operaţiilor Impactul asupra logisticii şi
filierei tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiei
Toată - perisabilitatea materiilor prime, a - constrângeri privind timpul
filiera produselor intermediare şi a produselor - necesitatea informării
finite, precum şi schimbările calitative ale - fluxuri de produse din aval
produselor generate de timpul procesării în amonte
de-a lungul filierei (declin)
- reciclarea materialelor necesare
Agricultura - procese de cultură îndelungate - receptivitate
- sezonalitatea producţiei - flexibilitatea procesului de
- variabilitatea ofertei în termeni cantitativi planificare şi de producţie.
şi calitativi
Procesarea - volum mare, varietate redusă - necesitatea planificării
- utilaje performante producţiei, cu posibilitatea
utilizării maxime a
capacităţii de producţie

- randamente variabile, cantitative şi - flexibilitatea tehnologiilor

calitative, datorate variaţiilor biologice,
sezonalităţii, factorilor de mediu, bolilor şi
dăunătorilor
- necesitatea de a aştepta pentru rezultatele - constrângeri privind timpul
unor testări ale calităţii produselor
- instalaţii alternative, procese de curăţare şi - planificarea flexibilă a
procesare dependente de produs, eliberarea producţiei pentru a face faţă
liniilor tehnologice între procesarea acestei complexităţi
loturilor succesive de produse
- stocul de rezervă este restricţionat dacă - necesitatea existenţei unor
materiile prime, produsele intermediare configuraţii informatice
sau finale trebuie depozitate în containere pentru urmărirea produselor
sau tancuri speciale
- necesitatea valorificării întregului produs,
din procesarea produselor agricole
rezultând şi producţii secundare
- necesitatea monitorizării trasabilităţii
Distribuţia - variabilitatea cantitativă şi calitativă a - probleme privind variaţia
ofertei de produse agricole preţurilor
- sezonalitatea ofertei - constrângeri privind timpul

34
 - necesitatea existenţei mijloacelor de - necesitatea condiţionării
transport şi a depozitelor cu condiţii produselor
speciale de păstrare
Sursa: adaptare după Van der Vorst, J.G.A.J., Beulens, A.J.M., van Beek, P., Innovation
in logistics and ICT in food supply chain networks, publicat în Innovation in Agri-food
Systems, 2005.

Datorită particularităţilor produselor agroalimentare, parteneriatele

realizate în cadrul reţelelor de filiere deţin o importanţă deosebită.
Contractarea de materii prime de către producători (procesatori) trebuie să se
realizeze în volumul, cantitatea şi calitatea necesară, la locul şi la momentul
potrivit. În aval, se coordonează astfel aprovizionarea cu resurse materiale a
celorlalţi operatori, în funcţie de necesar şi de stocurile curente.

35