1

Universitatea “Dunărea de Jos”

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice

Departamentul pentru învăţământ la distantaţă şi cu

frecvenţă redusă

PROCEDURA INSOLVENŢEI
Note de curs

Galaţi – 2017
2

Deschiderea procedurii în reglementarea Legii nr. 85/2006 privind procedura

insolvenţei. Efectele deschiderii procedurii insolvenţei

Noţiuni generale şi elementele de noutate introduse de noua legislaţie

În noua reglementare cuprinsă în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, apar o
serie de reglementări novatoare, cu deosebite aplicaţii practice. Aceste reglementări sunt
rezultatul încercărilor legiuitorului de a adapta prevederile referitoare la insolvenţă, realităţilor
economice, relaţiilor comerciale şi pieţei economice în continuă schimbare şi evoluţie cu scopul
de a imprima o mai mare celeritate procedurii şi de a impune mediului comercial şi de afaceri o
mai mare siguranţă şi predictibilitate.
I. Noţiuni generale şi elementele de noutate introduse de noua legislaţie
Un prim element de noutate se referă la făptui ca, pe lângă introducerea noţiunii de
insolvenţă iminenta, sfera categoriilor de persoane care pot fi supuse procedurii insolvenţei este
lărgită prin noua reglementare.
Astfel în conformitate eu art. 1 alin. (I) din lege, procedura generală se poate aplica
debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă care fac parte din următoarele
categorii:
1) societăţi comerciale;
2) societăţi cooperatiste;
3) organizaţiile cooperatiste;
4) societăţile agricole;
5) grupurile de interes economic;
6) orice alta persoana juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice.
De asemenea, procedura generală poate fi aplicată şi comercianţilor persoane fizice,
acţionând individual, asociaţiilor familiale, societăţilor dizolvate anterior formulării cererii
introductive, debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în
faliment sau care nu suni îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare prevăzută de
prezenta lege aşa cum rezultă foarte clar din coroborarea prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din
lege.
3

Un al doilea element de noutate introdus de actuala reglementare este introducerea, în

premieră, a noţiunii de procedură simplificată. Necesitatea introducerii unei proceduri
simplificate de faliment directe a fost impusă de raţiuni ce ţin de eliminarea procedurilor
administrate sub vechea reglementare, proceduri extrem de complexe şi consumatoare de timp şi
de resurse. în practică se aşteaptă ca această procedură simplificată să accelereze ieşirea de pe
piaţă a firmelor falimentare şi să cureţe mediul de afaceri de firmele - fantomă.
Aşa cum voi arăta în analiza care urmează, prin introducerea acestei proceduri
simplificate se va permite închiderea procedurii falimentului în maximum cinci luni pentru
firmele dizolvate, comercianţi - persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale. In cazul
societăţilor comerciale care nu deţin bunuri, falimentul se poate declara în 60 de zile.
Trebuie menţionat că în accepţiunea noii reglementări, procedura simplificată înseamnă
numai procedura de faliment, dreptul de reorganizare al debitorului fiind exclus.
Astfel, în conformitate cu actuala reglementare, procedura simplificată se poate aplica
debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă1, care se încadrează în categoriile de:
a) comercianţi persoane fizice, acţionând individual;
b) asociaţii familiale,
c) comercianţi care fac parte din categoriile cărora li se aplică procedura generală
conform prevederilor art. 1 alin. (i) şi care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii: nu deţin
nici un bun în patrimoniu lor; actele lor constitutive sau contabile nu pot fi găsite;
administratorul nu poate fi găsit; sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din Registrul
Comerţului.
d) debitorii fac parte din categoriile cărora li se aplică procedura generală conform
prevederilor art. 1 alin. (1) din lege şi care nu au prezentat, documentele prevăzute de lege la art.
28 alin. (1) lit. b), c), e) şi h) din lege, şi anume: lista completa a tuturor bunurilor, lisla numelor
şi adreselor creditorilor, lista activităţilor curente pe care debitorul intenţionează să le desfăşoare
în perioada de observaţie şi declaraţia debitorului de intrare în procedura simplificată sau de
reorganizare, conform unui plan de reorganizare, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea,
în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale,
e) societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;

1
Din interpretarea legii rezultă că această procedură nu poate fi aplicată şi debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă
iminentă. A se vedea art. 1 alin. (2) din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
4

f) debitori care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment sau
care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de legea
privind procedura insolvenţei.
Scopul noii reglementări privind procedura insolvenţei este instituirea unei proceduri
colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.
Insolvenţă este definită de lege ca reprezentând „acea stare a patrimoniului debitorului
care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor,
certe, lichide şi exigibile2”. Se observă că spre deosebire de vechea reglementare, actuala lege nu
prevede în mod expres şi căile sau modalităţile de realizare a scopului procedurii.
Noua reglementare introduce o prezumţie a insolvenţei vădite care apare atunci când
debitorul, după 30 zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţa de unul sau mai mulţi creditori3.
Insolvenţa iminentă, noţiune care nu a fost reglementată în vechea reglementare a legii nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, presupune dovedirea
imposibilităţii plăţii la scadenţă a datoriilor exigibile angajate cu fondurile disponibile la data
scadenţei4.
Pentru debitor insolvenţa este certă şi efectivă atunci când fondurile băneşti de care
dispune sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile. Pentru acelaşi debitor insolvenţa este
iminentă când are certitudinea că la scadenţă nu va putea plăti datoriile exigibile angajate cu
fondurile băneşti disponibile la aceeaşi dată.
Un al treilea element de noutate este includerea şi stabilirea valorii-prag. Valoarea prag
este definită de lege în art. 3 pct. 12 ca reprezentând cuantumul minim al creanţei pentru a putea
fi introdusă cererea creditorului. Aceasta este de 30.000 (RON). în situaţia creditorilor salariaţi,
noua lege păstrează ca valoare-prag cuantumul a 6 salarii medii pe economie. De remarcat că
întinderea creanţei ca valoare prag este importantă doar în cazul cererilor creditorilor deoarece
debitorul poate solicita deschiderea procedurii indiferent de cuantumul creanţei.
Procedura generală reprezintă procedura prin care un debitor care îndeplineşte condiţiile
prevăzute în art. 1 alin. (1) din lege, Iară a îndeplini simultan şi pe cele ale alin. (2), intră, după
perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura

2
Art. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei publicată în M.Of. nr. 359 din 21.04.2006.
3
St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M.A. Hotca, Noua lege a insolvenţei Legea nr. 85/2006 Comentarii pe articole, 2006,
pag.25.
4
Art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei publicată în M.Of. nr. 359 din 21.04.2006.
5

falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului.5
Reorganizarea judiciară este definită ca fiind procedura care sc aplică debitorului,
persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a
creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi
respectarea unui plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separai:
a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului:
b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social:
c) restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
Prin procedura falimentului se înţelege procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi
egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea
pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Procedura simplificată, este definită ca reprezentând procedura prin care debitorul care
îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin.(2) din lege. prin deschiderea procedurii intră direct
în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioada de
observaţie de maximum 60 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute în art. 1
alin. (2) lit. c) şi d) şi anume: existenţa bunurilor în patrimoniu, posibilitatea identificării actelor
constitutive sau contabile, a administratorului, existenţa sediului.
În situaţia deschiderii procedurii simplificate, judecătorul-sindic va desemna, un
lichidator provizoriu, cu respectarea prevederilor art. 11 alin (I) lit. c) coroborat eu art. 19 alin.(1)
din lege.
Un alt element apărut în această nouă reglementare a procedurii insolvenţei este şi
conceptul de „administrator special” definit de lege ca fiind reprezentantul desemnat de adunarea
generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în
numele şi pe seama acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când
debitorului i se permite să îşi administreze activitatea şi să le reprezinte interesele în procedură
pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Adunarea generală a acţio-
narilor, asociaţilor sau membrilor persoanei juridice va fi convocată dc administratorul judiciar
ori de lichidator pentru desemnarea administratorului special.
În termen de maximum 20 de zile de la deschiderea procedurii sau, după caz, de la
ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea. Adunarea generală va fi prezidată de

5
Art. 24 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei publicată în M.Of. nr. 359 din 21.04.2006.
6

administratorul judiciar sau de lichidator, după caz. Dacă adunarea asociaţilor/acţionarilor

convocată conform prezentului punct nu desemnează un administrator special, debitorului i se va
ridica dreptul de administrare, dacă acesta nu a fost ridicat, iar debitorul, respectiv
asociaţii/acţionarii sunt decăzuţi din drepturile recunoscute de procedură şi care sunt exercitate
prin administrator special. Dacă un administrator special nu a fost desemnat, pentru soluţionarea
acţiunilor prevăzute la art. 46 şi a celor reglementate de art. 79 şi 80 din lege, debitorul va fi
reprezentat de un curator special desemnat dintre organele de conducere statutare aflate în
exerciţiul funcţiunii la data deschiderii procedurii. Desemnarea se va face de către judecătorul-
sindic în camera de consiliu şi fără citarea părţilor.

Principiile procedurii simplificate

Din prevederile Legii nr. 85/2006 rezultă principiile care stau la baza noii legislaţii şi
anume:
1. principiul celerităţii;
2. principiul unităţii şi colectivităţii procedurii, caracterul colectiv fiind de esenţa acestei
proceduri;
3. principiul maximizării averii debitorului;
4. principiul priorităţii redresării faţă de faliment;
5. principiul participării active a creditorilor.

Persoanele supuse procedurii simplificate

În conformitate cu prevederile art. 3 pct. 25 din lege: „procedura simplificată reprezintă
procedura prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) intră direct
în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă
de observaţie de maximum 60 de zile, perioadă in care vor fi analizate elementele arătate la art.
1 alin. (2) lit. c) şi d.”
Conform art. 1 alin. (2) din lege: „Procedura simplificată se aplică debitorilor aflaţi în
stare de insolvenţă, care se încadrează în una din următoarele categorii:
a) comercianţi, persoane fizice, acţionând individual;
b) asociaţii familiale;
c) comercianţi care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc una
7

dintre următoarele condiţii:

1. nu deţin nici un bun în patrimoniul lor;
2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
3. administratorul nu poate fi găsit;
4. sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului;
d) debitorii care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1,) care nu au prezentat
documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e) şi h), în termenul prevăzut de lege;
e) societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
f) debitorii care şi-au declarai prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment
sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de
legea privind procedura insolvenţei.”
Art. 30 din lege prevede că nu sunt în drept să beneficieze de procedura de reorganizare
prevăzută de legea privind procedura insolvenţei debitorii persoane juridice, care în ultimii 5 ani
anteriori pronunţării sentinţei de deschidere a procedurii au mai (acut o astfel de cerere sau au
mai făcut obiectul unei proceduri de reorganizare, in temeiul legii privind procedura insolvenţei,
având drept consecinţă reorganizarea activităţii sale.

Titularii sesizării
Putem defini cererea adresată instanţei judecătoreşti ca fiind mijlocul procedural prin care
o persoană fizică sau juridică solicită instanţei judecătoreşti ocrotirea drepturilor şi intereselor
sale legale6.
Cererile introductive de instanţă sunt cererile prin intermediul cărora se declanşează
activitatea instanţei în vederea soluţionării unui litigiu. Intră în această categorie cererile
formulate de reclamant (creditor) prin care acesta doreşte soluţionarea unui litigiu concret.
Cererile incidente sunt acelea care se formulează după sesizarea instanţei şi au ca scop fie
lărgirea cadrului procedural cu privire la părţi sau la obiectul judecăţii, fie soluţionarea unor
incidente ivite în cursul judecăţii.
Cererile incidente pot fi formulate atât de reclamant, cât şi de către parat (debitor) sau
terţe persoane cu scopul de a lărgi cadrai procesual stabilit iniţial7.

6
G. Porumb, C. proc. civ. - Comentat şi adnotat, vol. I, pag. 181.
7
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, voi. II, pag. 8.
8

In ceea ce priveşte procedura colectivă reglementată atât de către actuala lege privind
procedura insolvenţei cât şi în materie comercială, cererea formulată de reclamant-creditor se
numeşte cerere introductivă. Cererea formulată de pârâtul-debitor are o reglementare specială
prevăzută în dispoziţiile art. 33 alin. (2)din lege purtând denumirea de contestaţie. Astfel potrivit
prevederilor acestui articol, in termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să
conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de
insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite
reorganizarea judiciară.
De menţionat că forma scrisă a cererii introductive şi a contestaţiei este obligatorie.
Forma verbală a cererilor incidentale este mai restrânsă (de exemplu: se poate formula o cerere
verbală cu privire la achitarea onorariului administratorului sau lichidatorului judiciar pe
parcursul procedurii, a onorariului expertului desemnat, dacă instanţa nu s-a pronunţat în acest
sens, ori cererii de recuzare, abţinere sau incompatibilitate, referitoare la judecătorul sindic,
experţi, administrator sau lichidator judiciar, dar menţionarea lor în încheierea de şedinţă este
obligatorie.
Aşa cum prevede art. 82 Cod proc. civ şi art. 112 Cod proc. civ. orice cerere adresată
instanţei trebuie să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul, sediul sau reşedinţa părţilor,
iar pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor, numărul de înmatriculare în registrul
comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal (CUI) şi contul bancar.
Dacă reclamantul-creditor are sediul în străinătate, se va arăta şi sediul ales în România,
unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.

Efectele cererii introductive

Cererea introductivă produce efecte importante, unele de natură strict procedurala, iar
altele cu implicaţii şi asupra raportului de drept substanţial, şi anume:
- Cererea de chemare în judecată investeşte instanța cu soluţionarea cererii („creează
instanţa”)8
- Cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual cu privire la părţi şi cu
privire la obiectul litigiului

8
P. Vasilescu, Comentariu Cod. Procedură. Civilă, voi. I, pag. 480; I. Deleanu, Tratat de Procedură Civilă, voi. I,
pag. 238.
9

In procedura insolvenţei, la introducerea cererii introductive, există atât o parte „activă” şi

anume cererea unui creditor formulată în condiţiile art. 31 din lege, cât şi o parte „pasivă” în
persoana debitorului.
Există situaţii când partea „activa” este chiar debitorul care introduce în mod voluntar sau
obligatoriu cererea pentru aplicarea procedurii prevăzute de lege şi parte „pasivă” dar activă în
persoana celorlalţi creditori, prin solicitarea de recuperare a creanţelor.
In procedura colectivă a insolvenţei reglementată de actuala legislaţie există întotdeauna
numai un singur debitor, „solidaritatea pasivă” nefiind permisă pentru mai mulţi debitori.
Terţele persoane care pot fi introduse în procedura colectivă, după fixarea cadrului
procesual cu privire la părţi, este limitativ acceptată şi numai în cazul transferurilor patrimoniale
frauduloase încheiate de către debitor, sau mai rar, în cazurile atragerii răspunderii patrimoniale a
organelor de conducere ale debitorului.
- Cererea de chemare în judecată întrerupe prescripţia
Acest efect se fundamentează pe faptul că prin orice cerere de chemare în judecată se
manifestă dorinţa neîndoielnică a reclamantului-creditor de a părăsi starea de pasivitate şi de a-şi
valorifica creanţa sa.
Dacă cererea a fost expediată prin poştă, efectul întreruperii se produce la data depunerii
ci Ia oficiul poştal.
Întreruperea prescripţiei are un caracter provizoriu, dar se consolidează odată cu
rămânerea definitivă a hotărârii de admitere a cererii de chemare în judecată.
În art. 1865 pct. 1 C.civ se precizează însă, că prescripţia se întrerupe „printr-o cerere
tăcută în judecată, fie introductivă de instanţa dar numai incidenţă într-o instanţă deja începută”.
- Cererea de chemare în judecată întrerupe calculul dobânzilor, majorărilor sau
penalizărilor de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii (art. 41 din lege)
Această reglementare este contrară prevederilor dreptului comun care prevede în art.
1088 C. civ că nu există debite „decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în
care, după lege, dobânda curge de drept”.
In dreptul comun, cererea introductivă arc valoare de punere în întârziere şi dobânzile se
datorează din ziua chemării în judecată, chiar dacă acestea nu au fost solicitate prin cererea
iniţială.
- Cererea de chemare în judecată produce efectul transmiterii unor acţiuni cu caracter
10

personal asupra moştenitorilor în materie comercială, acest efect are importanţă în cadrul
procedurii de atragere la răspundere patrimoniala a organelor de conducere a debitorului în
sensul că dacă administratorul debitorului decedează, drepturile patrimoniale asupra cărora
urmează să sc exercite procedura colectivă prevăzută de legea privind procedura insolvenţei, se
transmit moştenitorilor.

Cererea debitorului
Cererea debitorului, persoană fizică sau societate comercială, aflat în stare de insolvenţă
sau insolvenţă iminentă, se face în condiţiile stipulate în art. 27 - 30 din lege. Legiuitorul a
conferit debitorului posibilitatea introducerii cererii de insolvenţă, deoarece este cel mai în
măsură să aprecieze asupra situaţiei sale economico-financiare, iar creditorii sunt cei mai
interesaţi în declanşarea procedurii insolvenţei pentru a-şi satisface creanţele pe care le deţin
împotriva averii debitorului.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) şi (2), debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să
adreseze tribunalului o cerere în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
De asemenea, poate adresa o cerere tribunalului şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de
insolvenţă este iminentă.
Cererea debitorului va fi judecata de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu.
În lipsă de alte precizări, apariţia stării de insolvenţă coincide cu scadenţa datoriilor.
Numai că subiectivitatea nu-i poate fi oportună debitorului deoarece legea pedepseşte intro-
ducerea tardivă a cererii. Astfel, introducerea tardivă a cererii de deschidere a procedurii
insolvenţei constituie infracţiunea de bancrută simplă. De asemenea, depunerea prematură, cu rea
credinţă, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei atrage răspunderea patrimonială a
debitorului pentru prejudiciile cauzate9

Documentele care trebuie să însoţească cererea debitorului

In conformitate cu art. 28 alin. (1) din lege cererea debitorului de deschidere a procedurii
insolvenţei trebuie să fie însoţită de următoarele acte:
a) bilanţul certificai de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de. verificare pentru
luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;

9
Art. 27 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei publicată în M.Of. nr. 359 din 21.04.2006.
11

b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin
care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele
de publicitate;
c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau
sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-
se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120
de zile anterioare înregistrării cererii introductive;
e) o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada de
observaţie;
f) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu
răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele in comandită;
h) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura simplificată,
faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea,
în lot sau în parte, a averii., în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi
depusă până la expirarea termenului stabilit la art. 28 alin. (2), se prezumă că debitorul este de
acord cu iniţierea procedurii simplificate;
i) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea
activităţii;
j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau
un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a
cărui rază teritorială se află domiciliul profesional1 sediul social, din care să rezulte dacă a mai
fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării
cererii introductive;
k) o declaraţie pe proprie răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat, din
care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracţiuni prevăzute în
Legea concurenţei nr. 21/1996 şi că administratorii, directorii şi/sau asociaţii nu au fost
condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în
Legea nr 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;
12

l) un certificatul de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor

mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
Bilanţul contabil pe care debitorul are obligaţia să îl anexeze nu este un bilanţ contabil
oarecare, ci numai bilanţul contabil certificai de către administratorul judiciar şi cenzor/auditor,
împreună cu balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere
a procedurii de insolvenţă şi cu copii de pe registrele contabile curente. De remarcat că în cazul
în care cererea introductivă este înregistrată la tribunal în prima parte a lunii, respectiv înainte ca
debitorul să ti reuşit închiderea situaţiilor financiare ale lunii precedente, ia cerere trebuie
anexată balanţa de verificare pe luna anterioară.
În cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, debitorul trebuie să prezinte şi o listă
completă a tuturor bunurilor sale. în ceea ce priveşte bunurile imobile, debitorul va prezenta lista
completă a bunurilor imobile aflate în patrimoniul său la data formulării cererii fiind identificate
prin datele cuprinse în registrele de publicitate imobiliara şi unde vor fi menţionate şi eventualele
sarcini şi modalităţi de care sunt afectate bunurile debitorului.
Lista clienţilor cu datorii, mai ales în situaţia în care valoarea creanţelor de încasat are o
valoare semnificativă în raport cu pasivul neacoperit, lista conturilor bancare din România şi
străinătate, atât a conturilor operaţionale la data formulării cererii dar şi a celor care, deşi nu sunt
operaţionale, nu au fost închise, o listă completă a creditorilor aşa cum sunt evidenţiaţi în
contabilitatea debitorului la data introducerii cererii, o lista completă a plăţilor şi transferurilor
patrimoniale efectuate în perioada „suspectă” de 120 de zile anterior înregistrării cererii, sunt
documente pe care debitorul trebuie să Ic ataşeze cererii de deschidere a procedurii.
Odată cu cererea introductivă, debitorul trebuie să arate opţiunea între procedura
simplificata sau procedura de reorganizare pe baza unui plan de reorganizare. Absenţa sau
nedepunerea ulterioară în termenul prevăzut de lege a unei astfel de opţiuni creează prezumţia că
debitorul este de acord cu instituirea procedurii simplificate.
De asemenea, debitorul trebuie să depună o declaraţie din care să rezulte dacă a mai fost
supus procedurii insolvenţei într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive.
Această declaraţie este absolut necesara pentru a se aprecia o eventuală cerere de reorganizare
formulată de debitor, ştiut fiind faptul că art. 30 din lege interzice formularea unei cereri de
reorganizare judiciară a debitorilor persoane juridice, care în ultimii 5 ani precedenţi hotărârii de
deschidere a procedurii, au mai fost supuşi unei astfel de proceduri.
13

Cererea creditorilor
Art. 3 pct. 8 din lege defineşte creditorul ea fiind „acel creditor care a formulat şi căruia
i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelele de creanţe
contra debitorului întocmite în procedură şi care are dreptul de a participa şi de a vota în
adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de
judecătorul-sindic, de a fi desemnai în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a
participa la distribuţiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din
lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori. notificat cu privire la desfăşurarea procedurii,
şi de a participa la orice altă procedură reglementată de prezenta lege. De precizai ca salariaţii
debitorului au calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, fără a
depune personal declaraţiile de creanţă.”
Art. 31 din lege stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea creditorilor
pentru declanşarea procedurii insolvenţei precum şi principalele menţiuni pe care aceste cereri
trebuie să le îndeplinească. Astfel:
(1) orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de legea
procedurii insolvenţei împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere
introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul şi temeiul creanţei sale:
b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în
care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să
participe la reorganizare.
(2) creditorul va anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor dc constituire
de garanţii.
Creanţele care justifică aplicarea procedurii insolvenţei trebuie să îndeplinească aceleaşi
condiţii cu creanţele pentru care se poale începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau
imobile ale debitorului, în temeiul Codului de procedura civilă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 379 C. proc. civ., creanţa este certă dacă
existenţa ei rezultă din însuși actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de
14

la debitor sau recunoscute de către acesta .

Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin actul de creanţă sau când
este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă, sau şi a altor acte emanând de la debitor sau
recunoscute de el, sau când aceste acte sunt acte opozabile debitorului în baza unei dispoziţii
legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă pentru această determinare este
nevoie de un calcul.
Creanţa este exigibilă atunci când a ajuns la scadenţă. Pe lângă îndeplinirea scadenţei,
prevederile legii privind procedura insolvenţei arata că pentru declanşarea procedurii este
necesară scurgerea unui termen de cel puţin 30 de zile de la data scadenţei.
în concluzie putem spune ca starea de insolvenţă presupune încetarea plăţilor timp de mai
bine de 30 de zile, menţinându-se astfel concepţia tradiţională a legiuitorului, potrivit căreia
numai insolvenţă, nu şi insolvabilitatea. poate constitui temei al procedurii falimentului. Totuşi
există o excepţie, în care insolvabilitatea este prezentă ca şi temei al procedurii insolvenţei.
Astfel, ari. 1 alin. (2) lit. c) pct. 1 prevede că procedura simplificată se aplică şi în cazul în care
debitorul nu deţine nici un bun în patrimoniu. Cu alte cuvinte, insolvabilitatea poate 11
considerată drept fundament al procedurii insolvenţei, caz în care debitorul va fi supus direct
procedurii simplificate.
Cererile creditorilor urmează modelul cererilor de chemare în judecată aşa cum sunt
reglementate în art. 112 C.proc.civ., conţinând, bineînţeles, şi aspectele expres prevăzute de
actuala reglementare a procedurii insolvenţei.
Printre elementele esenţiale pe care trebuie să le precizeze creditorul în cererea sa se
număra cuantumul şi temeiul creanţei, existenţa unor garanţii reale, convenţionale sau legale,
existenţa unor măsuri asigurătorii precum şi declaraţia de opţiune de a participa sau nu la
reorganizarea debitorului.
In ceea ce priveşte cuantumul creanţei, art. 3 pct. 12 prevede ca „valoarea — prag
reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta
este de 30.000 lei (RON), iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie”.

Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului

Situaţia când debitorul solicită deschiderea procedurii generale a insolvenţei reprezintă

situaţia de fapt a debitorului aflat în insolvenţă vădită iar averea sa îi permite reorganizarea
15

activităţii în baza unui plan de reorganizare judiciară.

În această situaţie, judecătorul sindic va examina atent solicitarea debitorului în baza
actelor care trebuie să însoţească cererea de deschidere a procedurii insolvenţei conform art. 28
din lege, tocmai pentru ca cererea debitorului să nu fie considerată ca fiind abuziv introdusă.

Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorului

Art. 33 din lege prevede că după înregistrarea unei cereri introductive de către creditor,
judecătorul-sindic va comunica debitorului, în termen de 48 de ore de la înregistrare, o copie
după această cerere. Din prevederile legale rezultă că debitorul este singura persoană căreia i se
comunică cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei.
Comunicarea cererii de deschidere a procedurii nu trebuie confundată cu notificarea
încheierii de deschidere a procedurii, care trebuie comunicată persoanelor şi instituţiilor
prevăzute în art. 61 din lege.
Dacă debitorul apreciază cererea creditorilor ca fiind neîntemeiată, acesta o poate ataca
folosind calea contestaţiei. Practic, în termen de 10 zile de la primirea copiei după cererea
creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei. debitorul trebuie fie să conteste, fie să
recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă, cu rea credinţă, debitorul contestă starea de
insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite
reorganizarea judiciară.
Pentru a putea fi evitate anumite abuzuri care pot apare în practică, legiuitorul a prevăzut
că la cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea
de deschidere a procedurii insolvenţei să consemneze, în termen de 15 zile, la bancă, o cauţiune
de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Trebuie remarcat că, aşa cum este prevăzut în actuala
reglementare, judecătorul-sindic are posibilitatea şi nu obligaţia dispunerii consemnării unei
cauţiuni.
Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge
contestaţia şi va deschide procedura generală a insolvenţei printr-o sentinţă, caz în care
procedura reorganizării judiciare a debitorului este posibilă. în această situaţie, planul de
reorganizare poate ti formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii
deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale, printr-un raport
întocmit cu privire la cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia insolvenţei debitorului
16

respectându-se prevederile art. 59 alin. (1) şi art. 60 alin. (2) din lege.
Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge
cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la data înregistrării
sale.
Dacă debitorul nu contestă, în termenul legal, că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă
intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a
procedurii generale. în cazul în care, din declaraţia debitorului, tăcută până la data pronunţării
sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei, rezultă că acesta se încadrează în una din
categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege sau că a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5
ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a
procedurii simplificate.

Situaţia în care debitorul contestă starea de insolvenţă invocată de creditor

Dacă debitorul nu acceptă starea de insolvenţă invocata de creditor şi iese din pasivitatea
de a fi supus procedurii insolvenţei, în termen de 10 zile de la primirea cererii introductive,
formulează o cerere-contestație prin care îşi face apărările în combaterea susţinerilor creditorilor
cu înscrisuri doveditoare conform art. 1169 -1170 C.civ şi art. 46 C.Com. De asemenea,
debitorul poate invoca excepţii de ordine publică care pot duce la paralizarea pretenţiilor
creditorului. Spre exemplu poate invoca prescripţia, perimarea, inadmisibilitatea acţiunii, etc.).
Dacă judecătorul sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, va respinge contestaţia
formulată de către acesta şi, în temeiul art. 33 alin. (4) din lege, va pronunţa deschiderea
procedurii generale a insolvenţei, admiţând cererea creditorului.

Situaţia creditorilor care au de recuperat creanţe bugetare

Potrivit art. 1 din Ordonanţa nr. 1186/2006 a Ministerului Finanţelor Publice, în vederea
deschiderii procedurii de faliment, organele fiscale competente vor respecta termenele şi
condiţiile reglementate de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală. înainte de
formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, organele fiscale vor parcurge etapele
premergătoare de recuperare a creanţelor prevăzute în art. 3 din lege.
În temeiul art. 8 alin. (1), organele fiscale care au calitatea de creditori fiscali vor propune
judecătorului sindic şi vor vota desemnarea administratorilor sau lichidatorilor din lista
17

practicienilor în insolvenţă agreaţi.

În cazul în care creanţele fiscale au valori mai mari de 3.000.000 lei, vor propune
judecătorul ui-sindic desemnarea administratorului sau a lichidatorului selectat de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală din lista practicienilor în insolvenţă agreaţi.
Din analiza acestor texte de lege rezultă două obligaţii de ordin procedural pe care
judecătorul sindic trebuie să le respecte.
În primul rând judecătorul-sindic trebuie să verifice procedura prealabilă de recuperare a
creanţelor instituită de art. 3 din urdin. Dacă această procedură de verificare nu a fost urmată,
cererea astfel formulată va fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
A doua obligaţie a judecătorului sindic se referă la desemnarea administratorului sau
lichidatorului judiciar. Această desemnare trebuie să se materializeze atât în funcţie de opţiunea
creditorilor fiscali, cât şi de cuantumul creanţei fiscale care este obligatorie conform art. 8
a]in.(3) din ordin.
În practica instanţelor, în majoritatea cauzelor aflate pe rol există creanţe fiscale. în
consecinţă, acest criteriu de desemnare are caracter discriminatoriu faţă de ceilalţi practicieni în
insolvenţă care depun oferte de colaborare la dosar în condiţiile art. 19 din lege şi care se văd
astfel îngrădiţi în exercitarea unei profesii liberale nepermiţându-le nici accesul liber la actul de
justiţie reglementai de Constituţia României.

Efectele legale ale deschiderii procedurii insolvenţei. Acţiuni impuse în această fază
procesuală
Art. 34-61 din lege reglementează principalele efecte legale ale deschiderii procedurii
insolvenţei. Scopul acestor efecte şi acţiuni impuse in această fază procesuală este menţinerea
averii debitorului în starea existentă la data deschiderii procedurii.
Astfel, principalele efecte legale şi acţiuni impuse de deschiderea procedurii sunt:
1) desemnarea administratorului judiciar sau a lichidatorului (art. 34);
2) obligarea debitorului să depună documente şi să furnizeze informaţii (art. 35 şi art. 44);
3) suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau măsurilor de executare silită
pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac
declanşate de debitor(art. 36) şi posibilitatea ridicării suspendării (art. 39);
4) notificarea procedurii de deschidere (art. 37);
18

5) continuarea furnizării serviciilor către debitor (art. 38);

6) suspendarea cursului prescripţiei (art. 40);
7) îngheţarea creanţelor negarantate (art. 41):
8) menţiunile trilingve din art. 45;
9) nulitatea actelor debitorului (art. 46);
10) ridicarea dreptului de administrare (art. 47 - 49);
11) situaţia contractelor financiare calificate (ari. 51);
12) compensarea creanţelor (art. 52);
13) regimul juridic al bunurilor debitorului vândute (art. 53);
14) prezentarea raportului de 30 de zile de către administratorul judiciar, cu propunerea
privind procedura care va fi urmată (art. 54);
15) reconstituirea documentelor debitorului (art. 55);
16) îndatoririle privind probele (art. 56);
17) citaţiile şi notificările (art. 57);
18) solicitarea de informaţii (art. 58);
19) raportul de 60 de zile şi aprobarea lui de către adunarea creditorilor (art. 59):
20) adoptarea hotărârii adunării creditorilor privind intrarea în faliment (art. 60);
Trebuie reţinut că suspendarea proceselor şi actelor de urmărire silită contra debitorului şi a
averii sale se produc chiar dacă hotărârea de deschidere a procedurii nu este irevocabilă conform
art. 12 din lege şi a art. 720 pct. 8 Cod proc.civ.
Art. 35 din lege reglementează obligaţia debitorului de a depune la dosarul cauzei
documentele şi informaţiile prevăzute de lege, pentru cazul în care procedura a fost deschisă la
cererea creditorilor. Sancţiunea neconformării debitorului de a depune aceste acte şi informaţii
este cuprinsă în art. 147 din lege. Astfel, refuzul debitorului persoană fizică sau al
administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului,
persoană juridică, de a pune la dispoziţia judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau
lichidatorului, în condiţiile prevăzute de art. 35 din lege, documentele şi informaţiile prevăzute la
art. 28 alin. (1) lit. a) - f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia
respectivă, sc pedepseşte cu închisoare de la un 1 an la 3 ani sau cu amendă.
De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile
de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia
19

căilor de atac declanşate de debitor.

Astfel, începerea oficială a procedurii insolvenţei impune suspendarea generală a tuturor
acţiunilor intentate împotriva debitorului şi a activelor acestuia, inclusiv a procedurilor de
executare silită, precum lichidarea, instituirea sechestrului asupra activelor sau veniturilor etc.,
însă sunt excluse acţiunile în apel pe care le poate introduce debitorul în cadrul litigiilor aflate pe
rol. Suspendarea va continua pe parcursul procedurii de insolvenţă şi poate fi modificată numai
printr-o cerere specială introdusă de către o parte interesată (de cele mai multe ori, un creditor
garantat sau un creditor asimilat unui creditor garantat).
Trebuie precizat că deschiderea procedurii insolvenţei suspendă doar acţiunile împotriva
debitorului, nu şi acţiunile judiciare sau extrajudiciare exercitate de debitor împotriva propriilor
debitori10

10. Nulitatea actelor debitorului

Toate actele şi operaţiunile efectuate după deschiderea procedurii insolvenţei vor trebui
supuse autorizării judecătorului-sindic.
Nerespectarea acestei obligaţii atrage după sine nulitatea tuturor actelor, operaţiunilor şi
plăţilor efectuate de debitor. Având în vedere caracterul concursual şi egalitar al procedurii. în
literatura de specialitate s-a susţinut că sancţiunea este nulitatea absolută. Excepţia salvgardării
actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate se întâlneşte, pe lângă autorizarea judecătorului-sindic,
şi în cazul continuării desfăşurării activităţii curente în conformitate cu prevederile art. 49 din
lege16?. Astfel, pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor
curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se interesează în condiţiile obişnuite
de exercitare a activităţii curente, după cum urmează:
a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de
reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;
b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de
administrare.

10
St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M.A. Hotca. op.cit., pag. 154.
20

11. Ridicarea dreptului de administrare (art. 47 -49)

Art. 3 pct. 30 din lege prevede că „ mandatul administratorilor statutari încetează de la data
ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special.
Mandatul administratorului special se limitează la reprezentarea intereselor
acţionarilor/asociaţilor de la dala ridicării dreptului de administrare. încetarea mandatului impune
obligaţia predării gestiunii. ”
Aceste prevederi sunt completate cu cele cuprinse în art. 47 din lege conform cărora „1.
Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi
conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea dacă acesta
nu şi-a declarat, în condiţiile art. 28 alin. (I) lit. h) sau, după caz, ale art. 33 alin. (6). intenţia de
reorganizare judiciară.
(2) Cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi
bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecătorul — sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de
administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată
şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta.
(4) Dreptul de administrare, al debitorului încetează de drept la data la care se dispune
începerea falimentului.
(5) Creditorii, Comitetul Creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa
judecătorului sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca
justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui
plan raţional de activitate.
(6), Judecătorul - sindic va examina, in termen de 15 zile, cererea prevăzută la alin: (5),
într-o şedinţă la care vor fi citaţi administrator ul judiciar, Comitelui Creditorilor şi
administratorul special
(7) De la data intrării în faliment, debitorul va putea desfăşura doar activităţile ce sunt
necesare derulării operaţiunilor lichidării. ”
De precizat că ridicarea dreptului de administrare nu afectează cu nimic dreptul de
proprietate al debitorului asupra bunurilor sale.
Odată cu desemnarea unui administrator judiciar, judecătorul-sindic va putea să ordone
ridicarea, în lot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului, indicând în acelaşi timp şi
21

condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta.

Ce este perioada de observaţie. Care sunt activităţile comerciale curente în perioada

de observaţie?
Perioada de observaţie este un element de noutate introdus de actuala reglementare
legislativă. în perioada de observaţie, care poate fi de maxim 60 de zile, cuprinsă între data
deschiderii procedurii generale şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, data
intrării în faliment, activitatea, comercială continuă în interesul debitorului cu scopul de a
contribui la redresarea acestuia. Reorganizarea nu poate fi concepută dacă debitorul nu îşi
continuă operaţiunile curente, deoarece oprirea totală a activităţii înseamnă practic falimentul.
Desigur că toţi participanţii la procedură debitor, creditori, administrator, judecători îşi pun
întrebarea ce este permis şi ce nu este permis în perioada de observaţie, deoarece nu se poate face
abstracţie de starea de insolvenţă şi de necesitatea protejării creditorilor.
Practic, în perioada de observaţie sunt analizate aspecte importante legate de activitatea
debitorului, dintre care aş enumera: existenţa bunurilor în patrimoniu, posibilitatea identificării
actelor constitutive sau contabile, ale administratorului, existenţa sediului şi a conformităţii
acestuia cu datele înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului, prezentarea de către debitor, în
termenul legal a listei complete a tuturor bunurilor, incluzând toate conturile şi băncile prin care
îşi rulează fondurile, lista conţinând numele şi adresele creditorilor, lista activităţilor curente pe
care înţelege să le desfăşoare în perioada de observaţie, declaraţia prin care înţelege să intre în
procedura simplificată sau de reorganizare.
Art. 20 lit. j) din lege prevede printre atribuţiile stabilite de lege în sarcina
administratorului judiciar şi menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor.
Astfel, în cadrul activităţilor de supraveghere sau de conducere a activităţii debitorului,
administratorul judiciar va trebui să analizeze şi contractele aflate în curs de execuţie la data
deschiderii procedurii. în funcţie de analiza economică, de oportunitate, de interesul societăţii, de
consideraţiile financiare ale societăţii şi de perspectiva reală a debitorului de a îşi aduce la
îndeplinire obligaţiile aflate în sarcina sa, administratorul judiciar are dreptul să menţină sau să
denunţe contractele aflate în curs de execuţie.
în perioada de observaţie se vor plăti cu prioritate creanţele născute din continuarea
activităţii, fiind interzisă plata creanţelor născute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă.
22

Continuarea activităţii comerciale curente presupune, în mod logic, atât executarea

contractelor în curs cât şi plata creanţelor născute din executarea acestora. Nu se vor putea plăti
creanţele născute anterior deschiderii procedurii deoarece acestea nu au fost definitiv stabilite
prin tabelul prevăzut la art. 3 pct. 17 din lege, plata acestora urmând să fie făcută ori în
conformitate cu planul aprobat, ori în procedura falimentului.
20. Raportul de 60 de zile şi aprobarea lui de către adunarea creditorilor
Art. 59 din lege prevede obligaţia administratorului judiciar, sau după caz a lichidatorului,
în cazul procedurii simplificate, de a întocmi şi supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit
de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea sa, un raport
amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu
menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această situaţie.
Este important de reţinut că momentul procedural de la care se calculează termenul de 60
de zile, este acela al desemnării administratorului judiciar sau al lichidatorului, după caz, şi nu de
la data depunerii raportului consacrat de art. 54 din lege ori de la data instituirii procedurii
simplificate.
Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au determinat apariţia insolvenţei debitorului, cu
menţionarea persoanelor cărora le-ar ti imputabilă, prezintă o importanţă deosebită în procedura
de atragere la răspundere a membrilor organelor de conducere a debitorului, în temeiul art. 138 şi
urm. din lege. Aceasta ar contribui la instituirea măsurilor asigurătorii şi ar justifica, totodată,
aceste măsuri, în temeiul art. 141 şi urm. din lege.
În conformitate cu prevederile art. 60 din lege, propunerea privind intrarea în faliment a
debitorului în procedura generală este supusă aprobării adunării generale a creditorilor. în
consecinţă, autorizarea propunerii de intrare în faliment este de competenţă adunării generale a
creditorilor şi nu a Comitetului Creditorilor. Administratorul judiciar are obligaţia de a-i informa
pe creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris cu privire la propunerea de intrare
în faliment a debitorului în procedura generală. Rezultă deci că creditorii nu trebuie să fie
neapărat prezenţi în adunare pentru a vota, votul lor putând să fie exprimat şi în afara acestei
adunări.
Decizia de intrare în faliment a debitorului în cadrul procedurii generale va fi luată îu
situaţia în care adunarea generală a creditorilor va aproba propunerea administratorului judiciar
cu cel puţin doua treimi din creanţele prezente la vot.
23

Primele măsuri consecutive deschiderii proceduri insolvenţei; măsuri ulterioare

deschiderii procedurii insolvenţei
a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a
procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, in condiţiile ari. 32 alin. (1),
precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi l O zile de la data expirării
termenului de depunere a acestora;
b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii
debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele
pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;
c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului
preliminar de creanţe, care nu va depăşi 30 de zile pentru procedura generală sau, respectiv 15
zile. în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevăzut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor. care nu va depăşi 30 de zile în cazul
procedurii generale şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate., de la expirarea
termenului corespunzător fiecărei proceduri, prevăzut la lit. c);
e) locul, data şi ora primei şedinţe a adunării generale a creditorilor, care va avea loc în
maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c).
Pentru creditorii cu sediul sau domiciliul în străinătate notificarea se va face
reprezentanţilor acestora din ţară. în cazul în care creditorii străini nu au reprezentanţi în ţară.
aceştia vor fi citaţi cu respectarea prevederilor art. 7 din lege199 şi a art. 87 pct. 8 din Cod. Proc.
Civ.
Pct. 3 al art. 61 din lege prevede obligativitatea ca în toate cazurile, notificarea deschiderii
procedurii insolvenţei să se realizeze după regulile Codului de procedură civilă plus publicarea,
pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de
insolvenţă.
Rezultă că cele trei cerinţe ale efectuării notificării sunt cumulative. Neîndeplinirea sau
îndeplinirea defectuoasă (spre exemplu publicarea într-un ziar local) atrage sancţiunea nulităţii,
putând fi invocată de orice persoană interesată. Ca efect al nulităţii, administratorul judiciar va
trebui să repete notificarea în concordanţă cu prescripţiile normei legale în discuţie".
24

Înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor

Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar
conform evidenţelor contabile ale debitorului11, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt
anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în
termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii. Cererile de creanţe vor fi înregistrate într-
un registru, care se va păstra la grefa tribunalului.
Astfel cererea de admitere a creanţei va cuprinde informaţiile prevăzute în art. 65 alin. (1)
din lege şi anume:
a) numele şi denumirea creditorului;
b) domiciliul şi sediul;
c) suma datorata;
d) temeiul creanţei;
e) menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii de care se bucură
creanţa.

Procedura de verificare a creanţelor

Pentru a putea fi plătite din averea debitorului, toate creanţele vor ii supuse procedurii de
verificare prevăzute în art. 66-70 din lege, cu două excepţii, şi anume:
1) creanţele constatate prin titluri executorii (art. 66 alin. 1 din lege);
2) creanţe bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute
de legi speciale (art. 66 alin. 2 din lege).
Prin creanţe bugetare se înţelege creanţele care constau în impozite, taxe, contribuţii,
amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.

Întocmirea şi înregistrarea tabelului preliminar de creanţe

Odată cu expirarea termenului limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor
asupra averii debitorului, care, aşa cum prevede dispoziţiile art. 62 alin. 1 lit. b) din lege, este de
11
Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale,
publicată în M.Of nr. 453 din 25 mai 2006 şi care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, reglementează
condiţiile privind constituirea, gestionarea, utilizarea şi controlul fondului de garantare ce va asigura plata creanţelor
salariate ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă, încheiate de salariaţi
cu angajatorii, împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti de deschidere a procedurii insolvenţei şi
faţa de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare.
25

maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, urmare a verificărilor făcute în temeiul art. 66

din lege, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, au obligaţia să întocmească un tabel
preliminar de creanţe.

Contestarea tabelului preliminar de creanţe

Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea sa formuleze contestaţii cu
privire la creanţele şi drepturile de preferinţe trecute de administratorul judiciar sau lichidator,
după caz, în tabelul preliminar de creanţe. în literatura de specialitate s-a considerat că noţiunea
de „parte interesată” este greu de identificat, ea putând să-i vizeze pe cei care au consimţit o
cauţiune personală sau reală pentru garantarea obligaţiilor debitorului".
Termenul de depunere a contestaţiilor Ia tribunal este de 10 zile înainte de data stabilită,
prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanţe atât în
procedura generală, cât şi în procedura simplificată.

Înregistrarea tabelului definitiv de creanţe

După ce toate contestaţiile de creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar,
lichidatorul, după caz, va întocmi tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii
debitorului.
Conform art. 3 pct. 17 din lege, prin tabel definitiv de creanţe se înţelege tabelul care
cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în
tabelul preliminar de creanţe şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii în conformitate cu
prevederile art. 73 din lege, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor.

Situaţia creditorilor care nu şi-au înregistrat creanţele în termenul legal prevăzut de

lege
În conformitate cu art. 76 din lege. titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii,
care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut de lege în
art. 62 alin. (1) lit. Ir21, este decăzut, pentru creanţa respectivă, din următoarele drepturi:
1. dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor, nedobândind astfel calitatea de creditor
îndreptăţit să participe ia procedură.2. dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a
membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitor, ulterior
26

închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancruta simplă sau
frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri
frauduloase.
Această decădere poate fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune
sau excepţie. De precizat că decăderea cuprinsă In art. 76 din lege. nu operează în cazul în care
această procedură de notificare a deschiderii procedurii insolvenței nu a fost făcută eu
respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 7 din lege.
27

Capitolul 2. Procedura de reorganizarea judiciară

Noţiuni generale
În actuala reglementare, reorganizarea judiciară este definită în art. 3 pct. 20 ca fiind
procedura care se aplică debitorului, persoana juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia,
conform programului de plată a creanţelor.
Aşa cum am arătat mai sus, procedura de reorganizare judiciară este un mecanism care
facilitează reorganizarea operatorilor economici aflaţi în stare do insolvenţă în vederea lichidării
datoriilor acestora şi presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan,
numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat:
a) restructurarea operaţională şi sau financiară a debitorului;
b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
c) restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
Practic în urma declanşării procedurii de insolvenţă, acceptată de către instanţă, debitorul
are două opţiuni: reorganizarea judiciară sau lichidarea.
Aşa cum am menţionat mai sus, procedura de reorganizare presupune întocmirea,
aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan de reorganizare.
Art. 103 din lege prevede că în urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul îşi va
conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul
confirmat, până la momentul în care judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea
procedurii insolventei şi luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea
comercială, fie încetarea reorganizării judiciare şi trecerea la procedura falimentului, în condiţiile
art. 107 şi urm. din lege.
Una dintre cele mai importante obligaţii din perioada de reorganizare judiciară este
cuprinsă în alin, (3) al art. 103 din lege prin care se prevede obligaţia debitorului de a îndeplini,
tară întârziere, schimbările de structură prevăzute de pianul de reorganizare. Majorarea
capitalului prin noi aporturi de capital, prin conversia unor creanţe, prin incorporarea rezervelor
sau a beneficiilor sau prin fuziune poate fi considerată o schimbare de structură în planul de
reorganizare.
28

Planul de organizare. Natura juridică a planului de reorganizare

Procedura de reorganizare judiciara presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi
respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat:
a) restructurarea operaţională şi sau financiară a debitorului;
b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
c) restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
Din analiza prevederilor legale referitoare la planul de reorganizare, a modalităţilor de
aprobare şi a efectelor acestuia, rezultă că planul de reorganizare arc o triplă natură juridică:
contractuală, judiciară şi legală.

I. Propunerea planului de reorganizare judiciară (art.94)

I. Propunerea unui plan de reorganizare judiciara
1.Intenţia de a propune un plan de reorganizare judiciară. Categorii de persoane care au
calitatea cerută de lege pentru a propune un plan de reorganizare judiciară
In conformitate cu prevederile art. 94 alin. 1 din lege, vor putea propune un plan de
reorganizare judiciară, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de persoane:
a) debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, în termen de 30
de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării, potrivit art. 28, a
intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi potrivit art. 33 alin. (6), în
cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;
b) administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la împlinirea unui termen de
30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia să îşi fi manifestat această
intenţie până la votarea raportului întocmii de administratorului judiciar sau de lichidator după
caz, cu respectarea prevederilor art. 59 alin. (2) din lege;
c) unul sau mai mulţi creditori care şi-au anunţat această intenţie până la votarea raportului
Întocmit de administratorului judiciar sau de lichidator după caz, cu respectarea prevederilor
cuprinse în art. 59 alin. (2), creditor care deţin împreună sau cel puţin 20% din valoarea totală a
creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la data afişării
tabelului definitiv de creanţe.
29

Conţinutul planului de reorganizare

Cu siguranţă procedura reorganizării judiciare presupune continuarea activităţii debitorului
cu încercarea acestuia de a sc redresa, de a se salva din punct de vedere economic şi de a începe
sau a continua plata datoriilor sale. Tocmai de aceea, planul de reorganizare va putea să prevadă
fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea
acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare. Cu alte cuvinte, planul de
reorganizare poate să prevadă, împreună sau separat următoarele:
1) restructurarea operaţională sau financiară a debitorului.
Restructurarea operaţională presupune schimbarea managementului, marketingului sau a
activităţii debitorului. Restructurarea financiară presupune modificarea parametrilor de ordin
bănesc în care îşi derulează activitatea debitorul, în sensul reducerii cheltuielilor, a optimizării
raportului venituri-încasări. De asemenea, poate fi considerată o restructurare financiară aceea
prin care sunt atrase resurse financiare externe, altele decât majorarea de capital social12.
2) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social, fără îndoială,
majorarea de capital social reprezintă o sursă financiară externă foarte importantă pentru
redresarea debitorului aflat în dificultate financiară.
3) restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului. Această
măsură poate duce la redresarea activităţii debitorului aflat în dificultăţi financiare. Cu preţul
obţinut din vânzarea bunurilor lichidate din averea debitorului se pot achita parţial sau total
datoriile debitorului.
4) combinarea măsurilor sus menţionate. Cele trei tipuri de măsuri pot fi combinate. în
funcţie de nevoile debitorului. Spre exemplu, modificarea structurii capitalului social poate fi
combinat cu restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.

Modificarea planului de reorganizare judiciară

Modificarea planului de reorganizare judiciară confirmat ulterior intrării în vigoare a noii
legislaţii. Un plan de reorganizare judiciară confirmat ulterior intrării în vigoare a noii legislaţii şi
a cărui perioadă de executare este mai mică de 3 ani calculată de la data confirmării, va putea fi
modificat prin prelungirea acestui termen cu respectarea prevederilor privind termenul limită şi

12
St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M.A. Hotca, op.cit., pag. 265.
30

modalităţile de aprobare a propunerii de prelungire.

La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni
de la confirmarea planului de reorganizare judiciară, această perioadă va putea fi extinsă cu cel
mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin două treimi dintre
creditorii aflaţi în sold la acea dată.
Cu alte cuvinte, vor vota toţi creditorii, inclusiv cei care au votat pentru respingerea
planului de reorganizare judiciară la momentul acceptării sale iniţiale. Totuşi, creditorii ale căror
creanţe suni curente, fiind ulterioare deschiderii procedurii prevăzute de actuala reglementare
privind procedura insolvenţei, nu participă la votarea prelungirii planului, fiind excluşi prin
limitarea introdusă de art. 3 pct. 8 din lege. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 8 din
lege este creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei acel creditor care a formulat şi
i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelul definitiv de
creanţe contra debitorului şi care are dreptul de a participa şi de a vota în adunarea creditorilor,
inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de judecătorul-sindic, de a fi desemnat
în calitate de membru al Comitetului Creditorilor, de a participa la distribuţiile de fonduri
rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi
informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice altă procedură
reglementată de actuala reglementare.
In cazul în care se hotărăşte prelungirea termenului, judecătorul-sindic va lua act de
aprobarea prelungirii de către creditori pronunţând o încheiere care să aib[ regimul juridic al unei
hotărâri de expedient.
Modificarea planului de reorganizare judiciară confirmat anterior intrării în vigoare a noii
legi dar a cărui executare se prelungeşte sub imperiul acestei legi. Conflict temporar de legi
Planul de reorganizare judiciară al cărui termen de executare a fost stabilit sub cel de 2
ani prevăzut de vechea reglementare, sau de 2 ani de la data confirmării sale, poate fi prelungit,
cu respectarea condiţiilor legale prevăzute de noua lege, până la împlinirea unui termen de
maximum 3 ani, termen care începe să curgă de la data confirmării iniţiale a planului de
reorganizare.
De precizat că acest lucru nu reprezintă o retroactivitate mascată a legii, ci din contră,
reprezintă tocmai respectarea principiului neretroactivităţii legii conform căruia actele îndeplinite
anterior intrării în vigoare a noii legi, în formele şi la termenele prevăzute de legea atunci în
31

vigoare, rămân valabile.

Perioada de reorganizare scursă de la confirmarea planului de reorganizare până la
intrarea în vigoare a noii legi trebuie considerată ca fiind valabilă şi inclusă în termenul maxim
de executare a planului de reorganizare.
Noua reglementare privind procedura insolvenţei prevede că, prin derogare de la
prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii
nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, planul de reorganizare propus de
creditori poate prevedea modificarea, fără acordul statutar al membrilor, asociaţilor sau
acţionarilor debitorului, a actului constitutiv, dacă se îndeplinesc cumulativ, următoarele condiţii:
h) planul de reorganizare propus de debitor oferă o recuperare mai redusă a creanţelor
debitorului;
i) în caz de faliment, membrilor, asociaţilor sau acţionarilor debitorului nu li s-ar cuveni
nimic din distribuire;
j) membrii, asociaţii sau acţionarii debitorului refuză să participe la planul de
reorganizare propus de creditori.
Înregistrarea menţiunii modificărilor efectuate se realizează la registrul comerţului,
menţiunea fiind solicitată de către administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, pe baza
hotărârii de confirmare a planului de reorganizare judiciară

Admiterea planului de reorganizare judiciară de către judecătorul-sindic

Conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din lege, o copie a planului de reorganizare
judiciară propus va fi depus ia grefa tribunalului şi la oficiul registrului comerţului sau, după caz,
la registrul societăţilor agricole. Copii după planul de reorganizare propus vor fi comunicate şi
debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar şi Comitetului Creditorilor.
După îndeplinirea procedurii de comunicare a planului de reorganizare propus,
judecătorul-sindic va convoca, în termen de 20 de zile de la înregistrarea planului de
reorganizare la tribunal, o şedinţă pentru admiterea sau respingerea planului de reorganizare
propus.
La şedinţă sunt convocaţi, prin procedura de citare reglementată de lege, atât persoanele
care au propus planul de reorganizare cât şi debitorul prin administratorul special,
administratorul judiciar, Comitetul Creditorilor şi reprezentantul deţinătorilor participaţiilor la
32

capitalul debitorului (membrii, asociaţi sau acţionari). De precizat că toţi cei citaţi au dreptul să
fie ascultaţi cu privire la admiterea sau respingerea planului de reorganizare.
După audierea persoanelor citate, efectiv prezente sau absente dar cu concluzii depuse la
dosar, judecătorul-sindic se va pronunţa în sensul admiterii sau respingerii planului de
reorganizare propus.
Pentru a fi admis, planul de reorganizare propus trebuie să conţină toate informaţiile
prevăzute de lege. Deşi actuala reglementare nu mai prevede în mod expres cerinţa conform
căreia planul de reorganizare propus trebuie să denote şanse obiective de realizare, şansele de
reuşită ale unui plan de reorganizare pot fi apreciate de judecătorul-sindic care are posibilitatea
să solicite unui practician în insolvenţă să îşi exprime opinia privind posibilitatea de realizare a
planului de reorganizare înainte de admiterea acestuia.
Admiterea planului de reorganizare implică o minimă verificare din partea judecătorului-
sindic a condiţiilor de admisibilitate. Ulterior admiterii planului de reorganizare, judecătorul-
sindic va dispune administratorului judiciar convocarea adunării generale a creditorilor şi a
debitorului într-un termen cuprins între 20 şi 25 de zile. dar nu mai înainte de afişarea tabelului
definitiv de creanţe.
Dacă au fost exprimate mai multe intenţii de depunere a unor planuri de reorganizare,
judecătorul-sindic va fixa un termen maxim până la care acestea pot fi depuse, cu respectarea
dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din lege, astfel încât votarea planurilor admise să se facă în aceeaşi
şedinţă a adunării generale a creditorilor. Parcurgerea etapelor procedurii de admitere va fi
aceeaşi şi pentru celelalte planuri de reorganizare propuse.

Publicitatea planului de reorganizare judiciară admis

În termen de 5 zile de la admiterea planului de reorganizare, judecătorul-sindic va
dispune administratorului judiciar publicarea unui anunţ referitor la propunerea planului dc
reorganizare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui care l-a propus, a datei
când planul va fi votat inclusiv menţiunea că este admisibilă votarea prin corespondenţă. De
asemenea anunţul va include şi data de confirmare a planului de reorganizare, care nu va depăşi
15 zile de la data exprimării votului asupra planului de reorganizare.
Buletinul procedurilor de insolvenţă reprezintă publicaţia editată de Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului, care are drept scop publicarea citaţiilor, convocărilor, notificărilor şi
33

comunicărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, administratorul judiciar

sau lichidator, după caz, după deschiderea procedurii prevăzute de legea insolvenţei.
Având în vedere că acţiunile şi titlurile de valoare la purtător se pot transmite prin simpla
tradiţiune (remitere), pentru a nu opera sancţiunea decăderii din dreptul de a vota, legea prevede
în art. 99 alin. (3) obligativitatea depunerii acestora în original, la administrator cu cel puţin 5
zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului.
Din momentul publicării planului de reorganizare în Buletinul procedurilor de insolvenţă,
toate părţile interesate vor fi socotite că au luat la cunoştinţă atât de planul de reorganizare cât şi
de data de exprimare a votului. în toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultării
planului de reorganizare la sediul său. pe cheltuiala solicitantului.
„După înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanţelor înregistrate în tabelul
definitiv pot să participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartiţii de sume în
caz de faliment în procedură simplificat” art. 74 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei.

Confirmarea planului de reorganizare judiciară de către judecătorul-sindic

Planul de reorganizare judiciară va fi confirmat de către judecătorul-sindic printr-o
sentinţă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
A) cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de
plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3) din lege acceptă sau suni socotite că acceptă
planul de reorganizare, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte
planul;
B) în cazul în care sunt doar două categorii, planul de reorganizare se consideră acceptat
în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;
C) fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui
tratament corect şi echitabil prin plan.

Executarea planului de reorganizare judiciară

Activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător în momentul în care
sentinţa care confirmă un plan de reorganizare intra în vigoare. Conform prevederilor art. 12 din
lege, sentinţa de confirmare a unui plan de reorganizare judiciară este definitivă şi executorie,
34

putând fi atacată separat cu recurs. Practic, Ia data pronunţării sale, hotărârea de confirmare a
unui plan de reorganizare este executorie, ceea ce înseamnă că activitatea debitorului este sau
urmează să fie reorganizată în mod corespunzător, iar creanţele şi drepturile creditorilor şi ale
celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în planul de reorganizare. Pe
de altă parte, în cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului de reorganizare sau a unei
executări silite, planul de reorganizare confirmat va fi socotit ca fiind o hotărâre definitivă şi
irevocabilă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu
executoriu o va avea sentinţa de confirmare a planului de reorganizare.
Creditorii conservă acţiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva
codebitorilor şi a fidejusorilor debitorilor, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului de
reorganizare.
Odată cu confirmarea unui plan de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea sub
supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul de reorganizare judiciară
confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenţei
şi luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea comercială, fie încetarea
reorganizării judiciare şi trecerea în faliment, în condiţiile art. 107 şi urm. din lege.
Pe întreaga durată a procedurii de reorganizare, debitorul va fi condus dc administratorul
special, sub supravegherea administratorului judiciar. Acţionarii, asociaţii şi membrii cu
răspundere limitată nu au dreptul să intervină în conducerea activităţii ori în administrarea averii
debitorului, cu excepţia şi în limita cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege şi în planul de
reorganizare.
Debitorul este obligat să îndeplinească, tară întârziere, schimbările de structură prevăzute
în planul de reorganizare.
Aşa cum am mai arătat, pe întreaga perioadă de executare a pianului de reorganizare,
furnizorii de utilităţi (electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice etc.) nu au dreptul să
schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu faţă de averea debitorului.
Pentru protejarea acestor furnizori, legea prevede însă că, prin excepţie de la dispoziţiile art. 38
din lege, judecătorul-sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul să depună o
cauţiune la o banca, cauţiune care nu va depăşi 30% din costul serviciilor prestate debitorului şi
neachitate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.
Chiar dacă Legea insolvenţei ar putea fi interpretată ca permite administratorului judiciar
35

sau lichidatorului, după caz, să încheie şi să efectueze, sub rezerva aprobării prealabile de către
comitetul creditorilor, tranzacţii în afara cursului normal de desfăşurare a activităţii, aceasta nu
prevede în mod expres, iar instanţele judecătoreşti din România nu s-au confruntat încă cu un
mecanism similar celui stabilit în conformitate cu § 364 (e) şi (d) din Codul Falimentului asa
cum este reglementat în SUA, prin care administratorului judiciar, lichidatorul sau debitorul care
a reţinut dreptul de a se administra, cu aprobarea prealabilă a instanţei judecătoreşti şi după ce a
prezentat probe suficiente pentru a demonstra imposibilitatea de a obţine credit în alt mod, poate
să beneficieze de:
a) credit negarantat cu prioritate asupra cheltuielilor administrative;
b) credit garantat printr-o garanţie reală sau ipotecă constituită asupra bunurilor averii
debitorului care nu face obiectul niciunei alte garanţii;
c) credit garantat printr-o garanţie reală subordonată sau printr-o ipotecă constituită
asupra bunurilor averii debitorului care face obiectul unei garanţii; sau
d) credit garantat printr-o garanţie reală sau ipotecă de acelaşi rang sau subordonată,
constituită asupra bunurilor averii debitorului care fac obiectul unei garanţii, sub rezerva
asigurării unei protecţii corespunzătoare deţinătorului garanţiei asupra bunurile care sunt propuse
pentru acordarea unei garanţii de acelaşi rang sau subordonate.
Practica arata ca, furnizorilor majori de finanţare (cum sunt băncile şi alte instituţii
financiare) le este aproape imposibil, să extindă creditele recente ale debitorilor aflaţi în
insolvență şi ale celor care fac obiectul unei proceduri formale de insolvență datorită
reglementărilor şi regulamentelor extrem de împovărătoare referitoare la riscul asociat acordării
de împrumuturi acestor categorii de entităţi şi la obligaţia de a menţine o valoare adecvată a
capitalului.
Cu toate acestea, modificările recente ale legii fac, in opinia mea, să fie mai puţin clar
faptul dacă instituţiile de credit sunt obligate să îşi menţină angajamentele de finanţare pe care le
au în virtutea unui contract existent de finanţare după deschiderea unui caz de insolvenţă.
Spuneam mai sus ca, pe întreaga perioada de reorganizare, debitorul trebuie sa respecte
întocmai prevederile planului de reorganizare. In situaţia în care debitorul nu se conformează
pianului de reorganizare sau desfăşurarea activităţii debitorului aduce pierderi averii sale,
administratorul judiciar, Comitetul Creditorilor sau oricare dintre creditori, precum şi
administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în procedura
36

falimentului cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 107 şi urm. din lege. e precizat că
înregistrarea unei astfel de cereri nu suspendă continuarea activităţii debitorului până când
judecătorul-sindic nu hotărăşte asupra ei, prin încheiere.
Un element de noutate introdus de actuala reglementare a procedurii insolvenţei îl
constituie aprobarea de către Comitetul Creditorilor şi apoi de către adunarea creditorilor a
rapoartelor trimestriale prezentate de debitor prin administratorul special, sau după caz
administrat oral judiciar. în acest mod, creditorii controlează stricta respectare a planului de
reorganizare de către debitor putând să propună în timp util măsuri de încadrare In planul de
reorganizare sau de trecere în procedura de faliment .
Astfel, art. 106 din lege prevede că pe întreaga perioadă de executare a planului de
reorganizare, debitorul, prin administratorul special, sau, după caz. administratorul judiciar va
trebui să prezinte trimestrial rapoarte Comitetului Creditorilor, cuprinzând situaţia financiară a
debitorului. De asemenea, administratorul judiciar trebuie să prezinte şi situaţia de cheltuieli
efectuate pentru bunul mers al activităţii debitorului, în vederea recuperării acestora. Aceste
cheltuieli trebuiesc avizate de către Comitetul Creditorilor. Aceste rapoarte vor fi înregistrate la
grefa tribunalului. In vederea consultării, aceste rapoarte vor fi notificate tuturor creditorilor de
către debitor sau. după caz, de către administratorul judiciar.
37

Capitolul 3. Procedura falimentului

Noţiuni generale
Prin procedura falimentului se înţelege dizolvarea şi lichidarea în cazul persoanelor
juridice şi lichidarea averii în cazul persoanelor fizice.
Astfel, art. 107 alin.(l) din lege prevede că judecătorul-sindic va decide prin sentinţă sau,
după caz. prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:
A), a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată.
Dacă sunt îndeplinite cerinţele legale stabilite pentru procedura simplificată şi debitorul
îşi declară intenţia de a intra în această procedură, judecătorul-sindic va hotărî intrarea
debitorului insolvent în procedura falimentului.
b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului de
deschidere a procedurii insolvenţei, a contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost
respinsă de judecătorul-sindic. In această situaţie judecătorul-sindic hotărăşte intrarea în
procedura falimentului.
c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de
reorganizare, în condiţiile prevăzute de art. 94 din lege, sau nici unul dintre planurile propuse nu
a fost acceptat şi confirmat. Cu alte cuvinte, în lipsa propunerii unui plan de reorganizare de către
persoanele îndreptăţite să propună un astfel de plan. sau planul de reorganizare propus nu a fost
acceptat sau confirmat, judecătorul-sindic va decide intrarea debitorului insolvent în procedura
falimentului.
B) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare
ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat. De precizat că simpla declaraţie a
debitorului că doreşte aplicarea procedurii reorganizării, nu este suficientă dacă acesta nu
propune şi depune un plan de reorganizare. Aceeaşi este situaţia în cazul în care debitorul a
propus un plan de reorganizare dar acest plan nu a fost acceptat şi confirmat.
C) Obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile
stipulate prin planul de reorganizare confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul
reorganizării sale aduce pierderi averii sale. De precizat ca nu orice neîndeplinire a sarcinilor
cuprinse în planul de reorganizare duce la aplicarea procedurii de faliment, pentru simplul motiv
că sunt situaţii când, deşi sunt încălcate anumite sarcini cuprinse în plan. debitorul înregistrează
38

rezultate financiare pozitive care pot acoperi creanţele sale. Dar, dacă pe perioada executării
planului de reorganizare sunt înregistrare pierderi ale averii debitorului, se impune intrarea în
procedura falimentului.
D) a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz,
intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5)13 sau art. 60 alin. (3) din lege14.
În ceea ce priveşte măsurile pe care judecătorul sindic poate să le ia în această fază
procedurală, art. 107 alin. (2) din lege reglementează conţinutul hotărârii de intrare în procedura
falimentului. Astfel, prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va
pronunţa dizolvarea debitorului şi va dispune următoarele măsuri:
a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului, dreptul de administrare a.1
debitorului urmând să fie exercitat de către lichidator.
b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum şi
stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin legea
de organizare a profesiei. Deci, funcţia lichidatorului provizoriu durează până la data intrării în
atribuţii a lichidatorului desemnat definitiv, ales de adunarea creditorilor15.
c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al
administratorului judiciar, desemnat conform ari. 19 alin. (2)16 sau ari. 34 din lege17, după caz.
Se poate observa că hotărârea prin care se dispune intrarea în procedura falimentului diferă în
raport de procedura aplicată: generală sau simplificată.
d) termenul maxim de intrare în procedura de faliment în cadrul procedurii generale, de

13
Art. 54 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei „dacă este aprobat raportul administratorului
judiciar de intrare în procedura simplificată, judecătorul-sindic, prin aceeaşi sentinţa, intrarea în faliment a
debitorului”.
14
Art. 60 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei „în cazul aprobării de către adunarea
generală a creditorilor a propunerii administratorului judiciar de intrare a debitorului în faliment, judecătorul-sindic
va decide prin sentinţă, intrarea în faliment a debitorului”.
15
St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M.A. Hotca, op.cit., pag. 289.
16
Alt 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006' privind procedura insolvenţei prevede câ „La recomandarea comitetului
creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din
valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator, stabilindu-i
remuneraţia (...) Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de
către judecătorul-sindic” iar art (2!) introdus prin recenta modificare legislativă prevede creditorul care deţine cel
puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui
administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme
administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia.
17
Art. 34 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prevede că „Prin sentinţa de deschidere a procedurii
generale, judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va
desemna un lichidator provizoriu”.
39

predare a gestiunii averii de la debitor sau administratorul judiciar către lichidator, împreună cu
lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionate la art. 46 alin. (2)
din lege18.
e) întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în termen de
maximum 10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând
numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea
celor născute după deschiderea procedurii.
f) Notificarea intrării în procedura de faliment.

Intrarea în faliment în procedura generală

În cazul intrării în faliment în procedura generală, lichidatorul va trimite o notificare
tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor sau de către administratorul judiciar,
menţionată la art. 107 alin. (2) lit. e) din lege, debitorului şi oficiului registrului său, după caz,
registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.
Lista depusă de debitor cuprinde numele şi adresele creditorilor, inclusiv toate creanţele acestora
la data intrării în procedura falimentului, cu indicarea celor care s-au născut după data
deschiderii procedurii. Dacă creditorii cu sediul sau domiciliul în străinătate au reprezentant în
ţară, notificarea va fi trimisă reprezentantului din ţară.

Intrarea în faliment în procedura simplificată

Art. 109 alin. (1) din lege prevede ca în cazul intrării în faliment prin procedura
simplificată, lichidatorul va trimite o notificare privind intrarea în procedura falimentului şi, în
cazul debitorului persoană juridică, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia,
tuturor creditorilor notificaţi conform art. 61, debitorului şi oficiului registrului comerţului, sau,
după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul
este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.
Vor fi supuse verificării toate creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare,
născute după data deschiderii procedurii.

18
Art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prevede că „debitorul şi/sau, după caz,
administratorul judiciar, sunt obligaţi să întocmească şi să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi
compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de
identificare a cocontractanţilor”.
40

Titularii creanţelor născute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea de

admitere a creanţelor în termenul prevăzut la art. 109 alin. (2) din lege, li se aplică, în mod
corespunzător, prevederile art. 76 din lege. Astfel titularul unor astfel de creanţe este decăzut, în
ceea ce priveşte creanţa respectivă, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va
dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, El nu va avea dreptul de a-şi
realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai
persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost
condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru
efectuarea de plaţi ori transferuri frauduloase.
Decăderea creditorilor va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de
acţiune sau excepţie.

Intrarea în procedura falimentului după confirmarea unui plan de reorganizare

În cazul intrării în procedura falimentului, după confirmarea unui plan de reorganizare,
titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în
planul de reorganizare confirmat, mai puţin cota încasată în cursul procedurii de reorganizare
judiciară.
Garanţiile reale şi personale constituite pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin
planul de reorganizare rămân valabile în favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate
acestora potrivit planului de reorganizare.
Sumele încasate de către creditori pe timpul reorganizării nu sunt supuse restituirii după
intrarea în procedura falimentului. Actele cu titlu gratuit, efectuate între data confirmării planului
de reorganizare şi intrarea în faliment sunt nule. Nulitatea în acest caz este absolută şi nu poate să
fie acoperită în nici un fel.
Celelalte acte efectuate de debitor între momentul confirmării pianului de reorganizare şi
acela al intrării în procedura falimentului, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor şi vor fi
anulate cu următoarele excepţii: a) actele tăcute cu respectarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (2)
din lege; b) cele permise expres de către planul de reorganizare; c) cele cu privire la care
cocontractantul debitorului dovedeşte buna sa credinţă la momentul încheierii actului.
De menţionat că toate creanţele băneşti asupra averii debitorului se consideră scadente la
data deschiderii procedurii de faliment.
41

Capitolul 4. Măsuri premergătoare procedurii de lichidare

Măsurile premergătoare procedurii de lichidare sunt reglementate în art. 113-115 din lege
şi constau în:
1) sigilarea bunurilor din averea debitorului, cu excepţiile prevăzute la art. 113 alin. (3)
din lege, precum şi luare tuturor măsurilor necesare pentru conservarea acestor bunuri;
2) luarea în posesie de către lichidator a bunurilor inventariate, lichidatorul devenind
astfel depozitarul judiciar^.
3) întocmirea inventarului bunurilor debitorului. Inventarul va trebui sa descrie toate
bunurile identificate ale debitorului şi sa indice valoarea lor aproximativă la data inventarului. în
toate cazurile actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar, de debitor, prin
administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, actul va fi semnat numai de
către lichidatorul judiciar.
În tabelul următor, o prezentare schematică a procedurii falimentului:
42

Metodele şi modalităţi de vânzare a bunurilor debitorului

Lichidarea bunurilor debitorului va începe imediat după finalizarea de către lichidator a
inventarierii bunurilor cuprinse în averea debitorului. Bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca
un ansamblu în stare de funcţionare - sau individual. în ceea ce priveşte alegerea metodei de
vânzare a bunurilor, art. 116 alin. (2) din lege prevede că bunurile pot fi vândute fie Ia licitaţie
publică, fie prin negociere directă, fie se poate utiliza o combinaţie a celor două.

Modalităţile de vânzare a bunurilor debitorului

Lichidatorul este cel care trebuie să propună creditorilor cea mai bună modalitate de
vânzare a bunurilor care alcătuiesc averea debitorului. Bunurile din averea debitorului pot fi
vândute prin vânzarea în bloc sau prin vânzare directă.
Vânzarea în bloc
Art. 117 alin. (1) din lege prevede că în cazul propunerii de vânzare în bloc, lichidatorul
întocmeşte un raport pe care-1 prezintă Comitetului Creditorilor. In acest raport vor fi indicate,
descrise şi evaluate bunurile ce urmează să fie vândute împreună, precizându-se şi sarcinile de
carc, eventual, sunt grevate. De asemenea, acest raport trebuie să cuprindă propuneri vizând
modalităţile de vânzare în bloc, precum:
- vânzarea prin negociere directă către un cumpărător deja identificat,
cu precizarea condiţiilor minime ale contractului, cum ar fi preţul şi modalitatea de plată;
- vânzarea prin negociere directă fără cumpărător identificat, cu
precizarea preţului minim propus. în acest caz, lichidatorul poate negocia preţul concret al
vânzării bunurilor, iar dacă preţul minim nu se poate obţine, adunarea generală a creditorilor se
va întruni din nou pentru a decide dacă preţul minim iniţial scade sau urmează să se treacă la
vânzarea individuală a bunurilor, vânzarea la licitaţie.
În termen de cel mult 20 de zile de la data şedinţei Comitetului Creditorilor, lichidatorul va
convoca adunarea generală a creditorilor în termen de maximum 20 de zile de la data şedinţei
Comitetului Creditorilor, înştiinţându-i pe creditori despre posibilitatea studierii raportului şi a
procesului-verbal al şedinţei Comitetului Creditorilor privind raportul19.
Dacă adunarea generală a creditorilor aprobă raportul, judecătorul-sindic, prin încheiere, va

19
Art. 117 alin. (3) din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. ’ 45 S.Dumitu, op.cit., pag. 5.
43

da dispoziţie lichidatorului să efectueze actele şi operaţiunile de lichidare.

Dar ce se întâmplă în situaţia în care, deşi hotărârea adunării creditorilor este nelegală,
judecătorul-sindic, neînvestit încă cu o cerere de desfiinţare a hotărârii adunării creditorilor, dă
dispoziţie lichidatorului, prin încheiere, să efectueze actele şi operaţiunile de lichidare? în
literatura de specialitate, s-a apreciat ca într-o atare situaţie, solicitarea unuia sau unora dintre
creditori. în temeiul art. 14 alin. (7) din lege, de desfiinţare a hotărârii adunării creditorilor pentru
nelegalitate nu poate atrage şi desfiinţarea hotărârii judecătorului-sindic prin care a dat dispoziţie
lichidatorului să efectueze actele şi operaţiunile de lichidare, întrucât nu este posibil ca
judecătorul-sindic să-şi desfiinţeze propriile hotărâri. în acest caz, este absolut necesar ca, în
termenul de recurs, creditorul să formuleze recurs împotriva acelei încheieri prin care
judecătorul-sindic, luând act de hotărârea adunării creditorilor, a dispus vânzarea bunurilor.
Prevederile de mai sus privind vânzarea în bloc se aplică în mod corespunzător şi pentru
autorizarea vânzării în bloc a creanţelor deţinute de debitor împotriva unor terţe persoane.

Vânzarea directă
Conform prevederilor art. 118 din lege, imobilele vor putea fi vândute direct, în urma
propunerii lichidatorului şi aprobată de adunarea generală a creditorilor.
În propunerea de vânzare, lichidatorul trebuie să identifice imobilul, prin situaţia de pe
teren şi prin datele din registrele de publicitate imobiliară, să arate sarcinile de care este grevat.
De asemenea, lichidatorul trebuie să indice pasul de supraofertare şi data până la care, în caz dc
aprobare a vânzării, sunt acceptate supraoferte.
Lichidatorul trebuie să convoace adunarea generală a creditorilor în termen de maxim 20
de zile de la data propunerii, să notifice propunerea administratorului special, creditorilor cu
garanţii reale asupra imobilelor, titularilor unor drepturi de retenţie şi Comitetului Creditorilor şi
va supune propunerea de vânzare a votului adunării generale a creditorilor.
În cazul în care adunarea generală a creditorilor aprobă propunerea lichidatorului, vânzarea
acestora nu poate fi făcută, sub sancţiunea nulităţii, decât după trecerea unei perioade dc 30 de
zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a anunţului privind condiţiile de
supraofertare.
În cazul valorilor mobiliare (creanţe, obligaţiuni etc.) vânzarea acestora are loc cu
respectarea legii specifice în domeniu, legea nr. 297/2004 cu modificările şi completările
44

ulterioare.
În situaţia vânzării prin negociere directă, lichidatorul va încheia contracte de vânzare-
cumpărare. Sumele realizate din aceste vânzări vor fi depuse în contul deschis pentru cheltuielile
cu efectuarea procedurii, iar recipisele acestora vor fi predate judecătorului-sindic.
În cazul în care bunul este vândut prin licitaţie publică nu se încheie contract de vânzare-
cumpărare. În această situaţie procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar
constituie titlu de proprietate şi va fi înscris, în cazul imobilelor, în registrele de publicitate
imobiliara.

Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării

Legea prevede că fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate,
în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie
de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
1) taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv
cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata
remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, 19 alin. (2), art. 2 3 şi 24 din lege;
2) creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi
penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile efectuate.
În situaţia în care sumele obţinute din vânzarea bunurilor nu sunt îndestulătoare pentru
plata integrală a creanţelor garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare,
creanţe care însă vor veni în concurs cu creanţele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit
naturii lor, prevăzute la art. 123, fiind supuse dispoziţiilor art. 41 din lege.

Ordinea de distribuţie a creanţelor

Art. 123 din lege reglementează ordinea în care vor fi plătite creanţele. Astfel, „in cazul
falimentului, creanţele vor tî plătite în următoare ordine:
(1) taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite de lege, inclusiv
cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului,
precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, ari. 19 alin. (2), art. 23,
24 şi ale art. 98 alin. (3) din lege, sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4) din lege;
(2) creanţele izvorâte din raportul de muncă;
45

(3) creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de

instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuare
activităţii debitorului după deschiderea procedurii;
(4) creanţele bugetare (inclusiv asigurări sociale, asigurări de sănătate sau contribuţii
obligatorii de asigurări sociale);
(5) creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii
de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării
mijloacelor de existenţă;
(6) creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea
debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
(7) creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele
rezultând din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
(8) alte creanţe chirografare;
(9) creanţele subordonate în următoarea ordine de preferinţă:
a) creanţele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând
cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a
asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;
b) creanţele izvorând din actele cu titlu gratuit”.
46

Capitolul 5. Închiderea procedurii insolvenţei

Noua procedură a insolvenţei instituie regula conform căreia închiderea procedurii este
urmată de radierea din registrul corespunzător prin aceasta consemnându-se încetarea existenței
sau a calităţii debitorului.

Cazuri de închidere a procedurii insolvenţei

În practică întâlnim următoarele cazuri de închidere a procedurii insolvenţei:
1. închiderea procedurii insolvenţei pentru lipsa de resurse (art. 131)
2. închiderea procedurii insolvenţei în caz de reorganizare sau de faliment (art. 132)
3. închiderea procedurii insolvenţei pentru lipsa creditorilor (art. 134)
4. Alte cazuri de închidere a procedurii insolvenței (art. 133)
Art. 129 din lege prevede ca: ‘'(1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate,
lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale;
copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afişate la uşa
tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de
zile de la afişarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţii la raportul final cu cel puţin 5
zile înainte de data convocării.
(2) La data şedinţei, judecătorul-sindic va soluţiona, prin încheiere, toate obiecţiunile la
raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a
acestuia.
(3) Creanţele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiţie nu vor
participa la ultima distribuire.”

Închiderea procedurii insolvenţei pentru lipsa de resurse

În orice stadiu al procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic poate dispune, prin sentinţă,
închiderea procedurii, dacă constată că nu există bunuri în averea debitorului sau dacă acestea nu
sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să
avanseze sumele corespunzătoare. De precizat că legea reglementează explicit interdicţia aplica-
bilităţii prevederilor art. 129 în situaţiile descrise mai sus.
Prin sentinţa dată de judecătorul-sindic se dispune şi radierea debitorului din registrul
47

comerţului în care acesta este înmatriculat. In practică s-a decis că pentru închiderea procedurii
este irelevantă cauza care a provocat insolvenţa debitorului. De asemenea, în situaţia în care s-a
dispus închiderea procedurii pentru lipsă de resurse şi s-a dispus dizolvarea prin faliment şi
radierea din registrul comerţului a debitorului societate comerciale, nu poate fi admisă o nouă
cerere de deschidere a procedurii falimentului faţă de acelaşi debitor, justificată cu faptul că nu a
fost executată dispoziţia privind radierea. Redeschiderea procedurii nu este permisă nici în
situaţia în care creditorul nu a participat la procedură pentru că nu a fost notificat din cauză că în
evidenţa contabilă a debitorului nu figura creanţa lui .

Efectele închiderii procedurii insolvenţei

Efectele închiderii procedurii insolvenţei sunt reglementate în art. 135-137 din lege astfel:
1. Un prim efect este cel al notificării închiderii procedurii insolvenţei.
Astfel, sentinţa de închidere a proceduri insolvenţei va fi notificată de către judecătorul-
sindic direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului, sau, după caz,
registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.
2. Un al doilea efect este descărcarea de îndatoriri a organelor şi a altor participanţi la
procedura insolvenţei. Descărcarea de îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură,
debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, a judecătorului-sindic,
administratorului judiciar, lichidatorului şi a celorlalte persoane care au asistat în cursul
procedurii insolvenţei, (precum persoanele de specialitate folosite de către judecătorul-sindic,
administratorul judiciar sau lichidator), se numără printre primele consecinţe ale închiderii
procedurii insolvenţei.
3. Prin sentinţă de închidere a procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic se desesizează din
cauza respectivă.
4. Un alt efect important al închiderii procedurii insolvenţei este descărcarea debitorului de
obligaţii.
48

Capitolul 6. RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE

CONDUCERE

Natura juridică
Actuala reglementare a răspunderii membrilor organelor de conducere în cadrul procedurii
insolvenţei, din păcate a fost şi a rămas în bună măsură suficient de lapidară pentru a lăsa loc la
diferite interpretări şi abordări practice. Acest fapt a generat o practică extrem de diferită a
instanţelor existând abordări opuse chiar în cadrul aceleiaşi instanţe la judecători-sindici diferiţi.
Spre exemplu, unii judecători-sindici soluţionează cererile referitoare la răspunderea membrilor
organelor de conducere numai după ce închid procedura, deşi au fost investiţi anterior sau dispun
suspendarea procedurii insolvenţei, în temeiul prevederilor art. 244 pct. 1 Cod. proc. civ.
îndrumându-i pe creditori să înregistreze la tribunal cereri distincte pentru stabilirea acestei
răspunderi.
O problemă pur teoretică dar cu serioase implicaţii în practică o constituie răspunsul la
întrebarea: care este natura juridică a răspunderii reglementate de legea insolvenţei.
În funcţie de sancţiunile specifice, în dreptul comun, răspunderea juridică poate fi:
1) răspundere civilă care are ca finalitate o sancţiune pecuniară datorată celui afectat de
conduită ilicită.
2) răspundere penală cu sancţiuni privative de libertate sau pecuniare datorate statului.
La rândul său, în funcţie de izvorul dispoziţiei încălcate, răspunderea civilă poate fi:
a) răspundere civilă contractuală cu încălcarea dispoziţiilor contractuale şi
b) răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, fapta ilicită comisă încălcând o
dispoziţie legală cuprinsă într-un act normativ.

Persoanele răspunzătoare
Art. 138 alin. (I) din lege prevede că, la cererea administratorului judiciar sau a
lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană
juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau
supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de
insolvenţă a debitorului.
49

Din analiza textului rezultă că o prima categorie din membrii organelor de conducere care
răspund în cazul comiterii infracţiunilor cuprinse în art. 138 din lege sunt administratorii din
conducerea societăţilor comerciale, societăţile agricole, societăţile cooperative şi grupurile de
interes economic. Trebuie precizat că în situaţia în care, administrarea debitorului este efectuată
în fapt de către o altă persoană decât cea care figurează în mod oficial, administratorul în fapt va
putea fi tras la răspundere.
Directorii, cenzorii şi alte persoane precum acţionarii, asociaţii care s-au implicat în
administrarea debitorului, şefii de servicii financiare, şefii unor departamente, contabilii etc. care
au comis acte având ca rezultat insolvenţă parţială sau totală a debitorului pot, de asemenea,
răspunde în baza art. 138 din lege.

Condiţiile antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere

Pentru ca răspunderea membrilor organelor de conducere să poată fi invocată în cadrul
procedurii insolvenţei, trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii şi anume:
a) fapta ilicită;
b) prejudiciu;
c) raportul de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu creat şi
d) culpa delictuală.

A. Fapta ilicită
Prima condiţie care trebuie îndeplinită pentru a antrena răspunderea organelor de
conducere în procedura insolvenţei este existenţa unei fapte ilicite, iar această faptă ilicită trebuie
să se încadreze în ipotezele enumerate de lege. Enumerarea este limitativă, neputând fi extinsă şi
la alte fapte. Acest clement conferă caracterul special al acestei răspunderi care se poate traduce
prin aceea că nu orice faptă ilicită a unui executiv al societăţii care aduce un prejudiciu acesteia
poate fi sancţionată prin exercitarea procedurii instituită de legea insolvenţei.
Sunt realizate elementele unei fapte ilicite care pot antrena răspunderea organelor de
conducere în cadrul procedurii insolvenţei atunci când membrii organelor de supraveghere sau de
conducere precum şi alte persoane care au cauzat parţial sau total starea de insolvenţă a
debitorului:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul
50

unei alte persoane. De precizat că aceste fapte pot realiza şi conţinutul infracţiunii prevăzute de
art. 272 pct. 2 din legea nr. 31/1990 sau al infracţiunii de gestiune frauduloasă ori delapidare,
după caz. Practica a decis că nu este aplicabilă această situaţie în cazul în care administratorul
societăţii a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, dar aceasta nu are
legătură de cauzalitate cu starea de insolvenţă a debitorului.
Tot practica a decis că prin rămânerea în pasivitate prin nerecuperarea unor datorii de la
partenerii de afaceri, bunurile debitorului au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea
cărora a fost lăsat să curgă.
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice. Dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 pct. 1 sau 2 din lege nr. 31/1990 se poate invoca şi
răspunderea penală.
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit,
persoana juridică la încetarea de plăţi. în practică a fost reţinută această faptă în cazul în care,
alături de neregulile contabile s-a constatat inexistenţa unei strategii manageriale viabile şi
derularea unor activităţi comerciale riscante care au atras insolvenţă debitorului. Într-un alt caz,
dimpotrivă, s-a reţinut faptul că nu poate ti angajată răspunderea persoanelor din conducerea
debitorului, dacă nu se face dovada că acestea au cauzat starea de insolvenţă, prin continuarea
unei activităţi în folosul propriu.
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au
ţinut contabilitatea în conformitate cu lege. Neținerea contabilităţii în conformitate cu legea sau
spre exemplu, nedepunerea bilanţurilor sau a documentelor cerute de lege, nu este suficientă.
Pentru ca acţiunea în răspundere să fie invocată trebuie ca prin acţiunea de neţinere a
contabilităţii în conformitate cu legea trebuie să se fi produs starea de insolvenţă. a debitorului.
Practica a decis că în cazul în care insolvenţă unui debitor a fost cauzată de blocarea conturilor
ca urmare a falimentului unei bănci nu se poate vorbi despre culpa administratorului384.
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv
pasivul acesteia.
Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă fapta persoanei care falsifică, sustrage sau
distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia.
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul
întârzierii încetării de plăţi. Dacă această faptă este săvârşită cu rea credinţă poate întruni
51

elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă sau abuz în serviciu.

g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să sc plătească cu preferinţă
unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. Plata către un creditor, prin prejudicierea celorlalţi, în
sensul că lichidările suni orientale către unul sau anumiţi creditori, este un caz de angajare a
răspunderii delictuale a persoanelor care au cauzat starea de insolvență deoarece ceilalţi creditori
îşi văd diminuate posibilităţile de realizare a creanţelor.
De precizat că aplicarea dispoziţiilor prevăzute în art 138 alin. (1) nu înlătură aplicarea
legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.
Mai mult. Comitetul Creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din
valoarea tuturor creanţelor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea
prevăzută la art. 138 alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în
raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvență a
patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea
prevăzută la art. 139 alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care se referă art. 138 alin. (1)
ameninţă să sc prescrie.
Caracterul ilicit al faptei poate fi exclus în următoarele situaţii:
1) legitima apărare;
2) starea de necesitate;
3) ordinul legii sau comanda autorităţii legitime;
4) exercitarea unui drept;
5) consimţământul victimei:
6) fapta unui terţ pentru care cel vizat nu este ţinut să răspundă;
7) fapta creditorului.

Răspunderea administratorilor
Răspunderea civilă a administratorilor care nu introduc cererea introductivă de deschidere
a procedurii de insolvenţă sau se angajează în alte acţiuni care constituie delicte civile
Răspunderea penală a administratorilor care nu introduc cererea introductivă a procedurii
de insolvență sau se angajează în alte acţiuni care constituie infracţiuni
Orice persoană (inclusiv administratori, directori sau acţionari în cadrul unui debitor
persoană juridică) poate fi sancţionată penal cu pedeapsa închisorii de până la 5 (cinci) ani dacă
52

este găsită vinovată pentru săvârşirea unor acţiuni economice frauduloase (infracţiune cunoscută
si sub denumirea de bancrută frauduloasă), care pot consta în oricare dintre următoarele fapte:
- falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor contabile ale societăţii sau ascunderea
unei părţi din activul acesteia;
- înfăţişarea de datorii neexistente sau prezentarea în registrele societăţii sau în alte acte
(inclusiv faţă de creditorii persoane juridice) a unor sume nedatorate sau a unor suine mai mari
decât cele datorate în realitate, cu scopul de a frauda creditorii; sau
- înstrăinarea, în frauda creditorilor, a activului persoanei juridice insolvente.
Lipsa de cooperare şi neacordarea de asistenţă corespunzătoare de către administratorii
debitorului insolvent administratorului judiciar, lichidatorului, sau judecătorului sindic, refuzul
de a pune la dispoziţia acestora registrele societăţii sau împiedicarea administratorului judiciar de
a intra, conform legii, în posesia registrelor societăţii reprezintă infracţiune pedepsită cu
închisoarea pe o perioadă de până la 3 (trei) ani sau cu amendă penală.
Acţiunea în răspundere a persoanelor care au cauzat insolvenţă debitorului se prescrie în
termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a
cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere
a procedurii de insolvenţă. De reţinut că, deşi la prima vedere se pare că termenul prescripţiei
este de 3 ani, analizând textul legal se poate concluziona că este posibil ca termenul să 11c mai
mare de 3 ani în cazul în care persoana care a cauzat starea de insolvenţă a fost cunoscută cu mai
puţin de 1 an anterior pronunţării hotărârii privind deschiderea procedurii insolvenţei, caz în care
termenul poate avea o durată de până la 5 ani fără o zi.

Executarea silită împotriva membrilor organelor de conducere ale debitorului sau

asupra oricărei persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Măsuri
asigurătorii
In cuprinsul cererii de chemare în judecată a persoanelor care au cauzat starea de
insolvenţă a debitorului, se poate solicita şi luarea unor măsuri asigurătorii precum sechestrul,
poprirea şi orice alte măsuri prevăzute de legea procesul-civilă. In acest sens, administratorul
judiciar sau lichidatorul ori, după caz, Comitetul Creditorilor va putea cere judecătorului-sindic
instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestor persoane. Pentru prevenirea unor
eventuale abuzuri şi pentru acoperirea unor prejudicii create prin exercitarea abuzivă a dreptului
53

procesual este obligatorie fixarea unei cauţiuni în cuantum de 10%. Conform noilor reglementări,
judecătorul sindic nu mai poate dispune din oficiu instituirea măsurilor asigurătorii. Măsurile
asigurătorii pot fi luate oricând în cursul rezolvării cererii privitoare la angajarea răspunderii
persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
54

NOTĂ
Prezentele note de curs sunt după lucrarea Lect. univ. dr. ANA BIRCHALL -
„PROCEDURA INSOLVENŢEI – Reorganizarea judiciară şi procedura
falimentului „– Note de curs – ediţia a III-a revizuită şi adăugită. Editura Universul
Juridic, Bucureşti 2010

BIBLIOGRAFIE

- Şt. D. Cărpenaru – Procedura reorganizării şi lichidării judiciare. Editura

Atlas Lex, Bucureşti , ed. 1996;
- Şt. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca – Noua lege a insolvenţei. Legea
85/2006. Comentarii pe articole. Editura Hamangiu, Bucureşti , ed. 2006;
- Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale – Monitorul Oficial nr.
1066/17.11.2004;
- Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei – Monitorul Oficial nr.
359/21.04.2006