Sunteți pe pagina 1din 3

SURSE Sorina Pintea se va interna de urgență

după ieșirea din arestul central


Autor: 

Ionel Dancu, Reporter


Publicat: 06/03/2020 14:52

Actualizat: 06/03/2020 14:53

Sursa foto: Transilvania Expres

Fostul ministru Sorina Pintea se va interna într-un spital din București, imediat după ce va fi
eliberată din arestul central al Poliției, spun surse oficiale pentru STIRIPESURSE.RO. Pintea
suferă de o boală autoimună rară.

Judecătorii CAB care au analizat contestaţia Sorinei Pintea au stabilit vineri, definitiv, revocarea
măsurii arestării preventive a acestei. Fostul ministru va fi cercetat în continuare în stare de
libertate. Pintea este suspectată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce
reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract. Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbăta
trecută, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii.

Soțul Sorinei Pintea, Ovidiu Goga, susține, într-o scrisoare deschisă, transmisă joi, că soția lui
este omorâtă, ceas cu ceas, de agresivitatea procurorilor și de teama medicilor de a interveni.

Vezi si: VIDEO Râzi cu lacrimi! Ariel Chiș, locul 2 pe lista candidaților USR la Consiliul
General al Capitalei, se prezintă ca 'Mica Sirenă, cam oligofrenă' .

Potrivit unei scrisori deschise, transmise joi, de Ovidiu Goga, viața soției sale s-a schimbat
dramatic în rău din punctul de vedere al sănătății după ce au avut loc perchezițiile DNA.

 „Începând cu 28 februarie 2020, ziua în care Sorina m-a sunat și mi-a sus că DNA este la ea în
birou, viața ei s-a schimbat radical. Pe parte judiciară, desigur că se vor administra probe și se
vor aduce argumente de ambele părți, după care instanța se va pronunța, iar viața personală și
profesională sperăm să se refacă la un nivel cât mai decent curând. Însă în rău s-a schimbat
dramatic viața din punctul de vedere al sănătății ei. Sorina poate păți oricând - dacă reapar sau
se intensifică cauzele ce au declanșat dermatomiozita - ceva ireversibil, atât din cauza bolii în
sine, cât și din cauza creșterii dozelor în tratament (scăderea puternică a capacității de a respira,
afectarea inimii până la imposibilitatea de a mai susține circulația sângelui, infecții generalizate
pe fond de imunitate minimă, ajungerea în scaun cu rotile din cauza necrozei mușchilor,
imposibilitatea de a se mai hrăni independentă din cauza necrozei esofagului, diabet sever și
deces)”, se arată în scrisoare.

Acesta a susținut că un profesor de la Spitalul Colentina a spus că a avut în toată cariera lui 5
pacienți cu dermatomiozită, din care 2 au murit.

 „Și câți medici au expertiză pe o boală care afectează 10 oameni dintr-un milion? Nu e ca un
infarct sau cancer în stadiu terminal în care mori subit sau mai ai x luni de trăit. Nu. Dacă nu
funcționează tratamentul sau nu îl adaptezi urgent la deteriorări ale situației tale, te stingi pe
picioare treptat, până ajungi paralizat, hrănit prin tub și intubat pentru respirație. Asta se poate
întâmpla și în 2 – 3 ani. Firește că nu orice medic și, cu atât mai puțin un procuror, un judecător
sau un polițist pot observa asta sau își pot da seama că ai început ușor-ușor să aluneci pe panta
fără de întoarcere. Sorina poate muri acasă, după ce iese din arestul preventiv, înainte să se
pronunțe instanța și nimeni nu va fi vinovat, pentru că nimeni nu va ști”, a scris Goga.

Acesta a explicat că recăderea în boală a Sorinei Pintea a început în 28 februarie 2020, iar
neintervenția prin internare și suport atent, permanent și înalt calificat în zilele imediat următoare
„sunt cauza morții ei sau doar a unei chinuite vieți în scaun cu rotile cu respirația pe sfert din cât
ar trebui, viață care oricum nu durează cât a unui om sănătos”.

 „În fiecare zi din 28 februarie 2020 în arest a început degradarea fizică, pe fondul stresului atât
psihic, cât și fizic. A dormit 4 ore în intervalul vineri 28 februarie ora 2.00, moment al nopții în
care ia pastila de cortizon zilnic și de la care nu a mai putut dormi în acea noapte a zilei 1 a
acuzării - și sâmbătă 29 feburarie ora 21.20. Nu vreau să exagerez și să spun că a avut, poate, o
presimțire, dar și când avea insomnii de durere tot mai adormea pe la 6-7 dimineața. Acum nu,
s-a dus la serviciu la 7,45 așa nedormită. (…) Iar în boala ei, medicii recomandă regim de 8 ore
somn/8 ore activitate/8 ore odihnă, pentru a evita recăderi, reapariții ale simptomelor severe
ale bolii”, a menționat Ovidiu Goga.

Acesta a povestit că, miercuri, soția sa i-a spus că a fost șocată și îngrozită de teama personalului
medical față de anchetatori/polițiști. „Conferențiarul, la analiza radiologică a esofagului, i-a
chemat efectiv pe gardienii care o însoțeau și le-a spus precipitată ceva de genul , ca să se
justifice pentru ce va scrie în foaie Sorinei, să nu aibă cumva reclamații/discuții pe viitor. Tot
personalul medical era atât de timorat încât nici nu discutau cu ea și nici măcar nu o priveau,
decât fugitiv. Se poate să uiți că ești medic și că trebuie să îți faci datoria față de oricine dacă nu
sună cineva înainte să îți atragă atenția în sensul Eu nu cred”, a mai spus Ovidiu Goga.

Acesta a afirmat că avocatul Sorinei Pintea i-a spus că aceasta are tulburări de înghițire.

„Aici, practic, s-a rupt filmul pentru intervenția corectă și la timp pentru evitarea recăderii
dermatomiozitei la Sorina. Apoi, fără suportul specialiștilor care îi cunosc istoricul, doamna
profesor și colegii ei de la spitalul Sfânta Maria, sănătatea Sorinei s-a înrăutățit rapid și
inevitabilul s-a produs, acum este în dermatomiozită cu recădere, care generată fiind de la
început, încă din iulie-august, de stres și oboseală, odată ce revine factorul declanșator, atâta timp
cât acesta se menține, tratamentul șoc, oricare, are foarte puține șanse de a duce la recuperare sau
la oprirea decesului”, a mai susținut Ovidiu Goga.

Soțul Sorinei Pintea reclamă faptul soția sa trebuia să fie internată, așa arestată cum era, să îi fie
făcute analizele complete, iar procurorii trebuiau să nu intervină deloc sau să se asigure că
personalul medical face totul pentru ca pacientul să fie corect tratat.

Ovidiu Goga a mai explicat că, marți, soției sale i-au reapărut pete pe frunte, negre, iar miercuri
și vasculita pe picioare.

„Asist cum este omorâtă soția mea, ceas cu ceas, prin agresivitatea organelor de urmărire penală
și teama medicilor de a interveni. Și cât bine a făcut Sorina oamenilor și României! Iar acum nu
se găsește un loc în spitalele publice ale României (ea nu a vrut să fie tratată într-un spital privat
și nici în străinătate și insistă în acest lucru), pentru Sorina Pintea? (…) Asta s-a întâmplat și se
întâmplă cu un om bolnav suspect de o infracțiune, care, întâmplător, a făcut și mult bine
românilor și României ca demnitar, ba chiar, paradoxal, a ajutat cel mai mult sistemul medical
public, care acum îl respinge de frica DNA sau mai știu eu a cui”, a menționat Ovidiu Goga.

Acesta a făcut apel ca soția sa să fie salvată și tratată medical corect.

Ovidiu Goga a mai precizat că dermatomiozita Sorinei Pintea este o boală autoimună rară și
foarte gravă cu care este diagnosticată din 5 noiembrie 2019 și care era sub control. Tratamentul
medicamentos era atent urmărit și adaptat săptâmânal de echipa de medici de la Baia Mare, sub
supravegherea doctorului Ruxandra Ionescu de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, cu cea mai
mare competență din țară în dermatomiozită

S-ar putea să vă placă și