Tipuri de comunicare

Exista doua mari tipuri de comunicare: verbala (exclusiv prin cuvinte) si non-verbala (prin indici,

iconi, simboluri).

Comunicare verbala
-canal simplu (auditiv) -canal

-discreta (punctuala) -conti

-mai clara -mai a

-impact mai redus (30%) -impa

-deliberata -incon

A.Comunicarea verbala

            Arta comunicarii verbale se insuseste in mare masura prin studiu sistematic, iar nu spontan
sau prin imitatie.

            Canalul de transmitere al comunicarii verbale sta in stransa legatura cu auzul si vazul, motiv
pentru care prezinta numeroase obstacole.

            Mesajele comunicarii prin cuvinte trebuie sa aiba un grad de redundanta destul de ridicat
pentru a fi receptionate.

           

Componente ale comunicarii verbale:

●      CE SPUI – continutul mesajului, notiuni: 7%

●      CUM SPUI – tonalitate, nuantari, pauze, intonatii: 38%
●      CUM SE VEDE – pozitia corpului, contact vizual, miscare, gesturi: 55%.

            Ray Bindwhistell este de parere ca din totalul timpului consacrat comunicarii verbale:

●      53% este ascultare

●      17% este citire
●      16% este vorbire
●      14% este scriere
Volumul vocii influenteaza puterea de intelegere a interlocutorului si faciliteaza o comunicare
eficienta.

Dictia si accentul se refera la articularea si enuntarea sunetelor.

Viteza influenteaza modul in care este perceput mesajul.

Folosirea pauzei influenteaza interesul si prezenta interlocutorului.

 Timbrul vocii influenteaza modul in care este receptinat mesajul si tradeaza sentimentele si
emotiile emitatorului.

Performanta in vorbire a unui emitent depinde de:

●      stabilirea unor obiective specifice masurabile si usor de atins intr-un timp scurt
●      cunoasterea interlocutorului
●      alegerea unui context favorabil
●      planificarea vorbirii (nu insa si compunerea in detaliu a mesajelor)
●      manifestarea unei atitudini potrivite pentru comunicarea directa
●      folosirea unui raport just intre informatia si redundanta mesajului
●      receptarea activa a retroactiunii interlocutorului
●      adaptarea continua la situatia de comunicare.

Contactul vizual intre vorbitor si ascultator este o conditie necesara pentru reusita comunicarii orale.

H.P. Grice considera ca vom fi apreciati ca buni comunicatori daca:

1. oferim exact informatia pe care o cere interlocutorul (mesajul este centrat pe auditoriu)

2.   sustinem cu sinceritate propozitiile care pot fi probate

3.   suntem relevanti

4.   formulam mesaje clare, exacte, scurte si consecvente.

            Relevanta presupune adecvarea mesajului la scopul comunicarii:

●      eficacitate: multa informatie intr-o perioada scurta de timp

●      acuratete: informatiile sunt bine intelese de ascultator
●      consecventa: legatura logica a informatiilor.

Obstacole in calea comunicarii orale:

            Diferentele de perceptie care ingreuneaza ascultarea si, in general, comunicarea sunt legate
de particularitatile biologice, psihice si sociale ale interlocutorilor: sexul, varsta, starea de
sanatate, acuitatea simturilor, memoria, starea afectiva, vointa, temperamentul, cultura,
nationalitatea, educatia, ocupatia etc.

            Un alt impediment major in calea realizarii comunicarii este inclinatia destul de raspandita
de a ne grabi in formularea concluziilor. Oricat ar parea de ciudat, unii oameni refuza sa
recunoasca realitatea asa cum este ea – mai ales atunci cand prezinta pentru ei situatii neplacute –
cazand in capcana propriilor dorinte.

            Inrudite intr-o oarecare masura cu concluziile pripite, stereotipiile izvorasc din tendinta spre

comoditate a omului si se manifesta la nivelul comunicarii prin ignorarea particularitatilor diferitelor
mesaje. Daca vorbitorul ajunge la stereotipie repetand mecanic anumite formule sau gesturi,
receptorul face acelasi lucru identificand mesaje diferite transmise in conditii similare.

            Oricare ar fi situatia de comunicare data, lipsa de interes conduce inevitabil la esecul

tuturor actelor de limbaj formulate. S-ar parea ca nu exista actiune umana care sa nu fie declansata,
intr-o forma sau alta, de vreun interes. Din aceasta pricina, toti vorbitorii care se vor ascultati trebuie
sa trezeasca interesul pentru cele spuse.
            Dificultati mari in comunicare apar ca urmare a unui deficit de cunoastere. Am
experimentat cu totii dificultatea de a asculta sau de a ne face ascultati atunci cand stim prea putine
despre partenerii nostri de comunicare. Cata vreme codurile comunicatorilor nu sunt compatibile, ar fi
absurd sa ne asteptam la o comunicare perfecta.

            Date fiind constrangerile temporale care apasa asupra comunicarii orale, saracia codurilor

utilizate atrage dupa sine deteriorarea interactiunii. Vorbitorul trebuie sa evite pauzele stanjenitoare
in care isi alege cuvintele, iar ascultatorul trebuie sa reproduca in propriul cod semnalele receptate
potrivit ritmului care ii este impus.

            Emotiile isi justifica individualizarea ca obstacole in calea comunicarii prin impactul creat la

nivelul protagonistilor actelor de limbaj. Astfel, vorbitorul timorat are toate sansele sa fie ignorat.
Mesajul lui plin de poticneli, vocea slaba si tremuranda nu au darul de a trezi interesul si ascultarea.
Pe de alta parte, unele emotii se pot constitui in catalizatori ai ascultarii. Ne vine greu sa
ascultam  mesajul monoton al vorbitorului indiferent, dar manifestam de regula interes pentru
mesajele celor care vorbesc sub imperiul vreunei emotii. Vorbitorul patetic, indignat, sau entuziast
are mai multe sanse de a fi ascultat decat vorbitorul placid.

            Multe impasuri in comunicare sunt generate de conflictele de personalitate ce se stabilesc

intre vorbitor si ascultator. Astfel, doi oameni obisnuiti sa vorbeasca si sa fie ascultati anevoie vor
putea sa comunice. Fiecare dintre ei se va stradui sa-l transforme pe celalalt in ascultator permanent.
Pentru a inlesni sub acest raport comunicarea orala, ar fi indicat sa alaturam deprinderii de a vorbi,
folositoarea arta de a tacea si asculta. Acest lucru cere insa mult efort si o ajustare continua a
propriei personalitati.

B.Comunicarea non-verbala

Putem comunica cu ajutorul limbajelor, simbolurilor si semnelor, care pot fi verbale si

nonverbale. Comunicam nonverbal chiar prin simpla prezenta (cum aratam) sau prin lucrurile din jurul
nostru (cum le alegem sau cum le aranjam). Comunicam astfel fara sa vrem si fara sa ne dam seama.
Este practic imposibil sa blocam comunicarea nonverbala, asa cum putem cu cea verbala.

           

Exista mai multe tipuri de comunicare nonverbala:

●      Comunicarea nonverbala denumita senzoriala, deoarece se bazeaza pe ceea ce receptionam

prin intermediul simturilor vazului, auzului, mirosului, tactil si gustativ.

●      Comunicarea nonverbala estetica (pictura, muzica, dans, imagine etc.), care are loc prin
intermediul diferitelor forme de exprimare artistica si comunica diferite emotii artistice.

●      Comunicarea nonverbala bazata pe folosirea insemnelor (steaguri, insigne, uniforme etc.) si

a simbolurilorspecificeca, de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane etc.) sau

statutul social (gradele de  ofiteri, decoratiile, titulatura etc.) .

In ceea ce priveste comunicarea manageriala ceea ce conteaza este comunicarea nonverbala
senzoriala, a limbajului timpului, spatiului, culorilor si a limbajului grafic. Limbajele nonverbale care
insotesc comunicarea scrisa sunt legate de aspectul grafic al foii (spatiul alb, forma literelor,
identarea, distanta dintre randuri etc.), structura si formatul scrierii.

A. Mehrabian si M. Weiner au fost printre primii care au studiat limbajele nonverbale si au

constatat ca proportia in care folosim limbajul verbal si limbajele nonverbale este, in comunicarea
orala, urmatoarea: 7% cuvinte, 38% paralimbaj (in principale intonatia si inflexiunile vocii), 55% alte
elemente de limbaj nonverbal (in principal expresia fetei, gesturile si postura corpului). Doar  7% din
comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul de 93% fiind nonverbal.

Comunicarea nonverbala poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala, o

regleaza si o controleaza (de exemplu, prin gesturile care simbolizeaza dorinta de a prelua
conversatia, aprobarea/dezaprobarea, incurajarea interlocutorului sa vorbeasca etc.). Mesajul
nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se acorda de catre
interlocutor atentia cea mai mare. In interpretarea limbajelor nonverbale trebuie sa tinem cont de
urmatoarele aspecte:

●      pentru a evita interpretarea gresita a unui element de limbaj nonverbal este bine sa-l
interpretam in contextul tuturor celorlalte elemente verbale si neverbale;

●      caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experienta de viata etc. sunt

elemente care trebuie luate in considerare in interpretarea corecta a limbajelor neverbale;

●      modul de folosire si interpretare a limbajelor nonverbale difera, sub multe aspecte, nu numai
de la individ la individ, ci si de la profesie la profesie, de la colectivitate la colectivitate si de la
cultura la cultura.

Pentru a ne imbunatati abilitatea de a comunica prin limbaje nonverbale, trebuie ca, in primul rand, sa
devenim constienti de felul in care noi insine folosim si interpretam aceste limbaje si de impactul lor
asupra celor din jur.

Limbajul corpului
Limbajul corpului contribuie la comunicare prin:

●      expresia fetei

●      miscarea corpului (gesturi)

●      forma si pozitia corpului

●      aspectul general

●      comunicarea tactila

A)    Expresia fetei. Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea

sprancenelor, incretirea nasului, tuguirea buzelor etc.), zambetul (prin caracteristici si momentul
folosirii) si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii etc.). Fata este
cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc de comunicare foarte
important. In mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens in timpul
comunicarii.

Mimica

Fiecare parte a fetei noastre comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustrare;
sprancenele ridicate cu ochii larg deschisi – mirare, surpriza; nas incretit – neplacere; nari largite –
manie; buze stranse – nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.
Zambetul

Este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stari, de la placere, bucurie,
satisfactie, la promisiune, cinism sau jena. Interpretarea sensului zambetului variaza de la o cultura la
alta, fiind strans legata de tipul relatiilor interumane in cadrul acelei culturi.

Privirea

Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare,
incredere si prietenie. Chiar a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind pe cineva
confirmam ca ii recunoastem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva inseamna
dorinta de a comunica. O privire directa poate insemna onestitate si intimitate, dar in anumite situatii
comunica amenintare. In general, o privire insistenta si continua deranjeaza.

            Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor
in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva; in jos, tristete, modestie, timiditate sau ascunderea
unor emotii. Privirea intr-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea
privirii inseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.

            Pupilele dilatate indica emotii puternice: pupilele se largesc, in general, la vederea a ceva
placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate; pupilele se micsoreaza ca manifestare a
nesinceritatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.

B)    Miscarea corpului. Comunica prin gesturi, pozitia corpului si prin modul de miscare a corpului.

Gesturile

●      bratele deschise denota sinceritate, acceptare; mina la gura – surpriza; acoperirea gurii cu
mana – ascunderea a ceva, nervozitate;

●      strangerea pumnilor – denota ostilitate, manie sau solidaritate, stres;

●      mainile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau incercare de autocontrol;

●      utilizarea gesticulatiei excesive este considerata nepoliticoasa in multe tari;

●      modul in care americanii isi incruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o retinere)
difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al
femeilor;

●      bataitul picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

Postura corpului
Postura sau pozitia corpului comunica in primul rand statutul social pe care indivizii cred ca il au sau
vor sa il aiba relativ la altii. Urmarirea posturii corpului ne da informatii si despre atitudine, emotii,
grad de curtoazie, caldura sufleteasca.

●      o persoana dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea supusa, in jos;

●      in general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar, uneori, si
neliniste si preocupare;

●      pozitia relaxata, inclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau
autoincredere excesiva;

Exista trei posturi pe care le iau oamenii in legatura cu relatia dintre ei:

1.     de includere/neincludere, postura prin care se defineste spatiul disponibil activitatii de comunicare
si se limiteaza accesul in cadrul grupului;

2.     de orientare corporala – doi oameni  pot alege sa se aseze fata in fata sau alaturi (paralel); prima
situatie comunica predispouitie pentru conversatie, iar a doua, neutralitate;

3.     de congruenta/necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o persoana este

implicata in ceea ce spune sau face interlocutorul (sau grupul); participarea intensa conduce la
postura congruenta (similara cu cea a interlocutorului), iar daca exista diferente de statut, de
puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente (persoana nu priveste spre
interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma, se disociaza de ceilalti membri ai grupului).

Modul de miscare a corpului

●      miscari laterale – sunt vizibile in special la darea mainii; daca managerul isi misca bratele in
laturi, in miscare circulara si are tendinta de a efectua miscari predominant pe lateral, este un
bun comunicator;

●      miscari fata-spate – managerul care face acest fel de miscari isi extinde mainile direct in fata
cand da mana, iar cand vorbeste se inclina in fata; acest fel de miscare caracterizeaza pe omul
de actiune;

●       miscari verticale – in timp ce da mana, managerul se va desfasura pe verticala, iar la

asezarea pe scaun se va aduna si va tine bratele in jos; acest individ are putere de convingere
si este util in organizatiile cu moral scazut.

C)    Comunicarea tactila

Se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratisare, de luare de
brat, batutul pe umar etc. Este cunoscut ce comunica aceste tipuri de atingeri pentru romani, dar in
diferite culturi ele pot comunica lucruri diferite. Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul de
atingere depinde in mare masura de varsta, statut, relatie si cultura.

D)    Prezenta personala

Prezenta personala comunica prin intermediul formei corpului, a imbracamintii, a mirosului (parfum,
miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii vestimentare.Prin ceea ce ne comunica, bazat pe
anumite atitudini sau idei preconcepute pe care le avem, forma corpului (ectomorf, endomorf si
mezomorf) constituie un element important ce trebuie constientizat in evluarile in cadrul interviurilor.
O persoana care arata bine este asociata automat cu o persoana care are succes social.
Imbracamintea oglindeste personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, in acest
context, comunica informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau
al celor din jur. Imbracamintea se poate folosi si pentru a crea un rol sau poate marca statutul social
real sau pretins. Pentru situatii de afaceri este apreciata imbracamintea simpla, eleganta si de calitate.

Limbajul spatiului
Cel care a pus bazele teoriei limbajului spatiului si a stiintei numita proxemica este Edward
Hall. Proxemica este studiul modului in care oamenii tind sa isi structureze spatiul din jur si distanta
dintre ei in interactiunile zilnice, sa aranjeze spatiul in incaperi, cladiri, orase. Dupa parerea
lui Hall elementele principale ale limbajului spatiului sunt:

●      orientarea relativa

●      distanta fata de interlocutor

●      spatiul personal

●      locul ales intr-o incapere

Limbajul spatiului trebuie interpretat simultan in functie de cinci dimensiuni:

1.     marime

2.     grad de intimitate

3.     inaltime

4.     apropiere-departare

5.     inauntru-inafara.

Cantitatea si calitatea comunicarii sunt influentate de relatiile spatiale, prin aceea ca prea mult sau
prea putin spatiu poate inhiba scurgerea libera a informatiei. In functie de relatia cu cei cu care
comunicam si de contextul comunicarii pot fi identificate:

●      zona intima (0-45cm): este cea care ne inconjoara trupul ca un prim invelis invizibil, dupa
piele si imbracaminte, invelis gros cam de o jumatate de brat. Este distanta dansului intim, a
sexului, a mangaierilor, dar si a luptei corp la corp, adica o zona in care permitem accesul doar
celor in care avem mare incredere, celor apropiati emotional. Comunicarea tactila si cea
olfactiva domina in aceasta zona, in timp ce vorbirea aproape ca nu conteaza. Invadarea
acestui spatiu creeaza disconfort, iar nivelul de adrenalina creste. De aceea ne incomodeaza
aglomeratia din lift sau tramvai. 

●      zona personala  (46-122cm): corespunde distantei normale la care doi oameni converseaza
si se pot atinge daca amandoi intind bratele. Comunicarea olfactiva se diminueaza, iar
comunicarea verbala si privirea castiga mult in importanta. Vocea este moderata. Este o zona
de familiaritate in care au acces membrii familiei si prietenii apropiati. Daca persoane straine
ne invadeaza spatiul personal, este probabil sa se instaleze o stare de nervozitate, iar vorbirea
sa devina mai precipitata, mai incoerenta. Intinderea spatiului persoanl variaza relativ mult in
functie de psihologia si temperamentul persoanei, ca si in functie de numerosi factori
demografici si culturali.
 ●      zona sociala (1,23-3,5m): este spatiul rezervat contactelor sociale, negocierilor, vanzarilor si
relatiilor profesionale, aflate in faza de inceput. Aici este locul potrivit pentru majoritatea
colegilor, sefilor si clientilor. Adesea, distanta sociala este marcata de masa, ghiseu, taraba. A
nu se respecta distanta sociala acolo unde ea se impune anseamna a-ti asuma riscul de a
deranja, irita si enerva partenerul, de cele mai multe ori la nivel inconstient, prin senzatii vag
neplacute. Uneori, chiar si partenerii intimi au nevoie de distanta sociala, pentru a se relaxa.

●      zona publica (peste 3,5m): este spatiul in care comunicarea si relatia isi pierd caracterul
interpersonal. Este deja vorba de un discurs public, cu caracter oficial, formal, ritual. Vocea
creste in volum, iar contactul vizual scade in intensitate cu fiecare ascultator in parte. Zona
publica este rezervata celor care se adreseaza unui grup de ascultatori, de pe o pozitie oficiala,
dominanta: profesori, preoti, judecatori, politicieni, comandanti, presedinti, monarhi, dictatori.
Foarte multe persoane publice isi pazesc distanta publica cu bodyguarzi.

Constient sau nu, pentru a ocupa mai mult spatiu si a semnaliza putere si siguranta, oamenii
folosesc tot felul de strategii, precum: coafurile inalte, pernitele la umeri, tocurile inalte, haina
descheiata, lotiunile puternic mirositoare sau birourile si fotoliile mari. Oamenii care ocupa mai mult
spatiu tind sa aiba o putere de negociere relativ mai mare. Un studiu al Universitatii din Pittsburgh
demonstreaza ca absolventii intre 1,88 si 1,93 m au obtinut salarii cu 12,4% mai mari decat ale
colegilor mai scunzi.

Apropierea exagerata poate comunica amenintare sau relatii de natura strict

personala;  departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, statut social superior. De
exemplu, modul in care managerul foloseste spatiul in timpul sedintelor poate comunica despre
personalitatea sa, despre stilul de conducere si de luare a deciziilor. De asemenea, spatiile mici sunt
percepute ca fiind mai prietenoase, calde si intime. Cele mari sunt asociate cu puterea, statutul si
importanta. Lucrurile (mobilier, accesorii), culoare si iluminarea sunt alte lemente de limbaj nonverbal
care contribuie la crearea atmosferei adecvate.

Limbajul lucrurilor si al culorilor

Oamenii comunica si prin modul in care aranjeaza lucrurile din jurul lor. De exemplu,
managerul trebuie sa acorde importanta pozitiei, marimii si aranjarii birourilor. Ele spun multe despre
modul de abordare a afacerilor si despre managerii care le conduc:

●      comunicare directa, deschisa, o relatie de prietenie si incredere impune aranjarea scaunelor

fata in fata;

●      la o comunicare formala, intre interlocutori poate fi interpusa o masa;

●       asezarea laterala fata de interlocutor inseamna ca interactiunea nu a fost dorita de persoana

respectiva.

Cultura organizationala se exprima cu ajutorul limbajului lucrurilor prin:

a)     obiecte de decor folosite

b)     tablouri expuse pe pereti

c)     obiectele de pe masa

d)     siglele folosite

e)     designul si decorarea coridoarelor, anexelor a salii de sedinte sau de consiliu

f)      modul de iluminare (iluminarea scazuta nu indeamna la comunicare si munca; iluminarea prea
puternica poate genera agitatie)

g)     culoarea – de exemplu, gandirea creatoare are loc in mod optim intr-o camera cu mult rosu, cea
de perfectare a ideilor intr-o camera cu mult verde; culorile stralucitoare sunt alese de oamenii de
actiune, comunicativi, extrovertiti, iar cele pale, de timizi, introvertiti.

Culoarea afecteaza comunicarea si sub alt aspect: culorile calde (galben, portocaliu, rosu) stimuleaza
comunicarea, in timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhiba comunicarea; monotonia, precum si
varietatea excesiva de culoare, inhiba si ii distrag pe comunicatori.

Limbajul timpului
            Limbajul timpului este studiat de stiinta numita cronemica. Modul in care putem comunica prin
limbajul timpului este corelat cu:

1.     precizia timpului: a veni mai tarziu sau mai devreme la o intalnire de afaceri sau a fi punctual
sau nu la o sedinta are anumite semnificatii: comunica atitudinea fata de interlocutor sau fata de
activitatea respectiva, perceptia statutului si a puterii, respectul si importanta acordata. Cu cat
oamenii sunt lasati sa astepte mai mult cu atat ei se simt mai umiliti, se simt desconsiderati si
inferiori ca statut social. Deci, limbajul timpului poate fi utilizat pentru a manipula, supune si
controla sau pentru a comunica respect si interes.

2.     lipsa timpului: s-a constatat ca, in general, relatia de comunicare pozitiva se dezvolta

proportional cu frecventa interactiunii (deci cu timpul petrecut impreuna). Timpul este perceput ca
o resursa personala limitata, de aceea modul in care alegem sa il folosim comunica atitudinea
noastra fata de cel care solicita o parte din aceasta resursa.

3.     timpul ca simbol pentru repetarea activitatilor: exista un ritm zilnic al activitatii, anotimpurile

impun anumite activitati si un anume fel de viata, sarbatorile si ritualurile sunt marcate de timp
( oamenii de afaceri stiu ca in preajma sarbatorilor de iarna se cumpara mai mult si se munceste
mai putin).

Limbajul paraverbal

            Pentru un manager deprinderea de a folosi in mod adecvat limbajul paraverbal este foarte
importanta in comunicarea de influentare, de convingere si suportiva. El poate adauga bogatie
comunicarii, dar si foarte multa confuzie. Stiinta vocii umane se numeste paralingvistica si are in
vedere, in contextul comunicarii, urmatoarele aspecte:

●      calitatile vocii: domeniu de frecvente, controlul miscarii buzelor, articularea cuvintelor, ritm,
rezonanta vocii, viteza de vorbire

●      caracteristicile vocale: ras, plans, soptit, oftat

●      parametrii vocali: intensitate, inaltime, extensia vocii

●      separatorii vocali (ii, aa, mm, aa), pauzele etc.

Ritmul prea rapid poate genera neintelegerea mesajului, iar cel prea lent plictiseala. Pauzele
intre propozitii sau cuvinte pot fi folosite pentru a accentua anumite parti, pentru a da timp de
gandire, a genera anticipatia, a-l forta pe interlocutor sa spuna mai mult. Ticurile, ezitarile, repetarea
necontrolata a unor cuvinte etc. sunt erori de paralimbaj; ele trebuie constientizate si eliminate.
 Pastrarea tacerii are si ea anumite functii comunicative:

●      intareste sau tensioneaza relatia

●      poate jigni sau impaca

●      ascunde sau scoate in evidenta informatii

●      exprima acordul sau dezacordul

●      comunica o atitudine de precautie

●      ne permite sa ne organizam gandurile

●      permite interlocutorului sa reflecteze asupra propriilor idei, reactii sau sentimente

De aceea tacerea este indicata in urmatoarele situatii:

●      dupa ce s-a pus o intrebare

●      dupa ce s-au exprimat lucruri importante (pentru a le spori impactul)

●      cand starea emotionala este puternica

●      dupa ce s-a receptionat un volum mare de informatii.

http://www.creeaza.com/didactica/comunicare-si-relatii-publice/Tipuri-de-comunicare134.php