Sunteți pe pagina 1din 6

Ministerul Educatiei Republicii Moldova

Colegiul Cooperatist din Moldova

”Procedurile de reorganizare a bancilor comerciale”

A efectuat:Cebotari Daniela

Grupa 1CON-43

A verificat: Blîndu Natalia

Chișinău 2017
REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA BĂNCILOR COMERCIALE
Reorganizarea băncilor (contopire sau absorbție) sau vânzarea unei părți
substanțiale din activele băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a BNM.

Banca sau băncile constituite în urma contopirii sau dezmembrării încep


activitatea numai după obținerea licenței BNM.

Contopirea este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea


existenţei a două sau mai multe bănci (băncile contopite) în rezultatul căreia este
înfiinţată o nouă bancă (banca succesoare).

Toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din băncile contopite trec,


potrivit actului de transfer şi bilanţului consolidat, la banca succesoare.
Neincluderea în bilanţul consolidat şi în actul de transfer a unor obligaţiuni
contractate, angajamente şi garanţii emise a băncii contopite nu scuteşte banca
succesoare de îndeplinirea acestora după înregistrarea contopirii.

BNM va elibera băncii succesoare licenţa de desfăşurare a activităţilor


financiare.

Absorbţia este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea


existenţei unei sau mai multor bănci (băncile absorbite) şi trecerea integrală a
drepturilor şi obligaţiilor acestora la o bancă (banca absorbantă) devenind succesor
de drepturi şi obligaţii ale băncii (băncilor) absorbite.

Toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile băncii absorbite trec la banca


absorbantă în conformitate cu actul de transfer şi bilanţul consolidat. Neincluderea
în bilanţul consolidat şi în actul de transfer a unor obligaţiuni contractate,
angajamente şi garanţii emise etc. a băncii absorbite nu scuteşte banca succesoare
de îndeplinirea acestora după înregistrarea absorbţiei. Banca succesoare va
desfăşura activitatea după absorbţie în baza licenţei deţinute de ea anterior.

Vânzare unei părţi substanţiale din activele băncii (mai mult de 10% din
valoarea activelor băncii conform bilanţului la ultima dată gestionară) se
efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naţionale, în dependență de valoarea
acesteia, după cum urmează:

- de la 10% până la 50% din valoarea activelor băncii se efectuează în baza


deciziei consiliului băncii.

- mai mult de 50% din valoarea activelor băncii se efectuează în baza


deciziei AGA.

Lichidarea băncilor comerciale poate fi silită sau benevolă.

Condiţiile de lichidare silită Banca Naţională retrage licenţa şi iniţiază procesul de


lichidare silită a băncii în cazul în care se constată că banca se află în una din
următoarele situaţii de insolvabilitate:

a) banca nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligaţiilor


pecuniare scadente (incapacitate de plată);

b) activele băncii nu mai acoperă obligaţiile acesteia (supraîndatorarea);

c) capitalul băncii este mai mic de 1/3 faţă de capitalul reglementat.

În cazul în care o bancă se află în incapacitate de plată sau este


supraîndatorată, sau există pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul
organului executiv al băncii este obligat să înştiinţeze imediat BNM.

Odată cu retragerea licenţei şi iniţierea procesului de lichidare silită a băncii, BNM


numeşte un lichidator care:

a) afişează, în termen de 3 zile de la data numirii sale, la fiecare subdiviziune


separată a băncii un anunţ despre retragerea licenţei băncii şi începutul lichidării
acesteia, indicând numele şi prenumele lichidatorului, data şi locul la care el intră
în gestiunea băncii;
b) publică anunţul indicat la în Monitorul Oficial al RM, în ziarele de circulaţie
generală, precum şi în ziarele din localităţile în care banca are subdiviziuni
separate;

c) transmite BNM, în termen de 3 zile de la publicarea anunţurilor, copii de pe


acestea.

De la data de retragere a licenţei băncii:

a) BNM închide conturile în lei ale băncii respective şi deschide un nou cont cu
specificarea “bancă în proces de lichidare”, la care vor fi virate sumele de bani
disponibile la acea dată în conturile respective şi prin intermediul căruia
lichidatorul va efectua toate operaţiunile în lei ale băncii ce se lichidează;

b) lichidatorul închide conturile în valută străină deschise în alte bănci (inclusiv în


BNM).

Lichidarea silită a băncii se desfăşoară în mod extrajudiciar. Procesul de lichidare a


băncii nu poate depăşi 3 ani de la data de retragere a licenţei. Termenul indicat
poate fi prelungit de Banca Naţională pentru cel mult un an, în baza demersului
argumentat al lichidatorului băncii.

Condiţiile de lichidare benevolă

Lichidarea băncii în baza hotărârii luate de acţionari (lichidarea benevolă)


se efectuează în modul prevăzut de actele legislative ce reglementează lichidarea
societăţilor comerciale, ţinând cont de prevederile Legii instituțiilor financiare cu
condiția că banca nu se află în situaţie de insolvabilitate.

Această hotărâre poate fi luată de către AGA și se adoptă cu votul a cel puţin
2/3 din numărul total de voturi ale acţionarilor reprezentate la adunare. În cazul
adoptării hotărârii privind lichidarea benevolă, banca solicită Băncii Naţionale,
printr-o cerere (în termen de 5 zile de la data adoptării hotărârii), retragerea licenţei
şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă.
La cerere se anexează:

- hotărârea privind lichidarea benevolă;

- planul lichidării aprobat de AGA, care va cuprinde etapele lichidării,


modul şi termenele de onorare a creanţelor creditorilor, bilanţul ce confirmă
suficienţa mijloacelor necesare onorării creanţelor, informaţia privind componenţa
comisiei de lichidare şi alte date necesare.

BNM examinează cererea în termen de 2 luni de la data depunerii şi


eliberează permisiunea privind lichidarea benevolă dacă constată că:

a) hotărârea privind lichidarea benevolă a băncii a fost luată cu respectarea


legislaţiei;

b) banca este solvabilă şi poate executa fără amânare obligaţiile faţă de


creditori;

c) documentele prezentate conţin informaţie completă şi suficientă;

d) planul propus de lichidare este în interesul creditorilor băncii;

e) banca a prezentat în termenul stabilit documentele suplimentare solicitate


de BNM.

Odată cu eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă, Banca


Naţională retrage licenţa băncii. După retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii
privind lichidarea benevolă, 14 comisia de lichidare (lichidatorul) preia toate
împuternicirile de administrare a patrimoniului şi a operaţiunilor băncii după care:

a) depune, în termen de 5 zile de la data de retragere a licenţei, cererea de


lichidare a băncii la organul înregistrării de stat, anexând documentele necesare,;

b) publică avize despre lichidare;

c) efectuează inventarierea patrimoniului, evaluarea activelor, onorează


creanțele creditorilor, întreprinde alte măsuri necesare lichidării băncii.
Lichidarea benevolă a băncii nu împiedică iniţierea procesului de lichidare
silită a acesteia dacă în procesul de lichidare benevolă se constată că banca se află
în situaţie de insolvabilitate. În cazul în care se constată că banca se află în situaţie
de insolvabilitate, comisia de lichidare (lichidatorul) înştiinţează imediat Banca
Naţională pentru iniţierea procesului de lichidare silită şi prezintă darea de seamă
şi documentele ce atestă situaţia financiară a băncii.

S-ar putea să vă placă și