CURSUL NR.

Contractul de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri

1. Definiţia contractului de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri

Contractul de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri este acel tip de contract
prin care o persoană numită vânzător (exportatorul) transferă dreptul de proprietate a unei
mărfi asupra altei persoane numită cumpărător (importatorul) şi având sediul în alt stat, în
schimbul obligaţiei acesteia din urmă de a achita un preţ în bani.

2. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare internaţională de

mărfuri
Din definiţia dată contractului de vânzare-cumpărare internaţională de mărfuri rezultăâ
caracterele juridice ale acestuia:
a) este un contract consensual, adică este valabil prin simplul acord de voinţe al
părţilor;
b) este un contract sinalagmatic, deoarece dă naştere la obligaţii reciproce între părţi,
fiecare dintre contractanţi fiind, în acelaşi timp, creditor şi debitor unul faţă de
celălalt;
c) este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc interese
patrimoniale;
d) este un contract comutativ, ceea ce înseamnă că întinderea obligaţiilor reciproce
este cunoscută de părţi chiar din momentul încheierii contractului; prestaţia
părţilor nu depinde de risc sau de un element aleatoriu;
e) este un contract translativ de proprietate;
f) este un contract internaţional atunci când cuprinde aşa numitele „elemente de
extraneitate”: părţile, locul de încheiere şi de executare, ce vor aparţine unor state
diferite.
Elementele de extraneitate scot contractul de vânzare-cumpărare internaţională din
sfera exclusivă a regimului juridic naţional, plasându-l sub incidenţa normelor juridice ale
altor state. Această interferenţă a legilor care guvernează contractul poartă denumirea de

1
„conflict de legi” şi se poate rezolva prin alegerea de către părţile contractante a legii
aplicabile contractului. Când părţile nu stipulează expres legea aplicabilă contractului, atunci
acestuia i se va aplica fie legea ţării pe teritoriul căruia s-a încheiat, fie unde se execută.

3. Condiţiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare

Pentru ca un contract să fie valabil încheiat, el trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii de validitate:
a) Capacitatea părţilor de a contracta
b) Consimţământul, adică manifestarea de voinţă a părţilor în vederea formării unui act
juridic (oferta făută de una din părţi şi acceptarea acestei oferte de cealaltă parte); pentru a
fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să provină de la o persoană cu discernământ (minorii sub 14 ani, interzişii
judecătoreşti etc.);
- să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice (în glumă, din prietenie etc.);
- să fie dat în mod liber şi în cunoştinţă de cauză, adică să nu fie viciat prin eroare,
dol sau violenţă.
Eroarea este o reprezentare falsă, inexactă, denaturată a realităţii cu ocazia încheierii
contractului (de fapt şi de drept).
Dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane prin întrebuinţarea de mijloace
viclene, în scopul de a o determina astfel să încheie contractul (reclama cu inele) – improbabil
la contractele internaţionale datorită profesionalismului.
Violenţa reprezintă ameninţarea (fizică sau morală) a unei persoane cu un ră de natură
să-i provoace o temere care o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar încheia;
mai puţin întâlnită la contractele internaţionale, care se încheie după negocieri.
Dovedirea vicierii consimţământului duce la nulitatea contractului.
c) Obiectul contractului; bunul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie determinat la data încheierii contractului sau determinabil în viitor;
- să fie posibil (material, fizic, juridic); nimeni nu se paote obliga la imposibil;
- să fie licit (raportat la ordinea juridică internaţională şi la cea naţională).
d) Cauza contractului este scopul urmărit de părţi la încheierea contractului, trebuie să fie
licită şi morală.

2
 4. Momentul şi locul încheierii contractului
Momentul încheierii contractului este acela în care acceptarea întâlneşte oferta, adică
atunci când este format consimţământul. După modul de încheiere a contractului de vânzare-
cumpărare internaţională de mărfuri se deosebesc următoarele două ipoteze:
a) contracte încheiate între prezenţi;
b) contracte încheiate prin corespondenţă (între absenţi); sistemul informării
(momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat efectiv
cunoştinţă de acceptare – în practică, acordul de voinţă se transmite mai întâi prin
fax, iar apoi părţile şi remit fizic, prin poştă, contractul spre semnare); sistemul
recepţiei acceptării de către ofertant (încheierea contractului a avut loc în
momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul
că ofertantul a luat sau nu la cunoştinţă de cuprinsul lui).
In ceea ce priveşte locul încheierii contractului, atunci când contractul se încheie între
prezenţi nu există dificultăţi, locul fiind acela unde se găsesc părţile.
Când contractul se încheie prin corespondenţă, dacă facem referire la sistemul
recepţiei, locul încheierii contractului este localitatea în care se află ofertantul şi unde i-a fost
adresată corespondenţa. Atunci când nu e nevoie să se comunice acceptarea, locul va fi
localitatea în care se află destinatarul ofertei. Locul încheierii contractului prezintă interes
pentru determinarea instanţei competente, din punct de vedere teritorial) să soluţioneze
eventualele litigii în legătură cu contractul.

5. Obiectul contractului
Denumirea şi determinarea mărfii care face obiectul contractului trebuie astfel stabilită
încât să înlăture în mod absolut posibilitatea confuziei şi a interpretărilor. Determinarea
cantitativă/calitativă se face în funcţie de natura bunurilor exportate sau importate:
a) bunurile fungibile sunt acele bunuri care se pot schimba unele cu altele cu ocazia
executării unor obligaţii; acele bunuri care se găsesc într-un raport de echivalenţă,
care se determină prin cântărire, măsurare sau numărare (cereale, bumbac, cafea,
produse de serie);
b) bunurile nefungibile au o anumită individualitate şi nu pot fi înlocuite unele cu
altele (tablou, maşini, instalaţii cu caracter de unicat).
1) Determinarea cantitativă

3
 Cantitatea mărfii se determină după cum este specificat în contract: fie la locul de
expediere a mărfii (de cele mai multe ori), fie la locul de destinaţie, fie cu o dublă determinare
a cantităţii (atunci când nu există certitudinea conservării cantităţii de marfă pe parcursul
transportului).
La determinarea greutăţii unor mărfuri se va ţine cont şi de caracteristicile tehice, de
procentul de umiditate (pentru cereale,bumbac, lână etc.), concentraţia de substanţă utilă
(minereuri, îngrăşăminte chimice etc.).
2) Determinarea calitativă
În tranzacţiile comerciale internaţionale, calitatea mărfii se determină prin mai multe
metode:
a) Determinarea calitativă pe bază de descriere (descrierea detaliată a caracteristicilor
tehnice ale mărfii: capacitate de producţie, consum specific, durată de funcţionare,
randament, putere – materii prime şi produse finite sub forma maşinilor şi instalaţiilor
complexe);
b) Determinarea calitativă pe bază de standarde;
c) Determinarea calitativă pe bază de mostre, de aceeaşi calitate cu marfa;
d) Determinarea calitativă pe baza vizionării mărfii: importatorul examinează marfa şi
consimte la încheierea contractului sub forma unor clauze cum ar fi:
- clauza ”văzut şi plăcut”: importatorul a văzut marfa înainte de încheierea
contractului şi s-a declarat de acord cu calitatea ei, fără să fie necesară o
descriere tehnică;
- clauza „după încercare” (maşini, nave, diverse echipamente)
e) Determinarea calitativă a mărfii prin utilizarea unor clauze consacrate:
- clauza „tel-quel” presupune obligaţia importatorului de a accepta marfa „aşa
cum este” (produse agricole, minereuri, mărfuri la care nu pot interveni
modificări de calitate);
- clauza „comerţului cu secară” (Rye Terms) obligă importatorul să accepte
marfa chiar dacă la descărcare aceasta prezintă deprecieri calitative – în
schimbul obligaţiei exportatorului de a oferi reduceri de preţ;
- clauza „marfă sănătoasă la descărcare” (Sound delivered) importatorul acceptă
doar marfa sosită sănătoasă la descărcare şi o refuză pe cea sosită avariată sau
alterată.

6. Preţul contractului

4
 Preţul este obiectul prestaţiei cumpărătorului constând într-o sumă de bani, ce
corespunde valorii lucrului vândut. În lipsa unui preţ, vânzarea este nulă absolut.
Pentru valabilitatea contractului de vânzare cumpărare, preţul trebuie să îndelinească
următoarele condiţii:
a) să fie determinat;
b) să fie sincer (atunci când cuantumul lui menţionat în contract este acela convenit în
realitate de părţi, nu un preţ fictiv sau simulat) şi serios (dacă nu este
disproporţionat cu valoarea lucrului vândut);
c) să fie stabilit în bani (dacă în locul sumei de bani se convine asupra unui bun, este
contract de schimb).
Riscul de preţ
Ca urmare a decalajului de timp între momentul încheierii contractului şi cel al plăţii
preţului mărfii, atât exportatorul, cât şi importatorul sunt supuşi riscului de preţ. Pentru
exportator riscul rezultă din scăderea semnificativă (în acest interval) a preţului mondial a
mărfii ce face obiectul propriului contract, iar pentru importator – faptul că preţul stabilit prin
contract devine, la momentul plăţii, mai mare decât preţul mondial.
Prin prisma dorinţei de cooperare şi a caracterului echitabil al prestaţiilor reciproce ale
părţilor, menţinerea echilibrului economic al contractului devine esenţială pentru părţi.
Principalele clauze de contracarare a riscului de preţ sunt:
a) Clauza preţului escaladat – atunci când părţile consimt să menţină un echilibru al
costurilor cu materiile prime şi manopera directă, la exportator, înglobate în marfă
P1=P0(a+b.m1/m0+c.s1/s0)
Unde:
P1 – este preţul recalculat în momentul plăţii;
P0 – este preţul din momentul semnării contractului;
m1 reprezintă media ponderată pentru materiile prime, materiale etc. de la momentul plăţii
contractului;
m0 reprezintă media ponderată pentru materiile prime, materiale etc. de la momentul încheierii
contractului;
s1 reprezintă media ponderată pentru salarii de la momentul plăţii contractului;
s0 reprezintă media ponderată pentru salarii de la momentul încheierii contractului;
a – reprezintă ponderea costurilor fixe;
b – reprezintă ponderea costurilor materiilor prime, materialelor etc.;
c – reprezintă ponderea costurilor legate de manoperă:

5
 a + b + c = 100%
m şi p sunt considerate la exportator (vânzător).
Părţile stabilesc prin negociere mărimea lui P0, a, b şi c precum şi pragul minim de
variaţie a preţului variabilelor ce intră în formulă de la care P0 se înlocuieşte.
b) Clauza de indexare prevede legarea sumelor prevăzute în contract de un anumit
etalon, de o marfă de referinţă sau de anumiţi indicatori. Dacă valoarea etalonului
se modifică peste o anumită limită atunci şi preţul contractului se modifică cu
procentul consimţit de părţi;
c) Clauza marfă reprezintă o altă modalitate de consolidare a valorii contractului prin
corelarea acestuia cu o cantitate de marfă bine determinată;
d) Clauza de revizuire a preţului reprezintă o modalitate de adaptare a contractului la
noile circumstanţe prin negocierea preţului. Ea obligă părţile să procedeze la
recalcularea preţurilor dacă se înregistrează o variaţie peste o anumită limită.