CUPRINS

ARGUMENT.................................................................................................................5

CAPITOLUL I – Conținutul economic și criteriile de clasificare a cheltuielilor publice.

1.1 Conținutul cheltuielilor publice...............................................................................6

1.2 Clasificarea cheltuielilor publice.............................................................................7

CAPITOLUL II - Cheltuielile publice pentru acțiunile socio-culturale

2.1 Caracterizare generală..............................................................................................10

2.2 Cheltuielile pentru învăţământ..............................................................................11

2.3 Cheltuieli pentru cultură și artă...............................................................................12

2.4 Cheltuieli pentru sănătate.........................................................................................12

2.5 Cheltuieli pentru asistență socială de stat................................................................13

CAPITOLUL III – Asigurările sociale de stat

3.1Conţinutul si rolul asigurărilor sociale....................................................................14

3.2 Principiile si rolul asigurărilor sociale.....................................................................15

3.3 Sursele de formare a fondurilor asigurărilor sociale de stat.................................16

3.4 Structura asigurarilor sociale...................................................................................16

3.5 Pensiile.........................................................................................................................16

3.6 Conținutul sistemului public de pensii din Romania..............................................17

3.7 Contribuţia de asigurări sociale................................................................................18

3.8 Categoriile de pensii...................................................................................................21

3.9 Stabilirea şi plata pensiilor........................................................................................24

1
CAPITOLUL IV – Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni e
conomice
4.1 Conținutul,nivelul cheltuielilor pentru obiective acțiuni economice....................26

4.2 Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru obiective și acțiuni economice..........26

43. Cheltuielile publice privind cercetarea-dezvoltarea................................................28

4.4 Folosirea cheltuielilor publice ca instrumente de influențare a proceselor

economice....................................................................................................................28

CAPITOLUL V – Cheltuielile publice privind administrația,ordinea internă și apărarea

națională

5.1 Cheltuielile pentru administrația de stat....................................................................30

5. 2 Cheltuielile pentru apărarea țării...............................................................................31

STUDIU DE CAZ - MANAGEMENTUL FONDURILOR PUBLICE. ANALIZA

BUGETULUI MUNICIPIULUI PLOIEȘTI...................................................................31

Bibliografie

2
 Argument

Prin cheltuiele publice statul acoperă necesitațile publice de bunuri și servicii

considerate prioritare în fiecare perioadă. Cheltuielile publice exprimă relații economico -
sociale în formă banească care se manifestă între stat, pe de o parte, și persoane fizice și
juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării si utilizării resurselor financiare ale statului, în
scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia. Conținutul econ al cheltuielilor publice se află în stransă
legatură cu destinația lor, unele cheltuieli publice exprimand un consum definitiv de produs
intern brut, iar altele o avansare de produs intern brut.

Cheltuielile publice inglobează:

- cheltuieli publice efectuate de administrațiile centrale de stat, din fondurile bugetare

și extrabugetare;

- cheltuielilor colectivitaților locale ale unitaților administrativ teritoriale;

- cheltuielile organismelor internationale din resursele publice prelevate de la membri

acestora;

- cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat.

Cheltuielile publice nu înseamna același lucru cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile

publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în domeniul public prin interiorul
institutiilor publice care se acopera fie de la bugetul statului fie din bugetele proprii.
Cheltuielile publice înseamna numai acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul
administrației centrale de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli
bugetare.

3
 CAPITOLUL I

CONȚINUTUL ECONOMIC ȘI CRITERIILE DE CLASIFICARE A

CHELTUIELILOR PUBLICE

1.1 Conținutul cheltuielilor publice

În procesul îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale ,statul asigură acoperirea

necesităţilor publice generale prin intermediul relaţiilor financiare. Folosirea resurselor
financiare astfel mobilizate se realizează prin intermediul cheltuielilor publice.

Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul

instituțiilor publice, care se acoperă fie de la buget de stat ,bugetele locale, fie din fondurile
extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituțiilor, pe seamă veniturilor realizate de
acestea.

Spre deosebire de cheltuielile publice, cheltuielile bugetare reprezintă numai o

parte a cheltuielilor publice a€ “ cea mai mare parte a acestora -, și se referă doar la acele
cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele locale și din bugetul asigurărilor
sociale de stat.

Prin urmare, sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor ce

se efectuează di fondurile financiare ale statului pentru acțiuni economice,social- culturale,
pentru întreținerea și funcționarea organelor statului,apărarea națională etc.

Cheltuielile publice se materializează în plăți efectuate de stat din resursele

mobilizate pe diferite căi, pentru achiziții de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru
îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acțiuni social-
culturale, întreținerea armatei, acțiuni economice etc

. 1. 2 Clasificarea cheltuielilor publice

În literatură de specialitate se utilizează mai multe criterii pentru clasificarea

cheltuielilor publice precum :

a) criterii administrative;

b) criterii economice;

c) criterii financiare;

d) în funcție de rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale;

e) clasificarea folosită de organismele O.N.U. ;

4
 f) clasificări mixte sau combinate;

g) după caracterul lor în timp;

h) din punct de vedere juridic

I) Clasificarea administrativă are la bază instituțiile prin care se efectuează

cheltuielile publice: ministere, unități administrativ-teritoriale etc.;

II) Clasificarea economică folosește două criterii de grupare: unul, conform căruia
cheltuielile publice se împart în cheltuieli de capital (cu caracter de investiții) și cheltuieli
curente (de funcționare), iar altul, care împarte cheltuielile publice în cheltuieli ale serviciilor
publice (administrative) și cheltuieli de transfer (de redistribuire).

III) Clasificarea financiară, în funcție de momentul și de modul în care cheltuielile

publice afectează resursele financiare ale statului, le grupează în:

-cheltuieli definitive, care cuprind cheltuieli de investiții și cheltuieli de funcționare;

-cheltuieli temporare (finanțarea rambursării împrumuturilor, acordarea de avansuri,

etc.);

-cheltuieli virtuale sau posibile (garanțiile acordate de stat pentru împrumuturi).

După formă de manifestare, cheltuielile publice pot fi:

-cheltuieli fără contraprestație - au caracter de subvenție sau de finanțare definitivă, fără

urmărirea unui contraserviciu din partea colectivității consumatoare de resurse publice
(alocații, indemnizații șomaj, burse, etc.);

-cheltuieli definitive a€€ nu presupun restituirea sumelor bănești alocate de stat, în

timp ce cheltuielile provizorii (împrumuturi, avansuri) sunt urmate de rambursarea sau
lichidarea obligației de furnizare de produse sau servicii statului;

-cheltuieli speciale sau globale. Caracterul special vizează finanțarea unui anumit sector
economic sau social, în timp ce caracterul global vizează influența prin mărimea totală a
cheltuielilor asupra echilibrului general economic.

IV) Clasificarea după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale

împarte cheltuielile publice în: cheltuieli reale (negative) și cheltuieli economice (pozitive).

V) Clasificarea folosită de instituțiile specializate ale O.N.U. are la bază două criterii
principale: clasificarea funcțională și clasificarea economică.

Clasificarea funcțională a O.N.U. cuprinde cheltuieli pentru:

-servicii publice generale;

5
 -apărare;

-educație;

-sănătate;

-acțiuni economice;

-servicii comunale;

-alte cheltuieli.

Clasificarea economică cuprinde:

- cheltuieli care reprezintă consum definitiv de venit național;

- dobânzi aferente datoriei publice;

- subvenții de exploatare și alte transferuri curente;

- formarea brută a capitalului (investiții brute și creșterea stocurilor materiale);

- achiziții de terenuri și active necorporale;

- transferuri de capital.

VI) Clasificarea cheltuielilor după caracterul lor în timp, permanent sau

incidental, subdivide cheltuielille în două grupe ,și anume:

- cheltuieli ordinare care se efectuează în fiecare an, volumul lor fiind

previzibil;

- cheltuieli extraordinare (excepționale) care se efectuează numai în situații

deosebite, volumul lor fiind imprevizibil.

VII) Clasificarea cheltuielilor din punct de vedere juridic, grupează cheltuielile

publice în cheltuieli cu titlu definitiv și cheltuieli cu caracter temporar.

În cadrul clasificării funcționale, cheltuielile publice se grupează astfel:

Cheltuieli publice:

I - Cheltuieli social-culturale:

II - Asigurări sociale și protecție socială:

III - Gospodărie comunală și locuințe;

IV - Apărarea nationalăƒ ;

V - Ordinea publicăƒ ;

VI - Puterea și administrația de stat;

6
VII - Acțiuni economice:

- industria extractiva,energetică,metalurgica,chimică;

- agricultura,silvicultură,ape,mediu înconjurător;

- transporturi și telecomunicații;

- alte acțiuni economice.

VIII -Alte acțiuni;

IX - Transferuri: - transferuri din bugetul de stat;

X - Datoria publică: - dobânzi aferente datoriei publice;

XI - Fondul de rezervă bugetară.

În cadrul clasificării economice, cheltuielile publice sunt: cheltuieli curente și de

capital.

7
 CAPITOLUL II

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU ACŢIUNILE

SOCIO-CULTURALE

2.1 Caracterizare generală

În statele moderne, cheltuielile pentru acțiunile social-culturale reprezintă o

componența importantă a politicii sociale promovate de către acestea.

Astfel, satisfacerea nevoilor cu caracter social – componentă principală a politicii

sociale a statelor – propune folosirea pe scară largă a resurselor financiare publice în scopul
îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei, a calităţii vieţii fiecărui individ.

Pentru satisfacerea nevoilor cu caracter social, autoritatea publică acţionează în trei

direcţii principale:

a. garantarea unui nivel minim, independent de mărimea pieţei şi de forma

de proprietate;
b. diminuarea ariei de nesiguranţă şi punerea în gardă a indivizilor şi
familiilor lor în înfruntarea unor situaţii determinate de boli, bătrâneţe, şomaj;
c. asigurarea pentru toţi membrii societăţii a unor standarde de viata mai
bune, disponibile în raport cu o gamă predeterminată de servicii sociale.
d.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de
servicii în mod gratuit, cu plată redusă sau sub formă de alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi
alte indemnizaţii.

Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale se referă la:

a) învăţământ;
b) cultură şi artă;
c) sănătate;
d) securitate socială (asistenţă socială);
e) alocaţiile şi alte ajutoare pentru copii;
f) pensiile şi ajutoarele pentru invalizi, orfani, văduve de război, militari;
g) alte cheltuieli social-culturale;
h) asigurările sociale de stat;
i) pensia suplimentară;
j) ajutorul de şomaj.

Cheltuielile destinate acţiunilor social-culturale sunt acoperite din surse

publice sau private, interne sau externe, după caz.

8
 2.2 Cheltuielile pentru învăţământ

Cuantumul cheltuielilor pentru învăţământ este determinat de influenţa simultană a mai

multor factori: demografici, economici, sociali, politici.

a) Factorii demografici. Creşterea populaţiei a antrenat în mod firesc

sporirea populaţiei şcolare. Explozia demografică s-a reflectat în principal în
creşterea contingentelor şcolare, a gradului de cuprindere în sistemul de
învăţământ şi a obligativităţii anumitor grade pentru învăţământ.

b) Factorii economici. Dezvoltarea economică, sporirea şi diversificarea

capitalului fix şi circulant ca urmare a modernizării şi perfecţionării proceselor
tehnologice, au reclamat o forţă de muncă cu calificare medie şi superioară.
Aceasta s-a putut obţine efectuând un volum sporit de cheltuieli pentru
învăţământ.

c) Factorii sociali şi politici, se referă la politica şcolară, la principiile

avute în vedere de guverne în stabilirea acesteia, la nivelul învăţământului
obligatoriu, la resursele, facilităţile şi ajutoarele îndreptate către instituţiile de
învăţământ sau chiar către elevi, studenţi şi familiile acestora.

Finanţarea cheltuielilor pentru învăţământ se realizează din diferite surse şi anume:

bugetul statului, surse ale întreprinderilor, ale populaţiei, donaţii, ajutoare externe.

a) bugetul statului reprezintă principala sursă de finanţare a învăţământului, în toate

ţările lumii, ceea ce reflectă importanţa deosebită acordată acestui domeniu al vieţii sociale.
În ţările dezvoltate, ca şi în cele în curs de dezvoltare, există două tipuri de unităţi de
învăţământ: publice, finanţate integral de la bugetul statului şi particulare (private) care pot fi
independente sau parţial subvenţionate de stat;

b) populaţia, participă la finanţarea învăţământului în mod direct prin intermediul

taxelor şcolare, dar mai efectuează şi alte cheltuieli pentru întreţinerea extraşcolară a elevilor,
studenţilor, respectiv pentru transport, chirii, etc.

c) întreprinderile efectuează cheltuieli pentru învăţământ atunci când organizează

cursuri de pregătire profesională, de calificare a salariaţilor sau viitorilor angajaţi.

d) donaţii, sume primite de unităţile de învăţământ din partea unor firme, fundaţii, etc.

e) ajutorul extern în domeniul învăţământului se întâlneşte în special în cazul ţărilor în

curs de dezvoltare şi reprezintă circa 10% din volumul total al cheltuielilor de învăţământ al
acestor ţări; el este destinat, în special, înlăturării analfabetismului sau pentru finanţarea
învăţământului elementar. Ajutorul extern îmbracă forma subvenţiilor directe; a
împrumuturilor, a finanţărilor sau se referă la trimiteri de experţi, cadre didactice, tehnicieni
sau materiale necesare învăţământului.
Din punctul de vedere al surselor de finanţare, cheltuielile pentru învăţământ în
România sunt finanţate de la bugetul de stat (în proporţie de 85%); fondurile proprii ale

9
agenţilor economiei; veniturile unităţilor de învăţământ; contribuţia populaţiei (mai mare în
ultimii ani).
În România, fondurile bugetare sunt îndreptate cu precădere către învăţământul primar
şi secundar (gimnazial, liceal, post-liceal) între 80-85%, învăţământul superior primind 10-
15% din alocaţiile bugetare.
Din bugete locale se finanțează cheltuielile materiale ale instituțiilor de învățământ
preuniversitar.

2.3 Cheltuieli pentru cultură și artă

Cheltuielile pentru cultură privesc bibliotecile, casele de cultură, televiziunea, presă,

muzeele etc. iar cheltuielile pentru artă vizează întreținerea de teatre, opere, operete,
filarmonici, orchestre populare, formații muzicale cu caracter simfonic și de cameră,
cinematografe, ansambluri populare de cântece și dansuri etc.

Unele instituții de cultură și artă oferă servicii gratuite (de exemplu, bibliotecile,
muzeele) și sunt finanțate integral de la bugetul de stat, altele oferă servicii cu plată redusă
față de costul acestora (teatre, operă, filarmonicile) primind de la bugetul statului subvenții
pentru completarea veniturilor proprii.

Pentru finanțarea acțiunilor din domeniul culturii și artei mai pot fi folosite și fondurile
private sau donații de la persoane fizice și juridice.

2.4 Cheltuieli pentru sănătate

Cheltuielile pentru sănătate ocupă, de asemenea, un loc important în cadrul cheltuielilor

pentru acțiuni social culturale.

Cheltuielile pentru sănătate se finanțează din :

- fondul de asigurări sociale de sănătate;

- fonduri alocate din bugetele locale pentru realizarea unor acțiuni similare în profil
teritorial (de exemplu , construirea unui sanatoriu, centru de recreere, refacerea capacității de
muncă etc.).

Fondul de asigurări sociale de sănătate se constituie din :

- contribuții ale persoanelor juridice sau fizice, care angajează personal salariat ( 7%
aplicat la fondul de salarii brut);

- contribuția individuală a persoanelor asigurate -6.5%, aplicat asupra venitului din

salariul realizat lunar;

- contribuții ale persoanelor fizice care realizează venituri din activitatea

independența, din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, după caz;

10
 - contribuțiile facultative la asigurările sociale de sănătate ale persoanele străine.

Unele categorii de persoane beneficiază de asigurări de sănătate fără plată

contribuției:

- copii și tineri până la 26 de ani, dacă sunt elevi, studenți, ucenici și dacă nu realizează
venituri din muncă;

- persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă;

- soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri proprii aflați în întreținerea persoanei
asigurate cu sănătate;

- persoane ale căror drepturi au fost stabilite prin a€ “ Decret- Lege nr. 118/90, Legea
nr. 44/1994, Legea 42/90.

Din bugetul de stat se suportă cheltuielile pentru investiții legate de construirea unor
unități sanitare și pentru aparatură medicală și pentru recuperarea capacităților de muncă.

Pe lângă sumele alocate din sursele menționate, pentru finanțarea sănătății se folosesc
și resursele fondului special pentru sănătate, care se constituie pe seamă următoarelor surse:

- o cotă de 12% din încasările realizate de persoanele juridice din acțiunile publicitare
la produsele din tutun, țigări și băuturi alcoolice;

- o cotă de 2% din veniturile realizate de persoanele juridice din vazarea unor produse
din tutun, țigări și băuturi alcoolice.

2.5. Cheltuieli pentru asistență socială de stat

Aceste cheltuieli au drept scop ocrotirea invalizilor, văduvelor de război, bolnavilor

cronici, invalizilor din naștere, copiilor orfani și a celor cu deficiente motorii, fizice, psihice
sau senzoriale și bătrânilor care nu au fost încadrați în muncă (nu au pensii) și nu au alte
mijloace proprii de trăi și nici susținători legali.

De asemenea, prin intermediul acțiunilor de asistentă socială de stat se asigură

oanumita calificare sau recalificare.

11
 CAPITOLUL III
ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT

3.1 Conţinutul si rolul asigurărilor sociale

Asigurările sociale cuprind salariaţii, micii producători, liber-profesioniştii, micii
întreprinzători si in unele cazuri angajaţii ocazionali, muncitorii sezonieri (sau zilieri), daca
incheie contracte individuale.
Cetatenii pot ajunge din diferite motive legate de munca (lipsa igienei, a protectiei
muncii, accidente de munca, imbolnaviri profesionale, sau din motive de limite de varsta sau
maternitate la imposibilitatea de a munci.
Din acest motiv, este necesar ca statul, companiile, societatlie nationale, regiile
autonome, societatile comerciale, in general, angajatorii, sa ia din timp masurile
corespunzatoare pentru protectia salariatilor, asigurandu-le veniturile necesare traiului
acestora si familiilor lor pe perioada incapacitatii de lucru.
Asigurarile sociale ale membrilor societatii sunt garantate de Constitutie, de Codul
muncii si de alte acte normative.
Cetatenii au dreptul la pensii, la concediul de maternitate platit, la asistenta medicala in
unitatile de stat, la ajutorul de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege.
Statul acorda alocatii pentru copilul bolnav ori handicapat.
Fondurile asigurărilor sociale se constituie, din cotizaţiile salariaţilor, patronilor şi
statului, în diferite proporţii, precum şi din alte surse.
În mod diferit de la o ţară la alta, printre drepturile de asigurări sociale se află:
a) protecţia în caz de pierdere parţială, totală, temporară sau definitivă a
capacităţii de muncă;
b) ocrotirea în caz de bătrâneţe, invaliditate, pierderea susţinătorului,
acordarea de indemnizaţii în caz de şomaj, etc.
Asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social-economice băneşti ,cu
ajutorul cărora – în procesul repartiţiei PIB – se formează, se repartizează şi se utilizează
fondurile băneşti necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi pensionarilor din regiile
autonome, societăţile comerciale, a membrilor cooperativelor meşteşugăreşti şi asociaţiile
agricole, a ţăranilor, a liber profesioniştilor, a întreprinzătorilor particulari, a personalului
casnic care lucrează la persoane fizice, aflate în incapacitate temporară sau permanentă de
muncă, în caz de bătrâneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Prin asigurările sociale se iau măsurile corespunzătoare pentru prevenirea
îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii, precum şi pentru asigurarea existenţei acelora
care şi-au pierdut definitiv capacitatea de muncă din cauza bolii, a accidentelor, a bătrâneţii,
etc. şi a celor care nu mai au susţinători legali.
În România sistemul de asigurări sociale este constitui din:

- asigurările sociale de stat;

- asigurările sociale din cooperaţia meşteşugărească;
- asigurările sociale din asociaţiile agricole;
- asigurările sociale ale ţărănimii cu gospodăria individuală;
- asigurările sociale ale avocaţilor si magistratilor;
- asigurarile sociale ale artistilor plastici, ale scriitorilor si ale
muzicienilor;
- asigurările sociale ale slujitorilor cultelor etc.

12
 3.2 Principiile si rolul asigurărilor sociale
Asigurările sociale au la bază următoarele principii:
a) obligativitatea - Cuprinderea în asigurările sociale a întregului personal
din regiile autonome, societăţile comerciale, a cooperatorilor, asociaţilor, ţăranilor
cu gospodărie individuală, a avocaţilor, a slujitorilor cultelor, a tuturor
pensionarilor şi a membrilor lor de familie.
Practic, astazi toti cetatenii activi ai tarii , pensionarii si membrii lor de
familie sunt ocrotiti, prin asigurarile sociale.
b) generalitatea - Cetăţenii sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru perioade de pierdere
a capacităţii lor de muncă, iar mamele se bucură şi de ocrotire socială deosebită în caz de
sarcină, lehuzie, cand au copii mici bolnavi etc.
c) contributivitatea - Fondurile asigurărilor sociale se constituie pe seama
contribuţiilor plătite de angajatori si, respectiv, angajatii si a contributiilor platite
de cei asigurati individual.
Contributiile pentru asigurarile sociale datorate de personalul din institutiile
publice sunt suportate din bugetul de stat sau din bugetele locale, dupa caz.
d) egalitatea – Persoanele asigurate beneficiaza de aceleasi drepturi si au
aceleasi obligatii potrivit prevederilor legale in materie.
e) etica si echitatea sociala - Ocrotirea cetăţenilor se realizează în concordanţă
cu cerinţele eticii şi echităţii sociale, ceea ce presupune că pensiile şi celelalte forme
de ocrotire se reglementează şi se acordă pe baza contribuţiei aduse de fiecare cetăţean
la dezvoltarea societăţii noastre.
De asemenea, se urmăreşte realizarea unor proporţii echitabile între pensiile
mici şi cele mari, au loc trimiteri la tratament în mod gratuit ale pensionarilor cu pensii
mai mici etc.
d) Pensiile de asigurări sociale sunt scutite de orice impozite şi taxe.
f) imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi indemnizaţii de asigurări sociale, care este
un principiu expres prevăzut de legislaţia noastră de asigurări sociale.
g) imposibilitatea cesiunii dreptului de asigurari sociale - Pensiile şi indemnizaţiile de
asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici parţial, fiind un drept personal ce nu poate
face obiectul vreunei tranzacţii.
h) autonomiei si descentralizarii asigurarilor sociale – functionarea sistemului atat la
nivel central prin Ministerul Muncii , Solidaritatii si Familiei ,cat
si la nivel teritorial prin Directiile judetene ale aceluiasi minister, fapt ce asigura fluenta
atat atragerii contributiilor, cat si efectuarii cheltuielilor.
i) unicitatii – functioneaza un singur sistem public national de asigurari sociale, expresie
a solidaritatii sociale in general si al solidaritatii intre generatii, in special.
j) garantarii de catre stat – drepturile de asigurari sociale sun garantate de stat , el
sprijinind sistemul de asigurari sociale prin acoperirea deficitelor acestuia, prin surse
bugetare.

3.3 Sursele de formare a fondurilor asigurărilor sociale de stat

Fondurile asigurărilor sociale se constituie în majoritatea ţărilor din contribuţia agenţilor

economici, salariaţilor şi statului (subvenţii).

13
 In tarile din Europa si din celelalte continente, fondurile asigurarilor sociale se
constituie din cotizatia patronilor, salariatilor si din unele subventii din partea statului, in
diferite proportii, precum si din alte surse.
În România, contribuţiile pentru asigurările sociale se plătesc lunar de către agenţii
economici , instituţii publice si de ceilalti angajatori, diferenţiat pe grupe de muncă, astfel:
40 % - pentru salariaţii din grupa I de muncă;
35 % - pentru salariaţii din grupa II de muncă;
30 % - pentru ceilalţi salariaţi.
Contribuţiile pentru asigurările sociale se calculează asupra fondului total de salarii
utilizat de către angajatori , si in care se cuprind :
- salarii tarifare ale personalului angajat;
- drepturile banesti pentru concedii legale si suplimentare;
- sporurile de salarii (sporul pentru vechimea neintrerupta in munca,
pentru munca prestata suplimentar peste programul de lucru, sporul pentru munca
de noapte etc.);
- indemnizatiile de conducere;
- premiile prevazute sa se acorde personalului in cursul anului.
O altă sursă de formare a fondurilor asigurărilor sociale o constituie contribuţia
salariaţilor şi pensionarilor care merg la tratament balnear sau odihnă.
De asemenea, bugetul asigurărilor sociale mai este alimentat şi cu excedentul bugetului
anului precedent care se reportează pe anul următor.
Un alt venit al asigurărilor sociale îl constituie contribuţia de 5% pentru pensia
suplimentară plătită de salariati, calculată asupra salariilor tarifare lunare şi asupra sporului de
vechime, din care se formează un fond separat.

3.4 Structura asigurarilor sociale

Principalele forme de ocrotire a cetăţenilor în cadrul asigurărilor sociale de stat sunt:
pensiile, trimiterile la tratament balnear şi odihnă; indemnizaţiile şi ajutoarele; unele cheltuieli
cu ocrotirea sănătăţii.

3.5 Pensiile

Pensiile se acordă în raport cu salariul şi vechimea în muncă tuturor cetăţenilor care au

împlinit vârsta prevăzută de lege, au vechimea necesară în muncă ori şi-au pierdut total sau în
cea mai mare parte capacitatea de muncă datorită unor accidente sau boli.
Statul român garantează dreptul la pensie fiecărui cetăţean indiferent de sex şi
naţionalitate şi acordă sprijin material prin asistenţă socială persoanelor inapte de muncă şi
lipsite de mijloace de existenţă.
Prin asigurările sociale de stat se acordă următoarele pensii:
a) pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă;
b) pensia pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident de
muncă sau boală profesională;
c) pensia pentru pierderea capacităţii de muncă în afara procesului de
muncă;
d) pensia de urmaş;
e) ajutorul social;
f) pensia suplimentară.
Pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă se acordă pe viaţă, la cererea agentului
economic ori a instituţiilor publice, bărbaţilor după împlinirea vârstei de 62 de ani, cu o
vechime minimă în muncă de 30 de ani, iar femeilor după împlinirea vârstei de 57 de ani, cu o

14
vechime în muncă de cel puţin 25 de ani lucraţi în grupa a III-a de muncă. La cerere, pensia
cuvenită se acordă după împlinirea vârstei de 60 ani pentru bărbaţi şi 55 ani pentru femei,
dacă au vechimea integrală în muncă.
De la acest regim general există o serie de dispoziţii cu caracter derogatoriu, în ceea ce
priveşte vârsta de pensionare şi/sau vechimea în muncă, astfel:
- pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebit de grele, limita de
vârstă la pensionare este 50 de ani;
- nevăzătorii primesc pensia integrală la împlinirea vârstei de 50 ani
bărbaţii şi 45 ani femeile;
- minerii care au lucrat în subteran minim 20 de ani pot cere pensionarea
indiferent de vârstă, etc.

PENSIILE – PRINCIPALA FORMĂ A ASIGURĂRILOR SOCIALE

3.6 Conținutul sistemului public de pensii din Romania

Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, prin sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

În sistemul public sunt asigurate, persoanele fizice, denumite asiguraţi.

Asiguraţii pot fi cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în
care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România.

Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au dreptul să

beneficieze de prestaţii de asigurări sociale, conform legii.

În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

I. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă şi

funcţionarii publici;

II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi
membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi
obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;

III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite şomeri;

IV. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel

puţin 3 salarii medii brute, şi care se află în una dintre situaţiile următoare:

a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;

b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de

management;

15
 c) membri ai asociaţiei familiale;

d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;

e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;

f) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;

V. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic,

echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii
prevăzute la pct. IV.

Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială,

persoanele care nu se regăsesc în situaţiile mentionate, cele care nu se află în plata unor
prestaţii de asigurări sociale în sistemul public, precum şi cele care nu sunt asigurate în alte
sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public.

Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de: pensii, indemnizaţii,

ajutoare, alte tipuri de prestaţii prevăzute de lege, corelative cu obligaţiile privind plata
contribuţiei de asigurări sociale.

În România se pot organiza şi pot funcţiona societăţi private de asigurări sociale,

reglementate prin lege specială.

3.7 Contribuţia de asigurări sociale

În sistemul public sunt contribuabili, după caz:

a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;

b) angajatorii;

c) persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii , prevazute la pct. II,
asimilate angajatorului;

d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă care administrează bugetul

asigurărilor pentru şomaj;

e) persoanele care încheie contract de asigurare socială.

Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile

de muncă normale, deosebite sau special, si se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor
sociale de stat.

Contribuţia de asigurări sociale se datorează din momentul încadrării în munca

cu contract de munca individual sau de la data încheierii contractului de asigurare socială.

16
 Contribuţia individuală de asigurări sociale se datorează de asiguraţii prevăzuţi la
pct. I şi II, iar cota contribuţiei individuale de asigurări sociale se stabileşte prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat.

Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajatori reprezintă diferenţa dintre

nivelul cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite diferenţiat, în funcţie de condiţiile
de muncă şi nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale.

Asiguraţii prevăzuţi la pct. IV şi V datorează integral cota de contribuţie de

asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea.

Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul

asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă, cu
excepţia plăţilor compensatorii şi a veniturilor de completare acordate salariaţilor din industria
de apărare, în perioada de reducere temporară a activităţii.

Contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi

compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei contribuţiei
individuale de asigurări sociale.

Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi

la pct. I şi II şi de angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori.

Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri se fac lunar de

către instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi la pct. IV şi

V se face lunar de către aceştia, pe baza calculului efectuat şi comunicat de casele teritoriale
de pensii la care sunt asiguraţi.

Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul

asiguraţilor o constituie:

a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile,

reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la
pct. I, sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asiguraţii prevăzuţi
la pct. II;

b) venitul lunar asigurat, prevăzut în declaraţia sau în contractul de asigurare socială,

care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut.

Baza lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări

sociale, o constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de asiguraţii prevăzuţi la pct. I
şi II.

Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri o constituie

cuantumul drepturilor băneşti lunare ce se suportă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului
de şomaj.

17
 Contribuţia de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:

a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau
din fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de acesta, potrivit prezentei legi;

b) drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul încetării raporturilor de

muncă, încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, încetării mandatului sau a
calităţii de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de
preaviz;

c) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi

transfer, precum şi drepturile de autor;

d) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;

e) premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale.

Sumele asupra cărora nu se datorează contribuţia de asigurări sociale, prevăzute

la alin. (1) lit. b) - e), nu se iau în considerare la stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări
sociale.

Contribuţia individuală de asigurări sociale, datorată de asiguraţii prevăzuţi la

pct. I şi II, se reţine integral din salariul sau, după caz, din venitul brut lunar al asiguratului şi
se virează lunar de angajator la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia.

Angajatorul calculează şi virează lunar contribuţia de asigurări sociale pe care o

datorează bugetului asigurărilor sociale de stat, împreună cu contribuţiile individuale reţinute
de la asiguraţi.

Termenele de plată a contribuţiei de asigurări sociale sunt:

a) data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul angajatorilor
care efectuează plata drepturilor salariale lunar, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii
următoare celei pentru care se datorează plata;

b) data stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul angajatorilor ce efectuează plata
drepturilor salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru
care se datorează plata;

c) până la sfârşitul lunii pentru luna în curs, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la pct. IV
şi V;

d) până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata

drepturilor ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul asiguraţilor prevăzuţi
la pct. III.

Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune în bancă, o dată cu

documentaţia pentru plata salariilor şi a altor venituri ale asiguraţilor, şi documentele pentru

18
plata contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, plăţile efectuându-se
simultan, sub control bancar.

În sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor

pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi
asigurat sau, după caz, s-a datorat şi plătit de către asiguraţii prevăzuţi la pct. IV şi V.

Stagiul de cotizare corespunzător contribuţiei de asigurări sociale datorate se

determină prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie
individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru
locurile de muncă în condiţii normale.

3.8 Categoriile de pensii

În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:

a) pensia pentru limită de vârstă;

b) pensia anticipată;

c) pensia anticipată parţială;

d) pensia de invaliditate;

e) pensia de urmaş.

Pensia pentru limită de vârstă

Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ,

la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de
cotizare realizat în sistemul public.

Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru

bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data
intrării în vigoare a legii, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani
pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în Anexa nr.3 la
lege.

Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani.
Creşterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani
de la data intrării în vigoare a legii, conform eşalonării prevăzute in Anexa nr.3 la lege.

Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru

bărbaţi. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data
intrării în vigoare a legii, prin creşterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei şi
de la 30 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute in Anexa nr. 3 la lege.

19
 Vârstele de pensionare reduse, nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de
55 de ani pentru bărbaţi.

Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de munca in unitatile

miniere şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii
beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.

Pensia anticipată

Asiguraţii care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani pot
solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au în

vedere perioadele asimilate prevăzute in lege (perioada urmarii cursurilor de zi ale
invatamantului universitar, perioada satisfacerii serviciului militarin termen sau cu termen
redus), precum şi perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate.

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei

pentru limită de vârstă.

La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de prezenta lege pensia

anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor
asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

Pensia de invaliditate

Au dreptul la pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel
puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:

a) accidentelor de muncă, conform legii;

b) bolilor profesionale şi tuberculozei;

c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.

Beneficiază de pensie de invaliditate si asiguraţii care satisfac obligaţii militare .

Au dreptul la pensie de invaliditate, şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au

pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor
profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.

În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de

muncă, invaliditatea este:

20
 a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii
de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau
supraveghere permanentă din partea altei persoane;

b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu

posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără
ajutorul altei persoane;

c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de
muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.

Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de

invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii, la propunerea CNPAS.

Pensia de urmaş

Au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată

era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

Copiii au dreptul la pensie de urmaş:

a) până la vârsta de 16 ani;

b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până
la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care
se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la

împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.

În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani,
cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru
fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe

perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de

durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de
muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o
activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o
pătrime din salariul mediu brut pe economie.

21
 Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte, prin aplicarea unui procent asupra
punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la lit. a) şi b), în
funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:

a) pentru un singur urmaş - 50%;

b) pentru 2 urmaşi - 75%;

c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100% .

În situaţia prevăzută la lit. c) cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin

aplicarea procentelormentionate, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, asupra
cuantumului pensiei de serviciu.

Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă

însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.

Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile

prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea
mai avantajoasă pensie.

3.9 Stabilirea şi plata pensiilor

Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de

aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia.

Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor

prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află
domiciliul asiguratului.

Drepturile de pensie de urmaş, în cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile

prevăzute de prezenta lege la data decesului susţinătorului asigurat, se acordă la cerere:

a) începând cu luna următoare decesului, în cazul în care susţinătorul decedat era

pensionar, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la data decesului;

b) de la data decesului susţinătorului, în cazul în care susţinătorul decedat nu era

pensionar la data decesului, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această
dată;

c) de la data depunerii cererii, în situaţiile în care s-au depăşit termenele prevăzute la

lit. a) şi b).

Plata pensiei se face lunar.

Pensia se plăteşte personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procură

specială sau reprezentantului legal al acestuia, în funcţie de opţiune, prin mandat poştal, cont
curent sau cont de card.
22
 Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care:

a) beneficiarul a decedat;

b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată
pensia;

c) urmaşul a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pentru infracţiunea de

omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului.

Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care:

a) pensionarul îşi stabileşte domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a

încheiat convenţie de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plăteşte
de către celălalt stat;

b) beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale se regăseşte
în una dintre situaţiile prevăzute la pct. I şi II;

c) beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală

periodică;

d) beneficiarul unei pensii de urmaş realizează dintr-o activitate profesională venituri

brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie;

e) copilul urmaş nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege ( nu isi continua

studiile);

f) soţul supravieţuitor, beneficiarul unei pensii de urmaş, se recăsătoreşte.

23
 CAPITOLUL IV

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU OBIECTIVE SI ACȚIUNI ECONOMICE

4.1 Conținutul,nivelul cheltuielilor pentru obiective acțiuni economice

În cadrul acestei categorii cheltuielile care se la finanțarea obiectivelor activităților cu

caracter economic din întreprinderile sectorului public la subvenționarea unor întreprinderi
proprietete de , ori din domeniul producției distribuției de energie combustibili,industrei
extractive,agriculturii,transporturilor,telecomunicațiilor,construcțiilor,precum altor
întreprinderi,care se de protecție din partea statului.

Din punct de vedere conținutului economic,aceste cheltuieli au caracter complex:unele

reprezintă cheltuieli curente de funcționare, altele constituie cheltuieli de capital, respectiv de
investiții, iar altele (subvențiile) cheltuieli de transfer.

În cadrul gruparii funcționale O.N.U., conținutul acestor cheltuieli reflectă destinația

de ramură,de domeniu sau sector de activitate,în care se desfășoară acțiunile economice
finanțate din resurse publice,și anume:

-industria extractiva, energie, combustibili, industrie prelucrătoare, construcții;

-agriculturii, silvicultură, pescuit, vânătoare;

-transporturi și comunicații;

-alte servicii și afaceri economice.

Cheltuielile cu acțiunile economice în toate ramurile le cuprind și pe cele de cercetare-

dezvoltare.

Cheltuielile publice privind sectorul economic reprezintă între 7 și 13% din totalul
cheltuielilor publice ale țărilor dezvoltate. În țările în curs de dezvoltare, acestea ajung până la
30%.

24
 4.2 Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru obiective și acțiuni economice

După sursele de finanțare, cheltuielile se grupează în:

a) cheltuieli acoperite prin costurile de producție - Cheltuielile de producție

(achiziționarea de materii prime, materiale, energia, drepturi de personal, etc.) sunt evidențiate
în costuri și se recuperează pe seamă prețurilor de vânzare. Ele se acoperă din resursele
constituite pe seamă fondurilor existențe la începutul perioadei, a celor provenite din
încasările de venituri în cursul perioadei, din credite bancare;

b) cheltuielile care se scad din venituri sunt: taxele pentru folosirea terenurilor
proprietate de stat, cheltuielile pentru pregătirea profesională și practică în producție,
cheltuieli pentru contracte de cercetare, cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate,
prelevările și donațiile făcute în scopuri umanitare, alte cheltuieli;

c) cheltuielile privind investițiile se efectuează cu ocazia construirii unor noi

întreprinderi, hale, secții de producție, achiziționării de utilaje, instalații. Resursele de
finanțare a investițiilor sunt: resurse proprii, credite bancare și alocații bugetare.

d) cheltuieli acoperite din fonduri speciale a€€ constituite pe seamă resurselor

obținute în cadrul acțiunii de privatizare a patrimoniului public, din închirierea spațiilor
comerciale, etc. Cheltuielile finanțate din fonduri speciale se aprobă prin bugetul de stat.

Pe lângă finanțarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic privesc și

acordarea de avantaje pentru dezvoltarea și consolidarea unor ramuri care prezintă interes
economic și social național(agricultura, silvicultură, cercetarea științifică, gospodărirea apelor,
protecția mediului înconjurător). Prin alocații bugetare se finanțează acțiuni că: ameliorarea
solurilor, combaterea dăunătorilor și bolilor, susținerea prețurilor agricole, etc.

Subvențiile se pot acordă direct pentru acoperirea unor pierderi, atunci când prețurile
formate în mod liber pe bază raportului dintre cerere și ofertă, în condiții de concurență, nu
reușesc să acopere cheltuielile, care sunt mari din cauze economice justificate.

Primele de export sunt practicare pentru încurajarea exportului de mărfuri, în

concordanță cu interesele economice și politice ale statului, precum și pentru protejarea
economiei de concurență străină. Statele dezvoltate folosesc primele de export și în vederea
cuceririi de noi piețe de desfacere sau pentru menținerea pozițiilor cucerite.

Formele pe care le îmbrăca primele de export sunt:

a) primele de export în bani a€€ se stabilesc în sume fixe pe unitatea de marfă

exportată sau că diferență între prețul cel mai ridicat de pe piață internă al produsului
respectiv și prețul cel mai scăzut de pe piață externă.

b) restituirea impozitelor plătite sau renunțarea la impozitele datorate de către

exportatori, precum și reducerea tarifului pentru transportul mărfurilor pe calea ferată
proprietate de stat nu reprezintă cheltuieli propriu-zise, ci renunțarea de către stat la o parte
din veniturile sale bugetare, în favoarea exportatorilor.

25
 c) avantaje valutare constă în faptul că statul îngăduie exportatorilor să retina o parte
din valută încasata de la ei la exportul de mărfuri.
Acordarea de subvenții este o chestiune de politică economică și financiară, de opțiuni,
de priorități, de încurajare a creșterii eficienței cheltuielilor.
Sprijinul financiar temporar al statului se acordă unor întreprinderi o perioadă de timp
limitată, după care, dacă nu se redresează, urmează să fie reorganizate sau lichidate.

4.3 Cheltuielile publice privind cercetarea-dezvoltarea

În fiecare din categoriile de cheltuieli publice delimitate de un punct de vedere
funcțional (administrație, apărare, învățământ, cultură, sănătate, etc.) sunt incluse și
cheltuielile de cercetare. În domeniul economic ele au caracter de cercetare-dezvoltare.
La rândul lor, cheltuielile de cercetare-dezvoltare cuprind: cheltuielile privind
finanțarea cercetării fundamentale, care au că obiectiv dezvoltarea cunoașterii într-un anumit
domeniu al științei; cheltuielile privind finanțarea cercetării aplicative, prin care se urmărește
crearea de produse și tehnologii noi; cheltuielile privind dezvoltarea, prin care se realizează
verificarea posibilităților de obținere a unor noi produse și tehnologii pe scară industrială.
Resursele financiare utilizate pentru finanțarea cheltuielilor cu cercetarea științifică
provin din bugetul statului, din fondurile întreprinderilor private, din fondurile proprii ale
institutelor de cercetări, din fondurile proprii ale institutelor de învățământ superior, în
proporții care diferă de la o țara la altă. La începutul anilor a€ ™80 din totalul cheltuielilor cu
cercetarea, între 30 și 60% se suportau din bugetul statului în țările dezvoltate, și între 55 și
98% în țările în curs de dezvoltare.
Finanțarea obiectivelor de cercetare-dezvoltare ale unităților economice se asigură din:
resurse financiare proprii, credite bancare și din resurse atrase de pe piață financiară, inclusiv
prin finanțare externă.
4.4 Folosirea cheltuielilor publice ca instrumente de influențare a
proceselor economice
Cheltuielile publice devin pârghii ale unor mecanisme financiare folosite de către stat
pentru încurajarea sau susținerea unor domenii de activitate economică și socială, fie prin
preluarea de către stat a finanțării directe sau indirecte a obiectivelor de investiții, de producție
sau de cercetare-experimentare, fie prin acordarea de subvenții,al căror volum este influențat
de o serie de factori interni sau externi, economici sau extraeconomici.

Fiind vorba de obiective economice de interes general pentru societate, utilizarea

pârghiei cheltuielilor publice vizează atât sectorul public, cât și pe cel privat. În acest sens, pot
fi vizate obiective, că:

-dezvoltarea unor ramuri ale industriei (extractiva, energetică, etc.);

-dezvoltarea, modernizarea sau restructurarea agriculturii;

-reducerea șomajului;

-stimularea exportului, etc.

26
 Stimularea dezvoltării unor ramuri se poate realiză prin acordarea de prețuri ridicate la
comenzile efectuate de stat sau prin acordarea de subvenții pentru asigurarea profiturilor
stimulative ale agenților economici din ramurile protejate de stat.

De o atenție deosebită se bucură sectorul agricol din partea statului, mergând pe

principiul conform căruia agricultura nu este numai o ramură de producție, ci și un mod de
viață. Imperativele subvenționării sunt:

-asigurarea securității alimentare pe plan național;

-protejarea veniturilor producătorilor agricoli;

-creșterea randamentelor în agricultura;

-crearea de disponibilități pentru export.

Modalitățile de subvenționare a agriculturii diferă de la o țara la altă, în funcție de

stadiul de dezvoltare al agriculturii, dar și de tradiția din acest sector, de consumul de
alimente, de condițiile naturale, etc. Direcțiile principale în care se desfășoară în prezent
subvenționarea agriculturii sunt:

a) susținerea prețurilor produselor agricole și efectuarea de plăți direct producătorilor

agricoli;

b) reducerea costurilor factorilor de producție;

c) servicii generale oferite în mod gratuit agriculturii (finanțarea cercetării

fundamentale, consultații tehnice, economice și de marketing, asistentă sanitar-veterinară,
etc.)

Ponderea subvențiilor valoarea producției agricole unor anumitor bunuri

agroalimentare, de la o la , de exemplu:

Lapte - ponderea subvențiilor CEE este de 56%, SUA de 66%, Canada de 97%,
Australia de 33%, Japonia de 82%.

bovine - CEE-53%; SUA-9%; Canada-16%; Australia-11%; Japonia-55%.

medie pentru toate produsele - CEE - 40%; SUA - 28%; Canada - 39%; Australia -
19%; Japonia - 69%.

, actualul mecanism de subvenționare agriculturii este greoi, nu presupune cu

producătorii agricoli, fondurile consumându-se, , prin suprastructurile județene. , necesare
noi criterii, printre care: acordarea subvențiilor direct producătorilor agricoli; tratarea tuturor
agenților economici; diferențierea subvenționării funcție de condițiile naturale tradițiile
fiecare ; garantarea de către preluării întregii producții la prețurile stabilite pentru fiecare an
agricol; elasticitatea sistemului de subvenții adaptarea lui la noile condiții ale producției
agricole, scopul asigurării securității alimentației pe plan național.

27
 CAPITOLUL V

CHELTUIELI PUBLICE PRIVIND ADMINISTRATIA,ORDINEA INTERNĂ ȘI

APĂRAREA NAȚIONALĂ

Cheltuielile publice pentru administrația de stat (autoritățile publice), ordinea

publică și apărarea națională dețin o pondere însemnată în totalul cheltuielilor bugetare.

Instituțiile publice prin care se asigură societății servicii publice generale, cuprind:

a) organe ale puterii și administrației de stat reprezentând Președinția țării,

organele puterii legislative, organele judecătorești, organele puterii executive, centrale și
locale;

b) organe de ordine publică ( poliția, jandarmeria și securitatea civilă).

În România , aceste cheltuieli sunt înscrise în bugetul de stat și în bugetele locale, în

2 poziții distincte:

- cheltuieli cu ordinea publică;

- cheltuieli pentru puterea și administrația statului.

5.1 Cheltuielile pentru administrația de stat

Cheltuielile pentru administrația de stat cuprind totalitatea resurselor financiare

publice alocate pentru organizarea, întreținerea și funcționarea organelor puterii și
administrației de stat (parlamentul, președenția, ministerele , alte organe centrale și locale ale
puterii și administrației de stat) și organele judecătorești.

La acestea se adaugă cheltuielile privind organele însărcinate cu menținerea

ordinii publice și asecuritatii civile cum sunt : poliția , jandarmeria, justiția și parchetul etc.

Cheltuielile pentru administrație cuprind, pe de o parte, salariile ,contribuțiile

sociale aferente și alte drepturi bănești acordate funcționarilor di aministratia centrală și

28
locală, iar pe de altă parte, cheltuielile curente de funcționare (curente) a entităților publice
respective.

Aceste cheltuieli sunt finanțate ,conform prevederilor legii finanțelor publice,

respectiv legii finanțelor publice locale, atât din bugetul de stat ,cât și în bugetele locale.

5.2 Cheltuielile pentru apărarea țării

Cheltuielile militare decurg din îndeplinirea funcției statului de apărare a țării și

de a participă la organisme internaționale de această natură(de exemplu, NATO).

Cheltuielile militare se referă la cheltuielile pentru înzestrarea armatei cu

tehnică de luptă și la cheltuielile de întreținere curentă a forțelor armate, pentru pregătire,
întreținere etc.

Cheltuielile cu caracter militar sunt de două categorii : directe și indirecte.

Din categoria cheltuielilor militare directe fac parte cheltuielile cu întreținerea în

țara și în străinătate a armatei, flotei maritime și aeriene , cumpărarea de armanent,
echipament militar, mijloace de subzistență etc., care sunt prevăzute în bugetul ministerul de
resort.

În categoria cheltuielilor militare indirecte se include cheltuielile legate de

lichidarea urmărilor războiului cum ar fi : plățile în contul datoriei publice contractate în
timpul războiului, reparațiile/ despăgubirile de război datorate țările învingătoare, cheltuielile
legate de aplicarea unor acorduri internaționale cu caracter militar, cheltuieli cu pregătirea de
război.

În România, cheltuielile de apărare reprezintă 13,4 % din totalul cheltuielilor publice.

Creșterea cheltuielilor militare are efecte nefavorabile asupra dezvoltării economice și

sociale mondiale, absorbind o parte importantă din resursele materiale, umane, tehnologie și
financiare ale lumii.

29
 STUDIU DE CAZ

MANAGEMENTUL FONDURILOR PUBLICE. ANALIZA BUGETULUI

MUNICIPIULUI BUZĂU

Sistemul indicatorilor statistico-financiari la nivel local

Descentralizarea si dezvoltarea unui sistem de administratie locala bazat pe autonomie

locala, pot fi realizate numai cu conditia asigurarii unei finantari corespunzatoare. Pentru ca
autonomia administratiilor locale sa fie deplina, trebuie sa se refere atat la independenta
manageriala cat si la autonomia financiara a acestora, care se manifesta in primul rand prin
posibilitatea acoperirii cheltuielilor comunitatii locale cu resurse proprii.

De altfel, Carta Europeana defineste autonomia locala ca "dreptul si capacitatea efectiva

a colectivitatii locale de a rezolva si gestiona, in cadrul legii, sub proprie raspundere si in
favoarea populatiei lor, o parte importanta a treburilor publice" [1].

Aceasta finantare sau autofinantare a comunitatii locale se realizeaza prin intermediul

finantelor publice locale, respectiv cu ajutorul bugetelor unitatii administrativ- teritoriale.
Bugetul local, conform Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, care a intrat in
vigoare de la 1 ianuarie 2007 (abrogand OG nr.45/2003), este documentul prin care sunt
prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile unitatilor administrativ-teritoriale.

Bugetul local poate fi considerat principalul instrument prin care administratiile locale
realizeaza politica sociala si economica in profil teritorial, prin intermediul caruia sunt
sustinute o serie de activitati de interes public local (invatamant, sanatate, cultura, asistenta si
protectie sociala etc.).

Strategia fundamentala, planificarea si controlul actiunilor unei autoritati locale se

constituie in bugetul acesteia. Bugetul este folosit in planificarea si ghidarea autoritatilor
locale in cadrul anului fiscal si serveste ca baza pentru rapoartele catre Consiliul Local,
Ministerul Finantelor Publice si cetateni [2].

Ca balanta financiara, bugetul local cuprinde un ansamblu de indicatori statistici

absoluti, cu privire la cheltuielile propuse si veniturile necesare pentru a le finanta.

30
 Pe baza indicatorilor statistici absoluti, se pot calcula indicatori derivati, care impreuna
cu cei dintai, ofera o imagine clara asupra situatiei financiare a comunitatii locale si stau la
baza fundamentarii deciziilor si strategiilor autoritatilor locale.

Indicatorii statistici utilizati in analiza financiara a bugetului local se grupeaza in doua

categorii: indicatori privind veniturile si indicatori privind cheltuielile.

Indicatorii statistici privind veniturile

Pornind de la modul de calcul si functia acestora in analiza financiara, consideram ca

indicatorii veniturilor bugetului local pot fi la randul lor grupati in:

Indicatori privind structura veniturilor publice locale, care exprima contributia

diferitelor surse la constituirea resurselor financiare ale localitatii si se calculeaza potrivit
relatiei:

unde:

- ponderea veniturilor locale din sursa i in total venituri;

VLi - venituri ce provin din sursa i;

ΣVLi -total venituri locale.

Potrivit Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, in structura veniturilor
bugetelor locale se includ:

a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contributii,

alte varsaminte, alte venituri si cote defalcate din impozitul pe venit;

b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

c) subventii primite de la bugetul de stat si de la alte

bugete;

d) donatii si sponsorizari.

31
 Dintre indicatorii ce privesc structura veniturilor publice locale, foarte sugestiv este
indicatorul rata veniturilor propriicare exprima ponderea veniturilor proprii in total venituri
realizate:

unde:

VLpr - venituri proprii realizate;

ΣVLi -total venituri locale.

Indicatorul anterior cuantifica gradul de independenta financiara a bugetului local fata

de sursele prelevate de la bugetul de stat; cu cat nivelul lui este mai mare, cu atat gradul de
autonomie financiara a unitatii administrativ-teritoriale este mai ridicat.

Indicatorii privind dinamica veniturilor, utilizati pentru evidentierea evolutiei in timp a

veniturilor bugetelor locale.

Cei mai utilizati indicatori ai dinamicii bugetelor locale sunt:

Modificarea absoluta

(cu baza fixa)

(cu baza in lant)

unde:

VLt -veniturile locale in anul curent;

VL0 -veniturile locale in anul de baza;

VLt-1 -veniturile locale in anul precedent.

Indicele de dinamica

(cu baza fixa)

(cu baza in lant)

Ritmul de dinamica

32
 (cu baza fixa)

(cu baza in lant)

Indicatori privind gradul de realizare a veniturilor, exprima ponderea veniturilor

incasate fata de veniturile planificate:

unde:

VLr - venituri locale realizate (incasate);

VLpl - venituri locale planificate.

Analiza bugetului local cu ajutorul acestui indicator permite adoptarea de masuri in

cadrul managementului financiar, pentru accelerarea incasarilor.

Indicatori de intensitate, care furnizeaza informatii privind potentialul financiar al

localitatii de a asigura un anumit nivel al dezvoltarii locale:

unde:

- venituri publice locale medii pe un locuitor

VL - valoarea totala a veniturilor publice locale

- efectivul mediu al populatiei localitatii

Indicatorii statistici privind cheltuielile

Acesti indicatori evidentiaza modul de utilizare a resurselor banesti ale bugetului local,
eficienta utilizarii acestora, gradul de depenednta financiara fata de bugetul statului.

33
 Ca si indicatorii veniturilor, indicatorii statistici ai cheltuielilor se grupeaza in:

Indicatori privind structura cheltuielilor publice locale, care exprima destinatia acestor
cheltuieli, dupa diferite criterii:

1. dupa domenii:

-autoritati publice si actiuni externe;

-alte servicii publice generale;

-tranzactii privnd datoria publica si imprumuturi;

-ordine publica si siguranta nationala;

-invatamant;

-sanatate;

-cultura, recreere si religie;

-asigurari si asistenta sociala;

-locuinte, servicii si dezvoltare publica;

-protectia mediului;

-combustibil si energie;

-transporturi;

2. dupa obiect:

-cu personalul;

-materiale si servicii;

-transferuri si subventii;

-dobanzi;

-cheltuieli de capital;

Indicatorii de structura, care evidentiaza prioritatile autoritatilor locale, in utilizarea

resurselor financiare ale comunitatii, se calculeaza potrivit relatiei:

34
 unde:

- ponderea cheltuielilor locale din domeniul i in total cheltuieli publice;

CLi - cheltuieli pentru domeniul i;

ΣVLi -total cheltuieli locale.

Potrivit realtiei anterioare, se calculeaza diferiti indicatori de structura, care poarta

denumiri specifice, in functie de categoria de cheltuieli a carei pondere se stabileste:

Rata cheltuielilor autoritatilor publice, indicator ce exprima costul administrarii

serviciilor locale:

unde:

CLae - cheltuieli privind autoritatile publice.

Rata cheltuielilor pentru invatamant, indicator ce permite aprecieri privind partea din
resursele publice locale, utilizata pentru domeniul invatamant:

unde:

CLi - cheltuieli pentru invatamant.

Rata cheltuielilor pentru sanatate, exprima ponderea pe care o detin aceste cheltuieli in
totalul cheltuielilor publice locale, permitand aprecieri asupra alocarii de resurse publice
locale in acest domeniu:

unde:

CLs - cheltuieli pentru sanatate.

In acelati mod se calculeaza ponderea (rata) fiecarei categorii de cheltuieli in total

cheltuieli publice locale (asigurari si asistenta sociala, protectia mediului, transporturi,
locuinte si dezvoltare publica etc.).

35
 Indicatorii privind dinamica cheltuielilor publice locale, arata tendinta de crestere,
mentinere sau diminuare a efortului financiar la nivelul comunitatilor locale [3].

Se pot calcula urmatorii indicatori de dinamica:

Modificarea absoluta

(cu baza fixa)

(cu baza in lant)

unde:

CLt -cheltuieli locale in anul curent;

CL0 -cheltuieli locale in anul de baza;

CLt-1 -cheltuieli locale in anul precedent.

Indicele de dinamica

(cu baza fixa)

(cu baza in lant)

Ritmul de dinamica

(cu baza fixa)

(cu baza in lant)

Indicatori privind gradul de realizare a cheltuielilor, exprima masura in care s-au

efectuat cheltuielile publice locale comparativ cu prevederile initiale, aprobate prin buget.

Acesti indicatori se pot calcula atat pentru total cheltuieli publice locale cat si pentru
categorii de cheltuieli, potrivit relatiei:

36
 unde:

- rata de realizare a cheltuielilor publice locale;

CLr - cheltuieli publice locale realizate;

CLpl - cheltuieli publice locale planificate.

Indicatori de intensitate, care exprima intr-un mod elocvent efortul financiar local
pentru asigurarea unui anumit standard de viata.

In acest scop se calculeaza indicatorul cheltuieli bugetare medii pe locuitor:

unde:

- cheltuieli publice locale medii pe un locuitor;

VL - valoarea totala a cheltuielilor publice locale;

- efectivul mediu al populatiei localitatii.

Calculat in dinamica, pe tipuri de cheltuieli, acest indicator permite realizarea de

comparatii cu alte unitati administrativ teritoriale.

Consideram ca, utilizarea indicatorilor statistico-financiari prezentati anterior constituie

un ajutor pretios pentru autoritatile locale, atat in fundamentarea proiectului bugetului local
cat si in luarea deciziilor operative sau in elaborarea strategiilor de dezvoltare.

Analiza statistica a veniturilor bugetului Munincipiului Buzău in perioada 2008 --2012

Realizarea obiectivelor politicilor economice, financiare, sociale, ecologice etc., la nivel

local depinde in mare masura, pe de o parte de nivelul si structura resurselor financiare iar pe
de alta parte de modul de repartizare a cheltuielilor publice locale pe destinatii. Veniturile si
cheltuielile publice ale colectivitatilor locale sunt cuprinse in bugetul local, care reprezinta un
important instrument de planificare si conducere a activitatii financiare la nivelul unitatilor
administrativ-teritoriale si care reflecta totodata si gradul de autonomie a administratiei locale
fata de puterea centrala.

Dinamica veniturilor bugetului local

37
 Resursele financiare publice ale bugetului local al municipiului Buzău au avut in
perioada 2008-2012 pe total, o evolutie linara, crescatoare, pe categorii de venituri insa
prezentand o evolutie oscilanta, cu cresteri sau descresteri, de la un an la altul, determinate
atat de evolutia economiei municipiului cat si de modificarile intervenite in legislatia din
domeniul finantelor publice locale (Anexa 1).

In termeni nominali (preturile fiecarui an) veniturile publice totale, ale municipiului
Buzău, au crescut de la 189575 mii lei RON in 2004, la 432767 mii lei RON in 2008 (Tabelul
nr.1).

Tabelul 1

Evolutia veniturilor publice, in perioada 2008-2012

(preturi curente ale fiecarui an )

-mii lei RON-

2008 2009 2010 2011 2012

Total venituri 189575 219903 233557 349803 432767
Venituri
proprii 116018 141539 152363 226217 283828
Venituri
curente 180757 213013 226358 312402 378141
-
Venituri fiscale 160117 198323 207659 295277 352511
-
Venituri nefiscale 20640 14690 18699 17125 25630
Venituri din
capital 3500 6510 6200 2868 5870
Venituri
de la bugetul de
stat (subventii) 5318 380 999 34533 48756

Sursa datelor: Hotararile Consiliului Local al municipiului Buzău privind

bugetul local nr. 199/2008, 191/2009, 242/2010, 263/2011 si 287/2012.

Din datele prezentate anterior, rezulta o crestere continua a veniturilor fiscale, in timp ce
veniturile nefiscale, din capital si de la bugetul de stat inregistreaza atat cresteri cat si
descresteri.

Dinamica nominala a veniturilor publice totale ale municipiului Buzau indica o crestere
a acestora de 2,3 ori in anul 2012 comparativ cu anul 2008. In termeni reali insa - luand in

38
considerare inflatia[4], veniturile publice din anul 2012 cresc comparativ cu anul 2008 de
doar 1,7 ori.

Tabelul nr.2

Dinamica veniturilor publice, in perioada 2008-2012

2008 2009 2010 2011 2012

Dinamica nominala ( anul 2008 =100)
Total venituri 100,0 116,0 123,2 184,5 228,3
Venituri proprii 100,0 122,0 131,3 195,0 244,6
Venituri curente 100,0 117,8 125,2 172,8 209,2
-Venituri fiscale 100,0 123,9 129,7 184,4 220,2
-Venituri
nefiscale 100,0 71,2 90,6 83,0 124,2
Venituri din capital 100,0 186,0 177,1 81,9 167,7
Venituri de la
bugetul de stat (subventii) 100,0 7,1 18,8 649,4 916,8
Dinamica reala (anul 2008=100)
Total venituri 100,0 106,4 106,1 151,6 173,8
Venituri proprii 100,0 111,9 113,0 160,2 186,3
Venituri curente 100,0 108,1 107,8 142,0 159,3
-Venituri fiscale 100,0 113,6 111,6 151,5 167,6
-Venituri
nefiscale 100,0 65,3 78,0 68,2 94,5
Venituri din capital 100,0 170,6 152,5 67,3 127,7
Venituri de la
bugetul de stat (subventii) 100,0 6,6 16,2 533,6 698,0

39
 Dinamica reala pune in evidenta faptul ca cea mai mare crestere s-a inregistrat in
perioada analizata, in cazul veniturilor de la bugetul de stat (de aproape 7 ori), in timp ce
veniturile proprii au crescut de numai 1,9 ori. Deasemenea, urmarind evolutia veniturilor
nefiscale, in termeni reali, in intreaga perioada 2008-2012 acestea au inregistrat niveluri
inferioare anului 2009, cu toate ca dinamica nominala indica in anul 2012 o crestere de 1,2 ori
comparativ cu anul 2008. Chiar daca dinamica reala a veniturilor nefiscale a fost negativa se
poate remarca totusi o tendinta de usoara crestere, in finalul perioadei analizate nivelul
acestora apropiindu-se de cel al anului 2008 (94,5%). (Anexele 2 si 3).

O evolutie oscilanta s-a inregistrat in cazul veniturilor din capital, dinamica acestora
variind de la 170,6% in anul 2009 (comparativ cu anul 2009) la 67,3% in anul 2010.

Structura veniturilor bugetului local

In afara dinamici favorabile a volumului veniturilor publice ale municipiului Buzau, in

perioada 2008-2012 s-au produs si schimbari importante in structura pe surse de provenienta a
acestora (Anexa 4). Cea mai semnificativa modificare consta in cresterea ponderii veniturilor
proprii in total venituri, respectiv de la 61,2% in anul 2008, la 65,6% in anul 2012. Aceasta
crestere evidentiaza procesul de descentralizare a serviciilor publice si de consolidare a
autonomiei locale, de restructurare a mecanismelor de protectie sociala a segmentelor
defavorizate ale populatiei.

Tabelul nr.3

Structura veniturilor publice, in perioada 2008-2012

-%-

2008 2009 2010 2011 2012

Total venituri 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Venituri 61,2 64,4 65,2 64,7 65,6

40
proprii
Venituri curente 95,4 96,9 96,9 89,3 87,4
-venituri
fiscale 84,5 90,2 88,9 84,4 81,5
-cote si
sume defalcate din
impozitul pe venit 27,1 29,2 33,6 38,6 41,7
-impozitul
si taxa pe cladiri 11,7 14,2 12,6 12,7 10,5
-impozitul
si taxa pe teren 2,1 1,9 2,2 1,7 1,5
-sume
defalcate din TVA 34,1 35,4 34,3 25,4 23,1
-impozitul
pe mijloacele de
transport 1,8 1,8 1,3 2,0 1,9
-venituri
nefiscale 10,9 6,7 8,0 4,9 5,9
Venituri din
capital 1,8 2,9 2,7 0,8 1,3
Operatiuni
financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Subventii 2,8 0,2 0,4 9,9 11,3

Modificari importante s-au inregistrat si in cazul veniturilor publice realizate din cote si
sume defalcate din impozitul pe venit, ponderea acestora in total venituri crescand de la
27,1% in anul 2008 la 41,7% in anul 2012. Deasemenea in perioada analizata a crescut
semnificativ si ponderea veniturilor de la bugetul de stat (subventii), de la 2,8% in anul 2008
la 11,3% in 2012.

In aceeasi perioada s-au inregistrat si scaderi ale ponderii unor surse importante la
bugetul municipiului Buzau. Astfel, scade ponderea in total venituri publice a sumelor
defalcate din TVA, de la 34,1% in anul 2008 la 23,1% in anul 2012 si a veniturilor nefiscale
de la 10,9% la 5,9%.

Grafic nr.2

Dinamica ponderii principalelor surse de venit ale bugetului municipiului Ploiesti,

in perioada 2004-2008

In urma analizei structurii veniturilor bugetului municipiului Ploiesti precum si a

modificarilor structurale ce au intervenit in perioada 2004-2008, rezulta ca cea mai mare
pondere in intreaga perioada o detin veniturile curente (87,4% in anul 2008), urmate de
veniturile din subventii (11,3%). Aceste doua componente ale veniturilor bugetului local au
avut o evolutie invers proportionala, in sensul ca veniturile curente au scazut, pe masura ce
veniturile din subventii au crescut.

41
 In cadrul veniturilor curente cea mai importanta sursa o reprezinta veniturile fiscale
(peste 90%) in timp ce veniturile nefiscale s-au situat in aproape intreaga perioada sub 10%.

In ceea ce priveste structura veniturilor fiscale, se remarca faptul ca in anul 2008 mai
mult de jumatate (51,2%) proveneau din cote defalcate din impozitul pe venit si aproape o
treime (28,4%) din sume defalcate din TVA, in timp ce din impozite si taxe locale (impozitul
si taxa pe cladiri, impozitul si taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport) au provenit
mai putin de 20%.

Reprezentarea grafica evidentiaza, pe langa structura propriu-zisa a veniturilor fiscale si

modificarile structurale semnificative ce au avut loc in anul. 2008 comparativ cu anul 2004.
Astfel, se observa o crestere substantiala a veniturilor din cote defalcate din impozitul pe venit
de la 32,1% la 51,2%, crestere insotita de scaderea ponderii celorlalte doua componente.

Analiza statistica a cheltuielilor bugetului Munincipiului Buzau in perioada 2008-

2012

Cheltuielile publice, prin dimensiunea dar si prin modul de repartizare a lor pe

destinatii, joaca un rol decisiv in cresterea calitatii vietii in cadrul colectivitatiilor locale,
constituind totodata si o premisa esentiala in asigurarea unei dezvoltari durabile. Totodata,
modul de repartizare a cheltuielilor evidentiaza politica consiliului local, prioritatile pe care
acesta le are in domeniul economic si social.

Din fericire, in cazul Municipiului Buzau, fiind si resedinta de judet dar mai ales un
puternic centru industrial, cheltuielile publice au constituit, in general, nu numai in perioada
analizata, un suport al dezvoltarii locale (Anexa 5).

La fel ca si veniturile, cheltuielile publice ale Municipiului Buzau au avut in perioada

2008 - 2012 o evolutie ascendenta, pe total, nivelul acestora crescand de la 189574 mii lei
RON in anul 2008, la 432767 mii lei RON in anul 20012 (Tabelul nr. 4).

Tabelul 4

Evolutia cheltuielilor publice, in perioada 2004-2008

(preturi curente ale fiecarui an )

-mii lei RON-

2008 2009 2010 2011 2012

Total cheltuieli 43276
189574 219903 233557 327803 7
Autoritati
publice si actiuni
externe 8111 13013 16061 22366 26280
Invatamant 57185 69840 79531 102161 12295

42
 9
Sanatate 1846 2532 1410 1245 1460
Cultura,
recreere si religie 5000 6732 11607 22787 25985
Asigurari si
asistenta sociala 11233 13873 15360 19100 23075
Locuinte,
servicii si 22036 34871 33167 41410 46628
dezvoltare publica
Protectia
mediului 7400 7020 6914 11751 60044
Combustibil
si energie 31400 29000 31500 22700 38074
Transporturi 30120 25752 30963 55959 58624
Alte cheltuieli 15243 17270 7044 28324 29638

Sursa datelor: Hotararile Consiliului Local al municipiului Buzau privind

bugetul local nr. 199/2008, 191/2009, 242/2010, 263/2011 si 287/2012.

Tendinta de crestere a nivelului cheltuielilor, inregistrata pe total, nu s-a regasit in

aceeasi proportie sau chiar s-au inregistrat diminuari la unele categorii (Anexele 6 si 7).
Dinamica nominala a cheltuielilor publice totale ale municipiului Buzau indica o crestere a
acestora de 2,3 ori in anul 20012 comparativ cu anul 2008.

Tabelul 5

Dinamica cheltuielilor publice, in perioada 2008-2012

2008 2009 2010 2011 2012

Dinamica nominala ( anul 2004 =100)
Total cheltuieli 100,0 116,0 123,2 172,9 228,3
Autoritati publice si
actiuni externe 100,0 160,4 198,0 275,7 324,0
Invatamant 100,0 122,1 139,1 178,6 215,0
Sanatate 100,0 137,2 76,4 67,4 79,1
Cultura, recreere si
religie 100,0 134,6 232,1 455,7 519,7
Asigurari si asistenta
sociala 100,0 123,5 136,7 170,0 205,4
Locuinte, servicii si
dezvoltare publica 100,0 158,2 150,5 187,9 211,6
Protectia mediului 100,0 94,9 93,4 158,8 811,4
Combustibil si
energie 100,0 92,4 100,3 72,3 121,3
Transporturi 100,0 85,5 102,8 185,8 194,6
Dinamica reala (anul 2004=100)
Total cheltuieli 100,0 106,4 106,1 142,1 173,8
Autoritati publice si 100,0 147,2 170,5 226,6 246,7

43
 actiuni externe
Invatamant 100,0 112,0 119,7 146,8 163,7
Sanatate 100,0 125,8 65,7 55,4 60,2
Cultura, recreere si
religie 100,0 123,5 199,8 374,5 395,7
Asigurari si asistenta
sociala 100,0 113,3 117,7 139,7 156,4
Locuinte, servicii si
dezvoltare publica 100,0 145,2 129,6 154,4 161,1
Protectia mediului 100,0 87,0 80,4 130,5 617,8
Combustibil si
energie 100,0 84,7 86,4 59,4 92,3
Transporturi 100,0 78,4 88,5 152,7 148,2

In termeni reali insa - luand in considerare inflatia[5], cheltuielile publice din anul 2012
cresc comparativ cu anul 2008 de doar 1,7 ori (Tabelul nr. 5)

Asa cum mentionam anterior, nu toate categoriile de cheltuieli inregistreaza aceeasi

tendinta sau acelasi ritm cu cele totale. Astfel, in termeni reali, cea mai mare crestere s-a
inregistrat in cazul cheltuielilor pentru protectia mediului, nivelul acestora crescand de 6,1 ori
in perioada analizata, urmate de cheltuielile pentru cultura, recreere si religie, al caror volum a
fost in anul 20012 de apropape 4 ori mai mare decat cel al anului 2008.

Exista si categorii de cheltuieli la care s-au inregistrat diminuari; astfel cheltuielile

reprezentand subventii acordate pentru energia termica livrata populatiei au scazut in perioada
analizata cu 7,7% iar cea mai drastica scadere a avut loc la cheltuielile pentru sanatate
(-39,8%).

Dinamica rapida a nivelului cheltuielilor din domeniul protectiei mediului, in special in

anul 20012 este rezultanta sumelor impresionante alocate de catre municipalitate (49,4
milioane lei RON din totalul de 60,0 milioane lei RON destinate protectiei mediului) pentru
modernizarea sistemului de colectare si epurare a apelor uzate din municipiul Buzau. Un alt
capitol de cheltuieli al bugetului local, la care s-a inregistrat o crestere masiva, a fost cel al
cheltuielilor pentru cultura, recreere si religie, cheltuieli ce au reprezentat in principal
transferuri catre institutiile de cultura

Structura cheltuielilor bugetului local

Modificari importante s-au produs in perioada 2008-20012 in structura pe destinatii a

cheltuielilor publice locale (Tabelul 6).

Cele mai semnificative dintre aceste modificari se refera la cresterea ponderii

cheltuielilor destinate protectiei mediului de aproape 4 ori, respectiv de la 3,9% in anul 2008,
la 13,9% in anul 2012, a celor pentru cultura, recreere si religie de la 2,6% la 6,0% si
reducerea ponderii cheltuielilor cu combustibilul si energia (subventii acordate pentru energia
termica livrata populatiei) de la 16,6% la 8,8%. Aceste modificari reflecta pe de o parte

44
politica economica, financiara, sociala etc., promovata de consiliul local iar pe de alta parte,
schimbarile intervenite in legislatia privind finantele publice locale.

Tabelul 6

Structura cheltuielilor publice, in perioada 2008-2012

-%-

2008 2009 2010 2011 2012

Total cheltuieli 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Autoritati
publice si actiuni
externe 4,3 5,9 6,9 6,8 6,1
Invatamant 30,2 31,8 34,1 31,2 28,4
Sanatate 1,0 1,2 0,6 0,4 0,3
Cultura, recreere
si religie 2,6 3,1 5,0 7,0 6,0
Asigurari si
asistenta sociala 5,9 6,3 6,6 5,8 5,3
Locuinte,
servicii si dezvoltare
publica 11,6 15,9 14,2 12,6 10,8
Protectia
mediului 3,9 3,2 3,0 3,6 13,9
Combustibil si
energie 16,6 13,2 13,5 6,9 8,8
Transporturi 15,9 11,7 13,3 17,1 13,5
Alte cheltuieli 8,0 7,9 3,0 8,6 6,8

Un aspect important in ceea ce priveste repartizarea cheltuielilor publice ale

Municipiului Buzau, il reprezinta acela ca cea mai mare parte a acestora (aproximativ 30%)
sunt alocate pentru invatamant (deoarece cea mai mare parte din finantarea de baza si
complementara a invatamantului preuniversitar provine de la bugetul local) si cea mai mica
parte (sub 1% in majoritatea cazurilor) pentru sanatate.

Un alt aspect important legat de cheltuielile publice este cel legat de nivelul mediu al
acestora pe un locuitor. Aproape in intreaga perioada analizata (exceptie facand anul
2010), nivelul mediu al cheltuielilor publice pe un locuitor, in Municipiul Buzau a fost
superior nivelului mediu inregistrat la nivel national (Tabel nr. 7).

Tabelul 7

Nivelul mediu pe locuitor al cheltuielilor publice, in municipiul Ploiesti, comparativ

cu cel la nivel national, in perioada 2008-2012

-lei RON/locuitor

2008 2009 2010 2011 2012

45
 Total Tara 1176
717,0 868,3 ,4 1179,0 1580,2
Municipiul Buzau 1008
807,7 941,0 ,4 1423,7 1887,7

Sursa datelor: Calcule efectuate pe baza datelor de populatie si bugete locale

la nivel national din Anuarului Statistic al Romaniei 2012, INS Bucuresti si a
datelor privind bugetul local din Hotararile Consiliului Local al municipiului
Buzau

Nivelul mediu pe locuitor al cheltuielilor publice din municipiului Buzau comparativ cu

nivelul mediu pe tara nu numai ca a fost superior dar a inregistrat si o evolutie ascendenta;
astfel, in anul 2008 acest indicator era in municipiul Buzau cu 12,6% mai mare decit cel la
nivel national iar in anul 2012 ajunsese sa depasesca nivelul pe tara cu aproape 20%.

Avand in vedere insa ca in unii ani dinamica este egala iar depasirile din ceilalti ani sunt
foarte mici, putem vorbi totusi, in cazul municipiului Ploiesti, despre un buget echilibrat.

Concluzii

In vederea diminuarii si eliminarii treptate a neajunsurilor din activitatea autoritatilor

locale va trebui reformulat cadrul legislativ, pentru reducerea redundantelor in ce priveste
responsabilitatile autoritatii publice centrale versus autoritati publice locale, astfel incat
sarcinile acestora din urma sa fie exclusive, accentuarea descentralizarii responsabilitatilor
autoritatilor publice locale in domeniul furnizarii serviciilor sociale de baza si desemnarea
clara a sarcinilor autoritatilor publice locale si limitele in care acestea trebuie exercitate,
evitand o lista foarte larga si imprecisa, care ar conduce la
ineficacitate.

Autoritatile locale trebuie sa stabileasca standarde clare privind serviciile publice

furnizate, in concordanta cu resursele materiale, financiare si umane disponibile la nivel local.

O conditie de baza a unei descentralizari eficiente este asigurarea, prin lege, ca intregul
patrimoniu necesar furnizarii serviciilor descentralizate este transferat autoritatilor publice
locale responsabile cu gestionarea acestora.

Trebuie realizata marirea ponderii cheltuielilor publice ale bugetelor locale in bugetul
general consolidat, in concordanta cu responsabilitatile ce revin autoritatilor publice locale, in
special, prin imbunatatirea sistemului fiscalitatii locale, mai ales in ceea ce priveste
impozitarea proprietatii, cladiri si terenuri, astfel incat aceasta sa devina punctul de sprijin al
intregului sistem.

Pentru crearea unor conditii propice derularii unui management eficient al resurselor la
nivel local este recomandabil sa se introduca, oriunde este posibil, regula ca transferurile
directionate de la autoritatea publica centrala catre autoritatile publice locale sa fie in sume
globale care sa fie gestionate pe plan local in functie de situatiile concrete existente.

46
 Lipsurile in implementarea legislatiei relative la descentralizare pot sa produca
disfunctionalitati importante la nivel local si sa faca ineficiente actiunile acestora de furnizare
a serviciilor publice descentralizate si asigurarea conditiilor pentru corecta si eficienta
implementare a acestor prevederi.

Pentru a intreprinde o implementare corespunzatoare si cu bune rezultate, trebuie

actionat in vederea imbunatatirii continue a statutului profesional al functionarilor publici de
la nivel local, stabilind programe si standarde de recrutare, formare si promovare.

In stransa corelatie cu acest aspect, prin reformularea cadrului legislativ si institutional

trebuie clarificate relatiile dintre structura deconcentrata a autoritatilor publice centrale cu
autoritati publice locale si aparatul acestora, deoarece supervizarea administrativa excesiva a
autoritatilor centrale conduce la ineficienta initiativelor locale privind perfectionarea
gestionarii economice si financiare a serviciilor publice descentralizate.

Pentru a realiza acest deziderat trebuie sa se redefineasca rolul autoritatii publice

centrale, in vederea stimularii procesului de descentralizare; sa se realizeze mecanismele si
procedurile de supervizare rationale si in conformitate cu legislatia reformulata si sa se
diminueze, corespunzator, controlul exercitat asupra deciziilor locale, care nu afecteaza
interesul national, dar care genereaza costuri.

De asemenea, un proces performant de descentralizare a serviciilor publice presupune

implementate standardele de transparenta, contabilitate si de etica aplicate in Uniunea
Europeana, care sunt considerate punctul central in descentralizarea gestiunii si finantarii
serviciilor publice.

In acest sens, va trebui sa se determine un set minimal de legi prin care sa se defineasca
standarde de transparenta, comunicare si contabilitate, cu si intre comunitatile locale.

Acest efort de transparenta se refera inclusiv la alocarea fondurilor catre autoritatile

publice locale de la bugetul de stat, alocare ce trebuie realizata pe baza unui numar limitat si
clar de criterii, definite prin legislatie nationala si la stabilirea unor standarde de etica privind
eligibilitatea beneficiarilor de servicii publice si a unor metodologii de implementare.

Tot atat de important este sa se elaboreze mecanismele de participare a populatiei in

problemele de interes ale comunitatii locale si sa se dezvolte procesul de audit la nivel local si
national.

Instrumentele si mijloacele de atingere a obiectivelor propuse, de gasire a unor modele

de perfectionare a finantelor publice locale in scopul intaririi autonomiei locale si a dezvoltarii
economico-sociale durabile la nivel local, atat in plan teoretic, cat si metodologic - definitii,
clarificari conceptuale, reflectii asupra problematicii finantelor locale in gandirea economica
universala, prezentarea unor indicatori semnificativi si a continutului si modului de
functionare a unor modele, conduc spre observatia ca in lume nu s-a prefigurat un model unic,
ci exista o multitudine de moduri in care sunt concepute responsabilitatile autoritatilor locale
in diferite tari ale lumii, alaturi de o mare diversitate de sisteme financiare locale delimitate de
caracteristicile fizice, conditiile economice si, nu in ultimul rand, de filozofiile politice ale
diferitelor comunitati nationale.

47
 O actiune generala in directia de perfectionare a procesului bugetar in general si, in
special, la nivelul colectivitatilor locale ce trebuie avuta in vedere, este de a trece la un
instrument pentru promovarea imbunatatirii manageriale si programului de eficientizare in
sectorul public.

In proiectia bugetara de acest tip se va pune accent asupra iesirilor si rezultatelor, fara
insa a se renunta la cerinta cea mai puternica a finantelor publice, si anume legalitatea in
domeniul cheltuielilor publice. Pentru transformarea bugetului intr-un instrument managerial
trebuie admise unele schimbari in practica administrativa a finantelor publice locale, care sa
ofere posibilitatea si stimularea efectuarii cheltuielilor autorizate in vederea realizarii
obiectivelor propuse in conditii de performanta. Astfel, cresterea gradului de permisiune a
ordonatorului de credite care efectueaza cheltuieli de a pastra economiile realizate, indiferent
de sursa de finantare a acestora; cresterea puterii de decizie a acestora cu respectarea
combinarii intrarilor si periodicizarea cheltuielilor, acordarea unei mai mari libertati in
realocarea fondurilor intre programe si activitati si, nu in ultimul rand, trecerea de la o
conformare stricta, limitata a cheltuielilor la indicatori de performanta sunt stimulente
manageriale in masura sa conduca la reducerea cheltuielilor, pe de o parte, si marirea
eficientei, pe de alta parte.

Legat de transformarea bugetului local intr-un instrument managerial, o alta coordonata

a politicii bugetare in urmatoare perioada o poate constitui proiectia bugetara multianuala,
care este esentiala deoarece aceasta procedura va pune in concordanta bugetele locale cu
obiective din politica fiscala, care necesita mai multe etape si cu procesele bugetare anuale
pentru atingerea obiectivelor formulate. Proiectia bugetara multianuala va fi puntea de
legatura dintre obiectivele pe termen mediu si bugetele anuale, devenind un instrument de
reforma si eficientizare a sectorului public, de a cunoaste tendintele de cheltuieli viitoare, in
sensul constrangerilor financiare legate de obiectivele asumate prin programele de dezvoltare
locala, la care bugetele anuale locale trebuie apoi adaptate.

Programele multianuale vor reflecta estimarile de venituri si cheltuieli, in procesul

derularii lor, odata cu proiectiile anuale ale bugetelor locale, realizandu-se modificarile
necesare in vederea indeplinirii prioritatilor propuse si a strategiei pe termen mediu adoptate.
Strategia pe termen mediu va cuprinde pentru fiecare an resursele pentru operatiunile cu
caracter continuu, rezervele de finantare a prioritatilor, sarcinile datoriei publice locale.

Necesitatea unor programe multianuale rezida din cresterea dimensiunii sectorului

public local si a influentei sale asupra economiei locale, precum si implicatiile pe termen lung
ale deciziilor curente, cum ar fi cheltuielile pentru investitii, care survin adesea dupa mai
multi ani de la prevederea lor in buget.

In noua complexitate a vietii economice si social-umane ce caracterizeaza evolutia

societatii in secolul in care am intrat, autoguvernarea inteligenta a fiintei umane si
comunitatilor in care, aceasta isi implineste imperativele vietii constituie raspunsul adecvat la
criza institutional-spirituala ce s-a instalat la nivel international-global si national-regional-
local in lumea noastra.

Autoguvernarea democratica a comunitatilor nu inseamna descentralizarea

managementului institutional, ci forma viabila de existenta si functionare a acestuia in
conditiile impuse de societatea actuala.

48
 Strategiile manageriale ale institutiilor publice nu trebuie doar sa respecte toata
legislatia, dar trebuie sa-si dovedeasca viabilitatea pe o piata concurentiala. De regula, pietele
sunt abordate de multi participanti puternici care ofera servicii similare ca pret si calitate.

In concluzie, se poate aprecia ca institutiile publice trebuie sa-si creeze politici

manageriale specifice pentru a putea supravietui pe o piata deschisa confruntata cu
provocarile globalizarii. Limitarile de ordin legislativ constituie adesea puncte slabe, dar
aceste aspecte negative sunt compensate de pozitii privilegiate pe piata.

In ceea ce priveste managementul resurselor financiare publice, in cazul Municipiului

Buzau, principalele concluzii care se desprind, sunt:

Venituri

resursele financiare publice au avut in perioada 2008-2012, pe total, o

evolutie ascendenta, nivelul acestora crescand in termeni reali de 1,7;

veniturile fiscale au inregistrat o crestere pe perioada analizata de 1,67

ori in timp ce veniturile nefiscale au scazut cu 55%;

cea mai mare crestere s-a inregistrat in cazul subventiilor de la bugetul

de stat, care au crescut in anul 2012 comparativ cu 2008 de 7 ori;

cresterea ponderii veniturilor proprii in total venituri, de la 61,2% in

anul 2008, la 65,6% in anul 2012, pune in evidenta cresterea autonomiei locale;

scaderea ponderii veniturilor curente (venituri fiscale si venituri

nefiscale) de la 95,4% in anul 2008 la 87,4% in anul 2012, proces insotit de
cresterea ponderii sunbventiilor de la 2,8% la 11,3%;

in anul 2012 peste 90% din veniturile curente au fost de natura fiscala;

mai mult de jumatate din veniturile fiscale sunt reprezentate de cote

defalcate din impozitul pe venit si aproape o treime din sume defalcate din TVA;

veniturile provenite din impozite si taxe locale au reprezentat mai putin

de 20% din veniturile fiscale;

Cheltuieli

cheltuielile publice au inregistrat de asemenea o crestere in termeni

reali de 1,7 ori in perioada analizata;

cea mai mare crestere s-a inregistrat in cazul cheltuielilor pentru

protectia mediului, nivelu acestora crescand de 6,1ori in perioada 2008-2012;

tendinta de crestere destul de accentuata a cheltuielilor pentru cultura,

recreere si religie (de 4 ori);

49
 tendinta de usoara crestere, de tip liniara a celor pentru invatamant si a
celor pentru locuinte, servicii si dezvoltare publica;

scaderea cheltuielilor alocate pentru sanatate in perioada analizata, cu

aproape 40%.

nivelul mediu pe locuitor al cheltuielilor publice din municipiului

Buzau comparativ cu nivelul mediu pe tara a fost superior in intrega perioada
analizata (+20% in anul 2012), inregistrand si o evolutie ascendenta;

in perioada 2008-2012, desi dinamica veniturilor publice -atat in

termeni nominali cat si reali - a devansat usor dinamica cheltuielilor publice, se
poate afirma ca bugetul local al municipiului Buzau este unul echlibrat.

Bibliografie:

 Dascalu Elena – Doina – “Sistemul bugetar in Romania” , editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 2006
 Mosteanu Tatiana & Co. – “FInante publice. Sinteze teoretice si aplicatii practice” , editura
Universitara,Bucuresti, 2004
 Popeanga Gabriela – “ MAnagementul finantelorpublice locale” , editura Expert,
Bucuresti,2002
 Richard Allen si Daniel Tomma – “Administratia cheltuielilor publice. Manual de referina
pentru tarile in tranzitie” , editura Pro Transilvania, Bucuresti, 2002
 Ristea Luminita, Trandafir Alina – “ Finante Publice – intre teorie si practica” , editura
Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2005
 Vacarel Iulian & Co. – “FInante publice”, editia a 6-a, editura Didactica si
Pedagogica,Bucuresti, 2007.

50