BOLI CU POARTA DE INTRARE AERIANA

HERPES ZOSTER
Herpes zoster (zona) este manifestarea reactivarii infectiei cu virusul varicelozosterian la nivelul unor
ganglioni nervosi spinali (sau unui ganglion omolog de nerv cranian).
Epidemiologie .Se manifesta sporadic la adulti si vârstnici, foarte rar la copil. Apare la persoane care
poseda au trecut prin infectia primara.
Contagiozitatea este scazuta dar poate declansa varicela la persoane receptive.
Manifestari clinice.
Debutul este brusc cu dureri sub forma de arsura în teritoriul unde va apare eruptia, cu dispozitie
unilaterala, la care se asociaza febra, adenopatie satelita, hiperestezie în teritoriul dureros.
Eruptia apare dupa câteva zile, unilateral, radiculara, sub forma de banda.
Elementele se grupeaza, evoluând prin trei stadii: stadiul de macule eritematoase, rosu intens, rotunde sau
ovalare, stadiul de vezicule grupate în buchet, stadiul de cruste.
Crustele cad spre ziua a 10-a, lasând o cicatrice roza, usor depigmentata.
Eruptia se însoteste de exacerbarea durerii, de un sindrom de anestezie dureroasa, de tulburari
vasomotorii precum caldura, transpiratii, de cefalee.
Evolutia eruptiei este în pusee succesive (2-3), pe o perioada de 2-3 saptamâni. Durerea si anestezia
persista un timp mai îndelungat.
Tratament. Zona necomplicata se trateaza local prin aplicatii de solutii antiseptice (alcool, spirt sanitar)
pentru evitarea suprainfectiilor. Tratamentul general este simptomatic antialgic si tratament
antiinflamator.

TUSEA CONVULSIVA
Definiţie: Tusea convulsiva este o boala contagioasa cauzata de Bordetella pertussis.
Epidemiologie.
Raspândire universala, manifestare sporadica. Apare mai ales la sugar si copilul mic dar poate apare si la
copilul mare (forme fruste la vaccinati), exceptional la adult.
Transmiterea este interumana directa.
Contagiozitatea este maxima în faza catarala a bolii si scade dupa primele 2 saptamâni ale perioadei de
stare.
Imunitatea dupa boala este durabila, dar poate sa se epuizeze în timp.
Imunitatea nu se transmite pasiv de la mama la fat, nou nascutul, si sugarii fiind foarte receptivi.
Manifestari clinice
Incubatia cu durata de 7-15 zile.
Perioada de invazie (perioada catarala). Se manifesta cu tuse seaca, persistenta, cu caracter spasmodic si
preponderenta nocturna, emetizanta, în afebrilitate sau subfebrlitate.
Examenul clinic evidentiaza rinoree, lacrimare, hiperemie conjunctivala si raluri bronsice.
Perioada de stare (faza de chinte) se caracterizeaza prin prezenta chintelor tipice extinzându-se pe una,
doua saptamâni.
Chinta este precedada de un prodrom (aura): copil este agitat, îsi întrerupe activitatea, devine anxios.
Debuteaza printr-o serie de secuse expiratorii de tuse (5-20), din ce în ce mai apropiate si mai scurte, pâna
la o apnee scurta (câteva secunde). Urmeaza o repriza inspiratorie zgomotoasa si prelungita, careia îi
succede o noua serie de secuse expiratorii urmate de apnee si repriza.
Ciclul se repeta de 3-4 ori, pâna la 15-20 ori, finalizat prin aparitia unei expectoratii de mucozitati filante,
vâscoase (asemanatoare cu albusul de ou crud) si, de obicei, o varsatura .Obiectiv în cursul chintei, faţa
copilului este congestionata uneori cianotica,edematiata, ochii înlacrimati si hiperemici.
Faza de declin. în saptamâna a 4-a numarul si intensitatea chintelor diminua.
Dupa o evolutie de 4-6 saptamâni (mult scurtata dupa tratament) copilul este obosit, slabit.
Caracterul spastic al tusei persista luni, tusea pastrându-si acest caracter.
Diagnosticul tusei convulsive: pe baza datelor clinice în formele tipice, a datelor epidemiologice si a
datelor de laborator:
- hemoleucograma arata hiperleucocitoza(20000-60000/mm3), cu limfocitoza (60-80%).
Tratamentul tusei convulsive
Formele usoare si medii (comune) necomplicate se îngrijesc la domiciliu, în conditii de izolare, igiena
corespunzatoare. Se vor urmari în special aspectul si numarul chintelor, curba termica, greutatea. Regimul
alimentar, corespunzator caloric, se repartizeaza în mai multe prânzuri care se repeta daca copilul le-a
eliminat prin varsatura.
Tratamentul etiologic. Eritromicina este considerata de electie datorita nivelelor serice ridicate pe care le
realizeaza precum si bunei penetrari în tractul respirator. Doze: 40-50 mg/kg/zi,în 2prize, pe o durata de
14 zile, pentru prevenirea recaderilor. Se mai pot utiliza ampicilina, cefalosporine.
Tratamentul cu calmante ale tusei este ineficient.

MONONUCLEOZA INFECTIOASA
Definitie: boala infectioasa specifica adolescentului si adultului tânar, produsa de un herpes virus, virusul
EPSTEIN-BARR, caracterizata prin prezenta febrei si poliadenopatiei, asociata cu alte manifestari clinice
(angina,hepatosplenomegalie).
Epidemiologie:
-primoinfectia survine în copilarie, are evolutie inaparenta si este urmata de o stare de portaj permanent
-boala apare sporadic la adolescenti, rar la copii si vârsnici
-sursa de infectie:bolnavi,convalescenti, purtatori
-calea de transmitere:contact intim(sarut), transfuzii de sânge
Manifestari clinice:
-incubatia este variabila( 4-8 saptamâni )
-debutul brusc cu frisonete, anorexie, astenie, perioada de stare:
-febra 39-40grade, cu durata de 10-14zile
-angina eritematoasa, eritemato-pultacee
-adenopatie cervicala(80%), variabila ca marime
-adenopatie occipitala,axilara,inghinala
-hepatomegalie, rar icter(5%), splenomegalie
!!!administrarea de ampicilina produce un exantem!!!
Tratamentul: repaus la pat, simptomatic: igiena cavitatii bucale, antipiretice.

DIFTERIA
Definitie:Difteria este o boala infectioasa produsa de un bacil grampozitiv Corynebacterium diphteriae,
care se multiplica la poarta de intrare faringe, laringe, tegumente) producând o exotoxina care este
raspunzatoare de
manifestarile toxice generale: miocardice, nervoase si renale.
Se interneaza obligatoriu si se declara nominal.
Epidemiologie
Izvorul de infectie : omul bolnav, purtatorul convalescent, purtatorul sanatos
Transmiterea bolii : -aerian (picaturi sau obiecte recent contaminate) sau -digestiv: lapte contaminat

ANGINA DIFTERICA
Debut lent cu: febra mica, astenie marcata, inapetenta, varsaturi, cefalee, disfagie
Obiectiv amigdalele prezinta: tumefiere, hiperemie, depozite albe-sidefii (pseudomembrane), greu
detasabile cu refacere - extindere rapida; la detasarea membranelor se produc sângerari;
- pseudomembranele sunt consistente (nu se dizolva în apa)
CRUPUL
Este difteria laringiana cu localizare primara laringiana; tablou clinic: raguseala, tuse spastica, voce
stinsa, afonie;
Obiectiv: dispnee cu polipnee, cianoza, agitatie;
Evolueaza rapid spre insuficienta respiratorie, coma, deces.
Diagnosticul difteriei : pe baza datelor epidemiologice, datelor clinice si prin izolarea bacilului difteric
TRATAMENTUL DIFTERIEI
-Izolare într-un serviciu de terapie intensiva.
-La cea mai mica suspiciune clinica se instituie de urgenta seroterapia, respectând modul de administrare,
utilizând pe cât posibil calea intravenoasa. Serul neutralizeaza toxina difterica circulanta fara a putea
actiona asupra toxinei fixate
-Eritromicina 2g la adult, 50 mg/kg la copil, repartizate în 4 prize, pe cale orala sau penicilina G i.m.,i.v.
Repausul absolut la pat, prelungit 30-50 zile, pentru a evita aparita complicatiilor tardive
Se va face dezinfectia continua si terminala
Profilaxia se face prin vaccinare.
Profilaxia generala se începe la vârsta 2 -3 luni trivaccin (DTP) intramuscular, la interval de o luna.
Revaccinarea se face la 1 an la 3 ani, la 7ani, la 14 ani distanta fata de primovaccinare.
Profilaxia în focar a contactilor se face cu eritromicina 7 zile sau penicilina G 10 zile.
Supravegherea focarului se face pe o perioada de 10 zile de la izolarea ultimei surse de infectie.Contactii
sunt examinati zilnic clinic si bacteriologic.

PAROTIDITA EPIDEMICA
Definitie: Parotidita epidemica, numita si oreion este o boala infectioasa, sistemica, cauzata de virusul
urlian (Paramyxovirus parotidis), caracterizata prin afectarea unor glande si tesuturi (pancreas, sistem
nervos, testicul).
Epidemiologie: este o boala epidemica cu incidenta de iarna-primavara; frecventa la copii si tineri .
Sursa de infectie: bolnavul cu boala manifesta sau inaparenta.
Calea de transmitere: direct prin picaturi de saliva, dupa un contact prelungit sau prin obiecte recent
contaminate.
Imunitate este durabila dupa boala aparenta sau inaparenta.
Manifestari clinice.
1.Parotidita urliana.
Incubatia este de 14-18 zile.
Debut brusc: febra, cefalee, inapetenta, senzatia de tensiune la nivelul lojelor parotide, dureri la
masticatie.
La examenul obiectiv tumefierea lojelor parotide unilateral apoi bilateral (capul ia aspectul de ,, para “)
tegumente de aspect normal pastoase durere locala usoara-moderata
Pe mucoasa jugala apare hiperemie cu puncte hemoragice, limba este saburala.
Pot fi afectate şi glandele salivare submandibulare şi sublinguale, glandele lacrimale, tiroida,
pancreasul, miocardul, glandele mamare, testicolele, ovarele.
Fiecare noua determinare creste febra ( 39-40)!!!
2.Orhita urliana: apare dupa pubertate uni sau bilateral cu febra înalta , frison, dureri locale, cefalee,
varsaturi.
Obiectiv: regiunea scrotala este tumefiata, eritematoasa, sensibila spontan si la palpare.
Ooforita prezinta aceleasi simptome ( în plus dureri abdominale ).
3.Pancreatita urliana se manifesa mai mult subclinic (modificarea glicemiei )
În formele cu manifestare clinica se constata febra mare, dureri abdominale în bara, varsaturi.
4.Meningita poate aparea în oricare faza a bolii. Clinic seamana cu meningita virala : febra, cefalee,
varsaturi,fotofobie. Obiectiv se manifesta semne de reactie meningiana.
Diagnosticul pozitiv: are la baza datele epidemiologice, clinice si de laborator.
Datele de laborator: leucopenia cu limfocitoza; amilazemia crescuta, hiperglicemia în (pancreatita
urliana)
Tratamentul oreionului: izolarea în familie sau în spital, repausul la pat 2 saptamâni, dieta lacto-hidro-
zahariana în perioada febrila sau cu probleme de masticatie.Restrictie de glucide si lipide!!!
Tratamentul simptomatic : antipiretice, antialgice, antiemetice, gargara cu ceai de musetel, prisnite pe
regiuniunile tumefiate.

PNEUMONIILE
Definţii.Pneumoniile sunt boli pulmonare inflamatorii acute, de etiologie foarte diversă, infecţioasă şi
neinfecţioasă, caracterizate prin alveolită exudativă şi/sau infiltrat inflamator interstiţial.
Clasificarea pneumoniilor
Clasificarea etiologică a pneumoniilor infecţioase:
 Pneumonii bacteriene
 Pneumonii virale
 Pneumonii determinate de Clamidii
 Pneumonii determinante de ricketsii
 Pneumonii determinate de protozoare
PNEUMONII BACTERIENE
Pneumonia Pneumococică
Este prototipul şi principala cauză de pneumonie bacteriană din ţara noastră.
Epidemologie
Pneumonia apare sporadic, la persoane anterior sănătoase, dar posibil şi în mici epidemii în colectivităţi
sau familie.
Este mai frecventă la bărbaţi, decât la femei, precum şi anotimpurile reci şi umede (iarna, primăvara),
atunci când numărul purtătorilor de pneumococ este maxim.
Pneumococul este un germen habitual al căilor respiratorii superioare, dar starea de purtător variază între
6% la adulţi şi 38% la copii.
Semne clinice
Debutul este de obicei brusc în plină sănătate, prin frison solemn, febră, junghi toracic şi tuse. La aproape
½ din bolnavi se regăseşte o infecţie de căi respiratorii superioare, precedănd cu 2-10 zile, maifestările
pneumonice.
Frisonul “solemn” poate marca debutul bolii: este de obicei unic, durează 30-40 minute, se poate însoţi
de cefalee, vărsături şi este invariabil urmat de ascensiune termică.
Febra este importantă, 39-40oC, adesea “în platou” sau neregulată. Ea cedează de obicei rapid, în
aproximativ 24 ore, la antibioticele la care pneumococul este sensibil (de regulă la Penicilina).
Junghiul toracic apare imediat după frison; este de obicei intens, are sediu submamar şi se accentuază cu
respiraţia sau tusea.
Tusea apare rapit după debutul bolii: este iniţial uscată, iritativă, dar devine productivă, cu spută
caracteristic ruginie şi aderentă de vas. Uneori sputa poate deveni franc hemoptoică sau purulentă.
Dispneea este o manifestare comună; polipneea, de obicei moderată, se corelează cu întinderea
condensării pneumonice şi cu statusul pulmonar anterior bolii.
La cel puţin 10% din bolnavi se dezvoltă un herpes, la buze sau nas, caracteristic pneumoniei
pneumococice.
Starea generală a bolnavilor netrataţi este de obicei alterată şi este mai severă decât o sugerează leziunea
pneumonică. Bolnavii sunt transpiraţi, adinamici, uneori confuzi sau chiar deliranţi.
Diagnosticul pozitiv al pneumoniei pneumococice se bazeaza pe:
a) Date de istoric (debut brusc, cu frison, febră, junghi);
b) Identificarea unui sindrom de condensare pulmonară, cu spută ruginie şi herpes;
c) Date radiologice (opacitate triunghiulară, segmentară sau lobară);
d) Examenul bacteriologic al sputei (neobligator);
Tratament: antibiotic şi măsuri de îngrijire generală, tratament simptomatic şi al complicaţiilor.
GRIPA
Definiţie: Gripa este un model de boală reemergentă, autolimitantă, care nu cunoaşte graniţe geografice,
demografice sau socio – economice, cu un indice foarte mare de contagiozitate. Deşi este una din cele mai
studiate boli transmisibile, este o boală greu de controlat, evoluând prin epidemii şi pandemii ciclice;
astfel, sunt descrise, până în prezent, peste 31 de pandemii.
Etiologie: Virusurile gripei aparţin familiei Orthomyxoviridae, în care sunt incluse virusurile gripale tip A
şi B. Caracteristic acestor virusuri este variaţia antigenică minoră sau majoră.
Variaţia antigenică minoră are loc anual sau la puţini ani.
Variaţia antigenică majoră este urmată de apariţia unui virus nou, cu schimbări structurale profunde, care
se manifestă agresiv faţă de populaţia umană.
Procesul epidemiologic:
Sursa de infecţie:
- omul bolnav, cu forme de boală tipică sau atipică
- purtătorul preinfecţios (viitorul bolnav aflat în perioada de incubaţie)
Calea de transmitere:
- mod direct, de la bolnav la receptiv, gripa fiind un model de infecţie de aglomeraţie (familie,
colectivitate, mijloace de transport în comun, etc).
- modul indirect intervine rar, virusul gripal putând fi transmis prin aer, obiecte şi mâini recent
contaminate.
Receptivitatea este generală pentru persoanele care nu au anticorpi protectori.
Factorii dinamizatori – favorizanţi: sezonul rece şi de trecere, oscilaţiile de temperatură, umiditate,
condiţii deficitare de locuit, muncă, transport, aglomeraţiile, etc.
Formele de manifestare ale procesului epidemiologic:
- manifestarea sporadică – în perioadele interepidemice
-manifestarea epidemică – este caracteristică gripei, prezentă, practic în fiecare an
-manifestarea pandemică – este particulară pentru gripa tip A, fiind semnalată la intervale de 30 – 40 ani,
la intrarea în circulaţie a unei tulpini noi de virus.
Semne clinice:
Incubaţia: 10 – 48 ore
Debut brusc, cu febră ce ajunge la 39 -40gr. C, eventual cu evoluţie difazică.
Perioada de stare: frisoane, transpiraţii, cefalee fronto – occipitală persistentă, ameţeli, dureri în globii
oculari, catar oculo – nazal, disfagie. Mai apar: tuse uscatî, herpes labial.
Evoluţia este favorabilă, după 5 – 7 zile, cu excepţia grupelor extreme de vârstă, a organismelor tarate,
imunosupresate.
Diagnostic: pe date clinice, epidemiologice şi de laborator: izolarea virusului gripal, creşterea titrului de
anticorpi de cel puţin 4 ori pe seruri pereche
Tratament: igieno – dietetic, simptomatice (antitermice, antitusive, vitamina C), administrate ambulatoriu.
Bolnavii vor sta izolaţi la domiciliu în primele 3 – 4 zile.
La formele severe se administrează antivirale de tipul amantadina, rimantadina, oseltamivir.
Complicaţiile infecţioase se tratează cu antibiotice
Prevenţia:
Prevenţia generală: educaţie pentru sănătate, creşterea rezistenţei nespecifice, evitarea fectorilor
favorizanţi
Prevenţia specifică se realizează prin vaccinare. Vaccinul gripal este un produs trivalent, incluzând
tulpinile recomandate de OMS pentru fiecare sezon epidemic. Vaccinarea antigripală este o vaccinare
selectivă, adresându-se grupelor la risc înalt de a contracta gripa, precum şi celor cu afecţiuni cronice care
se pot agrava în prezenţa gripei: persoane vârstnice peste 65 ani, copii, gravide, copii şi adulţi cu astm,
boli cardio-vasculare, diabet, imunosupresaţi, personal medical, personal de îngrijire din cămine de copii
şi bătrâni).

TUBERCULOZA PULMONARĂ
Definiţie: Reprezintă o maladie transmisibilă, bacteriană, endemică, care afectează orice organ, dar, cu
preponderenţă plămânul, produsă de Mycobacterium tuberculosis.
Epidemiologie
Se consideră că 1/3 din populaţia globului este infectată cu M. Tuberculosis, fiind o cauză importantă de
deces şi o importantă problemă de sănătate publică. În ultimii ani se constată o recrudescenţă a bolii la
nivel mondial. România ocupă unul din primele locuri în Europa privind morbiditatea şi mortalitatea.
Procesul epidemiologic
Sursa de agent patogen: omul bolnav, care elimină prin spută bacilii.
Cale de transmitere: aeriană, direct, prin inhalarea de aerosoli
Receptivitatea: există un grad de rezistenţă la infecţie, riscul de îmbolnăvire fiind crescut la persoane
tarate, imunodeprimate, cu condiţii socio-economice precare.
Semne clinice
Perioada de incubaţie: 3- 12 săptămâni
Debutul este insidios. La aproximativ 90% din persoanele infectate, infecţia nu se manifestă clinic.
Simptomatologia de debut este nespecifică: subfebrilitate, transpiraţii nocturne, astenie, scăderea
apetitului, tuse, iniţial seacă, apoi cu expectoraţie.
Perioada de stare: semnele clinice de la debut persistă şi se agravează. Apar complicaţii: pleurezie,
pneumonia, bronhopneumonia, meningita.
Evoluţia bolii cunoaşte perioade de activitate, întrerupte de perioade de aparentă remisiune.
În timp, are loc distrugerea parenchimului pulmonar, instalându-se insuficienţa respiratorie cronică.
Diagnostic: este sugerat de manifestările clinice, mai ales când apar în context epidemiologic evocator:
contacte cu bolnavi cu TBC şi este confirmat prin examen radiologic pulmonar şi izolarea bacilului TBC
din sputa bolnavului.
Tratament: antibacterian cu chimioterapice tuberculostatice şi tuberculocide, care se asociază şi se
administrează în scheme specifice de tratament, care se administrează sub strictă supraveghere medicală.
Prevenţia specifică: se face prin vaccinare BCC care se administrează nou-năcuţilor în maternitate.