Universitatea de Vest “Vasile Goldis” din Arad

Facultatea de Stiinte Economice

Specializarea: Contabilitate si informatica de gestiune

Referat

“Frauda si eroarea intr-un angajament de audit financiar”

Corpade Nicoleta

Anul III C.I.G. ZI

 Frauda si eroarea intr-un angajament de audit financiar

La planificarea şi efectuarea procedurilor de audit, la evaluarea rezultatelor obţinute şi

întocmirea rapoartelor asupra acestora, auditorul trebuie să ia în considerare riscul legat de
denaturările semnificative posibile în rapoartele financiare, apărute ca rezultat al fraudei sau
erorii.

"Fraudă" - acţiune intenţionată a unei sau mai multor persoane din componenţa
conducerii, personalului agentului economic sau unor terţe părţi, care are ca rezultat prezentarea
rapoartelor financiare neautentice. Frauda poate include:
• Manipularea înregistrărilor sau documentelor, falsificarea sau denaturarea acestora.
• Utilizarea nelegitimă a activelor.
• Distrugerea sau omiterea înregistrărilor ori a documentelor referitoare la rezultatele
tranzacţiilor.
• Înregistrarea tranzacţiilor neefectuate.
• Aplicarea incorectă a politicii de contabilitate.
"Eroare" - greşeli neintenţionate în rapoartele financiare, cum ar fi:
• Erori aritmetice sau greşeli în scris comise în documente primare, registre de evidenţă şi alte
date contabile.
• Neglijarea sau interpretarea greşită a faptelor ce ţin de activitatea economico-financiară a
agentului economic.
• Aplicarea incorectă a politicii de contabilitate.

Cînd aplicarea procedurilor de audit, elaborate în baza rezultatelor obţinute la evaluarea

riscului, indică posibilitatea existenţei fraudei sau erorii, auditorul trebuie să ia în considerare
influenţa potenţială a acestora asupra rapoartelor financiare. Dacă auditorul consideră că frauda
sau eroarea indicată poate avea o influenţă semnificativă asupra rapoartelor financiare, el trebuie
să efectueze procedurile corespunzătoare modificate sau suplimentare.
Volumul acestor proceduri modificate sau suplimentare depinde de aprecierea
auditorului referitoare la:
(a) tipul fraudei sau erorii posibile;
(b) probabilitatea existenţei lor; şi
(c) probabilitatea că un anumit tip de fraudă sau eroare poate influenţa semnificativ asupra
rapoartelor financiare.
Dacă circumstanţele nu indică contrariul, auditorul nu poate considera că frauda sau
eroarea reprezintă un caz unic. Dacă este necesar, auditorul corectează caracterul, momentul
exercitării şi volumul procedurilor ce ţin de esenţă.

1
 Efectuarea procedurilor modificate sau suplimentare, de obicei, permite auditorului să
confirme sau să nege suspiciunea de fraudă sau eroare. În cazul în care suspiciunea de fraudă sau
eroare nu este înlăturată în urma efectuării procedurilor modificate sau suplimentare, auditorul
trebuie să discute problema respectivă cu conducerea agentului economic şi să ţină cont de
faptul, dacă această problemă a fost reflectată sau corectată în mod corespunzător în rapoartele
financiare, precum şi să ţină cont de influenţa posibilă a factorilor respectivi asupra raportului
auditorului.
Auditorul trebuie să examineze existenţa fraudei şi erorii considerabile în legătură cu alte
aspecte ale auditului, în special, cu credibilitatea declaraţiilor conducerii. În cazul în care frauda
şi eroarea nu au fost descoperite de sistemul de control intern sau nu au fost incluse în
declaraţiile conducerii, auditorul reexaminează evaluarea riscului şi autenticitatea declaraţiilor
conducerii. Acţiunile ulterioare ale auditorului, care a descoperit cazuri separate de fraudă sau
eroare, depind de faptul, dacă aceste cazuri sînt o urmare a ascunderii unor încălcări şi de
legătura cazurilor respective de fraudă sau eroare cu procedurile de control intern, precum şi de
nivelul conducerii sau angajaţilor implicaţi în cazurile respective de fraudă sau eroare.

Raportare privind frauda şi eroarea

Auditorul trebuie să comunice în mod operativ conducerii despre faptele descoperite,

dacă:
(a) auditorul suspectează posibilitatea existenţei fraudei, chiar cînd influenţa posibilă a acesteia
asupra rapoartelor financiare este nesemnificativă; sau
(b) frauda sau eroarea considerabilă a fost descoperită în realitate.
La determinarea unui reprezentant din cadrul agentului economic, căruia i se raportează
privind frauda sau eroarea considerabilă posibile sau existenţa reală a acestora, auditorul
urmează să ia în considerare toate circumstanţele. În ceea ce priveşte frauda, auditorul urmează
să determine probabilitatea implicării în aceasta a conducerii de vîrf a agentului economic. La
descoperirea fraudei auditorul urmează să comunice despre aceasta conducerii agentului
economic, ce are în subordine subdiviziunea, angajaţii căreia sînt implicaţi în frauda respectivă.
Dacă auditorul constată implicarea în fraudă a conducerii de vîrf a agentului economic, el va
solicita consultanţă juridică.
Utilizatorilor raportului auditorului asupra rapoartelor financiare
Dacă auditorul conchide că frauda sau eroarea are o influenţă semnificativă asupra
rapoartelor financiare şi nu a fost reflectată în mod corespunzător sau corectată în rapoartele
financiare, el trebuie să expună o opinie cu menţiuni sau adversă.
Dacă conducerea agentului economic împiedică auditorul să obţină dovezi de audit
suficiente şi adecvate în scopul constatării, dacă frauda sau eroarea, care poate fi semnificativă
pentru rapoartele financiare, posibil sau cu adevărat a avut loc, auditorul trebuie să expună o
opinie cu menţiuni sau să refuze expunerea opiniei asupra rapoartelor financiare ca rezultat al
limitării sferei de aplicare a auditului.
2
 Dacă auditorul nu poate să determine dacă frauda sau eroarea a fost cauzată mai degrabă
de circumstanţele create decît de activitatea agentului economic, el trebuie să ţină cont de acest
fapt la pregătirea raportului auditorului.
Organelor de administrare şi control
Auditorul (organizaţia de audit) este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiei
obţinute şi să nu divulge persoanelor terţe despre frauda sau eroarea descoperită. Oferirea de
auditor a informaţiei de genul respectiv organelor de administrare şi control se efectuează în
cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare. Totodată, auditorul poate să se adreseze după
consultaţie juridică.

Exemple de condiţii sau evenimente ce măresc

riscul legat de fraudă sau eroare

Aspecte referitoare la onestitatea sau competenţa conducerii

• Conducerea este efectuată de o singură persoană (sau un mic grup de persoane) şi nu
există un consiliu sau comitet eficient de supraveghere.
• Existenţa unei structuri corporative nejustificat complicate.
• Ignorarea permanentă a recomandărilor de corectare a principalelor neajunsuri ale
controlului intern, în cazul în care astfel de corecţii sînt adecvate.
• Existenţa fluctuaţiei înalte a personalului de bază contabil şi financiar.
• Lipsa importantă şi îndelungată de personal din serviciul contabil.
• Schimbări frecvente a consultanţilor - jurişti sau a auditorilor.
Circumstanţe neordinare interne sau externe ce influenţează asupra activităţii agentului
economic
• Ramura de activitate se află în declin şi numărul falimentelor este în creştere.
• Insuficienţa capitalului circulant din cauza micşorării profitului sau extinderii prea rapide
a volumului activităţii.
• Calitatea veniturilor scade, de exemplu, din cauza creşterii riscului legat de vînzările pe
credit, modificările în strategia relaţiilor de afaceri sau selectarea unei politici de contabilitate, ce
condiţionează îmbunătăţirea rezultatului financiar.
• Agentul economic are nevoie de o tendinţă de majorare a profitului pentru a asigura
preţul de piaţă al acţiunilor sale.
• Agentul economic deţine investiţii considerabile într-o ramură de activitate sau
tehnologie de producţie supuse unor schimbări rapide.
• Agentul economic este dependent într-o mare măsură de unul sau cîteva feluri de produse
sau clienţi.
• Dependenţa financiară a conducerii de vîrf de rezultatele activităţii agentului economic.
• Se exercită presiune asupra personalului contabil în scopul întocmirii rapoartelor
financiare într-o perioadă de timp neobişnuit de scurtă.
Tranzacţii neordinare
• Tranzacţii neordinare, în special, spre sfîrşitul anului, care au o influenţă semnificativă
asupra profitului.
• Tranzacţii sau metode de evidenţă complicate.
• Tranzacţii cu părţi legate.

3
 Plata excesivă pentru servicii (spre exemplu juriştilor, consultanţilor sau intermediarilor).
Probleme privind obţinerea dovezilor de audit suficiente şi adecvate
• Înregistrări inadecvate cerinţelor, cum sunt, de exemplu, lipsa documentelor înregistrate,
corectările excesive în registrele contabile şi rapoarte, tranzacţiile înregistrate necorespunzător cu
procedurile obişnuite şi fără corespunderea acestora evidenţei analitice şi celei sintetice.
• Documentaţia inadecvată referitoare la tranzacţii, cum ar fi lipsa unor autorizaţii
corespunzătoare la efectuarea tranzacţiilor, neprezentarea documentelor confirmative şi
efectuarea unor modificări nesancţionate în documentele financiare (toate aceste probleme, ce ţin
de documentaţie, prezintă o importanţă mai mare atunci cînd se referă la tranzacţii importante
sau neordinare).
• Un număr considerabil de divergenţe între înregistrările contabile şi confirmările
persoanelor terţe, contradicţii între dovezile de audit, precum şi modificări inexplicabile în
indicatorii ce caracterizează activitatea economică a clientului.
• Răspunsuri evazive sau neargumentate ale conducerii la solicitările auditorului.
Anumiţi factori, specifici sistemelor informaţionale computerizate care se referă la
condiţiile sau circumstanţele descrise mai sus
• Imposibilitatea obţinerii informaţiei din fişierele computerului din cauza lipsei sau
neactualizării documentaţiei despre structura bazei de date sau a documentaţiei de exploatare a
programelor.
• Un număr mare de modificări de program, care nu sînt documentate, aprobate şi testate.
• Neconcordanţa elementelor bazei de date şi a datelor principale în rapoartele financiare.

Exemple de factori de risc asociaţi denaturărilor rezultate din fraudă

Factorii de apariţie a riscului de fraudă identificaţi în anexă la Standardul de Audit (ISA

240) sunt exemple cu care se confruntă în mod obişnuit auditorii într-o gamă largă de situaţii, ei
aflându-se în una din următoarele ipostaze :

a) Factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi denaturărilor rezultate din raportarea

financiară frauduloasă;
b) Factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi denaturărilor din delapidarea activelor.

3.2.1. Factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi denaturărilor rezultate din

raportarea financiară frauduloasă

Pot fi grupaţi în următoarele trei categorii :

1) Caracteristici ale conducerii şi influenţe asupra mediului de control;

2) Condiţii specifice sectorului de activitate în care operează clientul;
3) Caracteristicile activităţii de exploatare (operaţionale) şi gradul de stabilitate
financiară.

4
 În teorie, dar şi în practică este greu să se repartizeze aceste trei categorii de factori între
riscul de audit acceptabil, riscul inerent sau riscul de control.

3.2.1.1. Factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi caracteristicilor conducerii şi

influenţei asupra mediului de control

Aceşti factori de risc se raportează la capacităţile, presiunile, stilul şi atitudinea

conducerii asociate controlului intern şi procesului de raportare financiară. De exemplu, o
conducere care dă dovadă de lipsă de integritate şi este motivată să falsifice situaţiile
financiare, este unul dintre factorii care ar trebui luaţi în calcul pentru determinarea riscului
de audit acceptabil, dar el amplifică şi probabilitatea apariţiei de erori, care nu reprezintă
altceva decât un risc inerent.

Conducerea înregistrează un eşec în a prezenta şi comunica o atitudine corespunzătoare

în ceea ce priveşte controlul intern şi procesul de raportare financiară. Exemplu:

 Conducerea non-financiară participă excesiv sau este implicată în selectarea

principiilor contabile sau determinarea estimărilor semnificative;
 Există o rotaţie masivă în rândul conducerii, al membrilor consiliului de
conducere sau al membrilor consiliului de administraţie;
 Există o relaţie tensionată între conducere şi auditorul prezent ori anterior;
 Există antecedente legate de încălcări ale normelor de securitate, plângeri
împotriva entităţii sau a conducerii legate de fraudă sau încălcări ale legislaţiei;
 Structura guvernanţei corporative este slabă sau insuficientă, fapt ce poate fi pus
în evidenţă de următoarele aspecte :
o Lipsa membrilor care sunt independenţi faţă de conducere;
o O atenţie redusă acordată de către cei însărcinaţi cu guvernanţa aspectelor
legate de raportarea financiară şi de sistemele de contabilitate şi de control
intern.

3.2.1.2. Factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi condiţiilor specifice sectorului de

activitate

Aceşti factori de apariţie a riscului de fraudă implică mediul economic şi de reglementare în

care îşi desfăşoară activitatea entitatea auditată. Exemplu:

 Noi cerinţe contabile, statutare sau de reglementare care pot deteriora stabilitatea
financiară sau profitabilitatea entităţii;

5
  Un nivel ridicat al competitivităţii sau al saturării pieţei însoţit de marje
descrescătoare;
 Un sector de activitate în declin, cu tot mai multe falimente ale agenţilor
economici şi cu descreşteri semnificative la nivelul cererii;
 Modificări rapide în sectorul de activitate, cum ar fi vulnerabilitatea crescută faţă
de schimbările rapide în tehnologie sau uzura rapidă a produselor.

3.2.1.3. Factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi caracteristicilor activităţii de

exploatare

Această categorie de factori depind de natura şi complexitatea entităţii şi volumul

tranzacţiilor sale, de condiţia financiară şi de profitabilitatea acesteia, astfel identificăm:

 Incapacitatea de a genera fluxuri de numerar din exploatare, deşi înregistrăm

venituri şi asistăm la creşterea acestora;
 Presiune permanentă asupra posibilităţilor de a obţine capital suplimentar necesar
pentru ca entitatea să fie în continuare competitivă, luând în considerare poziţia
financiară a entităţii (inclusiv nevoia de fonduri orientate către cercetare-dezvoltare,
cheltuieli de capital, etc);
 Active, datorii, venituri sau cheltuieli bazate pe estimări semnificative care
implică raţionamente subiective sau incertitudini, sau care fac obiectul unor schimbări
semnificative pe termen scurt într-o manieră care poate avea efecte dezastroase asupra
entităţii (de exemplu : colectarea finală a creanţelor, momentul recunoaşterii veniturilor,
gradul de realizare a instrumentelor financiare bazate pe evaluarea subiectivă a
controlului sau a surselor de rambursare dificil de stabilit, etc)
 Tranzacţii semnificative cu părţi afiliate care nu fac parte din desfăşurarea
normală a activităţii;
 Tranzacţii semnificative cu părţi afiliate care nu sunt auditate sau sunt auditate de
o altă firmă;
 Tranzacţii semnificative, neobişnuite sau cu un grad înalt de complexitate (mai
ales cele derulate în apropiere de sfârşitul anului) care ridică întrebări dificile în ceea ce
priveşte respectarea principiului prevalenţei economicului asupra juridicului );
 Conturi bancare importante sau operaţiuni cu filiale sau sucursale din paradisuri
fiscale, pentru care nu există justificare economică clară;
 O structură organizaţională excesiv de complexă care implică entităţi cu statut
juridic numeroase sau neobişnuite;
 Profitabilitate cu creştere neobişnuit de rapidă, în special raportat la alte entităţi
din acelaşi sector de activitate;
 Vulnerabilitate excesiv de mare în ceea ce priveşte modificările ratelor dobânzii;
 Un grad neobişnuit de mare de dependenţă de datorii;
 Vânzări sau programe a profitabilităţii nerealist de agresive;
 Ameninţarea de faliment;

6
  O poziţie financiară slabă sau în curs de deteriorare, atunci când conducerea a
garantat personal pentru datorii semnificative ale entităţii.

3.2.2. Factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi denaturărilor rezultate din delapidarea
activelor

Factorii de apariţie a riscului de fraudă care sunt asociaţi cu denaturările rezultate din
delapidarea de active pot fi grupaţi în următoarele două categorii:

1) Susceptibilitatea activelor expuse delapidării;

2) Controalele;
Factorii de risc pe care auditorii îi evaluează în legătură cu deturnarea de active sunt oarecum
definiţi de cei asociaţi raportării financiare frauduloase. Cele două categorii de factori de risc
referitori la sustragerea de active şi exemple pentru fiecare sunt:

Responsabilitatea auditorului de a lua în considerare frauda şi eroarea într-o misiune de

audit

Prezentările eronate sunt considerate semnificative dacă efectul erorilor şi fraudelor

necorectate din situaţiile financiare ar fi putut schimba sau influenţa deciziile unui utilizator al
informaţiilor conţinute în respectivele raportări. Deşi este foarte greu, în practică, să cuantifici
pragul de semnificaţie, auditorii poartă răspunderea de a obţine o asigurare rezonabilă privind
respectarea întrutotul a pragului de semnificaţie stabilit.

Prin asigurarea rezonabilă înţelegem măsura gradului de certitudine însuşit de auditor în

timpul misiunii de audit până în momentul încheierii acesteia. O definiţie clară asupra
fenomenului de asigurare rezonabilă nu o găsim în literatura de specialitate, dar este foarte clar
că în principiu ea reprezintă ceva mai puţin decât o certitudine sau o asigurare absolută şi ceva
superior unui nivel redus de certitudine . Acest concept de asigurare rezonabilă degajă faptul că
auditorul nu reprezintă un garant al corectitudinii situaţiilor financiare.

Sunt o serie întreagă de motive care explică răspunderea pe care o poartă auditorul pentru
obţinerea unei asigurări rezonabile, dar nu şi a unei asigurări absolute.

7
 Exemplu:

Se alege şi testează un eşantion de date

Creanţe-clienţi sauEşantionarea
stocuri presupuneRaţionamentul
un grad de riscsubiectiv al auditorului

- domeniile de testat
-tipul
- aria de acoperire
- programarea în timp

Dacă auditorul ar purta răspunderea de a ajunge la o convingere absolută că toate

aserţiunile de situaţii financiare sunt corecte, volumul probelor şi costul misiunilor de audit ar
creşte într-o proporţie încât ele nu ar mai putea fi justificate din punct de vedere al efectelor
obţinute.

Cel mai potrivit mijloc de apărare pe care îl poate apela un auditor în cazul în care erorile
semnificative nu au fost identificate în cursul realizării angajamentului de audit este că acesta a
fost realiza în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit.

În întreaga durată a elaborării planului de audit, a selectării procedurilor ce urmează a fi

utilizate, evaluărilor constării şi raportării rezultatelor, auditorul, pe lângă alte aspecte trebuie să
ia în considerare şi riscul existenţei şi detectării unor anomalii semnificative în raportările
financiare cauzate de fraude, erori, nonconformităţi.

Standardul Internaţional de Audit (ISA 240) ,,Responsabilitatea auditorului de a lua în

considerare frauda şi eroarea într-un audit al situaţiilor financiare” face distincţie între fraudă şi
eroare şi pune în evidenţă două tipuri de fraudă care sunt relevante pentru auditor :

 Denaturări care rezultă din reprezentarea greşită a activelor folosind diverse

metode nedetectate de control intern, deseori numindu-se delapidare sau fraudă
imputabilă unui angajat;
 Denaturări care rezultă din raportarea financiară frauduloasă, numită fraudă
imputabilă managementului
De asemenea, stabileşte responsabilităţile ce cad în seama celor însărcinaţi cu guvernanţa
şi managementul entităţii auditate pentru prevenirea şi detectarea unui astfel de fenomen, precum
şi responsabilităţile auditorului pentru detectarea denaturărilor cu influenţe semnificative asupra
situaţiilor financiare datorate fraudei.

8
 În exercitarea unui misiuni de audit, auditorul are obligaţia de menţinere a unei atitudini
de scepticism profesional, existând oricând posibilitatea ca situaţiile financiare să prezinte o
denaturare semnificativă datorită fraudei, chiar dacă posedă o experienţă îndelungată şi o bună
cunoaştere atât a entităţii cât şi a persoanelor însărcinate cu managementul şi guvernanţa având şi
convingerea de onestitatea şi integritatea acestora. Datorită acestei susceptibilităţi cu privire la
posibilele denaturări semnificative determinate de fraudă , membrii echipei de audit vor cere
partenerului de angajament să ţină cont de întreaga gamă de informaţii relevante ce urmează a fi
comunicate tuturor membrilor echipei de audit.

Scepticismul profesional este o atitudine care presupune un spirit iscoditor şi o evaluare

critică a probelor auditului, de aceea auditorul nu trebuie să pornească de la ipoteza că
managementul este necinstit, însă este o condiţie ce trebuie avută totuşi în vedere.De asemenea,
onestitatea managementului trebuie bine cântărită şi apreciată de auditor.

În vederea respectării de către auditor a regulilor şi recomandărilor impuse de standard,

acestuia îi revin o serie de obligaţii astfel :

 Efectuarea unor proceduri care oferă acele informaţii necesare în vederea

identificării riscului unor denaturări semnificative datorită fraudei;
 Identificarea şi evaluarea riscurilor unor denaturări semnificative datorate fraudei
la nivelul situaţiilor financiare şi la nivel de aserţiune, iar pentru riscurile evaluate
care ar putea avea ca rezultat o denaturare semnificativă datorită fraudei să
evalueze proiectarea controalelor interne aferente entităţii, inclusiv activităţile
relevante de control şi să stabilească dacă au fost implementate.
 Să proiecteze şi să efectueze proceduri de audit pentru a răspunde riscurilor unor
evitări ale controalelor de către management.
 Să determine răspunsurile pentru a aborda riscurile semnificative privind
denaturări semnificative datorită fraudei ;
 Să obţină declaraţii în scris de la management cu privire la fraudă ori de câte ori
se consideră necesar;
 Să se asigure de o comunicare adecvată cu managementul şi cu cei însărcinaţi cu
guvernanţa;
În practică se cunosc două tipuri de informaţii înşelătoare: erori şi fraude. Ambele tipuri de
neconformităţi pot fi semnificative sau nesemnificative. Prin eroare înţelegem acea informaţie
falsă, prezentată în mod neintenţionat în situaţiile financiare, în timp ce frauda reprezintă a
acţiune intenţionată (deliberată).

În cazul fraudelor, se face o deosebire între deturnare (sustragere) de active deseori

denumită delapidare sau fraudă imputabilă unui angajat şi raportare financiară frauduloasă,
deseori numită fraudă imputabilă managementului.

Frauda care implică unul sau mai mulţi membrii din conducere sau din structura
însărcinată cu guvernanţa este denumită ,,fraudă managerială”, frauda care implică numai

9
angajaţii unei entităţi este denumită ,,fraudă cu asocierea angajaţilor”. În oricare din cele două
tipuri de fraudă pot participa şi terţe persoane din afara entităţii.

În practică este deosebit de dificil să detectezi fraudele decât erorile neintenţionate,

deoarece managerii sau angajaţii care comit o astfel de acţiune încearcă să o disimuleze.
Dificultatea legată de descoperirea fraudelor nu schimbă răspunderea pe care o poartă auditorul
în faza de planificare şi executare adecvată a auditului.

O parte importantă a planificării oricărui audit o reprezintă cea referitoare la estimarea

riscurilor de eroare şi fraudă.

Atunci când procedăm la estimarea riscului de fraudă, este necesar să avem în vedere
faptul că frauda prezintă două caracteristici, astfel:

 Presiunea sau încurajarea de a comite frauda – constă în dorinţa făptuitorului de a obţine

un profit financiar direct în cazul sustragerii de active sau un câştig indirect în cazul
raportărilor financiare frauduloase (creşterea valorii de piaţă a acţiunilor companiei);
 Percepţia unei oportunităţi de a comite frauda. În ciuda faptului că există o oportunitate
de a comite frauda, aceasta nu are loc decât atunci când persoanele implicate consideră
că pot acţiona fără ca ele să fie demascate.
Există o diferenţă semnificativă între raportarea financiară frauduloasă şi deturnarea de
active. Prima pune în pericol deciziile utilizatorilor ,,beneficiind” de informaţii incorecte în
situaţiile financiare, iar cea de-a doua acţiune sunt păgubiţi o serie de actori (acţionari, creditori
şi alte persoane) deoarece activele în cauză nu mai sunt la dispoziţia proprietarilor de drept. Un
concept important legat de deturnarea de active este deosebirea dintre furtul de active şi erorile
de prezentare a informaţiilor degajate de această acţiune. Punem în evidenţă trei situaţii care
atestă această deosebire, astfel:

a) Activele au fost sustrase şi furtul a fost disimulat printr-o supraevaluare a valorii

contabile a activelor. Banii de la un client furaţi, necreditarea contului clientului în
cauză în mod corespunzător, eroare de prezentare nedescoperită.
b) Activele au fost sustrase iar furtul a fost disimulat printr-o subevaluare a veniturilor
sau o supraevaluare a cheltuielilor. Banii încasaţi dintr-o vânzare au fost furaţi,
operaţiunea neînregistrată, eroarea de prezentare a informaţiilor nedescoperită.
c) Activele au fost sustrase, furtul a fost descoperit. Contul de profit şi pierdere şi
notele explicative acestuia descriu în termeni clari deturnarea.
Avem de-a face cu o sustragere de active în toate cele trei situaţii prezentate, însă
situaţiile financiare prezintă informaţii eronate numai în cazurile a) şi b); în cazul a) este eronat
bilanţul contabil, iar în cazul b) eroarea de prezentare este găzduită de conturile de venituri şi
cheltuieli.

10
 Bibliografie

1. Chivulescu Marius, Controlul intern sau auditul intern, Tribuna Economică, Controlul economic
financiar, nr. 3/1999.
2. Arens Loebbecke, Audit, o abordare integrată, Ed. Arc, 2003.
3. Popeangă Petre, Auditul financiar contabil, Tribuna Economică, Bucureşti, 1999.
4. Popescu Gheorghe, Procedurile controlului intern şi auditului financiar, Editura Gestiunea,
Bucureşti, 1997
5. Rusovici A., Cojoc F., Rusu Gh., Auditul financiar la societăţile comerciale, Editura Monitorul
Oficial, Bucureşti, 2000.

11