Sunteți pe pagina 1din 1

românești”, avându-se în ”interesele generale și speciale ale Aliaților, asupra cărora puterile

vor urma să se pronunțe în convorbirile lor viitoare”1.

Reprezentanții români au întâmpinat mari divergențe și când s-a ajuns la problema


forntierelor. Englezii, ca și americanii au susținut integritatea monarhiei dualiste și ideea creării unei
confederații balcanice. Propunerile britanice au fost definite clar când Foreign-Office-ul a
recomandat ca România să obțină toată Transilvania, ca Banatul să fie împărțit, ca Bucovina să fie
împărțită între România și un stat rutean, iar o comisie internațională de control să fie creată pentru a
supraveghea traficul pe Dunăre. Brătianu și Al. Vaida Voevod au luat cuvântul în fața comisiei.
Premierul român a cerut Gura Mureșului și râul Tisa, precum și canalele care leagă aceste două râuri
cu Dunărea și liniile de cale ferată aflată în discuție. Brătianu a mai solicitat colțul de N-E al
Maramureșului pentru ca România să-și asigure o frontieră mai mare cu Cehoslovacia.
RevendicărileRomâniei și Serbiei legate de Banatul de Timiș au ridicat mari probleme. Banatul avea
o suprafață de 11000km pătrați și o populație majoritar românească. Brătianu a luat cuvântul trecând
la noi negocieri și amenințări. El a susținut importanța pentru România de a avea o graniță naturală
puternică cu statele slave dar după trei săptămâni de dezbateri, experții au trasat o graniță care nu
satisfăcea nici una din părți. În ceea ce privește Maramureșul, Brătianu a cerut mai mult decât îi
fusese promis. El a solicitat linia de cale ferată dintre Maramureș-Sighet și Kolomea din Galiția
Estică, astfel încât România să aibă o legătură directă cu Polonia. În final experții a ajuns la o soluție
foarte complexă și anume o treime din Maramureș și capitala reveneau României din considerente
etnice, iar linia de cale ferată ce lega capitala cu nodurile din restul Maramureșului revenea
Cehoslovaciei. Majoritatea noilor teritorii ale României voi fi stabilite prin tratatul cu Ungaria (4
iunie 1920)2. La 28 iunie 1919, în Sala oglinzilor de la Versailles, delegația română, formată din
Ionel Brătianu și C. Coandă, au semnat tratatul de pace cu Germania. Despre conținutul său,
delegația română a fost informată doar cu o zi înainte de semnare de către un reprezentant al marilor
puteri care le-a făcut doar un rezumat al conținutului tratatului. În problema reparațiilor, tratatul cu
Germania conținea două referiri exprese la România-prima prevedea încetarea tuturor drepturilor,
titlurilor și privilegiilor de orice natură ale Germaniei asupra cablului Constanța-Constantinopol care
urma să intre în posesia României, a doua obliga Germania să renunțe la tratatul de la București din
7 mai 19183.

1
Ibidem, pp. 307-308.
2
Ionela Corina Tudose, op. cit., pp. 29-32.
3
Ibidem, pp. 59-61.