Fata cu turban - Johannes Vermeer

Johannes Vermeer cunoscut mai ales ca Jan Vermeer

van Delft  a fost un pictor olandez, unul din cei mai
cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc. În timp,
reputația lui Vermeer a crescut tot mai mult, astăzi
el fiind considerat unul dintre cei mai mari pictori
olandezi ai vârstei de aur. El este  cunoscut mai cu
seamă ca un maestru al folosirii luminii în lucrările
sale. 
Se cunosc puține amănunte din viața sa sau despre
înfățișarea sa.Vermeer nu a pictat nici un
autoportret. Fără a se ști exact data nașterii, este
fapt documentat că a fost botezat pe 31 octombrie
în Delft. O influență asupra stilului lui Vermeer a
exercitat-o cu siguranță și Pieter de Hoch, el însuși
autor al unor fine tablouri cu scene din viața zilnică. 
Vermeer se întoarce la Delft și în primăvara anului
1659 unde se căsătorește cu Catharina Bolnes.
Pictorul, care era protestant, trece la catolicism pentru a avea aceeași religie cu
soţia lui.Vermeer picta puțin,în medie două tablouri pe an.Rezultă însă că era
bine plătit, pentru a putea face față necesităților familiei sale, care în 1675 (anul
morții pictorului) număra 11 copii. Ține mult la independența sa, fapt care-i
conferă o deplină libertate artistică, dar, cu timpul, și inevitabile greutăți
materiale. Vermeer lucra și ca expert în verificarea autenticității unor tablouri,
devenind consilierul colecționarilor de artă. 
În ultimii ani ai vieții, situația lui financiară se înrăutățește, fiind obligat să facă
multe împrumuturi și să vândă din tablourile sale cu un preț sub valoarea lor
reală. În anul 1675, Vermeer se îmbolnăvește brusc și moare în decurs de câteva
zile. Pe 15 decembrie 1675 este înmormântat în cripta familiei din Oude Kerk
("Biserica Veche") din Delft. 
Astăzi, geniul lui Vermeer este îndeobşte cunoscut, dar el a fost redescoperit şi
apreciat abia la două secole după moartea pictorului.
Cea mai cunoscută capodoperă a lui Vermeer este Fata cu Turban sau Fata cu
cercel de perlă, pe care criticii de artă o supranumesc “Mona Lisa Nordului ”,
aluzie la lucrarea lui Leonardo da Vinci.Această pictură este semnată „IVMeer”,
dar nu este datată. Ea nu a fost concepută ca un portret convențional.În schimb,
Vermeer a încercat să surprindă momentul în care această fată, a cărei identitate
este incertă, își întoarce capul spre cineva pe care tocmai l-a remarcat. 
Pictura a apărut într-o serie de filme precum și în serialul de televiziune ”Total
Drama World Tour”. Titlul romanului „Girl with a pearl earing”, lansat în anul
2003 și regizat de Peter Webber, este inspirat din acest tablou. 
Ca în multe alte lucrări ale lui Vermeer tematica lucrării ar putea fi viaţa de zi cu
zi a clasei de mijloc, din care făcea parte. Tabloul ne prezintă o tânără cu ochii
miraţi şi gura întredeschisă, ce se desprinde dintr-un fundal întunecat.
Galbenului-verzui al rochiei îi corespunde culoarea turbanului: galben pal şi
albastru-azuriu. Lumina îi dă reflexii schimbătoare privirii, buzelor şi perlei din
cercel, pe care parcă o aprinde. “Fata cu cercel de perlă” este un tablou-simbol
al artei olandeze. Suprema măiestrie a artei vermeeriene ţine de poetica luminii,
mijloc prin care pictorul va uimi întotdeauna. Lumina lui Vermeer e una
paradoxală: învăluitoare sau rece, tandră, cristalină sau impersonală, matrice a
unei călduri umane greu de definit.Arta lui Vermeer este o artă superioară,
spunea R. Genaille. El îşi concepe compoziţiile în funcţie de lumină, proiectând-o
atent asupra părţilor esenţiale, pentru a obţine modeleul şi expresia urmărite.
Totul e construit geometric la Vermeer, după rapoarte precis calculate. Departe
de a reduce această geometrie la o rigoare abstractă, Vermeer îi alătură bogăţia
tonurilor şi emoţia. Acordul lor perfect creează frumuseţea unor lucrări precum
“Fata cu turban”, mai spunea acesta. 
Uitându-mă printre tablourile care au fost propuse, „Fata cu Turban’’ mi-a atras
atenţia imediat. M-a încalzit familiaritatea și simplitatea chipului ei.  Prin ușoara
mișcare a pensulei, Vermeer a reușit să capteze o multitudine de emoţii într-un
chip curat și pur. Prima data m-a izbit curiozitatea din ochii albaștrii, visători care
totodată era îmbinată cu o placiditate superficială impusă. Cu cât îmi lăsam
privirea să zăbovească pe imaginea acestei fete înconjurată de enigmă, cu atât
mi se dezvăluia mai multă emoţie. Am văzut o nesiguranţă timidă care este
aproape total ascunsă de dorinţa care o învăluie: buzele umezi întredeschise
parcă așteptând să lase să iasă toată viaţa din sufletul tânăr gata să fie modelat
de cuvinte calde. Limbajul corpului trădează totodată efemeritatea momentului
captat cu măiestrie de pictor: o secundă, o privire și atât de spus... Am ales
această lucrare și pentru misterul care o înconjoară. De ce a rămas în absolută
obscuritate până în 1882 când a fost vândută la preţul unei reproduceri? A
vândut Vermeer portretul în timpul vieţii sale? De ce fondul original era un verde
închis, transparent, în loc de negrul pe care îl putem vedea astăzi? Care e
semnificaţia turbanului? Cine era modelul? Este “Fata cu cercelul de perlă”
portretul unei persoane reale? Din păcate sau din fericire nu vom afla niciodată
răspunsul la aceste întrebări. Misterul ne  permite să ţesem singuri propriile
povești despre această fată cu o frumuseţe atât de naturală și expresivă. Nu în
ultimul rând, m-a atras și modul realistic prin care a fost realizat tabloul. Cu cât îl
privesc mai mult cu atât devine mai puternică senzaţia că în orice secundă fata
cu turban va clipi. La o primă vedere aceasta senzaţie nu își face simţită
prezenţa. Doar în cateva momente, privitorul este captat în propria poveste,
tânara devenind din ce în ce mai reală, mai vie, privindu-l din orice unghi o
admiră.
Ca orice altă formă de artă, acest tablou ascunde și un mesaj. Prin prisma
misterului, acesta capătă o formă cât se poate de subiectivă. Mie mi-a fost
transmisă dorinţa lui Vermeer de a captura efemeritatea momentului. Viaţa este
frumoasă mereu dacă este privită din unghiul corect. Ce a încercat totuși pictorul
să trasmită privitorului atunci când a creat această capodoperă? In viziunea mea,
acesta s-a concentrat de focul tinereţii, pe frumuseţea femeii și misterul ei.
Faimosul cercel de perlă se ascunde în umbra pătrunzătoare, reușind totuși să
strălucească. Acesta poate fi o metaforă a efortului depus de o femeie de a se
face ascultată, de a reuși să treacă peste obstacolele care i se arată din cauza
sexului ei, inegalitatea între bărbat și femeie fiind în floare în secolul al XVII-lea.
Poate fata trece prin greutăţi mult mai mari decât lasă să i se vadă pe chip.
Faptul că are turban și sprâncene de abia vizibile, poate chiar inexistente,
sugerează că ar putea suferi de cancer, boala incurabilă sporindu-i dorinţa de a-și
trăi viaţa, facând licarul din ochii palizi mai intens. In ciuda acestor poveri,
curiozitatea și zumzetul trăirii nu se ascund pe faţa ei, întruchipând astfel esența
tinereții.

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica

Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...
de Adrian Păunescu

Această poezie se reflectă în ‚Fata cu turban’ într-un mod unic, punând în valoare
nu numai subiectivitatea mesajului transmis de tablou dar și straturile de emoţii
conţinute în acesta. Așa cum am menţionat mai sus, mesajul cel mai pătrunzător
pe care îl transmite imaginea este situaţia femeii care este ilustrată printr-o
înlanţuire perfectă de cuvinte de către Adrian Păunescu. Ce mi s-a părut
interesant este că amândoi, pictorul și poetul, bărbaţi, au ilustrat un subiect ce
gravitează în jurul sexului feminin, subiect care este atât de infim majorităţii.