CURSUL NR.

Comerţul – definire, istoric, conţinut, funcţii

1.1. Definirea noţiunii de comerţ

Inţelegerea noţiunii de comerţ impune o abordare economică şi o abordare juridică.
Din punct de vedere economic, definirea comerţului se poate face la nivel microeconomic
şi la nivel macroeconomic.
La nivel microeconomic, comerţul reprezintă totalitatea activităţilor economice de
cumpărare de materii prime, produse, mărfuri, în vederea revânzării lor, în anumite condiţii de loc,
timp, cantităţi, sortimente, preţ convenabile pentru consumator, împreună cu serviciile comerciale
aferente vânzării, în scopul satisfacerii cerinţelor consumatorului şi obţinerii profitului de către
comerciant.
La nivel macroeconomic, comerţul reprezintă acea ramură a economiei naţionale în cadrul
căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor de la producător la consumator prin intermediul actelor
de vânzare-cumpărare.
Din punct de vedere juridic, noţiunea de comerţ se referă la transferul titlurilor de
proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum şi la prestaţiile de servicii realizate între
diferite stadii ale producţiei sau între producător şi consumator.
Clasificări:
- comerţ cu ridicata (en gros) – formă de comerţ care constă în cumpărarea şi vânzarea de
mărfuri în sortiment industrial în cantităţi mari; face legătura între producţie şi vânzarea
en detail;
- comerţ cu amănuntul (en detail) – formă de comerţ care cuprinde activităţile de vânzare-
cumpărare a mărfurilor în partizi mici, de la veriga comercială cu ridicata în scopul
revânzarii directe către consumatorul final.
- comerţ interior – totalitatea operaţiunilor de vânzare-cumpărare de mărfuri şi servicii
destinate consumului populaţiei şi agenţilor economici dintr-o ţară;

1
 - comerţ exterior – totalitatea actelor de schimb de mărfuri şi servicii între ţări, care
cuprinde două laturi:exportul şi importul.
- comerţul internaţional – ansamblul tranzacţiilor de bunuri şi servicii pe care agenţii
economici dintr-o ţară le fac cu exteriorul.

1.2. Scurtă istorie a comerţului

Apariţia schimbului de mărfuri îşi are originea în istoria îndepărtată a omenirii, fiind un
rezultat direct al diviziunii muncii.
In orânduirea primitivă, desprinderea triburilor de păstori de cele de agricultori a marcat
creşterea şi diversificarea producţiei şi implicit apariţia schimbului de produse. Dezvoltarea
forţelor de producţie a condus la apariţia şi dezvoltarea meşteşugarilor, care au realizat produse
mai mult destinate schimbului.
In orânduirea sclavagistă, caracterizată tot printr-o economie naturală, agricultura a
continuat să rămână dominantă, dar dezvoltarea meşteşugurilor şi intensificarea schimbului de
mărfuri a contribuit la formarea oraşelor şi a pieţei, unde negustorii jucau rolul de intermediari
între vânzători şi cumpărători.
Schimbul se făcea în natură, adică marfă contra marfă, purtând numele de „troc”. În faza sa
finală, aceasta este perioada în care apar banii,cu funcţiile lor de măsură a valorii mărfurilor şi de
facilitare a circulaţiei acestora.
Apariţia banilor a fost o răscruce fundamentală în evoluţia activităţilor economice.
Existenţa acestor însemne universale care permit o acumulare şi stocare fără precedent a
valorii,duce la apariţia marilor averi şi a capitalului financiar, precum şi la descompunerea
schimbului în două acte distincte – vânzarea şi cumpărarea.
O altă evoluţie importantă este remarcată în Germania secolului XIV. Din cauza lungirii
distanţelor la care se distribuie marfa, a diviziunii necesare a sarcinilor în această situaţie (comişi,
funcţionari, magazineri, cărăuşi) şi a necesităţii de a manipula diferite monede locale, se produce
diviziunea între detailanţi şi grosişti.
Începând din acest moment, liniile mari ale dezvoltării comerţului sunt trasate. Se
perfecţionează tehnologiile de realizare a produselor, apar manufacturile şi producţia la scară
mare, fapt care crează o diversitate a consumului şi a ofertei de mărfuri care fac necesară
perfecţionarea formelor de comerţ. Distribuţia se separă tot mai mult de producţie, fapt stimulat
puternic de extinderea operaţiunilor de vânzare dincolo de graniţele naţionale sau de limitele
continentelor. În mod corespunzător creşte numărul comercianţilor, precum şi paleta de activităţi
legate de procesul trecerii unui produs de la producător la consumatorul final.

2
 Literatura de specialitate evidenţiază trei perioade importante în dezvoltarea comerţului,
după constituirea sa propriu-zisă ca activitate de mijlocire a actelor de vânzare-cumpărare:
- perioada „economiei preindustriale”, în care raportul dintre cerere şi ofertă este inegal,
cererea rămânând în mare parte nesatisfăcută, deoarece producţia meşteşugarilor era
redusă ca volum şi gamă sortimentală şi avea desfacerea asigurată integral de piaţă;
- perioada „economiei de producţie”, generată de revoluţia industrială, ce creează un
avânt fără precedent al volumului şi structurii producţiei, devansând de multe ori cererea
pieţei. In acest context comerţul cunoaşte o dezvoltare puternică, rolul său concentrându-
se asupra asigurării produselor în cantităţile, calităţile, locul şi momentul solicitat de
beneficiari şi mai puţin asupra altor facilităţi şi servicii comerciale;
- perioada „economiei de consum”, după anii `50, în care societatea se dezvoltă în cadrul
economiei de piaţă, bazată pe concurenţa între producători şi între distribuitori. In această
etapă rolul comerţului e tot mai complex asigurând pe lângă desfacerea mărfurilor o serie
de servicii conexe şi utilităţi pe întregul flux al procesului de vânzare-cumpărare.

1.3. Conţinutul activităţii de comerţ

Pentru satisfacerea nevoilor consumatorlui trebuie să se realizeze actul de vânzare-
cumpărare, deci comerţul este acela care face ca bunurile şi serviciile să ajungă de la producăţor la
utilizator.
Având în vedere schimbările profunde care au intervenit în ultimele decenii în ceea ce
priveşte nivelul şi gama trebuinţelor precum şi în comportamentul consumatorului, rolul
comerţului de intermediar între producţie şi consum s-a amplificat şi a căpătat un caracter tot mai
complex. Astfel, activitatea de comerţ cuprinde următoarele aspecte definitorii ale conţinutului
său:
- prospectarea nevoilor reale şi potenţiale ale consumatorilor, pe baza cercetărilor de piaţă;
- influenţarea producătorilor de a produce numai ce cere piaţa;
- realizarea circulaţiei şi distribuţiei bunurilor de la producători la consumatori;
- realizarea actelor de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii, care asigură realizarea
circuitului economic: bani-marfă-bani;
- satisfacerea cerinţelor consumatorilor;
- informarea consumatorilor (produse noi, termen de garanţie);
- publicitatea produselor şi serviciilor (conţinut, calitate, transport, instalare, preţ);
- asigurarea protecţiei consumatorului (verificarea calităţii produselor);
- recuperarea, refolosirea şi recircuitarea, după consum, a ambalajelor.

3
 1.4. Funcţiile comerţului
Atingerea obiectivului principal al comerţului – realizarea distribuţiei mărfurilor şi
asigurarea serviciilor care să satisfacă în mod cât mai complet nevoile consumatorului presupune
desfăşurarea unei multitudini de activităţi, ce alcătuiesc funcţiile comerţului.
- achiziţionarea mărfurilor de la producători;
- transferul mărfurilor cumpărate de la producători în depozite;
- stocarea mărfurilor în depozite;
- pregătirea mărfurilor pentru vânzare (porţionare, dozare, preambalare, etichetare);
- transferul mărfurilor din depozite în locurile de vânzare către consumatori
(manipulare, transport);
- recrutarea şi calificarea personalului comercial;
- crearea şi dezvoltarea infrastructurii necesare efectuării operaţiunilor comerciale în
cele mai bune condiţii posibile;
- promovarea produselor şi informarea consumatorilor;
- cercetarea pieţei (identificarea nevoilor clienţilor, evaluarea cererii reale şi
potenţiale);
- asigurarea managementului gestiunii şi financiar al resurselor materiale şi
financiare în raport cu volumul activităţii comerciale (politica de
finanţare/autofinanţare, credite).