PROFESIA DE DASCĂL

„Să fi profesor- înseamnă să ai, să-ţi educi şi să-ţi dezvolţi neîncetat capacitatea de a
lucra cu o mare diversitate de elevi, manifestând în acelaşi timp o profundă înţelegere a
sistemului” (Della Fish, 2000)

Învăţământul nu mai este ce era, schimbarea de etapă este puternic marcată de accelerarea
schimbărilor sociale europene, ceea ce explică de ce profesorii cu cele mai bune niveluri de
pregătire încearcă un sentiment de criză şi un sentiment general de derută, transmis de altfel şi
părinţilor copiilor.
La ora confruntării cu orice schimbare, exigenţele ambiţioase ale contextului social sau
economic şi amplele încercări şi dezvoltări legislative ale contextului politic şi administrativ
ajung mereu în impas. Într-un astfel de impas se găseşte practica didactică zilnică, pornind de la
cultura de specialitate a profesorilor, de la concepţia lor cu privire la învăţământ, de la tradiţii dar
şi de la posibilităţile reale de care dispun.
Niciodată nu va avea succes o reformă educaţională împotriva mentalităţii profesorilor.
Succesul reformei depinde întotdeauna de capacitatea de a face o nouă reformă, de a da
importanţă educaţiei şi de a crea şi a dezvolta între profesori o opinie favorabilă în legătură cu ea.
Acţiunea educativă se află în mâinile profesorilor, a dascălilor şi, prin urmare, calitatea educaţiei
depinde întotdeauna de calitatea personalului care o slujeşte.
Reforma educaţională şi creşterea calităţii ofertei educaţionale la nivel naţional, regional
şi local au drept condiţie prealabilă formarea unui personal calificat şi capabil să facă dovada
competenţelor profesionale.
Toate acestea fac posibilă deschiderea şi descentralizarea treptată a sistemelor şcolare şi
adaptarea nevoilor reale ale individului şi ale comunităţii la dezvoltarea societăţii, în general.
Necesitatea pregătirii cadrelor didactice duce la profesionalizarea de care avem nevoie în
sistemul de învăţământ actual. Se cere o apropiere între educaţie şi lumea muncii prin
profesionalizarea tot mai timpurie a studiilor şi prin asumarea de către întreprinderi a unor funcţii
educative.
Profesorul de azi şi de mâine trebuie pregătit la cel mai înalt nivel în domeniul său de
specialitate, dar şi în cele ale pedagogiei, psihologiei, respectiv al metodicii predării disciplinei
sale. În formarea cadrelor didactice, indiferent de instituţia de învăţământ organizatoare, trebuie
să se ţină cont de o serie de criterii unice, de un anumit număr de ore la disciplinele fundamentale
şi de specialitate. Din păcate, nu întotdeauna programele şcolare ale instituţiilor de formare a
personalului didactic sunt unitare, fapt care face dificilă atingerea unor standarde profesionale
unice la nivel naţional şi oferirea aceleiaşi calificări studenţilor cu o pregătire profesională extrem
de vastă (Blândul, 2007).
Dacă profilul tradiţional al profesiei didactice cuprindea mai ales deprinderi şi obişnuinţe
profesionale, accentul fiind pus pe informaţie, pe conţinutul ştiinţific ce trebuia transmis, profilul
profesional actual al cadrului didactic este centrat în primul rând pe competenţe profesionale de
atins, e reflecţie şi îmbunătăţirea permanentă a metodelor prin care conţinuturile se transmit.
Abordarea teoretică, abstractă a profilului tradiţional al profesiei didactice este înlocuită
cu o abordare pragmatică a acestuia. Personalizarea carierei didactice presupune „un proces de
formare a unui ansamblu e capacităţi şi competenţe într-un domeniu dat pe baza asimilării unui
sistem de cunoştinţe teoretice şi practice, proces controlat deductiv de un model al profesiei
respective” (Păun, E., 2002). Acest model despre care se vorbeşte ar putea fi, de fapt, un model
concretizat chiar de lista de competenţe profesionale de atins.
Identitatea profesiei este dată de ce anume ar trebui să facă fiecare persoană angajată; prin
urmare, identitatea profesiei didactice este dată de ce anume trebuie să ştie să facă fiecare cadru
didactic. De asemenea, în interiorul profesiei ar putea fi şi trebuie să fie delimitate identităţi
specifice în funcţie de nivelul de învăţământ de care cadrele didactice vor preda.
În condiţiile în care beneficiarii- preşcolari, şcolari, elevi sau studenţi- sunt diferiţi, cu
nevoi distincte determinate de vârstă, interese, profil intelectual etc., se impune şi necesitatea
existenţei unor profesori pregătiţi ca atare. Astfel, ar trebui să vorbim de un portret sau profil de
competenţe al profesorului pentru nivelul preşcolar, un portret al profesorului pentru
învăţământul primar, un portret al profesorului pentru învăţământul gimnazial ş.a.m.d.
Formarea iniţială vizează introducerea viitorului cadru didactic, prin activităţi teoretice şi
practice specifice, în universul profesional pentru care acesta se formează. Pregătirea continuă se
referă la actualizările şi specializările de ordin teoretic, metodic şi practic, printr-o serie de
activităţi de formare în timpul exerciţiului profesional.
Nevoia formării iniţiale a personalului didactic se justifică pe deplin în acest mod
realizându-se diferenţa dintre profesionişti şi amatori.
Formarea iniţială reprezintă o activitatea care se realizează într-un interval de timp bine
determinat şi este un fundament la pregătirea profesională a dascălilor, fără însă a le putea
satisface nevoia perfecţionării cu cunoştinţele de specialitate, psihopedagogice şi metodice nou
apărute pe parcursul timpului. Pentru depăşirea acestor obstacole, profesorii trebuie să parcurgă –
voluntar sau obligatoriu- o serie de programe de formare continuă.