APARATURĂ ELECTRICĂ PENTRU SPAŢII INDUSTRIALE

CU PERICOL DE PRAF COMBUSTIBIL

ing. Vătavu Niculina

ing. Sicoi Sorin

1. Generalităţi
În majoritatea lor, prafurile combustibile prezintă pericol de incendiu, iar în amestec cu aerul în
anumite concentraţii şi în prezenţa unei surse de aprindere şi pericol de explozie. Existenţa acestui
pericol real a fost confirmată de evenimentele care au avut loc în unităţi economice de exemplu:
fabrici de nutreţuri, industria textilă, siderurgie, etc.
Deoarece în majoritatea cazurilor incendiile şi exploziile provoacă avarii cu efecte economice şi
sociale importante, este absolut necesar să fie luate măsuri corespunzătoare pentru prevenirea
unui astfel de pericol.
Riscul de incendiu şi explozie datorat prafului este mai puţin cunoscut decât cel existent în
cazul utilizării gazelor sau al lichidelor inflamabile. Din acest motiv se poate ajunge la o evaluare
eronată a situaţiei de pericol.
În ceea ce priveşte producerea unei explozii, ea poate avea loc numai dacă sunt satisfăcute
simultan următoarele condiţii:
- existenţa în cantităţi suficiente de scame sau prafuri combustibile;
- concentraţia lor în amestec cu aerul să fie la cel puţin concentraţia minimă explozivă;
- existenţa unei cantităţi periculoase de amestec potenţial exploziv;
- existenţa unei surse capabile de aprindere.
Pentru prevenirea pericolului de explozie şi/sau de incendiu, normele în vigoare indică
următoarele măsuri de protecţie:
- evitarea sau diminuarea substanţelor inflamabile şi combustibile care pot forma cu aerul
amestecuri potenţial explozive;
- prevenirea sau diminuarea posibilităţilor de formare a amestecurilor explozive în jurul
instalaţiilor electrice.
Aprinderea şi explozia propriu-zisă a prafului presupune existenţa simultană în acelaşi loc :
 a substanţei oxidabile la exterior;
 a agentului oxidant (oxigen suficient);
 a sursei de aprindere eficiente,
Explozia prafului se produce numai în cazul în care suplimentar condiţiilor amintite, se adaugă
următoarele:
 fineţea (granulaţia) prafului este sub 200 m;
 concentraţia prafului în nor se află în cadrul limitelor explozive.
Conform practicii industriale aprinderea şi explozia prafului se poate produce la următoarele
operaţii tehnologice;
 transportul mecanic al substanţelor organice şi deversarea acestora;
 măcinarea şi uscarea prafului organic;
 aspirarea şi pomparea prafului în instalaţiile de separare şi filtrare;
 pulverizarea uscată a produselor organice;
 şlefuirea metalelor uşoare şi a aliajelor acestora.
Zonarea este necesar să fie întocmită atât pentru instalaţiile noi, cât şi pentru cele existente. În
primul caz responsabilitatea revine specialiştilor tehnologi din institutele de proiectare, iar în al
doilea caz planul poate fi întocmit şi de specialişti tehnologi din unităţile industriale.
Zonarea trebuie să fie reexaminată şi adusă la zi ori de câte ori se produc modificări în instalaţii
şi/sau procesul tehnologic.
Instalaţiile şi echipamentele electrice, amplasate în locurile în care poate să apară o atmosferă
explozivă, fiind considerate ca o sursă potenţială de aprindere, trebuie să satisfacă anumite condiţii
specifice atât din punct de vedere constructiv, cât şi al utilizării.
1
 Conform SR EN 61241-14 se va asigura nivelul de securitate prescris dacă
aparatura electrică este utilizată la parametrii stabiliţi, şi este instalată şi întreţinută
conform codurilor de practică sau cerinţelor relevante, de exemplu în ceea ce priveşte
protecţia împotriva supracurenţilor, a scurtcircuitelor interne şi altor defecte electrice.
În particular, este esenţial ca severitatea şi durata unui defect intern sau extern să fie
limitată la valori care pot fi suportate de aparatura electrică fără ca aceasta să se
deterioreze.
Sunt disponibile diverse tehnici pentru protecţia la explozie a aparaturii electrice în arii
periculoase.În acest sens SR EN 61241-14 descrie aspectele de securitate ale acestor tipuri de
tehnici de protecţie la explozie şi specifică procedurile de instalare care trebuie adoptate. Este
foarte important ca procedurile de selectare şi instalare să fie corect urmate pentru a asigura
utilizarea în siguranţă a aparaturii electrice în arii periculoase.
Sunt specificate două metode diferite, A şi B, numai pentru „protecţia prin carcasă tD” şi sunt
destinate să asigure un nivel echivalent de protecţie. Ambele metode sunt utilizate în practică şi
cerinţele fiecăreia trebuie urmate fără a fi amestecate cerinţele pentru aparatură cu cerinţele
pentru selectare/instalare ale celor două practici. Acestea adoptă metodologii diferite, diferenţele
majore fiind cele redate mai jos:

Factori care determină apariţia riscului de explozie în ariile periculoase cu prafuri combustibile
Prafurile combustibile pot fi aprinse de următoarele surse:
- prin contactul cu suprafeţele aparaturii electrice care au o temperatură superioară temperaturii
de aprindere a prafului respectiv;
- prin arcuri sau scântei produse de părţile electrice ale aparaturii electrice (de exemplu perii,
contactoare, întrerupătoare, etc.);
- prin descărcarea unei sarcini electrostatice acumulate;
- prin energii radiante (de exemplu unde electromagnetice, radiaţii ionizante, ultrasunete, etc.);
- prin scântei mecanice de fricţiune şi impact sau încălziri ale aparaturii.

Proprietăţile prafului combustibil

Natura prafului reprezintă un factor hotărâtor în desfăşurarea exploziilor, caracteristicile prafului
(mărimea particulelor, umiditatea, temperaturile de aprindere în nor şi în strat, rezistivitatea)
influenţând atât modul de răspândire al acestuia în mediu, mărimea particulelor cât şi parametrii de
explozivitate.
Pentru realizarea securităţii împotriva prafurilor combustibile este necesară cunoaşterea
parametrilor principali de explozivitate a prafurilor care în amestec cu aerul pot genera atmosfere
explozive. Aceste caracteristici pentru principalele prafuri combustibile sunt prezentate în literatura
de specialitate.

Cantitatea de praf existentă în spaţiul tehnologic

Praful există în spaţiile tehnologice sub două forme: praf în suspensie şi praf depus.
Pericolul datorat depunerilor de praf se manifestă în două moduri, care sunt strâns legate între ele:

2
- Praful depus, pe/sau în aparatele şi utilajele electromecanice care au elemente cu suprafeţe
fierbinţi, precum şi pe alte suprafeţe fierbinţi cum sunt conductele de agenţi termici cu izolaţie
necorespunzătoare, etc., formează un strat termoizolant care nu permite disiparea căldurii în
mediu.
- Acumularea căldurii în stratul de praf duce la accelerarea bruscă a reacţiilor exoterme de oxidare,
ce se finalizează cu fenomenul de mocnire, pe suprafaţa stratului de praf apărând puncte de jar.
Aceste puncte de jar pot migra într-un strat de praf, la distanţe de zeci de metri şi unde întâlnesc o
substanţă inflamabilă pot declanşa incendii.
Majoritatea cauzelor care determină învolburarea prafului depus asigură şi sursa de aprindere a
suspensiei formate.
Depunerile de praf care au ajuns să mocnească prezintă un pericol deosebit. Acestea, în jurul
punctelor de jar de obicei, au o umiditate foarte mică şi la orice mişcare se ridică în suspensie.

Caracteristicile spaţiului tehnologic

Ca factor care influenţează pericolul de explozie, spaţiul tehnologic intervine în primul rând prin
volum. Se cunoaşte din cercetări că un volum de amestec exploziv de praf şi aer are efecte asupra
unui volum de 10 ori mai mare.
De aici rezultă una din măsurile de securitate care impune îndepărtarea prafului depus astfel ca
în cazul cel mai defavorabil de învolburare totală a depunerilor, concentraţia amestecului rezultat
să fie mai mică decât cea minimă explozivă. Volumul acestui amestec nu trebuie să depăşească
1/10 din volumul încăperii tehnologice.

2. Cerinţe de securitate pentru aparatura electrică utilizată în atmosfere potenţial

explozive de praf combustibil
În prezenţa prafurilor combustibile trebuie aplicate măsuri de protecţie pentru reducerea
probabilităţii exploziei datorită aprinderii prin arcuri şi scântei electrice, suprafeţe calde ale
aparaturii electrice, fie în serviciu normal fie în condiţii specifice de defect.
Un praf combustibil poate fi aprins de o aparatură electrică:
- de suprafeţele aparaturii care se încălzesc la o temperatură superioară temperaturii de
aprindere a prafului respectiv; Temperatura la care se aprinde un praf combustibil depinde de:
- proprietăţile prafului;
- forma sub care se află praful (nori sau strat);
- grosimea stratului depus;
- geometria sursei de încălzire.
- prin arcurile şi scânteile părţilor electrice (întrerupătoare, comutatoare, perii etc.)
- prin descărcarea unei sarcini electrostatice acumulate;
- prin energia radiantă (radiaţii electromagnetice);
- prin scântei mecanice sau de fricţiune sau încălzirea asociată aparaturii.
Pentru a evita riscurile de aprindere este necesar ca:
- temperatura suprafeţelor pe care se poate depune praf sau care pot fi în contact cu norul
de praf să fie menţinută sub valoarea temperaturii de aprindere a prafului considerat.
- toate părţile electrice care pot produce scântei sau toate părţile ce au o temperatură
superioară temperaturii de aprindere a prafului considerat:
- să fie cuprinse într-o capsulare care împiedică convenabil pătrunderea prafului sau
- să aibă circuite electrice cu energie limitată pentru a evita arcuri, scântei şi temperaturi
capabile să aprindă praful combustibil.
- toate celelalte surse de aprindere să fie evitate.
Pentru prevenirea pericolului de explozie cerinţele esenţiale de securitate sunt orientate în
două direcţii de bază, şi anume:
- prevenirea acumulărilor de praf combustibil precum şi menţinerea conţinutului acestuia, în
amestec cu aerul, sub valoarea limită considerată ca nepericuloasă;
- limitarea surselor de aprindere prin utilizarea de echipamente şi instalaţii în construcţie
specială (toate părţile electrice care pot produce scântei sau toate părţile care au o temperatură
superioară temperaturii de aprindere a prafului să fie protejate sau total protejate în capsulări sau
să aibă circuite electrice cu energie limitată).
Pot fi utilizate măsuri preventive ce au ca scop eliminarea riscului de apariţie
simultană a unei surse de aprindere şi a unei atmosfere explozive în aria

3
analizată.Problema poate fi abordată în unul din următoarele moduri, fiecare având
propriul domeniu de aplicare:
a) suprimarea sau evitarea condiţiilor periculoase;
b) utilizarea de aparatură electrică protejată la explozie;
c) condiţiile de control aplicate mijloacelor manuale, automate sau de procedură
prin care se previne apariţia simultană a unei atmosfere explozive şi a unei surse de
aprindere.
Deşi fiecare metodă de prevenire poate reprezenta o soluţia completă la o
anumită problemă, se permite utilizarea unei combinaţii de tehnici pentru a obţine
gradul necesar de securitate.
Pentru a se asigura securitatea pot fi aplicate diferite tehnici de protecţie la
explozie aparaturii sau unor părţi componente ale aparaturii. Aparatura electrică
protejată la explozie poate fi construită cu următoarele tipuri de protecţie
a) carcase rezistente la scântei, care exclud prezenţa prafului (Ex tD); carcase
conforme cu CEI 61241-1
b) aparatură încapsulată (Ex mD); aparatură încapsulată conform CEI 61241-18;
c) aparatură cu securitate intrinsecă (Ex iD) conform CEI 61241-11;
d) carcase presurizate (Ex pD); carcase presurizate conforme cu cerinţele
pentru arii periculoase, specificate în CEI 61241-2.
În cazul când se utilizează mai mult de o tehnică de protecţie la explozie, fiecare
parte relevantă a aparaturii sau sistemului trebuie să păstreze proprietăţile respectivei
tehnici.
În anumite cazuri, se poate obţine gradul de securitate necesar doar prin
adăugarea de metode şi condiţii de control. Astfel de metode pot include utilizarea de
proceduri şi/sau utilizarea de dispozitive de monitorizare cum ar fi dispozitivele de
control a presiunii, temperaturii sau debitului. În funcţie de gradul şi tipul de pericol
implicat, condiţiile asociate de control iniţiate de dispozitivul de monitorizare pot să
includă una din următoarele:
- deconectarea automată a sursei de alimentare;
- iniţierea automată a unei alarme, urmată de o procedură manuală de restabilire a
integrităţii
sistemului;
- o procedură manuală prin care unul sau altul dintre parametrii necesari pentru
condiţia de explozie este ţinut continuu sub control.

Prevenirea acumulărilor de praf combustibil

Acumularea căldurii în stratul de praf duce la apariţia fenomenului de mocnire care se manifestă
prin apariţia punctelor de jar la suprafaţa depunerilor. Depunerile de praf care au ajuns să
mocnească reprezintă un pericol deosebit, întrucât temperatura jarului activat de curenţii de aer
poate depăşi uşor 1000°C, ceea ce reprezintă o sursă sigură de aprindere a amestecurilor
explozive.
Pentru prevenirea acumulărilor de praf este necesar să se identifice condiţiile în care
echipamentele tehnologice pot conduce la formarea de amestecuri explozive praf-aer sau la
formarea de straturi de praf depus.
Ca măsură principală de prevenire, este necesară reducerea surselor de degajare a prafului printr-
o întreţinere corectă a echipamentelor tehnologice.

Surse de aprindere
Sursa termică de tipul suprafeţelor fierbinţi
Suprafeţele fierbinţi care iniţiază aprinderea amestecurilor de praf/aer sunt în general surse
mari, radiante. Particulele de praf sunt absorbante eficiente ale radiaţiilor calorice, iar cantitatea de
energie care ajunge la o particulă de praf depinde de unghiul solid sub care converg aceste
radiaţii. Aceste surse ridică temperatura particulelor, într-un volum mare, la valori la care acestea
la rândul lor pot emite energia calorică suficientă pentru declanşarea reacţiei în întregul sistem. Din
acest motiv, din punct de vedere al mecanismului de aprindere, în categoria suprafeţelor fierbinţi
se încadrează şi sursele de tip flacără deschisă, cele care rezultă în urma flăcărilor, arcurile
electrice şi topiturile de la procesele sudură, etc.
4
 Sursele de tip suprafaţă fierbinte, ale căror temperaturi superficiale sunt insuficiente pentru a
iniţia direct o aprindere sau explozie a unei suspensii de praf, pot iniţia însă fenomenul de mocnire
într-un strat de praf depus.
Stabilirea temperaturii de mocnire a prafurilor combustibile se face prin încercări de laborator,
pe strate de praf cu grosimea standard de 5mm. Temperatura de mocnire a unui praf scade cu
creşterea grosimii stratului; de aceea în cazuri deosebite se fac determinări de laborator şi pentru
grosimi mai mari de 5mm.
Sursele de tip scântei mecanice - de regulă se întâlnesc în echipamentele tehnologice de
sfărâmare, măcinare, în care împreună cu materialul supus măcinării pătrund şi impurităţi (pietre,
obiecte metalice, etc.). Acestea, la impactul cu corpurile de măcinare-sfărâmare pot da naştere la
scântei, care la rândul lor pot iniţia aprinderea suspensiei de praf preexistentă în astfel de
echipamente tehnologice.
Sursa de tip atmosferă caldă - Această sursă este întâlnită în focare ale unor cazane sau
uscătoare, în care combustibilul este refulat sub formă pulverulentă. În cazul întreruperii temporare
a alimentării cu praf, flacăra arzătorului se stinge, însă temperatura din focar se menţine încă mult
timp la temperaturi ridicate.
Sursele generate de defectele echipamentului electric - se grupează în această categorie doar
din punct de vedere al provenienţei; în general mecanismul lor de iniţiere a unei aprinderi sau
explozii se încadrează de fapt în unul din tipurile de surse amintite mai sus. Arcurile electrice,
elementele conductoare suprasolicitate, carcase supraîncălzite, etc, în general sunt surse de tip
suprafeţe fierbinţi.
Scânteile electrice pot proveni atât de la echipamente electrice neprotejate corespunzător, în
care se întrerupe un circuit electric în mod voit prin intermediul unui aparat de conectare, sau unde
întreruperea circuitului se produce în urma unui defect al echipamentului.
Descărcări ale acumulărilor de sarcini electrostatice - apar când nu se anticipează posibilitatea
acumulărilor de sarcini electrostatice.
În cazul surselor de aprindere prin scânteie trebuie amintit că energiile minime ale prafurilor
sunt de 10 până la de 100 ori mai mari decât ale gazelor sau ale vaporilor de lichide inflamabile.
Acumulări de sarcini electrostatice au loc peste tot unde se vehiculează pulberi: la măcinare,
clasare, amestecare, extragerea din fluxul de aer cu cicloane, filtre, etc.
Surse de radiaţii în spectrul optic - în special în cazul concentraţiei de radiaţie pot deveni surse
de aprindere a amestecurilor praf/aer, sau a straturilor de praf depus. De exemplu, lumina solară
poate iniţia o aprindere dacă radiaţiile sunt concentrate (prin intermediul unei oglinzi sau a unei
lentile).
Surse de unde ultrasonore - O mare parte a energiei eliberate de un emiţător ultrasonor este
absorbită de produsele solide sau lichide. Astfel se poate produce o încălzire în produsul afectat,
iar în cazuri extreme produsul poate fi încălzit peste temperatura de aprindere.
În prezenţa prafurilor combustibile trebuie aplicate măsuri de protecţie pentru reducerea
probabilităţii exploziei datorită aprinderii prin arcuri şi scântei electrice, suprafeţe calde, fie în
serviciu normal fie în condiţii specifice de defect.
Conform prevederilor normativelor, pentru prevenirea pericolului de explozie determinat de
prezenţa prafurilor combustibile, măsurile de bază sunt următoarele:
a) prevenirea pătrunderii prafului în interiorul capsulării aparaturii.
b) limitarea temperaturii de suprafaţă.
c) clasificarea ariilor periculoase în funcţie de posibilitatea prezenţei prafurilor combustibile.

a) Prevenirea pătrunderii prafului în interiorul capsulării aparaturii

În funcţie de condiţiile probabile de mediu (conform clasificării ariilor periculoase şi
conductibilităţii prafului) au fost adoptate două nivele de eficienţă a etanşărilor împotriva pătrunderii
prafului:
- capsulări protejate împotriva prafurilor;
- capsulări total protejate împotriva prafurilor.
Pentru verificarea condiţiilor de etanşare a capsulărilor se folosesc prevederile standardelor SR
EN 50281-1-1 şi SR EN 60529.
Verificarea etanşeităţii la praf
Verificarea gradului normal de protecţie asigurat de carcasa aparaturii electrice se efectuează
conform SR EN 60529-95.

5
 - pentru aparatura electrică protejată total împotriva pătrunderii prafului, capsularea trebuie să
satisfacă condiţiile impuse pentru IP 6X;
- pentru aparatura electrică protejată parţial împotriva pătrunderii prafului, capsularea trebuie să
satisfacă condiţiile impuse pentru IP 5X.
Prin elaborarea standardelor SR CEI 61241-1-1, respectiv SR EN 50281-1-1, în funcţie de
condiţiile probabile de mediu care se pot întâlni (conform clasificării ariilor şi conductivităţii
prafului) au fost adoptate două niveluri de eficienţă a etanşeităţii la praf: capsulări "protejate
împotriva prafului " şi "etanşe la praf ".
Conform specificaţiilor din SR EN 61242 -14 protecţia prin carcase se efectuează
conform metodelor A şi B.
Pentru tipul de protecţie “tD”, în acest standard sunt specificate două metode
diferite, ambele destinate să asigure un nivel echivalent de protecţie împotriva
aprinderii .
Carcase pentru metoda A şi toate celelalte aparaturi
Cerinţele referitoare la temperatură sunt următoarele:
• temperatura minimă de aprindere a stratului de praf determinată aşa cum este
specificat în CEI 61241-20-1;
• temperatura maximă de suprafaţă măsurată în situaţia lipsei prafului aşa cum se
specifică în CEI 61241-0;
• temperatura maximă admisibilă de suprafaţă pentru aparatura care are straturi de
praf cu grosimi până la 5 mm.
Carcase numai pentru metoda B
Cerinţele referitoare al temperatură sunt următoarele:
• temperatura minimă de aprindere a stratului de praf determinată aşa cum este
specificat în CEI 61241-20-1;
• temperatura maximă de suprafaţă măsurată în condiţiile unei pături de praf aşa cum
se specifică în CEI 61241-1;
• temperatura maximă admisibilă de suprafaţă pentru aparatura care are straturi de
praf cu grosimi până la 12,5 mm .

b) Limitarea temperaturii

Figura 1

Temperatura maximă de suprafaţă admisă pentru aparatura destinată utilizării în arii

periculoase cu prafuri combustibile depinde de natura prafului, dacă este prezent sub formă de nor
sau strat depus, de grosimea stratului şi de aplicarea unei marje de securitate după cum urmează:
- În prezenţa norilor de praf, temperatura maximă de suprafaţă nu trebuie să depăşească 2/3
din temperatura minimă de aprindere (în °C) a amestecului praf/aer considerat.

6
 - În situaţia în care straturile de praf nu depăşesc grosimea de 5 mm, temperatura maximă de
suprafaţă admisă trebuie să fie mai mică cu 75 K faţă de temperatura minimă de aprindere a
stratului de praf de 5 mm grosime.
- În situaţia în care straturile de praf au grosimi mai mari de 5 mm, dar până la 12,5 mm,
temperatura maximă de suprafaţă admisă pentru aparatura electrică trebuie să fie mai mică cu 25
K faţă de temperatura minimă de aprindere a stratului de praf de 12,5mm grosime.
- pentru prafuri combustibile care au temperatura de aprindere mai mare de 250 °C pentru
straturi de 5 mm grosime, temperatura maximă de suprafaţă pentru aparatura electrică se poate
determina utilizând graficul prezentat în SR EN 50281-1-2 redat mai jos. Temperatura de aprindere
a stratului de praf se determină conform SR EN 50281-2-1.
În situaţia în care temperatura de aprindere a stratului de praf de 5 mm grosime are o temperatură
mai mică de 250°C trebuie efectuate încercări de laborator pentru determinarea temperaturii
maxime de suprafaţă (a se vedea metoda prezentată mai jos).
Când straturile de praf sunt necontrolabile (au grosimi excesive pe partea superioară a
aparaturii sau când aparatura este în întregime scufundată în praf, datorită efectului de izolaţie,
temperatura de suprafaţă poate fi mult mai mică decât cea necesară. În acest sens se va consulta
anexa informativă pentru exemple de „straturi excesive” din SR EN 50281-1-2. Studiile de
laborator pot cuprinde încercări şi/sau metode de calcul recunoscute.
Având în vedere principalele caracteristici ale prafurilor combustibile (temperatura minimă de
aprindere a prafurilor combustibile în suspensie (nor) sau strat de praf de 5mm grosime; energia
minimă de aprindere; concentraţia minimă de explozie) şi analizând comparativ şi valorile
temperaturilor de aprindere a prafurilor combustibile, temperaturile maxime admise pe suprafaţa
aparaturii de SR EN 50014 şi temperaturile maxime admise pe suprafaţa aparaturii de SR EN
50281-1-2 s-a constatat că aparatura electrică a cărei temperatură de suprafaţă se încadrează în
clasa de temperatură:
- T6; T5 şi T4 (85°C; 100°C şi 135°C) asigură protecţia împotriva aprinderii atmosferei explozive cu
praf combustibil acoperitoare pentru toate prafurile luate în studiu;
- T3 şi T2 (200°C şi 300°C) nu pot asigura protecţia antiexplozivă decât pentru o parte din prafurile
luate în studiu;
- T1 (450°C) nu pot asigura protecţia antiexplozivă a prafurilor combustibile.
Suplimentar, conform prescripţiilor din SR EN 61241-14,straturile de praf
prezintă două proprietăţi datorate creşterii în grosime a stratului: o reducere a
temperaturii minime de aprindere şi o creştere a izolaţiei termice.
Temperatura maximă admisibilă de suprafaţă se determină prin deducerea
limitei de siguranţă din temperatura minimă de aprindere a prafului considerat, atunci
când este încercată conform metodelor specificate în CEI 61241-20-1 atât pentru nori
de praf cât şi pentru straturi de praf cu grosime până la 5 mm pentru tipul de protecţie
“tD”, metoda A şi toate celelalte tipuri de protecţie, şi 12,5 mm pentru tipul de
protecţie “tD” metoda B.
Pentru instalaţiile în care grosimea stratului este mai mare decât valorile
prezentate mai sus, temperatura maximă de suprafaţă trebuie determinată în special
referitor la grosimea stratului şi toate caracteristicile materialului(lor) utilizat(e).
Limitări de temperatură datorate prezenţei norilor de praf
Temperatura maximă de suprafaţă a aparaturii nu trebuie să depăşească două treimi
din temperatura minimă de aprindere în grade Celsius a amestecului praf/aer
considerat:
Limitări de temperatură datorate prezenţei straturilor de praf
Carcase pentru metoda A şi toate celelalte aparaturi pentru straturi de praf :
– Până la 5 mm grosime temperatura maximă de suprafaţă a aparaturii, când
aceasta e supusă încercării conform metodei fără-praf din CEI 61241-0 nu trebuie să
depăşească o valoare cu 75 °C mai scăzută decât temperatura minimă de aprindere
pentru o grosime de 5 mm a stratului de praf considerat:
– Peste 5 mm până la 50 mm grosime dacă există o posibilitate ca straturile de
praf mai mari de 5 mm să se depună pe aparatura conformă cu metoda A, trebuie
redusă temperatura maximă admisibilă de suprafaţă. Pentru îndrumare, sunt
prezentate în graficul de mai sus (figura 1) pentru grosimi crescătoare ale straturilor,
exemple ale reducerii temperaturii maxime admisibile de suprafaţă ale aparaturii
7
utilizate în prezenţa prafului având temperatura minimă de aprindere mai mare decât
250 °C pentru un strat de 5 mm.
– Pentru straturi de praf peste 50 mm (care nu pot fi evitate) în jurul părţilor
laterale şi la baza aparaturii, sau dacă aparatura este în totalitate scufundată în praf,
datorită efectului de izolare termică poate fi necesară o temperatură de suprafaţă
mult mai scăzută. Această cerinţă specială poate fi îndeplinită printr-un sistem de
limitare a puterii, cu sau fără controlul propriu al temperaturii, care trebuie
determinată conform cu CEI 61241-0.
Pentru instalaţii în care grosimea stratului este mai mare de 50 mm în cazul
carcaselor supuse metodei A şi tuturor celorlalte aparaturi, sau 12,5 mm pentru
carcase supuse numai metodei B, temperatura maximă de suprafaţă a aparaturii
poate fi marcată cu temperatura maximă de suprafaţă TL ca referinţă la adâncimea
permisă a stratului. Dacă aparatura este marcată TL pentru o grosime a stratului,
temperatura de aprindere a prafului combustibil, cu grosimea stratului L, trebuie
aplicată în locul lui T5 mm. Temperatura maximă de suprafaţă a aparaturii TL trebuie
să fie cu cel puţin 75 °C mai
mică decât temperatura de aprindere a prafului combustibil, la o grosime L a stratului.
Carcase numai pentru metoda B pentru straturi de praf cu grosimi până la 12,5
mm:
-Temperatura maximă de suprafaţă a aparaturii nu trebuie să depăşească o
valoare cu 25 °C mai mică decât temperatura minimă de aprindere pentru grosimea
stratului de praf considerat de 12,5mm
NOTĂ – temperatura maximă obţinută conform metodelor descries se consideră că
oferă o securitate echivalentă.

c) Clasificarea ariilor periculoase

Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a spaţiului tehnologic al uzinei sau
instalaţiei în funcţie de probabilitatea de apariţie a amestecurilor explozive de praf-aer şi a
straturilor de praf combustibil. Aceasta înlesneşte alegerea corespunzătoare a echipamentelor
electrice pentru utilizarea în condiţii de siguranţă în astfel de mediu cu pericol potenţial de explozie
ţinând cont de caracteristicile prafului.
Alegerea şi stabilirea domeniului de utilizare a echipamentelor electrice se va face în funcţie de
gradul de pericol la explozie al ariei, de temperatura de încălzire (T înc) a suprafeţelor care vin în
contact cu praful, care trebuie să fie cel mult egală cu cea maximă admisă de praful combustibil
(Tmax.admis) precum şi de natura prafului (de exemplu conductibil sau neconductibil).
Alegerea şi marcarea aparaturii electrice se face ţinând cont de gradul de pericol al ariei
periculoase Ex (conform tabelului 1 şi tabelului 2 din SR EN 50281-1-1, respectiv tabelul 3 din SR
EN 61241-14)redate mai jos.

Tabelul 1
Zona 20 Zona 21 Zone 22
Zona 22 cu praf conductor
IP 6X IP6X IP 5X
Marcaj II 1D Marcaj II 2D Marcaj II3D

Tabelul 2
Tip de praf Zona 20 Zona 21 Zona 22
Conductiv Categoria 1D Categoria 1D sau Categoria 1D
Limitări de temperatură datorită Categoria 2D IP 6X
prezenţei grosimilor necontrolabile sau
şi excesive Categoria 2D
Neconductiv Categoria 1D Categoria 1D sau Categoria 1D sau
Limitări de temperatură datorită Categoria 2D Categoria 2D
prezenţei grosimilor necontrolabile sau
şi excesive Categoria 3D

8
 Conform SR EN61241-14 aparatura electrică selectată pentru utilizare într-o
zonă periculoasă cu praf combustibil trebuie să fie protejată prin unul sau o
combinaţie a următoarelor tipuri de protecţie la explozie pentru a asigura securitatea
aparaturii electrice:
a) carcase rezistente la scântei, care exclud prezenţa prafului (Ex tD); carcase
conforme cu SR EN 61241-1;
b) aparatură încapsulată (Ex mD); aparatură încapsulată conform CEI 61241-18;
c) aparatură cu securitate intrinsecă (Ex iD) conform CEI 61241-11;
d) carcase presurizate (Ex pD); carcase presurizate conforme cu cerinţele
pentru arii periculoase,specificate în CEI 61241-2.
Aparatura electrică pentru zonele 20, 21 şi 22 este destinată pentru utilizare
într-o temperatură ambiantă în domeniul –20 °C până la +40 °C, exceptând cazul când
este marcată corespunzător.
Selectarea aparaturii conform tipului de protecţie
Aparatura trebuie proiectată şi încercată pentru a satisface cerinţele relevante
ale diferitelor părţi din SR EN 61241, aşa cum a fost prezentat. Temperatura maximă
de suprafaţă trebuie să se încadreze în limitele date, depinzând de acumularea
posibilă a straturilor de praf şi, pentru tipul de protecţie “tD” conform metodei A sau
metodei B aşa cum se prezintă în tabelul de mai jos.

Tabelul 3 – Selectarea aparaturii conform tipului de protecţie

Protecţia împotriva scânteilor periculoase (incendiare)

Pericolul datorat părţilor aflate sub tensiune
În vederea evitării formării scânteilor care pot să aprindă atmosfera cu praf combustibil,
trebuie prevenită posibilitatea contactului accidental cu părţile neizolate aflate sub tensiune, altele
decât părţile cu securitate intrinsecă. Pericolul datorat părţilor conductoare expuse şi părţilor
conductoare neesenţiale.
Principiile de bază de care depinde securitatea sunt limitarea curenţilor de defect de punere
accidentală la pământ (amplitudinea şi/sau durata) în rame sau carcase şi prevenirea apariţiei
potenţialelor ridicate în conductoarele de egalizare a potenţialelor.
NOTĂ - Deoarece nu există cerinţe armonizate pentru sistemele electrice cu tensiuni peste 1 000
V current alternativ valoare efectivă / 1 500 V curent continuu, trebuie aplicate normele naţionale.
Cu toate că nu este practic posibil să fie cuprinse toate sistemele posibile, următoarele ce
rinţe se aplică sistemelor electrice, altele decât cele cu securitate intrinsecă, pentru utilizare în
zonele 20, 21 şi 22, până la 1 000 V curent alternativ valoare efectivă / 1 500 V curent continuu.

3.Scheme de distribuţie a energiei, tratarea neutrului N şi folosirea conductorului de

protecţie PE
Sistem tip TN
Dacă se utilizează un sistem energetic de tip TN, în zona periculoasă acesta trebuie să fie
de tipul TNS(cu neutrul separat şi conductor de protecţie PE), de exemplu neutrul şi conductorul

9
de protecţie nu trebuie să fie legate împreună, sau combinate într-un singur conductor, în zona
periculoasă. În orice punct la tranziţia de la TN-C la TN-S, conductorul de protecţie trebuie să fie
conectat printr-un sistem de egalizare a potenţialelor în zona nepericuloasă.
NOTĂ - Trebuie acordată atenţie la monitorizarea scurgerilor dintre conductorul neutru şi
conductorul PE din interiorul zonei periculoase.
Sistem tip TT
Dacă este utilizat un sistem de tip TT în zona 20 sau 21 (legături separate la pământ pentru
sistemul energetic şi părţile conductoare expuse), atunci acesta trebuie protejat printr-un dispozitiv
de protecţie împotriva curenţilor reziduali.
NOTĂ - Acolo unde rezistivitatea solului este ridicată, un astfel de sistem nu este acceptat.
Sistem tip IT
Dacă se utilizează un sistem tip IT(neutru izolat faţă de pământ sau legat la pământ printr-o
impedanţă), trebuie asigurat un dispozitiv de monitorizare pentru a indica primul defect de punere
la pământ.
NOTĂ - Poate fi necesară o legătură locală la masă, cunoscută ca legătură suplimentară de
egalizare a potenţialelor.
Sisteme TFJS şi TFJP
Părţile aflate sub tensiune ale circuitelor TFJS nu trebuie să fie legate la pământ, sau
la părţile aflate sub tensiune sau la conductoarele de protecţie care sunt părţi ale altor
circuite.Dacă circuitele sunt legate la pământ, circuitul de legare la pământ şi oricare părţi
conductoare expuse trebuie legate la un sistem general de egalizare a potenţialelor. Dacă
circuitele nu sunt legate la pământ, orice părţi
conductoare expuse pot fi legate la pământ (de exemplu pentru compatibilitate electromagnetică)
sau lăsate nelegate la pământ.
Egalizarea potenţialelor
Egalizarea potenţialelor este necesară pentru instalaţiile din arii periculoase. Pentru
sistemele TN, TT şi IT, toate părţile conductoare expuse şi neesenţiale trebuie legate la sistemul
de legare echipotenţială la masă. Sistemul de legare poate include conductoare de protecţie, ţevi
metalice,mantale metalice pentru cabluri, conductoare de armare din oţel şi părţi metalice ale
structurilor, dar nu trebuie să includă conductoarele neutre. Conexiunile trebuie asigurate împotriva
autoslăbirii.
Părţile conductoare expuse nu trebuie să fie conectate separat la sistemul de legare
echipotenţială dacă sunt fixate ferm la şi sunt în contact metalic cu părţile componente sau
conductele care sunt conectate la sistemul de legare echipotenţială. Părţile conductoare
neesenţiale, care nu reprezintă o parte componentă a structurii instalaţiei electrice nu este necesar
să fie conectate la sistemul de legare echipotenţială, dacă nu există nici un pericol referitor la
deplasare tensiunii, de exemplu ramele uşilor şi ferestrelor.
Carcasele metalice ale aparaturii cu tip de protecţie securitate intrinsecă nu este nevoie să
fie conectate la sistemul de egalizare a potenţialelor, decât dacă acest lucru este necesitat prin
documentaţia aparaturii sau pentru a preveni acumularea de sarcini electrostatice. Instalaţiile cu
protecţie catodică nu trebuie conectate la sistemul de egalizare a potenţialelor decât dacă sistemul
este special proiectat pentru acest scop.
NOTĂ - Egalizarea potenţialelor dintre vehicule şi instalaţiile fixe poate necesita montaje speciale,
de exemplu acolo unde se utilizează flanşele izolate pentru conectarea conductelor.
Nu este necesară legarea carcaselor separat la sistemul de egalizare a potenţialelor în
cazul în care carcasa este fixată sigur şi este în contact metalic cu părţile componente sau
sistemul de conducte care sunt conectate la sistemul de egalizare a potenţialelor.
Se recomandă adoptarea unor măsuri adecvate de precauţie pentru a minimiza riscul de
coroziune în punctele de legare a conductoarelor pentru egalizarea potenţialelor.
Legare temporară la masă
Se recomandă ca legătura finală a unei conexiuni de legare temporară la masă să fie realizată fie
– într-o arie nepericuloasă,
– utilizând o legătură corespunzătoare pentru aria periculoasă, sau
– utilizând o procedură documentată care minimizează riscul scânteierii.
Pentru punerea temporară la masă, rezistenţa dintre părţile metalice poate fi mai mare decât cea
corespunzătoare unei secţiuni transversale din cupru de 10 mm2.

10
NOTĂ - Exemple ale punerii temporare la masă includ şi pe cel corespunzător unei canistre sau
unui vehicul.
Legarea la masă a carcaselor metalice, conductelor de protecţie, mantalelor şi
armăturilor
Continuitatea metalică dintre carcasele metalice şi conducta de protecţie, sau armătură,
sau mantalele cablului şi armătură, sau dintr-o parte în alta a oricărei îmbinări în conducta de
protecţie sau armătură, sau mantalele cablului şi armătură, trebuie asigurată prin integritatea
proprie a îmbinării. Dacă este necesară o conexiune exterioară la masă, aceasta trebuie racordată
direct dintr-o parte în alta a îmbinării pentru a evita riscul introducerii unei căi cu impedanţă
caracteristică ridicată.
Electricitate statică
La proiectarea instalaţiilor electrice, trebuie luate măsuri pentru a reduce efectele
electricităţii statice la un nivel sigur.
NOTĂ - În absenţa standardelor CEI sau EN referitoare la protecţia împotriva electricităţii statice,
trebuie respectate standardele naţionale sau alte standarde.
Radiaţie electromagnetică
La proiectarea instalaţiilor electrice, trebuie luate măsuri pentru a reduce efectele radiaţiei
electromagnetice la un nivel sigur.
NOTĂ - În absenţa standardelor CEI referitoare la protecţia împotriva radiaţiei electromagnetice,
trebuie respectate standardele naţionale sau alte standarde.
Protecţie împotriva trăsnetelor
La proiectarea instalaţiilor electrice, trebuie luate măsuri pentru a reduce efectele
trăsnetelor la un nivel sigur (a se vedea CEI 61024-1 şi CEI 61024-1-1).
Protecţia catodică a părţilor metalice
Părţile metalice cu protecţie catodică amplasate în ariile periculoase sunt părţi conductoare
neesenţiale aflate sub tensiune, care trebuie considerate potenţial periculoase (în special dacă
sunt realizate prin metoda de imprimare în curent), în ciuda potenţialului lor negativ scăzut. În zona
20 nu trebuie asigurată nici o protecţie catodică pentru părţile metalice decât dacă acest lucru este
special proiectat pentru această aplicaţie.
Elementele izolatoare necesare pentru realizarea protecţiei catodice, de exemplu
elementele izolatoare din conducte sau căi ferate, ar trebui amplasate pe cât posibil în afara zonei
periculoase. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie respectate cerinţele naţionale.
NOTĂ - În absenţa standardelor CEI şi EN referitoare la protecţia catodică, trebuie respectate
standardele naţionale sau alte standarde.
Protecţia electrică
Cerinţele nu sunt aplicabile circuitelor cu securitate intrinsecă.Instalaţia electrică trebuie
protejată împotriva suprasarcinilor şi faţă de efectul dăunător al scurtcircuitelor şi defectelor de
punere accidentală la pământ. Toate aparaturile electrice trebuie protejate împotriva efectelor
dăunătoare ale scurtcircuitelor şi defectelor de punere accidentală la pământ.
În cazurile în care deconectarea automată a aparaturii electrice poate introduce un risc mai
periculos decât cel care ia naştere din riscul generat numai de aprindere, un dispozitiv de alarmare
(sau dispozitive) pot fi utilizate ca o alternativă la deconectarea automată, asigurându-se că
funcţionarea dispozitivelor de alarmare (sau dispozitivelor) este evidentă imediat în vederea
adoptării măsurilor imediate pentru remediere.
Amplasarea echipamentului de protecţie şi control
Echipamentul de protecţie şi control trebuie amplasat într-o arie nepericuloasă, exceptând
cazul în care este protejat printr-un tip de protecţie la explozie adecvat.
Dispozitivele de protecţie la scurtcircuit şi la defectele de punere la pământ trebuie să fie
astfel încât să fie prevenită reanclanşarea automată în condiţii de defect.
Protecţia maşinilor electrice rotative
Maşinile electrice rotative trebuie protejate suplimentar împotriva suprasarcinilor, cu
excepţia cazului în care acestea pot rezista continuu, fără a se încălzi peste limita permisă, la
curentul de pornire, la tensiunea şi frecvenţa nominală sau, în cazul generatoarelor, la curentul de
scurtcircuit. Dispozitivul de protecţie la suprasarcină trebuie să fie:
a) un dispozitiv dependent de curent, cu temporizare, care monitorizează toate cele trei
faze, reglat
la cel mult valoarea curentului de nominal al maşinii, care va acţiona în 2 h sau mai puţin la o

11
valoare de 1,20 ori curentul reglat şi nu va acţiona într-un interval de 2 h la o valoare de 1,05 ori
curentul reglat, sau
b) un dispozitiv pentru controlul direct al temperaturii prin senzori de temperatură
încorporaţi, sau
c) un alt dispozitiv de securitate sau siguranţă echivalent.
Pierderea fazei de la alimentarea cu energie electrică
Trebuie luate măsuri de prevenire pentru a evita funcţionarea aparaturii electrice (de
exemplu motoarele trifazate) la pierderea unei faze de la alimentarea cu energie electrică din
această cauză putând apărea supraîncălzirea.
Protecţia transformatoarelor
Transformatoarele trebuie protejate suplimentar împotriva suprasarcinilor exceptând cazul
în care ele pot să reziste continuu, fără o încălzire nepermisă, curentului de scurtcircuit din
înfăşurarea secundară, când înfăşurarea primară este alimentată la tensiunea şi frecvenţa
nominală, sau dacă nu se prevede nici o suprasarcină ca rezultat al sarcinilor conectate.
Deconectare şi separare electrică în caz de urgenţă
Într-un punct sau puncte adecvate din afara ariei periculoase trebuie să existe unul sau mai
multe mijloace de deconectare în caz de urgenţă a surselor de alimentare cu energie electrică din
aria periculoasă. Aparatura electrică ce trebuie să continue să funcţioneze pentru a preveni
apariţia unor pericole suplimentare trebuie să fie într-un circuit separat şi nu trebuie să fie inclusă
în circuitul cu deconectarea în caz de urgenţă.
Pentru a permite desfăşurarea în siguranţă a activităţii, trebuie asigurate mijloace
corespunzătoare de separare (de exemplu separatoare, siguranţe fuzibile şi manete) pentru
fiecare circuit sau grup de circuite pentru a include toate conductoarele din circuit şi neutrul.
Trebuie prevăzută o etichetă în imediata vecinătate a fiecărui mijloc de separare pentru a
permite identificarea rapidă a circuitului sau grupului de circuite controlate în acest mod.
NOTĂ - Se recomandă adoptarea unor măsuri eficiente (de exemplu mijloace de separare
capabile să fie blocate în poziţia DESCHIS) sau tehnici pentru a preveni restabilirea alimentării cu
energie electrică a aparaturii în timp ce se menţine riscul expunerii la o atmosferă explozivă a
conductoarelor neprotejate aflate sub tensiune.
Instalaţii electrice
Sisteme de cabluri pentru zona 20
În zona 20 se pot utiliza cablurile destinate sistemelor cu securitate intrinsecă definite în
CEI 61241-11. De asemenea sunt supuse aprobării la nivel naţional cablurile din tuburile metalice,
şi accesoriile pentru metoda de protecţie adecvată ariei în care se vizează a fi instalate.
Sisteme de cabluri pentru zona 21 şi zona 22
În zona 21 şi zona 22 pot fi utilizate cabluri în tuburi înfiletate, solide sau cu racorduri
sudate şi cabluri care sunt constructiv convenabil protejate împotriva deteriorãrilor mecanice şi
care sunt etanşe la praf).
Este bine sã se prevadă treceri de cabluri astfel încât cablurile sã nu fie expuse la efecte de
frecare şi de formare a electricităţii statice în urma trecerii prafului. Trebuie luate mãsuri de
precauţie pentru a impiedica acumularea de electricitate staticã pe suprafaţa cablurilor.
Trecerile de cabluri trebuie prevăzute, cu acces pentru curăţire, astfel ca un minim de praf
depus sã poată fi înlăturat . În caz de utilizare a cofretelor , conductelor, tuburilor sau canalelor
pentru trecerea cablurilor, este bine sã se ia mãsuri de precauţie pentru a împiedica depunerea
sau trecerea prafului combustibile.
Intrările de cabluri într-o aparaturã trebuie sã menţină integritatea capsulãrii (IP54 sau după
caz IP65)
În caz de utilizare a accesoriilor (de exemplu cutii de racordare) pentru racordarea
cablurilor şi a aparatelor, ele trebuie sã aibă un tip de capsulare adaptat zonei de aplicare.
În măsura în care se poate, cablurile care nu sunt asociate zonelor periculoase e bine sã
nu le traverseze. Dacã traversarea este inevitabilã , se aplicã acestor cabluri specificaţiile
prezentului curs
În locurile în care straturi de praf se pot forma pe cabluri şi pot perturba circulaţia aerului,
trebuie avut grijã sã se reducă intensitatea curentului care circulã, în special în cazul prezenţei
prafurilor cu o temperaturã joasã de aprindere.

12
 În locurile unde cablurile traversează o pardosealã, un perete, o îngrăditură sau un plafon,
care formează o barierã pentru praf, e bine sã se prevadă orificii de trecere, de o manierã care sã
oprească acumularea prafului combustibil.
Cabluri pentru aparatura fixă
Pentru instalaţiile fixe se utilizează cablurile cu izolaţie minerală şi manta metalică, cablurile
cu manta termoplastică, cablurile cu manta termorigidă sau cablurile cu manta din elastomeri .
Pentru racorduri de aparate fixe care pot fi uneori deplasate pe distanţe mici ( de exemplu
motoare pe glisiere), e bine sã se prevadă cabluri care sã permită mişcarea necesarã fără
deteriorare, sau se poate folosi un tip de cablu prevăzut pentru aparate mobile. Acolo unde
cablajul fix nu este de un tip care sã permită mişcarea necesarã, trebuie prevăzute cofrete de
racord protejate convenabil, care sã permită racordul între cablajul fix şi cablajul aparatului. Dacã
se folosesc tuburi metalice flexibile, acestea şi accesoriile lor trebuie construite astfel încât sã se
evite orice deteriorare la cabluri decurgând din utilizarea lor. O legare la pământ sau o continuitate
electricã corespunzătoare trebuie menţinută; tuburile flexibile nu trebuie sã constituie singurul
mijloc de legare la pământ.Tuburile flexibile trebuie sã fie etanşe la praf şi folosirea lor nu trebuie
sã afecteze integritatea capsulãrii aparaturii respective.
Cabluri flexibile
În ariile periculoase cablurile flexibile trebuie selectate dintre următoarele:
– cabluri obişnuite cu manta din cauciuc rigid;
– cabluri flexibile obişnuite cu manta din policloropren;
– cabluri flexibile pentru condiţii grele cu manta din cauciuc rigid;
– cabluri flexibile pentru condiţii grele cu manta din policloropren;
– cabluri cu izolaţie din plastic având o construcţie la fel de robustă ca şi cablurile flexibile pentru
condiţii grele cu manta din cauciuc rigid.
Pentru conexiunile terminale la aparatura fixă care poate necesita să fie deplasată pe o
distanţă scurtă la anumite perioade de timp (de exemplu motoare pe şine de ghidare), cablurile
trebuie montate astfel încât să permită deplasarea necesară fără a deteriora cablul. Poate fi utilizat
fie acesta fie unul dintre tipurile de cabluri adecvate pentru utilizare cu aparatura transportabilă.
Trebuie asigurate cutii terminale protejate corespunzător pentru conectarea cu instalaţia fixă, şi
instalaţia până la aparatură, în cazul în care însăşi instalaţia fixă nu este de un tip corespunzător
pentru a permite deplasarea necesară. Dacă se utilizează o tubulatură metalică flexibilă, atât
tubulatura cât şi accesoriile sale trebuie construite astfel încât deteriorarea cablului ca o consecinţă
a utilizării sale să fie evitată. Se recomandă ca legătura adecvată la pământ sau la masă să fie
menţinută; se recomandă ca tubulatura flexibilă să nu fie singurul mijloc de legare la pământ.
Tubulatura flexibilă trebuie să fie etanşă la praf şi utilizarea sa nu trebuie invalideze integritatea
carcasei aparaturii la care este legată.
Cabluri pentru aparatura portabilă şi transportabilă
Aparatura electrică portabilă şi transportabilă trebuie să aibă cabluri pentru condiţii grele cu
manta din policloropren sau alt material elastomeric sintetic echivalent, cabluri pentru condiţii grele
cu manta din cauciuc rigid, sau cabluri având o construcţie robustă echivalentă. Conductoarele
trebuie să aibă o arie minimă a secţiunii transversale de 1,0 mm2. Dacă este necesar un conductor
pentru protecţie electrică, acesta ar trebui izolat separat într-o manieră similară celorlaltor
conductoare şi ar trebui încorporat în mantaua cablului de alimentare.
Aparatura electrică portabilă a cărei tensiune nominală nu depăşeşte 250 V faţă de pământ
şi al cărei curent nominal nu depăşeşte 6 A poate avea cabluri obişnuite cu manta din
policloropren sau alţi elastomeri sintetici echivalenţi, cabluri obişnuite cu manta din cauciuc rigid,
sau cabluri având o construcţie la fel de robustă. Aceste cabluri nu sunt permise pentru aparatura
electrică portabilă expusă la solicitări mecanice intense, de exemplu, lămpi de mână sau
întrerupătoare cu pedală.
Dacă, pentru aparatura electrică portabilă şi transportabilă, în cablu este
încorporată o armătură metalică flexibilă sau un ecran, acesta nu trebuie utilizat ca şi
singurul conductor de protecţie. Cablul se recomandă să fie adecvat pentru montajele
de protecţie ale circuitului, de exemplu acolo unde monitorizarea legăturii la pământ
este utilizată se recomandă includerea numărului necesar de conductoare. Dacă nu
este nevoie ca aparatura să fie legată la pământ, cablul poate include un ecran
metalic flexibil legat la pământ suplimentar la conductorul PE.

13
 Într-o arie periculoasă, capetele fiecărui conductor neutilizat din cablurile
multiconductoare trebuie fie legat la pământ fie izolat corespunzător prin mijloace
adecvate. Nu este recomandată izolarea numai cu bandă de izolat.
Protecţia cablului
Se recomandă ca sistemele de cabluri şi accesoriile să fie instalate, în măsura în
care este posibil, în poziţia care va preveni expunerea lor la deteriorări mecanice şi la
coroziune sau influenţe chimice (de exemplu solvenţi), şi la efectul încălzirii sau
radiaţiilor UV. Dacă nu se poate evita expunerea de această natură, trebuie adoptate
măsuri adecvate problemei sau selectarea cablurilor corespunzătoare.
Exemplele privind măsurile de protecţie pentru minimizarea riscului de
deteriorare mecanică cuprind utilizarea cablurilor armate, ecranate, cu manta din
aluminiu laminat, cu izolaţie minerală, cu manta metalică sau semirigidă, sau instalaţii
de cabluri în conducte, sau capace de fixare pentru protecţia lor împotriva luminii
soarelui.
Acolo unde cablurile sau sistemele de ţevi pot fi supuse la vibraţii, acestea
trebuie proiectate pentru a rezista la vibraţii sau deteriorări.
Sisteme de tuburi pentru zonele 20, 21 şi 22
În absenţa standardelor CEI pentru tuburi, trebuie respectate standardele
naţionale sau alte
standarde. Dacă sistemul de tuburi este utilizat ca şi conductor de protecţie,
îmbinarea filetată trebuie să fie adecvată pentru transportul curentului de defect care
ar trece când circuitul este protejat corespunzător prin siguranţe fuzibile sau
întreruptoare.
În cazul în care tubul este instalat într-o arie corozivă, materialul din care este
realizat tubul trebuie să fie rezistent la coroziune sau tubul trebuie să fie protejat
corespunzător împotriva coroziunii. Trebuie evitată combinaţia de metale care poate
conduce la coroziune galvanică.
Cablurile monoconductoare sau multiconductoare izolate, fără manta, pot fi
utilizate în conducte de protecţie. Totuşi, dacă tubul conţine trei sau mai multe cabluri,
aria totală a secţiunii transversale a cablurilor, inclusiv izolaţia, nu trebuie să fie mai
mare decât 40 % din secţiunea transversală a tubului. Pe distanţe mari, carcasele cu
cabluri trebuie prevăzute cu dispozitive corespunzătoare de drenare pentru a asigura
drenarea adecvată a condensului. Suplimentar, izolaţia cablului trebuie să prezinte o
rezistenţă adecvată la apă.
Pentru a îndeplini gradul de protecţie necesitat de carcasă, poate fi necesară
etanşarea între tub şi
carcasă (de exemplu prin intermediul unui semering sau dispozitiv de etanşare filetat).
NOTĂ - Acolo unde tubul este singurul mijloc prin care se asigură continuitatea
legăturii la pământ, dispozitivul de etanşare filetat nu trebuie să reducă eficacitatea
traseului de legare la pământ.
Îmbinările sistemelor de tuburi (conducte)
Îmbinările dintre carcasă şi părţile detaşabile cum ar fi capacele, plăcuţele de
inspecţie, etc. trebuie să fie îmbinări cu garnitură, îmbinări filetate, îmbinări cu cep,
îmbinări cu flanşă, sau o combinaţie a acestora.
Acolo unde se utilizează îmbinări cu flanşă plane sau îmbinări cu garnitură,
trebuie utilizat un număr suficient de buloane sau şuruburi de fixare, sau alte tipuri de
dispozitive de strângere, pentru a se asigura că flanşele se suprapun pe toată
suprafaţa de îmbinare. Îmbinările dintre tub şi cutia terminală a aparaturii trebuie să
fie conformă cu cerinţele din specificaţiile aparaturii şi trebuie, ca o cerinţa minimă, să
fie îmbinări cu garnitură, îmbinări filetate, îmbinări cu cep,îmbinări cu flanşă, sau o
combinaţie a acestora.
Îmbinările filetate trebuie să aibă un număr adecvat de filete pentru a asigura
gradul de protecţie al carcasei (cel puţin cinci filete cilindrice sau trei filete conice). Poate fi
utilizat un element de etanşare dacă se adoptă măsuri de precauţie pentru asigurarea
continuităţii sistemului de egalizare a potenţialelor.
Acumulare de sarcini electrostatice

14
Traseul cablurilor trebuie astfel amplasat încât cablurile să nu fie expuse efectelor de
frecare şi
acumulare a sarcinilor electrostatice datorită trecerii prafului. Trebuie adoptate măsuri
de precauţie
pentru a preveni acumularea de sarcini electrostatice pe suprafaţa cablurilor.
Acumularea prafului
Traseul cablurilor trebuie astfel amplasat încât cablurile să acumuleze o
cantitate minimă de praf în straturi în timp ce sunt accesibile pentru curăţare. Acolo
unde sunt utilizate canale de cabluri, conducte, ţevi sau şanţuri pentru introducerea
cablurilor, trebuie adoptate măsuri de precauţie pentru prevenirea trecerii sau
depunerii prafului combustibil în asemenea locuri. Acolo unde este posibil ca straturile
de praf să se formeze pe cabluri şi să stânjenească circulaţia aerului, trebuie acordată
atenţie reducerii capacităţii de transport a curentului nominal a cablurilor, în special
dacă sunt prezente prafuri cu o temperatură minimă de aprindere scăzută.
Intrări pentru cablu şi tub
Întrările de cablu şi de tub trebuie construite şi fixate astfel încât ele să nu
altereze caracteristicile specifice tipului de protecţie al aparaturii electrice pe care
sunt montate pentru gama de dimensiuni de cablu specificată de producătorul
intrărilor de cablu.
Fixarea ţevii
Intrarea prin ţeavă trebuie realizată fie prin înşurubarea în găurile filetate fie
prin blocare în găuri netezi, aşa cum se prevede pentru aparatură:
– în peretele carcasei; sau
– într-o placă adaptoare destinată a fi fixată în sau pe pereţii carcasei; sau
– într-o cutie de stopare corespunzătoare, integrată în sau ataşată la peretele
carcasei.
Elemente de obturare
Elementele de obturare, destinate închiderii deschiderilor din pereţii aparaturii
electrice atunci când nu sunt echipate cu intrări de cablu sau de ţeavă, trebuie,
împreună cu peretele carcasei aparaturii, să îndeplinească cerinţele tipului specific de
protecţie considerat. Mijloacele prevăzute pentru aceasta trebuie să fie astfel încât
elementul de obturare să poată fi desfăcut numai cu ajutorul unei scule.
În aria periculoasă cu praf combustibil nu trebuie instalate următoarele sisteme
de cabluri:
– conductoare neizolate;
– conductoare simplu izolate fără nici o altă protecţie;
– sisteme de cabluri cu închidere prin pământ (ESR) cu manta a cărei izolaţie nu
este echivalentă cu izolaţia dublă;
– sisteme de bare colectoare;
– instalaţii electrice aeriene;
– instalaţii cu închidere prin pământ cu un singur fir;
– reţele pentru căi ferate cu tensiuni joase şi foarte joase;
– cabluri cu mantale a căror rezistenţă la tracţiune este mai mică decât:
materiale termoplaste:• policlorură de vinil (PVC), 12,5 N/mm2
• polietilenă, 10,0 N/mm2
materiale elastomerice:• policloropren,
• polietilenă clorosulfonată sau polimeri similari, 10,0
N/ mm2
exceptând cazul în care sunt instalate în tub.
NOTĂ - Aceste cabluri sunt cunoscute sub denumirea de cabluri “care se rup uşor”.
Deasupra ariei periculoase trebuie acordată atenţie pentru a asigura
prevenirea oricărui efect negativ asupra ariei periculoase al oricăror surse de
aprindere de deasupra ariei periculoase.
NOTA 1 - Următoarele sisteme de cabluri nu trebuie instalate deasupra ariei
periculoase:
• conductoare neizolate;

15
• circuite deschise;
• reţele de cabluri aeriene;
• reţele pentru căi ferate cu tensiuni joase şi foarte-joase
NOTA 2 - Acolo unde aparatura electrică este instalată deasupra ariei periculoase,
trebuie prevenită căderea oricărei surse de aprindere în aria periculoasă.

Echipamente utilizate în zona 21

În zona 21 se pot folosi numai echipamente şi circuite cu mod de protecţie cu securitate
intrinsecă ia grupa II, conform SR EN 50 014, având contactele electrice din zona cu praf protejate
în carcase IP 65 (IP6X) sau sisteme electrice certificate special pentru zona 21.
Echipamente utilizate în zona 22
În zona 22 sunt permise următoarele tipuri de protecţie pentru echipamentele electrice :
a) securitate intrinsecă ia grupa II având contactele electrice din zona cu praf protejate în
carcasa IP 65 (IP6X);
b) capsularea presurizată;
c) aparate protejate în carcase IP 54 (IP 65, în cazul prafurilor bune conducătoare de
electrcitate), temperatura la suprafaţa carcaselor va avea valoarea cea mai mică rezultată din
condiţiile menţionate mai sus.

4.Verificarea instalaţiilor electrice în zonele cu pericol de prafuri combustibile

Verificarea instalaţiilor electrice din zonele cu pericol de prafuri combustibile are ca scop să
stabilească:
- dacă instalaţiile corespund prevederilor din normativele şi standardele pentru instalaţii
electrice;
- dacă instalaţiile sunt corespunzătoare pentru folosire în prezenţa prafurilor combustibile,
conform prezentelor cerinţe.
Verificarea instalaţiilor electrice se va face :
- înainte de punerea lor în funcţiune;
- cu ocazia unor modificări aduse instalaţiei electrice sau chiar instalaţiilor tehnologice dacă
prin aceasta se modifică clasificarea ariilor periculoase;
- periodic în funcţie de condiţiile locale.
Verificările specifice, iniţiale şi periodice pentru instalaţiile din arii periculoase sunt indicate
în documentele de referinţă menţionate.
Verificarea din punct de vedere al respectării cerinţelor de securitate privind instalaţiile
electrice se va face la fel ca pentru instalaţiile electrice din ariile fără pericol de explozie.
Verificarea instalaţiilor electrice din arii periculoase se va face de către o persoană calificată
şi autorizată care şi-a însuşit prevederile prezentelor cerinţe de securitate.
Pentru toate instalaţiile electrice se va verifica:
- starea legăturilor la pământ a aparatelor electrice şi a utilajelor tehnologice precum şi a
şuntărilor pentru flanşe (unde acestea sunt cerute);
- starea conexiunilor electrice;
- rezistenţa izolaţiei;
- reglajul protecţiilor;
- montarea tuturor capacelor la aparate, doze, corpuri de iluminat, asigurându-se protecţia
antiexplozivă;
- etanşarea corespunzătoare a tuturor intrărilor în carcasele aparatelor ;
- funcţionarea utilajelor electrice fără încălziri anormale sau vibraţii excesive.
- starea depunerilor de praf în interiorul echipamentelor electrice şi după caz se vor curăţa ;
- starea carcasărilor, etanşărilor acestora, precum şi a introducătoarelor;
- starea corpurilor de iluminat în special a etanşării carcaselor;
- starea lagărelor şi a trecerilor de arbori în rotaţie dacă nu se produc frecări din lipsă de
lubrefiere sau ca urmare a descentrărilor;
- starea tehnică a ventilatoarelor de aspirare a prafului combustibil (lipsă bătăi mecanice
sau zgomote anormale).
Ventilatoarele vor fi supuse unui program sistematic de curăţire a depunerilor de praf.

16
 5. Generalităţi privind asigurarea gradelor normale de protecţie la echipamente
tehnice
La alegerea, proiectarea şi montarea instalaţiilor electrice destinate utilizării în arii
periculoase, pe lângă măsurile de protecţie care se impun (alegerea tipului de protecţie
antiexplozivă în funcţie de categoria zonei periculoase, de clasa de temperatură şi grupa de
explozie a lichidelor, gazelor explozive, ceţuri şi/sau suspensii de praf în aer sau sub formă de
strat), instalaţiile electrice trebuie protejate prin carcase care să asigure:
- Protecţia persoanelor împotriva accesului la părţile periculoase din interiorul carcasei
(părţi aflate în mişcare sau sub tensiune);
- Protecţia echipamentelor din interiorul carcasei contra pătrunderii corpurilor solide străine;
- Protecţia echipamentelor din interiorul carcasei împotriva efectelor dăunătoare datorate
pătrunderii apei.
Dacă nu este cerută specificarea unei cifre caracteristice, aceasta trebuie înlocuită prin
litera ”X” (sau ”XX” dacă ambele cifre sunt omise), de exemplu: IP6X; IPX7; IPX6/IPX8)

Litera codului IP 2 3 C H
(protecţie internaţională)

Prima cifră caracteristică

( 0 ÷ 6 sau X )

A doua cifră caracteristică

( 0 ÷ 8 sau X )

Litere adiţionale (opţional)

(A; B; C; D)

Litere suplimentare(opţional)
(H; M; S; W)

Literele adiţionale se adaugă după a doua cifră caracteristică şi dacă se verifică protecţia
împotriva accesului la părţile în mişcare sau sub tensiune din interiorul carcasei:
A - protejat împotriva accesului cu dosul mâinii;
B - protejat împotriva accesului cu un deget;
C - protejat împotriva accesului cu o sculă;
D - protejat împotriva accesului cu o sârmă.
Literele suplimentare se adaugă după a doua cifră caracteristică sau după literele adiţionale
şi semnifică condiţii suplimentare care trebuie respectate în timpul încercărilor:
H - aparat de înaltă tensiune;
M - încercarea de verificare a celei de-a doua cifre caracteristice se efectuează cu maşina rotativă
în mişcare;
S - încercarea de verificare a celei de-a doua cifre caracteristice se efectuează cu maşina rotativă
staţionară;
W - condiţii atmosferice specifice când sunt necesare măsuri sau procedee suplimentare de
protecţie

a) PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ATINGERII SAU APROPIERII DE PĂRŢILE SUB TENSIUNE,

CONTRA ATINGERII PIESELOR ÎM MIŞCARE DIN INTERIORUL CARCASEI. PROTECŢIA
CONTRA PĂTRUNDERII CORPURILOR SOLIDE STRĂINE
DENUMIRE EXPLICAŢII

17
PRIMA CIFRĂ CARACTERISTICĂ
0 Neprotejat
1 Protejat contra pătrunderii
corpurilor solide străine mai mari
de 50 mm
2 Protejat contra pătrunderii
corpurilor solide străine de 12 mm
sau mai mari
3 Protejat contra pătrunderii
corpurilor solide străine de 2,5 mm
sau mai mari
4 Protejat contra pătrunderii
corpurilor solide străine de 1 mm
sau mai mari
5 Protejat parţial contra pătrunderii
prafului
6 Protejat total contra pătrunderii
prafului
 Atingerea părţilor sub tensiune şi a părţilor în
mişcare din interiorul carcasei nu este împiedicată;
 Pătrunderea corpurilor solide străine nu este
împiedicată
 Atingerea accidentală sau intenţionată a părţilor
interioare sub tensiune sau în mişcare, cu o suprafaţă
mare a corpului omenesc, de exemplu mâna, nu este
posibilă. Atingerea voluntară este posibilă;
 Pătrunderea corpurilor solide străine cu
diametrul de până la 50 mm este împiedicată
 Atingerea întâmplătare sau voită cu degetul sau
obiecte analoage a căror lungime nu depăşeşte 80 mm, a
părţilor interioare sub tensiune sau în mişcare este
împiedicată;
 Pătrunderea corpurilor solide străine cu
diametrul egal sau peste 12 mm este împiedicată
 Atingerea cu scule, sârme etc. cu diametrul sau
grosimea egală cu peste 2,5 mm, a părţilor interioare sub
tensiune sau în mişcare este împiedicată;
 Pătrunderea corpurilor solide străine cu
diametrul egal sau peste 2,5 mm este împiedicată
 Atingerea cu sârme sau benzi grosimi peste 1
mm, a părţilor interioare sub tensiune sau în mişcare este
împiedicată;
 Pătrunderea corpurilor solide străine cu
diametrul egal sau peste 1 mm este împiedicată
 Atingerea în orice fel a părţilor interioare sub
tensiune sau în mişcare este împiedicată;
 Pătrunderea prafului nu este complet
împiedicată, el putând pătrunde numai în măsura în care
nu împiedică buna funcţionare a produsului electrotehnic
 Atingerea în orice fel a părţilor interioare sub
tensiune sau în mişcare este împiedicată;
 Pătrunderea prafului este complet împiedicată
18
 b) PROTECŢIA CONTRA PĂTRUNDERII APEI
A DOUA CIFRĂ CARACTERISTICĂ DENUMIRE EXPLICAŢII
0 Neprotejat  Pătrunderea apei nu este împiedicată
1 Protejat contra picăturilor verticale de  Picăturile de apă căzând vertical trebuie să
apă nu aibă efecte dăunătoare
2 Protejat contra picăturilor de apă care  Picăturile de apă căzând sub un unghi de
cad sub un unghi de max. 15° faţă de max. 15° faţă de verticală trebuie să nu aibă efecte
verticală dăunătoare, respectiv picăturile de ploaie căzând
vertical să nu dăuneze asupra produsului înclinat cu un
unghi de max. 15° faţă de verticală
3 Protejat contra apei căzând ca ploaia  Apa căzând ca ploaia, sub un unghi de max.
60° faţă de verticală trebuie să nu aibă efecte
dăunătoare
4 Protejat contra stropirii cu apă  Apa proiectată din toate direcţiile asupra
carcasei trebuie să nu aibă efecte dăunătoare
5 Protejat contra jeturilor de apă  Apa proiectată cu ajutorul unui furtun din
toate direcţiile asupra carcasei trebuie să nu aibă efecte
dăunătoare
6 Protejat contra condiţiilor de pe  Apa provenită din valuri sau jeturi puternice
puntea navelor trebuie să nu pătrundă în carcasă în cantitate
dăunătoare
7 Protejat contra efectelor imersării în  Pătrunderea apei în cantitate dăunătoare în
apă interiorul carcasei total imersate în apă, la o presiune
dată şi un timp anumit trebuie să nu fie posibilă
(verificat conform tabelului 4, cifra caracteristică 7)
8 Protejat contra imersării prelungite în  Produsul rezistă la imersiune prelungită în
apă apă, în condiţiile prescrise de producător

Carcasele aparaturii electrice se împart în 2 categorii:

- Categoria 1: carcase în care ciclul normal de funcţionare al echipamentului antrenează
reduceri ale presiunii interne în raport cu aerul înconjurător datorate spre
exemplu efectelor ciclurilor termice.
- Categoria 2: carcase în care nu există diferenţă de presiune în raport cu aerul înconjurător.

Funcţie de categoria stabilită de producător, încercarea privind protecţia împotriva pătrunderii

prafului în interiorul echipamentului se efectuează utilizând pompa de vid (pentru carcasele de
categoria 1) şi fără pompa de vid (pentru carcasele de categoria 2).

BIBLIOGRAFIE

- SR EN 60529-1995/A1- - Grade de protecţie asigurate prin carcase (Cod IP).

2003
- SR EN 60034-5 - Maşini electrice rotative. partea 5: Grade de protecţie asigurate
prin proiectarea completă a maşinilor electrice rotative (cod
IP).Clasificare.

- SR CEI 61241-1-1 - Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafurilor

combustibile. Partea 1: Aparatură electrică protejată prin capsulări.
Secţiunea 1: Specificaţii pentru aparatură.

- SR CEI 61241-1-2 - Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafurilor

combustibile. Partea 1: Aparatură electrică protejată prin capsulări.
Secţiunea 2: Alegerea, instalarea şi întreţinerea aparaturii.

19
- SR EN 50281-1-1+A1:2003 Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafului
combustibil. Partea 1-1: Aparatură electrică protejată prin carcase.
Construcţie şi încercare.

- SR EN 50281-1-2+A1:2003 Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafului

combustibil. Partea 1-2: Aparatură electrică protejată prin carcase.
Alegere, instalare şi întreţinere

- SR EN 61241-14:2005 -Aparatură electrică pentru utilizare în prezenţa prafului combustibil.

Părtea 14:Alegere şi instalare.
- SR EN 61241-18:2005 - Aparatură electrică pentru utilizare în prezenţa prafului combustibil.
Părtea 18: Protecţia prin încapsulare “mD”
-SR EN 61241-1: 2005 - Aparatură electrică pentru utilizare în prezenţa prafului combustibil.
Părtea 1: Protecţie prin carcase “tD”

20