Handbalul este un joc sportiv de mare atractivitate şi spectaculozitate, bazat pe

viteza de deplasare şi de execuţie a jucătorilor, cărora le pretinde o înalta pregătire

atletică, forţă şi rezistenţă, gândire tactică şi o perfectă armonizare în cadrul echipei.
Fiecare echipă de handbalul este alcătuită din 7 jucători (6 jucători de câmp şi 1 portar)
dar pe foaia de arbitraj pot fi trecuţi 16 jucători; cei 9 jucători, de rezervă, pot schimba,
oricând în timpul jocului, pe cei din teren. Jocul constă din încercarea de a introduce
mingea în poarta echipei adverse şi de a apăra în acelaşi timp propria poartă împotriva
atacurilor adverse. Mingea se joacă cu mâinile, dar este permisă atingerea ei cu orice
parte a corpului (cu excepţia picioarelor, de la genunchi în jos). Singurul care îşi poate
folosi şi picioarele este portarul, pentru a-şi apăra poarta.
Jucătorul aflat în posesia mingii, are dreptul să se deplaseze maximum 3 paşi cu
mingea în mână, după care trebuie să o paseze; pentru parcurgerea unei distanţe mai
mari, jucătorul trebuie să dribleze, ca la baschet. Mingea poate fi ţinută în mână
maximum 3 secunde.
La începutul fiecărei reprize, sau după marcarea unui gol, jocul se reia de la
centrul terenului, de către echipa care a primit gol. După trecerea timpului de joc a
primei reprize, echipele îşi schimbă terenurile pentru a se juca repriza a doua.
Meciul este condus de 2 arbitri, ajutaţi de un secretar, un cronometror şi un
observator din partea Federaţiei Române de Handbal. Terenul de joc cuprinde un câmp
de joc, având forma unui dreptunghi, cu lungimea de 40 m şi lăţimea de 20 m şi două
spaţii de poartă. Poarta este aşezată pe mijlocul fiecărei linii de fund (linia de poartă) şi
are dimensiunile de 2 m înălţime şi 3 m lăţime, fiind prevăzută cu plasă; spaţiul de
poartă este zona aflată la 6 m în faţa porţii, în care nu poate acţiona decât portarul.
Linia de aruncare liberă este marcată, întrerupt, la distanţa de 9 m în faţa porţii;
linia de aruncare de la 7 m se afla în faţa fiecărei porţi, perpendicular pe linia de fund.
Mingea este confecţionată din piele sau material sintetic, având o circumferinţă de 58 –
60 cm şi o greutate de 425 – 475 grame; pentru femei şi juniori, mingea are
circumferinţa de 54 – 56 cm şi greutatea de 325 – 400 grame. Timpul de joc este de
două reprize a câte 30 de minute cu o pauză de 10 minute între reprize. Jocul de handbal
permiţând o angajare directă între adversari, poate deveni dur şi periculos; pentru a

1
preveni această deformare nedorită a jocului, regulamentul este foarte exigent în ceea ce
priveşte acţiunile periculoase ale jucătorilor.

Tehnica jocului în atac

Cuprinde elementele tehnice:

 Mişcarea în teren – cuprinde procedee tehnice pentru deplasare în vederea
mânuirii mingii, pentru a iniţia şi finaliza atacul, pentru a face faţă deselor
schimbări de situaţii; aceste procedee tehnice sunt:
 alergarea – seamănă cu alergarea atletului, cu deosebire că paşii sunt scurţi,
faza de zbor este scurtă şi joasă pentru a putea interveni în desele schimbări
de direcţie, opriri sau întoarceri;
 săriturile – sunt executate fără ajutorul braţelor, sunt înalte, executate de pe
loc, din alergare cu bătaie pe un picior sau pe ambele picioare în scopul
apropierii de poartă, transmiterii-prinderii mingii de la coechipieri,a
depăşirii apărătorilor;
 deplasările – sunt executate în fazele a III-a şi a IV-a ale atacului, spre
înainte, oblic-înainte, lateral, înapoi şi oblic-înapoi cu paşi adăugaţi sau
încrucişaţi pentru prinderea-pasarea mingii şi ameninţării porţii;
 opririle – trebuie să fie scurte şi rapide şi se realizează prin scăderea vitezei
de deplasare şi ducerea trunchiului în direcţia opusă deplasării concomitent
cu coborârea centrului de greutate; sunt efectuate printr-o frânare pe un
picior sau pe ambele picioare, precedate de o uşoară săritură.
 pătrunderea – acţiune individuală efectuată în scopul depăşirii apărării,
pentru crearea unui culoar de pătrundere şi de aruncare la poartă;
pătrunderea este strâns legată de fenta de aruncare, de pasare, de angajarea
jucătorului de semicerc (pivot);
 schimbarea de direcţie – se poate executa cu sau fără minge în scopul
derutării apărătorului sau pentru modificarea direcţiei de deplasare în teren;
structura motrică a mişcării, la toate schimbările de direcţie, este formată
din: încetinire alergării, pas oblic lateral cu piciorul opus direcţiei de
deplasare, trecerea greutăţii corpului şi coborârea centrului de greutate,
odată cu pornirea, pe noua direcţie.
 Ţinerea mingii – executarea corectă a acestui element tehnic asigură stăpânirea
mingii şi manevrarea acestei cu precizie; mingea poate fi ţinută cu două mâini
(deasupra capului, în dreptul pieptului, în dreptul abdomenului, în dreptul
genunchilor) şi cu o singură mână (prin ţinere echilibrată, prin ţinere apucată).

2
 ţinerea mingii cu o mână prin apucare (fig. 17)– are loc după prinderea
mingii cu două mâini şi se realizează prin împingerea energică a mingii cu
mâna îndemânatică, care o cuprinde cu degetele răsfirate, executând o
uşoară strângere pe suprafaţa ei, asigurându-i stabilitatea; dusă deasupra
umărului, se pot executa pase în diferite direcţii şi procedee de aruncare la
poartă.
 ţinerea echilibrată a mingii – mingea este ţinută echilibrat în timpul
mişcărilor pregătitoare pentru aruncare şi în timpul executării aruncării;
echilibrul se realizează datorită impulsului dinspre înainte spre înapoi, dat
mingii de mâna stângă şi rezistenţei mâinii drepte care se opune acestui
impuls, nu durează mult timp, ci coincide cu timpul necesar braţului pentru
pregătirea aruncării şi a aruncării propriu-zise.
 Prinderea mingii (fig. 18) – se poate execută de pe loc din poziţia
fundamentală de atac, din alergare şi din săritură, cu două mâini – de
deasupra capului, în dreptul pieptului, în dreptul abdomenului şi în dreptul
genunchilor, şi cu o singură mână – deasupra umărului şi din lateral; cel
mai utilizat procedeu este prinderea cu două mâini în dreptul pieptului – se
execută prin întinderea braţelor în direcţia din care vine mingea, cu privirea
spre minge; degetele mâinii sunt larg desfăcute, degetele mari apropiate,
formând o cupă; degetele cuprind mingea şi se realizează amortizarea prin
îndoirea braţelor din coate.
 Pasarea mingii (fig. 18) – pasarea mingii de pe loc se execută din poziţia
fundamentală de atac, având piciorul stâng în faţă; mingea va fi dusă
deasupra umărului, din ţinere apucată sau echilibrată, cu braţul îndoit din
cot, într-un unghi ce se apropie de 90°, greutatea corpului se va afla pe
piciorul din spate; momentul aruncării, coincide cu întinderea şi impulsul
de forţă în acest picior începând din vârful piciorului până la braţul care va
executa aruncarea zvârlită. Jocul de handbal impune utilizarea de pase
scurte, rapide unde acţionează antebraţul şi mâna din articulaţia pumnului.
Pasele poate fi executată în linie dreaptă, cu boltă sau cu pământul, de pe
loc, din alergare sau din săritură; procedeele utilizate sunt: prin zvârlire,
lansare, împingere, din pronaţie, lateral din articulaţia pumnului, înapoi pe
deasupra umărului, pe la spate şi pe sub picior. Procedeele tehnice utilizate
cel mai des, sunt:
o pasa lansată de jos – mingea este dusă lângă corp, cu braţul întins în
dreptul coapsei, mâna se află în spatele mingii, degetele privesc spre
sol; aruncarea se execută prin pendularea braţului (întins) dinapoi-

3
 înainte, trunchiul se apleacă uşor pe direcţia de pasare; direcţia
aruncării este dată din articulaţia pumnului.
o pasa prin împingere – mingea este dusă în dreptul umărului, cotul
este puternic îndoit; aruncarea se execută prin întinderea bruscă a
braţului, mingea fiind împinsă înainte de extensia braţului şi flexia
executată de palma pe antebraţ; utilizată în timpul atacului pentru
circulaţia mingii.
o pasa din pronaţie – palma care ţine mingea este răsucită spre exterior
în mişcarea de pronaţie, braţul uşor îndoit din cot şi dus în faţa
corpului; aruncarea începe prin ducerea braţului lateral, cotul se
extinde, iar palma împinge puternic mingea, executând, în final, o
flexie pe antebraţ; se utilizează pentru rapiditatea transmiterii mingii
unui partener aflat pe partea braţului ce ţine mingea, în angajarea
pivotului, în atacul poziţional sau în circulaţia mingii.
o pasa pe la spate – prinderea mingii se execută cu două mâini, mâna
stângă se plasează sub minge, astfel ca mâna dreaptă (mai
îndemânatică), să fie deasupra mingii. Mâna dreaptă prinde şi
transmite mingea, prin pendularea braţului prin spate, spre stânga,
imprimând direcţia mingii cu ajutorul degetului mare şi arătător;
braţul este întins, palma priveşte în sus iar trunchiul cu o uşoară
răsucire, măreşte viteza transmiterii mingii.
 Driblingul – este elementul tehnic care permite jucătorului să se deplaseze
pe teren şi constă din împingerea mingii spre sol cu palma şi degetele uşor
desfăcute; mâna execută din articulaţia cotului, mişcări succesive înspre jos
şi sus, corpul este uşor aplecat spre în faţă cu genunchii îndoiţi; driblingul
poate exista sub două forme: dribling simplu și dribling multiplu.
 Aruncarea la poartă – finalizarea acţiunilor tactice colective se realizează
prin aruncările la poartă în vederea marcării unui număr cât mai mare de
goluri în poarta adversă; procedeele tehnice de aruncare la poartă sunt
numeroase şi au evoluat o dată cu evoluţia tacticii de joc.
 Fentele – sunt mişcări executate cu corpul sau cu segmente ale corpului,cu
şi fără minge, de pe loc şi din alergare în scopul de a induce în eroare
adversarul; fentele sunt numeroase şi pot fi legate de multe alte elemente
tehnice în special de pasarea şi de aruncarea mingii.

Tehnica jocului în apărare

4
 Are la bază procedeele tehnice de deplasare în teren, din alergare (alergare
înainte, retragerea cu spatele, pornirea rapidă, deplasarea laterală, ieşirea la adversarul
cu minge, retragerea pe semicerc) şi din poziţie fundamentală; alături de aceste
procedee tehnice, tehnica apărătorului mai cuprinde elementele tehnice strâns legate de
posesia mingii:
 Atacarea adversarului cu mingea – se efectuează ori de câte ori adversarul
primeşte sau se găseşte faţă de poartă într-o poziţie favorabilă de aruncare; se
realizează printr-un joc activ de braţe şi picioare cu care încearcă să împiedice
atacanţii să pună în pericol poarta, pasarea sau conducerea mingii.
 Scoaterea mingii de la adversar.