Regulile INCOTERMS 2000

Regulile INCOTERMS (International Commercial Terms) sunt “un set de reguli

internaţionale pentru interpretarea termenilor comerciali cei mai folosiţi în comerţul exterior”.
Prin conţinut ele constituie un ansamblu de termeni sau clauze comerciale prin care se
determină în detaliu drepturile şi obligaţiile părţilor unui contract de vânzare internaţională. În
acest fel incertitudinile izvorâte din diversitatea înţelesurilor unor termeni pot fi evitate, sau
cel puţin reduse.
Regulile INCOTERMS cuprind 13 termeni comerciali grupaţi în principal în funcţie
de locul livrării, în patru grupe:
TABEL

Grupul E 1 E.X.W Ex Works Franco fabrică

(plecare) .
2 F.C.A. Free Carrier Franco transportator
Grupul F
(transportul
principal 3 F.A.S. Free Alongside Franco de-a lungul vasului
neplătit)
4 F.O.B. Free on Bord Franco bord

5 C.F.R. Cost and Freight Cost şi navlu

Grupul C
6 C.I.F. Cost, Insurance Freight Cost, asigurări, navlu
(transportul
principal plătit) 7 C.P.T. Carriage Paid To Transport plătit până la
8 C.I.P. Carriage, Insurance, Transport de asigurare
Paid To plătite până la
9 D.A.F. Delivered at Front Franco frontieră

10 D.E.S. Delivered Ex Ship Franco nava nedesc.

Grupul D
(sosire) 11 D.E.Q. Delivered Ex Quay Franco chei

12 D.D.U Delivered Duty Unpaid Franco destinaţie nevămuit

.
13 D.D.P. Delivered Duty Paid Franco destinaţie vămuit

1
Regulile INCOTERMS 2000
În septembrie 1999 a apărut noul INCOTERMS 2000, care a înlocuit definitiv
INCOTERMS 1990, cu începere de la 1 ianuarie 2000. Camera Internaţională de Comerţ de la
Paris recomandă tuturor firmelor implicate în schimburile internaţionale de mărfuri utilizarea
regulilor INCOTERMS 2000.
Scopurile INCOTERMS
1. Stabileşte momentul livrării, distribuind riscurile pierderii sau distrugerii mărfii.
2. Împarte costurile de livrare şi suportare a riscului între vânzător şi cumpărător.
3. Defineşte în mod exact şi univoc responsabilităţile pentru:
- angajarea transportatorului
- plata transportului
- procurarea licenţelor necesare
- derularea formalităţilor vamale.

Clauzele de tip “E” sunt cele potrivit cărora vânzătorul pune marfa la dispoziţia
cumpărătorului la sediul său (al vânzătorului).
EXW (ex work, franco uzină la locul convenit) – Această clauza presupune obligaţii
minime pentru vânzător. Acesta trebuie să producă marfa conform clauzelor contractuale şi să
o pună la dispoziţia cumpărătorului la termenul de livrare şi la locul convenit (uzină, fabrică,
depozit, etc.). Preţul de vânzare corespunde , în acest caz, cu costul mărfii la care se adaugă,
după caz, cheltuielile de ambalare. Vânzătorul nu este responsabil de încărcarea mărfii în
mijlocul de transport pus la dispoziţie de cumpărător şi nici de vămuirea mărfurilor pentru
export (dacă nu s-a convenit altfel).
Cumpătorul suportă toate costurile şi riscurile implicate în preluarea mărfii, transportul
şi asigurarea acesteia de la locul convenit cu vânzătorul până la destinaţia dorită.
Nu se recomandă folosirea acestei clauze în situaţii în care cumpătorul nu poate
îndeplini, direct sau indirect, formalităţile de export în ţara vânzorului, cum este cazul ţării
noastre. Trebuie menţionat că legea română prevede că formalităţile de export trebuie
îndeplinite de către sau în numele unei persoane juridice române.

Clauzele de tip “F” – sunt cele potrivit cărora vânzătorul este solicitat să livreze marfa
unui cărăuş angajat de către cumpărător.

2
 FCA (free carrier, franco transportator la locul convenit) – Această clauză poate fi
utilizată pentru orice modalitate de transport. Vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare
când marfa, vămuită la export, este predată, la locul convenit, primului cărăuş (numit de
cumpărător). Când practica comercială impune asistenţa vânzătorului la încheierea
contractului de transport (de ex. în cazul transportului feroviar sau aerian), vânzătorul va
acţiona pe cheltuiala şi riscul cumpărătorului.
Prin termenul de transportator sau cărăuş se înţelege orice persoană care se angajează
să efectueze sau să asigure transportul pe cale ferată, rutieră, maritimă, aeriană sau fluvială,
inclusiv prin combinarea acestor căi.
Pentru evitarea unei eventuale dispute între vânzător şi cumpărător, este bine să fie
prevăzut în contract că în sarcina vânzătorului cad cheltuielile de stivuire şi încărcare în
mijlocul de transport şi în container, iar în sarcina cumpărătorului sunt cheltuielile de
descărcare din mijlocul de transport şi container.

FAS (free alongside ship, franco de-a lungul navei în portul de încărcare
convenit) – Conform acestei clauze, vânzătorul are obligaţia de a livra marfa în punctul
convenit, prin plasarea acesteia pe chei, lângă navă sau în barje aduse lângă navă. De
asemenea, tot vânzătorul este cel care trebuie să vămuiască marfa la export. Din acest moment
toate celelalte costuri şi riscuri de pierdere a mărfii se suportă de către cumpărător, care
trebuie să informeze vânzătorul din timp despre numele navei şi data la care marfa trebuie
livrată. La rândul său, vânzătorul îl va aviza în cel mai scurt timp pe cumpărător despre
livrarea mărfii, pentru ca acesta să paotă asigura marfa împotriva riscurilor de pierdere sau
deteriorare.
După livrare, vânzătorul trebuie să remită cumpărătorului un document uzual prin care
să facă dovada că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Acest document, în mod uzual, este o
garanţie sau recipisă de port sau depozit. În cazul în care cele două părţi convin prin contract,
vânzătorul poate rezerva, în numele cumpărătorului, pe o navă, spaţiul necesar de transport,
toate costurile determinate de această prestare adiţională de servicii trebuind rambursate
vânzătorului de ătre cumpărător. Clauza FAS poate fi utilizată numai pentru un transport
maritim, fluvial sau pe ape interioare.

FOB (free on board, franco la bord – portul de încărcare convenit) – Această

clauză stipulează că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de a livra marfa în momentul în care
marfa a trecut balustrada navei în portul de încărcare convenit. Din acest moment, toate

3
costurile şi riscurile de pierdere sau de avarie a mfii revin cumpărătorului. Punctul de livrare
este balustrada navei. Costurile şi răspunderile privind livrarea pot fi împărţite între vânzător
şi cumpărător, acestea depinzând de prevederile unor uzanţe ortuare, cât şi de acordul părţilor
stipulat în contract, fără ca această împărţire să producă vreun efect în ceea ce priveşte
transferul riscurilor. Clauza FOB obligă vânzătorul să vămuiască marfa pentru export. Clauza
poate fi utilizată numai pentru un transport maritim, fluvial sau pe ape interioare.

Clauzele de tip “C” sunt cele potrivit cărora vânzătorul angajeazransportul, fără să îşi
asume riscul pentru pierderea sau deteriorarea mărfii sau costurile suplimentare cauzate de
evenimente care survin după expediere.
CFR (cost and freight, cost şi navlu – portul de destinaţie) – Conform acestei
clauze, vânzătorul plăteşte costul şi navlul necesar aducerii mărfii în portul de destinaţie
convenit, însă riscurile pierderii sau avarierii mărfii, precum şi costurile suplimentare ce pot
interveni după ce marfa a fost livrată la bordul navei, se transferă de la vânzător la cumpărător
în momentul în care marfa a trecut balustrada navei în portul de încărcare.
Contractul trebuie să prevadă destinaţia convenită, pentru care vânzătorul va navlosi o
navă sau doar spaţiul necesar pe o navă.
În ceea ce priveşte portul de încărcare, de regulă, acesta este lăsat la opţiunea
vânzătorului, de ca şi ruta pe care circulă nava, acceptându-se ideea că această alegere se va
face în interesul mărfii pentru a o expune cât mai puţin unor riscuri de pierdere sau avarie.
Clauza cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export. Clauza CFR poate
utilizată numai pentru un transport maritim, fluvial sau pe ape interioare.

CIF (cost, insurrance and freight, cost, asigurare şi navlu – port de destinaţie
convenit) – În cadrul acestei clauze, vânzătorul are aceleaşi obligaţii ca şi în cadrul clauzei
CFR, la care se adaugă şi obligaţia de a procura pentru cumpărător un contract de asigurare
maritimă contra riscurilor de pierdere sau avarie a mărfii pe timpul transportului. Vânzătorul
contractează asigurarea şi plăteşte prima de asigurare, fiind obligat în mod uzual să obţină o
asigurare cu minimum de acoperire a riscurilor. Din această cauză, pentru mărfurile fragile
sau cu valoare mare, trebuie convenit ca asigurarea să fie contractată în condiţii
corespunzătoare (de ex. împotriva tuturor riscurilor).
În cadrul clauzei CIF, preţul mărfii este considerat un preţ forfetar, obţinut ca urmare a
negocierii dintre părţi. Aceasta înseamnă că practic, cumpărătorul nu poate cere vânzătorului

4
să justifice preţul cerut şi să pretindă de exemplu o reducere ca urmare a negocierii unei navlu
mai scăzut sau a achitării unor prime de asigurare mai reduse.
Vânzătorul este cel care trebuie să vămuiască marfa pentru export. De asemenea, şi
clauza CIF se foloseşte numai la transportul maritim sau pe ape interioare.

CPT (cost paid to, transport plătir până la…locul de destinaţie convenit)–
Vânzătorul plăteşte taxele pentru transportul mărfii până la o destinaţie convenită.
Riscul de pierdere sau avarie a mărfii, precum şi orice costuri suplimentare datorate
unor evenimente apărute după ce marfa a fost pusă la dispoziţia transportatorului, sunt
transferate de la vânzător la cumpărător din momentul în care marfa a fost predată în custodia
transportatorului. Dacă pentru transportul mărfii până la destinaţia convenită vor participa
succesiv mai mulţi transportatori, riscurile vor fi transferate de la vânzător la cumpărător din
momentul în care marfa a fost predată primului transportator.
Clauza CPT cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export. Această clauză
poate fi utilizată pentru orice modalitate de transport, inclusiv pentru transportul multimodal.

CIP (cost and insurrance paid to, transport şi asigurare plătite până la…locul de
destinaţie convenit) – Vânzătorul are aceleaşi obligaţii ca şi în cazul clauzei CPT cu
menţiunea că trebuie să procure în plus, în favoarea cumpărătorului, un contract de asigurare
contra riscului de pierdere sau avarie a mărfii în timpul transportului. Contractul de asigurare
se va încheia de vânzător care va plăti şi prima de asigurare. Cumpărătorul trebuie să aibă în
vedere că în baza clauzei CIP vânzătorul este obligat să încheie un contract de asigurare
numai pentru acoperirea riscurilor minime. Clauza CIP cere vânzătorului să vămuiască marfa
pentru export şi poate fi folosită pentru orice modalitate de transport, inclusiv pentru
transportul multimodal.

Clauzele de tip “D” sunt acele clauze potrivit cărora vânzătorul suportă toate riscurile
şi costurile necesare pentru aducerea mărfii în ţara de destinaţie.
DAF (delivered at frontier, livrat la frontieră la locul convenit) – Vânzătorul şi-a
îndeplinit obligaţia de livrare atunci când marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului, la
frontieră, înainte de frontiera vamală a ţării învecinate, în locul şi punctual convenit, vămuită
pentru export.
Această clauză se recomandă a fi folosită, în primul rând, în cazurile în care marfa se
transportă pe cale ferată sau rutieră, deşi, în principiu, ea poate fi folosită pentru orice tip de

5
transport. În transporturile pe calea ferată sau rutieră, pentru evitarea neînţelegerilor, se
recomandă ca prin nominalizarea locului şi punctului convenit, să fie înscrise mai întâi
numele numele celor două ţări pe care le separă frontiera şi apoi să se indice punctul de livrare
(de ex.: livrat la frontiera franco-italiană/Modane). Această regulă se utilizează doar în cazul
livrării mărfurilor la frontiera de stat a ţării de destinaţie. Dacă locul de destinaţie este un port
maritime sau fluvial, situat la frontiera maritimă sau fluvială a ţării de destinaţie şi intenţia
este de a livra marfa la bordul navei sau pe chei, se recomandă utilizarea regulilor DES sau
DEQ.

DES (delivered ex ship, livrat franco navă…portul de destinaţie convenit)- Clauza

DES înseamnă ca vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în momentul în care marfa,
nevămuită pentru import, a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului, la bordul navei, în portul de
destinaţie convenit. Vânzătorul livrează bunurile la bordul navei, riscurile fiind în sarcina sa
până în portul de destinaţie. Vânzătorul nu este obligat să suporte costurile şi riscurile la
descărcarea mărfii şi nici vămuirea mărfurilor pentru import la destinaţie nu cade în sarcina
sa. Vânzătorul suportă toate costurile şi riscurile inerente aducerii mărfii până în portul de
destinaţie convenit, dar nu este obligat să suporte costurile şi riscurile la descărcarea mărfii şi
nici vămuirea pentru import. Această clauză poat fi utilizată numai pentru transportul
maritime sau pe ape navigabile.

DEQ (delivered ex quai, livrat franco chei – vamă plătită…portul de destinaţie) –

Vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în momentul in care marfa a fost pusă la
dispoziţia cumpărătorului pe chei, în portul de destinaţie convenit. Vânzătorul suportă toate
costurile şi riscurile inerente aducerii mărfii până la acest punct precum şi cele de descărcare a
mărfii. Vămuirea, plata taxelor vamale şi a tuturor celorlalte taxe ocazionate de formalităţile
de import la destinaţie sunt în sarcina cumpărătorului. Clauza DEQ nu poate fi utilizată decât
în transporturile maritime sau pe căi navigabile.

DDU (delivered duty unpaid, livrat, vamă neplătită…la locul de destinaţie

convenit) – Clauza DDU înseamnă că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în
momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului în locul convenit, în ţara de
import, în mijlocul de transport, nedescărcată şi nevămuită.
DDU poate fi utilizat pentru orice tip de transport, livrarea fiind considerată îndeplinită
în momentul în care vânzătorul pune bunurile la dispoziţia cumpărătorului la locul convenit

6
(locul de destinaţie) în mijlocul de transport, nedescărcate, nevămuite. Formalităţile de
import, plata taxelor vamale de import şi toate celelalte taxe aferente sunt în sarcina
cumpărătorului. Dacă locul de destinaţie este un port maritime sau fluvial şi intenţia este de
livra marfa la bordul navei sau pe chei, se recomandă utilizarea regulilor DES sau DEQ.
Cumpărătorul va plăti costurile suplimentare şi va suporta riscurile ivite din cauza
neîndeplinirii la timp de către el a operaţiunilor de vămuire pentru import.

DDP (delivered duty paid, livrat vamă plătită…la locul de destinaţie convenit) –
Conform acestei clauze este în sarcina vânzătorului livrarea mărfurilor la destinaţie, în locul
convenit, în mijlocul de transport, nedescărcate, dar vămuite pentru import cu achitarea
taxelor vamale de import şi suportarea tuturor costurilor şi a riscurilor implicate de această
livrare. În cazul în care importul respectiv necesită obţinerea de licenţe sau orice alte
autorizaţii pe care vânzătorul nu este în măsură să le obţină, atunci această regulă nu poate fi
utilizată. Mai mult, dacă părţile contractante convin de comun acord că beneficiarul îl scuteşte
pe vânzător de anumite obligaţii prevăzute de regula DDP (cum ar fi plata TVA la import),
atunci aceste derogări trebuie menţionate în scris, în mod explicit în contractul de import-
export, sau este recomandabilă utilizarea regulii DDU. Dacă locul de destinaţie este un port
maritim sau fluvial şi intenţia este de a livra marfa la bordul navei sau pe chei, se recomandă
utilizarea regulilor DES sau DEQ.
De reţinut este faptul că, în cazul în care clauza EXW reprezintă obligaţii minime
pentru vânzător, clauza DDP aduce obligaţii maxime acestuia.
În practică, clauza DDP nu se foloseşte atunci când vânzătorul nu este în măsură să
obţină direct sau indirect licenţa de import. În această situaţie trebuie folosită clauza DDU,
cumpărătorul având obligaţia de a vămui marfa la import şi de a achita taxele vamale aferente.
Dacă părţile cad de acord ca vânzătorul să fie scutit, în cazul utilizării acestei clauze,
de îndeplinirea unei obligaţii legate de importul mărfii (ca de ex. plata TVA), acest lucru
trebuie clar precizat, pentru a exprima corespunzător noua situaţie: livrat, vamă plătită, TVA
neplătită.
În contractul de export trebuie trecut şi termenul de livrare (data livrării), care poate
să fie fixat cu exactitate de părţile contractante, sau să rezulte din uzanţele comerciale. În
această ultimă situaţie livrarea va avea loc în cursul unei anumite perioade stabilite (lună,
trimestru), vânzătorul fiind cel care va fixa data exactă a livrării. Modalitatea de livrare se
referă la faptul că livrarea se poate face global sau in tranşe.