Sunteți pe pagina 1din 5

DECIZIA Nr.

598 din 27 aprilie 2016


Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie


Secţia penală
DECIZIA Nr. 598
din 27 aprilie 2016

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare. Întreruperea prescripţiei executării pedepsei prin
transmiterea directă, spre executare, a mandatului european de arestare

Publicată în: Arhiva instanţei

*) Text realizat conform Deciziei nr. 37/2015, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept.

Notă:
Speţa a fost ataşată dispoziţiilor din noul Cod penal deoarece:

- art. 127 vechiul Cod penal a fost preluat în art. 163 noul Cod penal
Pentru detalii şi informaţii suplimentare consultaţi modulul EUROLEX - Corespondenţă Coduri.

- art. 597 alin. (7) C. proc. pen.


- art. 33 din Legea nr. 302/2004
- Decizia RIL nr. 2/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prelucrarea deciziei a fost realizată la G&G Consulting, Departamentul juridic. (C.B.)

Prin Sentinţa penală nr. 33/F din 24 februarie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art.
599 alin. (1) rap. la art. 597 alin. (4) cu aplic. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a respins, ca nefondată,
contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A., cu privire la punerea în executare a pedepsei
de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 72 din data de 12 decembrie 2003, pronunţată de Curtea
de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2002 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 5459 din data de
28 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2004).
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, la data de 16 noiembrie 2015, a fost înregistrată pe rolul
curţii de apel, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A., prin apărător ales care,
invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 161 alin. (1) şi art. 162 alin. (1) lit. b) şi
alin. (2) C. pen., a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 5 ani închisoare,
aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 72/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, (rămasă
definitivă la data de 28 septembrie 2005, prin Decizia nr. 5459/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
secţia penală), ca efect al împlinirii termenului legal de 10 ani.
Apărătorul ales care a formulat contestaţia la executare nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a o susţine,
motivând, cu ocazia contactării lui telefonice de către grefier, că a fost angajat doar pentru redactarea şi
depunerea acesteia, conform menţiunilor din împuternicirea avocaţială şi că nu i s-a plătit onorariul, situaţie în
care, pentru a-l reprezenta juridic pe contestatorul condamnat, a fost desemnat un apărător din oficiu, care a
pus concluzii în dezbaterile de la termenul de astăzi, solicitând admiterea contestaţiei la executare, astfel cum a
fost promovată.
S-a reţinut că, contestatorul condamnat a fost citat la adresa domiciliului declarat din România, la sediul
profesional al apărătorului ales, la adresele din Austria unde existau informaţii că ar locui (fără a fi identificat,
însă, la vreuna dintre acele adrese) şi prin afişare la sediul instanţei, iar, la termenul de astăzi, după închiderea
dezbaterilor, s-a prezentat personal în faţa instanţei, solicitând să se constate că a intervenit prescripţia
executării pedepsei.
Biroul Executări Penale al instanţei a întocmit, la data de 27 noiembrie 2015, un referat cu privire la situaţia
executării pedepsei aplicate contestatorului condamnat şi a prezentat hotărârile pronunţate de instanţele
judecătoreşti din Ungaria şi Germania, care au refuzat punerea în executare a mandatului european de arestare
emis pe numele acestuia.
La solicitarea instanţei, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a comunicat fişa de cazier judiciar a
contestatorului condamnat.

pagina 1/5 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 598 din 27 aprilie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Totodată, s-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 72 din data de 12 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul
nr. x/2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a hotărât, în primă instanţă, între altele, condamnarea
inculpatului A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedepsele complementare constând în
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani şi,
respectiv, în degradarea militară, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare, în condiţiile participaţiei
improprii, la subminarea puterii de stat, prevăzută de art. 31 alin. (2) rap. la art. 162 alin. (2) C. pen. anterior,
constatând că acesta a fost arestat preventiv, într-o altă cauză, în perioada 17 februarie 1999 - 31 martie 1999.
În sarcina inculpatului, s-a reţinut, în fapt, că, în perioada 18 - 22 ianuarie 1999, împreună cu alţi cinci
coinculpaţi (condamnaţi pentru aceeaşi infracţiune la pedepse privative de libertate cuprinse între 5 ani şi 10
ani închisoare), pe traseul Defileul Jiului (Bumbeşti) - Târgu-Jiu - Costeşti (judeţul Vâlcea) - Mănăstirea
Cozia, cu ocazia deplasării minerilor din Valea Jiului şi a altor persoane, de la Petroşani către Bucureşti
(eveniment cunoscut drept "Mineriada a 5-a"), cu intenţie, a condus şi a determinat mase mari de oameni ce au
acţionat fără vinovăţie, fiind manipulaţi (mineri şi alţi civili care li s-au alăturat), înarmaţi cu bâte, răngi,
topoare şi alte asemenea obiecte, să comită mai multe infracţiuni (distrugere, ultraj, vătămare corporală,
tentativă la omor, lipsire de libertate, tâlhărie, furt, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi
liniştii publice, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni), care au avut drept urmări vătămarea gravă a
unui număr mare de cadre ale Ministerului de Interne, cauzarea de importante pagube materiale, crearea unei
stări de haos şi sfidare a legii şi, de asemenea, să anihileze, prin acţiuni violente, forţele de ordine care au
acţionat în teren, urmărind obiective politice (înlăturarea Guvernului, demisia Preşedintelui şi organizarea de
alegeri anticipate), cu consecinţa slăbirii puterii de stat şi punerii în pericol a siguranţei naţionale.
Prin Decizia nr. 5459 din data de 28 septembrie 2005 (definitivă), pronunţată în Dosarul nr. x/2004, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, între altele, recursul declarat de inculpat, numai în ceea ce
priveşte pedeapsa accesorie, interzicându-i, cu acest titlu, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)
lit. a) şi b) C. pen. anterior, pe durata şi în condiţiile art. 71 din acelaşi cod.
Pentru punerea în executare a pedepsei de 5 ani închisoare, la data de 28 septembrie 2005, Curtea de Apel
Bucureşti, secţia I penală, a emis, pe numele condamnatului A., mandatul nr. 229/2003, care nu a putut fi
executat, întrucât, din verificările efectuate, a rezultat că acesta a părăsit teritoriul României la data de 27
aprilie 2005, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, astfel că a fost dat în urmărire generală, la data de
29 septembrie 2005 şi, respectiv, în urmărire internaţională, la data de 30 septembrie 2005.
Referitor la fapta care a motivat pronunţarea hotărârii definitive de condamnare, s-a constatat, prin prisma
dispoziţiilor art. 4 C. pen. actual şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2002, că aceasta nu a fost dezincriminată,
constituind, potrivit legii penale noi (intrată în vigoare la data de 01 februarie 2014), infracţiunea de instigare,
în forma participaţiei improprii, la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, prevăzută de art. 52 alin. (3) rap.
la art. 397 alin. (2) din actualul C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
Prin urmare, s-a apreciat că executarea pedepsei de 5 ani închisoare, în mod definitiv aplicată
contestatorului condamnat, nu a încetat prin intrarea în vigoare a legii penale noi.
Pe de altă parte, atât potrivit art. 125 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen. anterior, cât şi
conform art. 161 alin. (1) şi art. 162 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din actualul C. pen., s-a reţinut că prescripţia
înlătură executarea pedepsei principale, iar termenul de prescripţie, în cazul pedepselor cu închisoarea care nu
depăşesc 15 ani, este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani şi se
calculează de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
În speţă, raportat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată contestatorului condamnat, termenul de
prescripţie este de 10 ani şi, potrivit art. 186 alin. (1) C. pen. actual (care a reluat întocmai dispoziţiile art.
154 C. pen. anterior), s-ar fi împlinit la data de 27 septembrie 2015.
Înainte de împlinirea acestui termen, a intervenit, însă, întreruperea cursului prescripţiei, care face să curgă
un nou termen de prescripţie, ce nu s-a împlinit încă.
Astfel, din menţiunile inserate în referatul întocmit de Biroul Executări Penale şi din hotărârile judecătoreşti
comunicate de acelaşi birou, curtea de apel a reţinut următoarele aspecte:
- la data de 29 septembrie 2005, în temeiul art. 68 din Legea nr. 302/2004 (în reglementarea de la data
publicării), s-a formulat cerere de arestare provizorie a contestatorului condamnat, în vederea extrădării;
- la data de 08 martie 2011, contestatorul condamnat a fost arestat şi eliberat în aceeaşi zi de către
autorităţile judiciare austriece, întrucât extrădarea acestuia a fost refuzată încă din anul 2006;
- la data de 04 iulie 2007, a fost emis, pe numele contestatorului condamnat, un mandat european de arestare;
- la data de 28 aprilie 2015, persoana solicitată a fost arestată provizoriu în Ungaria, în vederea predării
către România;
- la data de 30 aprilie 2015, mandatul european de arestare, tradus în limba maghiară, a fost transmis

pagina 2/5 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 598 din 27 aprilie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

autorităţii competente din Ungaria, punerea în executare a acestuia fiind însă respinsă;
- la data de 15 mai 2015, persoana solicitată a fost arestată provizoriu în Germania, în vederea predării
către România;
- la data de 20 mai 2015, mandatul european de arestare, tradus în limba germană, a fost transmis autorităţii
competente din Germania, punerea în executare a acestuia fiind însă, din nou, respinsă.
În aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. pen. anterior, în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare (ce reglementau întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei şi efectul acesteia), precum
şi a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată (potrivit cărora depunerea cererii de
extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând un recurs
în interesul legii, a statuat, prin Decizia nr. 2/2012, cu efect obligatoriu pentru toate instanţele judecătoreşti, că
transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare
ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana urmărită, indiferent dacă aceasta este sau
nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, acest
efect neproducându-se doar în cazul transmiterii mandatului respectiv prin difuzare.
În considerentele deciziei respective, Înalta Curte a arătat că mandatul european de arestare acoperă un
câmp de aplicare identic cu cel al extrădării, căreia în concret i se substituie între statele membre ale Uniunii
Europene, pentru simplificarea cooperării judiciare în interiorul Uniunii, conform Deciziei-cadru a Consiliului
nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, astfel că raportul dintre cele două instituţii - extrădarea şi
mandatul european de arestare - este unul de la general la special, iar, în măsura în care reglementarea
mandatului european de arestare nu cuprinde norme edictate într-un anume domeniu, devin aplicabile normele
de drept cu caracter general din materia extrădării - fără ca aceasta să constituie o interpretare extensivă,
realizată prin analogie, întrucât mandatul european de arestare reprezintă o extrădare simplificată. în
consecinţă, transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de către autorităţile române către
autorităţile judiciare ale statului membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana solicitată întruneşte
toate elementele ce caracterizează o cerere de extrădare, caz în care se impune a-i fi recunoscut efectul
prevăzut de lege, şi anume acela de cauză specială de întrerupere a prescripţiei. A mai arătat Înalta Curte că un
act precum mandatul european de arestare relevă existenţa şi persistenţa acţiunii autorităţilor judiciare române
de supunere a infractorilor la executarea pedepselor cu închisoarea şi implică exerciţiul efectiv al acestei
acţiuni, constituind, fără îndoială, un act procesual întreruptiv de prescripţie. Cu atât mai mult efectul
întreruptiv de prescripţie se impune a fi recunoscut în situaţia în care, faţă de persoana solicitată, se dispune
măsura arestării provizorii în vederea predării în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile
române, întrucât perioada de arest executată în statul străin este considerată a fi efectuată în faza de executare a
procesului penal şi urmează a se deduce din durata pedepsei, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,
republicată.
Conform dispoziţiilor art. 89 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr.
300/2013 (intrate în vigoare la 15 zile de la publicarea ultimei legi în M. Of. nr. 772/11.12.2013, prin urmare
anterior împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei), transmiterea spre executare a mandatului
european de arestare autorităţii străine competente să îl primească sau să îl execute întrerupe cursul
prescripţiei.
Aceste dispoziţii, care nu au suferit în timp vreo modificare, sunt în vigoare şi în prezent, când întreruperea
cursului prescripţiei executării pedepsei şi efectul acesteia sunt reglementate în art. 163 C. pen. actual.
Contestaţie la executare
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, condamnatul A. prin care a solicitat, admiterea
contestaţiei, în sensul anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii.
A arătat că, competenţa de a judeca contestaţia în anulare aparţine Curţii de Apel Bucureşti, conform art.
597 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere că nu a început executarea pedepsei, iar instanţa de executare este
prima instanţă care l-a judecat.
De asemenea, a susţinut că mandatul de executare a pedepsei închisorii nu a fost pus în executare, iar la
momentul de faţă s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei, conform art. 161 alin. (1) C. pen.
rap. la art. 162 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.
Totodată, a arătat că, în cauză, nu a intervenit niciun caz de întrerupere sau de suspendare a cursului
prescripţiei, iar contestatorul nu a comis nicio altă infracţiune în intervalul scurs de la pronunţarea hotărârii
definitive de condamnare şi până la formularea prezentei contestaţii.
Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului A., reprezentantul Ministerului
Public şi de contestatorul condamnat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu
mai fi reluate.

pagina 3/5 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 598 din 27 aprilie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Motivarea instanţei
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază ca aceasta
este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Critica condamnatului A., privind competenţa de soluţionare a prezentei contestaţiei, în sensul că, potrivit
art. 597 alin. (1) C. proc. pen. Curtea de Apel Bucureşti, ar fi competentă să soluţioneze contestaţia acestuia,
având în vedere că nu a început executarea pedepsei, iar instanţa de executare este prima instanţă care l-a
judecat, urmează să fie respinsă, întrucât potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă
instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic
superioară şi, prin urmare, având în vedere că hotărârea atacată este pronunţată de către Curtea de Apel
Bucureşti, Înalta Curte este competentă să soluţioneze contestaţia acestuia.
Pe fondul contestaţiei, se constată că prin hotărârea atacată, în mod corect s-a reţinut că, transmiterea
directă, spre executare, a mandatului european de arestare emis de instanţa română pe numele contestatorului
condamnat către autorităţile judiciare competente din Ungaria şi Germania (care au şi procedat la arestarea
provizorie a acestuia, în vederea predării, chiar dacă, ulterior, au respins punerea în executare a mandatului
respectiv, motivul invocat - aprecierea caracterului preponderent politic al condamnării - fiind nerelevant în
raport cu obiectul prezentei cauze), la datele de 30 aprilie 2015 şi, respectiv, 20 mai 2015, înainte de
împlinirea termenului prescripţiei executării pedepsei, a avut, drept efect, de fiecare dată, conform legii
române, întreruperea cursului acelei prescripţii, astfel că, la data de 20 mai 2015, a început să curgă un nou
termen de prescripţie, de 10 ani, care, potrivit art. 186 alin. (1) C. pen. în vigoare, se va împlini abia la data
de 19 mai 2025.
În acest sens este şi Decizia nr. 2 din data de 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, secţii unite, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 281/27.04.2012, care a statuat că, în
interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, republicată, şi ale art. 127 C. pen., stabileşte că: "Transmiterea
directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat
membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu
în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul
condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 33/F din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I
penală.
Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiţiei.
Soluţia instanţei
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei
penale nr. 33/F din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
_____________

Procesat de CT

pagina 4/5 Data print: 9/18/2019


DECIZIA Nr. 598 din 27 aprilie 2016
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

pagina 5/5 Data print: 9/18/2019