Societatea /Fundaţia/ Română de Etnografie şi Folclor din Voivodina

Rumunsko društvo /Fondacija/ za Etnografiju i Folklor iz Vojvodine

Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina

Zavod za kulturu vojvođanskih Rumuna

STUDII ŞI CERCETĂRI
Actele Simpozionului “Banat - istorie şi multiculturalitate”

STUDIJE I ISTRAŽIVANJA
Radovi Simpozijuma “Banat - istorija i multikulturalnost”

Zrenianin - 2012, Reşiţa - 2013

Editura Fundaţiei Editura ICRV

Novi Sad - Zrenianin
2014

carte acte 2012-2013.indd 5 7/8/2014 2:16:51 PM

 Comitetul de redacţie - Uređivački odbor

Nicolae Bocşan
Ferenc Nemeth
Mircea Măran
Ionela Mengher
Cvetko Pavlović
Nina Spicijarić Paškvan
Virginia Popović
Biljana Sikimić
Diana Ocolişan, secretar

Referenţi - Recenzenti

Romanţa Iovanovici
Gheorghe Popovici
Ervin Dubrović

Redactori coordonatori - Urednici koordinatori

Costa Roşu
Carmen Albert

Redactor responsabil - Odgovorni urednik

Nicu Ciobanu

carte acte 2012-2013.indd 6 7/8/2014 2:16:51 PM

 Carmen Albert, Reşiţa
MEMORII ALE ROMÂNILOR DIN BANATUL SÂRBESC
ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

În ceea ce priveşte relaţiile româno-sârbe din diferite epoci ele au făcut de multe ori
obiectul cercetărilor, rezultând excelente lucrări de sinteză dovadă literatura istorică
care abundă cu asemenea exemple1. Subiectul în sine a reţinut atenţia istoricilor de
ambele maluri ale Dunării, concentrându-se inclusiv pe detalii ignorate, în ultimii ani
mai ales fiind editate prin grija Institutului de Cultură a Românilor din Voivodina şi a
Fundaţiei de Etnografie şi Folclor2 ca expresie a constantelor bune relaţii între cele două
ţări.
Cu toate acestea clişeele şi prejudecăţile acumulate în decursul secolelor rezultate din
convieţuirea îndelungată şi evenimentele istorice comune, au continuat să fie prezente
în mentalul colectiv. Relaţia româno-sârbă nu are încă o monografie cum ar merita, cu
atât mai mult cu cât există în acest plan al relaţiilor o arhitectuă etajată la nivel naţional
şi local/bănăţean3 ceea ce ar oferi o platformă interesantă de analiză, în care se regăsesc
atât asperităţi cât şi solidarităţi în jurul unor evenimente de factură continentală.
O etapă importantă a relaţiilor româno-sârbe a constituit-o perioada de la sfârşitul
primului război mondial, agitată datorită modificărilor graniţelor care au urmat păcii
de la Versailles şi regimurilor politice care s-au succedat, unele incapabile să aducă
rezolvări problemelor existente. Una din chestiunile care a reţinut de mai multe ori
atenţia specialiştilor s-a referit la situaţia minorităţilor româneşti şi sârbeşti aflate în
localităţile celor două ţări. Era o perioadă frământată, cea care a urmat răboiului şi
unirii, de reaşezare în noile structuri socio-politice înclusiv pe planul relaţiilor cu
ţările învecinate. După trasarea graniţei populaţia română din noul Regat sârbo-croato-
sloven nu beneficia de statutul acordat altor minorităţi. Minoritatea română destul de
numeroasă, aproape 70 000 de persoane4 represaliile exercitate asupra unor intelectuali
care manifestaseră opoziţie faţă de noile realităţi, ignorarea unor drepturi ale populaţiei
româneşti pe tărâm socio-politic, agravate de instaurarea guvernului antidemocratic
din 6 ianuarie 1929 au generat nemulţumiri, astfel că reprezentanţii lor au încercat în
repetate rânduri să atragă atenţia oficialilor români prin reprezentanţii cercurilor laice şi
ecleziastice, pentru ameliorarea situaţiei5.
În studiul de faţă ne propunem să ilustrăm prin două rapoarte problemele cu care se
confrunta minoritatea română şi modul în care reprezentanţi ai acesteia au reacţionat la
politica autoritară a guvernanţilor din Regatul sârbo-croato-sloven.
Primul6 a fost redactat în 1921 de către protopopul Vârşeţului Traian Oprea7 cunoscut
ca fiind foarte activ în mişcarea de emancipare a minorităţii româneşti, aducând o
valoroasă contribuţie la consolidarea protopopiatului şi a bisericii din Vârşeţ8.

278

carte acte 2012-2013.indd 278 7/8/2014 2:17:15 PM

 Motivele trimiterii acestui memoriu au fost cele precizate mai sus. Deşi după pacea
de la Saint Germain se stipulau prevederi clare cu privire la statutul minorităţilor, acestea
erau frecvent încălcate. Traian Oprea a trimis mai multe rapoarte asupra nerespectării
prevederilor tratatelor încheiate, în primul rând Diecezei din Caransebeş, atrăgând
atenţia că mulţi preoţi, capelani, învăţători sau notari au fost încarceraţi sau au plecat
spre România din cauza abuzurilor9. Transformarea şcolilor confesionale în şcoli de
stat de asemenea a nemulţumit clerul român din statul vecin, iar introducerea limbii
sârbe în şcolile elementare minoritare au produs de asemenea indignare. Tot Traian
Oprea a fost autorul celor „24 de plângeri” făcute publice, prin care nedreptăţile suferite
de români erau făcute cunoscute. Astfel trebuie să înţelegem tonul extrem de agresiv
al memoriului de faţă, autorul dând expresie unor trăiri personale, unor nemulţumiri
colective pentru care s-a angajat nu numai în faţa autorităţilor bisericeşti, dar şi cercurilor
oficiale de la Bucureşti. În acest memoriu adresat ministrului de externe I.G.Duca se
expun aceste realităţi care îşi închipuia autorul, oficialii români nu le cunosc avertizând
totodată asupra perspectivei încheierii Micii Înţelegeri. Drepturile românilor în optica
lui ar putea fi şi mai sever încălcate după ratificarea respectivului tratat. Alianţa care se
preconiza între Cehoslovacia, Regatul României şi Regatul sârbo-croato-sloven pentru
a se opune tendinţelor revizioniste ale Ungariei şi pretenţiilor Austriei, la nemulţumit
pe Traian Oprea cunoscut ca hotărât luptător al intereselor minorităţii româneşti. După
avertismentele pe care el le dă ministrului de externe român cu privire la încheierea
acestui tratat, credem că memoriul este anterior semnării lui, deci în primele luni ale
anului 1921. Argumentaţia autorului se bazează pe referiri la istoria celor două ţări,
consideraţii privind relaţiile româno-sârbe accentuând încercările sârbilor de împărţire
a Banatului, tendinţa de sârbizare a minorităţii româneşti şi intenţia acestora de a crea
un stat sârb de la Adriatica la Marea Neagră în numele panslavismului. Criticile erau
adresate şi serviciului român de informaţii care în afara ţării s-a dovedit ineficient,
neputând să sesizeze planurile ascunse ale Iugoslaviei.
Îndemnul lui Oprea adresat ministrului român a fost acela de a „abandona ideea
micii antante”, şi de a-l avertiza că politica sa urmează o „cărare” greşită referindu-
se desigur la riscurile la care expune România acordând încredere unui stat asupritor.
Pe baza principiului că toate acţiunile Belgradului sunt destinate alipirii Banatului
românesc la teritoriul iugoslav era de presupus că viitoarea alianţă spune el, nu înseamnă
decât o manevră prin care statul vecin se apropie şi mai mult de România, de graniţa
bănăţeană unde interesele erau mari şi unde se mai experimentase strategii de împărţire
a Bnaatului. Apropierea de Bulgaria, tot prin acest tratat putea să însemne dezlipirea
teritoriilor situate la sud de Dunăre, iar în est prezenţa Rusiei, constant o ameninţare
pentru teritoriile vecine. Deci pericolul era imens.
Ceea ce a urmat se cunoaşte. Mica Antantă s-a format, tratatul s-a semnat de Take
Ionescu şi Nicola Pašić iar pentru rezolvarea problemelor culturale şi bisericeşti dintre
279

carte acte 2012-2013.indd 279 7/8/2014 2:17:15 PM

 cele două ţări s-a încheiat Protocolul complementar nr.3B10. În câţiva ani situaţia
românilor s-a ameliorat poate şi datorită uniunii dinastice a familiilor regale ale
României şi Regatului S.C.S, care a avut menirea de a consolida alianţa dintre cele
două ţări.
Se pot sesiza în cuprinsul memoriului nu numai situaţii reale confirmate şi de
alte scrieri, dar şi prejudecîţi, exagerări, izvorâte din sentimentele de deznădejde ale
românilor care doreau să impresioneze guvernul de la Bucureşti, ca acesta să riposteze.
Alexandru Butoarcă şi Nicolae Meda doi cunoscuţi intelectuali, reprezentanţi ai
minorităţii româneşti din Banatul sârbesc, militanţi pentru drepturile acestei minorităţi,
sunt autorii celui de-al doilea memoriu adresat primului ministru Nicolae Iorga. A fost
redactat la 22 februarie 1932, la distanţă de 11 ani de celălalt, dar cu acelaşi scop, de a
atrage atenţia cercurilor guvernamentale de la Bucureşti asupra problemelor pe care le
întâmpinau.
Deşi în cei 11 ani situaţia acestei minorităţi s-a ameliorat mult, instaurarea
regimului antidemocratic în regatul vecin la 6 ianuarie 1929, a înrăutăţit vizibil
situaţia. Încă de la Congresul Refugiaţilor de la Timişoara la 1 iunie 1930 s-a pus
problema cu seriozitate a românilor din Banatul sârbesc. După stabilirea noii frontiere
în 1918 s-au înfiinţat două organisme: „Societatea pentru cultura românilor din Banatul
Iugoslav” în ţara vecină şi „Comitetul de acţiune al Românilor din Banatul Iugoslav” în
România11. Acestea s-au străduit în limitele posibile să contribuie la apărarea intereselor
românilor aflaţi pe acel teritoriu. La congresul amintit luările de cuvânt au reliefat
abuzuri ale autorităţilor sârbe împotriva minorităţii româneşti, dovedindu-se astfel
încălcări ale numeroaselor convenţii care s-au semnat bilateral. A fost momentul în
care Cornel Grofşorean12 a decis să se implice serios în ameliorarea problemelor acestei
minorităţi. Demersurile sale s-au concentrat atunci în 1930 pe un segment important,
cel internaţional pe care l-a intuit ca fiind determinant pentru schimbarea condiţiei
acestei minorităţi. Acesta era Congresul Naţionalităţilor de la Geneva13, fapt pentru care
Cornel Grofşorean l-a contactat pe cel mai în măsură să ofere relaţii, secretarul general
Ewald Ammende. Corespondenţa intensă dintre cei doi14 în care au fost implicaţi şi
reprezentanţi ai elitei româneşti din Iugoslavia, Alexandru S. Butoarcă, Traian Oprea
şi Nicolae Meda, s-a concentrat pe problema de fond, reprezentarea la Congres. Deşi
discuţiile au durat vreo doi ani, Cornel Grofşorean nu a reuşit să mobilizeze o delegaţie,
însă şi-a dat seama de un lucru extrem de important, acela că o persoană particulară,
fără susţinerea unei instituţii sau a unei funcţii, nu putea avea sorţi de izbândă. A fost
şi momentul în care a decis înfiinţarea Institutului Social Banat-Crişana cu o secţie în
care să se analizeze situaţia minorităţilor. Astfel Alexandru S. Butoarcă şi Nicolae Meda
– autorii memoriului au făcut parte din grupul cu care Cornel Grofşorean a dialogat,
dar au fost sfătuiţi să se adreseze oficialilor români, în fond responsabili de situaţia
minorităţii româneşti din alte ţări.
280

carte acte 2012-2013.indd 280 7/8/2014 2:17:15 PM

 Cei doi au redactat acest al doilea memoriu către primul ministru Nicolae Iorga şi
urmând sfaturile lui Cornel Grofşorean în 1932 au luat legătura cu forurile îndreptăţite.
Alexandru Butoarcă s-a dus la Episcopia din Caransebeş unde s-a întâlnit cu Episcopul
Traian Badescu. Înainte de a decide acesta le-a cerut un raport despre situaţia bisericească
a tuturor românilor de peste Dunăre, după care Butoarcă s-a îndreptat spre Bucureşti.
Aici a luat legătura cu ministrul Coriolan Tătaru ministrul Ardealului şi Banatului care
spunea el le-a cerut un memoriu documentat în probleme religioase, cultură, şcoală,
economie, finanţe destinat primului ministru Iorga. Acest memoriu urma apoi să fie
supus şedinţei Consiliului de Miniştri care va hotarî apoi cele cuvenite15. Nicolae Meda
şi Alexandru S. Butoarcă au redactat acest memoriu la scurt timp după întoarcerea la
Bucureşti, pe care l-am ataşat în anexă16.
Întreg memoriul reflectă regretul acestei minorităţi care se află despărţită de fraţii lor
din România, dar care se luptă pentru „apărarea naţionalităţii şi legii lor strămoşeşti”.
Aceasta presupunea în optica autorilor respectarea anumitor drepturi religioase, culturale,
economice şi sociale. Pe aceste direcţii autorii memoriului au reliefat problemele pe
care le aveau detaliind şi exemplificând fiecare idee. Critica se adresează în primul rând
capilor bisericii, prelaţilor de la episcopiile din Arad şi Caransebeş care păreau total
indiferenţi la ceea ce se întâmpla cu românii din Iugoslavia. Le reproşa în primul rând
lipsa controlului timp de 14 ani, care s-a răsfrânt asupra calităţii activităţilor, vizitele
acestora fiind cu totul izolate.
În educaţie lipsea o convenţie şcolară care să dea posibilitate copiilor români să
înveţe în limba maternă. Un motiv era lipsa învăţătorilor români şi a faptului că din
125 câţi au fost în 1918, în 1932 abia dacă au rămas 15. De fapt problema raporturilor
româno-sârbe pe teme de educaţie au reţinut de mai multe ori atenţia, încă din 1919
după reglementarea graniţei româno-sârbe17 au existat mai multe încercări de încheiere
a acestei convenţii, dat fiind lipsa de învăţători români. La acestea s-au mai adăugat
ulterior desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti.
În sectorul bancar se impuneau de asemenea măsuri de încurajare pentru băncile
româneşti. Nefiind încurajate de stat, acestea au fost nevoite să recurgă la credite
scumpe de la bănci particulare, aflându-se în imposibilitatea restituirii sumelor astfel că
un ajutor ar fi binevenit18.
Spre deosebire de raportul lui Traian Oprea, cel adresat lui Nicolae Iorga exprimă
concret nemulţumirile românilor, iar la final sunt precizate foarte clar direcţiile pe care
o autoritate urmându-le, putea să schimbe situaţia. Punctual doleanţele exprimă cererile
acestei minorităţi în ceea ce priveşte viaţa spirituală, domeniul financiar dar mai ales în
educaţie. Toate propunerile avea rolul de a conserva identitatea română fapt care nu se
putea realiza decât prin educaţie şi cultură. Propunerile vizau contacte mai strânse între
oficialii români şi minoritatea din Iugoslavia prin sistemul de burse şi finanţări de către
statul român.
281

carte acte 2012-2013.indd 281 7/8/2014 2:17:15 PM

 Din parcurgerea celor două memorii se poate constata maturitatea cu care liderii
românilor au înţeles în timp să-şi facă cunoscute problemele lor. Începând de la stilul
de redactare care cu timpul a devenit mai elevat şi ordonat, până la conţinutul şi modul
în care sunt relatate şi propuse spre soluţionare diferitele probleme. Dacă în memoriul
semnat de protopopul Traian Oprea se poate sesiza o puternică implicare personală,
o tentă subiectivă accentuată, pesimistă, în cel de-al doilea aspectele sesizate sunt
prezentate mult mai nuanţat cu explicaţii şi argumente mai ales la capitolul doleanţe,
ceea ce ilustrează o puternică conştiinţă care s-a cristalizat la românii din ţara vecină.
Considerăm că cele două memorii împreună cu documente similare ale spaţiului
Banatului sârbesc şi de la sud de Dunăre editate de alţi cercetători, conturează mai
bine profilul acestei minorităţi în istoria comună şi fixează repere care pot umple golul
istoriografic sau pot înlocui unele pasaje în care predomină stereotipurile şi clişeele
amintite mai sus.

Anexa 1
Memoriu de către Protopopul Traian Oprea către Ministrul de Externe I.G. Duca în
1921

Serviciul de propagandă şi informaţie al Statului Român în străinătate este foarte

slab. De aceea ne ţinem de datorie a informa pe conducătorii ţării româneşti despre
planurile şi acţiunile ascunse ale Iugoslavilor în aceste momente fatale pentru noi.
Politicianii şi bărbaţii de ştiinţă ai neamului cu Domnul Iorga în frunte accentuează
două momente, cauze cari îndeamnă neamul românesc la „concilianţă” şi jertfă faţă de
sârbi. Unul e amiciţia neturburată dintre Sârbi şi Români care azi îşi află expresia în
alianţa atât de trebuincioasă acesteia iar a doua legăturile dinastice prin cari se crede a
se acţiona în politica internaţională.
Cei care cunosc firea şi viaţa poporului sârbesc doresc a-şi căuta uşurarea sufletului
şi va vă convinge că greşiţi cu toţii. În ce priveşte trecutul îndepărtat, faceţi o confusie
prin acea că vechea ţară Românească / Regatul / îl confundaţi cu neamul românesc. Dacă
între cele două state vecine regatul sârb şi român a fost pururi o „prietenie” aceasta nu
se poate atribui iubirei acestei două ţări, ci împrejurării geologice că au fost despărţite
de Dunărea trufaşă, capricioasă, constelaţiei munţilor cari nu permiteau nici emigrarea
de popoare nici comunicaţie neputându-se forma drumuri dela Nord Est, spre Sud Vest,
ci dela Sud Vest spre Nord-Est. Nu confundaţi neamul românesc cu regatul ci, răsfoiţi
istoria bisericească a românilor dincoace de Carpaţi şi veţi vedea inchiziţia barbară a
ierarhiei bisericeşti sârbe, cari ne-a deznaţionalizat în Banat şi a mers aşa departe, scurt
înainte de război, cu ocasia despărţirei prin procese a Bisericei noastre de cea Sârbă, ca
la Panciova şi Vârşeţ au aruncat din cimitire rămăşiţele românilor. Aţi uitat batjocura ce
o îndură naţia prin deznaţionalizarea forţată a celor din Valea Timocului şi a celor din
Macedonia, unde nu se respectă convenţia făcută cu România pentru biserică şi şcoală.
282

carte acte 2012-2013.indd 282 7/8/2014 2:17:15 PM

 Vorbiţi de Sârbi ca de un popor brav, viteaz etc. Toate războaiele le-am pierdut şi s-a
distins miliţia acolo, unde timocenii au fost în frunte la 1912 şi acum în 1918 la Suvobor
cum o carte de curând apărută recunoaşte în Belgrad, sub titlul „Timocka Bună” unde
pe români nu-i cunoaşte pe numele lor ci: „căciulari”. Ei sunt ărji, şovini, agresivi,
nesăţioşi, buni de comitagii, nici decum de o armată regulată.
Această „prietenie” o accentuaţi numai Dv. iar pentru sârbi sunteţi „rumenska stoka”
/cireadă de vite/.
Voiţi exemple de prietenie, ce iei vi-o păstrează?
Ştiind ei bine de idealul sfânt al Românilor de contactul din Londra dela 1916, au
trecut Dunărea şi au înaintat „glorios” până la Karan Sebeş, Lugoj, pe unde voivodul
Nisici şi generalul Georgevici declară că le anexează pentru totdeauna. Sârbiei, fără
a vă întreba. Ce a fost această „prietenie” sau cucerire duşmănoasă? Când armata
românească înainta cu jertfe grele spre Budapesta să stârpească bolşevismul, unde au
fost dânşii şi ce au zis? Nu s-au ruşinat ci prin jurnale s-au bătut joc în mod trivial de
armata română şi dinastia ei.
Vă sunt cunoscute prigonirile lor contra Românilor din Timişoara şi azi din Banat,
condusă de autorităţi pentru izgonirea noastră din Banatul Iugo-slav. E aceasta onest? O
prietenie sinceră, a purcede aşa cu fraţii aliaţilor lor?
Ură şi dispreţ păstrează din veci fiecare sârb faţă de Român cei care trăiesc cu ei o ştiu
bine. Românul timocean când intră la Niş, la marginea oraşului trebuie să-şi schimbe
portul în sârbeşte de frică. Deputaţii români timoceni nu îndrăznesc să se declare că
sunt români sau să vorbească în public româneşte în Belgrad. Edificarea drumului de
fier Titel-Orlovaţi, acum deschis ce leagă Banatul de Bacica, ridicarea unui pod de la
Belgrad la Panciova, o cere cu insistenţă Statul Major al Armatei/ cum o mărturisesc şi
ziarele lor/această prietenie sau pregătire de atac duşmănesc.
Ce plan au Sârbii faţă de Românii din Banatul Iugoslav. Anul trecut am spus-o
Dlui Petrescu Comnen şi anul acesta mai sincer dlui doctor Dan: Deznaţionalizarea
sau recolonizarea şi de aceia esmişii lor în Timişoara au cerut să se „dezintereseze”
România de românii din Iugoslavia.
Nu venim a vă vorbi în chestie personală, a Vă ruga să ne mântuiţi pe noi, ci în chestie
de interes naţional, a vă atrage atenţiunea asupra cărării greşite a politicei Dvoastre
externe şi a vă ruga să abandonaţi Ideea micii antante. Al doilea motiv al „concilianţei”
Dvoastre sunt, deşi nu se recunoaşte interesele dinastice.
Conducătorii Sârbilor când au intrat în Banat în iarna anului 1918 au spus pretutindeni
că au învoială cu Take Ionescu că capete ei jumătate din Banat şi vor lua de regină pe
principesa Elisabeta cu zestrea acesteia.
Iar când Dvoastră „ratificaţi” schimbul de comune ni se şopteşte pretutindeni în
Belgrad, că România de aceia vine să ratifice ea mai întâi şi de urgenţă convenţia, pentru
că Iugoslavia s-a angajat să intervină şi prin regele Alexandru pentru dinastia Greciei.
Noi nu înţelegem azi rostul grabei cu care Dvoastră mai întâi ratificaţi şi sârbilor daţi
cuvântul din urmă. Să dea Dumnezeu ca timpul să dovedească că aţi făcut bine.
283

carte acte 2012-2013.indd 283 7/8/2014 2:17:15 PM

 Se înşeală cei ce cred (în) trăinicia dinastiei Karageorgevici. Alexandru înainte de
căsătorie a vrut de mai multe ori să abdice din Paris s-a reîntors, după atentatul dela
Vidovan, numai la insistenţele lui Paşici. Alexandru vede clar situaţia. Se repetă ce s-a
întâmplat acum 60 de ani în România. Nu s-a putut uni cele două principate, până nu
au delăturat rivalitatea dintre fraţi şi au adus o dinastie din străinătate. În Iugoslavia,
uniunea adevărată a sufletelor fără delăturarea Regelui sârb nu se poate. El favorizează
vrând nevrând elementul sârbesc. De aici gelozia şi temerea croaţilor, slovenilor cari
prin 1917 ca şi azi au pus condiţia o republică federativă şi nu cedează.
Priviţi tineretul Universitar din Belgrad sau de oriunde, el este republican făţiş în
majoritate covârşitoare.
Apropierea, unirea în o ţară cu poporul bulgar nu se poate închipui cu o dinastie
sârbească în frunte.
Îndată ce Paşici moare sau din cauza bătrâneţei va fi neputincios de a conduce, s-a
gătat cu regatul. El e singurul om care prin vârstă, isteţime, autoritate, susţine unitatea
partidului radecal, dinastic, devotat până azi lui Karageorgevici.
Care este steaua ce călăuzeşte Belgradul? Este panslavismul, este o ţară dela Marea
Adriatică la cea Neagră. Aceasta a propagat şi Radici înainte de 25 de ani, dar deosebirea
era să vrea republică federativă, fără „primus interpares” pe care-l propagă Paşici şi prin
ziarul său „Tribuna” zicând: Istoria dovedeşte, atunci a fost pace în Balcani, când un
popor a dominat, prima dată au fost Sârbii şi apoi Turcii.
Aşa trebuie să fie şi azi, zic ei.
Vestea luptelor parlamentare din Bucureşti pentru Graniţa din Banat a apărut
în ziarele din Belgrad, dar nu a produs nici un răsunet, nu e consternare, nu e nici
comentare.
Dar ştiţi ce a entervenit de a tresărit ca muşcaţi de şerpi Sfinţirea Bisericei Române
din Sofia. Aici e călcâiul (lui) Achile. Aici e trădarea alianţei, când cei 90 români se duc
la Sofia zic ei, dar când Stambolinsky – Paşici, cari aveau harta gata a Iugoslaviei cu
Dobrogea, Banatul cu Timişoara-Reşiţa.
O literatură întreagă, o tinerime universitară se creşte pentru înfăptuirea acestei idei
şi orb-surd e cel ce nu o vede nici aude.
Rezultatul alegerilor din urmă, din Bulgaria încă a dat dovadă cu rădăcini adânci de
unire, a slavilor dela Sud, căci Tzancoff abia a avut nişte voturi mai multe ca opoziţie,
iar 20% din votanţii penultimelor alegeri nu s-au prezentat.
Noi credem, că o unire a lor se poate amâna, dar nu zădărnici.
Îşi poate zidi Dinastia Română, vre-un adăpost pe astfel de oameni?
Singur poporul românesc este conservator, ca rasa latină cultivă idolatrie, unitar,
unde poate spera dinastia iubire, singurul reazim al tronurilor.
Când Regele Alexandru a ezitat a începe o acţiune în favorul lui Stambolinsky,
şi a fost reţinut prin România ziarele şi opoziţia ia pus în vedere că va ajunge soarta lui
Obrenovici.
Ştim că neamul Românesc nu câştigă numeric prin alipirea acelor 150 000 români,
284

carte acte 2012-2013.indd 284 7/8/2014 2:17:15 PM

 nici nu e vorbă de aceasta. Ci e întrebarea poate lăsa România de bună vo(i)e Curtea
neîngrădită, toate uşile deschise, nu se ştie are gânduri are vecinul „aliat” poate ea
renunţă la un teritoriu, singurul bazin de rezervă pentru creşterea numerică a românilor.
Cei doi-trei politicieni români care ne-au cercetat, cunoscători a tuturor satelor din
România, afirmă că aşa popor nu este nici unde.
Noi fără amor propriu îndrăsnim a afirma că cele vreo 40 de sate ale noastre
valorează o avere, calitate morală, putere de muncă, voinţă de jertfă atât cât întreg
Banatul românesc / strict luat / .
Avem sate cu iluminaţie electrică, nu-i o palmă de pământ nelucrat, biserici
încăpătoare cum nu-s nici în Bucureşti, sate cu 50 de maşini de treerat cu câte două-
trei sute de abonaţi la ziare. Cu garde secrete gata de orice, ţărani cu venite anuale de
1-2 000 000 lei, şi totul sub dominaţiune străină cu zeci de mii jugăre cumpărate dela
Baronii unguri dela Nemţi şi Sârbi.
De aceia suntem îngrijoraţi de lozinca opoziţiei din parlamentul român: „Să ne
reîntoarcem la politica lui Take Ionescu şi nu cerem Banatul întreg ci cel locuit de
români”.
Noi vă zicem: „Părăsiţi odată politica lui Take Ionescu lăsaţi la o parte alianţa cu
panslavii şi cerem Banatul întreg”.
Citiţi cărţile funduare ale satelor „sârbeşti” din Sudul Banatului şi vă veţi convinge,
că au fost români, iar ierarhia sârbească ia deznaţionalizat. Se cheamă Olar-ev, Ardelean-
ov etc.
Sub o dominaţie favorabilă românilor, în Banatul dela Dunăre spre Nord până la Timiş
în doi ani, nu ar fi mai mult de 6 comune sârbeşti compacte, ca de exemplu: Bavaniştea,
Iarkovac, Crepaia, Ulma, Isbişte căci toţi ar reveni la vechea lege românească.
Despărţirea ierarhică începută sub Şaguna nu s-a sfârşit la noi, înainte de război mai
50 000 suflete aşteptau să treacă în legea românească, aşa că numărul nostru ar fi de
150 000 suflete.
De ce nu ar putea în România să trăiască vre-o 230 000 sârbi, când în Sârbia dincolo
de Dunăre sunt vre-o 400 000 români?
Sârbii în Banatul întreg după statistica maghiară din 1910 erau 280  000 de aicea
sunt a se retrage cei 50 000 ce trebuiau reîntorşi la legea românească, ar fi deci 230 000.
acum în Banatul Românesc sunt vreo 24-30 000 sârbi/Modoş-Pardanii/iar românii din
Banatul Sârbesc 100 000 mărturisiţi. Unde-i echilibrul?
Luaţi în vedere, că Sârbii din Banatul Românesc cu pământuri puţine şi slabe pot fi
recolonizaţi, dar noi nu. În cercul Alibunar şi jur în 8 sate româneşti numai pământul
arător /fără case şi vite/ întrece valoarea de un miliard de dinari. Dar avem 40 de sate.
Dumneavoastră zice-ţi: Momentan situaţia internaţională ne sileşte a vă jertfi, dar nu
vă uităm, peste 20 ani etc. Noi vă răspundem: „Nu o să ne mai întâlnim, nici urmă de
român nu va mai fi acolo”.
Traiul era insuportabil până nu era graniţa definitiv stabilită, vă puteţi închipui ce va
urma apoi. Cărturari nu avem. Sunt sate de 6-7 000 locuitori unde erau 7-8 învăţători
285

carte acte 2012-2013.indd 285 7/8/2014 2:17:15 PM

 şi 2 preoţi, azi nu-i nimeni. De ne vine vre-un învăţător e sârb sau rus. Convenţia? Cu
hârtie mai mult pentru sârbi. Nu numai pe teren cultural ne nimicesc, ci mai mult pe cel
economic unde sunt maşteri. 2 exemple:
Pământurile comunelor şi boe(i)rilor care erau izvor de existenţă pentru familiile
săracilor noştri şi izvor de venite pentru acoperirea cheltuielilor comunale, au fost
împărţite numai coloniştilor sârbi, cari nici arendă, nici dări nu plătesc. Aşa românii
singuri plătesc toate contribuţiunile comunale cari fac 1-2000 la sută după darea de stat.
Vine darea individuală de stat, care întrece fantezia pentru o maşină de treerat
70 000 lei anual, pentru o moară în sat, un sfert până la jumătate milion lei, familia unui
luptător român, răscumpărarea robotei de drum 50 000 lei etc. faci apelaţie? Plăteşti
întâi jumătate şi apoi aşteaptă. Cine cumpără aceste averi supraîmpovărate cu impozite?
Sârbul care are împrumut eftin dela Banca Naţională.
În un proiect de îndemnitate au (în)cercat să furişeze un paragraf că dealungul graniţei
vânzările imobilelor să se poată facă numai cu învoiala Ministerului Agriculturii.
Ce înseamnă aceasta? Exproprierea averilor noastre. Deocamdată au abstat, căci
deputaţii germani ăi părăseau şi nu aveau nici majoritate relativă în Skuptină, dar o să
revină.
Unii propun ca maxim neexpropriabil 50 iugăre în sudul Banatului. Asta înseamnă
juguirea noastră prin legea reformei agrare care nu-i adusă încă.
Peste 20 ani nu mai are neamul Românesc ncii un titlu de drept a căuta ceva la
Panciova nici la Vârşeţ.
Când Take Ionesc venise la Belgrad Sârbii au evacuat tot triunghiu ce-l cere azi
opoziţia până la Seleus-Covin dar Ionescu a tăcut. Opoziţia azi atât îndrăzneşte a cere
iar guvernamentali Banatul întreg.
Dumneavoastră cu dinadinsul întăriţi opoziţia elementului sârbesc, reprezentantul
Panslavismului, care mâine unit cu Bulgaria vă va lua Timişoara, Reşiţa, Dobrogea şi
va primi vesel cum Rusia ia Basarabia.
Vă mulţumim că la Timişoara aţi trimis numai jumătate de dinastie la jumătate de
Banat „cum zic ai noştri”.
Nu faceţi, ca Sârbii să se întărească prin fii de ai neamului nostru, care se vor
deznaţionaliza cum au fost cu Miniştrii Paciu, Draşcovici, Stoianovici, Comanudi,
General Mişici, să nu vorbim de cei vii politiciani Karaşovanovici Secretar General
Mijovici, Radulovici, Secretarul Patriarhului Roşu, Bancherul Gherman, G.Popovici,
Stefanovici, Dop etc.
Să nu vă închipuiţi că în Sărbia minorităţilor le-ar merge ca în România, Românilor
mai rău. Noi ne sărăcim, unii ne stingem, alţii trebuie să părăsim ţara aceasta.
Ne este teamă, ca poporul să nu se arunce în braţele stângei extreme: văzând că naţia
l-a părăsit, să nu strige ca uzdinenţii de pe timpul alegerilor: „jos naţia” românul e bun
de slugă la altul şi nu de stăpân în casa şi ţara sa”
Ai noştri se vor face turci, austrieci sau unguri, dar nici odată sârbi/cetăţeni devotaţi
sârbi/.
286

carte acte 2012-2013.indd 286 7/8/2014 2:17:15 PM

 Anexa 2
Domnule primministru,

Subsemnaţii, delegaţi ai românilor din Banatul iugoslav, cu onoare înaintăm

prezentul memoriu, rugându-vă să binevoiţi a aprecia cele expuse asupra situaţiei
precare a noastră şi a ne acorda înaltul sprijin al Domniei Voastre.
În cei patrusprezece ani de când românii din Banatul iugoslav au fost izolaţi de
fraţii lor din România, mânaţi de o înaltă conştiinţă naţională au dat mereu dovadă că
vor să se manifeste ca români şi în noile împrejurări de viaţă, hotărâţi fiind să aducă
toate sacrificiile pentru apărarea naţionalităţii şi legii lor strămoşeşti. Vor continua
această luptă şi de aci înainte, pentru care nu vor cere concurs din afară, deoarece lupta
pentru păstrarea fiinţei naţionale este o datorie primordială, de care sunt în funcţie toate
celelalte condiţiuni de viaţă, colectivă şi individuală.
Dar o viaţă conştientă naţională îşi are exigenţele ei religioase, culturale, economice
şi sociale, fără de cari nu poate trăi. Din acest motiv, de patrusprezece ani încoace
românii din Iugoslavia au cerut necontenit reglarea, de la stat la stat, a drepturilor lor
bisericeşti şi şcolare, cari însă nu au putut fi deslegate. În patru rânduri sau întrunit
comisiunile mixte româno-iugoslave, dar (de) tot atâtea ori s-au despărţit fără să fi ajuns
la vreo înţelegere. Astfel, în ce priveşte situaţia bisericii noastre a rămas statul-quo, dar
fără funcţionarea ireproşabilă din trecut. Frontiera a tras bariere între noi şi episcopia
din Caransebeş şi Arad, cari devin din ce în ce mai greu de învins. Controlul autorităţilor
ierarhice asupra bisericii noastre este mai mult teoretic, iar din această cauză cel local
lipsit de autoritate, deoarece se ştie că, în timp de patrusprezece ani o singură dată am
avut vizitaţiune canonică şi aceasta mai mult în scopul de a ridica moralul credincioşilor,
decât de a exercita un control riguros şi necesar al preoţilor şi protopresbiterulor. Lipsa
acestui control ierarhic, dublat de atâtea griji lumeşti ale preoţilor, au redus activitatea
acestora la minimum. Ca o dovadă despre aceasta invocăm faptul că, nici măcar cercuri
religioase nu avem în toate protopresbiteriatele. Răul ce provine din această stare de
lucruri, este şi de ordin general, nu numai religios, deoarece în afară de preoţi aproape
că nu mai există alţi intelectuali, astfel încât în activitatea lor de teren religios-cultural,
înseamnă amorţire pe toată linia.
Lipsa unei convenţii şcolare cuprinde în sine germenul celei mai mari primejdii
pentru generaţia tineră, care nu mai are posibilitatea să înveţe în limba românească. În
mai toate satele româneşti, învăţătorii sunt recrutaţi dintre sârbi şi refugiaţi ruşi cari nu
ştiu nici o vorbă românească. Puţinii învăţători români, cari au mai rămas în teritoriul
iugoslav sunt şi ei nevoiţi să propuie în limba sîrbească. Cu un cuvânt românii din
Banatul iugoslav nu au o şcoală primară românească, cum sunt acelea ale sârbilor din
România. Şcoalele secundare şi universitare, tineretul român din Iugoslavia le urmează
parte în Iugoslavia, parte în România, lipsit de orice mijloace.
În ordinea economică-financiară, românii au primit grele lovituri. În preajma
fiecarui sat românesc s-a întemeiat câte o colonie de sârbi. Românii pe lângă că nu au
287

carte acte 2012-2013.indd 287 7/8/2014 2:17:15 PM

 beneficiat deloc de reforma agrară, au mai fost supuşi şi unor grele contribuţii pentru a
se putea înjgheba căminurile acestor colonişti, cărora au trebuit să le cedeze izlazurile
etc. Cele cinci bănci româneşti (Luceafărul-Vârşeţ, Steaua-Petruvăsâla, Sentinela-Sat-
nou, Concordia-Uzdin şi Dunăreana-Cuvin) au avut de luptat împotriva unor măsuri
cari tindeau la desfiinţarea lor. Graţie unei bune conduceri, dar mai ales fondurilor
bisericeşti, ele au rămas totuşi în picioare. Nu ştim însă dacă ele vor putea supravieţui
data de 31 martie 1932, când în urma legii din 1922, vor trebui să verse toate aceste
fonduri la Državna Hipotekarna Banka (Bancă ipotecară de stat) din Belgrad şi cari
fonduri la cele cinci bănci se ridică la circa 4 milioane dinari (12 000 000 lei) . De altă
parte, băncile româneşti suferă şi de o mare criză de credit, deoarece Banca Naţională a
Iugoslaviei nu le-a acordat nici un reescompt, astfel încât ele au fost silite să recurgă la
creditul foarte scump de circa 4 milioane de dinari al unor bănci particulare, germane şi
sârbeşti cari, în urma crizei generale sunt pe cale de a li-l denunţa.
Pentru preîntâmpinarea acestor dificultăţi, băncile româneşti din Iugoslavia au
constituit în ziua de 16 februarie 1932 un Sindicat al băncilor româneşti cu sediul în
Vârşeţ, a cărui menire este: acordarea de împrumuturi ieftine şi pe termen lung ţăranilor
români, procurarea de credit băncilor cari compun sindicatul, precum şi de a face faţă
golurilor ce se vor produce pe urma livrării fondurilor bisericeşti la Belgrad.
Din punct de vedere social-cultural, românii din Banatul iugoslav au desvoltat şi
desvoltă o activitate remarcabilă. Cu toată lipsa de intelectuali, aproape nu există sat
fără bibliotecă, cor, fanfară-toate constituite într-o asociaţie centrală, având toate şansele
ca organizaţii similare să se facă şi pe alte tărâmuri. Ceeace ne lipseşte este că nu ne-
am putut înjgheba nici un fel de organizaţie la oraşe, unde românii continuă să trăiască
răzleţiţi. Fixând această constatare, ne-am gândit să-i grupăm pe românii din Vârşeţ, pe
lângă ziarul Nădejdea, pe seama căruia am cumpărat nu de mult şi o tipografie şi unde
vom deschide şi o librărie.
Pentru asigurarea fiinţei etnice a românilor din Banatul iugoslav şi pentru consolidarea
puţinelor lor instituţiuni, se impun următoarele măsuri:
I. În ordine bisericească
Până la regularea, pe cale de convenţie internaţională a situaţiunii bisericii noastre
din Iugoslavia, să se numească imediat, din partea Mitropoliei din Sibiu un inspector
bisericesc de mare autoritate, care să puie rânduială în viaţa noastră bisericească,
inspectând cât mai des pe protopresbiteri, preoţi, precum şi organele laice ale bisericii.
II. Încheierea cât mai urgent a unei convenţii şcolare, în baza principiului
reciprocităţii, care să ne asigure instrucţia primară în limba română, prin învăţători
de naţionalitate română, înfiinţarea unui gimnaziu, a unei şcoli normale paralele la
Vârşeţ, precum şi posibilitatea înfiinţării de căminuri studenţeşti în centrele şcolare mai
importante, editarea de cărţi didactice în limba română, precum şi procurarea de fonduri
pentru a putea acorda burse elevilor români cari studiază în Iugoslavia, cât şi acelora
cari urmează şcoalele din România.
III. În ordine economică
288

carte acte 2012-2013.indd 288 7/8/2014 2:17:15 PM

 a)Banca naţională a României să acorde Sindicatului băncilor din Vârşeţ suma de 4
milioane dinari pentru acoperirea golurilor ce se vor produce la 31 martie 1932, când
băncile vor fi obligate să verse dintr-odată toate fondurile bisericeşti la Banca Ipotecară
de Stat din Belgrad;
b)Banca Naţională a României să mai acorde şi un credit de 4 milioane de dinari
aceluiaşi sindicat în vederea replătirii creditelor de reescompt luate dela băncile
particulare germane şi sârbeşti.
IV. Pentru punerea în funcţiune a tipografiei ziarului Nădejdea avem nevoie de
circa 1000 kg literă românească, de toate categoriile şi câteva maşini mai mici, ustensile
etc.
De capital de rulment nu avem nevoie, deoarece acesta ni s-a pus la dispoziţie din
altă parte.
Aducându-vă cele de mai sus la cunoştinţă, cu onoare Vă rugăm Domnule
Primministru, să binevoiţi a Vă face interpretul cauzei noastre pe lângă factorii în drept,
îmbrăţişând năzuinţelor noastre de români cu căldura cu care aţi făcut-o o viaţă întreagă,
asigurându-Vă din parte-ne că ajutorul Dv. Va aduce roade din belşug atât neamului
întreg, cât şi românilor din Iugoslavia.
Primiţi domnule Prim-ministru, expresia alesei noastre stime şi consideraţiuni.
Bucureşti, 22 februarie 1932.

Domnule Prim Ministru,

Ca întregire la memoriul înaintat Domniei Voastre am onoare a vă ruga să binevoiţi
a da ascultare următoarelor doleanţe:
1. Cu privire la situaţia grea în care se găseşte învăţământul primar rămân redus
astăzi la 15 învăţători de la 125 câţi am avut în 1918 din Iugoslavia, Vă rugăm să
binevoiţi a influenţa ca convenţia şcolară încheiată între România şi Iugoslavia în anul
1927 prin D(o)mnii Miniştrii Mitilinieu şi Marincovici, să fie în întregime şi cât mai
curând pusă în aplicare.
2. Pentru a putea tipări cărţi didactice în româneşte vă rugăm să binevoiţi a acorda
învăţătorilor Savu Nicolaievici şi Petru Băla un ajutor de 40 000 de lei.
Asemenea vă rugăm să binevoiţi a ne procura prin organele D(umnea)Voastră
subalterne şi trimite prin Prea Sfinţitul Episcop al Caransebeşului dr. Traian Badescu,
cărţi de rugăciuni şi alte cărţi sau broşuri folositoare pe seama elevilor şcoalelor noastre
primare cât şi pe seama femeilor mame ale vlăstarilor noştri.
3. Pentru intensificarea propagandei religios culturale, vă rugăm să binevoiţi a
acorda prin Episcopia Caransebeşului o sumă corespunzătoare pe seama cercurilor
religioase din cele trei protopopiate din Iugoslavia.
4. În cauza ajutorării studenţilor(e) şi elevilor români din Iugoslavia o problemă
vitală pentru elementul românesc de la noi Vă rugăm cu insistenţă să binevoiţi a le
aocorda burse în vederea acestui scop, alăturat am onoare a Vă înainta tabloul tuturor
acestor studenţi şi studente cu rugămintea să binevoiţi a lua prin mijlocirea Uniunii
289

carte acte 2012-2013.indd 289 7/8/2014 2:17:15 PM

 studenţilor români din Iugoslavia declaraţiile dela părinţii bursierilor în care aceştia vor
garanta restituirea ajutoarelor primite în cazul dacă copii lor nu (se) vor reîntoarce după
terminarea studiilor lor în Iugoslavia.
În mod special vă rugăm să binevoiţi a acorda burse şi valută pentru Franţa pe seama
medicului dr. Teodor Mara originar din Voivodinţi şi preparator la Clinica medicală din
Cluj, pentru a se specializa în boli interne.
Cresc încontinuu numărul acelor studenţi şi elevi ai noştri cari cercetează
Universităţile şi şcolile secundare din Iugoslavia ce se adevereşte prin tabloul alăturat
în scopul educaţiei lor în cultura românească şi tradiţiile nemaului nostru se impune
crearea de căminuri în oraşele Vârşeţ, Panciova şi Becicherecul Mare, sub conducerea
şi controlul bisericei nostre dreptmăritoare. Pentru a putea susţine aceste căminuri pe
lângă contribuţiunile noastre modeste Vă rugăm Domnule Prim Ministru să binevoiţi a
ne acorda ajutoarele necesare în acest scop şi tot astfel pentru studenţii care cercetează
Universităţile din Iugoslavia, Vă rugăm să binevoiţi a le acorda bursele.
5. Pentru ca studenţii şi elevii noştri din Iugoslavia să poată cerceta cursurile de la
Văleni-de-Munte, credem oportună o intervenţie la Ministerul din Belgrad, asigurând
pe seama sârbilor din România aceeaşi reciprocitate.
6. În fine vă rugăm să binevoiţi a dispune ca să ni se trimită maşinile mici, literile
şi ustensilele conform alăturatului conspect şi în mărimea care se alătură pe seama
tipografiei „Nădejdea” în Vârşeţ pe adresa Iuliana Lazarescu, Iertof poşta Răcăjdia,
Vrăniuţ judeţul Caraş.
Mulţumindu-vă pentru preţiosul sprijin ce ni l-aţi acordat în toate împrejurările, Vă
rugăm să primiţi expresiunea Înaltei nostre consideraţiuni.
Bucureşti la 26 februarie 1932
Dr. A.S. Butoarcă, Nicolaie Măda

Note:
Carmen Albert, A possible historiographic Banatian project, „Research, preservation and
presentation of Banat heritage: current state and long term strategy”, Vršac, 2011, p.173-
175.
2
Este vorba de seria Anuarelor ICRV seriile 2009, 2010, 2011, 2012, a volumelor colective
apărute sub egida aceluiaşi institut şi a Fundaţiei din seria „Actele Simpozionului Banat-
trecut istoric şi cultural” ediţiile 1997-2010 şi „Banatul-istorie şi multiculturalitate”,
ediţia 2012.
3
Valeriu Leu, Despre Paul Iorgovici, despre relaţiile culturale româno-sârbe, despre cum se
creează un portret istoriografic şi despre Vichentie Liustina, „Anuar”, Zrenianin, 2009,
p. 136.
4
Mircea Măran, Românii din Banatul sârbesc în anii interbelici (1919-1941), Cluj-Napoca,
2012, p. 19.
5
Gligor Popi, Românii din Banatul iugoslav, Timişoara 1996, p. 75-82.
6
Serviciul Judeţean Caraş-Severin a Arhivelor Naţionale, (SJCSAN) Colecţia Muzeul
Judeţean Reşiţa, dosar 11/1921.
290

carte acte 2012-2013.indd 290 7/8/2014 2:17:15 PM

 7
Traian Oprea (1866-1947) personalitate de prestigiu a luptat pentru drepturile naţionale ale
românilor bănăţeni. Născut la Ezeriş în actualul judeţ Caraş-Severin, a absolvit Facultatea
de Teologie din Sibiu. În 1906 a venit la Vârşeţ devenind paroh al parohiei Vârşeţului. A
fost delegat la Adunarea Naţională de la Alba Iulia din partea Protopopiatului Ortodox
Vârşeţ, iar din 1923 a fost vicepreşedintele Partidului Român din Regatul SCS, profesor la
secţia de limba română a Liceului şi Şcolii normale din Vârşeţ şi preşedinte al Asociaţiei
culturale a românilor din Regatul SCS. După ce s-a pensionat s-a stabilit la Timişoara
unde a decedat.
8
Gligor Popi, op. cit, p. 84; Mircea Măran, Românii din Banatul sârbesc în anii interbelici
(1919-1941), Cluj-Napoca, 2012, p. 119.
9
Gligor Popi, op. cit., p. 76-77.
10
Mircea Măran, op. cit., p. 23.
11
„Banatul”, nr.1, anul V, 1930, p. 69-70.
12
Mai multe informaţii despre Cornel Grofşorean în studiul introductiv intitulat: Cornel
Grofşorean, Trepte spre o biografie, în volumul semnat de Carmen Albert, Documentele
Institutului Social Banat-Crişana, Corespondenţă, vol. II, Timişoara, 2009, 417p.
13
Carmen Albert, Cornel Grofşorean şi problema reprezentării românilor la Congresul
Minorităţilor de la Geneva în „ Studii şi cercetări, Banatul trecut istoric şi cultural”,
Zrenianin-Novi Sad, 2010, p. 157-188.
14
A fost publicată de Carmen Albert, Documentele Institutului Social Bnaat-Crişana,
Corespondenţă, Timişoara, 2009.
15
Carmen Albert, op.cit., p. 295.
16
SJCSAN, Fond Colecţia de documente a Muzeului de Istorie Reşiţa, dosar 43/1932.
17
Stelian Mândruţ, Stabiliea frontierei Banatului după primul război mondial (1918-1924)
impact şi consecinţe, „Studii de istorie a Banatului”, 1999-2001, p. 121-157.
18
Această chestiune a unui ajutor bănesc de la Banaca Naţională Română a fost pusă în
discuţie de Cornel Grofşorean şi lui George Dobrin pe vremea când era senator. Mai
multe detalii în Carmen Albert, op. cit., p.97.

REZIME
Memorandumi Rumuna iz jugoslovenskog Banata

Prisustvo rumunske manjine na teritoriji Vojvodine u međuratnom periodu bila je

usmerena ka konsolidaciji odnosa ne samo sa Banatom između granica koje su im ranije
bile zajedničke, već i sa Rumunijom. Promena političkog režima u Jugoslaviji uticala je
ne samo na srpsku populaciju time što su joj demokratska prava bila prekršena, nego i na
postojeće manjine iz ove zemlje. Predstavnici rumunske manjine obratili su se vođama
Rumuna iz Banata, ali i predstavnicima vlasti iz Bukurešta s namerom da se poboljša
tadašnja situacija. Putem memoranduma pokušavali su da ukažu rumunskim vlastima
na kršenje demokratskih prava kao što je bilo ukidanje nekih rumunskih publikacija
ili prava na okupljanje. Dva takva memoranduma, jedan koji je potpisao Trajan Oprea
i drugi koji su potpisali Aleksandru Butoarka i Trajan Meda, upućeni ministrima I.G.
Duka i Nikolaju Jorgi predstavljaju predmet našeg saopštenja.

291

carte acte 2012-2013.indd 291 7/8/2014 2:17:16 PM

 Biljana Sikimić, Beograd
RUMUNI U BANATU IZMEĐU ISTOKA I ZAPADA

Studije u kojima se simbolički položaj neke grupe neodređeno prostorno pozicionira

kao „negde između”, „ni tu ni tamo“ ili „između istoka i zapada“ postale su uobičajene
u slavističkim istraživanjima manjinskih naroda i dijaspore.1 Tako su u savremenoj
antropologiji bile imenovane studije o Srbima u Beloj Krajini i Mađarskoj (Petrović
2006, Prelić 2008), ali i bugarski zbornik o emigracionim procesima početkom 21.
veka (Karamihova 2003). Ministarstvo kulture Srbije tokom 2011. godine finansiralo
je antropološki istraživački projekat pod naslovom „’Ni tamo ni ovde’ – kulturno
nasleđe i identitet gastarbajterske populacije”, a politkolog Vladimir Grečić je 2010.
objavio monografuju pod naslovom „Srpska naučna dijaspora: ’tamo i ovde’”. Ugledni
slovenački naučni časopis posvećen migracijama nosi naslov „Dve domovine“, koji
jednako potencira neodređenu geografsku poziciju.2
U slučaju migranata, pripadnika manjinskih zajednica – kao što su Rumuni iz srpskog
dela Banata, slika je znatno složenija pa se može se govoriti o čak „tri domovine“. U
pitanju je specifičan migracioni sistem jedne manjinske grupe na mikro-nivou: zajednica
iz koje migracije kreću u dva pravca – i na Istok i na Zapad.
Pitanja migracija i mobilnosti pripadaju jednako domenima političkih nauka,
demografije, istoriografije, sociologije ili antropologije, ali mogu biti i predmet
interesovanja kvalitativno orijentisanih lingvista. Tema eksternih radnih migracija
u drugoj deceniji dvadest prvog ponovo ulazi u fokus društvenih i humanističkih
nauka u Srbiji (bar kao ilustraciju treba pomenuti antropološke studije Pavićević
2004, Antonijević 2011, Kovačević/Krstić 2011, Krstić 2011, Nedeljković 2011 i
istoriografsku sintezu Ivanović 2012).
Ipak, većina istraživanja u domenu humanističkih nauka u Srbiji bavila se statusom
migranata u zemljama imigracije, a u retkim slučajevima – onim što ostaje u lokalnoj
zajednici kada migranti privremeno ili stalno odu iz nje. Istraživanje nemigranata od
velikog je značaja za studije migracija, jer migracije pogađaju i zajednicu koju migranti
napuštaju, kao celinu (de Haas 2008: 22).3
Demografi i statističari se slažu da je brojnost i strukturu eksternih migranata teško
pratiti: ipak, rezultati popisa iz 2002. godine pokazuju da je iz Vojvodine u inostranstvu
u različitom statusu – trajno ili privremeno – bilo oko 70 hiljada ljudi (Penev 2006:
81). Ovaj prilog ima za cilj da pokaže efekte različitih tipova transgranične mobilnosti i
migracija na život rumunske zajednice u Banatu, odnosno zajednice iz koje su krenule
dvosmerne migracije.
Zasnovan na početnim idejama izloženim u studiji Sikimić 2012 (na engleskom
jeziku), ovaj prilog će nastojati da pokaže mogućnosti primene antropološko-lingvistički
orijentisanog terenskog rada za studije migracija i mobilnosti. Kao dodatna građa, u radu
su korišćeni i intervjui vođeni za potrebe studija roda (Spariosu/Savić 2011), upravo
zato što nadoknađuju nedostatke u postojećoj građi Balkanološkog instituta SANU
292

carte acte 2012-2013.indd 292 7/8/2014 2:17:16 PM

 nastale orijentacijom isključivo na ruralno stanovništvo. Naime, ova terenska građa
sadrži manje intervjua sa obrazovanim stanovništvom, upravo zbog svoje prvobitno
definisane potrebe za dokumentacijom lokalnih govora.

Srbija: radne migracije

U svom pregledu savremenih transmigracionih procesa u Srbiji, istoričar Predrag
Marković (2009) polazi od različitih tradicija radnih migracija koje baštini savremena
Srbija i razlika između tradicija bivših austrougarskih zemalja i biviših otomanskih
zemalja. Prva se uklapa u obrasce srednje, istočne, a verovatno i južne Evrope. Ova
migracije je svojevremeno bila usmerena na obe Amerike i u pitanju je uglavnom
trajna emigracija. Po drugom obrascu (tipičnom za istočnu Srbiju i Makedoniju) radna
migracija je kretala ka plodnijim delovima Otomanskog carstva i susednih zemalja.4
U pitanju je bila sezonska migracija, ali karakteristična samo za određene geografske
oblasti. Neke etničke i regionalne grupe tradicionalno su sklone radnoj migraciji, tako
Marković ukazuje na Vlahe severoistočne Srbije i Šope, stanovništvo pograničnih zona
između Bugarske, Makedonije i Srbije.
Smerovi radnih migracija se donekle menjaju u periodu između dva rata: nestaju
sezonske unutarbalkanske migracije, a prekomorsko iseljavanje se nastavlja, usporeno
posle ekonomske krize 1929. godine. U međuratnom periodu i zemlje zapadne Evrope
postaju cilj radnih migracija iz Srbije. Pripadnici nacionalnih manjina u Kraljevini
Jugoslaviji činili su od jedne trećine do jedne polovine prekomorskih iseljenika
(Janjetović 2005: 75).
Posle Drugog svetskog rata legalna radna migracija je bila zabranjena. Po
liberalizaciji režima i početka izdavanja pasoša, u prvoj polovini šezdesetih godina
20. veka, radna migracija naglo raste. Iseljavanje radne snage i dalje je najveće u
tradicionalnim iseljeničkim krajevima i među tradicionalno migrantskim grupama.
Tako je severoistočna Srbija (sa brojnim vlaškim stanovništvom) imala najveći udeo
migranata u Srbiji (10–15%). Marković (2009: 9 ) pretpostavlja da su i Romi bili
natprosečno zastupljeni kao migranti, ali je i njih i Vlahe teže statistički pratiti.5
Klubova jugoslovenskih radnika, ekonomskih migranata u zapadnoj Evropi, bili
su organizovani „u duhu bratstva i jedinstva“, a klubove organizovane na nacionalnoj
osnovi jugoslovenska politka nije odobravala (Dragišić 2010: 135).
Sa padom komunizma promenjena je i percepcija migranata: na jezičkom planu
uveden je termin dijaspora koji treba da označi iseljeničke zajednice. Menja se i
socijalna struktura migranata tokom osamdesetih, i posebno devedesetih godina, kada
Srbiju napuštaju mladi stručnjaci ili studenti zbog teške političke i ekonomske situacije
izazvane ratom.
Jedna od važnih odlika radnih migracija predstavlja domen investicija koji
dominatno odlikuje konzumerizam, a ne preduzetništvo. Radnici migranti su u Srbiji
obeleženi neproduktivnim investicijama u izgradnju kuća, uz koje treba dodati i druge
neproduktivne investicije – u cilju podizanja prestižnijeg ličnog/porodičnog statusa
293

carte acte 2012-2013.indd 293 7/8/2014 2:17:16 PM