Anul VIII. Cluj, 1 9 1 0 . Sept.—Q:tomvrie.

RĂVAŞUL
E d i t o r şi r e d a c t o r r e s p . ; Adresat Cluj, Jókai u. 6. întemeietorul revistei:
Abonamentul pe 1 a n . 10 cor,
Petru P. Bari ţiu \ » pe o j u m ă t a t e de a n 5 c o r . Dr. E. Dăianu.

REGHINUL

Am văzut şi Reghinul; un î n s e m n a t şi interesant

punct al vechii Teri a Ardealului. Aşezat pe un plaiu
prelungit în valea Mureşului, a c e s t orăşel sobru şi simplu,
îţi aminteşte i c o a n a unui S a s de călare. C a punct g e o ­
grafic el străjuieşte valea largă acolo unde Mureşul îşi
ia r ă m a s bun delà Munţii părinteşti, din sinul cărora a
răsărit, c a să se ducă cu plutele la Seghedin. C a punct
etnografic aci se întâlnesc cele trei e l e m e n t e etnice, ce
constituesc poporul locuitor al acestei părţi de ţ e a r ă :
Românii, Ungurii şi Saşii.
Voinicul S a s călăreţ pare că-şi întinde o m â n ă
spre m a m a Bistriţa, de unde a pornit neamul său, iar
alta cătră vecinul său, Târgul-Mureşului, M a r o s v á s á r h e l y - u l
lui Erősdy şi capitala Secuimii, care îşi întinde şi el braţul
său până la Reghin. Iar Murgul acestui c a v a l e r teuton
îşi ciuleşte urechile spre munţii Qurghiului, cu codrii de
vânătoare şi cu Români voinici c a brazii. L a spatele lui
r ă m â n e C â m p i a bogată, care se ţine politiceşte de co­
mitatul Clujului. O ţară Câmpia a c e a s t a , pe c a r e p r e a -
puţini o c u n o a ş t e m şi preapuţini o studiem, m ă c a r că
este un teren larg prin care se d o s p e s c forţe adânci, c e
resbat din ce în ce tot mai mult.
Saşii au cu sine trecutul, cu privilegii şi cu t o a t e
bunătăţile culturale, ce curg din a c e s t substrat hrănitor.
294 «Răvaşul

Ungurii Săcuii au tot sprijinul şi toată puterea actuali­

tăţii, cu care tind a preface şi a p r e s c h i m b a tot şi toate.
Românii, ca o viţă cu rădăcini adânci în a c e s t sol
de m u n t e şi de câmpie, străbat la suprafaţă, împinşi de
vlaga s t r ă v e c h e a plantei aclimatisate de secoli şi atraşi
de raza caldă a soarelui, ce lor le zimbeşte mai întâi,
când se ridică triumfător pe d e a s u p r a munţilor străjuituri
de graniţă.
Situaţia a c e a s t a etnică se oglindeşte fidel în chipul
oraşului s ă s e s c . Aci de o parte e cartierul unguresc —
Reghinul-maghiar, în cealaltă parte dinspre C â m p i e e un
cartier r o m â n e s c , iar centrul este ce a fost: Reghinul-
s ă s e s c , împestriţat niţel şi cu Români, dar şi cu mulţi
Unguri.
Reghinul-maghiar e o c o m u n ă politică separată, in­
d e p e n d e n t ă de o r a ş ; încolo nime, străin, n'ar ştio a c e a s t a ,
că nimic nu d e s p a r t e cele două comunităţi. Ni-s'a spus
numai şi a m aflat cu surprindere, când ajunserăm în
colţul dinspre răsărit a pieţii lungăreţe a oraşului, »iacă
delà c a s a c e a se î n c e p e : Magyar-Régen. Colo din jos
locueşte Qáll, fostul preşedinte al c a m e r e i , sufletul acestei
părţi».
Şi deşi n'am putut găsî hotarul acestei comunităţi,
care are peste 1 0 0 0 locuitori, a m înţăles foarte bine, că
esistă, p e n t r u c ă v r e - o câţiva inşi vor c a hotar să esiste.
Românii nu se s e p a r e a z ă a ş a hotărît. Ei locuiesc şi
în capul din sus, şi în capul din jos al oraşului; vreau
să zic: şi Reghinul-maghiar n u m ă r ă vr'o 4 0 0 Români
între cei 1 4 0 0 locuitori ai săi, iar în capul din jos al
celui s ă s e s c Reghin, s'au grupat peste 1 0 0 0 de Români
printre cele 6 0 0 0 , cari constituesc totalul poporaţiunei.
Ba, ce să z i c ? Românii nu se sfiesc a locui şi prin c a ­
sele mari, cu etaj, din fruntea acestui oraş, a ş a de jalus
pe puritatea privilegiilor sale săseşti. Ni-s'au arătat chiar
în centrul pieţii c â t e v a c a s e de frunte, cari sunt proprie-
 «Răvaşul» 295

tatea unor familii româneşti, unele dintre ele familii

vechi, cari îşi pot r e d u c e originea până la strămoşi din
Macedonia străbună.

N'a fost însă t o t d e a u n a a ş a . C â n d a venit Petru

Maior delà Blaj, la 1 7 8 4 , c a să întemeieze s c a u n de pro-
topopie r o m â n e a s c ă în Reghinul-săsesc, Românii n'aveau
vatră organisată numai în Reghinul-unguresc. Aci locuia
şi el, şi aci în bisericuţa de lemn a «Pogorârii Duhului
Sfânt» propovăduia el a c e l e predici admirabile, pe c a r e
le-a tipărit mai apoi într'un volum, ce nu este întrecut
de nici un altul p â n ă azi, nici d u p ă c e a trecut peste el
o deplină sută de ani. — Aci va fi ticluit el multe din
operele de istorie şi filologie, cari au deschis şi au înte­
meiat o şcoală nouă în cultura r o m â n e a s c ă .

în avântul lui nobil el este celce a î n c e r c a t să ri­

dice, din c o a s t a umilită, la o deplină lumină, Sionul ro­
m â n e s c din Reghin şi să aşeze pe însuşi teritoriul ora-
şului s ă s e s c o biserică r o m â n e a s c ă . A şi c u m p ă r a t un
teritor în capul dinspre câmpie a oraşului, delà un S a s .
Dar când au aflat a c e a s t ă taină şi gravii senatori delà
magistratul s ă s e s c , ei au găsit, c ă locul a c e l a nu-i po­
trivit nici de cum de biserică r o m â n e a s c ă , dar e foarte
a c o m o d a t pentru grajduri erariale.
in scopul de a-l o c u p a a şi fost e s m i s ă în pripă o
n u m ă r o a s ă comisie. Protopopul Maior însă, nici el nu
era aşa de înfundat c u m îl c r e d e a u înţelepţii senatori.
El încă şi-a potrivit lucrurile bine.

Des de dimineaţă un clopot a fost aşezat pe o clo­

potniţă ticluită în g r a b ă şi o t o a c ă a fost aninată în prunii
gradinei c u m p ă r a t e , şi la glasul de c h e m a r e al lor, de
odată cu razele soarelui, tot «poporul» s'a adunat Ia
«biserica», ce nu era, d e c â t în sufletul lor. Destul, c ă
pe c â n d a sosit comisia e s m i s ă de înaltul magistrat au
găsit pe popa «hăl r o m â n e s c » slugind sfânta liturgie la
18*
296 «Răvaşul»

un prestol improvisât, a v â n d ceriul coperiş, şi soarele

iconostas.
Fireşte, c ă comisia s'a întors c a m năcăjită îndărăpt
şi a jurat r ă s b u n a r e părintelui Protopop Maior. S'a în­
ceput o zoală grea în pacinicul orăşel. Românii s'au gru­
pat cu toţii în jurul inimosului părinte. Chiar şi «grecii»
cari făceau negustorii mari în piaţa oraşului, şi-au călcat
pe inimă şi pe tradiţiile lor patriarchale, moştenite din
Balcani, şi s'au pus, ca şi neşte stâpi pe lângă a c e s t
stâlp al Romei-mici delà T â r n a v e . S a u pus cu inima şi
cu punga lor plină. Şi Vlădica Bob, — cu toate c ă nu
v e d e a cu ochi buni pe literatul protopop al Qurghiului,
pentru anumite vanităţi literare, ce le a v e a şi el — s'a
încălzit la inimă, v ă z â n d a c e a s t a pornire de viaţă, şi
ajută şi el cu 1 0 0 0 fl. zidirea bisericei, alăturea de c o ­
mercianţii fruntaşi c a Marinoviciu, Vraciu, Muntean, Mi-
hailoviciu, Radu şi alţii.
î n t r a c e e a procesul Saşilor contra lui Maior se inteţia
şi în cele din u r m ă scârbit a trebuit să plece dreptul
Maior, c a să se p o r n e a s c ă spre O r a d e a - M a r é şi spre
Buda, unde începu a-şi tipări operele sale şi a revisuî
ale altora. Saşilor şi duşmanilor li-se păru c a Maior a
picat; c a u s a lui însă s'a înălţat şi ea t r o n e a z ă şi a c u m
în sufletul Românilor de pretutindenea.
* *
*
. . . De pretutindenia: în sufletul celor din Reghin poate mai puţin.
După cum auzim, adecă, unii urmaşi ai fruntaşilor, cari au ridicat cu
Maior biserica frumoasă a Reginului, c a u t ă azi pricină urmaşului ini­
m o s al primului protopop din Reghin, c a r e e s t e cel mai fidel credincios
al credeului pus la t e m e l i a operei lui Maior. Astfel dacă Saşii nu mai
au gust a duşmăni pe popa «hăl r o m â n e s c » se g ă s e s c èi şi R o m â n i ,
cari s ă facă a c e ' a ş lucru, cu tot a c e l a ş drept.
S e zice că ei desgroapă obicinuinţele, îngropate de veacuri ale
Balcanului, c a să s u b m i n e z e soliditatea acelei opere de cultură şi întă­
rire sufletească, pe care a continuat şi continuă a o face credincioşii
lui Petru Maior... Aşa se aude, aşa se vorbeşte. Pie, ca toate să
r ă m â i e numai v o a r b e goalei
 «Răvaşul» 297

— Serbările pentru teatru român ce s'au ţinut în cuprinsul R e ­

ghinului, pe urmele sfinţite ale apostolicului Petru Maior, au decurs
solemn şi au acoperit cu «straiu de purpură şi a u r » ţarina g r e a a
a c e s t o r rniserii locale, cari durere, sunt aproape pretutindenea la noi
Românii, — c a s e m n e ale defectelor culturii noastre.
Ziarele ni-au r a p o r t a t multe bune despre a c e s t e serbări, pe cari
regretăm că nu le-am putut g u s t a pe d e - a întregul.
Am gustat însă cu plăcere dirscursul limpede, b ă r b ă t e s c şi r o ­
m â n e s c , al presidentului Dr. Mihu, pe care-1 dăm şi noi în î n t r e g i m e .
Ne închipuim plăcerea armoniilor cereşti, ce vor fi g u s t a t cei c e
au fost de faţă la sfânta liturghie c e l e b r a t ă în D u m i n e c a sfintei M a r i e ,
în biserica lui Petru Maior, când c â n t a corul măiestrului G e o r g e D i m a
delà B r a ş o v . Ce momente înnălţătoare şi pline de î n ţ ă l e s v o r fi fost
acelea pentru Reghineni şi pentru toţi cei ce î n ţ ă l e g !
A avut şi scriitorul acestor rânduri plăcerea de a asista la
producpunea teatrală din 2 9 Aug. şi a r ă m a s încântat. Am plâns, —
şi am râs. S c e n a d r a m a t i c ă — în care zelosul Aurel Bănuţiu a făcut
pe medicul militar, şi a « d e ş t e p t a t R o m â n c a » în l o g o d n i c a unui o s t a ş
căzut la R a h o v a — D ş o a r a Dima, o vrednică fică a tatălui seu — n e - a
emoţionat pe toţi p â n ă la lacrimi.
— «Ai făcut minuni doctore!
— Nu; a m povestit numai faptele de vitejie ale bravilor noştri
soldaţi, cari singure fac m i n u n i » !
Scena a doua — c o m i c ă — a fost de asemenea foarte bine
aleasă. Dl Bănuţiu era aci în elementul său şi d ş o a r a Aca Barbu,
— fica dlui S e v e r B a r b u din Reghin — un mediu e s c e l e n t al umorului
de situaţie, c a r e de a s e m e n e a n e - a stors lacrimi de — r â s .
* *
*
Revin la biserici, a c e s t e organe sfinte ale manifesta-
ţiunilor vieţii şi vitalităţii n o a s t r e .
Românii gr.-or. din Reghin, deşi puţini la număr,
graţie unor fruntaşi ai lor, cari ocupă situaţii bune în
localitate, îşi zidesc şi ei biserică în Reghin. Dar ce să
vezi? Cinstitul magistrat nu li-a permis s ă şi-o zidească
la stradă, deşi teritorai le e în loc de frunte al pieţii, ci
numai în fundul curţii. T o c m a i c a pe v r e m e a Iui P. Maior!
Biserica lui Maior, însă, deşî nu e în frontul străzii, e
foarte frumos situată, pe un teren larg, înalt aşezat, de
unde se deschide c e a mai f r u m o a s ă privelişte spre codri
298 «Răvaşul»

Qurghiului, unde stau şi a c u m urmele vânătoarelor dom­

neşti a r a n g e a t e de archiducele cu tragic sfârşit Rudolf,
în jurul bisericei sunt mai multe cripte ale unor familii
celebre pe vremuri, pe cari însă uitarea şi n e p ă s a r e a
n o a s t r ă le îngroapă de nou.
E frumos monumentul lui Patriciu Barbu, acest ad­
v o c a t cu inimă, care a trecut c a un patrician pintre noi,
făcând mult bine în Reghin.
Acî z a c şi osămintele marelui bărbat al naţiunei
Baronul V. L. Popp, fostul g u v e r n o r al Ardealului şi
preşedinte al «Asoc/aţiunef». E aşezat în cripta familiei
inrudite Oltean, — o criptă s o m b r ă şi fioroasă; şi ce să
te miri! Nici un cuvinţel, nici o literă, ori c â t de mică,
nu ne spune, c ă între aceşti patru păreţi bătuţi de ploi,
a încăput un bărbat a ş a de m a r e , cu o inimă atât de
nobilă, pe c â t de R o m â n e a s c ă .
Şi vai cât de mult ne spune a c e a s t a inscripţie,
c a r e lipseşte!
Observator.

Clipe de sară*
I.

Veştezite cad sub geamuri Hai, să urc pe dealul crucii

Frunzele de pe frăgar Sub salcâmii delà schit
Şi-mi vestesc, că manei vremea Să mai văd odată largul
Să pornesc pe drumuri iar. Câmpului nemărginit.

Să-mi arunc cu dor privirea

înc'odată peste sat,
Căci, vai, mâne cine ştie
Pe ce căi voiu fi plecat !

II.

Şi de-acuma umbre mari Tot mai jos şi rând pe rând

Cresc peste ogoară, Placările-şi stânge,
Craiul-Soare'n asfinţit Ca un ochiu însângerat
Tot mai jos coboară. Când începe-a plânge!
T. MURÂŞAN.
 «Răvaşul» 299

Serbările culturale delà Reghin.

Cuvânt de deschidere
rostit de prezidentul societăţii t e a t r a l e Dr. loan Mihu, în adunarea
g e n e r a l ă , ţinută la R e g h i n în 2 8 August 1 9 1 0 .

Onorată adunare generală!

Mizeria şi întunerecul unei robii de veacuri, au a p ă s a t greu a s u p r a
vieţii sufleteşti a părinţilor noştri, iar din a c e a s t ă situaţie fatală şi du­
reroasa ne-am a l e s cu mulie şi mari pagube, ce priveşte însuşirile
noastre m o r a l e şi sufleteşti, pagube, pe cari până astăzi, durere, nu
ne-a fost dat a le putea cu totul îndrepta.
Avem însă, o m a r e m â n g â i e r e , în faptul, că toată p o v a r a zilelor
grele, t o a t e durerile şi suferinţele, tot chinul şi amarul trecutului, nu
au putut infirma patru mari calităţi ale neamului, înţeleg: nebiruita s a
vitalitate; d r a g o s t e a s a ferbinte dê n e a m , de lege şi tot ce e r o m â n e s c ;
isteţimea s a intelectuală, î m p r e u n a t ă cu o nepotolita sete de c a r t e şi
lumină, şl, în fine, puterea sa uimitoare de a preface în spirit r o m â n e s c ,
aproape tot ce c o n s t r â n s de împrejurări tataie, silit a fost a î m p r u m u t a
din cultura şi civilizaţia altor neamuri mai favorizate de s o a r t e !
Pe a c e a s t ă m a r e c o m o a r ă sufletească a neamului ne întemeiem
noi nădejdea unor zile mai bune, cari cu s i g u r a n ţ ă au să vină, când
v r e m e a s ă v a fi plinit!
R ă z i m a ţ i pe a c e s t e înalte calităţi n e - a m făurit idealul nostru na­
ţional românesc, care trebue să ne călăuzească în toate acţiunile
noastre publice şi privatei
D o m n i l o r ! Acest ideal al nostru este atât de firesc, a t â t de l e ­
gitim, a t â t de patriotic, în cel mai bun înţeles al acestui cuvânt, î n c â t
nu a v e m motive a-1 tăinui, dimpotrivă, trebue s ă a v e m şi m â n d r i a şi
bărbăţia, a-1 mărturisi ori când cu g l a s ridicat!
P o a t e m i - s e va pune î n t r e b a r e a : care a n u m e este a c e s t ideal al
nostru?
Răspund, că după ale m e l e concepţii, formularea lui se poate face
în u r m ă t o a r e l e cuvinte:
întăriţi prin cultură şi b u n ă s t a r e , sub paza şi în marginile legilor
patriei noastre c o m u n e , în bună convieţuire cu concetăţenii noştri de
alt neam, dar tot odată în s t r â n s ă şi n e î n c e t a t ă legătură sufletească
cu fraţii noştri de un s â n g e de sub alte stăpâniri, voim, inai mult:
s u n t e m firm decişi ca, sub orice împrejurări, şi împotriva tuturor pie-
300 «Răvaşul»

decilor fireşti sau m e ş t e ş u g i t e , ce vom afla în calea noastră, să ne

trăim şi m a i departe v i a ţ a n o a s t r ă r o m â n e a s c ă pe a c e s t e plaiuri şi în
aceste vâlcele, îngrăşate cu mult sânge românesc şi rămase nouă
s c u m p ă m o ş t e n i r e delà moşii şi strămoşii noştri! Iar în realizarea
acestui ideal, a v e m a c e e a credinţă tare, pe c a r e ne-o dă simţul puterii
n o a s t r e de viaţă şi de r e z i s t e n ţ ă naţională!

Sigur, cu sufletul lor robit de dorul acestui ideal sfânt, au purces

şi acei prea vrednici înaintaşi ai noştri, cari, constituiţi în comitet de
acţiune, prin apelul l a n s a t din B u d a p e s t a la 1 9 Faur 1 8 7 0 , au luat ini­
ţiativa, iar în a d u n a r e a c o n s t i t u a n t ă , ţinută la 4 O c t o m v r i e al acelui an
în oraşul D e v a , votând statutele, au dat fiinţă Societăţii pentru fond de
teatru român, a cărei a XXXVII-a adunare generală avem fericitul
prilej a o ţinea astăzi a i c e a , u r m â n d glasului de c h e m a r e al vrednicilor
R o m â n i din a c e a s t ă localitate, cu vechiu şi bun r e n u m e românesc.

Cum la t o a m n a anului în curs, s ă împlinesc 4 0 ani delà fondarea

Societăţii n o a s t r e , v a fi la loc s ă facem cu a c e s t prilej un mic popas,
pentru a ne o r i e n t a : de unde a m plecat, unde a m ajuns şi cum avem
să î n d r u m ă m mai potrivit a c t i v i t a t e a n o a s t r ă viitoare, în vederea sco­
pului la c a r e t i n d e m ?

Dupa cum ne p o v e s t e a părintele societăţii n o a s t r e , Iosif Vulcan,

m e r i t o s u l nostru fost preşedinte, iniţiatorii Societăţii, în avântul lor g e n e ­
r o s şi însufleţirea lor caldă,altcum c a r a c t e r i s t i c ă epocei din care au făcut
parte, nu s e g â n d e a u la lucru mai puţin, decât să ridice cu timpul un
p a l a t mândru, cu o s c e n ă largă, pe care să se prezinte piese naţionale,
cu cuprins luat din trecutul şi prezentul neamului, să ne înfăţoşeze
frumoasele n o a s t r e jocuri n a ţ i o n a l e şi de unde s ă unduleze farmecul
dulce al doinelor româneşti!

Visul lor a fost m â n d r u şi plin de farmec, dar, ca aproape toate

visurile frumoase, durere, vis a r ă m a s .

R e a l i t a t e a cu legile ei crude, cari nu iartă, ne-a convins în cursul

anilor ce s'au s c u r s , că dorul iniţial al bunilor noştri bătrâni, între îm­
prejurările n o a s t r e , nu s e poate realiza. Cu t o a t ă a c e a s t ă convingere,
astăzi a p r o a p e g e n e r a l ă , ar fi greşit în j u d e c a t a sa, acel care ar s u s ­
ţ i n e a , c ă a ş a - d a r S o c i e t a t e a n o a s t r ă ş i - a perdut rostul său. A c e a s t a nu,
D o m n i l o r ! P e n t r u c ă în situaţia s t r â m t o r a t ă în care ne aflăm, orice S o ­
cietate legal constituită şi m e n i t ă a p r o m o v a cultura naţională, îşi are
importanţa s a netăgăduită. Vorbă e numai, să ne ştim pune silinţele
noastre în concordantă cu trebuinţele reale si cu forţele de cari
dispunem.
 «Răvaşul» 301

In cele spuse r e e s e de unde am plecat.

S ă căutăm a c u m a a ne lumina, că unde am ajuns, şi cari sunt
rezultatele ce a m obţinut până acuma?
Orice se va zice despre a c t i v i t a t e a de 4 0 ani a S o c i e t ă ţ i i n o a s t r e ,
pentru celce nu şi-a perdut simţul realităţii, r ă m â n e lucru hotărât, c ă
prin cele 37 adunări g e n e r a l e , ţinute în felurite părţi ale ţării, şi nu
arareori împreunate cu festivale î n ă l ţ ă t o a r e de inimi şi de s e n t i m e n t e ,
prin publicaţiile sale periodice şi literare, prin î n c u r a j a r e a mişcării t e a ­
trale delà noi peste tot, şi, în fine, prin s t r â n g e r e a filer cu filer, a unui
fond propriu de »/t milion cor. — S o c i e t a t e a n o a s t r ă a făcut, în î m ­
prejurările date, o î n s e m n a t ă operă de r e n a ş t e r e şi întărire a senti­
mentelor n o a s t r e naţionale, şi s'au obţinut rezultate m a t e r i a l e , pentru
noi în orice caz, î n s e m n a t e !
S e naşte, în chip firesc, î n t r e b a r e a : ajunşi la acestea rezultate,
cum s ă îndrumăm a c t i v i t a t e a n o a s t r ă viitoare, pentru a ne apropia tot
mai mult de scopul final, ce-1 u r m ă r i m ?
Statutele societăţii n o a s t r e fiind, în a c e s t punct, vagi şi nedeslu­
şite, este de datoria n o a s t r ă a ficsa precis şi lămurit scopul nostru,
cel mai apropiat şi a statori desluşit mijloacele, de cari voim şi putem
să ne folosim în u r m ă r i r e a aceluia. Iar, ajunşi în a c e a s t ă m a t e r i e la
hotărîri binecumpenite şi definitive, s ă stăruim c o n s e c v e n t pentru întru­
parea lor, şi înainte de a fi atins ţinta propusă, s ă nu ne hazardăm
în proiecte noi, pentrucă fie a c e l e a c â t de s e d u c ă t o a r e la aparenţă, în
rezultatul final, în loc de a ne apropia, numai depărta ne pot de
scopul urmărit.
Astfel văzând lucrurile, să c ă u t ă m , o n o r a t ă adunare, a ne orienta,
că între împrejurările noastre de fapt, care ar putea fi problema
noastră, c e a mai actuală, c e a mai a r z ă t o a r e ?
în ce m ă priveşte, un m o m e n t nu stau la îndoială s ă spun, c ă a
sosit timpul, să ne o c u p ă m mai s i s t e m a t i c şi mai inteţit, cu f o r m a r e a
unei t r u p : a m b u l a n t e , c o m p u s e din actori profesionali!
Drept a c e e a , chiar cu rizicul de a abuza în c â t v a de bunăvoinţa
d-v., Vă cer îngăduinţa, s a pot inzista mai îndelungat asupra acestei
chestiuni şi să arăt încheierile, la cari eu a m ajuns.

Onorată adunare!

Problema, ce voim a o discuta, fiind, după natura s a , foarte c o m ­

plexă, v a fi bine să limpezim din capul locului unele întrebări prealabile
esenţiale, pentrucă din răspunsul, ce se va da acestor întrebări, să
vor desluşi delà sine a c e l e margini, între cari trebue să îngrădim la
 302 «Răvaşul»

început aspiraţiile n o a s t r e , dacă voim s ă purcedem real şi să ne ferim

de iluzii d e ş e r t e .
tn a c e a s t ă ordine de idei, m'am î n t r e b a t : Ce fel de teatru voim
noi s ă a v e m , cari sunt trebuinţele artistice ale publicului iubitor de
teatru în prezent, ce teatru putem noi deci susţinea, şi, în fine, până
unde ne putem întinde cu mijloacele noastre financiare, fără pericli­
t a r e a fondului ce-1 a v e m ?
Pentru a răspunde la î n t r e b a r e a : ce teatru voim noi să înfiinţăm?
voiu spune, c ă noi nu a v e m nevoie de un teatru, în c a r e să se facă
a r t ă pură, sau « a r t ă pentru a r t ă » , nu a v e m lipsă nici de un teatru
pentru distracţii uşoare, potrivite a satisface gusturi subţiri. Nu,
D o m n i l o r ! Gândul nostru trebue s ă se îndrepteze spre un altfel de
teatru, tn teatrul doririlor noastre, sigur, încă; va trebui s ă se facă
artă, dar a i t ă cu a n u m i t ă tendinţă, pentrucă teatrul nostru trebue să
fie o ş c o a l ă pentru l u m i n a r e a minţilor şi întărirea inimilor; teatrul
nostru trebue să fie un templu, în c a r e s ă se p r e a m ă r e a s c ă virtutea,
dreptatea, frumosul şi adevărul etern şi să se c o m b a t ă p ă c a t e l e n o a s t r e
s t r ă m o ş e ş t i şi viţiile n o a s t r e m o d e r n e ; teatrul nostru trebue să fie un
c ă m i n , în c a r e s ă arză n e s t i n s ă flacăra s a c r ă a iubirii de n e a m , lege şi
tot ce e al n o s t r u ; în fine teatrul nostru trebue s ă fie un altar, la care
jertfa adusă, s ă s e s l u g e a s c ă în o limbă r o m â n e a s c ă dulce c a fagurele
de m i e r e şi limpede ca a p a cristalină a izvorului de m u n t e !
Un astfel de teatru trebue s ă fie, după mine, ţinta doriririlor
noastre!
D a c ă e s t e vorba, c ă ce fel de teatru putem noi în prezent forma
şi s u s ţ i n e a , voi spune, că, la început nu ne putem gândi la un teatru
de d r a m e , opere şi operete, pentrucă ar t r e c e , peste puterile şi trebuin­
ţele n o a s t r e actuale.
In situaţia în c a r e ne aflăm, ajunge să a v e m o trupă în măsură
a da bune representaţii de piese poporale, cu c â n t e c e naţionale, c o ­
medii şi a ş a numite piese de salon de un gen mai uşor.
Iar, dacă a r fi s ă s e r e s t r i n g ă la cultivarea unui repertoriu, for­
m a t din a c e s t e 3 genuri de piese, a ş a cred, că o trupă c o m p u s ă din
12 p e r s o a n e , la început a r putea satisface j u s t e l e n o a s t r e aşteptări.
Ţ i n u t ă în a c e s t e cadre r e s t r â n s e , trupa t e a t r a l ă poate fi formată
şi s u s ţ i n u t ă în scurt timp, pentrucă nu t r e c e peste marginile posibili­
tăţii şi trebuinţele n o a s t r e reale, nici peste mijloacele n o a s t r e financiare.
Aceste chestii prealabile limpezite, să t r e c e m la o altă lăture a
chestiunii şi s ă c ă u t ă m a lămuri cum şi a n u m e cine a r aveà să ia
a s u p r a s a s a r c i n a formării şi conducerii unei trupe a m b u l a n t e ?
 «Răvaşul» 303

Cine c u n o a ş t e greutăţile î m p r e u n a t e în mod fatal cu s e l e c ţ i o n a r e a

instruirea, dar mai a l e s cu disciplinarea unei trupe ambulante, cine
este iniţiat in tainele culiselor, cine îşi p o a t e face seamă cu s u m a de
cunoştinţe speciale, artistice, tehnice şi de administrare, r e c e r u t e ia
conducecea unui teatru, a c e l a îmi va da dreptate, c â n d susţin, că s o ­
cietatea pentru fond de teatru, în formaţia sa a c t u a l ă , coudusä de un
comitet c o m p u s din bărbaţi cu locuinţa în diferita centre şi în cele
mas multe cazuri cu ocupaţiuni fixe, c o m i t e t , c a r e numai cu greu şi cu
mari spese poate fi întrunit odată de douăori la an în şedinţe plenare,
— cu bun s u c c e s nu va putea lua a s u p r a sa această însărcinare!
Pentru a c e s t e motive, repet c e e a c e am spus şi în anul t r e c u t , c ă
o Iniţiativă privată ar fi de preferit. Ei bine, dar delà cine s ă aştep­
tăm o a s e m e n e a iniţiativă?
Spun scurt şi limpede: Delà actorii noştri formaţi deja şi delà
bursierii nostril
Eu sunt finn c o n v i n s , că trupa a m b u l a n t ă , mult dorită, între îm­
prejurările noastre r-L-trai şi numai din însufleţirea învăpăiată, din
munca n e o b o s i t a >: ; i o s t o l a t u i fanatic al bursierilor, respective acto­
rilor noştri, îşi po-;'e lua fiinţa! Iar spre a c e s t s c o p aflu dé lipsă, c ă
actorii noştri, să so constitue, după n o r m e bine stabilite, ca societari,
în o c o m p a n i e d r a m a t i c ă , p u s ă în a n u m e raporturi cu S o c i e t a t e a pentru
fond de teatru. Aceasta e, după mine, c a l e a a d e v ă r a t ă , pe c a r e a m
putea ajunge mai de grabă şi mai sigur la întruparea ideii, ce ne
preocupă. Mă g r ă b e s c î n s ă a a c c e n t u a , c ă v r e m e a apostolatului fanatic
d a r . . . flămând a trecut, şi noi nu un asemenea a p o s t o l a t putem cere
delà aceia, cari simt în sine d r a g o s t e , v o c a ţ i u n e şi tărie pentru cariera
de actor r o m â n ! Dinpotrivă, trebue să ne îngrijim, ca actorii noştri,
chemaţi, după felul m e u de a vedea, s ă î m p l i n e a s c ă o i m p o r t a n t ă mi­
siune culturală şi s o c i a l ă în mijlocul nostru, s ă fie scutiţi de g r i j a zilei,
de m â n e , pentrucă numai a ş a s e pot dedica cu d r a g o s t e şi r ă g a z c h e ­
mării lor, numai a ş a v o r p i t e a ridica prestigiul artei r o m â n e delà noi,
la care datori suntem a ţinea cu toţii în o r i c e c a z .
Pentru a s ă vedeà, ce a m putea noi face pentru o societate dra­
matică, constituită în modul arătat, u r m e a z ă , s ă c ă u t ă m a preciza ra­
porturile, în cari a r fi s ă s t e e a c e a s t ă s o c i e t a t e , cu Societatea noastră
pentru fond de teatru.
Drepturile, respective pretenţiile n o a s t r e j u s t e nu ar putea merge,
departe, decât, să a v e m o trupă bine c o m p u s ă , în m ă s u r ă a da repre­
zentaţii de m â n a întâi, cu un repertoriu a d m i s de comitetul Societăţii
noastre. Atât! Iar îndatoririle noastre ar fi, după a mea părere
întreite;
304 «Răvaşul»

P r i m a îndatorire: s ă luăm asupra n o a s t r ă sarcina de a creşte, în­

cât nu-i a v e m , pe cèi 1 0 — 1 2 artişti, despre cari a m pomenit, oferin-
du-le bursele n e c e s a r e , pentru a c e r c e t a ş c o a l e l e speciale de artă dra­
matică.
Fiind apoi trupa constituită, am avea săi garantăm, în mod
a b s o l u t cert, o subvenţie a n u a i ă de 3 0 . 0 0 0 c o r o a n e , pentru salarizarea
actorilor. C e e a c e ar permite pentru fiecare a c t o r o medie de s a l a r de
2 4 0 0 coroane la an, c : minim de salar, menit a c r e ş t e prin partici­
pare proporţională la venitele reprezentaţiilor date.
Iar, în rândul al treilea ar trebui: s ă punem delà început funda­
mentul unei c a s e de penziuni şi ajutor, pentru asigurarea actorilor şi
familiei lor, în cazurile date. A c e a s t ă c a s ă de penziuni s'ar putea dota:
prin o m i c ă subvenţie a n u a l ă delà S o c i e t a t e , prin o parte din venitele
reprezentaţiilor, prin o contribuţie b e n e v o l ă delà t o a t e reprezentaţiunile
r o m â n e ş t i şi în fine prin cotizaţiile actorilor participanţi.
S'ar mai putea multe spune pe a c e a s t ă t e m ă , eu mă mărginesc
cu a c e s t prilej să c o n s t a t , în baza cifrelor din bilanţul nostru, că s u ­
m e l e specificate de mine, le a v e m a p r o a p e astăzi, iar eventualele lipse,
cu siguranţă matematică putem zice, că le vom a v e à în 4 — 5 ani.
Urmează deci, că această sarcină financiară o putem lua asupra
n o a s t r ă fără a ne atinge de stocul capitalului nostru, ba chiar fără a
primejdui posibilitatea creşterii fondului, prin capitalizarea unei părţi a
venitelor sale.
Reazumând toate cele spuse, conchid deci, că: formarea unei
trupe a m b u l a n t e , după m o d a l i t a t e a indicată şi ţinută în limitele a r ă t a t e ,
e s t e posibilă în cel mai scurt timp!
O singură lăture a chestiunii ţin s ă o mai lămurim, înainte de a
termina. Vă rog deci a-mi mai a c o r d a c â t e v a minute de ascultare.
Dacă este vorba s ă facem pregătiri s e r i o a s e , este indispensabil,
să fixăm o dată sigură, la care voim a înfiinţa trupa cestionată, fiind
evident, c ă altele vor trebui să fie pregătirile, dacă c o n t e m p l ă m un
period de 5 ani, altéle pentru un period de 1 0 sau 2 0 ani, şi în fine
cu totul altcum vom purcede, d a c ă nu a v e m nici odată sigură în
vedere I
î n c â t m ă priveşte, în credinţa, că mă aflu în acord cu senti­
mentul public, dar t o t o d a t ă şi rămas în marginile realităţii, eu dau
e x p r e s i e dorinţei m e l e , c a trupa n o a s t r ă a m b u l a n t ă , dacă mai curând
nu s'ar putea: s ă fie înfiinţată cel puţin la anul 1 9 2 0 , când să vor
împlini 5 0 ani delà urzirea S o c i e t ă ţ i i n o a s t r e !
Admiţând a c e s t termin, în interval s ă pot face toate pregătirile
trebuitoare şi sigur v a c r e ş t e şi fondul la s u m a recerută.
 Răvaşul» 305

C r e ş t e r e a actorilor în a c e s t caz, încât nu-i a v e m , să p o a t e face în

două serii, r ă m â n â n d c a p â n ă la data p r o i e c t a t ă , bursierii absolvent^
iarna s ă facă teatru practic pe s c e n e l e d n R o m â n i a , pentru a-şi desă­
vârşi mai ales dicţia c o r e c t ă , iar v a r a să facă turneuri artistice la noi.

Onorată adunare generală!

înainte de a părăsi locul distins delà conducerea Societăţi:, pe
care, în lipsă de c o m p e t e n ţ ă deplină, cum s p u n e a m delà început, nu l'am
putut primi decât până la a d u n a r e a prezentă, a m crezut, că este de
datoria mea, s ă expun în mod precis felul meu de a vedea chestiunea
unei trupe a m b u l a n t e a n o a s t r ă . Laic fiind, s ă prea poate, că soluţia
la care a m ajuns, s ă nu fie peste tot sau întru toate admisibilă, ori
cum ar fi însă, cred că, d a c ă ideile s u l e v a t e cu a c e s t prilej în m o d m a i
concis, ar a v e a darul s ă p r o v o a c e o discuţie l a r g ă şi s e r i o a s ă , a c e a s t a ,
sigur numai grăbi ar putea aflarea unei soluţii s a t i s f ă c ă t o a r e din toate
punctele de vedere 1
După t o a t e a c e s t e a , nu-mi r ă m â n e d e c â t s ă Vă m u l ţ u m e s c pentru
bunăvoinţa cu care aţi urmat expunerile mele, şi zicându-Vă un:
Bine aţi venit la a d u n a r e a de faţă! — s ă deschid şedinţa.

A M U R O
Doi plopi singuratici, tovarăşi meniţi
La marginea luncii de strajă
Îşi tremură mulcom podoaba de-argint
Sub dulcea cântărilor vrajă

Şireaguri de şoapte prin măguri, prin văi

S'amestec' cu doruri şi jale
Când tot mai cucernic şi tot mai duios
Mor valuri de svonuri pe vale.

Şi'n tremur de-o ciip'apoi murmure'ntregi

încetul pe'ncetul se curmă
Ş'atâta tăcere din larguri adânci
Coboară cu raza din u r m ă , . . .

Că'n tainica pace sosită din zări

Cu-a viselor scumpă comoară
Departe, departe sub brazii bătrâni
Mai plânge doar' scocul la moară!
T. MURĂŞAN.
306 «Răvaşul»

P e u r m e l e lui Nicodim.
— Note de călătorie —

D e l à H a ţ e g s p r e P r i s l o p . — P r i n S i l v a ş u r i . — R e c e p ţ l u n e în l u n c a
mânăstirei. — Mormântul Zamfirei.

O d i m i n e a ţ ă splendidă de August, cu r o ; ă pe ierburi şi cu r ă c o a r e

l u m i n o a s ă în zări, ne întimpină după-o noapte petrecută in noua şi c o m -
fortabila reşedinţă a vicariului din Haţeg. Când a sosit trăsura cu
clopoţei la poartă, pe la 4 ceasuri dimineaţa, eu stam gata la
fereastră aşteptând. Mă uitam la florile din grădinuţs, ce î m p r e j -
muie noua reşedinţă a vicarului — ea însăşi o floare printre casele
orăşelului istoric — şi c a r e dă o a ş a de bună încadrare şi bisericei
m o d e s t e , dar curăţele, care laudă şi aici numele întemeietorului de
biserici Ia o r a ş e : Vlădica B o b . —
L a signalul de clopotele ce-1 dă t r ă s u r a n o a s t r ă , salut cu bucurie
pe simpaticii ortaci de drum, ce mi-i aduse norocul în cale, pictorul
S i m o n e s c u din L u g o j , cu s t i m a b i l a sa soţie.
Eată-ne porniţi, în c e a mai bună disposiţie — spre mănăstirea
Slivaşului delà Prislop, dornici de a vedea pe bunul Episcop Vasile,
care osteneşte a rechema viaţa în preajma mânăstirei p ă r ă s i t e de
atâta timp, şi c a r e a avut amabilitatea a ne invita s ă vedem acest
sfânt l o c a ş , o a r e c â n d a t â t de important în viaţa culturală a neamului
nostru. Pe aci au fost doar cei dintâi vlădici româneşti, ce se cu­
n o s c şi de aci ne veni acel loan delà Prislop, delà care porneşte
viaţa de o r g a n i s a r e b i s e r i c e a s c ă , ce s'a cristalisat, sub Mihaiu Viteazul,
în vlâdicia delà Alba-lulia.
Eşiţi din a c e s t Haţeg, pe care se observă o mai vie pulsare a
vieţii, de când a a j u n s în coniuctură de cale ferată prin deschiderea
nouei linii spre Bouţar-Caransebeş, drumul ne duce, cu un moderat
suiş, prin câmpi bine rodiţi de cucuruz, trifoişti, luţernişti şi mirişti
încărcate de clăi cu grâu. Roadă b o g a t ă în t o a t e . Mai a l e s trifoiul
s t r ă l u c e ş t e frumos în razele de soare ale acestei dimineţi, resfăţân-
du-şi r o a u a b o g a t ă ce s'a r e v ă r s a t pe frunzele s a l e lătăreţe. Pe drum
întâlnim a d e s e şireaguri de c a r ă , cu bouleni grăsuţi, ori cu vaci de
soiu, purtând grele poveri de p o a m e şi legumi, mai a l e s crastaveţi. Pe
l â n g ă vite p ă ş e s c cârmuitori bărbaţi curăţel î m b r ă c a ţ i , gătaţi de târg,
c a r e în h a i n e albe, c a r e în haine n e g r e ori sure, după cum sunt ne-
 «Răvaşul» 307

mişi ori simpli R o m â n i . In cară, pe sacii 0.1 marfă, vezi mai c â t e un

băieţel, fericit că m e r g t la oraş, mai câte un băieţanciru scuturat, mai
câte o i i î v a s t ă mulţumită, cu bujoraşui de copil la sin; e o privelişte
de chinematograf ce se î m p â n z e ş t e în cadrele a c e s t e i p a n o r a m e de v e r ­
deaţă şi răcoare, ce ne cade a ş a de bine după viaţa sombră a orăşe­
nilor de noi.
Ajunşi pe c e a dintâi înalţi TIO de de ú ne vedem înainte drumul, c u m
are s l dea ocol pe de parte, spre a trece prin cele donă sate, ce ne
aşteaptă, Silvaşul de jos şi de sus, spre a ajunge la vârful de deal
după care trebue s ă fie m ă n ă s t i r e a noastră, a d e c ă a Prislopului. T r e c e m
prin satul cel dintâi, cu c a s e de lemn, a s c u n s e prin prunet b o g a t în roadă,
şi părăsindu-ne drumul mai bun o luăm la deal, t r e c â n d pe un platou
printr'o trifoişte minunată, şi ne c o b o r â m îsi celalalt S i l v a s , unde b ă r ­
baţii ne dăm j o s din trăsură, spre a-i uşura niţel s a r c i n a , fiindcă trece,
drept cale, pe o vale cu straşnici bolovani.
— Ce sat e a c e s t a măi b ă i e t e ? — întrebăm pe un burdufoiu de
copilaş rumen, ce m±rge sărind din bolovan în bolovan, pe u r m a unui
car cu fân mirositor, c e - ! a j u n g e m .
— Da, Silvaşu, domnule! — r ă s p u n d e c u r a g i o s copilandrul, uitân-
du-ni-se drept în cehi.
— Da, pe tine cum te c h i a m ă , f r ă ţ i o a r e ?
— Da, Bodriş G h e o r g h e . . .
— Umblat-ai tu la ş c o a l ă , măi băiete, că te văd cu inimă c o p i l ?
— B a n'am umblat Domnule!
— P a g u b ă fătul mieu, că ţi-ar fi fost de m a r e folos.
— P o a t e , Domnule, dar vezi c'avem un dascăl de ăi bolunzi, de
bate copii cu bota... Am fost şi eu odată la ş c o a l ă , du m'o bătut rău,
domnule, şi nu m ' a m mai dus; doar nu-s prost, să mă duc să m ă
bată dascălii ăla cu bota... Am râs cu hohot de bonomia tinerului
băiat, — era de vr'o 1 3 ani — şi l'am asigurat, c ă mai mult ar fi f o ­
losit sâ ii răbdac niţică bătaie, dacă t o c m a i aşa-i l e g e a pe la ei, d e c â t
să r ă m â n ă neştiutor de c a r t e , că cu m i n t e a ce i-a dat D u m n e z e u ar fi
dus'o departe cu învăţătura.
— Da, ce s ă fi făcut D o m n u l e ? doar nu-s nebun s ă m e r g să
lucru la dascălu, şi-apoi s ă m ă şi b a t ă .
— Cumu-i asta, să lucri la d a s c ă l u ?
— D'apoi, că are m o ş i e , şi pune copii să-i lucre, iarna-vara, şi
apoi îi şi b a t e cu bota....
D'apoi, că acum v a r a nici nu merg copii la ş c o a l ă , măi G h e o r g h e ;
ce zici tu, că « i a r n a - v a r a » ? Văzând, că o c a m sfeclise, Bodrişu meu
se resgândl, şi întoarse vorba...
308 «Răvaşul»

— Că-i duce la lucru, Domnule pe copii; îi c h i a m ă la lucru şi

acum, şi le plăteşte, vezi bine, da dacă nu lucră cum vreà el îi şi bate
cu bota . . . hai, hăi... !
Am l ă s a t ' o î n c u r c a t ă , şi a m trecut vorba la m ă n ă s t i r e .
— D a departe-i « m ă n ă s t i r e a » de aici, măi G h e o r g h e ? Auzit'ai tu
de « m ă n ă s t i r e » .
— Da, cum să nu, Domnule, doar numai ieri « a m t u n a t » cu beii
de a c o l o .
— Dapoi c u m ? tu cu boii meri la m ă n ă s t i r e ? !
— Dapoi, că pè acolo, pe l â n g ă m ă n ă s t i r e umblăm noi cu boii,
ia i a r b ă ; numai ieri a m tunat în s a t cu boii; nu-i departe, nici ca dè
un ceas...
S t a m s ă ne despărţim cu bine de isteţul nostru călăuz, dupăce
ne-a a r ă t a t şi c a s a stăpânului său, unde-i slugă, tocmai când arela
intra cu carul în curtea unei c a s e i r u m o a s e de zid acoperită cu ţiglă.
D a r v ă z â n d o biserică, pe deal, întrebăm ce biserică e a s t a , măi
Gheorghe?
— Da, asta-i biserica r o m â n e a s c ă , D o m n u l e .
— D a , mai este şi altă biserică în s a t ?
— Mai e s t e una, a « n e m i ş i l o r » .
— Da c e - s « n e m i ş i i » aceia, frate, ce n e a m de oameni, de ce
lege-s ei ?
— Da «ştiei d...» Domnule, numa ştiu că-s nemişi, nu-s
«români».
După a ş a o esplicare c l a s i c ă n'am mai insistat, şi ne-am grăbit
pe deal în sus, care era destul de ţepiş. Ajunşi de a s u p r a mai a r u n c ă m
o privire îndărăpt, spre satu inimosului Gheorghe Bodriş, şi apoi ne
g r ă b i m să ne a j u n g e m trăsura, care o luase cu fuga înainte.
în mersul nostru grăbit a j u n g e m o grupă de alţi peregrini, cari
de a s e m e n e a nisuesc la m ă n ă s t i r e . Sunt trei ţerani fruntaşi din Galaţi,
între cari un b ă r b a t voinic de o deosebit de frumoasă înfăţoşare; se
duc sub c o n d u c e r e a învăţătorului lor, ca s ă r o a g e pe Vlădica în cauza
bisericii, ce vreau s ă z i d e a s c ă în curând. Având bani destui la dispo­
ziţie — iată un caz rar — ei vor s ă Ii-se ierte «lucrul m a n u a l » , ce
s'a impus s ă dee, ca ajutor, credincioşii, pentrucă atunci mai iute s'ar
g ă t a sfântul l o c a ş . Altfel oamenii ocupaţi cu lucrul lor, cu fânul mai
ales, ar întârzia numai zidirea bisericii, pe când de ar ţinea întreprin­
zătorul lucrători stabili, pe plată, cu mult mai iute ar isprăvi.
Delà a c e a s t a deputăţie aflăm, că poate Preasfinţia Sa Episcopul
s ă nu fie azi la « r e ş e d i n ţ ă » . Că au auzit în sat, a d e c ă aci în Slivaşul
lui B o d r i ş , c ă se v a duce azi la « P l o s c a b a i a » — localitate apropiată.
 «Răvaşul» 309

Ne grăbim deci, şi noi, şi ei, să nu plece c u m v a înainte de s o ­

sirea n o a s t r ă .
i n t r a s e m a d â n c printre dealuri, ale c ă r o r c o a s t e şi c r e s t e sunt in-
vescute cu păduri. P e sub păduri, prin tufişuri rărite, p a s c turme de
capre, care de care mai şoade, cu bărbile lor franţuzeşti, şi cu m u t r e l e
lor de filozofi poznaşi.
S o a r e l e s e ridicase acum şi căldura î n c e p e a s ă s e s i m ţ e a s c ă plă­
cută şi pentru noi, pe c a r e recoarea dimineţii ne cam amurţise. In
aerul a c e s t a proaspet, călduţ, şi în liniştea a s t a a d â n c ă , pe c a r e n u m a i
tilincele turmelor o întrerup cadenţat, ne rotim cu m a r e plăcere ochii,
speculând şi socotind pe nimerite c a m unde v a fi m â n ă s t i r e a noastră,
de care a t â t e a închipuiri ne f ă c u s e r ă m după descrierile a l t o r a .
In fine, iată, c ă după c u l m e a dealului, c a l e a o ia în j o s , şi într'un
larg basen deschis, dintr'o poiană largă şi verde, se ridică sub o
c o a s t ă s t â n c o a s ă un chip de bisericuţă albă, şi l â n g ă e a o c a s ă lungă
şi înaltă, umbrită de pomi mari. E mânăstirea.
De jur împrejur dealuri multe cu păduri, o î m p r e j m u e scutitoare,
iar dinspre răsărit v a l e a cu pajişte verde, e c a un c o v o r u r i a ş , întins
dinaintea unui sfânt presto! de rugăciune. De asupra ei un cer senin,
cu aer cald, şi în preajmăi linişte şi pace, cu blând şopotit de isvor.
Locul pare a fi fost a n u m e m e n i t pentru l o c a ş de p a c e şi mân­
gâiere sufletească.
* *
Cum ne apropiam vedeam, că Gălăţenii noştri avură dreptate.
Ilustritatea S a Episcopul era chiar g a t a de plecare. Doi cai de s a t e r a u
prinşi la o căruţă simplă şi a ş t e p t a u în cale, în mijlocul poienii celei
verzi. Dinspre m ă n ă s t i r e s e apropiau trei figuri, ca şi neşte călugări
de cerniţi ce erau la haine.
Din ce ne apropiarăm o b s e r v a m , c ă e s t é Episcopul însoţit de doi
canonici, sfetnicii săi, în a c e a s t a reşedinţă de v a r ă , unde s'au ţinut de
curând şi şedinţe consistoriale. C â t ce ne r e c u n o a ş t e , — c ă n e - a m fost
dat şi noi din trăsură, ca să luăm o potecă mai oalbă, — a m a b i l u l
Părinte ne salută cu gesturi de bucurie, şi cu faţa radioasă ne
bineventează de bun sosit, la întâlnire, asigurându-ne, că are să
se î n t o a r c ă curând, a v â n d s ă facă numai o scurtă visită canonică la
cealaltă mănăstire, delà Ploscabaia, care este «filia» a c e s t e i a delà
Prislop.
S e bucură nespus de s o s i r e a n o a s t r ă , ne face un scurt program
de trecere de vreme, şi dupăce ne dă în g r i g e a bunului secretar,
Dr. Fireza, — primeşte în audienţă, aci în poiană, sub ceriul liber, d e ­
putăţia Gălăţenilor, cari sosiţi şi ei, se opriseră r e s p e c t u o s la o d i s t a n ţ ă
19
310 «Râvaşul»

reverenţioasă. Bunul P ă r i n t e s e duce întru întâmpinarea lor şi-i pri­

m e ş t e cu d e o s e b i t ă c o n d e s c e n d e n ţ ă . Voinicul g ă l ă ţ e a n , care luceşte în
b ă t a i a soarelui de d i m i n e a ţ ă , c a un a d e v ă r a t u r m a ş al eroicului Lon-
ginus, ia el cuvântul, după p r e s e n t a r e a deputăţiei făcută de învăţătorul
lor, şi e o plăcere pentru noi s ă privim de o p a r t e , delà distanţă
a c e a s t a «recepţiune în lunca m â n ă s t i r e i » . E o scenă vrednică de p e ­
nelul unui artist, — şi ne aducem aminte de «-Strana» lui S z m i g e l s c h i (

c a r e ar putea g ă s i un pendant în a c e s t tablou, d a c ă s'ar găsi şi omul ei.

* *
*
Pornind ilustrul a r c h i e r e u , c a la o c ă l ă t o r i e apostolică, fără orice
fapt c e r e m o n i o s , dar cu zelul unui m o n a h , c e r c e t ă t o r de locuri sfinte,
dupăce t r e c e dealul, şi nu-l mai putem urmări cu ochii ne îndreptăm
spre m ă n ă s t i r e unde a ş t e a p t ă curtenii Sfinţiei Sale spre a ne găzdui.
C a s a în c a r e n e g ă s i m e s t e o c a s ă cu etaj. D e asupra este acum
locuinţa Sfinţiei S a l e Episcopului, care s e c o m p u n e din 3 c a m e r e , şi
mai rămân 2 c a m e r e pentru oaspeţi, fără a n u m ă r a veranda deschisă,
c a r e în s e s o n u l verii suplineşte salonul, prânzâtoriul şi conversatoriul
deodată. De desupt, în parterre, sunt 2 c a m e r e de locuit, culină, c ă m a r ă
şi supt trepte pivniţa. C a s a este zidită din v a r a trecută de vestitul mă­
iestru Giovanni, arhitectul de curte al Episcopului din Oradea-mare,
llustritatea S a Dr. R a d u . El a făcut reşedinţa c e a nouă din Beiuş şi opera
manilor lui e s t e c a s a p a r o c h i a l ă din T u ş t e a , cum şi m a i multe biserici
din d i e c e s a Orăzii-mari. El lucră solid şi ieftin; de a c e a nici nu prèa
c â ş t i g ă , b a uneori pierde, cum s ă zice, că ar fi pierdut mult şi aci,
dacă Dumnezeu nu ar fi ţinut cu el. S e p u s e s e r ă a d e c ă în g r e v ă har­
nicii locuitori din S l i v a ş , cari erau a n g a j a ţ i să-i care materialul de
piatră dintr'un loc anumit. Ei c e r e a u mai mult decât li-a fost acordul
prim şi năcăjitul frate italian nu le p u t e a da fără a se ruina pe sine.
Lucrul s'a opăcit din a c e a s t a p r i c i n ă . A dat î n s ă D u m n e z e u , c ă a venit
o ploaie p o g a n ă , ca o rupere de nor, şi v a l e a ce t r e c e pe lângă mă­
năstire pe dinaintea nouei zidiri, a t â t a piatră a adunat acolo, ca într'un
vad, — tot bolovani mari, aproape ciopliţi, încât italianul nostru a
p u t u t abzice liniştit de tot ajutorul puţin generoşilor Silvăşeni.
C a s a a c e a s t a e m e n i t ă să fie l o c a ş u l celor dintâi călugări români,
cari sunt meniţi s ă restitue v e c h e a strălucire de viaţă practică reli­
g i o a s ă a venerabilei m ă n ă s t i r i , r e n ă s c u t ă din ruinele părăsirei sale, c a
p a s e r e a P h ö n i x din c e n u ş a s a . C e e a c e facă D u m n e z e u c â t mai curând.
începutul a c e s t e i viitoare vieţi duhovniceşti s'a făcut de pe acum,
de când cârmuitorul Episcop Vasile ş i - a a l e s a c e s t sfinţit loc de vile­
giatură pentru timpul verii. In fiecare d i m i n e a ţ ă s ă slugeşte In vechea
 «Răvaşul» 311

biserică sfânta liturgie, iar s e a r a , c â n d umbrele Intunerecului se c o b o r

pe liniştita m o l d ă a a c e s t e i văi, s e aprind luminările la sfântul altar,
se pornesc în valuri svonurile clopotului chemător, şi se slugeşte
sfântul P a r a c l i s al Născătoarei de D u m n e z e u , la care a d e s e se a b a t şi
muncitorii săteni, ce au o s t e n i t Ia lucru pe cele coaste şi coline din
jurul mănăstirei.
Faptul a c e s t a îl putem verifica î n ş i - n e ; pentrucă a b i a ne-am aşe­
zat niţel şi n e - a m dat s e a m ă de împrejurări, auzim un clopoţel, a ş e z a t
într'o m o d e s t ă clopotniţă ticluită l â n g ă un p ă r e t e al bisericei. E semn,
că se p r e g ă t e ş t e de sf. l i t u r g i c M e r g e m deci la b i s e r i c ă .
De asupra Intrării se vede chipul sfântului a p o s t o l şi evangelist
loan, sau « 5 . loan bogoslovul» cum a r a t ă inscripţia zugravului. E
hramul mănăstirei.
întrând în pronaos aci iarăşi v e d e m pe un părete, c ă de sub v ă ­
ruiala a t â t o r decenii răsar, în u r m a unei m i g ă l o a s e lucrări, i c o a n e zu­
grăvite frumos, în stilul vechiu al bisericilor n o a s t r e , şi în nişte colori
vii, dar discrete, în cari p r e v a l e a z ă coloritura predilectă a poporului
nostru, roşu, galbăn, v â n ă t . Au fost d e s g r o p a t e aci de sub stratul
multelor văruieli a b i a c â t e v a icoane, din o s e r i e de scene din viaţa
preacuratei F e c i o a r e . între ele s e r e m a r c ă înse una, c a r e p a r e a a v e à
o a r e c a r e indicaţie istorică: I c o a n a a c e a s t a a ş e z a t ă t o c m a i de a s u p r a uşii
de întrare, ne înfăţoşează pe M a i c a D o m n u l u i cu Fiul In p o a l ă . De a
dreapta s e apropie trei figuri de bărbaţi tineri, î m b r ă c a ţ i cu h a i n e lungi,
blănite şi înşinorate, cum purtau boierii din vremile bătrâne. De a
s t â n g a a s e m e n e a trei figuri de femei, în h a i n e c a m a s e m e n e a . B ă n u i m ,
că icoana înseamnă omagiul ctitorilor bisericei înaintea Preacuratei
S t ă p â n e , Maica Domnului. Ş i , una din figurile ce i-se închină — t o a t e
sunt fără aureolă, deci n u - s sfinţi c a n o n i c i , — b ă n u i m figura cucernicei
Domniţe Zamfira, fica lui M o i s e , Voivodul Munteniei, care este, după
istoria c u n o s c u t ă p â n ă a c u m , î n t e m e i e t o a r e a a c e s t u i sfânt l o c a ş .
Ea a fost şi î n m o r m â n t a t ă aci, la 1 5 8 0 , şi piatra de a s u p r a mor­
mântului, c a r e a fost g ă s i t ruinat, cu prilejui restaurării, s'a aşezat
perpendicular, în păretele drept, din p r o n a o s , pe c a r e s e vede inscripţia
sepulcrală, înfrumseţată cu vulturul de emblemă a Terii româneşti,
lată textul întreg al a c e s t e i inscripţii, c a r e este un p r e ţ i o s document:

S a p h i r a Moisini ducis inclita filia tandem

Hoc posuit m o r i e n s flebile corpus humo,
Keserio imprimis u x o r dulcissima clausit
Lumina, fit c o n s o r s deinde, Nisowski tua,
Si g e n u s e s c u t i a s nihil hac m a g n e nobile
19*
312

S u b T r a n s a l p i n a t e r r a v a l a c h a polo videt
Hui a v u s et g e n i t o r princeps si c a e t e r a s p e c t e s
Huius m a i e s t a e virum D a c i a utrumque genuit.
T u q u i c u m q u e vides S a p h i r a h a e c m o n u m e n t a venuste
S a p h i r a die S a p h i r n o m i n e digna fuit.
A c e a s t a lespede fusese a ş e z a t ă pe n e ş t e cadre de peatră, din care
s'au p ă s t r a t numai o p a r t e ; şi pe socii acesteia dealungul se vede o
inscripţie în limba s l a v o n ă , din c a r e se poate ceti, f r a g m e n t a r , scoţind
n u m e l e lui lo Moise V o e v o d . . . şi anul (nedescifrabil) luna M a r t i e . . .
Intrând în naie g ă s i m , pe păretele despărţitor, scoasă la iveală
de sub straturile văruielilor, o m a r e parte a vechei zugrăveli, iar d e a ­
supra uşii, ce duce din p r o n a o s în naie, s e poate ceti, cu greu, a c e a s t a
inscripţie cu slove î n c â r l i g a t e :
f Aceasta sfântă mănăstire Hramul Sfântului loan Bogos/ov
s'au zidit din temelie de blagocistiva şi creştina Doamnă Samfira
fata blagocestivului Domn io Moisi voevod Basarab din Bucuresci la
anul 7072; iar acum cu ajutoriul celui în Troiţă slăvit Dumnezeu
s'a zugrăvit toată precum se vede cu bunăvoinţa şi cheltuiala acestor
numiţi: Varlaam ieromonach Topliţa, ucenicul mieu Mihail şi SI....
ieromonach feciorei popei Balint şi Teodosie fiind în mănăstire
şi Metodie monach şi Nichita monach în zi/e/e/e teasa Maria
Trezii; archipăstoriu ţării măria sa domnul Petru Pavel Aron de
Bistra la anul 7267 delà Christos 17(59) Martie 13 zile fiind zugravi
popa Simeon fecior : pop... Piteşti şi ucenicul mieu Niculae.
In naia bisericei sunt ridicate schele mari, în formă de scări,
cari se duc până în vârful cupolei, unde un pictor din Budapesta,
esmis din partea comisiunei monumentelor, cercetând văruiala ar fi
găsit urmele unei zugrăveli şi mai vechi, care v a fi fost, probabil,
prima z u g r ă v e a l ă a b i s e r i c e i . —
Prin cărţile, ce se mai află în p o s e s i u n e a m ă n ă s t i r e i , cele mai multe
s'au dat pe la alte biserici — am mai găsit următoarele însemnări:
Acest Apostoler este cumpărat de Smeritul ieromonah Varlaam
Topliţă şi Nichita ieromonah, pe seama sfintei Mănăstiri de la Slivaş
ce se zice Prislop 1773. Moisâ Aron a învăţat în mănăstire 1837.
Scrisam eu Matei in zilele popi Niculae delà mănăstire 1824.
P e evangeliarul de la B l a j , de sub A t a n a s i e Rednic, 1 7 6 5 , sè s c r i e :
Această Evanghelie este cumpărată de robi lui D-zeu Iozsa Da­
vid, de Drogota Lascu şi de jupânu Iura lanos şi de Stoica Lascu
Caprazi şi prin I. Nopcia lozsa în zilele a S. Popii Simeon zugravul.
Anul luna scrise sus. Iară când o are înstrăina delà sfânta biserică,
a Slivaşului de sus să fie etc. (Va urma).
 «Răvaşul» 313

Baronul Vasile L Popp.

— Conferenţă ţinută la adunarea Asociaţiunei în Dej. —

D o m n u l e Preşedinte! Onorată a d u n a r e generală!

înainte cu 42 de ani a d u n a r e a g e n e r a l ă a »Asocia-
ţiunii» noastre se ţinea tot în a c e s t e părţi ale Someşului,
anume la Gherla î n v e c i n a t ă . O m a r e şi s ă r b ă t o r e a s c ă
adunare fù a c e e a , c a r e , pentru întâiaşi dată, s'a întrunit
în numele literaturii şi culturii r o m â n e , în cuprinsurile m o ­
destului orăşel devenit reşedinţă de vlădicie r o m â n e a s c ă .
Elita societăţii din a p r o a p e toate unghiurile terii locuite
de Români se a d u n a s e acolo, în sala redutei orăşeneşti,
şi deosebit de solemn trebue să fi fost m o m e n t u l , c â n d
în mijlocul murmurului ce u m p l e a sala, când fraţii înde­
părtaţi să salutau unii cu alţii, în feliurite grupuri, s t r â n -
gându-şi manile plini de c e a mai senină bucurie, se făcu
deodată linişte, şi lua cuvântul fruntaşul vieţii publice,
Eiie Măcelarii! delà M e r c u r e a , spre a propune, c a o c o -
misiune să se aleagă şi să m e a r g ă spre a învita pe pre­
şedinte să deschidă a d u n a r e a .
Solia a c e a s t a i-a fost dusă preşedintelui de însuşi
Episcopul Qherlei, Dr. loan V a n c e a de B u t e a s a , Metro-
politul de fericită pomenire al Blajului, c a r e era însoţit
în misiunea a c e a s t a de o aleasă g a r d ă de bărbaţi, dintre
cari a m i n t e s c numai c â t e - v a n u m e , cari astăzi ne e v o a c ă
o lume întreagă de idei.
în cortejul Episcopului V a n c e a , trimis să învite pe
preşedintele «Asociaţiunii» la a d u n a r e , era a d e c ă : Mihail
Pavel, vicariul Maramurăşului, Episcopul de b i n e c u v â n t a t ă
pomenire; Alexandru Bohăţel, căpitan s u p r e m al distric­
tului grăniţeresc; Iosif Pop, v i c e - c ă p i t a n , Grigorie Moisil,
vicariul Năsăudului, protopopul Balint delà Roşia Munţilor,
şi în fine, printre cei mai tineri, Dr. Victor Mihali de
Apşa, profesor, E s c e l e n ţ a S a Metropolitul actual delà Blaj.
314 «Răvaşul»

De a ş a vremi se învredniciră adunările «Asociaţiunei»

în primul d e c e n i u al vieţii sale, în e p o c a a c e a de curat
şi sincer e n t u s i a s m , c a r e a dat n a ş t e r e acestei insti-
tuţiuni, c e încheie acuşi întâia j u m ă t a t e de v e a c a esis-
tenţii sale.
După a d u n a r e a primă de constituire, şi după m e m o ­
rabilele adunări delà B r a ş o v , în 1 8 6 2 , şi delà Alba-Iulia,
în 1 8 6 6 , la cari, alăturia de preşedintele Andreiu Baron
de Ş a g u n a asista şi Metropolitul Blajului, A l e x a n d r u Ş t e r c a
Şuluţiu, a d u n a r e a din 1 8 6 8 delà Oheria a iost una din
cele mai s o l e m n e şi mai înălţătoare de inimi p â n ă atunci.
Abia se întoarse deputaţiunea trimisă şi entusiaste
aclamaţiuni de » s ă t r ă i a s c ă «isbucniră, vestind, c ă preşe­
dintele dorit sosi. înaintând spre scaunul presidial fi­
gura lui înaltă, sulegetă şi elegantă, era sorbită din toate
privirile, c â n d după o rotire a ochilor săi de vultur sa­
lută pe cei c e au venit la a c e a s t a « u n i c ă s ă r b ă t o a r e na­
ţională», c a m c u a c e s t e c u v i n t e :

«Strălucită adunare! Preastimaţi Domni şi Fraţi!...

«Aţi venit, D o m n i l o r , delà leagănul lui Corvin, peste « c â m p u l pânei»,

«peste pratul lui T r a i a n , din patria lui D r a g o ş , de la Mureş, de la
«Târnave, din Munţii apuseni, fortăreaţa neînvincibilă, apărată de
« b r a ţ r o m a n ; aţi venit, Domnilor, din t o a t e părţile locuite de R o m â n i ,
«tot aţâţi martori ai mărimei şi bravúréi r o m â n e ş t i , aţi venit şi
«v'aţi a d u n a t în locul, în a cărui apropiere s e întrunesc Someşurile,
«despre a căror apă cântă poetul: că apa lor e prea rece ca dè
«veacuri zece! In aproprierea locurilor acelora, unde sunt aşezate
« m o r m i n t e l e independenţii şi libertăţii naţiunei r o m â n e în T r a n s i l v a n i a !
«— Ne-am adunat D o m n i l o r cu toţii, ca în sensul statutelor «Aso-
« c i a ţ i u n e i » s ă ne consultăm despre modul înaintării în literatura şi
1
« c u l t u r a poporului român!»

') «Transilvania», Foaia Asociaţiunei transilv. p. i. r. . . . an. I. nr. 20

pag. 465.
 Răvaşul» 315

A c e a s t a « c u v â n t a r e m ă d u o a s ă » inspirată de o fer-
binte dragoste şi o nobilă mândrie naţională fu întreruptă
adese de aplause însufleţite") iar cel ce o rostia e r a :
noul preşedinte al «Asociaţiunei», care a c u m présida mai
întâi în adunările ei, era baronul Vasile L. P o p p !
Ales în a d u n a r e a p r e c e d e n t ă delà 1 8 6 7 , în mijlocul
unui m a r e entusiasm desfăşurat în istorica redută a
Clujului, baronul Popp, vice-guvernorul Ardealului, era
deci după baron Andreiu de Ş a g u n a , al doilea preşedinte
al tinerei noastre «Asociaţiuni transilvane pentru litera­
tura r o m â n ă şi cultura poporului r o m â n » . Şi 9 ani de a
rândul a purtat a c e a s t a onorifică dar g r e a sarcină, căreia
de altfel el mai multă strălucire i-a î m p r u m u t a t delà
sine, d e c â t a r fi putut să p r i m e a s c ă delà ea.
Dintre toţi presidenţii numai venerabilul scrutător al
tainelor limbei noastre, Timoteiu Cipariu, a stat în frun­
tea «Asociaţiunei» mai mult d e c â t Baronul P o p p ; şi atât de
mult a stăruit în tot chipul, cu pilda şi cu cuvântul, pre-
sidiând însuşi toate adunările generale, pentrucă să
înainteze şi să înflorească m a r e a c a u s a a «Asociaţiunei»
încât istoricul oficial al lucrărilor ei, nepreocupatul Z a h a -
rie Boiu, astfel c a r a c t e r i s e a z ă cele trei trienii ale presi-
diului său:
«Fiindcă desvoltarea unei societăţi de regulă se caracterizează
«prin conducătoriul ei, amintim, că în cele trei perioade trienale ale
«acestui presidiu s'au făcut diferite progrese a t â t în cele materiale*
« c â t şi în cele spirituale. — Ca un caracteristic al acestui period —
«zice acelaş istoric — însemnăm silinţele preşedintelui de a face
• p r o d u c t i v e lucrările « A s o c i a ţ i u n e i » cu deosebire pentru cultura popo-
«rului în t o a t e direcţiunile. Orele timpuri sunt acestea...
«Dar preşedintele la toate ocasiunile îmbărbătează poporul
«nostru a nu slăbi cu iubirea cătră Asociaţiunea s a culturală, un
8
«factor a t â t de important pentru p r o g r e s a r e a lui». )

') Protocolul ad. gen. »Transilvania« I. p. 469.

•) Z. Boiu în »Transilvania« la iubileul seu de 25 ani. Sibiiu 1895 pag 13 şi 17.
316 Răvaşul»

Prin u r m a r e , chiar d a c ă baronul V. L. Popp n'ar fi

avut în viaţă nici o altă vrednicie, d e c â t c ă a condus
9 ani de zile, cu însufleţire şi cu înţelepciune trebile
«Asociaţiunei» î n c ă a r fi fost vrednic, c a m e m o r i a lui să o
p ă s t r ă m cu s c u m p ă t a t e şi s ă o cultivăm cu îngrijire.
F a ţ ă cu a c e a s t a datorinţă ne stă dinpotrivă un fapt
dureros din cale afară, c a r e ni-se presintă c a o problemă
s i m p t o m a t i c ă pentru s t a r e a n o a s t r ă etică şi culturală.
C â n d la începutul anului 1 8 7 5 a venit, ca un fulger
de durere v e s t e a , c ă baronul Popp, a încetat din viaţă,
fiori de g r o a z ă au străbătut prin toate inimile româneşti
pretutindenia, a ş a încât bătrânul străjer al sorţii nea­
mului, gazetarul Qeorge Bariţiu, c a şi un nou psalmist,
nu putu să-şi înăduşe a c e s t ţipet de durere:
« P â n ă c â n d Dumnezeule al părinţilor noştri, greutatea
m a n e i tale peste n o i ? P â n ă când râurile de lacrimi să
4
nu se m a i ş t e a r g ă de pe feţele n o a s t r e « ? )
Iar când a c e s t înţelept î n d r u m ă t o r al vieţii noastre,
la v â r s t a de 80 de ani, îşi încheie istoria s a pe cele din
u r m ă două sute de ani, el îşi c e r n e ş t e în jale c e a din
u r m ă pagină a scrisului său şi cu limbă de m o a r t e ne
leagă de suflet, c a s ă p ă s t r ă m vie pomenirea bărbaţilor
a d e v ă r a t patrioţi, c u m a fost el, c a astfel urmaşii să-i
aibă de pildă vie pentru viaţa lor. Ş i ce a u r m a t totuşi')
Doamnelor şi Domnilor! înainte cu c â t e - v a zile
toate privirile alor noştri erau îndreptate spre Reghinul-
s ă s e s c , iarăşi un centru, m o d e s t dar important, c a şi
Dejul, în părţile nordostice ale Terii noastre. în capul
din jos al Reghinului, pe un plaiu ridicat, s e înalţă frumos
biserica r o m â n e a s c ă , de a cărei întemeiare este legat nu­
m e l e neuitatului protopop Petru Maior de Dicio-Sân-
Mărtin. în jurul acestei biserici, umbrită de pomi şi de
f r u m o a s e amintiri ale unor lupte titanice, sunt mai multe

*) «Transilvania» 1875 pag. 51.

') O. Bariţiu. 1st. Transilvaniei III. p. 500.
 «Răvaşul» 317

cripte ale unor familii de vechi c o m e r c i a n ţ i bogaţi. Printre

ele, de o parte, este o criptă m a r e , bătută de ploi şi de
soare, cu păreţii în rugină şi în paragină, c a r e îţi atrage
luarea aminte. Din sus are o tablă de m a r m o r ă cu ins­
cripţie, ear din jos o u ş ă s c u n d ă , î m b r ă c a t ă în fier greu
şi fioros, feştit în negru. In a c e a s t a criptă a fimiliei Ol­
tean, z a c e spre odihnă de veci şi fostul al doilea pre­
şedinte al Asociaţiunei, baronul Vasile L. Popp; şi nici
o tablă c o m e m o r a t i v ă , nici un singur s e m n , nici o sin­
gură literă nu ne indică nimica despre a c e s t fapt! Mulţi
fruntaşi Români, din apropiere şi din d e p ă r t a r e vor fi
văzut din prilejul adunării fondului de teatru biserica lui
Petru Maior, p r e c u m şi cripta de lângă ea, fără să-şi fi
adus m ă c a r aminte de acel bărbat, pe c a r e la timpul
său Românii îl plângeau, c a pe un «Prometeu român»
9
şi c a pe «athletul apărător al dreptului şi dreptăţii». )
Iată de ce a m ţinut, c a din prilejul a c e s t a , c â n d a m
însărcinarea secţiunilor ştienţifice literare de a o c u p a
a c e s t loc, s ă Vă întreţin niţel a s u p r a bravului nostru
Preşedinte baronul Popp, pè c a r e l'am îngropat a doua o a r ă
în mormântul uitării, m o r m â n t c u mult mai greu şi mai
fioros şi pentru unii şi pentru alţii, decât mormântul rece
de ţarină, împrejmuit de o c a l d ă pomenire.
S ă nu Vă aşteptaţi însă, rogu-vă, la o biografie a m ă ­
nunţită ştienţifică. Timpul prea scurt, c e l'am avut,
într'un seson mai potrivit pentru r e c r e a r e d e c â t pentru
m u n c ă încordată, — nu m i - a permis a ş a c e v a , şi doar
nici prilejul a c e s t a solemn nu e a c o m o d a t pentru astfel
de studii r e s e r v a t e unor volume largi şi cuprinzătoare,
lucrate pe îndelete, pe cari le a ş t e p t ă m delà viitor. P e r -
miteţi-mi însă c a în c â t e v a schiţe fugitive s ă arăt, pe
scurt, c a într'o grăbire, chipul vieţii şi fiinţii celui c e a
fost Baronul Vas. L. Popp.
***
«) «Gazeta Transilvaniei. A. XXXVIII. 1875.
318 «Răvaşul»

Vasile Popp să născu In satul B e r i n d din Comitatul Clujului

t o c m a i în ziua Naşterii Domnului 1 8 1 8 ( 6 Ian. n. 1 8 1 9 ) şi era fiul p r e o ­
tului A n a n i e şi soţiei sale Maria, o a m e n i de a l e a s ă viţă românească,
cari s e p u t e a u lăuda şi cu o v e c h e n e m e ş i e . Berindul e şi astăzi un
s a t ferit, c a r e p o a r t ă încă n e s c h i m b a t tipul satelor de câmpie. Două
uliţi înfundate prin v ă g ă u n i l e dealurilor s ă î n t â l n e s c sub o c o l i n ă înaltă-
deasupra c ă r e i a , din mijlocul prunetului des, s e ridică bisericuţa de lemn
cu o turlă ascuţită, c a suliţa străjuitoare, ce poartă sfânta cruce în vârf.
Din j o s de g r ă d i n a bisericii e s t e curtea p a r o c h i a l ă , In mijlocul c ă r e i a o
c a s ă m o d e s t ă de lemn e s t e azi, prin îngrijirea despărţământului Cluj
al Asociaţiunii î n s e m n a t ă cu o m a r m o r ă c o m e m o r a t i v ă , spunând c ă aci
s'a n ă s c u t bar. V. L . Popp,

încolo Berindul a c e s t a n'are nimic deosebit, decât poesia a c e a , proprie

tuturor s a t e l o r n o a s t r e , c a r e n i - s e v â r ă în suflet din fragedă copilărie
de ne face s ă ne alipim cu a t â t a d r a g o s t e de t o a t e răzoarele ce s e r e s -
faţă în s o a r e , şi al c ă r o r f a r m e c îl sorbim d e o d a t ă cu aerul hrănitor.
A c e a s t ă poésie a satului natal pare c ă a învăluit curând şi sufletul micului
băieţel al părintelui Ananie, de c a r e numai cu g r e u s'a despărţit, când a
trebuit s ă iee c a l e a ş c o a l e l o r străine, Ia 1 8 2 7 . învăţăturile şi l e - a Început şi
l e - a sfârşit, a p r o a p e t o a t e c â t e s e puteau, în Cluj la călugării piarişti»
cari pe mulţi învăţaţi de ai noştri iau călăuzit pe cărările ştiinţelor
După a b s o l v i r e a gimnasiului î n v ă ţ ă în Cluj şi drepturile, cum se învăţau
pe atunci, şi a r fi putut, între alte împrejurări să-şi facă curând o c a ­
rieră. Nu s e şl ie Insă prin ce întâmplări tinerul Vasile fù primit Intre
clerici şi trimis la V i e n a în seminarul numit al «sfintei B a r b a r a « unde
în curs de 4 ani a b s o l v ă şi t e o l o g i a . In cursul a c e s t o r patru ani el n'a
mai văzut Berindul, ci s'a a d â n c i t în t o a t e disciplinele teologiei, cari for­
m e a z ă c a r a c t e r e l e cele mai p r e g n a n t e . Zările cunoştinţelor sale s ă vor
fi lărgit, c â t ceriul şi p ă m â n t u l , şi inima lui se v a fi umplut de dra­
g o s t e a bisericii celei vii, pe c a r e o alcătuesc toţi creştinii, cari sunt
c h e m a ţ i cu a d e v ă r a t ă egalitate şi frăţietate s ă s e d e s ă v â r ş e a s c ă şi să-şi
lucreze m â n t u i r e a . D a r în mijlocul a c e s t o r preocupaţiuni înalte el nu-şi
uita de Ardealul său, de satul s ă u şi de cercul m o d e s t al familiei din
Berind, care abia mai putea aştepta să treacă anii. Surorile lui
cântau necontenit de dorul lui: «Versul Vasilichii, când au fost
în B e c i u » :

T r e c e ţ i ani nu zăboviţi
Frătuţu-nost nu-1 opriţi
Oh! c ă doru ni-i de el!
 «Răvaşul» 319

In tot anul t r e a c ă doi

D e grab s ă vie n'apoi
Şi m a i t r e a c ă cei doi iară
S ă mai vie ' n t r a s t a ţară
Ohl că doru-ni-i de el.

Iar când In fine a sosit a c a s ă părintele Ananie a alcătuit stihuri

pline de bucurie:

Saltără Taică,
Bucurate Maică,
Iată c'au venit
Fiul cel dorit!
Cu toţi s ă s t r i g ă m
Glasuri s ă nălţăm
Laudă să dăm
Celui din v e c i e
Lui Isus M e s i e
C ă lui V a s i l i e
l-ajută s ă vie
S ă mai v a d ă odată
P e m a m ă şi t a t ă ,
Rudenia t o a t ă .

Alipirea a c e a s t a de locul natal şi aplicarea spre stihuri poetice s e

vede, c ă şi fiul a m o ş t e n i t - o delà tatăl său, pentrucă e s i s t ă nişte versuri
scrise de el la 1 8 4 5 , c â n d s'a despărţit de B e r i n d , c a să meargă de
«cancelist» In Mureşoşorheiu. Atunci s c r i a :

R ă m a s bun locuri iubite,

In veci s ă fiţi fericite.
Eu a c u m v ă l a s de tot
Dorul v o s t în s â n îl port
lnimuţa m e a c e a dreaptă
N'ar dori s ă s e despartă
P l â n s u l m e u pe faţă 'n j o s
Spun c ă nu m ă duc v o i o s .

Dorul m e u aci r ă m â n e
Unde a m dus zile s e n i n e .
320 «Răvaşul»

In tot decursul studiilor s a l e , negreşit Vasile Popp a avut cèle

mai b u n e s u c c e s e . El însuşi s c r i e în amintirile s a l e :
« M i n t e a m avut delà D u m n e z e u bună; am învăţat foarte uşor,
aşa î n c â t zicând c e a d r e a p t ă numai m ' a m j u c a t cu învăţătura. Având
p u r t a r e b u n ă şi î n v ă ţ â n d tot e m i n e n t toţi ungurii, cari mă cunoşteau,
ziceau în anii, în cari e r a m liceist, c ă «ebböl v a g y Püspök lesz, v a g y
consiliarius». R o m â n i i , cari ştiau bine, că Românii nu pot înainta pe
7
alte c a r i e r e ziceau, că m ă voiu face «vlădică*» ).
Cu multă bucurie şi cu m a r e încredere va fi m e r s deci tinerul cleric
în t o a m n a anulni 1 8 4 2 , când fù denumit profesor de m a t e m a t i c ă şi
g e o m e t r i e la liceul din B l a j . «Catedra profesorală de m a t e m a t i c ă şi
g e o m e t r i e a m primit'o cu multă plăcere, că eu nimic nu cuprindeam
mai uşor cu mintea, decât matematica». Dar fatalitatea făcu, că
nu mult r ă m a s e Popp în B l a j . El era cel dintâi, c a r e a propus m a t e ­
m a t i c a şi g e o m e t r i a româneşte, dar d r a g o s t e a a c e a s t a aprinsă a limbei
r o m â n e ş t i îl implică şi pe el, cu alţi clerici, în procesul faimos cu E p i s ­
copul L e m é n y i , pe u r m a căruia trebui să părăsească Blajul în 1 8 4 3 .
S'a dus la Târgul-Mureşului şi s e pregăti pentru c a r i e r a iuridică.
Aci se c u n o s c u cu s o ţ i a s a de mai târziu E l e n a Oltean, fica unui frun­
t a ş R o m â n din Reghin, şi strănepoată a celebrului protopop Petru
M a i o r ; cu c a r e s ă şi c ă s ă t o r i după ce-şi luă diploma de a d v o c a t .
După liniştirea vremilor de revoluţie guvernatorul Ardealului a
numit pe V a s . Popp, c o m i s a r de cerc ( B e z i r k s c o m m i s a i r ) în R e t e a g , nu
departe de aici de D e j . D i r e g ă t o r i a i-se păru destul de grea fiind cu
totul începător, dar ş i - a împlinit c h e m a r e a curn s e cade. Găsind însă
guvernul, c ă noul c o m i s a r ar fi prea m a r e prietin al R o m â n i l o r , şi mai
a l e s al ţeranilor, l'a p r o m o v a t , c a să-1 a m o v e z e , şi în Iunie 1 8 5 0 fù
numit consilier la judecătoria criminală din Bistriţa. Abia 3 luni a
slugit în a c e a s t a calitate, c â n d în Sept. 1 8 5 0 fù numit membru la j u ­
d e c ă t o r i a apelatorie din Sibiu. I M o d e s t cum era h é s i t a să primească
un post a ş a de onorific, dupăce a b i a să d e p r i n s e s e cu legile în forul j u ­
d e c ă t o r e s c inferior. L a s t ă r u i n ţ a prietinilor săi, între cari actuarul j u d e c ă ­
t o r e s c I. B a b b , a primit î n s ă r c i n a r e a şi a şi e s c e l a t în deprinderea ei, a ş a
de mult, încât, la 1 8 5 4 , c â n d s'a o r g a n i s â t definitiv iustiţia, tinerul de
3 5 ani, c a r e î n a i n t e de 1 8 4 8 nu a v u s e nici un serviţiu public de stat,
fù denumit consilier actual c. reg. la c u r t e a judecătorească superioră
pentru Ardeal, iar la 1 8 5 8 , c a s s â n d u - s e judecătoriile urbariali fù denu­
mit, în a c e e a ş i calitate la curtea judec, urbarială superioară din Sibiu.

') «Viaţa mea», manuscript în biblioteca familiei baron Popp.

 «Răvaşul» 321

Curând după a c e e a , Ia sfârşitul anului 1 8 5 9 , V a s . Popp fu numit

consilier de secţiune în ministeriul c . r. de iustiţie în V i e n a . Distinc-
ţiunea a c e a s t a , pentru un b ă r b a t tiner, de 4 0 ani era m a r e , e a r pentru
un R o m â n , ca Vasile Popp, era de o d e o s e b i t ă i m p o r t a n ţ ă . Din a c e s t
prilej de bucurie pentru toţi R o m â n i i , Episcopul Ş a g u n a a dat o m a s ă
festivă în o n o a r e a noului consilier întrunind la a c e a s t a bucurie mulţime
de R o m â n i , fără d e o s e b i r e de confesiune.
înnainte de a se depărta din Sibiiu, tot în 1 8 5 9 , judele Popp a
scris o b r o ş u r ă foarte folositoare pe acel timp, c a r e s'a tipărit sub
titlul «Indreptariu în căuşele urbariali, compus pentru poporul român
din Ardeal de Un iurist practic». Aceasta a slugit şi mai s l u g e ş t e şi
azi de m a r e înlesnire în regularea causeior urbariale ardeleneşti. B r o ­
şura de 6 2 pag. cuprinde, pe l â n g ă inviaţiuni, şi p a t e n t a î m p ă r ă t e a s c ă
din 21 Iuniu 1 8 5 4 , dând înse numai mădua legii, c a să o înţeleagă
poporul. P e atunci c ă u ş e l e urbariali preocupau mai mult poporul nostru.
S a t e întregi erau nedumerite şi turburate de s o a r t e a lor şi a h o t a r e l o r
sale. De a c e e a chiar Ia timp a venit b r o ş u r a «Juristului practic» spre
«a fi de ajutor — cum zice în « P r e c u v â n t a r e » — la m ă r g i n i t ă c u n o ş ­
tinţă a poporului român în c ă u ş e l e urbariali spre a-1 mântui de multe
daune, care i-s'ar putea întâmpla parte din neştiinţa de a-şi apăra,
parte din negrijea de a-şi căuta dreptul său».
In 1 8 6 0 , după un an de funcţionare în ministeriul de iustiţie,
unde c â ş t i g ă o imfluinţă precumpănitoare, că i-se î n c r e d i n ţ a s e şi p r e g ă ­
tirea unor proiecte de legi organisătoare, V a s . Popp se r e î n t o a r s e în
Ardeal, numit fiind consilier de curte la nou înfiinţata c a n c e l a r i e aulică
transilvană din Cluj; ear în Nov. 1 8 6 1 fu numit de M. S a chiar vice­
preşedinte al guvernului transilvan, pe l â n g ă guvernorul Crenneville, şi
preşedinte al Tribunalului suprem din T r a n s i l v a n i a . în a c e a s t a calitate
era preşedintele curţii de c a s s a ţ i e , forul suprem de j u d e c a t ă , pentru
Transilvania, delà 1861 până la 1 8 6 5 , o scurtă dar l u m i n o a s ă epocă
de resuflare a conştiinţelor româneşti.
La înălţimea acestei situaţii de o n o a r e şi de putere, V a s . Popp
a fost n e ş o v ă i t o r a p ă r ă t o r al drepturilor limbei şi poporului românesc
şi al tuturor comorilor s a l e sufleteşti. Cu ochi ageri veghia asupra
destinelor poporului, pornit cu a v â n t spre î n a i n t a r e , şi cu puterea sa
de concepţiune d a r ă făcea s ă simtă soartea sa uşurată şi să nu-şi
piardă nici trezvia nici modestia înnăscută, vezând carierele vieţii
publice deschise şi pentru Români vezând dieta vechiului Ardeal
deschisă, a u t o n o m i a ei restabilită, şi limba românească înnălţată şi
ea, după a t â t e a veacuri, la rangul de cinste ce i-se c u v e n e a , ca l i m b a
unui popor b ă ş t i n a ş şi aşa de n u m e r o s în patria sa!
322 «Răvaşul»

în a c e s t r e s t i m p , c â n d Popp era c e a mai influentă personalitate între

Români, ba în întreg Ardealul, îl a j u n s e şi deosebite dinstincţiuni din
partea Maiestăţii S a l e . L a anul 1 8 6 3 fu n u m i t consilier intim de stat
al Maiestăţii S a l e , la v â r s t a de 4 3 a n i ; iar la 1 8 6 4 fu decorat cu ordi­
nul coroanei der fier cl. 11, cu care umbla pe atunci şi baronatul
imperial. Ca român credincios neamului seu, c a om crescut pentru
d e m o c r a ţ i e şi egalitate, distinsul consilier al Maiestăţii S a l e a hesitat
mult o a r e s ă c e a r ă , şi rangul de baron...? Numai la stăruinţele
puse de amicii sei s'a putut determina să-1 c e a r ă şi să-1 p r i m e a s c ă ,
la 1 8 7 2 .
Dar culmea aceasta de lumină, în care cu Popp împreună se
scăldau t o a t e inimile r o m â n e ş t i , dornice de a t â t a v r e m e de o înseninare
a orisontului, n'a ţinut mult.
în 1 8 6 5 s'a înfiinţat Tribunalul suprem pentru T r a n s i l v a n i a In
V i e n a , prin un articlu de lege special, v o t a t de dieta din Sibiiu. P o s t u ­
rile la a c e s t tribunal aveau să se conferească numai ardelenilor cu
consideraţie la cele 4 naţiuni r e c u n o s c u t e şi la cele 6 confesiuni recepté.
D e n u m i r e a preşedintelui şi a consilierilor sei era r e s e r v a t ă înse M a i e s ­
tăţii S a l e , care a denumit de preşedinte pe Consilierul seu intim V.
L . Popp. Astfel Esc. Sa se m u t ă earăşi la V i e n a şi în 1 5 Iulie 1 8 6 5
d e s c h i s e şedinţele importante a l e acestui tribunal suprem, cu o c u v â n ­
tare latinească. La acest p o s t l'a r e c o m a n d a t Maiestăţii S a l e baronul
R e i c h e n s t e i n cu a c e s t e m e m o r a b i l e c u v i n t e :
«De aş avèa, Maiestate, proces chiar cu tatăl lui Popp, nici
«atunci nu m'aş îndoi a c o n c r e d e causa mea imparţialităţii fiului»
O recomandaţie, aceasta care face onoare judecătorului român,
dar face o n o a r e şi poporului, c a r e are a ş a fii iubitori de dreptate.
In a c e a s t ă situaţie de înaltă v a l o a r e în V i e n a , r e m a s e Popp până
la 1 8 6 6 , c â n d tribunalul suprem se mută la Cluj; dar peste un an
î n c h e i n d u - s e dualismul tribunalul suprem al Ardealului fu s t r ă m u t a t la
B u d a p e s t a şi contopit în suprema curie j u d e c ă t o r e a s ă , c a o secţiune
proprie. Era o tendenţă puternică atunci, c a Popp s ă fie delăturat de
la un post aşa de remarcabil, prin pensionare sau în ori ce chip.
S e zice, că şi postul de ministru al iustiţiei i-s'ar fi îmbiat, fireşte cu
a n u m i t calcul; dar graţia Maiestăţii S a l e a susţinut pe consilierul său
devotat şi Popp a fost trecut la Curie, ca vicepreşedinte, şi ca
preşedinte de senat al secţiunei ardelene a ei. Ori c â t de r a r ă era
disincţiunea aceasta totuşi e a putea a v e a şi a p a r e n ţ a unei degradat
după ce Popp c o n d u s e s e de sine s t ă t ă t o r curtea supremă a Ardealului,
şi el era h o t ă r â t s ă se r e t r a g ă . î n t r e v e n i r ă î n s e fruntaşii cei m a i distinşi
ai R o m â n i l o r de pe atunci şi-1 c o n j u r a r ă s ă p r i m e a s c ă postul şi să nu
 «Răvaşul»

lipsească poporul românesc de un j u d e c ă t o r drept şi n e p r e o c u p a t a

drepturilor sale în forurile supreme. Popp a fost destul de nobil c a
să-şi jertfească ambiţiunea sa personală pentru binele de o b ş t e şi a
rămas în postul acesta, care altfel mult i-a subminat sănătatea,
până la sfârşitul vieţii.
E r ă deci v i c e p r e ş e d i n t e al curiei regeşti din B u d a p e s t a şi şef de
senat, c â n d îl a l e s e r ă , cu a p r o a p e t o a t e voturile p r e ş e d i n t e , al « A s o ­
ciaţiunei». Şi n'a pregetat a primi a c e s t p o s t şi a s e pune cu trup
şi suflet în serviciul causei culturale a poporului seu. Văzând schim­
bările mari, ce s'au o p e r a t în mersul larg al lucrurilor, cu t o a t e d e s i -
lusiile ce-i a t i n s e s e şi sufletul ca al tuturor, ilustrul consilier dé
curte şi înalt j u d e c ă t o r , nu ş i - a pierdut î n c r e d e r e a în viitorul neamului
său. El, care era celebru pentru i m p a r ţ i a l i t a t e a j u d e c ă ţ i l o r sale, nici
în j u d e c a r e a marelui p r o c e s al neamului s ă u nu s'a abătut, delà linia
judecăţii limpede şi drepte, şi a v â n d t o a t ă î n c r e d e r e a în dreptatea şi
vitalitatea Românului a lansat devisa: Prin noi î n ş i n e ! Prin forţa şi
răbdarea n o a s t r ă , î n n a i n t e !
De a c e e a chiar delà începutul carierei s a l e de preşedinte, în anii
celor mai grele ispitiri a descuragierilor, Baronul Popp a:centuiază
necontenit i m p o r t a n ţ a culturei n a ţ i o n a l e , c a factor de viaţă şi m â n t u i r e .
în discursul de deschidere al primei adunări, delà G h e r l a , él face
declaraţiuni c a t e g o r i c e c a a c e s t e a :
« P r e c u m n i m e n e a nu are drept a răpi v i a ţ a unui individ, a ş a n i m e n e
nu poate a v e a drept a răpi v i a ţ a ori a î m p e d e c a î n t r e b u i n ţ a r e a m i j l o a ­
celor spre s u s ţ i n e r e a vieţii unei naţiuni sau spre a s i g u r a r e a esistenţii
ei, care sunt: literatura şi cultura e i » . — Apoi, îndreptându-se de a
dreptul c ă t r ă ai noştri, le s t r i g ă :
« D o m n i l o r ! Numai lumina, numai cultura ne poate m â n t u i ! »
E a r la 1 8 7 2 , în adunarea din S e b e ş u l - s ă s e s c preşedintele rele­
vând inieresul viu pentru „ A s o c i a ţ i u n e " zice:
« S e pare, că geniul bun al naţiunei ne c o n d u c e şi ne a r a t ă c a l e a
pe care avem să mergem, ca să nu mai fim t o t j u c ă r i e în m a n i l e
stăpânilor, să nu mai Iă ărn a fi consideraţi, tractaţi numai c a lutul
î n m â n a o l a r u l u i ! — n e a r a t ă c a l e a , c a r e e s t e c a l e a culturei! L a cultură,
Domnilor, la cultură, c ă astăzi n u m a i a c e a s t a ne mai poate da putere!»
Acesta era motivul principal al întregii activităţi înteţite, ce a
desfăşurat-o, cu curaj şi mândrie, în fruntea « A s o c i a ţ i u n e i » . B ă r b a t cu
vederi largi şi cu o minte pătrunzătoare, a prevăzut d i m p r e u n ă cu
tovarăşii săi de luptă, că pe terenul cultural s e v a t r a n s p u n e lupta,
după spiritul timpului nou. De aceea reclama necontenit şcoa-
lele şi ear ş c o a l e l e , pe cari le g ă s i a de preferit teatrului, pentru care
224 «Răvaşul»

începuse lumea a se preocupa de înfiinţarea societăţii pentru fond de

teatru, şi pe c a r e el o c o m b ă t e a ca o c h e s t i e de lues, cu toate că teatrul
bun e o bună şcoală şi p o a t e fi un puternic a g e n t cultural. Dar a c ­
centuarea necesităţii şcoalelor era foarte la loc şi e m a r e pagubă, că
nu a prins destul de adânc conştiinţa a c e a s t a . Ori cum, azi ne pare
un a d e v ă r a t oracol cuvântul lui: »Mai întâiu de s c o a l e a v e m lipsă; pe
acestea să ni-le a s i g u r ă m , ca să învingem întunereçul, în c a r e orbecă
poporul».
Pentru a fi cât de cât c o m p l e t mai trebue s ă a m i n t e s c , c ă baronul
Popp a făcut şi pentru b i s e r i c a s a tot ce se putea a ş t e p t a delà un fiu
credincios. A ş a în 1 8 7 1 , când s'a pornit m i ş c a r e a tendenţioasă de a
incorpora şi b i s e r i c a r o m â n ă unită cu R o m a în organisaţiunea auto­
n o m ă a bisericii r o m a n o - c a t o l i c e din Ungaria, ca un archangel s'a ri­
dicat bar. Popp întru a p ă r a r e a bisericii sale şi conchemând o confe-
r e n ţ ă a fruntaşilor, clerici şi mireni gr.-cat. la Alba-lulia, a redactat un
memorand în c a u s ă , pe c a r e în fruntea unei deputaţiuni l'a predat mi­
nistrului de culte, şi a d e s e m n a t de pe atunci c a l e a şi c ă r a r e a , care este
şi trebue s ă fie, îndreptarul tuturor în c a u s a a c e a s t a importantă. încolo
devotamentul pentru b i s e r i c ă nici odată nu l'a dus pe bar. Popp peste
marginile cuvenite. S t r â m ţ i m e a nici o d a t ă n'a î n t u n e c a t vederile sale,
din c o n t r ă în t o t d e a u n a el a fost model de concordie şi harmonie
între fraţii de o l i m b ă , de un s â n g e şi de o lege chiar. De a c e e a
Visarion R o m a n , în « S c u r t a d e s c r i e r e » a vieţii lui tl şi r e l e v e a z ă ca
b ă r b a t b i n e m e r i t a t şi pe a c e s t teren, deplângând faptul desbinării con­
fesionale, pe c a r e t e m ă spune e l : « D e l à 1 8 5 0 până cam la 1859 afli
inteligenţa r o m â n ă t r a n s i l v a n ă despărţită frumuşel în două cete».

***

C a m astfel se desfăşură viaţa f r u m o a s ă a lui V. L.

P o p p ; nu cu s c e n e eroice, nu cu zguduiri d r a m a t i c e , ci
ridicându-se lin, într'o linie a s c e n d e n t ă normală, spre
c u l m e a luminoasă, tot mai însus; excelsior, excelsior.
E a se a s e a m e n ă unui inel de metal nobil, în care se în­
c a d r e a z ă o peatră s c u m p ă , n e s t i m a t ă : caracterul seu preţios.
în a c e s t c a r a c t e r de statornicie şi răbdare, de drep­
tate şi loialitate, de liberalism g e n e r o s şi c o n s e r v a t i s m
nobil, se oglindeşte — p r e c u m într'un m i c picur de rouă
r a z a soarelui întreg — se oglindeşte zic: sufletul curat
al neamului nostru întreg.
 «Răvaşul» 325

Şi a c u m fie-mi permis să m ă folosesc de c a r a c t e -

risările regretatului Iustin Popfiu, celebrul panegirist al
bărbatului nostru, care din prilejul î n m o r m â n t ă r i i i-a
făcut, într'un discurs clasic, c e a mai d e m n ă şi mai
frumoasă apreţiare.
«E o privelişte surprinzătoare — zice Popfiu, t r a d u s
în limbajul nostru de astăzi — să vezi cum î n n a i n t e a z ă , —
ce zic î n n a i n t e a z ă ? — cum este a v â n t a t şi răpit b ă r b a ­
tul a c e s t a , care nu se poate mândri c u gloria naşterii,
nici cu strălucirea genealogiei strămoşilor, şi căruia sin­
gur virtuţile sale înnalte îi sunt unicul bilet de r e c o ­
m a n d a r e , în galeria oficiilor de stat, din treaptă în t r e a p t ă ,
până sus laînnălţime, unde l o c u e s c vulturii, unde înflo­
resc cedri, până ce după serviţiile strălucite de v i c e c a n ­
celar, apoi de vicegubernator al Ardealului, îşi putu
serba triumful vieţii sale în scaunul presidial de s e n a t
al Curiei regeşti...
Şi în a c e a s t a carieră a sa el nu fu de c a r a c t e r u l
lunei, care-şi s c h i m b ă formele după fasele timpului, ci
el se a s e a m e n ă soarelui, care r e m â n e a c e l a ş , în t o a t e
timpurile, în toate stadiile cursului seu.
Pe unii şi pe alţii îi a m e ţ e ş t e înălţimea; el însă
stete fără a m e ţ e a l ă în lumina orbitoare a muntelui ispitelor
spre a se manifesta cu atât mai splendid. El întruni cu
rar noroc în adâncul inimei sale a c e a s t a sfântă trinitate
p ă m â n t e a s c ă : pietatea omagială cătră Monarchul s e u ;
fidelitatea neperitoare, până la răsuflarea din u r m ă , cătră
naţiunea sa şi iubirea neînfrântă cătră patria sa.
Departe de valurile umflate ale urilor şi pasiunilor
meschine ale fracţiunilor politicei mici, a s e m e n e a lui
Pliniu, marele bărbat al Romanilor, c a r e făcea însemnări
ştienţifice pe c â n d lumea în jurui colcăia agitată, el, pă­
truns şi captivat numai de o singură pasiune: p a s i u n e a
iubirei de patrie şi de naţiune, îşi aţintea ochii numai la
pul,sco care cu atâta a r d o a r e îl dorîm cu toţii: la scopul
20
326 «Răvaşul»

m ă r e ţ al confederaţiunei şi conţelegerii noastre frăţeşti.

Incunjurând cu statornicie r ă b d ă t o a r e disputele luptelor
de partid, ce i s b u c n e s c c u iritaţiune, el străluci în ochii
popoarelor patriei în toată cariera sa, c a un esemplar
demn al geniului împăciuitor.
Răsplătirea nu era în stare a clătina, neînţelegerea
nu era în stare a descuragia sufletul său frumos.
Fericit muritor, în a cărui distingere păru a se întrece
şi Domnitoriul şi Naţiunea. Fericit muritor, care nu şi-a
l0
c ă u t a t dinstincţiunea, ci şi-a eluptat'o». )

Onorată adunare!
In a d u n a r e a pomenită delà Qherla, la 1 8 6 8 , sub pre-
sidiul însuşi al bărbatului amintirilor noastre, s'a celebrat
m e m o r i a bardului nostru naţional Andreiu Mureşanu, tot
de c ă t r ă Iustin Popfiu, şi a marelui archiepiscop Ale-
sandru S t e r c a Şuluţiu, de însuşi preşedintele bar. Popp.
Iar în anul trecut, în a d u n a r e a delà Sibiu, însuşi
ilustrul nostru preşedinte de a c u m , a prăznuit în cadrele
festive ale strălucitei adunări m e m o r i a , altfel totdeauna
cultivată, a bărbatului m a r e , c a r e a fost cel dintâi pre­
şedinte al «Asociaţiunei» : baron Andreiu de Şaguna.
Mi-se p ă r e a deci c ă se cuvine, c ă a c u m , în preajma Ju­
bileului acestei unice instituţiuni, m e n i t ă a întruni laolaltă
toate inimile româneşti din toate părţile ţării, să facă aici
o s c u r t ă pomenire a aceluia, c a r e a fost al doilea pre­
şedinte al «Asociaţiunei» şi un m a r e şi un vrednic fiu
al neamului nostru. Nu ştiu, d a c ă tn'am apropiat m ă c a r
de vrednicia lui, în m ă s u r a datorinţei noastre, şi în pro­
porţia negiigenţei noastre de până a c u m . P e n t r u c ă e
drept, c ă baronul Popp, deşi teolog, a r ă m a s simplu mirean,
c a r e nici nu represintă în m o d a ş a de c o n s a c r a t , c a un
archiereu, neamul şi biserica, cultul şi cultura noastră, şi
nici nu se î m b r a c ă în aureola a c e a sfântă, care împrej-
10
) «.Federaţiunea-», Budapesta 1875.
 «Răvaşul»

muie figura tuturor archiereilor buni în ochii credincioşilor

lor. Dar r ă m â n e constatat, c ă el a făcut, prin singură
forţa calităţilor şi virtuţilor sale personale, c a s ă stră­
l u c e a s c ă în faţa lumei întregi c a r a c t e r u l a d e v ă r a t al m i ­
reanului r o m â n cult şi cinstit. Pentrucă acest mirean
în ierarchia c a r a c t e r e l o r , a fost un m a r e , m a r e a r c h i e r e u ,
a cărui pomenire trebue s ă ne fie tuturor şi t o t d e a u n a
scumpă!
Dr. E. Dăianu.

DEJUL
— Adunarea generală a «Asociaţiunei». —

Cronicile m e d i e v a l e ungureşti p o v e s t e s c , c u n a i v i t a t e a proprie l e ­

gendelor, c ă ducele Ungurilor Á l m o s ocupând c e t a t e a c e e r a p e un deal
din jurul Dejului de a c u m , ar fi t r i m i s de a c o l o soli l a Svatopluc, stă-
pânitorul sâminţiilor s l a v e de pe şesul ţării, c a s ă facă Ioc noilor v e n i ţ i (

că altfel cu p u t e r e a v a o c u p a ţeara l ă s a t ă lor m o ş t e n i r e delà Attila.

Solii retntorşi la cetatea lui Álmos au a d u s cu ei, din ţeara lui
S v a t o p l u c : apă, iarbă şi pământ. Apă b u n ă de tot, p ă m â n t negru
h u m o s şi n e ş t e iarbă mare, c a holda de g r â u ! Văzându-le acestea c e ­
tele viteazului Álmos — spun cronicile — au erupt în s t r i g ă t e d e a d m i ­
raţie: Deus, Deus, Deus! — şi de aci n u m e l e oraşului Dej, ungureşte
Deés.
Fireşte, ră istoriografii serioşi nu pun t e m e i u pe astfel de l e ­
gende, cari se p o t i c n e s c de cele m a i multe ori d e c â t e un fapt primor­
dial, tn cazul a c e s t a nu prea-i vine omului s ă admită, că vitejii lui
Álmos, călăreţi fără de ş e a u a , s ă fi fost a ş a de iscusiţi în l i m b a diplo­
matică a timpului, încât şi uimirea s ă ş i - o e s p r i m e pe latmie. Totuşi
un istoriograf cultural m a i modern, c a Ipolyi ( S t u m m e r ) Arnold, fost
episcop catolic al Orăzii-mari, a î n c e r c a t s ă mântuie cumva legenda
cronicarilor zicând, c ă c e t e l e lui Álmos îşi v o r fi a r ă t a t m i r a r e a c u vr'un
cuvânt vechiu unguresc, c a r e î n s ă poporului din j u r , R o m â n i l o r , li-s'a
părut: Deu, deu, fiindcă s ă m â n a . Căci, zice ilustrul autor al «Mithologii
m a g h i a r e » — Românii şi azi z i c : zeu, iar pe atunci în limba m a i v e c h e
vor fi zis Deu, ori de c â t e ori i n v o c a u n u m e l e lui D - z e u .
om
328 «Răvaşul»

î n t r u c â t v a fi reuşit Ipolyi s ă c o n v i n g ă pe connaţionalii săi, nu

ştim, abia credem î n s ă , c ă i n v o c a r e a R o m â n i l o r , cu continuitatea lor în
D a c i a , s ă fie potrivită a m â n t u i e v l a v i o a s a legendă a Dejului.
Destul, c ă m i - a venit în m i n t e l e g e n d a a c e a s t a , când am văzut
Dejul a ş a de plin şi archiplin de R o m â n i . Pentru că nu ştiu, dacă
illo tempore v o r fi strigat Ungurii « D e u s , D e u s » , a c u m a î n s ă cu pri­
lejul adunării g e n e r a l e a « A s o c i a ţ i u n e i » de sigur, că mulţi concetăţeni
m a g h i a r i ai capitalei de judeţ, vor fi i n v o c a t numele lui D-zeu, în le­
gătură, mai mult sau mai puţin pie, cu Valachii de noi.
Fie c ă - ş i v o r fi e s p r i m a t m i r a r e a : « I s t e n e m mennyi o l a h l » , fie c ă
unu ori altu, mai puţin delicat, îşi va fi esprimat impresiile tra­
diţionale la vederea prea multor Români, rămâne lucru constatat
că de a s t ă d a t ă c o n c e t ă ţ e n i i noştri delà Dej s'au purtat cu t o a t ă poli­
t e ţ a politicoasă, şi au dat « A s o c i a ţ i u n e i » n o a s t r e c â t se poate de larg
teren în cuprinsurile vechiului o r ă ş e l . Nu numai persoanele oficioase
c a corniţele suprem, contele B e t l e h e n B a l á z s , v i c e c o m i t e l e B á n d y György,>
primarul oraşului l l o s v a y , şi alţii, au a s i s t a t c o n s e c v e n t la şedinţe, la
concert, teatru şi b a n c h e t , dar şi alte familii culte au fost g a t a s ă dee
tot ajutorul pentruca oaspeţii R o m â n i s ă se simtă cât mai b i n e . Se
zice c ă 2 0 0 de cuartire a u oferit c o n c e t ă ţ e n i i maghiari, şi dacă s'a în­
t â m p l a t de n'au ajuns oaspeţi prin toate camerele pregătite anume,
s'au plâns, unii şi alţii, c a şi c â n d ar fi fost cu intenţiune ignoraţi.
lată un a c t de politeţă şi cultură, pe c a r e trebue să-1 constatăm
cu mulţumită.
Dejul e s t e altfel centrul topografic al unui ţinut m a r e românesc.
D a c ă t r a g e m c â t e - o linie delà cele trei puncte: Cluj—Bistriţa—Baia-
m a r e , a v e m un v a s t triunghiu de teritoriu aproape curat r o m â n e s c ce
s'ar putea n u m i : văile ş o m e ş a n e . în centrul acestui triunghiu stă Dejul
t o c m a i la î m p r e u n a r e a S o m e ş u r i l o r . E firesc deci c a proporţiunea lui
r o m â n e a s c ă s ă se înmulţească din ce în c e , ori c â t de unguresc ar fi
altfel oraşul acesta. De fapt V* a locuitorilor sunt azi R o m â n i ; la
1 8 9 1 erau de toţi 7 7 2 8 locuitori în D e j , între cari 1 7 9 1 R o m â n i . Acum
sunt aproape 1 2 mii şi între ei 3000 Români. Avem în Dej două
biserici frumoase, la bun loc a ş e z a t e . F i r e ş t e , că nu se pot a s ă m ă n a
cu biserica reformată, c a r e s e ridică m o n u m e n t a l , în stil gotic, şi da­
tează delà 1 4 5 0 ; dar pot sta a l ă t u r e a de celealalte biserici, cum e
cea c a t o l i c ă şi sinagoga o v r e i a s c ă , c a r e a s e m e n e a e frumos aşezată,
fiind numărul adepţilor ei din c e în ce mai m a r e .
D u p ă confesiune p a r t e a p r e p o n d e r a n t ă a R o m â n i l o r sunt uniţi cu
Roma. Fraţii gr.-or. au biserică a p r o a p e ca şi cea unită, dar credin­
cioşi au puţinei, c â t e v a sute. B i s e r i c a unită s'a zidit în 1 8 9 5 la loc de
 «Răvaşul» 329

frunte. Inainte e r a numai o bisericuţă m i c ă de lemn, ascunsă într'o

vale ferită, la m a r g i n e a oraşului. Înaintarea parochiei unite din D e j ,
care e considerabilă în cele din u r m ă decenii, s e l e a g ă de n u m e l e v r e d ­
nicului paroch şi protopop loan Welle, acuma canonic, care părăsind
a c e a s t a parochie, t o c m a i a c u m , după a d u n a r e a «Asociaţiunei», la care
şi-a luat cu vrednicie p a r t e a s a , poate a v e a conştiinţă m â n g ă i t o a r e , c ă
lasă s t a r e a bisericei bine rânduită şi ş c o a l a r o m â n e a s c ă bine a s i g u r a t ă .
Considerând situaţia favorabilă din t o a t e punctele de vedere a
a Dejului nu e mirare, c ă la 1 8 5 3 , c â n d s'au înfiinţat nouele diecese
gr.-cat. Dejul e r a s ă fie reşedinţa episcopească, în locul Gherlei, pe
care a întrecut'o mult în d e s v o l t a r e a s a . Asta n ' a r fi putut cu atât
mai v â r t o s , c ă a p r o a p e de D e j , pe S o m e ş în j o s , e s t e acel Vad, c a r e
a fost o v e c h e reşednţă de vlădicie r o m â n e a s c ă , şi m a i p ă s t r e a z ă şi
azi ruinele vechii biserici « c a t e d r a l e » c e s e s c u t e a sub s t ă p â n i r e a l u ­
m e a s c ă a Iui Ştefan Cel M a r e , voevodul Moldova, şi a u r m a ş i l o r lui.
De a c e s t e ruine s e l e a g ă amintiri istorice din cele m a i frumoase,
pe c a r e ţeranii din V a d şi B o g a t a î n v e c i n a t ă , şi azi Ie r e a m i n t e s c cu
duioşie, spunând, c ă ei au fost odinioară «jobagii Vlădicului». Alăturea
de ţeranii năcăgiţi, colinele şi văile m a i ş o p t e s c , şi i s v o a r e l e m a i ş o -
potesc încă numele vlădicilor, cari a u trecut îngânduraţi peste aceste
l
tărâmuri de s a t e şi preoţi r o m â n e ş t i , ) supuse oblăduirii părinteşti ai
voivozilor români.
Istoria a c e s t e i stăpâniri trecute d a t e a z ă de pe la 1 4 7 5 , pe c â t e
cunoscut. Ştefan Cel M a r e obţinu atunci de la M a t i a Corvinul, prin
pacea încheiată după un aspru resboiu, doue c a s t e l e fortificate, în
T r a n s i l v a n i a : Ciceul şi Cetatea de baltă. S t ă p â n i r e a a c e a s t a fu r e c u ­
noscută şi de regele Vladislau al II. la 1 4 9 2 . S u b B o g d a n Vodă
urmaşul Iui Ştefan Cel Mare, şi sub Ştefăniţa Vodă, legăturile cu ţinu­
tul Ciceului şi cu oraşul Bistriţa a u devenit şi mai s t r â n s e . Pârcălabii
moldoveni residau neconturbaţi în castelul Ciceului, nu departe de D e j ,
spre nord, şi dispuneau chinezilor din vreo 6 0 de s a t e . Petru R a r e ş
câştigă de la Ion Z á p o l y a pe l â n g ă Ciceu şi c e t a t e a Unguraşului, aşa
cât stăpânirea voivodului moldovean s e întindea de s u s de la Libotin
şi Lăpuşu-românesc până j o s la Chireu, l â n g ă Gherla. Şi domnia
a c e a s t ă ţinu p â n ă la 1 5 6 0 , când cu c ă d e r e a lui Alesandru Lăpuşneanu
se pierdu, lăsându-ne numai a m i n t i r e a şi ruinele creaţiunei ei, c a r e a
fost m ă n ă s t i r e a şi vlădicia Vadului. Dintre vlădicii Vadului, regretatul

') O livade se numeşte; «-ritul vlădicului», cutare isvor: fântâna vlădicului»,

iar gura văii romantice, pe unde se suiau la reşedinţa vlădicească, se numeşte:
«va/ea vlădicului-», Dr. Bunea: Vechiile episcopii p. 27.
330 «Răvaşul»

Dr. Bunea a constatat pe l/arion (sau L a r i o n a ) 1 5 2 3 Varlaam, 1 5 2 7 ,

Anastasie (1529—40] Tarasie 1 5 4 9 şi George ( 1 5 5 0 ] dar vor fi mai
fost şi alţii, pe cari nu-i c u n o a ş t e m p â n ă a c u m . —
Episcopii Vadului nu e r a u limitaţi în puterea lor numai la cele 6 0
de sate ce se ţineau de Voivozii Moldovei, stăpânitori la Ciceu, ci
erau păstori p e s t e tot poporul din S ă t m a r , şi M a r a m u r e ş . Pentru că
— cum zice Dr. B u n e a — » d a c ă a n u m i t e părţi din T r a n s i l v a n i a erau
închise pentru episcopii Vadului, pentru că domnii de p ă m â n t nu Ie
p e r m i t e a u intrarea, nu era închisă episcopia dinaintea credincioşilor din
T r a n s i l v a n i a , din S ă t m a r , M a r a m u r e ş şi alte ţinuturi ungurene. Vadul
a v e a o posiţiune foarte potrivită pentru a putea alerga la episcopii lui
R o m â n i i de pretutindenea. E r a a ş e z a t pe v a l e a S o m e ş u l u i , canalul prin­
cipal c a r e î m p r e u n ă U n g a r i a cu Ardealul. De lângă Vad, la Dej, se
rămuresc drumurile pe S o m e ş u l mic p â n ă la Cluj, şi până la munţii
apuseni şi ai Bihorului, ear pe Someşul mare de o parte până Ia
M a r a m u r e ş , e a r de alta până în Bucovina. Nu departe de Vad era
Bistriţa, de la care drumuri b u n e duc în a p r o p i a t a vale a Mureşului, din
c a r e în s u s s e deschide c a l e p â n ă în Moldova, ear în j o s până în inima
Ardealului. L a V a d puteau alerga deci R o m â n i i , din T r a n s i l v a n i a şi
2
U n g a r i a , spre a s e î m p ă r t ă ş i de m â n g â i e r i l e religiunei l o r « . )
* **
In a t m o s f e r a unor astfel de amintiri, a l e locurilor şi lucrurilor, s'a
întrunit a d u n a r e a din estan a Asociaţiunei noastre culturale. Şi, c o n ­
ştient sau inconştient, din amintirile trecutului, şi din aspiraţiunile
fireşti ale viitorului, şi-a ţesut steagul ce l'a desfăşurat aci la Dej,
în a p r o p i e r e a Vadului şi Ciceului, în mijlocul unei mari şi însufleţite
mulţimi de R o m â n i , cum rar s'a mai văzut cu astfel de jrilejuri.

Discursul preşedintelui.
Mai întâiu sau ţinut sfintele slujbe, în cele 2 biserici r o m â n e ş t i ;
în c e a gr.-cat. canonicul W e l l e a rostit şi o predică ocasională bine
potrivită. Apoi s'a adunat lumea în sala comitatului, c e a mai m a r e
s a l ă din localitate. P e podiu din faţă era o masă lungă, verde, unde
o c u p ă loc comitetul. D e a s u p r a lor, pe părete, a s i s t ă , în m a r e ţinută,
Maiestatea Sa împăratul şi Regele, în uniformă de husar, contele
A n d r á s s y G y u l a şi D e a k F e r e n c z , «înţeleptul patriei«, apoi jur împrejur,
în diferite mărimi toţi, fosţii fişpani ai comitatului,... până şi vestitul
baron Bánffy Dezső, care aşa de puţin politicos se arăta cu noi
Românii. —

•) Dr. Bunea: Vechile episcopii, p, 26.

 «Răvaşul» 331

E r a deci o lume întreagă în s a l a a c e a , în mijlocul c ă r e i a s e ridică

reşedinţele nostru s i m p a t i c , a c a d e m i c i a n u l Andreiu Bärseanu, ca să
p r o p o v ă d u e a s c ă cultura românească. A fost o a d m i r a b i l ă propovădanie,
cum numai un om cultural, fin, şi înţelept, ca Andreiu Bârseanu o
poate face. A vorbit cu s c r i s o a r e a în m â n ă , dar liber, cu gesturi discrete
şi cu dicţiune oratorică, c ă l d u r o a s ă ; şi la fiecare declaraţiune, la fiecare
poentare, respundea o ploaie de aprobări şi un ropot de aplause. E r a
c a la deschiderea unui p a r l a m e n t cultural.
Discursul preşedintelui î n c e p e cu o reprivire asupra acestui «an
plin de nenorociri elementare pentru multe părţi ale terii, b o g a t în
desnădăjduiri în multe privinţe pentru noi R o m â n i i » — c a r e î n s ă n e - a
adus şi unele s e m n e de bucurie, dovedind înc'odată c ă «în foc se lă­
mureşte aurul» — care desigur nu s e află în caracterul triasului
lui B r o t e .
în deosebi în ce priveşte « A s o c i a ţ i u n e a » anul trecut dovedeşte
că dorul de înaintare este adânc înrădăcinat în sânul poporului
nostru şi c ă , cu t o a t e piedecile, ce le întimplnă în c a l e a s a , R o m â n u l
se ştie strecura înainte pe drumul nesfârşit al progresului, î n t o c m a i c a
un rău de munte, c a r e întâlnind stânci n ă p r a s n i c e în c a l e a s a şi n e -
putându-le sfărîma, le încunjură şi î n c e t - î n c e t îşi face drum mai
departe.«
Stabileşte apoi idealul nisuinţelor noastre, în perfect a c o r d cu
preşedintele celeilalte societăţi culturale a n o a s t r e , cu Dr. I. Mihu, pe
care îl c i t e a z ă t e x t u a l , şi apoi î n t r e a b ă :
» C e poate fi mai firesc c a a c e s t ideal, ce dorinţă mai legitimă poate
a v e a un popor, decât de a trăi mai departe, în bună î n ţ e l e g e r e cu
celelalte popoare, cu însuşirile ce i-le-a dat D u m n e z e u , şi c ă u t â n d a
desvolta tot mai mult a c e s t e însuşiri, c a astfel s ă - ş i zidească şi el
partea s a din edificiul m ă r e ţ al culturii r o m â n e ş t i ?...«
M â n e c â n d apoi delà un cuvânt al baronului losif Eötvös, care
asemăna nisuinţele culturale din patrie cu întrecerea în a u r c a un
munte, zice despre poporul nostru:
» C u rîvna omului dornic de a dovedi ce poate, el a p u c ă cu b ă r b ă ţ i e
pe munte în s u s şi cine ştie unde ar fi él a c u m , d a c ă nu i-s'ar fi
aruncat mereu buturugi în cale şi d a c ă lupta ar fi fost dreaptă!
»In loc de a fi încurajaţi şi sprijiniţi î n s ă în năzuinţele noastre
spre c r e a r e a unei culturi n a ţ i o n a l e r o m â n e , de c â t e ori s u n t e m siliţi
din nenorocire, a auzi obiecţiunile cele m a i r e v o l t ă t o a r e ? «
Unora din obiecţiunile a c e s t o r a mai dese preşedintele « A s o c i a ţ i u -
nei» le dă răspunsul cuvenit, cu c o m p e t e n ţ a omului de cultură.
332 «Răvaşul»

1. Sunteţi voi îndreptăţiţi a avea o cultură proprie în patria

aceasta?! — e prima obiecţiune. P r e ş e d i n t e l e răspunde, că avem nu
numai Îndreptăţire, ci şi d a t o r i n ţ ă ! El z i c e :
»Dreptul de a a s p i r a la o cultură n a ţ i o n a l ă proprie este unul din
drepturile naturale c e l e mai de c ă p e t e n i e ale unui popor. El se poate
a s e m ă n a cu drepturile individului la viaţă, la p a r t e a s a de a e r şi de
lumină. Ş i precum individul a m e n i n ţ a t în e x i s t e n ţ a s a , are dreptul
a s e a p ă r a din t o a t e puterile sale, dând din mâni şi din picioare,
tot astfel un popor, a cărui v i a ţ ă culturală e s t e a t a c a t ă , e îndreptăţit
a folosi toate m i j l o a c e l e , ce-i stau la Îndemână, pentru apărarea
criteriilor a c e s t e i vieţi: a limbei s a l e s t r ă m o ş e ş t i , a tradiţiilor şi a o -
biceiurilor s a l e , a portului, c â n t e c e l o r şi jocurilor, a religiei şi a lite­
raturii naţionale.
»A nu r e c u n o a ş t e a c e s t drept, ar î n s e m n a a p r o c l a m a ca principiu
războiul de e x t e r m i n a r e între o a m e n i , a da pè cel mai slab pradă
celui mai puternic, a. pune pe tron tirania, a aduce pe om iarăşi la
s t a r e a fiarelor s ă l b a t i c e .
»Şi t o c m a i pentru a feri s o c i e t a t e a o m e n e a s c ă de a s e m e n e a situaţii
p r i m e j d i o a s e , statele o r g a n i z a t e din timpurile mai nouă, c o m p u s e din
mai multe naţionalităţi, au a d u s legi pozitive, prin care se a s i g u r ă
fiecărui popor dreptul la viaţa sufletească proprie, conform însuşirilor
şi dispoziţiunilor s a l e , m o ş t e n i t e din m o ş i , s t r ă m o ş i .
»Acolo, unde a c e s t e legi s e r e s p e c t ă , popoarele se simt fericite şi
statul î n a i n t e a z ă , cu o c h i i ; î n d a t ă c e î n s ă volnicia se ridică peste legi,
a m e n i n ţ â n d dreptul a l t o r a la v i a ţ a sufletească, b u n a î n ţ e l e g e r e dintre
c e t ă ţ e n i dispare spre răul totalităţii.
» D a r n ă z u i n ţ a fiecărui popor la c r e a r e a unei culturi naţionale nu
e s t e numai un drept, ci în a c e l a ş i timp e s t e o datorinţă.
» D a c ă e s t e a d e v ă r a t , că m e n i r e a omului pe p ă m â n t este progresul,
fiind dator fiecare individ a face un pas mai departe decât părinţii
s ă i , tot astfel şi m e n i r e a popoarelor nu poate fi alta decât pro­
gresul, a v â n d fiecare din ele datoria a-şi perfecţiona însuşirile s a l e
c a r a c t e r i s t i c e şi astfel a contribui la î n a i n t a r e a obştească a omeni-
mei, s a u cu a l t e c u v i n t e : a p r o m o v a cultura g e n e r a l ă prin desăvâr­
ş i r e a culturei sale n a t i o n a l e . «
2. Nu cumva interese/e voastre cu/tura/e stau în contrazicere
cu interese/e patriei? — e a doua obiecţiune. P r e ş . B â r s e a n u respmde:
« L u c r a r e a n o a s t r ă pentru î n a i n t a r e a culturală în senz naţional nu
este o acţiune agresivă, ci dimpotrivă o acţiune de conservare
proprie, în cel mai strict înţeles al cuvântului, iar din punct de
vedere al totalităţii c e t ă ţ e n i l o r ea nu p o a t e fi privită decât, ca sa-
 «Răvaşul» 333

lutară, a v â n d în v e d e r e , că binele totalităţii se r a z i m ă pe binele

părţilor constitutive.
»Lucrand pentru î n a i n t a r e a culturală şi e c o n o m i c ă a poporului
nostru, noi lucrăm pentru binele patriei întregi şi astfel a m a v e a t o t
dreptul să a ş t e p t ă m , ca lucrarea n o a s t r ă s ă fie preţuită după cuviinţă
şi sprijinită, In loc de a fi privită cu ochi răi şi stânjinită.
»In t o a t ă a c ţ i u n e a n o a s t r ă culturală şi e c o n o m i c ă d e v i s a n o a s t r ă
a fost şi e t e : Popoare fericite in patrie fericită! — o dorinţă nu­
trită a d â n c in piepturile n o a s t r e , a cărei înfăptuire a m voi s ă u r m e z e
cât de curând.»
3. Dar produs-aţi voi ceva de valoare, spre a dovedi capabili-
tatea voastră? — poate s ă fie o altă nedumerire a o a r e c u i v a .
L a a c e a s t a întrebare preşedintele nostru respunde cu o reprivire
asupra literaturii r o m â n e ; un curs scurt, din c a r e p o a t e î n v ă ţ a fiecare
român, mai a l e s că a ş a de puţini c u n o s c istoria literaturii române.
l n v o a c ă literatura şi a r t a poporală, şi ne dă o i c o a n ă idilică a
vieţii patriarcale din evul mediu a poporului nostru, în a c e s t mic t a b l o u :
»In fruntea obştei dintr'un sat sau dintr'un cătun s e afla c â t e un
bătrân mai cu v a z ă , c a r e potolia certele în mod patriarchal, după
«obiceiul vechiu^al p ă m â n t u l u i » , scris în c o n ş t i i n ţ a omului neprihănit
de păcatele timpurilor n o a s t r e şi p ă s t r a t cu sfinţenie din n e a m în
n e a m ; iar c ă p e t e n i e locuitorilor dintr'o v a l e s a u dintr'un ţinut, dintr'o
« ţ a r ă » întreagă, cum s e zicea şi s e mai zice şi astăzi, era c â t e un
cneaz sau c â t e un v o e v o d , c a r e povăţuia întreg poporul din a c e a
parte de loc şi la caz de lipsă să punea în fruntea lui trăgându'şi
paloşul din t e a c ă şi luându'şi arcul pe u m e r e s ă a p e r e « s ă r ă c i a şi
nevoile şi n e a m u l » .
T r e c e apoi la literatura b i s e r i c e a s c ă scrisă, de după reformaţiune
pornită mai a l e s de^ străini, de c a r e î n s ă R o m â n i i au ştiut profita în
folosul lor.
Face apoi resumatul istoric al şcoa/ei naţionale ardelene, în
cepute pe u r m a unirei cu R o m a , şi z i c e :
»Iar după c â t ă v a v r e m e , c â n d vântul prevestitor de rodire al Apu­
sului Începu a pătrunde şi la noi, când Roma şi Viena îşi d e s c h i ­
seră porţile vechilor şi v e s t i t e l o r lor şcoli şi pentru tinerii noştri,
iată, că produse nouă literare încep a se a r ă t a şi în n e a m u l d e s -
preţuit până acum al iobagilor din Carpaţi, ştiinţa începe a-şi d e s -
volta tainele sale şi pentru dânşii: S a m u i l Clain urzeşte c e r c e t ă r i l e s a l e
istorice şi linguistice, G h e o r g h e Şincai scrie C r o n i c a sa, în care c a u t ă
s ă d e s t r a m e trecutul încâlcit al neamului nostru întreg, Petru Maior
c e r c e t e a z ă Începuturile g l o r i o a s e ale R o m â n i l o r , pe c â n d Paul l o r g o -
334 «Răvaşul»

viei îşi îndreaptă din nou b ă g a r e a de s e a m ă asupra firii limbei r o ­

m â n e ş t i ; iar doctorul loan Molnár c a u t ă s ă facă cunoscută această
limbă şi străinilor, dând în a c e l a ş timp poporului său preţioase po­
v e ţ e despre p ă s t r a r e a s ă n ă t ă ţ i i şi despre î n a i n t a r e a economică cas­
nică şi rurală.
» Ş i în u r m a a c e s t o r pionieri ai culturei n o a s t r e naţionale iată că
se ridică o g e n e r a ţ i e î n t r e a g ă de tineri luminaţi şi învăpăiaţi pentru
i s b â n d a causei n o a s t r e culturale, dintre cari unii, dornici de a duce
facla luminei în toate colţurile locuite de r o m â n i , trec Munţii şi
t r e z e s c la o n o u ă viaţă pe fraţii noştri din ţările v e c i n e . Oheorghe
L a z a r deschide ş c o a l a delà Sfântul S a v a din Bucureşti, Vasile Fabian,
B o b şi D a m a s c h i n Bojincă se aşează în iaşi. ,Ei sunt urmaţi nu
peste mult de bărbaţi c a loan M a i o r e s c u şi Aron Florian, Oavril
M u n t e a n u şi Dionisie R o m a n o , August T r e b o n i u Laurian şi S i m e o n
B ă r n u ţ , deşteptătorul B u c o v i n e i Aron Pumnul şi agerul istoric Papiu
Ilarianu. A c e ş t i a şi alţi t o v a r ă ş i de m u n c ă ai lor au contribuit în
m a r e parte la f o r m a r e a R o m â n i e i de azi şi au c i m e n t a t pentru tot­
d e a u n a legăturile sufleteşti între R o m â n i i din t o a t e părţile*.
Din aceasta reprivire trage încheierea, că resultatele a c e s t e a
ori c â t de m o d e s t e ar fi dovedesc, că e s t e spirit in noi «est Deus in
nobis» — şi c ă poporul nostru e capabil de o cultură proprie a s a .
Apoi î n c e p e a face nişte declaraţii c a t e g o r i c e , bărbăteşti, pline de
c o n ş t i e n t ă şi d e m n i t a t e , z i c â n d :
»Prin u r m a r e nu putem renunţa cu nici un preţ la urmărirea
idealului nostru cultural naţional, ori c â t e greutăţi a m a v e a de învins.
O astfel dè renunţare ar fi indentică cu o sinucidere, care nu o
p o a t e pretinde nimeni delà noi.
Dimpotrivă aşteptăm, ca pe viitor, r e c u n o s c â n d u - s e pe deplin
îndreptăţirea năzuinţelor noastre, să ni-se l a s e libere t o a t e căile, ce
conduc la înfăptuirea idealului nostru: pe terenul bisericesc, al î n v ă ţ ă ­
mântului, social şi e c o n o m i c , c a astfel să-i putem da patriei nostre
mult iubite a c e e a , ce am fi in stare să-i dăm în urma însuşirilor
n o a s t r e etnice.
Şi a c e a s t a nu c a o c o n c e s i u n e , nu c a o p o m a n ă , ci c a un drept
e l e m e n t a r , c a r e nu i-se poate d e n e g a nici unui popor.
Orice n e - a r aduce însă viitorul, datoria n o a s t r ă este, s ă nu l ă s ă m
neîntrebuinţat nici un mijloc şi s ă nu pierdem nefolosit nici un mo­
m e n t pentru a ne apropia tot mai mult de ţinta, pe care o urmărim.
A s o c i a ţ i a n o a s t r ă ne oferă în a c e a s t ă privinţă cel mai larg teren
de a c t i v i t a t e .
 «Răvaşul» 335

Să ne dăm mână cu mână, şi grupându-ne sub falnicul ei

stindard, să ducem mai departe, cu puteri unite şi fără nici o
şovăire, nobila luptă pentru susţinerea şi desvo/tarea culturii noastre
naţionalei
De vom eşi biruitori, vom avea mulţămirea de a fi făcut să
triumfe c e a mai dreaptă c a u z ă din l u m e ; de v o m cădea, vom avea
mângâierea, că n'am trădat aspiraţiunile părinţilor, m o ş i l o r şi stră­
moşilor noştri, şi c ă nu n e - a m acoperit de ruşine în faţa generaţiilor
viitoare.
»Deckt o viaţă moartă, mai bine o moarte viel«
Aceasta declaraţie — precum şi frumoasele espuneri au fost a d e s e
acoperite de aplause însufleţite, şi t o a t ă disposiţia s'a ridicat la înălţimi
solemne.

S a l u t u r i f r ă ţ e ş t i şi Conferenţă.

La discursul preşedintelui respunde d-1 Dr. Teodor Minai), şeful

Românilor din Dej şi jur, care salută »Asociatiunea« şi apreţiază
binecuvântatele ei lucrări.
D-1 Dr. Ştefan Ç. Pop, advocat în Arad, salută adunarea în
numele »Asociatiunei« a r ă d a n e , şi r e l e v e a z ă , în perfectă a r m o n i e cu
antevorbitorul şl cu preşedintele, c ă cei mai de frunte bărbaţi ai noştri,
Episcopi şi Metropoliţi, comiţi supremi şi septemviri, a u fost î n t e m e i e ­
torii acestor societăţi culturale, cari le a v e m azi, c a d o v a d ă despre
nisuinţele n o a s t r e loiale c u l t u r a l e . — A m b e l e au fost primite cu căldură.
După a l e g e r e a obicinuitelor comisiuni, făcute cu u n a n i m i t a t e , la
propunerea advocatului Dr. C l e m e n t e Barbul, s'au presentat 2 pro­
puneri, ce a u întrat în terminul legal. U n a cere o ş c o a l ă a g r o n o m i c ă
pentru ţărani, alta o enciclopedie poporală, a m â n d o u e arată preocupări
pentru ţerănimea noastră, talpa neamului; s'au predat comisiunei
prime. A urmat apoi, conform programului, conferenţă protopopului
Dr. E. Dăianu, noul membru c o r e s p o n d e n t al secţiunei istorice. Con­
ferenţiarul a fost poftit la tribună, şi ocupând loc l â n g ă preşedintele
adunării, ş i - a cetit conferenţă, pe cari noi o dăm în î n t r e g i m e .
Apreciarea nu s u n t e m competenţi s ă i-o facem noi, dar c a nişte
cronicari fideli, înregistrăm, c a d o c u m e n t e , aprecierile ziarelor!
»Gazeta Transilvanie* scrie: »Urmeazä valoroasa conferenţă a
d-lui Dr. E . Dăianu, protopop al Clujului . . . Conferenţiarul a fost
viu aplaudat, iar preşedintele i-a e s p r i m a t c ă l d u r o a s e mulţumiri, (nr. 1 9 6 ) .
» . . . părintele protopop Dr. E . Dăianu a ţinut o prea frumoasă
prelegere despre viaţa şi faptele baronului V. L. Popp . . . Conferen­
ţiarul n e - a arătat în cuvinte pline de v i a ţ ă cum a c e s t bărbat, fiu de
336 «Răvaşul»

preot, s'a înălţat prin munca şi înţelepciunea sa din putere proprie

până la treapta î n n a l t ă de preşedinte al doilea al Curiei, c â n d a fost
a l e s şi preşedinte al » A s o c i a t i u n e i * . (Nr. 1 9 9 de D u m i n e c a ) .
»Tribuna« zice: «Protopopul Clujului, d-1 Dr. Elie Dăianu, îşi
citeşte apoi conferenţa i n t e r e s a n t ă şi instructivă despre baronul V a s .
L. Popp . . . Conferenţa părintelui D ă i a n u a fost a s c u l t a t ă cu atenţia
cuvenită memoriei unui bărbat merituos. Preşedintele A. B â r s e a n u
tălmăceşte conferenţiarului mulţumirile asistenţei pentru interesantele
comunicări*.
»Drape/u/« (nr. 9 7 ) zice: » C a ultim punct din programul adunării
prime urmează o frumoasă conferenţa a d-lui Dr. E. D ă i a n u despre
B a r . V. L. Popp, care In liniaminte pline de viaţa ne a r a t ă
momente mişcătoare din biografia baronului Popp, vedem cum ş i - a
u r m a t studiile, d e d i c â n d u - s e teologiei, cum apoi . . . e t c .
» E o lucrare m e r i t u o a s ă ce n e - a presentat d-1 Dr. Dăianu şi a
fost răsplătit cu a p l a u s e şi felicitäri«.
* *
*
Ş e d i n ţ a a doua a s c u l t â n d r a p o a r t e l e comisiunilor a luat hotărârile
de cuviinţă. De remarcat raportul d-lui Dr. loan Rati i, prof. în Blaj
a s u p r a activităţii comitetului, c a r e a durat aproape o o a r ă . Adunarea
era prea s o l e m n ă , c a s ă fie potrivită pentru critică, cu t o a t e acestea
d-1 Dr. Victor Onişor, adv. în Bistriţa, a găsit tonul potrivit a face
câteva bune observări critice, pe caré preşedintele le-a primit cu
m u l ţ ă m i t ă . D-1 Dr. O n i ş o r a dovedit, că mai sunt la noi oameni, cari
u r m ă r e s c cu atenţiune mersul lucrurilor, şi mai a l e s pe terenul c u l t u r a l , —
deşi a c e ş t i a sunt cei mai puţini. Mulţimea m e r g e , n e o r i e n t a t ă , condusă
de devise c e - i - s e aruncă de alţii şi nu c a u t ă a-şi da bine s e a m ă de ele
S o l e m n a fost î n s ă mai a l e s un m o m e n t al şedinţii a doua; acela
c â n d s'a p r o c l a m a t m e m b r u onorar, omul care face onoare neamului
r o m â n e s c : Vasile S t r o a s c u , m a r e l e M e c e n a s al culturii n o a s t r e . Apl tusele
nu mai voiau s ă î n c e t e z e , ci e a r ă şi e a r ă isbucniau. Dacă a reportat
c i n e v a a p l a u s e în D e j a fost desigur V. S t r o e s c u .
Producţiunea t e a t r a l ă de D u m i n e c ă s e a r a a fost bună; dar piesa
din u r m ă , a treia, putea binişor lipsi. A doua »Iertfa«, care se dăduse
şi în Reghin, n e - a a r ă t a t pe d-1 Banuţiu, dar nu mai a v e a pârtia din
Reghin. încolo diletanţii din D e j m e r i t ă t o a t ă lauda.
T o t a ş a şi concertanţii, de a doua zi, între cari s'au remarcat
câte-va talente. —
S p r e a nu s c ă p a nimic din vedere a m i n t e s c şi producţiunea poporală
din sala »Uranus« unde corul din Năsăud, care a représentât arta
a c e s t o r părţi, a c â n t a t cântări potrivite pentru popor, ear conferenţiarul
 «Răvaşul» 337

economic A. Cosciuc, a ţânut prelegere practică pe înţelesul tuturor.

Mult au plăcut ţăranilor, în u r m ă , proiecţiunile c i n e m a t o g r a f i c e , foarte
multe şi feliurite, şi s e r i o a s e , şi g l u m e ţ e . Cronicarul.

CRONICA
Pentru n o u a biserică din C l u j au mai binevoit a mai trimite :
7 0 3 . Anton Báliban, preot, a trimis c o l e c t a credincioşilor din Băseşti,
şi a n u m e delà: Oavrilă Pop Ioachim 1 cor. G e o r g e S ă b ă u 2 cor.
Ştefan Iluţ 2 c. Andrei Pop V ă s . 1 c. Amália Pop 1 c. loan
Chira 2 c. S o ţ i a lui Mitru Pop G. 1 c. S i m . M ă r i e ş 1 c. loan
Pop Pint. 1 c. L a z a r Mureşan 3 0 fil. Const. F ă r c a ş 4 0 fil. L u c a
G r o s 2 0 fil. Văd. l. F l o r e Pop 2 0 fil. s o ţ i a lui Ion Maries 4 0 fil.
Vas. Meteşan 3 0 fil. V a s . Marinca 2 0 fil. C o n s t . Popa Andrei
3 0 fil. soţia Iui Mitru Pop Alexiu 8 0 fii. s o ţ i a lui Fiore Pop G.
2 0 fii. soţia Iui Ş a n d r u Pop V. G. 4 0 fii. Ştef. M a r i n c a N. 3 0 fii.
S t . M a r i n c a J . 3 0 fii. — laolaltă . . . . 1630
7 0 4 . Simion J u c a n , s e r g e n t la honvezi, Cluj 10 —
7 0 5 . D n a Sidonia Docan n. Popp, Cluj . . . . 2 0 -
7 0 6 . V a s . B o r g o v a n , preot, c o l e c t a credincioşilor din Şinteu 14-50
7 0 7 . D n a Maria A. Niculéscu, preuteasă, Tuştea 5 —
7 0 8 . Ştefan B u ş i t a , preot, col. cred. din C i c e u - M hăieşti 16 —
7 0 9 . Un credincios din Feiurd 2'—
7 1 0 . Const. J u r c a n , controlor la postă, Cluj 5-—
7 1 1 . Dr. Simion P o p , advocat, Cluj 30-—
7 1 2 . Floare Lung n. T ă u ţ a n , din F e n . - s ă s e s c 4 —
7 1 3 . Ana S e l i c e a n , C l u j - M ă n ă ş t u r 1-—
T o t a l Cor 123-80
Dumnezeu s ă le r ă s p l ă t e a s c ă tuturor!
— în protopopiatul C l u j u l u i doue biserici noue s'au ridicat în
vara a c e a s t a , în T h i u r e a şi Chintău, şi doue şcoli n o u e : în Ş o m t e l e c şi
T o p a - S â n c r a i u . In 9 Oct. a. c. s e v a face sfinţirea şcoalei din Ş o m t e l e c ,
unde tot atunci s e va ţinea şi a d u n a r e a învăţătorilor.
— C a p e l a n I. la Cluj a fost numit Dr. loan Coltor, tinèrul preot
care şi-a făcut studiile în Roma. In 11 S e p t . a fost Introdus cu s o ­
lemnitate în biserică.
. — B i s e r i c ă r o m â n e a s c ă în B u d a p e s t a . R o m â n i i gr.-or. din Bu­
dapesta, constituiţi în parochie au pornit acţiune pentru a-şi zidi o b i -
338 «Răvaşul»

serică c o r e s p u n z ă t o a r e în capitala Ungariei. L o c zice că l e - a r da oraşul

gratuit; şi fără de a c e e a l e - a r mai trebui 2 5 0 — 3 0 0 mii cor. In scopul
a c e s t a Dl Iosif Gali, m e m b r u în c a s a magnaţilor a oferit 2 0 , 0 0 0 cor.
iar Consistorul din Arad 2 5 0 0 c o r . — A ş a mai î n ţ ă l e g e m şi noi; aşa
în B u d a p e s t a curând s e v a face biserică r o m â n e a s c ă . P e când pentru
biserica din Cluj afară de fericitul H a v a ş i , d e - a b i a s'au g ă s i t c â ţ i v a care
s ă dee c â t e 1 0 0 0 cor.! Şi la Cluj numai pe Ioc a trebuit s ă dee b i s e ­
rica aproape 8 0 , 0 0 0 cor.! Măcar şi Clujul e pentru noi un centru tot
a ş a de important, d a c ă nu mai mult, c a B u d a p e s t a .
— Doue biserici noue au fost sfinţite în ziua adunării generale
a « A s o c i a ţ i u n e i » : C e a din Hodac, prin Însuşi E s c . S a Metropolitul Mihályi
şi c e a din Agriş, prin delegatul său, canonicul Dr. V a s . Suciu. '
— Mulţămltă. Curatoratul bisericei gr.-cat. din Topa-Sâncrai
aduce pe a c e a s t a c a l e d e o s e b i t ă m u l ţ ă m i t ă institutului « E c o n o m u l » din
Cluj, pentru ajutoriul de 3 0 0 c o r o a n e dat într'u a c o p e r i r e a speselor la
edificarea şcolii celei noue. Acest ajutor a căzut pentru şcoala
n o a s t r ă a ş a de bine precum c a d e ploaia răcoritoare vara, după un
timp t a r e s e c e t o s .
D e a r a v e a mulţi imitatori, c â t e şcoli ş i - a r p ă s t r a caracterul ro­
m â n e s c şi c r e ş t i n e s c ; a c e s t institut, e unul dintre a c e l e a , cari dă mai
mult pentru scopuri c u l t u r a l e .
P r i m e a s c ă , r e s p e c t u o a s e l e m u l ţ ă m i t e şi pe a c e a s t a cale institutul
«Economul».
T o p a - S â n c r a i Ia 1 S e p t e m v r i e 1 9 1 0 .
l o a n Bochiş SamulI Murăşan
paroch. curator-primar.
— Hymen. Valentin D r ă g a n u , c a s s a r u l « E c o n o m u l u i » s'a cununat
cu D ş o a r a M e l á n i a Moldovan, din Cluj. Felicitările noastre.
— La masa studenţilor din Cluj, administrată de direcţiunea
» E c o n o m u l u i « au fost primiţi pë semestrul I. 1 6 universitari. E a r la
internatul » P e t r a n « , îngrijit de comitetul » A s o c i a t i u n e i « din Cluj, au
fost primiţi, tot gratuit, 15 studenţi. Fireşte că cererile au fost de
3 — 4 ori m a i multe. Idea unui mare internat pentru universitari în
Cluj, s e impune tot mai mult.
— Necroloage. f Alesandru Bozintan, fost profesor şi paroch gr.-
cat. în Nădlac, a î n c e t a t din v i a ţ ă în anul 6 8 al vârstei s a l e .
— f Maria Poynar, soţia advocatului N. Zigre, din O r a d e a - m a r e ,
a r e p o s â t după lungi suferinţe şi a fost î n m o r m â n t a t ă în 1 8 S e p t . a. c.
— / /sa/7 Precup, n o t a r p e n s i o n a t , a r e p o s â t în Piatra în anul 8 0 - l e a .
A fost tatăl harnicului profesor G . Precup, din B l a j , şi al preotului din Re-
b r i ş o a r a , administratorul vicariatului din Năsăud. — Dzeu să-i o d i h n e a s c ă !
 Răvaşul» 339

Cărţi Reviste — Ziare.

Antialcoolul. E s t e titlul revistei oficiale a «Ligei naţionale» de

temperanţă din Bucureşti. După cât ştim dincoace la noi revista
aceasta, c a şi altele, nu prea este cunoscută. Nu p e n t r u c ă nu i-am
simţi lipsa ci pur şi simplu pentrucă la noi nu se interesează lumea
de astfel de chestii, pe cari le crede — c h i m e r i c e . Dar a c e a s t a nu
este o b o a l ă specific t r a n s i l v ă n e a n ă , ci specific r o m â n e a s c ă , deoarece
mişcarea antialcoolistă la noi n'a putut prinde a p r o a p e nici a c u m ră­
dăcini trainice. In alte ţări de mult s'au înfiinţat asociaţii, ai căror
membrii nu numai că nu consumă de loc beuturi alcoolice ci mai
luptă şi împotriva lor, iar pe nefericiţii căzuţi în a c e a s t a p a t i m ă c e a r c ă
să-i conducă la v e c h e a m a t c ă făcând din ei o a m e n i buni şi folositori
societăţii. O astfel de s o c i e t a t e a luat fiinţă în N e w - J o r k în anul 1 8 5 2
numindu-sô «Ordinul Bunilor T e m p l i e r i » cu devisa «Credinţă Nădejde
Iubire». M i ş c a r e a a c e a s t a s'a lăţit iute în t o a t e ţările Europei, numai
noi Românii am r ă m a s mai pe urmă. — Abia după 5 3 de ani! ( c a să
vedem toilete C h a n t e c l e r şi pe la noi n e - a u trebuit v r e - o 2 săptămâni
delà ivirea lor în P a r i s ) .
tn 1 9 0 5 se înfiinţează de v r e - o c â ţ i v a G e r m a n i în Bucureşti sec­
ţiunea numitului ord supt numele « C a r m e n Sylva». La un an apoi
1 9 0 6 s e înfiinţează prima secţie « R o m â n e a s c ă » apoi pe rând «Mun­
tenia» «Iubirea f r ă ţ e a s c ă » şi « P l ă e ş i i » . L o g i l e a c e s t e apoi fac propagandă
prin reviste şi ziare, ţin şedinţe publice a p r o a p e în fiecare Duminecă,
scot broşuri de ştiinţă, şi literatură (se pot cere delà Domnul Qh. Sterba,
calea Ş e r b a n Vodă 6 6 ) .
Mişcarea antialcoolică la noi e s t e una dintre chestiile cele mai
arzătoare atât din punct de vedere fizic cât şi moral şi politic.
O prelegere poporală antialcoolică cu producţiuni face mai mult
decât zece articole fulminante dintr'un ziar, p e n t r u cari ar trebui să
suferim 10 ani. La o adevărată educaţie a poporului gândesc că
numai a ş a o vom putea-o ajunge, dacă luptându-ne înpotriva şi a
altor rele, vom lupta mai cu s e a m ă înpotriva alcoolismului, ca înpotriva
celui mai m a r e d u ş m a n al sănătăţii fizice şi morale.
Şi revenind la r e v i s t a despre c a r e î n c e p u s e m a vorbi, c a s ă ne
fie între soţii noştri de luptă, a c c e n t u ă m că pentru un preţ băgatei
de 3 lei c ă p ă t ă m 12 numere, cari ne pun în curent cu mişcarea
antialcoolică din t o a t e ţările, apoi ne dă articoli foarte instructivi pentru
noi şi potriviţi pentru prelegeri poporale.
340 «Răvaşul»

D e a s e m e n e a s ă pot procura broşurila ce le s c o a t e « L i g a naţională«

de t e m p e r a n ţ ă » cari sunt scrise de celebrităţile curentului antialcoolist,
Nrii cari au a p ă r u t p â n ă acum sunt:
1. Ordinul bunilor Templieri de A Forel preţul 2 5 fileri.
2. R e f o r m a societăţii prin a b ţ i n e r e a delà beuturi alcoholice de
A. Forel preţul 1 0 fileri.
3. C h e s t i u n e a alcoolismului de B u n g e preţul 2 5 bani.
4. I c o a n e din popor de G . A s m u s s e n preţul 2 5 fileri.
— Am aflat de lipsă a c e s t e date şi constatări d e o a r e c e ziarele noastre,
c o n s u m a t e şi ele exclusiv de politică nu le dau cuvenita atenţiune.
S ă nu ne l i p s e a s c ă dar, mai cu seamă preoţilor şi învăţătorilor
nici o c a r t e , nici o r e v i s t ă , din cari am putea s c o a t e c e v a pentru des­
făşurarea nouei lupte. S ă fim mai activi, în t o a t e cele şi toţi: advocaţi,
medici, preoţi, şi î n v ă ţ ă t o r i fiecare s ă fie un vrednic o s t a ş , fiecare să
fie p ă t r u n s de dorul luminării şi înaintării neamului nostru.
— Doftor de c a s a . Doctorul Vasile B i a n u , medic p r i m a r al spi­
talului din Buzeu, a s c o s o c a r t e de m a r e valoare, un mare magazin
de cunoştinţe igienice şi doftoriceşti. Titlul cărţii, mai lung şi mai
cuprinzător, ne a r a t ă cuprinsul bogat al acestuj op, care este fără,
s e a m ă n în literatura r o m â n e a s c ă . Iată titlul întreg:
«Doctorul de casă sau Dicţionarul sănătăţii, împodobit cu 3 1 5
chipuri şi vorbind despre structura şi funcţiunile organului omului, m e ­
dicina uzuală şi de urgenţă, tot felul de boale, accidente, otrăviri, asfixii,
epidemii, contagiuni, microbi, nevroze, ipnotism, medicamente, plante
medicinale, p a n s a n e n t e , igiena g e n e r a l ă , alimente şi beuturi, locuinţe,
î m b r ă c ă m i n t e , igiena p r e v e n t i v ă , igiena etăţilor şi profesiunilor, igiena
curativă, igiena simţurilor, igiena oraşelor şi satelor, ape minerale,
idroterapie, băi, e l e c t r i c i t a t e , exerciţii, g i m n a s t i c ă etc. de Dr. Vasile
Bianu, m e d i c primar al spitalului I. C. B r ă t i a n u din Buzău, comandor
al Ordinului «Coroana României», medic-maior în rezervă. Buzău-
Imprimeria Al. G e o r g e s c u , fondată la an. 1 8 7 3 — 1 9 1 0 .
F o r m a t 4° pagini 8 0 8 . Preţul 1 4 cor.
Acest « D o c t o r de c a s ă » — la c a r e dorim a reveni încă, socotim
că n'ar trebui s ă l i p s e a s c ă din nici o c a s ă , care are pretenţia a se
conduce igienic şi vrea s ă prevină prea multe cheltuieli la farmacie.
D e altfel Drul B i a n u , s p u n e la Prefaţă, că nu intenţionează, că
« a c e s t dicţionar s ă î n l o c u i a s c ă pe adevăratul doctor în căutarea boa-
lelor, ci numai să-1 s u p l i n e a s c ă în lipsă şi să-i c o m p l e t e z e instrucţiunile
date de multeori în g r a b ă » .
Recomandăm cu căldură aceasta carte, pe c a r e o poate avea
franco ori cine, trimiţând autorului, la Buzeu, preţul de 1 4 c o r o a n e .
 Anul VIII. Cluj, 1 9 1 0 . August

RĂVAŞUL
E d i t o r şi redact jr rasp. | Adresai Cluj, Jókai u. 6. întemeietorul revistei:
A b o n a m e n t u l pe 1 a n . 10 cor,
Petru P. Ba » pe o j u m ă t a t e de a n 5 c o r . Dr. E. Dălanu.
riţiu j

BANUL
-sos-
A dat Domnul taleri z e s t r e şi cunune pe la nunţi,
Iar la sfintele i c o a n e lefţi î m p ă r ă t e ş t i în s a l b ă ,
Şi a pus s ă i s'aprindă vârfurile delà munţi,
Sturul, R u s c a şi Voineagul, Brusturul şi P i a t r a - A l b ă .

Ş i - a venit de prin coclauri t o a t ă daco-românimea,

Mugur-Mic din B a i a - M a r e , Albută din Albuleşti,
S e n e s l a v din S ă r ă r i e şi Ion Iui B a d e a N i m e a ,
Toţi bătrânii ce ţin minte vremile împărăteşti.

Iar el prinsul de durere, D o m n cu o a s t e a sfărâmată

Şi părinte fără fiică, g â n d şi suflet turburat,
El, statura îşi înalţă, scutură din cap odată
Şi cu ochi privind departe, le v o r b e ş t e r e s p i c a t :

«Mări, Domni, cinstiţi şi vrednici, fraţi întru Mântuitorul,

«Nouă n e - a venit veleatul şi ni-i gândul s ă p l e c ă m :
« T o t R o m â n u l cu n e v o i a , t o a t ă p a s ă r e a cu dorul;
«Noi ne ducem după fată, s'o g ă s i m şi s'o 'ngropâm.

« D a c ă - o m întâlni pe Unguri, v o m c ă t a Domnia-Noastră

« S ă - i cinstim cum s e cuvine solilor dintr'o solie.
«Iar de-ar fi să fie ceasul, unii din C i n s t i r e a - V o a s t r ă
« S ă mai m e a r g ă într'acolo, — a m a v e a de bucurie.

S e ridică de prin jilţuri toţi bătrânii Cneji de s a t e ,

Dau sprincenele în lături, îşi prind bărbile în brâe
Şi tuşind de b ă t r â n e ţ e , s e p o r n e s c pe la C n e j a t e
Ş i - ş i şterg ochii cu b a s m a l e t ă m â i a t e cu t ă m â e .
* *
262 «Răvaşul»

Şi de mersul înainte
Al a t â t o r ginte arii,
De prin funduri de
S e ridic legionarii:
* *
*
Iar din farmecul de visuri
De sub g e n e l e poemii,
morminte Ies voinicii de prin scrisuri
Şi s t r ă b a t prin pânza vremii

Vin din p e ş t e r ă de munte Legioanelor bătrâne

Zmei din vremi de odinioară, Le iau locul laolaltă
Uriaşi cu frunţi cărunte Bacii toţi de pe la s t â n e
Şi cu s p a d a subsuoară. Şi Judeţii delà baltă.

Vifor, hotărît şi rece, Murgii, F a r c a ş şi B r ă t i l ă ,

M â n ă o a s t e a lui c a spuza, S e n e s l a v şi Baldovinul
D a r l-ajunge şi-1 întrece Rup din Nemeşi fără milă
Steiu din S a r m i z e g e t u z a . Şi le iau în g l u m ă chinul.

Vine Deciu, şi B â r h a l ă , îşi r ă z b u n ă de cu v r e m e

Şi Longinu, şi Meţianul, Pentru vremuri viitoare:
Căpitani d e ' n v ă l m ă ş e a l ă Cu-i i-e milă, dă şi g e m e ;
Şi eroi porniţi cu anul. Cui nu-i e, dă şi nu-1 doare.

Iuniu Quintu vine sprinten, Şi deasupra, peste toate,

Ş u e r â n d din colţul gurii, G h i o a g a Domnului strujeşte,
Dar lovindu-se de-un pinten, F a c e goluri r o a t e - r o a t e
F a c e s e m n unei centurii: Şi tot m e r g e şi tot c r e ş t e ,

S e a v â n t ă într'o spată P â n ă ce m o r m a n de ţ e s t e
D o u ă rânduri c â t e d o u ă , 1 s ' a ş e a z ă sub picioare,
Ce d o b o a r ă , dintr'odată, P e s t e c a r e îşi înfige
Unul, n o u ă sute nouă. G h i o g a lui o m o r â t o a r e .

Quintu şi-a'nălţat statura F u g pedestru, fug călării,

Şi s e uită cum cad Hunii; Fug Boemii şi Secuii,
Cărnuri rup unii cu gura Ies din graniţele ţării
S a u p ă m â n t u l m u ş c ă unii. Şi s e ' m p r ă ş t i e ca puii.

Arme, cai şi buturi rupte, Domnul ş i - a 'nălţat statură...

Urlete şi gust de s â n g e , « U r a ! » strigă de odată,
Ochi aprinşi şi feţe subte, Iar pe Olt r ă s u n ă « U r a ! »
T o t se d a r m ă , t o t se frânge. Apa lui î n s e n i n a t ă .

(Din poemul «Miriţa»), Duiliu Zamflrescu.

 «Ravasul« 263

BISERICĂ ŞI ROMÂNISMUL
de I u s t i n V o l b u r ă .

Mănăstiri slobode au r ă m a s destule, m ă n ă s t i r i m a i mici «cari nu

au de-ocamdată o însămnătate pentru v i a ţ a culturală şi r e l i g i o a s ă » ,
apoi mănăstirile mari, întemeiate de Domnii cei vechi, şi multe din
timpurile mai noue. Acestea încă au fost cutropite de străini şi p e
lângă a c e e a a u început «nişte obiceiuri rele, c a r e l e nu s u n t de t o c ­
m e a l a sfintei P r a v i l e » . Mihaiu Viteazul s e vede silit s ă ia în sinodul
delà laşi măsuri a s p r e de îndreptare. E g u m e n i i v o r fi aleşi de s o b o r
şi nu vor putea fi de aci încolo « o a m e n i străini din alte ţări fără nici
o milă la sfânta casă». în m ă n ă s t i r e toate le h o t ă r e ş t e soborul în
frunte cu egumenul şi « n i m e n i din boiari, s a u vlădică, s a u episcop, s a u
fieştecine din dregători s ă n'aibă voie a lua cu bani a u v e r i c e din m ă ­
6 9
năstire, nici a pune egumeni, nici a s c o a t e » ).
Măsurile a c e s t e a r ă m â n fără urmări şi nu aduc nici un folos pe
cum n'a adus nici puternica r ă s c o a l ă îndreptată împotriva elementului
grecesc din Muntenia şi c ă r e i a i-a căzut jertfă învăţatul Ieroteiu de
M o n e m b a s i a ( 1 6 1 8 ) . Cu numirea c a D o m n alui Gavril Movilă, patimile
părură a s e potoli şi un Radu Mihnea, un Alesandru Coconul, apoi
chiar un Alexandru lliaş, întors în s t ă p â n i r e a din c a r e fusese alungat
cu ruşine, în sfârşit Leon Vodă T o m ş i a — un R o m â n cu totul g r e c i z a t
având de soţie o levantină de lege o r t o d o x ă , D o a m n a Victoria, c a r e a
dăruit o î r u m o a s ă i c o a n ă î m b r ă c a t ă în argint m ă n ă s t i r e i de m a i c e « V i -
forâta» de lângă T â r g o v i ş t e — veniră cu obicinuitul alaiu de greci, p e
6 0
cari îi vor fi a ş e z a t şi pe la mănăstiri, c a e g u m e n i » ).
La Argeş p e t r e c e a în timpurile a c e s t e a un g r e c Antonie, un altul
la T â n g a n u l , la S n a g o v e r a e g u m e n în 1 6 2 5 grecul H a r a l a m b i e , i a r cu
trei ani mai târziu P a r t e n i e , numit pe viaţă, — m a i înainte fusese e-
piscop de P r e s p a — ; în anul u r m ă t o r aflăm la mănăstirea Dealului
6 1
tot ca egumen un alt g r e c « v l ă d i c a M a c a r i e « ).
O nouă r ă s c o a l ă condusă de Mateiu A g a din B r â n c o v e n i , viitorul
Domn Mateiu B a s a r a b , e r a c h e m a t ă s ă pună s t a v i l ă cucerirei greceşti.
Leon Vodă stringe « t o a t ă ţara, boiari mari şi mici, şi roşii, şi mazilii
şi toţi slujitorii», c a s ă c e r c e t e z e cauzele « u n o r obiceiuri r e l e » , cari —
spune decretul d o m n e s c — n i m e n i l e a nu le-au mai putut obicni v ă z â n d ,

" ) «Istoria bisericei române» I., 216—17.

'") Ibidem pag. 279.
«) Ibidem pp. 254 şl 279.
17*
264 «Răvaşul»

c ä sunt de mare paguba ţării. Sfatul c o n s t a t ă — aflatu-s'au şi s'au

a d e v ă r a t — că t o a t e nevoile şi s ă r ă c i a ţării vin delà Grecii străini,
c a d « a m e s t e c ă domniiie şi vând ţ a r a fără milă şi o precupesc pe c a ­
rnete asuprite». Aceştia siricä t o a t e lucrurile bune şi adaogă legi rele.
Domnul face legătură şi j u r ă m â n t m a r e şi s c o a t e pe Grecii străini din
02
ţ a r ă « c a pe nişte nepretini ţarii f i i n d » ) .
Lucrurile nu s e s c h i m b ă nici sub Mateiu B a s 3 r a b , care c â ş t i g a s e
tronul cu ajutorul psrtidei naţionale. în fruntea mănăstirilor aflăm şi
a c u m egumeni greci. Pe Meletie Macedoneanul, fost c ă l u g ă r la Atos,
îl n u m e ş t e egumen la G o v o r a ; la Câmpulung era egumen un alt grec
63
Melchisedec ). Din hrisovul lui Mateiu B a s a r a b din 1 6 3 9 cunoaştem
în parte mijloacele, de cari s e foloseau călugării greci, c a s ă poată lua
în s t ă p â n i r e m ă n ă s t i r i l e slobode ale ţării «Călugării străini au supus,
mai multe mănăstiri, ca metoace dajnice altor mănăstiri din Ţara
grecească şi de/a sfânta goră, făcându-le hrisoave de închinăciune
fără de ştirea sfatului şi fără de voia soborului. Drept aceea — în­
cheie documentul — , noi Mateiu Voevod am tocmit, cum acelea sfinte
lavre domneşti, c a r e le-au închinat acei Domni şi vlădici străini pentru
mită şi fără voia nimului şi a n u m e ( u r m e a z ă n u m e l e a 2 3 mănăstiri din
c e l e a mai frumoase ale Ţ ă r i i m u n t e n e ş t i ) s ă fie p a c e de călugări străini
6 1
şi să aibă a fi pe s e a m a ţării cum au fost de veac» ). Ultima în­
cercare serioasă de-a s c o a t e elementul grecesc din ţară se face pe
timpul Iui Radu Leon ( 1 6 6 4 — 6 9 ) , fiul lui Leon T o m ş i a , c a r e silit de
mişcările primejdioase îndreptate împotriva lui şi a Grecilor, de cari
e r a încunjurat, şi c o n d u s e de familia puternică a Cantacuzinilor, dă în
1 6 6 9 un decret pentru alungarea Grecilor din ţară. La început ni-se
v o r b e ş t e şi aici de fărădelegile străinilor, « c a r i vând în tot ceasul pe
boiarii ţării la D o m n i a m e s cu pâri pe c a p » . Domnul face jurământ,
ca şi părintele său, pe sfânta E v a n g h e l i e cu m a r e afurisenie înaintea
metropolitului T e o d o s i e , a episcopului de R â m n i c , Serafim şi alui Gri-
gorie, episcopul Buzăului şi s c o a t e pe Grecii străini J i n ţ a r ă şi t o c m e ş t e
şi alte lucruri buné. « M ă n ă s t i r i l e neinchinate vor a v e a egumen român
«după obiceiul şi t o c m e a l a lor, iar om străin g r e c să nu fie nimenilea
voinic a pune nici a le închina s â fie m e t o a ş e altor m ă n ă s t i r i » . L a bi­
serica curţii pe viitor nu se vor mai suferi călugării greci, cari «n'au
fost nici o d a t ă ţârii şi domniei m e l e de folos, ci tot de pagubă şi stri-

6a
) «Magazinul istoric» I., 122- 25.
" ) lorga op citat I., 297,
" ) Xenopol «Istoria Româniloi» VII., 3—4.
 «Răvaşul» 265

căciune, c a nişte o a m e n i răi şi fără frica lui D u m n e z e u » ci v o r fi popi

6 5
mireni români precum au fost în vremile v e r h i ) .
Hotărârile lui Radu Leon rămân numai pe Hârtie. Un curent
puternic, c a r e a v e a rădăcini în împrejurările politice şi sociale ale t i m ­
pului nu putea fi sdrobit de litera m o a r t ă a unui hrisov domnesc, iar
simţul naţional al clerului r o m â n e s c sfios şi fără î n v ă ţ ă t u r ă şi al boie­
rimii era pe-un grad de d e s v o l t a r e prea inferior, ca să p o a t ă elimina
din corpul neamului elementele străine şi destructive. Dipă câteva
stăpâniri scurte tronul Munteniei e ocupat de Şerban Cantacuzino
( 1 6 7 8 — 1 6 8 8 ) , ocrotitor darnic al clerului şi învăţaţilor greci din t o a t e
colţurile Răsăritului, de Constandin Brâncoveanul, a cărui ospitalitate
atrase în Bucureşti o mulţime de archierei din t o a t ă întinderea lurnii
ortodoxe. Urmează apoi e p o c a fanariotă. De-o curăţire a ţării de
greci nu mai putea fi vorbă.
T o t a ş a s t ă t e a u lucrurile şi în Moldova, unde înrâurirea g r e c e a s c ă
M
se dovedi mult mai trainică ). Miron Barnovschi opreşte călugării
străini de-a sta Ia o m ă n ă s t i r e mai mult de trei zile, afară de cazul,
când dau «zapis delà sine c u m c ă n'a mai lipsi, ci a c o l o v a ş e d e a p â n ă
8 T
la m o a r t e » ). Vasile Lupu, din contră, a luat măsuri, ca în t o a t e m ă ­
năstirile celé mari s ă se p r i m e g s c ă călugări greci, cari să înveţe pe
fii boierilor limba şi ştiinţa g r e c â şi tot t i dispune, ca, în o n o a r e a b i -
sericei patriarchale, în biserica c a t e d r a l ă îtitr'o s t r a n ă s ă se c â n t e g r e ­
6 8
ceşte în c e a l a l t ă r o m â n e ş t e ) . K â : c o a i e îndreptate c o n t r a grecismului
n'au avut urmări trainice nici îu Moldova, î n c â t contele D'Hauterive
putea scrie la 1 7 8 7 — după cum a m văzut mai sus — că « m ă n ă s t i ­
rile din Moldova sunt pline de străini şi mai nici una nu are în fruntea
6 9
ei un Moldovean « ) .
Pe lângă cutropirea g r e c e a s c ă în mă r o s t i r i l e r o m â n e ş t i mai s t ă p â n i a
o destrăbălare e x t r a o r d i n a r ă . încă pe timpul lui Mihaiu Viteazul « a u
început sfintele m ă n ă s t i r ruţ.te obiceiuri rele, cari nu sunt de t o c m e a l a
sfintei pravili». încercări de a reforma temeinic viaţa m o n a c h a l ă face
Miron B a r n o v s c h i . Din reformele a c e s t e a vedem, că preacuvioşii pă­
rinţi din mănăstiri îşi a v e a u a v e r e a lor privată, purtau n e g o ţ şi d ă d e a u
bani pe c a m ă t ă , petreceau timpul afară din m ă n ă s t i r e , primiau între
păreţii sfintelor locaşuri — nefiind destule mănăstiri de călugăriţe ---
şi c â t e - o m a i c ă şi tot în cuprinsul m ă n ă s t i r e i p e t r e c e a u şi alte p e r s o a n e

") «Magazinul Istoric» I., 131—35.

••) Iorga «Ist. bis.» I., 314.
") Iorga «Studii şi documente» VI., 414 nr. 1596.
8
«) D. Cantemir o. cit. p. 170.
•») «Memoriu despre starea Moldovei» p. 155.
266 «Răvaşul»

70
mai puţin « m a i c e » . T o a t e a c e s t e a pe viitor vo fi o p r i t e ) . Reformele
rămân literă m o a r t ă «obiceiul vechiu şi interesele înrădăcinate dove-
dindu-se mai puternice decât toată bunăvoinţa cărturarilor şi dătăto­
rilor de canoane» " ) . Un misionar catolic de!a sfârşitul veacului al
XVH-lea ne spune, că în Ţ a r a r o m â n e a s c ă t o a t e mănăstirile călugări'or
au ţigani proprii, ale c ă r o r mueri, b ă t r â n e şi tinere, m ă r i t a t e şi fete,
7 2
u m b l ă liber prin m ă n ă s t i r e , fac pâne, ferb b u c a t e şi mătură casele ).
T o t în timpul a c e s t a aflăm călugări c e r c â n d s ă c â ş t i g e averi cu docu­
7 S
mente false, cu nişte meşteşuguri diavoleşti» ). Decădinţa şi lipsa
simţului de d e m n i t a t e era şi mai m a r e , mai a l e s în Moldova, în urma
r ă s b o a i e i o r purtate aci la sfârşitul veacului al XVll-lea şi începutul
celui u r m ă t o r , cari au atins şi m ă n ă s t i r i l e şi în decursul cărora s'au
7 4
văzut egumeni jăfuind sfintele locaşuri în rând cu c ă t a n e l e p o l o n e ) .
Constandin Mavrocordat, un reformator cu pricepere al clerului din
Moldova, dă la 1 7 4 2 porunci a s p r e contra călugărilor, cari părăsesc
m ă n ă s t i r i l e . «Călugării trăitori pe la c a s e l e lor, au prisacari, au văcari,
nu suferim, s ă fie, c ă nu s e cade«.... Datoria călugărilor ieste biserica
7 5
a păzi iar nu vacile sau stupii sau v i i l e » ) . Nu ne mirăm deci de a-
firmaţiile lui Uhlein, care ne spune, că egumenii şi călugării nu se bu­
cură dé v a z ă cum s'ar crede, pentrucă viaţa lor nu e a t â t de esemplară
c a s ă - ş i poată c â ş t i g a v e n e r a ţ i a poporului; sunt o a m e n i de cel mai rău
soiu, î n c â t pentru o familie b o i e r e a s c ă ar fi m a r e ruşine d a c ă un membru
7 6
al èi s'ar călugări ) , sau când B a r b u D. Ştirbei, viitorul voevod al
Ţării r o m â n e ş t i , scrie în raportul său g e n e r a l din 1 8 3 4 : «Halal de m ă ­
77
năstirea, în c a r e mai g ă s e ş t i o candelă aprinsă înaintea altarului» ).

">) Pentru reformele lui Miron cf. Iorga «Ist. bis. I., 266 squ.
») Ibidem 2Tl,
" ) «Magazinul istoric» V., 56—7-
" ) Iorga o. cit. I., 271—2.
" ) Ibidem II., 7 5 - 6 şi 8 0 - 8 1 .
'»} «Studii şi documente» VI., p. 282 nr. 537 şi 548 şi pag. 283 nr. 544.
" ) Dobrescu o. cit. Anexe nr. 93 pag 202. «Andertens seynd die Calugeri
und lgumani in dem Land nicht in dem Ansehen, als man sich wohl einbilden
mag, dann ihr Lebenswandl nicht so exemplarisch, dass selbe hierdurch bey dem
Volk eine grosse Veneration sich zuziehen sollen, seynd auch dieselbe lauter
Leuth von schlechtesten Extraction und thäte sich ein Bojar oder Bojerones für
eine Schand ausdeuten, wann eines von seinen Kindern und Freuden ein Monich
wurde».
" ) Iorga Viaţa şi domnia lui Barbu Dimitrie Stirbeiu. «Analele academiei
române» seria II., tom XXVII. pag. 333 cf. pentru starea mănăstirei şi «Starea
de lucruri din Moldova şi Valachia» pe la anii 1828 până la 1843 de C. A. Kuch
în «Convorbiri lit» XXV. 396 squ.
 Răvaşul»

In publicul nostru e Înrădăcinată c o n v i n g e r e a , că m ă n ă s t i r i l e au

fost tn trecut centre puternice culturale, din cari lumina se r e v a r s ă în
valuri mari binefăcătoare asupra neamului resfirat «delà Nistru pân la
Tisa». Cercând insă să ne dăm s e a m ă de a c t i v i t a t e a lor, v e d e m , c ă
aureola de glorie s e d e s t r a m ă şi dispare, c a c e a ţ a dimineţii alungată
de razele soarelui. In loc de m u n c ă culturală s p o r n i c ă şi febrilă, c a r e
s ă lase urme adânci în d e s v o l t a r e a conştiinţei n o a s t r e n a ţ i o n a l e ; în loc
de idealism c r e ş t i n e s c , curat şi înălţător, aflăm întunerecul şi i g n o r a n ţ a
cea mai î n s p ă i m â n t ă t o a r e . Mişcări mari de reforme îndrăsneţe, avânturi
cuceritoare şi d ă t ă t o a r e de viaţă n'au pornit — n'au putut porni —
nici odată din m ă n ă s t i r i l e r o m â n e ş t i fiind cultura literară şi ştiinţifică
a călugărimei în înţălesul cel mai strict al cuvântului: nulă. Aflăm,
e adevărat, şi c â t e v a escepţii; a c e s t e a s è pierd însă a p r o a p e fără urmă
în mediul nenorocit, de c a r e erau încunjurate şi pe care nu l-au
putut birul.
Personalul mănăstirilor c o n s t a din o a m e n i simpli, cari s e ocupau
cu c â ş t i g a r e a celor n e c e s a r e traiului. «In m ă n ă s t i r i l e r o m â n e ş t i — s c r i e
78
C a n t e m i r ) — fraţii şie-şi ară, şie-şi s a m ă n ă şi îşi s e c e r ă ; ei trebue s ă - ş i
facă t o a t e ; şi în oarele libere delà funcţiunile spirituali s e ocupă cu lu­
cruri de m â n ă , pe cari le prescrie e g u m e n u l ; cultivă viile, agrii, gră­
dinile şi strâng fructele a c e s t o r a în folosul m ă n ă s t i r e i » . D e altcum nu­
mărul călugărilor era foarte r e s t r â n s . In Oltenia d. p. m ă n ă s t i r i l e c e l e a
mai mari, în cari puteau trăi c â t e 5 0 — 6 0 de călugări, a b i a cuprindeau
7 9
cinci — ş e a s ă sau în caşul cel mai bun z e c e ).
Referitor la cultura a c e s t o r a aflăm date i m p o r t a n t e în d o c u m e n t e l e
publicate de d. Dobrescu. Călugării sunt oameni simpli din c l a s a de
j o s a poporului; celea necesare pentru traiu şi-le c â ş t i g ă din lucrul
manilor. Din averea mănăstirei primesc puţin, a p r o a p e nimic. Sunt
foarte mărginiţi şi ignoranţi, s e ocupă mai mult cu e c o n o m i a , d e c â t cu
mântuirea sufletului. Nu ştiu ceti nici liturghia, din care, fiind scrisă
slavoneşte şi g r e c e ş t e , nu pricep nimic. în biserici nu se predică nici
odată şi omul de rând nu ştie din cultul divin, decât poveşti ridicole
delà călugări. « C h i a r şi călugării din m ă n ă s t i r i , — s c r i e Fr. S c h w a n z v.
Springfels — nu ştiu alta, cei mai mulţi, decât puţin g r e c e ş t e , iar cine
vorbeşte, c â t de rău şi latineşte t r e c e de adevărat monstrum erudi-
80
tionis» ). Consilierul c a m e r a l Haan ne dă într'un raport lung a m ă -

" ) O. cit. pag. 1 6 2 - 6 3 .

" ) Cf. rapoartele oficianţilor nemţi, cu deosebire ale lui N. de Porta la
Dobrescu o. cit. Anexe nr. 64 şi 71.
•°) Hurmuzachi «Documente» IX. pag. 636.
268 «Răvaşul»

nunte i n t e r e s a n t e referitor la traiul zilnic al călugărilor din mănăstirile

amintite. D u p ă c e călugării s'au sculat dimineaţa, zice Haan, citesc cam
o j u m ă t a t e de o a r ă în b i s e r i c ă , apoi umblă î n c o a c e şi încolo până vine
v r e m e a m e s e i delà prânz, carè e r e a şi puţină. După m a s a merg şi
dorm c â t e v a ceasuri, fie flămânzi, fie sătui. Cătră s e a r a iarăşi fac slujba
în b i s e r i c ă o j u m ă t a t e de o a r ă . Nici unul din ei nu lucrează nimic şi
rabdă mai de g r a b ă f o a m e a d e c â t lucrul. Şi este destul dacă au câţiva
ţigani, c a s ă le c a r e apă, l e m n e şi alte lucruri t r e b u i n c i o a s e . Aceasta
e s t e tot c e e a c e fac aceşti călugări, pentru Dumnezeu şi pentru aproa­
pele, în cursul anului întreg.
Cum v e d e m v i a ţ a c ă l u g ă r e a s c ă era mai mult un fel de trândăvie
cucernică. D . N. D o b r e s c u , din cartea căruia s c o t informaţiile a c e s t e a ,
ne asigură, că în c e a mai mare parte faptele r ă m â n a ş a după cum
8 1
ne-au fost înfăţişate de raportul din chestiune ). A c e a s t a era starea
culturală a m ă n ă s t i r i l o r din Oltenia, c e a mai « l u m i n a t ă parte * Ţârii
româneşti», în jurul scaunului vlădi.cesc al Râmnicului, care a v e a o
v e c h e tradiţie literară încă de pe timpul iui Antim lvireanul. Ce va fi
fost în c e l e a l a l t e ? . . .
In e p o c a de care ne ocupăm, neamul nostru trece prin prefaceri
mari. L a început legăturile cu universităţile polone îndreaptă cugetarea
pe drumuri n e c u n o s c u t e până atunci şi operele lui Grigore ureche şi
Miron Costin f o r m e a z ă o e p o c ă i m p o r t a n t ă în evoluţia spiritului public
r o m â n e s c : iar mai târziu v e n i r e » în atingere cu ideile mari, cu curentele
puternice, cari f r ă m â n t a u v i a ţ a popoarelor din Apusul luminat, a avut
o influinţâ uriaşă asupra societăţii din cele două principate. O partici­
pare a m ă n ă s t i r i l o r ia m u n c a a c e a s t a de primenire a m c ă u t a - o zadarnic.
Pe la mijlocul veacului al X V l l - l e a lumina culturii s e aprinde pe-o
clipă Ia Bistriţa, u n d e M o x a l i e traduce la îndemnul Iui Teofil, episcopul
Râmnicului, iar mai târziu metropolitul Ţ â r e i r o m â n e ş t i , cronograful cu­
noscut, c a r e a r ă m a s fără influinţă printre cărturarii timpului, şi Pravila,
tipărită în 1 6 4 0 Ia G o v o r a , care î n c ă n'a putut aduce nici un folos.
« P r a v i l a e r a pentru j u d e c a t ă , pentru j u d e c a t a preoţilor mai ales, şi ea
nu p o a t e fi întrebuinţată altfel d e c â t de ierarchi, c ă r o r a în cele mai
multe caşuri t e x t u l slavon nu li era neînţeles. Ea rămâne deci mai
82
mult, ç a o lucrare făcută pentru faimă şi ca o curiositate literară ).
T o t Ia G o v o r a a p a r e în 1 6 4 2 o E v a n g h e l i e î n v ă ţ ă t o a r e tradusă din ru­
seşte de E g u m e n u l Silvestru. « C a z a n i a lui S i l v e s t r u n'are decât o toarte

»>) O. cit. pag. 32.

" ) Iorga «1st. lit. religioase» pag. 141. Pentru cronograf ibidem pag. 182
şi urm.
 «Răvaşu» 269

slabă î n s e m n ă t a t e literară. . . E o traducere c u v â n t după cuvânt, grea

dc urmai it. fără ritm, fără m i ş c a r e şi mlădiere, lucrarea unui o m , c a r e
socotea, că pèntru a traduce din r u s e ş t e în r o m â n e ş t e nu s e cere d e c â t
8 S
să ş t i j cineva r u s e ş t e şi r o m â n e ş t e ) . In acelaşi an apare o altă c a ­
zanie, învăţături peste toate zilele, ia Câmpulung. T ă l m ă c i r e a e făcută
de grecul Melchisedec, egumenul m ă n ă s t i r e i Adormirei Maicii Domnului
(Uspcnia). Tipografia e mutată apoi la m ă n ă s t i r e a Dealului unde a p a r e
la 1 6 4 4 , cu îngrijirea grecului Meletie M a c e d o n e a n u l , o n o u ă ediţie a
Cazaniei tipărită în 1 6 4 2 la G o v o r a . Cu v r e - o 2 0 de ani mai târziu
aflăm un alt c ă l u g ă r cu o a r e care cultură: Antonie din Moldaviţa, c a r e
a însoţit pe G h e o r g h e Ştefan în lunga pribegire prin G e r m a n i a , S v e d i a
şi Livonia. Cu t o a t e că ştia latineşte şi slavoneşte a c t i v i t a t e a lui e
foarte n e î n s ă m n a t ă : a copiat pe s a m a Domnului său Răspunsurile lui
Varlaam şi a tradus Psaltirea. T r a d u c e r e a fiind p ă s t r a t ă în manuscris
84
n'a putut a v e a a s u p r a c o n t e m p o r a n i l o r nici o i n f l u i n ţ ă ) . La Snagov
se vede un timp influinţă lui Antim Ivireanul, viitorul metropolit al
Munteniei, străin cu învăţătură, care n e - a ştiut iubi limba şi neamul.
In tipografia S n a g o v u l u i apar in decurs de ş a s e ani ( 1 6 9 7 — 1 7 0 2 ) vre-o
cinci citiţi româneşti şi a p r o a p e de două ori pe a t â t e a străine In curund
m ă n ă s t i r e a a c e a s t a încă decade pierzându-şi tipografia şi devenind în­
chisoare de stat, unde se ţineau boierii din opoziţie, cu p â n e şi cu apă,
85
în l a n ţ u r i ) . Urme de activitate culturală mai intensivă aflăm la m ă ­
năstirea Bisericsni. C e l e a mai muite producte literare s c r i s e şi t ă l m ă c i t e
aci sunt î n s ă slavoneşti şi « a r a t ă , că Bisericanii au fost ultimul adăpost
8 f l
al culturii vechi bisericeşti în a c e a iimbă ( s l a v o n ă ) » ) . Puţină lumină
licări o clipă şi la Putna, pe care lacob S t a m a t i , retras din scaunul
metropolitan, o r e s t a u r e a z ă şi c e a r c ă să dea vieţii călugărilor trăitori
între zidurile ei o altă direcţie. Aci a petrecut şi muncit mult timp
Vartolomeiu M ă z ă r e a n u , care a dat o mulţime de traduceri din ruseşte
şi greceşte şi a scris admirabilul panegiric, o a p o t e o z ă fără páreche în
8 7
literatura n o a s t r ă veche, alui Ştefan cel M a r e ).
Cu műit inai puternic şi mai rodnic a fost curentul de reformă a
călugărului rus Paisie Veliciovschi, c a r e prigonit de Poloni fuge în Chiev
de unde trecu în curând în Moldova apoi în Ţ a r a r o m â n e a s c ă a ş e -

83
) Ibidem pag- 155.
8
«) Iorga o. cit. 165—66.
8S
) Acelaşi «Ist. lit.» seci. XVIII-lea I, 434 nota 2.
8
«) «Ist. bis. rom. II., 92.
8
' ) Asupra mişcării călugărilor din Putna vezi Iorga «1st. bis.» II., 161 şi
urm. Pentru Măzăreanu cf. I., 535 şi urm. Panegericul a fost reprodus acum în
urmă de d. Iorga în «Cuvântări de înmormântare şi pomenire» Vălenii de Munte 1909.
270 «Răvaşul»

zându-se la P o i a n a - M ă r u l u i . Aci petrece trei ani î n v ă ţ â n d româneşte.

Merge apoi la Atos reîntorcându-se mai târziu, încunjurat de elevi a-
derenţi ai reformelor sale, în Moldova, şi după petreceri îndelungate la
m ă n ă s t i r i l e D r a g o m i r n a (peste z e c e ani) şi Secul (trei ani şi noue luni)
s e a ş e a z ă , în sfârşit, la Neamţu, unde r ă m â n e până la m o a r t e ( 1 5 No­
vembre 1794). P a i s i e a l ă s a t un n u m ă r m a r e de elevi, cari d e s v o a l t ă
o activitate literară relativ destul de b o g a t ă şi prin cari curentul să­
n ă t o s de reformare s t r ă b a t e şi în celelalte mănăstiri. Activitatea c ă l u ­
gărilor crescuţi în spiritul maestrului rus n'are pentru viaţa noastră
naţională o însemnătate deosebită marginindu-sè aproape numai la
traducerea şi c o p i a r e a cărţilor bisericeşti şi a s c e t i c e . «Nu de aci —
zice lorga — putea să vie a c e e a lumină, de c a r e a v e a m noi nevoie
88
pentru a căpăta conştiinţă despre noi şi a ne ridica din u m i l i n ţ ă » ) .
E a r în alt l o c : « O istorie literară c u v i i n c i o a s ă nu va a n a l i s a b u c o a v n e ,
nu v a scoate strigăte n a i v e de admiraţie înaintea traducătorilor de a-
caftiste, molitvelnice, octoichuri, triode, c a t a v a s i e r e şi penticostare, cărţi
de cea mai mare utilitate sufletească, fără îndoială, dar care n'au a
face cu sufletul românesc din sèclul al XVIII-Iea şi cu cugetarea şi
8 9
s i m ţ i r e a acelor, gari l'au r e p r é s e n t â t mai b i n e » ) .
Abia trec câteva decenii şi avântul introdus de Paisie scade şi
o d a t ă cu el decad şi m ă n ă s t i r i l e , cufundându-se în v e c h e a ignoranţă şi
trândăvie, î n c â t Kuch putea s c r i e : călugării, cari trăiesc în mănăstiri
s u n t numai nişte o a m e n i din c l a s a de j o s , cari fiind rău îmbrăcaţi şi
rău hrăniţi se apucă de tot soiul de meserii pentru a-şi crea o stare
9 0
mai b u n ă ) , ear cei cu patină învăţătură cutrierau o r a ş e l e şi satele
trăind ca dascăli particulari pe la familiile cu s t a r e .
A c e s t a e rolul m ă n ă s t i r i l o r în d e s v o l t a r e a culturală a neamului.

8
» ) «1st. lit.» seci. XVlll-lea II., 398. Asupra lui Paisie ibidem 340 sign, şi
«Ist. bis.» 11„ 183 -201, 2 3 4 - 2 4 1 .
89
) «1st. lit.» seci. XVIII-Iea I., 3 - 4 .
9
°) «Convorbiri literare» XXV., 397.
 «Răvaşul» 271

V.

Rolul clerului înalt.

Întreagă a c t i v i t a t e a literară b i s e r i c e a s c ă mai de s a m ă p o r n e ş t e In

epora, de care ne ocupăm, din jurul s c a u n e l o r arhiereşti. Despre acti­
vitatea a c e a s t a a clerului înalt şi despre însămnătatea ei pentru des-
voltarea n o a s t r ă culturală s'a scris foarte mult. Unii i-au atribuit un
rol estraordinar î n c ă r c â n d u - o de laude e s a g e r a t e şi neîndreptăţite, iar
alţii — cei drept puţini, d e - a căror b u n ă c r e d i n ţ ă nu ne îndoim — nu-i
dau nici o importanţă s a u una foarte m i c ă . Din parte-mi cred, c ă şi
aci Veritas in medio.
S c a u n e l e arhiereşti încă au trebuit să simtă mult timp influinţa
elementului, care a infectat întreagă viaţa publică din ţările româneşti.
Dintre metropoliţii, cari au s t a t delà 1605—1819 în fruntea bisericei
din Muntenia, jumătate au fost g r e c i : Luca de Cipru (1605—1629),
Dionisie de Atos ( 1 6 7 2 de p r i m ă v a r a până t o a m n a ) , Mitrofan de Nisa
( 1 7 1 6 — 1 7 2 0 ) , Neofit Cretanul ( 1 7 3 8 — 1 7 5 4 ) , Filaret Michalilzi ( 1 7 5 4 —
1760), Filaret II. ( 1 7 9 2 ) , fost delà 1780—1792 episcopul Râmnicului,
Dosofteiu Filitis ( 1 7 9 3 — 1 8 1 0 ) , Ignatie Grecul ( 1 8 1 0 — 1 8 1 2 ) şi Nectarie
( 1 8 1 2 — 1 8 1 9 ) , fost delà 1 7 9 2 — 1 8 1 2 episcop de R â m n i c .
Biserica Moldovei a fost în privinţa a c e a s t a mai n o r o c o a s ă . Cel
dintâiu grec, care a stat în fruntea ei a fost Nechifor ( 1 7 3 9 sau 4 0 —
1 7 5 0 ) . Scaunul metropolitan 1-a c ă p ă t a t « c u a c e a s t ă t o c m e a l ă , c a după
dânsul altul străin s ă nu mai fie, a p u c â n d u - s e el, c ă v a a l e g e pe u r m a
lui pe unul din episcopii pământului, să-1 a ş e z e la scaunul m e t r o p o l i e i ,
ca să nu strămute obiceiul ţării». L a b ă t r â n e ţ e slăbind din fire a voit
să-şi calce cuvântul «fiind îndemnat de oamenii săi i-au supus c a s ă
ia o s u m ă de bani delà unul din străini, g r e c , c a r e l e se c e r c a cu m a r e
s u m ă de bani s ă încapă la m e t r o p o l i e » ! ) . Constandin R a c o v i ţ ă îl d e ­
pune c h e m â n d în locul lui pe lacob I. ( 1 7 5 0 — 1 7 6 0 ) . In 1 7 5 2 s e ţine
sobor, la care iau parte episcopii ţării si c â ţ i v a e g u m e n i delà mănăsti­
rile mai mari. S e iau măsuri, ca pe viitor hierarchia ţării s ă fie scutită
de influinţa străină. «Hotărîm şi legăm c a fieşte când, a t â t în vremile

') Uricariul II. 236—37 cf. şi Iorga: Ist, bis. II. 88 sign.
272 «Răvaşul»

cele ce v o m trăi noi, c â t şi In cele viitoare a urmaşilor noştri . . . din

pământeni s ă se a l e a g ă metropoHt sau episcop. Iară străin niciodată să
nu s e primească, nici s ă mai între altul străin Ia păstoria vreunui
scaun cu mijlocire de bani sau m ă c a r şi fără bani sau m ă c a r cu prie­
tini s ă - ş i i s p r ă v e a s c ă împotriva pravilei şi obiceiului pământului» *).
Lui Gavril Cailimachi ( 1 7 6 0 — 1 7 8 6 ) în fruntea bisericei Moldovei
era să-i u r m e z e grecul Iacob, egumenul mănăstirei Barnovschi. Boerii
p r o t e s t e a z ă a t â t la D o m n , c â t şi la înalta P o a r t ă , provocându-se la ho­
tărârile soborului din 1 7 5 2 . Metropolit e ales astfel Leon Oheuca
( 1 7 8 6 — 1 7 8 8 ) , un fecior de boier cu c r e ş t e r e a l e a s ă , iar Iacob câştigă
cu bani mulţi episcopia Romanului, pe care o păstoreşte numai din
Februarie p â n ă în O c t o m v r i e 1 7 8 6 , timp foarte scurt î n s ă tocmai de-
ajuns, c a grecul s-o r u i n e l e cu totul, încât după m o a r t e a lui nu voia
n i m e să-i ia locul. Delà străinii a c e ş t i a , fără înţelegere pentru inte­
r e s e l e n o a s t r e superiore, cultura r o m â n e a s c ă nu putea aştepta mult.
Alăturea de ei s e p e r â n d e a z ă lung, serii de archierei pământeni
fără cultură, fără însufleţire, fără pricepere şi dragoste de muncă, pe
u r m a c ă r o r a n - a r ă m a s nimic. Ce î n s ă m n ă t a t e au în evoluţia spiritului
public r o m â n e s c metropoliţii, cari au păstorit biserica Moldovei delà
fuga lui Dosofteiu până la Iacob I. ( 1 7 5 0 - - 6 0 ) timp de peste 8 0 de
ani? Teodosie stă în fruntea bisericei moldovene numai trei ani
(1674— 767). Sub S a v a clerul naţional a j u n g e într'o decădirţă uriaşă
L a 1 7 0 0 sau 1 7 0 2 e a l e s a m ă r â t u l — e s p r e s i a e a d. Iorga — M i s a i l ,
fost ( 1 6 8 6 — 1 7 0 0 — 1 ) episcop de Roman. Urmaşul său Gedeon de
Agapia ( 1 7 0 8 — 2 3 ) l a s ă m e t r o p o l i a î n c ă r c a t ă de datorii, pe cari abia le
poate plăti G h e o r g h e de Neamţ, întemeietorul unei tipografii româno-
s l a v o n e . Antonie (1730—39) după o păstorire neînsămnată de nouă
ani fuge cu Muscalii şi ajunge metropoHt de Biolograd şi Oboian, iar
3
locul îl ia grecul Nechifor ) . Dintre episcopi se distinge prin învăţătura
s a P a h o m i e de R o m a n ( 1 7 0 6 — 1 4 ) . c a r e a stat în necontenită atingere
cu Ruşii şi « a d u s e la R o m a n cărţile s l a v o n e , pe cari şi-Ie câştigă in
timpul petrecerei sale peste Nistru şi dădu limbei slavone vechile ei
drepturi, pe cari a trebuit să vie Constandm Mavrocordat pentru a le
smulge, strămutând cu el dm Ţara românească datina cărţilor de
slujbă în româneşte» *).
In Muntenia lucrurile stau mai bine. Metropoliţii cu învăţătură
sau, d a c ă le-a lipsit, cu dragoste faţă de ea, au fost mai număroşi;

•) Uricariul II. 238.

') Pentru toate acestea cf. Istoria bisericei româneşti a d. Iorga.
*) O. cit. II. 95.
 «Răvaşul» 273

metropolis, cari, mulţi, au făcut, cât au ştiut şi a u putut, şi delà cari

porneau îndemnuri folositoare.
Istoria bisericei r o m â n e ş t i are c â t e v a figuri mari, l u m i n o a s e , cari
vor trăi vecinie în conştiinţă cucernică a urmaşilor. Astfel sunt Antim
Ivireanul, Damaschin, Chesarie, Iosif de Argeş în M u n t e n i a ; Varlaam
Dosofteiu, lacob S t a m a t i şi Veniamin C o s t a c h i în M o l d o v a . Activitatea
desvoltată de aceştia încă e foarte modestă. Nu-i o a c t i v i t a t e inten­
sivă, care să cuprindă viaţa neamului în toi c o m p l e x u l desfuşui arii sale,
activitate sguduitoare, care croieşte drumuri noue şi f a s c i n e a z ă massele
largi răpindu-le în vârtegiul luptei pentru ideal. Idei mari, vederi largi
vom căuta zadarnic Ia archierei români. Rostul lor — a celor mai
de frunte — se m ă r g i n e ş t e Ia traducerea şi tipărirea cărţilor sfinte de
slujbă b i s e r i c e a s c ă în r o m â n e ş t e , minimul datorinţelor archiereşti. Din
cercul a c e s t a strâmt nu s'au ştiut s m u l g e nici odată, încât nici chiar
o literatură ştienţifică teologică nu s'a putut desvoiht în limba română,
şi când s c purtau luptele mari contra catolicilor şi p r o t e s t a n ţ i l o r , lup­
tătorii erau clerici greci aşezaţi în principate, fiind clerul românesc
străin de chestiunile acestea, pentru înţelegerea c ă r o r a se recerea o
cultură superioară. Mai mult n'a făcut nici Antim Ivireanul, nici D a ­
maschin, nici Chesarie, nici cei doi moldoveni V a r l a a m şi Dosofteiu, şi
nici vlădicii calvinizaţi din Ardeal. E s c e p ţ i e face Veniamin C o s t a c h i ,
cel mai strălucit archiereu, pe c a r e 1-a avut b i s e r i c a o r t o d o x ă din prin­
cipate, şi contemporanul său din Muntenia, Dionisie Lupu, om cu c u ­
noştinţe bogate, c a r e şi-a r ă s c u m p ă r a t multele p ă c a t e — a fost c a om
politic « i n c o n s e c v e n t şi u ş u r a t i c » şi « a recurs la tot felul de subter­
fugii, de intrigi, de minciuni şi de înjosiri faţă cu Ruşii pentru a-şi
păstra şi r e c ă p ă t a mai târziu Scaunul episcopal, pe c a r e nu-1 dobândi
după ce-1 pierdu-se cu dreptate» — «prin curajul şi iubirea cu c a r e
a întreprins reforma clerului şi réforma şcoalelor, cu care a luat în
8
manile sale c a u s a punficärii morale şi redeşteptării naţionale» ).
Activitatea clerului r o m â n e s c , a ş a m o d e s t ă cum a fost îşi are —
per accidens — î n s ă m n ă t a t e a s a incontestabilă pentru d e s v o l t a r e a cul-
turei noastre naţionale. Cărţile bisericeşti fiind în veacurile trecute sin­
gurele tipărituri româneşti şi străbătând în t o a t e colţurile pământului
locuit de români au fost cel mai puternic e l e m e n t al unificării limbei
literare, de caré ne folosim astăzi. Cărţile a c e s t e a nu erau scrise nu-

•) Iorga: 1st. lit. seci. XVIIl-lea II., 379. Pentru Veniamin Costachi vezi şi
broşura aceluiaşi: Viaţa şi faptele metropolitului Veniamin Costachi. (Biblioteca
populară a «Minervei»).
274 «Răvaşul»

mai pentru Moldoveni sau Munteni, ci pentru Românii de pretutindeni

pentru «toate ţările şi ţinuturile ce vorbesc în limba românească»,
ducând astfel pe aripile scrisului nu numai înţălepciunea s ă n i n ă şi
sfântă a î n v ă ţ ă t u i e i dumnezeieşti, ci şi conştiinţa că suntem un neam,
8
unul singur şi n e d e s p ă ţ i t ) . Atât.

VI.

Starea preoţime! de rând.

In capitolul precedent a m vorbit, în t r e a c ă t , despre cultura preo-

ţimei de r â n d din principate. Am citat cuvintele d. Iorga, din cari am
văzut, că preot se putea face oricine cu banii trebuitori pentru a c ă ­
p ă t a actul de numire (singhelia). De obiceiu î n s ă preoţia să moştenea.
Candidatul trebuia s ă a i b ă şi puţină î n v ă ţ ă t u r ă , pe care o c â ş t i g a delà
tatăl său, dacă era preot şi el, s a u întră în v r e - o m ă n ă s t i r e unde în­
v ă ţ a cetitul, scrisul, c â n t ă r i l e şi unele molitve mai obicinuite pe de
rost. L a sate erau o mulţime de preoţi, cari a v e a u preoţia numai în
legătură cu fiscul şi cari nu întrau poate niciodată în biserică neprice-
7
p â n d u - s e c e s ă facă a c o l o ) . Am citat apoi cuvintele lui Mateiu al
Mirelor, c a r e ne descrie i g n o r a n ţ a îngrozitoare a preoţimei de rând:
preoţii nu ştiu să b o t e z e pe copii nici s ă liturghisească rugăciunile lui
D u m n e z e u , de cununie şi m a s l u , c â n d aud se m i n u n e a z ă şi pe celelalte
8
t a i n e mai nu le ştiu nici de n u m e ) .
Poporul era astfel osândit s ă fie condus de oameni ignoranţi,
c ă r o r a le lipseau şi c e l e a mai e l e m e n t a r e cunoştinţe, cari nu se d e o ­
s e b e a u de ţăran, d e c â t prin pletele şi b a r b a lor lungă. Deci orbi: c o n ­
ducători ai orbilor. Rostul lor se m ă r g i n e a la slujba b i s e r i c e a s c ă , din
c a r e nu puteau înţelege de multeori nimic find scrisă slavoneşte. Din
p a r t e a clerului înalt, a archiereilor, cari ar fi fost în primul rând c h e ­
maţi s ă ia măsuri de îndreptare, s ă - ş i c r e a s c ă o preoţime conştie, cultă,

•) Cf. şi clasicele caracterizări din 1st. lit. seci. XVIII-lea I. 438 şi din 1st.
bis. II. 117.
') Ist. bis. I. 2 7 3 - 5 .
8
) Paplu. Tesaur de mon. istorice I. 370—1.
 «Răvaşul» 275

destoinică, însufleţită şi cu d r a g o s t e de muncă, nu porneşte nici o miş­

care în direcţia a c e a s t a . In lungul şir de tipărituri bisericeşti r o m â ­
neşti abia aflăm două-trei scrise a n u m e pentru l u m i n a r e a preoţimei de
rând. Metropolitul Munteniei, Ştefan ( 1 6 4 8 — 5 3 ) , v ă z â n d « a t â t a neştiinţă
a bogaţi preoţi ai ţării . . . şi v ă z â n d iară cum au creştinii ţării imputare,
şi preoţii mai v â r t o s de c ă t r ă hulnicii de lege, cum pentru g r o s i m e a şi
grubia nu ştiu slugi tainele sfintei biserici şi strigă toţi totdeauna, că
deistvuesc rău şi nesebuit şi zic, că a m uitat cinurile, s o c o t e a l e l e , o b r ă -
şirile, chipurile, nemeririle şi t o a t e rânduialile şi tipicurile sfintelor t a i n e »
scrie cartea Mysterio sau Sacrament ( T â r g o v i ş t e 1 6 5 1 ) cu sfaturi şi în­
văţături r o m â n e ş t i , nu cum a fost p â n ă a c u m s l a v o n e ş t e « c a r e l e nu le
9
putea şti cinstiţii şi cuceriţii preoţi pentru nesabuiala l o r » ) . O altă
carte cu acelaşi cuprins, scrisă pentru preoţime e învăţătura de şapte
taine, apărută în 1 7 0 1 la B u z ă u , cu cheltuiala metropolitulu T e o d o s i e .
Tot pentru l u m i n a r e a preoţimei e scrisă şi învăţătura bisericească alui
Antim lvireanul ( T â r g o v i ş t e 1710), retipărită în Bucureşti la 1 7 4 1 şi
1 7 7 4 . Prefaţa a c e s t e i a î n c ă e foarte i n t e r e s a n t ă , pentrucă ne a r a t ă în
cuvinte dureroase, isvorâte din inima unui archiereu cu d r a g o s t e faţă
de turma încredinţată conducerii sale, s t a r e a d e c ă z u t ă a preoţimei, c a r e
era departe de-a fi lumina lumii şi s a r e a pământului. «Intre celelalte
scârbe ce a m de m ă r ă n e s c la inimă, iaste a c e a s t a c e a mai g r e a de
mă întristez şi m ă m â h n e s c mai mult, c ă văz între preoţi mai atâta
prostie, atâta neînvăţătură şi a t â t a nedumireală, cât cunosc, că nu
l 0
puteţi face vre-un ajutor s a u vre-un folos ticălosei t u r m e » ) . în Capete
de poruncă apărută cu patru ani mai târziu — o a l t ă ediţie e din 1 7 7 5
(Bucureşti) — acelaşi metropolit îşi î n d e a m n ă preoţimea să cetească
cu socotinţă a c e a cărţulie de î n v ă ţ ă t u r ă b i s e r i c e a s c ă , c e s'a tipărit la
leatul delà Hs 1 7 1 0 . . . şi s ă p l i n e a s c ă şi cu fapta c e l e a s c r i s e într'ânsa,
n
că apoi de nu vor face s e vor p e d e p s i ) . In decursul veacului al
XVill-lea apar o mulţime de cărţi s c r i s e pentru luminarea preoţilor.
Aproape toate cuprind învăţături despre administrarea sfintelor taine
Astfel: învăţat;ira despre şapte taine a l u i D a m a s c h i n , episcopul R â m n i ­
cului, apărută la 1 7 2 4 — o c a r t e cu acelaşi titlu a p a r e în laşi la 1 7 3 2 ,
alta în 1 7 4 2 —, Taina sf. Botez (Târgovişte 1 7 2 5 ) , învăţătura biseri­
cească ( R â m n i c 1 7 4 6 ) şi Preoţia, a p ă r u t ă cu trei ani mai târziu, lot
acolo, Adunarea celor şapte taine (Iaşi 1 7 5 1 ) , învăţătură despre /spo­
vedanie (Bucureşti (?) 1 7 6 4 ) — despre s p o v e d a n i e e v o r b a şi în Pra-

») Bianu—Hodoş Bibliografie 1. 181—2.

10
) Ibldea I. 549.
») Ibidem 1. 493.
276 «Răvaşul»

viiioara tipărită în 1 7 8 1 în Bucureşti cu cheltuiala metropolitului Gri-

gorie, pe c â n d c e a apărută cu trei ani mai târziu in laşi cuprinde
tainele toate, Adunarea de multe învăţături a metropolitului lacob 1. al
Moldovei (Iaşi 1 7 5 7 ) are un c a r a c t e r mai general.
Tipăriturile a c e s t e a nu prodiic aproape nici o s c h i m b a r e iu -ân.<i
preoţimei. V i a ţ a unei c l a s e d e o a m e n i n:i poată f; reformată de slova
recé şi ; oartă, ci de spiritul vio, c a r e se misek, v e d e , încălzeşte lu­
m i n e a z ă , spirit, p e c a r e nu-I a v e a u capii bisericei r o m â n e ş t i o r t o d o x e . Din
datele r ă s l e ţ e , cari le a v e m despre s t a r e a preoţimei din celea două
principate, ne putem face o idee clară despre cultura şi activitatea, pe
c a r e era în stare să o desvoalte. Fiind clerul scutit de bir, foarte
mulţi c e r c a u s ă s e facă diaconi sau preoţi şi dacă episcopii ţării nu
voiau să-i h i r o t o n e a s c ă , t r e c e a u D u n ă r e a şi erau sfinţiţi pentru o mică
s u m ă de bani, fără c o n s i d e r a r e la pregătirea lor, de episcopii din im­
1 2
periul turcesc ). Toată învăţătura preoţilor — scrie Fr. Swarz v.
Springfels — nu stă în a l t a d e c â t a şti ceti şi scrie puţin şi a n u m e
cu slove r o m â n e ş t i în limba s l a v o n ă , din care a d e s e a ba mai totdeauna
u
nu înţeleg nimic ) . Acelaşi lucru ni-1 spune cu 6 0 de ani mai târziu
D'Hauterive în d e s c r i e r e a citată (p. 1 5 3 ) : nu se cère delà preoţi decât
s ă ştie ceti sau cel puţin s ă zică pe de rost rugăciunile şi s ă cânte cu
g l a s tare.
C o n s t a t ă m M a v r o c o r d a t a fost primul, c a r e a c e r c a t prin reformele
sale s ă s c o a t ă preoţimea Moldovei din întunerecul în care se s b ă t e a
n e p u t i n c i o a s ă şi inconştie. L a 1 7 4 2 p o r u n c e ş t e c a preoţii s ă m e a r g ă la
episcopie şi în decurs de 4 0 de zile s ă înveţe c e l e a n e c e s a r e slujbei
duhovniceşti. Candidaţii înainte de hirotonire v o r fi e x a m i n a ţ i şi ar-
chireu numai dacă-i va afla vrednic îi v a putea hirotoni. în acelaş
an îl vedem scriind episcopului de R o m a n s ă ispitească cu deadinsul
pe cei cari cèr hirotonirea, apoi să-i trimită la Curte, ca în 1 0 — 2 0 de
zile «să vedem şi noi şi s ă le ridicăm birul şi după ce-i vom ridica
11
de bir îi vom trimite la Sfinţia T a , de le vei da darul ). Preoţimea
din Iaşi trebuia să s e a d u n e în biserica Curţii unde un preot « î n v ă ţ a t
în c a r t e g r e c e a s c ă şi r o m â n e a s c ă s e suia pe a m v o n şi le c e t e a după
cum se cade a şti fieştecare preot orânduiala bisericei şi a botezului
16
şi-a i s p o v e d a n i e i ) . A orânduit apoi preoţi învăţaţi să c e r c e t e z e satele

" ) N. de Porta în raportul trimis la 1726 consiliului belie din Viena. Do-
brescu o. cit. anexe nr, 71, pag. 188.
" ) Hurmuzachi: Documente XI, 636.
" ) Studii şi documente VI, 293 nr. 590.
»*) Litopiseţele ţării Moldovei ed. I. tom. III, 219,
 «Răvaşul» 277

16
şi să vadă ce fel de cetanie s e face în b i s e r i c i ) . T o t în 1 7 4 2 s c r i e
ziotaşilor şi episcopului de R o m a n s ă c a u t e «preoţii şi diaconii c e nu
ştiu carte şi nu sunt vredniciţi slujbei bisericeşti pentru prostia şi n e ­
ştiinţa învăţăturei, liturghie nu slujesc şi pe unii ca a c e i a pe toţi
1 7
sá-i puneţi la bir» ) . L a c a r e nu putem scrie — zice l e n a c h e C o g a l -
niceanui — ce frică trăgea bieţii preoţi că s e apuca ia b ă t r â n e ţ e să
] 8
înveţe carte ) .
Chiar presupunând, că ordinaţiunile lui Constantin M a v r o c o r d a t a u
fost duse în îndeplinire p â n ă în cele mai mici amănunte, cultura ro­
m â n e a s c ă nici în cazul a c e s t a nu putea a ş t e p t a mult delà preoţimea
de rând. Cunoştinţa lui azbuche şi a cântărilor bisericeşti, c u n o ş t i n ţ ă
superficială c â ş t i g a t ă în 4 0 de zile nu-1 face pe n i m e n e a factor cultural.
Reformele lui Constantin M a v r o c o r d a t sunt întregite de G r i g o r i e
Alexandru Ghică, care ia în 1 7 6 4 măsuri aspre, ca pe viitor s ă nu s e
mai facă preoţi fără n u m ă r şi s ă se o b s e r v e porunca lui Mavrocordat,
ca înainte de hirotonire candidaţii s ă fie e x a m i n a ţ i . — Cu doi ani mai
târziu orândueşte protopopi destoinici, cari s ă c e r c e t e z e preoţii şi b i s e ­
1 9
ricile şi să îndrepteze toate, c â t e v o r fi de îndreptat ). Contribuţia
clerului o ridică la patru galblni şi pentru c a s ă d e a preoţilor un im­
bold puternic spre învăţătură, pe cei învăţaţi şi mintoşi îi s c u t e ş t e de
! 0
bir ). P r e o ţ i m e a r ă m â n e î n s ă în v e c h e a i g n o r a n ţ ă . Abia în j u m ă t a t e a
primă a veacului trecut se întemeiază c e l e a dintâi seminarii, în cari
păstorilor sufleteşti ai poporului li-se dă o c r e ş t e r e mai aleasă, care
nici pe departe nu se poate a s ă m â n a cu pregătirea clerului din alte
ţări. Şi de a c e e a rolul preoţimei de rând în viaţa neamului — v o r b e s c
de preoţimea din R o m â n i a — e, chiar şi în zilele n o a s t r e , foarte mic

") Ibidem 198.

") Studii şi documente VI. 279 nr. 524 şi 283 nr. 544.
IS
) Letopiseţe III. 198,
*») Ist. bis. II. 158—9.
*>) 1st. lit. seci. XVIII. 1. 453 şi nota 1.
18
 278 «Răvaşul»

VII.

Chestiuni mărunte.

Bisericei o r t o d o x e i - s e atribue un rol important în desvoltarea

artei noastre naţionale. Lucrul pare la prima privire foarte natural,
dacă ne gândim, c ă singurnle monumente de artă In stil m a r e , cari
ne-au rămas din trecutul vijelios, sunt multele biserici şi mănăstiri
împrăştiate pe t o a t ă întinderea celor două principate. Arta noastră
v e c h e a r e c a r a c t e r b i s e r i c e s c însă e x i s t i n ţ a şi d e s v o l t a r e a ei nu se da-
S 1
t o r e ş t e r e p r e s e n t a n ţ i l o r b i s e r i c e i ) ci evlaviei şi dărniciei voevozilor şi
boierilor. M o n u m e n t e de artă de origine curat b i s e r i c e a s c ă , a căror
întemeietori sunt clerici, a v e m foarte puţine. M a c a r i e episcopul de R o ­
man ( 1 5 3 1 — 1 5 5 8 ) , autorul cronicei, î n t e m e i a z ă m ă n ă s t i r e a R a ş c a , iar
un u r m a ş de-al său, Nicanor, zideşte c ă t r ă sfârşitul aceluiaşi v e a c m ă ­
n ă s t i r e a , astăzi ruinată, din deal delà Agapia. L a începutul veacului
u r m ă t o r A t a n a s i e C r i m e a , fost şi el episcop de R o m a n şi în două rânduri
metropolit al Moldovei, î n t e m e i a z ă frumoasa mănăstire Dragomirna.
Delà călugării din Cernica avem mănăstirea Paserea. Petru R a r e ş
reînoieşte Voroneţul l a sfatul metropolitului Grigorie, şi t o t la îndemnul
lui s e p a r e a fi zidit şi P o b r a t a , r e s t a u r a t ă mai târziu de Dosofteiti de
R o m a n ( 1 6 5 9 — 7 1 ) . G h e o r g h e Movilă alt episcop de R o m a n şi în vre-o
două rânduri metropolit, întemeiază împreună cu fraţii săi, voevozii
E r e m i e şi Simion, m ă n ă s t i r e a Suceviţa. Iacob I. al Moldovei îşi j e r t ­
feşte t o t pentru r e s t a u r a r e a Putnei. Lui i-se d a t o r e ş t e probabil, şi res­
t a u r a r e a vechei biserici delà Rădăuţi. Delà prelaţii din Muntenia ne-au
r ă m a s numai c â t e v a bisericuţe fără î n s â m n ă t a t e .
M e ş t e r i i — a r t i ş t i i — e r a u cu d e o s e b i r e S a ş i din Ardeal. Alexandru
cel B u n s'a folosit de maeştrii din G a l i ţ i a ; Ştefan cel M a r e şi Petru
R a r e ş a v e a u maistori ardeleni. Aceia a u lucrat, c a zidari şi zugravi —
şi la Argeşul lui Neagoie B a s a r a b , pe c â n d biserica de m a r m o r ă delà
Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare, a fost zidită de Veneţieni « s a u de
acei ucenici ai lor din B a l c a n i , în fruntea cărora s t ă t e a u chiar Ragu-

1 !
) Când vorbim despre rolul bisericei în desvoltarea unui neam înţelegem
participarea representanţilor aceleia (cälugärime şi preoţime de mir) la munca
dd înălţare culturală şi politică a neamului respectiv.
 «Răvaşul» 279

2 a
sânii» ). Vasile Lupu s'a folosit pentru clădirile s a l e de A r m e n i . E
foarte probabil, că m ă n ă s t i r i l e vechi de cultură ale Moldovei adăpostiau
în chiliuţele lor şi câte-un călugăr, care ştia zugrăvi. A c e s t o r a Ie
atribue d. îorga zugrăviala multor locaşuri sfinte î n t e m e i a t e de P e t r u
2 S
Rares ).
L a a t â t a se reduce tot c e - a u făcut representanţii bisericei p e n t r u
desvoltarea artei n o a s t r e bisericeşti.
în alte ţări instrucţia publică a fost până în v e a c u r i l e ultime în
mâna bisericei. Biserica a î n t e m e i a t s c o a l e , l e - a susţinut şi le susţine,
în multe locuri până în ziua de azi. C e - a făcut biserica ortodoxă ro­
m â n ă din p r i n c i p a t e ? Nimic, p â n ă târziu în veacul al X V l l I - I e a şi şi
atunci la porunca stăpânilor lumeşti. Constantin Mavrocordat ia în
1741 măsuri, ca metropolitul, episcopii şi m ă n ă s t i r i l e să ţină dascăli
pentru copii şi s ă î n t e m e i e z e şcoli la « s a t e m a r i » (târguri), în cari s ă
2
se înveţe « r u g a şi credinţa», cetitul şi scrisul * ) Grigorie G h i c ă s u ­
pune preoţimea din nou la dajdie de un galben, « c a r i bani să-i stringă
sfinţia sa părintele metropolitul, ca s ă p l ă t e a s c ă lefile d a s c ă l i l o r » . Fiind
şcoli puţine, la fiecare episcopie s e va a ş e z a c â t e - o ş c o a l ă de î n v ă ţ ă ­
tura copiilor. Dascălii s e vor plăti din banii preoţilor. «Iară sfiinţiile
2 B
sale episcopii să facă necontenita c e r c e t a r e şcolilor ). Măsurile lui
Grigorie G h i c ă sunt întregite de A l e x a n d r u loan M a v r o c o r d a t prin hri­
sovul din 2 0 Iunie 1 7 8 5 . Episcopii sunt datori să a i b ă dascăli şi şcoli
pe cheltuiala lor pentru 2 0 de ucenici săraci şi «fără p u t i n ţ ă » . V e n i t e l e
şcolilor, din cari să p l ă t e s c dascălii şi s e susţin şcolarii săraci s e iau
din dajdia c e a rânduită preoţilor şi diaconilor, c â t e patru lei noi într'un
2 8
an de tot preotul i d i a c o n u l » . In Muntenia î n c ă aflăm, c ă t r ă sfârşitul
veacului ai XVIII-lea câteva şcoli de rumânie la Râmnicu-Sărat, la
Focşani, la m ă n ă s t i r e a Motru, la Cerneţi. Cheltuelile le suportau, cum
se vede dintr'un ordin d o m n e s c din 1 7 9 7 , episcopii şi m ă n ă s t i r i l e " ) .
Biserica aducea jertfele a c e s t e a pe altarul culturei naţionale, c â n d
èra silită de puterea l u m e a s c ă . Din iniţiativă proprie, din însufleţire şi
idealism n-a jertfit nimic. Are deci dreptate Kuch, c a r e a fost în pri­
mele decenii ale veacului trecut mult timp consulul Prusiei în M o l d o v a ,

") Iorga: Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc. Bucureşti, 1906,

pag. 30.
î s
) Ibidem pag, 34.
») Uricariul IV. 400 squ. cf. Ist. bis. rom. II. 85.
••") Hrisovul din 1748 Decembre 25 25 în Uricariul I. 58—64.
>>) Uricariul II, 261 squ.
:
«) Iorga 1st, lit. seci. XVIII-lea II. 4 1 - 2 .
18*
280 «Răvaşul»

când scrie, c ă clerul înalt este cu d e s ă v â r ş i r e lipsit de ori ce

cultură şi că numai ignoranţei şi erezurilor s e poate atribui faptul, că
pe c â n d pe de-o parte s'a făcut multe pentru luminarea spiritelor tn
Moldova, din partea preoţimei nu se vede absolut nici o mişcare
pentru educarea inimilor™).
Şi iarăşi In alte ţări biserica a desvolţat din timpurile cele mai
vechi o activitate uriaşă pentru a l i n a r e a durerilor şi suferinţelor celor
a m ă r â ţ i şi năcăjiţi prin î n t e m e i e r e a multor instituţii caritative şi o v e ­
dem luptând şi astăzi cu o energie e x t r a o r d i n a r ă pentru sanarea ne­
voilor sociale, cari sguduie v i a ţ a popoarelor m o d e r n e . Ce-a făcut în
trecut şi ce face astăzi, în direcţia a c e a s t a biserica r o m â n e a s c ă ?
Şi d a c ă n e - a m întreba, cum ş i - a îndeplinit biserica r o m â n ă mi­
s i u n e a strictă, care nu e cultivarea literaturei şi a artelor, nici l n t e m e -
iarea şcolilor şi a spitalelor, ci predicarea învăţăturilor dumnezeieşti în
biserici şi şcoli, am ajunge la acelaşi rezultat. S u n t e m aproape cel
mai vechiu popor creştin din Europa si cu t o a t e a c e s t e a unul dintre
c e l e a mai i g n o r a n t e în privinţa religiunei. R e l i g i o s i t a t e a poporului ro­
mân nu e un «rationabile obseguium»; cum cere sf. Pavel Apos­
tolul, ci un fel de misticism, un fel de s e n t i m e n t a l i s m vag. Causa?
B i s e r i c a , preoţimea. Şi după cele espuse mai sus despre cultura şi
pregătirea preoţilor nu e m i r a r e , că e a ş a .

VIII.

ÎNCHEIERE

Am urmărit rolul bisericei o r t o d o x e în desvoltarea

culturei noastre naţionale, delà î n t e m e i e r e a hierarchiei
în celea doue principate p â n ă la începutul veacului al
XIX-lea, Conclusiile, cari ni-se impun cu necesitate lo­
gică, nu sunt măgulitoare şi sufletul ni-se umple de du-

»•) Convorbiri literare XXV. 395-

 «Răvaşul» 281

rere, când v e d e m rolul uriaş, pe c a r e l'a avut biserica

în desvoltarea vieţii naţionale a popoarelor din Apusul
Europei şi ne gândim, de alta parte, Ia fatalul destin,
care n e - a a r u n c a t în braţele unei biserici de-o sterilitate
estraordinară, inficiată de un bizantinism ucigător de
suflete, căreia îi lipsia şi-i lipseşte şi azi puterea de
viaţă, energia şi avântul tineresc, făcător de minuni,
când ne gândim, c ă având alte legături hierarchice bi­
serica ar fi fost pentru noi un puternic isvor de viaţă,
ar fi fost piedestalul, pe c a r e ne p u t e a m înălţa în şirul
28
popoarelor l u m i n a t e ) .
Se va putea ridica biserica r o m â n e a s c ă , în viitor —
liberându-se din cătuşele politicianismului, c a r e o s u g r u m ă
azi, cum s'a liberat de ale slavismului şi grecismului —
la înălţimile, de unde sborul se îndreaptă m a e s t o s spre
culmile adevăratei culturi? S a u cu alte c u v i n t e : fi va
biserică adevărată, aşa cum trebue să fie după rân-
duiala lui /sus Christos? Cred, c ă da. S ă nu
uităm însă cuvintele scriitorului rus Solowiew, c ă bise­
rica naţională, d a c ă nu v r e a să fie s u p u s ă absolutis­
mului statului şi, încetând d e - a mai fi biserică, să de­
vină un d e p a r t a m e n t al administraţiei civile, t r e b u e s ă
aibă un punct de r a z ă m afară din stat şi naţiune, să
aparţină unui c e r c social mai vast, cu un centru inde­
80
pendent şi cu o organizaţie u n i v e r s a l ă ) .

- SFIRŞIT -

" ) Adevărul acesta e recunoscut şi de dl Iorga, cate vorbind despre încer­

cările de convertire din Moldova delà sfârşitul veacului al XIV-lea scrie: «Dacă
biruin{a aşteptată (a catolicismului) s'ar fi săvârşit, minţile Moldovenilor ar fi fost
mai repede şi mai deplin luminate; între Apusul, de unde a pornit aşezarea noa­
stră în acestea părţi ale barbarilor slavi şi turci, şi noi, ramura răsleaţă, s'ar fi
statornicit noue şl trainice legături. Aşa ager, cum este poporul nostru, am sta
astăzi în rândurile dintâiu ale popoarelor de cultură».
Istoria lui Ştefan cel Mare. Bucureşti 1904, pag. 17.
">) Solowiew: La Russie et l'Église univeselle ed. II. Paris 1906, pag. 70.
282 «Răvaşul»

C A N X E C

Cu capul răzimat în palme Şi trist privesc cum să înalţă

Stau la măscioara-mi cu hârtii, Albastrul ţigaretei fum,
Visând amurguri violete Tot recitând duioase versuri
Şi 'ncântătoare nopţi târzii, Ce le-am fost scris într'un album

învins de-o vagă nostalgie

Mă mut măhnit într'un ungher....

Tu nu te mai abaţi la mine

Mult aşteptat epistoler!

A. COTRUŞ.

Un m o n u m e n t şi un iubileu.
— Sfinţirea bisericii unirii din Uifalău,

Pe mănosul şes al Mureşului lin, în faţa capitalei de judeţ a

A l b e i - d e - j o s , Aiudul, s e a d u m b r e a u unul l â n g ă altul două sătuleţe ro­
mâneşti: U i f a l ă u l - s ă s e s c şi T â m p ă h a z a . Astăzi aceste două sătuleţe
mici s'au unit într'unul mai m a r e ; şi organul unirei lor a fost biserica.
Iar c a m o n u m e n t al a c e s t e i b i n e c u v â n t a t e uniri se ridică acum între
vechile h o t a r e , c a din inima nouei comunităţi, mărite şi întărite prin
unire, o m o n u m e n t a l ă b i s e r i c ă n o u ă de zid, care prin frumseţa ei este,
cred, fără p ă r e c h e în tot cuprinsul terii Ardealului.
Istoricul a c e s t e i biserici, roditoare de unire şi înfrăţire, este şi el
plin de m o m e n t e î n ă l ţ ă t o a r e . Cel ce a gândit mai întâi gândul ei era
n e n e a Ion Radu, din Uifalău, tatăl Episcopului delà Oradea-mare. El
îşi î n t e m e i a s e în tinereţe, fericirea s a c a s n i c ă cu P a r a s c h i v a Maior din
T â m p ă h a z a , — dintr'un n e a m rodnic de o a m e n i mari, — şi simţia el, ţeranul
harnic şi c u m i n t e , că în a c e s t fapt e r a darul a r ă t ă t o r alui Dumnezeu.
Nenea Radu, cel preţuit de toţi sătenii, a c e l o r două s a t e şi acelei
l a r g i văi, nu a j u n s e s e însă să-şi v a d ă gândul împlinit, Dumnezeu l'a
î n v e s e l i t în v i a ţ ă în multe chipuri, i-a dat D u m n e z e u mângâieri pe cari
rari, foarte rari părinţi l e - a u simţit în viaţa a c e a s t a , dar asta una
m â n g â i e r e n'a putut-o g u s t a .
Gândul cel bun a prins î n s ă sufletele, şi l'a îndeplinit fiul său cel
iubit, vlădicul delà O r a d e a - m a r e al bisericei r o m â n e ş t i .
 «Răvaşul» 283

Şi s'au împlinit cuvintele scripturii: « P e n t r u c ă ai s o c o t i t In i n i m a

ta s ă zideşti c a s ă numelui meu, bine ai făcut.... I n s ă tu nu-mi vei zidi
c a s ă , ci fiul tău, c a r e v a eşl din c o a p s e l e tale, a c e s t a v a zidi c a s ă nu­
melui m e u » .
C a s a Domnului, zidită de fiul lui loan Radu delà Uifalău-Tâmpă-
haza, este un m o n u m e n t artistic al vitalităţii neamului nostru. Fiul n'a
cruţat nimic, ca să z i d e a s c ă o c a s ă v r e d n i c ă de n u m e l e Domnului şi
Tatălui său. Clădirea e s t e i m p o s a n t ă : e a s e ridică din şesul întins al
câmpiei şi se inalţă c ă t r ă cer, ca o r u g ă c i u n e Impetrită.... î n t r a d e v ă r se
împlineşte şi aci cuvântul scripturii: «şi pietrile vor g r ă l « . Iar c a graiul
pietrilor s ă fie cu t â l c , şi cu înţeles de frumseţă, artistul cel mai mare
al neamului nostru în a c e s t fel de graiu, pictorul Octavian Smigelschi,
a zugrăvit a c e a s t a g r ă i t o a r e biserică, a ş a de frumos, a ş a de călduros,
încât te îmbeţi de farmecul el sfântl Artistul s'a întrecut pe s i n e însuşi.

Sfinţirea a c e s t e i m o n u m e n t a l e biserici, î n c h i n a t ă cu a t â t a înţeles

sfintei Uniri, a fost sfinţită în D u m i n e c a trecută, la 1 7 Iulie 1 9 1 0 , prin
însuşi ctitorul el: Episcopul Dr. Demetriu Radu.
Serbarea proiectată la început tn dimensiuni mari, v r e d n i c e de
m ă r i m e a şi m ă r e ţ i a operei, s'a fost redus mult. T o t u ş i e a a luat c a ­
racterul unui e v e n i m e n t cultural dintre cele m a i rari. E a a fost prăz-
nuirea unui triumf al evlaviei c ă t r ă D u m n e z e u şi c ă t r ă Părinţii n o ş t r i ;
prăznuirea unui triumf al cultului şi al culturii; prăznuirea unui t r i u m f
al artei r o m â n e ; prăznuirea unui triumf al vitalităţii neamului nostru
ţărănesc, călăuzit de sfânta lui B i s e r i c ă .
Triumfului a c e s t u i a , ctitorul şi sfinţitorul noului aşezământ ia
adaus şi un triumf al oratoriei s a c r e , rostind una dintre cele mai fru­
m o a s e cuvântări bisericeşti, In c a r e s'a topit într'o splendidă harmonie
cultul lui D u m n e z e u şi cultul s t r ă m o ş i l o r noştri.
— Ate aiucem aminte strămoşi/ — e r a refrenul nerostit, dar
simţit, al a c e s t e i s a c r e cuvântări, care mai a l e s în zilele a c e s t e a ale
ruşinoasei uitări, — a «uitării de s i n e » c h i a r — n e - a picat, c a un b a l ­
sam la inimă.
După actul solemn al sfinţirei, — la c a r e a a s i s t a t mii de ţerani
din valea Mureşului — în curţile casei părinteşti a episcopului şi în
curţile învecinate, toţi oaspeţii au fost ospetaţi. La masa episcopească
s'au rostit şi t o a s t e . Episcopul Radu a închinat pentru Papa, pentru
M a i e s t a t e a S a , pentru Metropolitul delà Blaj, şi în fine pentru poporul
românesc. S'au pomenit întru alese, sincere cuvinte răposatul loan
Radu, tatăl episcopului; iar m a m e i episcopului, c a r e e r a de faţă, feri­
cită a se vedea tn mijlocul tuturor alor săi, i-a închinat splendide
284 «Răvaşul»

cuvinte dl Dr. Amos Frâncu, făcând să strălucească din calităţile

fiului gloria m a m e i sale.
Aşa s a serbat, fără a fi fost declarat, iubileul de 2 5 ani al preoţiei
ilustrului Archiereu D e m e t r i u . Şi a fost o vrednică serbare, in care niai
p r e s u s de c â t t o a t e frumos g r ă i t o a r e l e cuvinte, au grăit faptele şi au
mărturisit m o n u m e n t e l e , intru mulţi ani, aş >. şi : tot aşa, binecuvânta
Stăpânitoriule !
* *
*
l a t ă un pasaj din e s c e l e n t a c u v â n t a r e a Episcopului R a d u :
« D a r intrând, aci o. iubiţilor mei, să na uitaţi, că părinţii noştri
timp de peste două sute de ani, iar cei de mai înainte veacuri peste
veacuri, şi-au căutat m â n g â i e r e a c r e ş t i n e a s c ă într'o bisericuţă săracă
de lemn! Acolo au lăudat ei pe Domnul, a c o l o s'au întărit ei cu darul
de s u s î:';tru păzirea poruncilor lui, întru a s c u l t a r e a de mai marii ior şi
inlru iubirea deaoroapelui şi mai a l e s a c o n c e t ă ţ e n i l o r lor, şi tot acolo
la u m b r a subţirică dar liniştită a a c e s t e i bisericuţe ş i - a i - p ă z i t cu s c u m -
p ă t a i e împreună cu credinţa c r e ş t i n e a s c ă firea, limba şi tradiţiile pă­
rinteşti, aşa cum a dat Dumnezeu să le fie lr.r a c e s t e a . Apoi, a r e s t
tezaur nepreţuit, murind ei, vi-l'au lăsat vouă întru sfântă moştenire.
«Cu aceasta moştenire aţi p ă r ă s i t voi astăzi biserica cea veche
de lemn şi precedaţi de îngerii păzitori, da praporii sfinţilor, de sfânta
cruce şi de p â n e a c e a de t a i n î aţi întrat în curţile Domnului cele
nouă, unde a v â n d a vă î n c h i n a întru frumuseţă sfântă, să rai uitaţi, —
şi ochii voştri nedurmiţi să fie, şi silinţa voastră crescând să crească
întru păzirea acelei scumpe moşteniri, ca întreagă să o puteţi lăsa şi
s ă r ă m â n ă u r m a ş i l o r voştri din neam în neam, căci în adevăi scumpă
e s t e , ca c e e e a c e f r ă m â n t a t ă a fost în sudorile, în lacrămile şi în s â n ­
gele strămoşilor noştri»!

Editura „Răvaşului".
Prinos regretatului canonic Dr. Augustin Bunea. Compus şi În­
chinat de r e d a c ţ i u n e a revistei culturale « R ă v a ş u l » din Cluj 8° 1 2 8 - j - X X
pag. Preţul 3 coroane. Se vinde în folosul unui fond pentru eterni-
s a r e a m e m o r i e i marelui răposat.
Biserica şi românismul, studiu istoric de Z. Pâclişanu. (Iustin Vol­
bură). Preţul 1 cor. — S e c a p ă t ă şi Ia redacţia noastră.
 «Răvaşul» 285

GR6NICA
Pentru noua B i s e r i c ă din Cluj au ival binevoit a contribui:
Teodor Oltean, preot, colecta credincioşilor din Ard-n . . 15'—
Michail Pop, preot, colecta credincioşilor din Covaciu . . . 5'—
Emil Ştefănuţiu, preot, c o l e c t a credincioşilor din Feldru . . 10'—
loan Boteanu, preot, colecta credincioşilor din Nuşfalău . . 1256
Traian Nemeş, preot, colecta credincioşilor din Asuagiul-de-jos . 42'—
luliii Dragoş, preot, colecta credincioşilor din S â n t e j u d e . . 40'—
loan Oltean, preot, colecta credincioşilor din S u c i u l - d e - s u s . . 10'—
Nicolae T e s l o v a n din Maroshéviz 4 —
Vasilie Coteţiu, preot, c o l e c t a credincioşiior din Mânau . 28 76
Ana G n k o v i t s din Cluj 4'—
Lucreţia Lup din Cluj 2'—
loan Welle, proiopop, c o l e c t a credincioşilor din Dej . . 45'4o
-
Majorul L. Popa, B r a ş o v 1 —
Ana Nicoară, Cluj 2.—
Delà nunta Dlui P. S. S i m u cu Letiţia Pop, B ă b u ţ . . . 80 54
T e o d o r Orban, Cluj 3'-—

ColecU pentru noua biserică din Cluj din diecesa LugojuUi.

Cor. ^ J Cor.

Baia-de-Criş . 25-50 Coinorişte . 7-80

BArcea-marè . 9-50 Coşteiul-mare . . 40 —
Barul-mare . 7002 Cudsir . 13-93
Bobâlna . 13-40 Densuş . 20-10
Bouţarul-inferior . 24'46 Dragşina . . 666
Bouţarul-superior . 10-30 Folia . 8 —
Budinţi . 8-90 Ghelar . 35-20
Câmpul-lui-Neag . 13 — Ghilad . 62 —
Căstău . . 2 — Gioagiul-inferior . 466
Chemecea . 20 — Grădişte . . 16-—
Chizdia . . 1026 Greovaţ . . 12 7 0
Cianadul-sârbesc . 6 — Haţeg . 27.20
Cib . 7 34 Hissiaş 210
Cigmău . . 12-18 Hunedoara . 4010
Ciuchiciu . . 59 — Igriş . 842
Clopodia . . 7 — Iscroni . 9.26
Comloşul-mare . 2020 Izgar . 40-26
286 «Răvaşul»

Cor, Cor.

Jebel . 3-70 Romos . 89o

Jitin . 16-— Romoşel . . 616
Lugoj . 164-60 Rudabaia . . 2 —
Lupeni 806 Săcărimb . . 10-58
Marcoveţ . . 10-10 Santa-Maria-Orlea . . 2 4o
Merişor . . 126- — Sânt-Nicolaul-mare . . 4o26
Nevrincea . 10 — Şerel . 2o —
Ohaba-Porgaci . . 10 — Siclaş 4 4o
Orăştie . . 3410 Silvaşul-inferior . 17 —
Oraviţa-română . 48 — Silvaşul-superior . 754
Ostrovul-mare şi m i c 4.50 Steiu . lolo
Parţa . 18 — Subcetate . 2oi8
Părul . io — Timişoara . 10-56
Peşteana . . 4-90 Tîrnova . . 11-09
Petros . 51 — Uricani . 18 —
Petroşeni . . 46-— Vajdei . 2 —
Ploscabaia . 8— Valea-Dâlşii . 15 —
Poiana 3— Valea-Lupului . . 1 5 4o
Racoviţa . . 10 — Vişag . 5o —
Rechitova. . 20 — Zăbran . 16 —
Reşiţa . io-— Zorlenţul-mare . 5 —
Riubărbat . 38Í8 In total s u m a de Cor. 1610-—
Riudemori-Suseni . 5-10

— Esamenul şcoalelor gr.-cat. rom. din Ciuj, a Încheiat, In 12

Iunie, seria e s a m e n e l o r din districtul protopopesc. E s a m e n u l şcoalei de
fete, de sub c o n d u c e r e a abilă a D o a m n e i Maria G. Vilt, s'a ţinut delà
11—1 d. a. In s a l a decorată frumos cu lucrurile de m â n ă a elevelor.
A fost de faţă şi D-l Dr. Victor Poruţiu, preşedintele comitetului fon­
dului pentru ş c o a l a de fete, şi ş i - a e s p r i m a t d e s ă v â r ş i t a s a mulţumire.

După e s a m e n u l băieţilor, la oarele 5 d. a. a urmat o producţiune

bună a copiilor, fetiţe şi băieţi, cari au predat cu isteţime, sub condu­
c e r e a învăţătorului Andreiu P o r a , piesa « L i c u r i c i u l » .

* *
*

Pentru premiarea elevilor delà şcoala noastră din Cluj cu oca-

siunea e s a m e n e l o r ţinute în 12 Iunie n. 1910, au binevoit a contribui
următorii;
 «Răvaşul» 287

Vasile R a n t a . 2— Maria Crişan . —20

Ladislau Pop . 2 — Ana Danciu . —20
Dr. Victor Poruţiu . 4 — Todosia T o ş a . — 20
Indreiu Pavel . 1— loan R u s . . 2 —
luliu Muşa . 5'— Iacob Cichiudean . — 20
D ş o a r a Roza Lupan . . 2 — Maria R o ş e a . —20
Michail Radu . 2— Simion Bucur . —40
Văd. Pop . . —-40 Maria Pop . —10
Maria Turdean . . —-40 Nie. Crişan . —10
T e o d o r a Pop . —-50 Ana Cieu . . — 60
N. Hulban . 1 — Ştefan M o ş . —-20
Vas. Ogruţan . 1— G e o r g e Pop . —-20
N. Ciglezan . — 40 Ana M i k l ó s . —20
N. L ă p u ş a n . 1— Pavel Hăşmăşan . 1 —
I. Körösi . 1 — Maria C o r n e a . —-60
Lina Crişan . 1 — Dna Eugenia Osvade . 1 —
în total 3 2 cor. 1 0 fii. peutru c a r e s e cuvine tuturor m u l ţ u m i t ă
Cluj, la 1 2 Iunie 1 9 1 0 .

Dr. E. Dăianu m. p. P. S. Simu m. p.

preşedinte. cassar.

— I. P. S. Metropolit Dr. Victor Mihályi de Apşa a fost numit

consilier intim al Maiestăţii S a l e . O distincţie de mult vrednicită la c a r e
tot clerul şi poporul nostru respunde întru mulţi ani S t ă p â n e !
— Nulla dies sine — darul generosului b ă r b a t Vasile Stroescu.
Aproape zilnic cetim prin ziare despre noue şi noue fapte de g e n e r o -
sitate roditoare a marelui creştin şi r o m â n , c a r e trebue să ne înveţe
a cruţa şi a jertfi pentru n e a m . A c e a s t a filosofie a faptelor mântui­
toare este singura, care ne v a mântui.
— Un convict pentru studenţii r o m â n i gr.-cat. se v a deschide la
1 Sept. n. în L u g o j , lăudând făptuirea archiereilor noştri, cari au ilus­
trat în cele din u r m ă decenii scaunul e p i s c o p e s c de acolo, şi jertfele
clerului diecesan.
— O distincţie bine m e r i t a t ă a a c o r d a t C o n s i s t o r u l din B l a j pa-
rochului din Aghireş, loan Mihalca, notarul tractului, numindu-1 v i c e -
protopop onorar. P u b l i c â n d u - s e a c e a s t a poporului credincios de a c o l o
în biserică, prin cuvintele potrivite ale protopopului din Cluj, Dr. E .
Dăianu, spre bucuria tuturor, noul vice-protopop a r ă s p u n s cu o nouă
faptă: dăruind 1 0 0 0 c o r o a n e pentru fondul cultural din B l a j . S e ştie,
că pentru întregirea salarului î n v ă ţ ă t o r e s c M. On. Mihalca a daruit un
p ă m â n t preţios de peste 2 j u g h e r e .
288 «Răvaşul»

— Fond pentru ziarişti. Dl Dr. loan Mihu a daruit 2 5 . 0 0 0 Cor.

pentru ajutorarea ziariştilor r o m â n i din Ţ e a i ă . Frumoasă faptă!
De li-s'ar putea da şi un altfei de fond ziariştilor noştri — mai
a l e s a c u m — ar fi şi mai bine.
— «România pentru Bănăţeni». Sub a r e s t titlu « L ^ a c u l k r a l S »
din Bucureşti a s c o s o publicaţie o c a s i o n a l ă pentru ajutorarea inunda­
ţilor din B ă n a t . Mai mulţi scriitori de s e a m ă colaborează pe lângă har­
nicul s e c r e t a r al Ligei, ia a c e a s t a publicaţie frumos ilustrată. E a uns
t r e a z ă inimile nobile a celor ce au făcut o.
— «Fundaţiunea universitară Carol I.» De 1 5 ani esistä în
Bucureşti, ca o a doua universitate, a c e a s t a fundaţiune, ce s e dato-
reste esciusiv generosităţii întemeietorului său, al cărui n n m e îl poartă.
L a 9 Maiu a. c. s'a serbat aniversarul înfiinţării prin o şedinţă s o l e m n ă ,
în care rectorul universităţii, Dumitrescu Iaşi, şi ministrul Harct au
rostit discursuri, ear dl Al. Tzigara-Samurcaş, bibliotecarul fundaţiunu
şi-a p r e s e n t a t raportul său interesant, din care e s t r a g e m c â t e v a date.
Biblioteca are peste 2 3 , 0 0 0 v o l u m e şi ţine 1 0 3 reviste străine şi toate
cele r o m â n e (din România). Au fost consultate de 49274 celiiori,
61 9 9 4 cărţi şi r e v i s t e , în cursul anului. Fundaţiunea a mai ajutat pe
studenţi şi altfei, cu s u m e de bani, burse, şi tipărindu-le unora tesele.
P e s t e tot a cheltuit într'un an 5 7 3 8 6 lei. Iar averea fundaţiunci .e
urcă la 8 3 6 0 0 0 lei. — P u t e r n i c ă instituţiune şi bună operă s ă v â r ş e ş t e .

Cărţi nouă.

Ziaristica b i s e r i c e a s c ă la R o m â n i de Onisifor Ghibu. Preţul 2 c o r o a n e

Sibiiu. Tigografia Archidiecesană.
Aripi tăiate, nuvele de loan Adam. Ed. « M i n e r v a » B u c . Preţul 2 lei.
Cartea de aur de T e o d o r V. P ă c ă ţ a n . Vol. VI. 8° m a r e , 918 pagini.
Preţul 1 0 cor.
Maria Magdalena, tragedie î..i 3 a c t e da F . Hebbel. T r a d u c e r e de I. E.
Torouţiu. Preţul 2 cor.
Viorele. S c h i ţ e şi n o v e l e de V i o a r a din Bihor. Cu o prefaţă de A-
drian G. Lazariu. Preţul 2 cor. ( S e află şi la « R ă v a ş u l » ) .
 «Răvaşul» 289

Cărţi — Reviste — Ziare.

— C ă s ă t o r i a preoţilor în b i s e i i c a g r . - c a t . r o m â n ă . D e s p r e terna
a c e a s t a a scris un tmăr, învăţat cleric, Dr. A/esandru Rusu, t e s a sa
de doctorat, p r e s e n t a t ă facultăţii telogice delà universitatea din Buda­
pesta. Studiul temeinic, ţinut în stil vioiu şi espunere a t r ă g ă t o a r e , deşi
strict ştienţifică, se estinde pe 1 1 5 pagini, 8° m a r e , deci constitue o
întreaga monografie a chestiunei. Autorul a r ă t â n d evoluţia de drept a
chestiunei ţine în vedere întreagă b i s e r i c a orientală, fără c o n s i d e r a r e , de
e unită sau neunitâ, iar în ce priveşte dreptul pozitiv de a c u m se e s ­
tinde mai zrles numai la biserica gr.-cat. r o m â n ă . D u p ă c e s e ocupă şi
cu chestia căsătoriei a doua a preoţilor, — a c t u a l ă prin a c ţ i u n e a Sâr­
bilor şi mai a l e s a scrierilor episcopilor Milaş din Z a r a , c a r t e a ar a v e a
de sigur mai largă trecere, dacă n'ar fi scrisă u n g u r e ş t e . De a c e e a ar
face bine să şi-o traducă şi r o m â n e ş t e . E frumos, că autorul întrebuinţează
c o n s e c v e n t numirea singură c o r e c t ă : « b i s e r i c a gr. cat. r o m â n ă » pe c a r e
se vede, că şi u n i v e r s i t a t e a din B u d a p e s t a a a c c e p t a t ' o , în locul neco­
rectei numiri, care nu d e t e r m i n ă nimic: «bis. rom. cat. de rit g r e c e s c » ,
cum le piace unor cercuri oficiale a ne numi, cu predilecţie şi cu tendinţă.
Felicităm pe tinerul doctor în teologie, şi c e e a c e dorim e, ca a c e a s t a
scriere s ă fie începutul, nu sfârşitul carierii sale literare, cum se întâm­
plă cu mulţi doctori.
Promoţiunea la a c e s t grad invoalvă şi constitue pentru cel p r o ­
m o v a t un o b l i g a m e n t moral în a c e a s t a direcţie, pe c a r e mulţi îl uită
îndată ce au ajuns să i s c ă l e a s c ă cu « D r . »
Mai a l e s la noi e s t e isbitoare a c e a s t a a m u r ţ i r e a intelectualităţii,
îndată ce s e încununează cu laurul de D o c t o r . Se promovează aţâţa
inşi; se v e s t e ş t e prin ziare fiecare caz de promoţiune. Ziarele felicită
pe noul doctor, şi lumea se bucură. Dar unde dispar aceşti doctori,
cari au umplut într'o zi o « c r o n i c ă » de z i a r ? Cum de nu mai cetim
numele lor subt un articol l u m i n a t sau pe titlul unei cărţi de învăţă­
tură, pe s e a m a celor mulţi, nedoctori şi n e d o c ţ i ! ?
Nu fac escepţiune delà a c e a s t a fatală regulă nici chiar Doctorii
teologi şi profesori. — lată de ce ne b u c u r ă m , când cetim o l e s ă de
doctorat, care trădează o gândire disciplinată, după regulele ştiinţii, şi
o muncă serioasă însufleţită şi de talent. Ne bucurăm mai a l e s a c u m ,
că vedem o lucrare din domeniul dreptului c a n o n i c , care, de când am
pierdut pe Dr. G r a m a şi Dr. B u n e a , nici în biserica n o a s t r ă nu mai a r e
cultivatori. S'a văzut de curând într'un caz concret, din prilejul unei
polemici. S'a pus c h e s t i u n e a : celibe este acel preot gr.-cat. c a r e s'a
290 «Răvaşul»

hirotonit dupăce rămăsese văduv? Din punct de vedere de drept

c h e s t i u n e a e c l a r ă : e celib. Profesorul de drept delà facultatea teolo­
gică din B u d a p e s t a , la care a ajuns întrebarea, a r ă s p u n s : fireşte că-i
celib. L a noi s'a făcut o lungă polemic în «Gazeta Transilvaniei».
Doi autori au r ă s p u n s cu motive istorice şi iuridice: e celibe! A venit
î n s ă un al treilea, c a r e într'o serie nesfârşită de confusiuni a încercat
s ă o încurce, că e celib, dar nu-i celib adevărat! — amestecând con-
sideraţiuni etice, morale, într'o chestiune clară de drept: că poate fi
socotit ori ba, de celib, cei ce s'a hirotonit fiind v ă d u v ? — Fireşte că
poate; pentrucă în b i s e r i c a rom.-cat. toţi preoţii sunt celibi, şi sunt şi
între ei de a c e i a , cari au fost odată, ca laici, însuraţi, şi după văduvire
s'au preoţit.
Recomandăm deci tinărului Doctor să cultive, cu zel, literatura
specialităţii sale, cum a pornit; că v a s t şi mulţămitor teren are.
— In biblioteca Socecu a apărut traducerea piezei scriitorului
rus L. Andrejew, întitulată «Viaţa omului». în cele 5 tablouri ale
piezei sunt r e p r e s e n t a t e fazele prin care t r e c e un om, de c â n d se naşte
până în m o m e n t u l , când i-se stânge flacăra vieţii. Fazele vieţii o-
mului r e p r é s e n t â t sunt c o m u n e cu ale tuturor oamenilor, piesa are în
sine un simbure filozofic şi aduce a poezie d r a m a t i c ă . T r a d u c e r e a este
făcută de Dnii Z a b o r o w s k i şi poetul I. U. Soricu.
— Convorbiri literare (nr 3 şi 4, de pe Maiu şi Iunie) continuă
a apărea, cu a c e a ş i regularitate şi cu a c e l a ş cuprins bogat, desăvârşit
frumos ca formă literară, şi i n t e r e s a n t ca conţinut, pentru care o putem
r e c o m a n d a tuturor celor ce v o r să c e t e a s c ă c e v a frumos r o m â n e ş t e , şi
vor s ă s e ţină în curent cu mersul culturei neamului nostru.
R e l e v ă m din aceşti numeri u r m ă t o a r e l e publicaţiuni:
« C u l e s e şi a l e s e » de Titu Maiorescu ; m a x i m e , idei şi principii
alese, culese din cărţi celebre, dar puţin c u n o s c u t e la noi.
«Miriţa» poemul eroic al Dlui Duiliu Zamtirescu, care s'a do­
vedit şi a c u m , mai ales, un poet de m a r e a v â n t , de larg cuprinzătoare
vederi, şi stăpân pe o limbă v i g u r o a s ă , a r c h a i c ă , cu care zugrăveşte
splendide i c o a n e . Din el reproducem şi noi unele părţi.
Interesantă « O scrisoare a/ui P. Maior» scrisă în 1 8 1 0 din B u ­
cureşti, a d r e s a t ă lui M o i s ă Nicoară. P e l â n g ă datele preţioase ce c o n ­
ţine, e i n t e r e s a n t ă şi pentru ortografia s a originală, reprodusă fidel —
fiind s c r i s ă cu litere latine. Pagubă, că « c o n t i n u a r e a » făgăduită în
nr. 3 de d. G. Giuglea, c a r e o c o m u n i c ă , nu u r m e a z ă în nr. 4.
«însemnările privitoare la istoria culturii româneşti» relevează
marea importanţă culturală a episcopatului, socotind pe episcop un
fel de vice-rege şi declarând, c ă tot răul ce-l face unei societăţi politica
 Răvaşul» 291

şi lipsa de cultură ar putea fi stăvilit sau îndreptat, « d a c ă episcopatul

ar c ă d e a totdeauna în s a r c i n a personalităţilor celor mai distinse ale
unei e p o c e » .

Asta în nr., 3 din prilejul instalării episcopului delà Caransebeş.

In nr. 4 r e l e v e a z ă , cu mult adevăr, c a r t e a c e a n o u ă , de îndrumare c u l ­
turală, a Dlui Aurel C. Popovici: »Naponalism sau democraţie», carte
care nouă nu ne a venit până a c u m , dar care, precum era de prevăzut,
e un adevărat îndreptar, care se pune alăturia cu scrierile politice ale
lui E m i n e s c u .

— Studii ştienţifice. Sub a c e s t titlu dl Oavril Todică a scos o

carte de vro sută de pagini, c a r e promite continuare. Autorul face de
câţiva ani o a d e v ă r a t ă apostolié a ştiinţelor la noi. în aceasta cărti­
cică mai ales. Pornirea dlui Todică e foarte bună şi respunde unei
necesităţi. îl aprobăm cu atât mai bucuros, că-1 vedem un om al
ştiinţei a d e v ă r a t e , bine chibzuit şi echilibrat. Nu aparţine acelor băr­
baţi semidocţi ai ştiinţei, cari vor a se făli făgăduind pe Dumnezeu,
în apelul său, care e din inima tuturor o a m e n i l o r cuminţi: Ate trebue
cultura ştienţifică — face mărturisiri p r e ţ i o a s e la a c e s t punct, pe cari
le r e c o m a n d ă m unor « î n v ă ţ a ţ i » delà laşi, cari nu de mult căutau a
huli tot ce e religiune şi biserică. Citând pé S p e n c e r , care zice, că
educaţia î n t e m e i a t ă pe ştiinţe oferă cultură r e l i g i o a s ă , Todică declară:

«Ştiinţa adevărată şi religia a d e v ă r a t ă sunt surori g e m e n e , unite,

a căror despărţire ar p r o v o c a imediat m o a r t e a a m â n d o r o r a . Cu cât e
mai religioasă ştiinţa ca a t â t p r o s p e r e a z ă mai bine. Şi tot astfel r e l i g i a » .

Drept are T o d i c ă , în i m p u t a r e a ce o face — şi c a r e se p o t r i v e ş t e

mai ales unor dascăli învechiţi în s c o l a s t i c i s m u l lor ruginit:

«Criticăm cu pedantism ridicol distichoane g r e c e ş t i i g n o r â n d cu

desăvârşire incomparabilul poem g r a v a t de dalta vremii în straturile
pământului».
— «Unirea" (nr. 3 0 ) este închinată î n t r e a g ă actului sărbătoresc
al sfinţirei bisericei din hJiî'alău şi Jubileului preoţiei de 2 5 ani a E p i s ­
copului Dr. Demetriu Radu.

— «Foaia D l e c e s a n ă » (nr. 2 8 ) vorbind despre sfinţirea bisericei

din Buziaş zice că cuvântarea P. S. S a l e episcopului « a transportat
mulţimea în sferele înalte, aproape de tronul dumnezeesc».
— » A v e l « , tragedie din Popor, după un m a n u s c r i p t găsit. » T i p o g r .
S t e g m a n în S e b e ş u l - s ă s e s c . Preţul 1 cor. — A c e s t a e s t e titlul tainic al
unui volum, altfel frumos tipărit, edat de redacţia foii » M u n c a « din
S a s s e b e ş . E doar prima carte de literatură r o m â n e a s c ă , după veacuri,
292 «Răvaşui»

ce ne vine din a c e s t orăşel cu n u m e şi trecut s ă s e s c , dar cu traiu şi

cu viitor r o m â n e s c — din care ne-a venit oare când «Sicriul de aur>-.
Volumul a c e s t a a p a r e învăluit în t a i n e : Ci că ar fi după un ma­
nuscript g ă s i t ; d*r poartă o dedicaţie: »fn amintirea părinţilor mei«,
iar din « P r e f a ţ a * « M u n c e i « şi din c e a a autorului, ce se a s c u n d e , dar
s e întrezăreşte în «Suflet de p o e U — se pare că e x i s t ă o s t r â n s ă l e g ă ­
tură între »Avel«, şi autor, şi între viaţa lui Avei şi »tragedia* autorului.
Nu e dar v o r b ă de Avei, fratele şi v i c t i m a lui Cain, ci de un prei>t
din jurul Săliştei Sibiului, a cărui viaţă, împestriţată şi ea cu mo­
m e n t e tragice, ca a tuturor oamenilor, a inspirat unui suflet de poet
a c e a s t a lucrare, ce se n u m e ş t e tragedie. Ca operă d r a m a t i c ă trebue să
spunem, că n'a reuşit. L i m b a e bună, fluentă, limpede şi firească. Au­
torul s ă vede stăpân pe un stil de povestitor şi m a n u e a z ă uşor şi
ritmul poetic. Dar concepţiunea e slabă; c a r a c t e r i z a r e a persoanelor,
desfăşurarea prin acţiune a c a r a c t e r e l o r , e de tot palidă. Construcţia
d r a m a t i c ă e de tot neisbutită. Avei, c a r e are pretenţia de a fi eroul
tragediei. î n v m g e faţă cu intrigile, c o m u n e , a!e contrarilor săi, doi săteni
ai Iui, — un b o g ă t a n (Spiridon), care v r e a să-şi facă fata preuteasă, şi
un a g e n t catilinar ai său (Cătălin). El nu m o a r e , dar pleacă la t e m n i ţ ă .
Altfel Avei nu p o a r t ă el acţiunea d r a m a t i c ă ; nici nu s e învârte în jurul
lui. Centrul acţiunii ar fi să fie In jurul Anei, fata lui Spiridon, şi
mirele ei, dar pe a c e s t a nici nu ni-I prezintă autorul; e un » n e c u n o s c u t « .
Dan, învăţătorul, şi peţitorul Anei, contra căruia curge intriga se si­
nucide fără nici un motiv plausibil. — Şi î n c ă u n d e ? In m u n t e , la o
stână! Din punct de vedere curat omenesc tragedia sufere naufraj
total. Dar se zice: »tragedie din popor«, şi te-ai aştepta să vezi
c e v a din etnicul nostru. Şi în a c e s t punct r ă m â i a m ă g i t . Nu e nimic;
d a c ă lipsesc c a r a c t e r e l e artei, lipsesc şi tipurile vieţii n o a s t r e delà s a t e .
Nici popa, nici dascălul, nici bogătanul, nu sunt tipici.

P o a t e c ă autorului i-au s t a t î n a i n t e a ochilor anumite figuri vii,

pe cari a voit s ă le dramatizeze, aşa cum sunt în viaţă. Asta ar
e x p l i c a s l ă b i c i u n e a operii unui autor, care are altfel unele calităţi de
formă. Ar esplica, dar nu ar scuza opera, nici nu o ar mântui. Ca c r e a -
ţiune de artă e de tot s l a b ă ; e fără viaţă, fără unitate şi fără adevăr.
Cu mult mai reuşită este schiţa de nuvelă »Un suflet de poet«, sustratul
tragediei. F i r e ş t e e mai uşor a povesti c e v a întâmplat, decât a crea o
întâmplare dramatică.