Din înregistrările lecturilor lui Cayce

La început a fost Duhul; o imensă mare de forţă a minţii, energie a discernământului, ocupând tot spaţiu,
tot timpul. Omniscienţă, Omnipotenţă, Omniprezenţă, aceasta a fost sursa a tot; Cauza Primordială, Forţa
Universală. Acesta era Întregul, Esenţa vieţii, EU SUNT CEL CE SUNT. Acesta era (n.tr. şi ESTE)
Eternul Dumnezeu.
Mintea Lui Dumnezeu îmbrăţişează energia totală a vieţii, pentru că totul în forma sa elementară este
Unul. Tot timpul, tot spaţiul, toată puterea şi materia sunt în esenţă una şi se bazează pe forţa de atracţie şi
repulsie, pe legea pozitivului şi negativului, în jurul căreia se învârte Universul. Mişcarea, vibraţia
acestei structuri atomice, sunt manifestarea Creatorului. În timpul activităţi nebuloase de colectare a
forţelor pozitiv-negative acestea devin putere creatoare . Atomii, moleculele, celulele şi materia se
schimbă; dar esenţa, duhul, nu se schimbă. Numai forma de manifestare se schimbă, nu şi relaţia cu
Cauza Primordială.
Cea de-a doua cauză a fost dorinţa; dorinţa de auto-exprimare, dorinţa de a crea, dorinţa de companie.
Duhul s-a mişcat, iar prin mişcarea de Sine, Sinele a creat o vibraţie separată; o manifestare separată.
Astfel, în această mare a păcii şi a vibraţiei în armonie a venit un Amilius , Lumina; prima expresie a
minţii divine, manifestarea dintâi a duhului, s-a născut primul Fiu care a emanat din duhul Sursei, precum
un gând frumos, precum o idee. Aceasta a fost prima Creaţie.
Din necesitate, Amilius a fost înzestrat cu voinţă liberă, cu raţiune, altfel ar fi rămas al Întregului, la
voinţa Întregului. Cu toate că este parte a Întregului şi este conştient de identitatea sa cu Sursa, el a fost o
entitate separată şi conştient de propria sa individualitate în timp ce era totşi una cu Creatorul în
duh şi în intenţie. Acesta a fost Amilius, Cel care a favorizat sosirea celorlalte entităţi sufleteşti în această
lume electro-spirituală – pentru că toate sufletele au fost create la început; nici unul nu a fost creat mai
târziu. Cu voinţă liberă şi raţiune, ele au existat ca şi copii într-o stare a perfecţiunii, în deplin acord cu
Voinţa divină a Sursei lor. Aceste nenumărate manifestări, manifestări fără sex ale duhului, au fost
descendenţi perfecţi ai unui Tată binevoitor şi se bucurau de o viaţă cu adevărat spirituală, într-o lume cu
adevărat spirituală. Ascultători în întregime Voinţei Supreme aşa cum a fost Amilius, ei au fost
companioni ai Tatălui, aşa cum le fusese destinat să fie; o parte a Întregului şi totuşi conştienţi că erau
entităţi separate şi independente.
Atâta timp cât aveau libertatea de a alege, fiecare a gândit mai înainte la el însuşi, prima reacţie şi prima
impresie era oarecum diferită de a tuturor celorlalţi. Astfel, fiecare idee individuală şi fiecare realizare sau
motiv a devenit o parte a entităţii. Gând după gând, experienţă după experienţă, fiecare dintre aceste
duhuri neîntrupate şi-a construit propria sa individualitate aparte şi propriul său caracter. Activitatea
entităţii duh a devenit astfel propria-şi înregistrare ca suflet. Acesta este gândul şi a apărut în mod
gradual.
Fiecare gând şi fiecare faptă s-a înregistrat nu numai pe sufletul entităţii ci şi pe ghemul timpului şi
spaţiului sau la altfel spus pe Înregistrările Akashice.
Aceasta este „Înregistrarea Îngerului” sau „Cartea Vieţii” despre care se vorbeşte. Nimic nu scapă
acesteia. Fiecare vibraţie de la începuturi este în permanenţă înregistrată pe fluxul timpului şi spaţiului.
Dar, nu pentru mult timp, voinţa sufletelor va rămâne departe de voinţa Sursei lor. Fascinate de puterea
propriei lor individualităţi creatoare, ele au început să experimenteze. Dorinţa şi auto-mărirea au dat
naştere la distrugere – lucru care era în opoziţie cu bunătatea, era opusul voinţei Lui Dumnezeu. Prin
mărirea proprie lor voinţe şi independenţe a apărut egoismul şi egocentrismul. A fost întoarcerea de la
voia lui Dumnezeu, cea care a dus la cădere, la separare, la sfârşitul stării de perfecţiune.
Aceasta a fost Revolta Îngerilor sau CădereaOmului. Când sufletele s-au întors de la voia lui Dumnezeu
către propria lor voinţă, ele s-au separat de casa lor spirituală, de casa lor naturală, pentru o lungă
perioadă de timp. Legătura a fost întreruptă prin propria lor alegere, şi numai propria lor alegere ar putea-
o reface. Curând avea să nu mai există nici o cale de întoarcere; starea perfectă care era dreptul lor din
naştere era deja prea dificil de atins. O evoluţie auto-creată era în curs de desfăşurare. Ei au căzut din ce
în ce mai departe de Voia Divină, până când nu a mai existat nici o speranţă de revenire – nici o revenire
la origine.
Amilius şi-a dat seama de ceea ce se întâmplă. A fost conceput un plan prin care s-a stabilit un mijloc de
scăpare din grava situaţie în care se aflau „pierdutele” suflete căzute. Prin intervenţia pe care el a
acceptat-o în mod voluntar, avea sarcina de a readuce lumea înapoi – o sarcină aproape copleşitoare prin
amploarea ei. Acesta a fost primul dintre multele sacrificii.
În conformitate cu planul, fiinţa a venit în materialitate; pentru că materia era esenţială în scopul
demonstrării fizice a separării de spiritual , astfel sufletele au devenit conştiente de căderea lor, cu toate
că Pământul nu fusese creat doar pentru om. Sistemele solare, planetele şi Pământul au căpătat formă,
create prin aceleaşi vibraţii-gând şi prin aceeaşi esenţă a vieţii emanată de mintea lui Dumnezeu.
Polarităţile – pozitivul şi negativul, sunt cheile de boltă în jurul cărora se roteşte lumea. Atomul, format
din electroni cu polaritate negativă, care se rotesc în jurul protonilor care au polaritate pozitivă, acesta
este blocul constructiv. Fiecare atom, fiecare celulă, acesta sunt o lume prin ele însele, iar această lume
este motivată de acelaşi duh dătător de viaţă, nu este Creatorul, ci sunt manifestarea Creatorului.
Cosmosul a fost construit prin intermediul şi pe principiile care au devenit cunoscute sub denumirea de
muzică, aritmetică şi geometrie; armonie, sistem şi echilibru. Prin modificarea ritmului vibraţiei – a
lungimii de undă şi frecvenţei, ca să spunem aşa – au luat fiinţă diferitele mişcări, diferitele tipare, forme
şi substanţe. Acesta a fost începutul legii diversităţii, lege care furnizează tipare interminabile pentru
modelul universal. Pe această lege se bazează marile diviziuni în forţă şi materie.
Fiecare model realizat în mod inerent prin el însuşi are propriul plan al dezvoltării şi evoluţiei, unul care
corespunde sunetului unei note muzicale. Notele se alătură pentru a alcătui tonuri; tonurile devin fraze;
frazele melodii; melodiile inter-pătrunse una în alta alcătuiesc o simfonie. Înapoia şi înaintea minţii lui
Dumnezeu este jocul Universului; unul nelimitat în obiectivul imaginaţiei unui Duh A-Toate-Creator.
Toată materia se mişcă şi se schimbă, asumându-şi propriul model în funcţie de vibraţia proprie şi de
menţinerea propriei activităţi prin intermediul legii atracţiei şi repulsiei, a pozitivului şi a negativului. Tot
ceea ce a venit în existenţă a fost un aspect al minţii – al Duhului Creator.
Toată materia conţine duh şi este de natură electrică, manifestându-se în diferite forme, din cauza
diferitelor ritmuri sau viteze. Fiecare dintre condiţiile care există în planul material are un omolog şi
modelul său în panul cosmic sau spiritual. Toate forţele sunt o singură forţă. Lucrurile spirituale şi
lucrurile materiale sunt în esenţă aceleaşi, cu toate că sunt diferite ca manifestare sau expresie.
Pământul este numai un atom în Universul lumilor. Sistemul solar cuprinde şi alte lumi sau alte stări ale
conştiinţei, ale existenţei. Cu toate că fiecare dimensiune are propriul set de legi, aceeaşi forţă guvernează
legile Pământului, ale planetelor, ale stelelor, constelaţiilor, cu toate sunt ţinute în spaţiu prin aceeaşi lege
a atracţiei şi repulsiei.
Pământul reprezintă cea de-a treia dimensiune, laboratorul de testare pentru întregul sistem. Celelalte
planuri – Mercur, Marte, Venus, Jupiter, Saturn, Neptun, Uranus – urmează să joace rolul lor în planul de
evoluţie a sufletului, cu toate că într-un mod oarecum diferit şi târziu faţă de când trebuia.

„Planul Pământului, în primul rând o masă de căldură care vibra şi care a apărut dintr-o ceață
clocotind, s-a decis să fie un companion al lumii în Universul lumilor. Astfel a început rotația naturală,
cu încetul s-a deplasat mai aproape de Soare, cel de la care primeşte impulsul pentru trezirea
elementelor care dau viața în diferitele sale forme.”
(Cazul # 364-6)