Particularitati ale unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu

 (Baladă/ „Luceafărul” întors/ Poem de factură filosofică)

Ion Barbu este prin formare matematician și dorește să-i demonstreze lui Tudor Vianu că este capabil să scrie
poezii. Întreaga sa creație se încadrează în perioada modernismului.
Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” a apărut în anul 1924, iar în anul 1930 a fost integrată în volumul „Joc
secund”. Opera face parte din a doua etapă a lui Barbu – baladic – orientală.
,,Riga Crypto și lapona Enigel’’ aparține modernismului, care este o mișcare culturală apărută ca o recție
împotriva tradiționalismului și se caracterizează prin introducerea unor idei sau concepții asupra expresiei
artistice. Elementele moderniste prezente în acest text sunt: încifrarea mesajului și cultivarea ambiguității,
promovarea poeziei ca act de cunoaștere și prezența unor motive literare inedite: fântâna, luna, timpul, soarele
(prezența unor metafore surprinzătoare).
Tema o reprezintă iubirea ca formă de cunoaștere și care se îmbină armonios cu natura. O primă secvență
sugestivă este întâlnirea protagoniștilor la fântână, din care se observă existența a două tipuri umane diferite:
Lapona dorește să-și depășească condiția, iar Crypto vrea să-și continue viața alături de mediul ciupercilor. De
asemenea, ciuperca îi oferă dulceața fragilor, simbol al iubirii  instinctuale, însă tânăra îl refuză, deoarece aspiră
către absolut.
Viziunea despre lume se reflectă în universul poetic original care exprimă, într-un limbaj ambiguu,o lume de
esențe contemplate de spirit.
Un prim element de structură îl reprezintă titlul care este alcătuit din numele celor două ființe din lumi opuse:
riga–rege; Crypto–închis/ascuns; lapona-locuitoare a țării ghețurilor; Enigel-înger.Titlul este analitic și
anticipează tema dragostei imposibile, deoarece fiecare personaj vine din lumi diferite: regele trăiește într-un
spațiu izolat și umed, fără lumină, iar Enigel vine dintr-o lume rece și se îndreaptă spre lumină, spre soare.
De asemenea, compozițional, poemul este alcătuit din două părți: nunta consumată, împletită, cadru al celeilalte
nunți, povestită, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălarița.
Tehnica folosită este aceea a povestirii în ramă.
Relația incipit-final este sugestivă pentru această operă. Incipitul este dat de formula de adresare folosită de
nuntașul care încearcă să convingă menestrelul să cânte povestea tristă a regelui Crypto și a laponei Enigel.
Atmosfera lumească este de „chef”, iar povestea a mai fost spusă o dată. 
Finalul este trist, deoarece Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, iar încercarea ființei inferioare de a-
și depăși limitele este pedepsită cu nebunia. 
Relațiile de simetrie sunt date de cele trei chemări – descântece ale rigăi și de cele trei refuzuri ale fetei. În
prima chemare, Crypto își îmbie aleasa cu „dulceață” și cu „fragi” (elemente ale existenței vegetale), însă fata îl
refuză. Craiul îi oferă lumea peste care domnește, iar refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, de
asemenea, puterea sacrificiului și prezentarea valorilor supreme ale lumii lui „somnul fraged” și „uitarea”.
Relațiile de opoziție sunt evidențiate la nivelul celor doi protagoniști, reliefându-se caracteristicile lor: opoziția
copt – necopt, soare – roată albă, dar și prin ideile lor care nu corespund, de aceea, nu poate avea loc nicio
nuntă.
Din punct de vedere stilistic, predomină inversiunile: „zice-l-aș”, „rogu-te”, „răi ghioci”; epitete metaforice:
„menestrelul trist”, „veninul vechi”. 
Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă: „Împărăţea peste bureţi / Crai
Crypto, inimă ascunsă”, înfăţişat ca un inadaptat, cu o fire ciudată, închisă, pe care supuşii îl „bârfeau” cu
dispreţ: „Sterp îl făceau şi nărăvaş / Că nu vroia să înflorească”. În antiteză cu ciuperca-rege, lapona (locuitoare
de la pol) este prezentată cu tandreţe, sugerând gingăşie şi fragilitate: „Lapona mică, liniştită, / Cu piei: pre
nume - Enigel”. Tânăra plecase din ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în căutare de soare şi de lumină,
poposind, ca să se odihnească şi să-şi adape renii, la „Crypto, mirele poienii”. Ca şi în „Luceafărul” lui
Eminescu, cei doi, regele-ciupercă şi lapona, se întâlnesc în visul fetei, iar Crypto rosteşte o chemare încărcată
de dorinţe, ca aceea a fetei din poemul eminescian. Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto
începe patetic, printr-o repetiţie ce sugerează pasiune - „Enigel, Enigel”-, sentimente calde şi emoţionante
contrare firii reci a regelui-ciupercă şi o cheamă pe tânără în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite
soarele, ideal spre care ea aspiră cu toată energia spirituală: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn fraged şi răcoare”.
Lapona îl refuză cu delicateţe, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de umezeală şi fata de frig, mediu
propice numai regelui-ciupercă, în timp ce „Eu de umbră mult mă tem, / Că dacă-n iarnă sunt făcută / [...] Mă-
nchin la soarele-nţelept”. Se manifestă aici motivul soare-umbră, sugerând cele două lumi incompatibile cărora
le aparţin cele două fiinţe care nu pot comunica ideatic şi sentimental. Soarele este simbol al vieţii spirituale, al
luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea fiinţei superioare de a aspira către absolut. Umbra, întunericul şi
umezeala simbolizează condiţia omului obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa către idealuri. Ca orice fiinţă
inferioară, Crypto nu poate înţelege lumea omului superior, care năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru împlinirea
idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind asemănat sugestiv cu o
fântână, simbol al aspiraţiei spre cunoaştere: „Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata
albă mi-e stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”. Omul obişnuit, muritorul dezinteresat de lumea abstractă, nu se
poate înălţa spre absolutul cunoaşterii, care-i poate fi fatal: „Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de
pădure, / Că sufletul nu e fântână / Decât la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu
otravă”. Regele Crypto este victima propriei neputinţe şi cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre
într-o lume pe care n-o înţelege şi cu care nu se potriveşte: „Şi sucul dulce înăcreşte! / Ascunsa-i inimă
plesneşte”. Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu „măsălariţa mireasă”, o fiinţă din lumea
lui, o plantă medicinală toxică potrivită lui, întrucât fac parte din acelaşi regn. Referirea la „Laurul-Balaurul”
sugerează aceeaşi idee a „nuntirii” posibile numai între două fiinţe aparţinând aceleiaşi lumi, deoarece „laurul”
este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut, cu fructul ţepos: „Cu Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul, / Să-l
toace, gol la drum să iasă, / Cu măsălariţa-mireasă, / Să-i ţie de împărăteasă”. Condiţia omului obişnuit, comun,
este tragică prin neputinţa de a-şi depăşi limitele, de a aspira către valori spirituale superioare - „Că-i greu mult
soare să îndure / Ciupearcă crudă de pădure” -, precum şi setea de absolut de care este stăpânit omul superior, ce
năzuieşte către cunoaştere, lumină spirituală - „Mă-nchin la soarele-nţelept” - a făcut ca balada Riga Crypto şi
lapona Enigel a lui Ion Barbu să fie numită „un luceafăr întors”. Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin a
două lumi diferite din Luceafărul eminescian este şi ideea acestei balade, numai că omul superior este fata
(lapona Enigel), iar fiinţa inferioară este regele-ciupercă (Riga Crypto).
Prozodia, la început, este tradițională și se schimbă cu una modernă: versuri 8-9 silabe, dar și de 5-9 silabe, rima
îmbrățișată, monorimă, încrucișată (savantă) și strofe inegale.
Tema iubirii ca formă de cunoaștere și viziunea modernistă asupra lumii lui Barbu se reflectă într-un mod
original și unic prin prezența unor metafore surprinzătoare care transmit un mesaj încifrat și în care poetul
dorește să promoveze arta sa ca act de cunoaștere, lucru reieșit din prezentarea poveștii de dragoste dintre doi
membri care fac parte din două lumi diferite.
Opera literară „Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă alegorică barbiană ce reușește să impresioneze prin
ideile transmise și prin viziunea amplă asupra sentimentului de iubire care nu este de fiecare dată realizabil.
Melancolie
Tudor Arghezi
Mesajul operei lirice

Melancolie
de Tudor Arghezi 

Am luat ceasul de-ntâlnire

Când se tulbură-n fund lacul
Și-n perdeaua lui subțire
Își petrece steaua acul.

Câtă vreme n-a venit

M-am uitat cu dor în zare.
Orele și-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Și acum c-o văd venind

Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Și-as voi să mi se pară.

Mesajul  unei opere lirice reprezintă un cumul al ideilor, al sentimentelor și al stărilor pe care poetul
intenționează să le transmită cititorului, în mod direct, prin vocea eului liric, cu scopul de a impresiona, de a
sensibiliza, de a-l impresiona din punct de vedere estetic. Accentul este pus pe subiectivitate, pe nota afectivă,
ce susține caracterul confesiv al textului. 

opinia mea mesajul poeziei ,,Melancolie’’ de Tudor Arghezi pune în lumină o atmosferă sufletească
nealterată în diversele ipostase ale lirismului. Îndragostitul își așteaptă iubita într-un moment propice întâlnirii
de amor, la ceasul tainic al înserării, într-un decor natural pe măsură. 

În primul rând, semnificațiile textului sunt transmise prin intermediul ideilor poetice exprimate prin vocea eului
liric, aflat în ipostaza de îndrăgostit și își face simțită prezența printr-o serie de indici morfologici, precum
pronumele personale la persoana I ,,m’’, ,,mi’’și verbele la persoana I ,,am luat’’, ,,am uitat’’. Arghezi reușește
să creioneze o ambianță deosebit de sugestivă, având la dispoziție un număr minim de componente. Printr-o
răsfrângere a stării afective a poetului, lacul și steaua trăiesc emoția întrepătrunderii, oferind priveliștea unui
mediu natural erotizat. Chiar timpul se contaminează de dorință, se supune atracției universale, astfel încât
durata interioară (,,orele’’) se înscrie în timpul cosmic - sau în veșnicie (,,firul mare’’). Modul de expunere
predominant este descrierea de tip tablou, care se îmbină cu monologul liric. 
Structura textului reprezintă chintesența mesajului. În prima strofă, îndrăgostitul își așteaptă cu mare entuziasm
făptura dorită într-un moment propice întâlnirii de amor în ceasul înserării. Următoarea strofă prezintă timpul
contaminat de dorință, care în plan subiectiv, aceasta înseamnă că absența prelungită a obiectului iubirii
amplifică tensiunea sufletească și conduce la senzația eternizării așteptării. În ultima strofă, Arghezi renunță la
reprezentarea metaforică în favoarea imaginii concrete. Cadrul se îngustează acum considerabil, reducându-se la
timpul fizic - sau profan - (acum) și la spatiul cotidian-pământesc („poteca solitară"). 

În al doilea rând, mesajul operei lirice este redat printr-un limbaj artistic, figurile de stil, dobândind, în
context, valențe deosebit de expresive. Astfel, personificarea ,,Când se turbură-n fund lacul’’ sugerează perfect
sentimentele îndrăgostitului de melancolie; imaginea dinamică ,,Și acum c-o văd venind/Pe poteca solitară’’
evidențiază sentimentele de ușoară deprimare, izolare, metafora ,,Orele și-au împletit/Firul lor cu firul mare’’
arată că timpul se molipsește de dorintă, se supune atracției universale, astfel încât perioada interioară se înscrie
în veșnicie.

  În concluzie, poezia ,,Melancolie’’ de Tudor Arghezi are un conținut ideatic, original, profund,
interesant, inedit, iar mesajul transmis este unul profund/relevant, deschis interpretărilor cititorului ce ia contact
cu universul ficțional propus de poet. 
 
Particularitati ale unui text poetic studiat, aparținând lui Ion Barbu
(Baladă/ „Luceafărul” întors/ Poem de factură filosofică)

Ion Barbu este prin formare matematician și dorește să-i demonstreze lui Tudor Vianu că este capabil să
scrie poezii. Întreaga sa creație se încadrează în perioada modernismului.
Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” a apărut în anul 1924, iar în anul 1930 a fost integrată în volumul „Joc
secund”. Opera face parte din a doua etapă a lui Barbu – baladic – orientală.
,,Riga Crypto și lapona Enigel’’ aparține modernismului, care este o mișcare culturală apărută ca o recție
împotriva tradiționalismului și se caracterizează prin introducerea unor idei sau concepții asupra expresiei
artistice. Elementele moderniste prezente în acest text sunt: încifrarea mesajului și cultivarea ambiguității,
promovarea poeziei ca act de cunoaștere și prezența unor motive literare inedite: fântâna, luna, timpul, soarele
(prezența unor metafore surprinzătoare).
Tema o reprezintă iubirea ca formă de cunoaștere și care se îmbină armonios cu natura. O primă secvență
sugestivă este întâlnirea protagoniștilor la fântână, din care se observă existența a două tipuri umane diferite:
Lapona dorește să-și depășească condiția, iar Crypto vrea să-și continue viața alături de mediul ciupercilor. De
asemenea, ciuperca îi oferă dulceața fragilor, simbol al iubirii instinctuale, însă tânăra îl refuză, deoarece aspiră
către absolut.
Viziunea despre lume se reflectă în universul poetic original care exprimă, într-un limbaj ambiguu,o lume de
esențe contemplate de spirit.
Un prim element de structură îl reprezintă titlul care este alcătuit din numele celor două ființe din lumi opuse:
riga – rege, Crypto – închis / ascuns, lapona (locuitoare a țării ghețurilor) – Enigel (înger). Titlul este analitic și
anticipează tema dragostei imposibile, deoarece fiecare personaj vine din lumi diferite: regele trăiește într-un
spațiu izolat și umed, fără lumină, iar Enigel vine dintr-o lume rece și se îndreaptă spre lumină, spre soare.
De asemenea, compozițional, poemul este alcătuit din două părți: nunta consumată, împletită, cadru al celeilalte
nunți, povestită, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălarița.
Tehnica folosită este aeea a povestirii în ramă.
Relața incipit-final este sugestivă pentru această operă. Incipitul este dat de formula de adresare folosită de
nuntașul care încearcă să convingă menestrelul să cânte povestea tristă a regelui Crypto și a laponei Enigel.
Atmosfera lumească este de „chef”, iar povestea a mai fost spusă o dată.
Finalul este trist, deoarece Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, iar încercarea ființei inferioare de a-
și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
Relațiile de simetrie sunt date de cele trei chemări – descântece ale rigăi și de cele trei refuzuri ale fetei. În
prima chemare, Crypto își îmbie aleasa cu „dulceață” și cu „fragi” (elemente ale existenței vegetale), însă fata îl
refuză. Craiul îi oferă lumea peste care domnește, iar refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, de
asemenea, puterea sacrificiului și prezentarea valorilor supreme ale lumi lui „somnul fraged” și „uitarea”.
Relațiile de opoziție sunt evidențiate la nivelul celor doi protagoniști, reliefându-se caracteristicile lor: opoziția
copt – necopt, soare – roată albă, dar și prin ideile lor care nu corespund, de aceea, nu poate avea loc nicio
nuntă.
Din punct de vedere stilistic, predomină inversiunile: „zice-l-aș”, „rogu-te”, „răi ghioci”, epitete metaforice:
„menestrelul trist”, „veninul vechi”.
Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă: „Împărăţea peste bureţi / Crai
Crypto, inimă ascunsă”, înfăţişat ca un inadaptat, cu o fire ciudată, închisă, pe care supuşii îl „bârfeau” cu
dispreţ: „Sterp îl făceau şi nărăvaş / Că nu vroia să înflorească”. În antiteză cu ciuperca-rege, lapona (locuitoare
de la pol) este prezentată cu tandreţe, sugerând gingăşie şi fragilitate: „Lapona mică, liniştită, / Cu piei: pre
nume - Enigel”. Tânăra plecase din ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în căutare de soare şi lumină, poposind,
ca să se odihnească şi să-şi adape renii, la „Crypto, mirele poienii”. Ca şi în „Luceafărul” lui Eminescu, cei doi,
regele-ciupercă şi lapona, se întâlnesc în visul fetei, iar Crypto rosteşte o chemare adejnenitoare, încărcată de
dorinţe, ca aceea a fetei din poemul eminescian. Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto
începe patetic, printr-o repetiţie ce sugerează pasiune - „Enigel, Enigel”-, sentimente calde şi emoţionante
contrare firii reci a regelui-ciupercă şi o cheamă pe tânără în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite
soarele, ideal spre care ea aspiră cu toată energia spirituală: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn fraged şi răcoare”.
Lapona îl refuză cu delicateţe, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de umezeală şi frig, mediu propice
numai regelui-ciupercă, în timp ce „Eu de umbră mult mă tem, // Că dacă-n iarnă sunt făcută / [...] Mă-nchin la
soarele-nţelept”. Se manifestă aici motivul soare-umbră, sugerând cele două lumi incompatibile cărora le
aparţin cele două fiinţe care nu pot comunica ideatic şi sentimental. Soarele este simbol al vieţii spirituale, al
luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea fiinţei superioare de a aspira către absolut. Umbra, întunericul şi
umezeala simbolizează condiţia omului obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa către idealuri. Ca orice fiinţă
inferioară, Crypto nu poate înţelege lumea omului superior, care năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru împlinirea
idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind asemănat sugestiv cu o
fântână, simbol al aspiraţiei spre cunoaştere: „Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata
albă mi-e stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”. Omul obişnuit, muritorul dezinteresat de lumea abstractă, nu se
poate înălţa spre absolutul cunoaşterii, care-i poate fi fatal: „Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de
pădure, / Că sufletul nu e fântână / Decât la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu
otravă”. Regele Crypto este victima propriei neputinţe şi cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre
într-o lume pe care n-o înţelege şi cu care nu se potriveşte: „Şi sucul dulce înăcreşte! / Ascunsa-i inimă
plesneşte”. Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu „măsălariţa mireasă”, o fiinţă din lumea
lui, o plantă medicinală toxică potrivită lui, întrucât fac parte din acelaşi regn. Referirea la „Laurul-Balaurul”
sugerează aceeaşi idee a „nuntirii” posibile numai între două fiinţe aparţinând aceleiaşi lumi, deoarece „laur”
este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut, cu fructul ţepos: „Cu Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul, / Să-l
toace, gol la drum să iasă, / Cu măsălariţa-mireasă, / Să-i ţie de împărăteasă”. Condiţia omului obişnuit, comun,
este tragică prin neputinţa de a-şi depăşi limitele, de a aspira către valori spirituale superioare - „Că-i greu mult
soare să îndure / Ciupearcă crudă de pădure” -, precum şi setea de absolut de care este stăpânit omul superior, ce
năzuieşte către cunoaştere, lumină spirituală - „Mă-nchin la soarele-nţelept” - a făcut ca balada Riga Crypto şi
lapona Enigel a lui Ion Barbu să fie numită „un luceafăr întors”. Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin a
două lumi diferite din Luceafărul eminescian este şi ideea acestei balade, numai că omul superior este fata
(lapona Enigel), iar fiinţa inferioară este regele-ciupercă (Riga Crypto).
Prozodia, la început, este tradițională și se schimbă cu una modernă: versuri 8-9 silabe, dar și de 5-9 silabe, rima
îmbrățișată, monorimă, încrucișată (savantă) și strofe inegale.
Tema iubirii ca formă de cunoaștere și viziunea modernistă asupra lumii lui Barbu se reflectă într-un mod
original și unic prin prezența unor metafore surprinzătoare care transmit un mesaj încifrat și în care poetul
dorește să promoveze arta sa ca act de cunoaștere, lucru reieșit din prezentarea poveștii de dragoste dintre doi
membri care fac parte din două lumi diferite.
Opera literară „Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă alegorică barbiană ce reușește să impresioneze prin
ideile transmise și prin viziunea amplă asupra sentimentului de iubire care nu este de fiecare dată realizabil