CE ESTE DUMNEZEU

“Fara credinta spirituala intr-o Fiinta Divina, in cunoasterea careia si in supunerea

catre care consta singura fericire a muritorilor, rasa trebuie sa degenereze”.
Carlyle

De-a lungul veacurilor, milioane de cuvinte au fost exprimate si scrise despre Dumnezeu si,
cu toate acestea, nu pare ca ne-am apropiat de intelegerea acestei probleme. Aproape fiecare popor
si rasa si-au avut Dumnezeul lor propriu, adica ideea lor despre Dumnezeu. Aceste mari varietati
ale zeitatii sunt atat de surprinzatoare prin diferentierile lor, incat un sceptic ar putea foarte bine sa
spuna” Toti zeii vostri sunt halucinatii, creatii ale imaginatiei”. De fapt, in secolul XIX, cand
savantii au facut studii asupra religiilor comparate, au descoperit sute de zei, care au fost adorati
atat de popoarele primitive cat si de cele civilizate. Ca urmare, ei au ajuns la unica concluzie ca
omul creeaza pe Dumnezeu, dupa propria lui infatisare.

Daca vizitati un trib primitiv din Africa Centrala, vedeti intr-un templu de acolo , pe
Dumnezeu taiat dintr-o bucata de lemn, privindu-va cu o fata ingrozitoare. Poporul care locuieste
acolo, gaseste in aceasta infatisare barbara conceptia sa asupra unei puteri mai inalte sau
supranaturale. Aceasta este ideea lor despre Dumnezeu.Pe de alta parte, daca treceti printr-un oras
modern, vedeti biserici ridicate adorarii lui Dumnezeu, ca spirit, adica fara forma, intangibil, o
conceptie foarte indepartata de Dumnezeul din Africa Centrala. Veti mai gasi apoi scriitorii din
ziua de azi, ca Aldous Huxley, care descrie pe Dumnezeu ca “un bogat simtamant in golul
stomacului”. Desigur ca nu se poate ca fiecare din acesti zei sa fie adevaratul Dumnezeu. El nu
poate fi decat unul, daca prin Dumnezeu intelegem supremul creator, cel care a creat universul,
desi pot fi fiinte mai mici pe care oamenii le iau din greseala drept Dumnezeu.
Daca va duceti intr-o tara ca India veti gasi iarasi diferente si aceeasi multime de zeitati.
Dar cei mai luminati si mai destepti indieni au redus intreaga problema la o alegere intre un
Dumnezeu personal si unul impersonal.

Dumnezeu inseamna multe lucruri, chiar pentru aceeasi persoana la diferitele ei stadii de
evolutie. Pentru copil, El este invariabil o zeitate personala o oarecare fiinta individualizata, care in
mod obisnuit este reprodusa cu chip omenesc sau ingeresc, ceva la care se poate ruga si caruia ii
poate exprima dorintele. Insa daca mai apoi copilul creste, se dezvolta intelectual si spiritual,
vechea conceptie dispare si o alta o inlocuieste. Dumnezeu este vazut acum ca o putere si nu ca un
chip omenesc, mai curand ca o Putere care intrepatrunde universul.
Imaginea pe care piosii o adora, trebuie sa fie urmata de Prezenta pe care o simt.
Dumnezeu trebuie sa fie descoperit inauntrul fiecaruia, nu este suficient ca el sa fie recunoscut in
afara. Cand cel care cauta si cel cautat se unesc in unitatea etern, cunostinta devine perfecta si
aspiratia implinita. Caci sentinta ignorantei spirituale nu va fi scrisa pentru vesnicie pe fruntea
omului.
 Cel mai inaintat dintre savanti, reprezentand omul in dezvoltarea sa cea mai inalta, incepe
sa se convinga ca viata exista pretutindeni si ca este prezenta in fiecare atom de materie din
univers. Savantii descriu pe Dumnezeu ca un curent de viata si o infinita putere.
Daca luati ca exemplu religia ortodoxa indiferent de tara sau credinta, veti gasi ca
Dumnezeu este adorat acolo ca un Dumnezeu personal, o fiinta individualizata, care rasplateste pe
adeptii acelei anumite credinte, pentru ca adora si se roaga.. Insa, daca incep sa creada in noua
conceptie a lui Dumnezeu, ca Putere, pe care stiinta o aduce lumii printr-o educatie superioara,
atunci credinta in ideea ei originala de Dumnezeu personal, tinde sa dispara. Amandoua nu se
intalnesc si nu se contopesc bine.
Cele mai multe din confuziile lumii religioase rezulta din faptul ca se sprijina numai pe
sentimente nestapanite de ratiune. O asemenea dependenta nu da o marturie buna asupra
Adevarului. Nu trebuie sa ne abtinem, in mod naiv de a critica religia, chiar atunci cand ne ofera
perspectiva dimensiunii a patra ca inteles al vietii. Usile s-au deschis, zavoarele au fost trase si
piosii nostrii prieteni nu mai sunt de aici incolo liberi sa conceapa un gand adevarat. Fiecare mistic
poate sa se scoale si sa zica: “Am vazut pe Dumnezeu” dar de unde sti ca l-a vazut pe Dumnezeu!.
Nu exista nici o eticheta si chiar daca ar fi, ea nu ar dovedi ca purtatorul ei este Dumnezeu.
Subiectul este fara discutie mai de neinteles poate decat oricare altul. Nu noi trebuie sa gasim o
dovada universala a Adevarului, care sa poata fi aplicata totdeauna si asupra careia sa nu
poata fi niciodata vreo diferenta de pareri.
Intreaga conceptie despre Dumnezeu depinde in intregime de punctul in care se afla ideea
care ti se potriveste mai bine, este aceea care-ti ajuta mai mult. Deoarece omul isi schimba
conceptiile, fie ca copil, fie ca adult, salbatic sau invatat, pentru ca ele isi schimba ideile dupa timp
si imprejurari diferite – el este fortat sa ajunga la concluzia ca, conceptia despre Dumnezeu este
ceva relativ, cu alte cuvinte, nu poate sa fie o idee absoluta ultima si neschimbatoare.
Omul nu cunoaste pe Dumnezeu asa cum este El in realitate, ci numai cum isi inchipuie el
ca este, “ cu cutare sau cutare atribut”. Daca totusi admitem ca acea conceptie despre Dumnezeu
este numai relativa si nu vesnica, atunci trebuie sa admitem de asemenea ca nu am gasit realitatea
intr-un asemenea Dumnezeu. Nu am gasit decat ceea ce credeam ca este real, dar nu Realitatea
insasi.
 O RELIGIE SANATOASA

Daca examinam definitia cuvantului religie aflam ca deriva din cuvantul latin, al carui
inteles este “ a lega” cu cineva, desigur a lega cu Dumnezeu. Evident , ceea ce leaga pe om cu
Dumnezeu este religia.
Privind astazi in jurul nostru la situatia religiilor ortodoxe, putem spune oare ca au avut
succes in misiunea lor de a face legatura intre omenire si Dumnezeu? Daca suntem leali si cinstiti
trebuie sa admitem ca ele nu au reusit sa faca acest lucru.

In primul rand este necesar sa intelegem modul cum s-a dezvoltat religia in cursul istoriei.
La inceput, toate religiile se concentreaza in jurul unui om, o personalitate care primeste intr-un
mod oarecare o revelatie sau o iluminare de la Dumnezeu.
Dupa aceasta, daca personalitatea scrie revelatia, sau o face cunoscuta prin viu grai unui
numar de oameni – in mod obisnuit la mai multi pentru ca daca este constient de misiune sa de
profit va incerca sa atraga la ea cat mai multi oameni posibil. Dobandind tot ce sta in puterea lui, el
gaseste apoi cativa care il inteleg si acei putini, alcatuiesc discipolii si apostolii sai. Ceilalti sau
masele sunt cei care ii urmeaza.
Cand un asemenea suflet coboara in mijlocul omenirii, el o face cu un sentiment desavarsit
al misiunii care I-a fost data de Dumnezeu, aceea de a da lumii un nou impuls spiritual. El stie
foarte bine ca nu propria sa putere si intelepciune actioneaza, ci ca el nu este decat instrumentul
prin care se revarsa Inalta Putere. Cunoscand aceasta , el poate spune cum a spus Isus: Nu sunt Eu,
ci Tatal Meu, care m-a trimis. El devine astfel pentru omenire trimisul lui Dumnezeu. Daca cei
care il aud sunt intelepti, daca sunt intuitivi si intelegatori, ei il vor accepta. Daca sunt ignoranti si
materialisti, il vor respinge.