Published on Eurydice (https://eacea.ec.europa.

eu/national-policies/eurydice)

Definirea grupului/grupurilor țintă

Conform prevederilor legii, învăţământul special se organizează de Ministerul Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului, pentru preşcolarii şi elevii cu deficienţe mintale, fizice, senzoriale, de limbaj,
socio-afective şi de comportament sau cu deficienţe asociate. Învăţământul special se organizează în
scopul instruirii şi educării, al recuperării şi integrării sociale a copiilor cu deficienţe.

Gradul de handicap este definit pe 4 niveluri: uşor, mediu, accentuat şi grav. Identificarea şi
aprecierea gradului de handicap se fac prin raportare la Clasificarea internaţională a funcţionării,
dizabilităţilor şi sănătăţii, ICF 2001, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Aceasta ia în
considerare deficienţa (afectarea), limitarea activităţii şi restricţiile de participare socială ale
persoanei respective Încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului
funcţional individual şi prin corelare cu funcţionarea psihosocială corespunzătoare vârstei. Gradul de
handicap este atestat printr-un certificat emis de comisia pentru protecţia copilului organizată în
cadrul fiecărui consiliu judeţean.

Principiile care stau la baza evaluării copilului cu dizabilităţi sunt următoarele:

Evaluarea trebuie să fie subordonată interesului superior al copilului - creşterea nivelului de

funcţionalitate, de implicare activă în planul vieţii individuale şi sociale;
Evaluarea necesită o abordare complexă şi completă a elementelor relevante (sănătate, nivel
de instrucţie şi educaţie, grad de adaptare psiho-socială, situaţie economica etc.) precum şi a
interacţiunii dintre acestea;
Evaluarea trebuie să fie unitară, să urmărească şi să opereze cu aceleaşi obiective, criterii,
metodologii, pentru toţi copiii;
Evaluarea trebuie să aibă un caracter multidimensional, altfel spus să determine nivelul actual
de dezvoltare, pentru a oferi un pronostic şi recomandări privind dezvoltarea viitoare a copilului,
în integralitatea sa;
Evaluarea presupune o muncă în echipă, cu participarea activă şi responsabilizarea tuturor
specialiştilor implicaţi (psihologi, medici, pedagogi, profesori, educatori, sociologi, asistenţi
sociali, logopezi etc.);
Evaluarea se bazează pe un parteneriat autentic cu beneficiarii direcţi ai acestei activităţi:
copilul şi persoanele care îl au în ocrotire.

Procesul de evaluarea copiilor cu dizabilităţi vizează 4 domenii majore: medical, psihologic,

educaţional şi social.

Tipurile de deficienţă determinate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, astfel:

Deficienţe intelectuale;
 Alte deficienţe ale psihismului;
Deficienţe ale limbajului, vorbirii şi comunicării;
Deficienţe auditive;
Deficienţe ale aparatului ocular;
Deficienţe ale altor organe senzoriale;
Deficienţe ale scheletului şi ale aparatului de susţinere;
Deficienţe estetice;
Deficienţe ale funcţiilor generale senzitive;
Alte deficienţe.

Evaluarea capacităţii de învăţare, precum şi evaluarea periodică a stării de progres/regres în

dezvoltarea bio-psiho-educaţională a copilului/elevului se efectuează prin probe de evaluare a
nivelului de cunoştinţe. Acestea sunt prelucrate, adaptate şi utilizate ţinând seama de: tipul şi gradul
de deficienţă; tipul şi forma de învăţământ în care este şcolarizat copilul/elevul.

Instrumentele de evaluare sunt aplicate în următoarele condiţii obligatorii:

Evaluarea trebuie să se desfăşoare într-un cadru psiho-educaţional şi socio-afectiv adecvat;

Setul de instrumente trebuie să fie aplicat numai de către specialişti în domeniu: psihologi
şcolari, psihopedagogi, psiho-diagnosticieni, psihologi-consilieri, pedagogi, care au lucrat sau
lucrează în învăţământ, de regula în învăţământul special;
Diagnosticul medical trebuie să fie considerat ca punct de plecare în expertizarea/evaluarea
copilului;
Completarea grilei de interpretare este obligatorie pentru fiecare instrument de evaluare
utilizat.

Evaluarea/expertizarea nivelului de cunoştinţe, a gradului şi nivelului de învăţare şi adaptare şcolară

şi socială se desfăşoară numai în procesul de educaţie, în mediul de studiu al elevului.

Cerințe privind admiterea și alegerea școlii

Învăţământul special se organizează de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru

preşcolarii şi elevii cu deficienţe mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective şi de
comportament sau cu deficienţe asociate. Admiterea în unităţile de învăţământ special se bazează pe
evaluare copilului acţionând ca un criteriu de selecţie - şi pe acordul părinţilor sau susţinătorilor legali.

Evaluarea este realizată de serviciile complexe de evaluare organizate în cadrul serviciilor publice
pentru protecţia copilului subordonate consiliilor judeţene, precum şi de către comisiile de evaluare
continuă care lucrează la nivelul unităţii de învăţământ (special sau integrat). Comisia pentru
protecţia copilului are obligaţia de a evalua rapoartele elaborate de serviciile de evaluarea complexă.
Comisia pentru protecţia copilului şi/sau comisiile de evaluare continuă interne pot recomanda re-
orientarea copilului spre sau dinspre învăţământul special, conform rezultatelor evaluărilor. Evaluarea
copiilor/elevilor în scopul re-orientării spre sau dinspre învăţământul special este asigurată pe baza
criteriilor, metodologiei şi instrumentelor stabilite la nivel naţional, reglementate prin acte legislative
specifice.

Alegerea şcolii depinde de condiţia copilului deoarece unităţile de învăţământ special sunt în mod
obişnuit organizate după tipul deficienţei sau dizabilităţii astfel:

Şcoli pentru copii handicapaţi mintal (organizate după severitatea dizabilităţii);

 Şcoli pentru copii cu deficienţe motorii;
Şcoli pentru copii cu deficienţe senzoriale;
Şcoli pentru copii cu deficienţe de vorbire;
Şcoli pentru copii cu deficienţe cu tulburări emoţionale şi de comportament;
Şcoli pentru copii cu deficienţe multiple asociate.

Recomandarea pentru învăţământul special este flexibilă, în special pentru copiii între 3 şi 12 ani şi
depinde de progresul şcolar al copilului. Cadrele didactice care lucrează cu copilul şi psihologul şcolar
pot orienta copilul spre învăţământul de masă. Comisia pentru protecţia copilului decide în final, cu
aprobarea părinţilor sau a susţinătorului legal.

Niveluri de vârstă şi gruparea elevilor

O clasă din învăţământul special cuprinde 8-12 elevi; în cazul deficienţelor multiple (asociate) şi/sau a
deficienţelor severe, clasele se organizează cu 4-8 elevi. În condiţii speciale, clasele se pot organiza şi
cu un număr mai mic de elevi, cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În învăţământul de masă, o clasă poate integra 2-3 elevi cu dizabilităţi. Numărul total de elevi pe
clasă este diminuat cu 3 elevi pentru fiecare copil cu dizabilităţi integrat.

Vârsta de intrare şi durata studiilor în învăţământul special sunt aceleaşi cu cele din învăţământul de
masă, cu următoarele excepţii:

Vârsta de intrare în unităţile sau clasele de învăţământ special poate fi întârziată cu 1-3 ani în
comparaţie cu acelaşi nivel educaţional în învăţământul de masă, dacă aşa este recomandat în
urma evaluării copilului;
Durata calificării profesionale a elevilor cu deficienţe în învăţământul profesional este, de
regulă, de 3-4 ani;
Clase comasate pot fi organizate cu predarea agregată a disciplinelor de bază din învăţământul
primar pentru elevi cu tulburări emoţionale sau comportamentale şi pentru alte persoane cu
nevoi educaţionale speciale care nu au finalizat învăţământul obligatoriu până la vârsta de 17
ani;
Şcolarizarea la domiciliu poate fi organizate pentru persoane nedeplasabile până la vârsta de 30
de ani.

Curriculum, discipline de studiu

Conţinutul învăţământul special este structurat în planuri cadru de învăţământ, programe şcolare şi
manuale, precum şi materiale didactice ajutătoare elaborate conform tipului şi gradului handicapului
şi sunt aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Planurile cadru de
învăţământ includ pentru toate nivelurile învăţământului special discipline obligatorii şi opţionale
organizate în arii curriculare. Planurile cadru de învăţământ stabilesc:

Disciplinele şi numărul corespunzător de ore pe săptămână;

Activităţi specifice de intervenţie: activităţi psihopedagogice, socio-profesionale şi de reabilitare
sau recuperare medicală;
Activităţi organizate pentru grupe de copii/elevi sau individual şi timpul corespunzător alocat;
Alte activităţi educaţionale în funcţie de nivelul educaţional, de dizabilitate etc.
Programele şcolare sunt elaborate pe nivel educaţional şi tip de deficienţă. Planurile cadru de
învăţământ, programele şcolare şi manualele din învăţământul de masă pot fi de asemenea utilizate.

Programele şcolare pentru învăţământul special includ orientări metodologice pentru realizarea
obiectivelor generale educaţionale, distribuite pe cicluri educaţionale şi niveluri de dezvoltare, precum
şi modalităţi de a evalua progresul în învăţare al elevilor.

Comisiile locale de experţi pot recomanda adaptarea planurilor cadru de învăţământ sau programele
şcolare, sau pot stabili anumite planuri de învăţământ din cele valabile pentru învăţământul special
sau cel de masă pentru a fi aplicate la clase/grupe sau individual pentru copii/elevi cu nevoi
educaţionale speciale. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborează prin comisii
de specialitate standardele specifice de evaluare a conţinutului procesului educaţional adaptat la
învăţământul special.

Planurile cadru sunt structurate în 10 arii curriculare:Limbă şi comunicare, Matematică şi ştiinţe ale
naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică şi sport, Tehnologii şi activităţi practice, Consiliere şi
orientare, Terapii specifice compensatorii, Psiho-diagnoză, Educaţie socială.

Metode şi materiale didactice

Metodele didactice aplicate în învăţământul special sunt alese astfel încât să conducă la realizarea
obiectivelor propuse şi, mai ales, să fie adaptate dizabilităţilor, vârstei şi particularităţilor individuale
ale elevilor. Cadrul didactic este responsabil de alegerea metodelor, luând în considerare structura
clasei, materialele didactice existente în şcoală şi urmând orientările metodologice oferite în
Curriculumul Naţional şi materialele publicate pentru cadre didactice.

Pe parcursul învăţământului preşcolar şi primar, pentru majoritatea disciplinelor, o clasă lucrează cu

acelaşi cadru didactic. Pe parcursul învăţământului secundar, fiecare disciplină din planul de
învăţământ este predată de un cadru didactic diferit. Conform principiului continuităţii, în mod
obişnuit acelaşi cadru didactic lucrează cu o clasă dată pe parcursul tuturor claselor în care se predă
disciplina respectivă în cadrul unui nivel educaţional dat. În timpul lecţiilor, managementul clasei este
în responsabilitatea cadrului didactic. În consecinţă, cadrele didactice aleg independent organizarea
activităţilor cu toţi elevii (activitate frontală), pe grupe sau individual (activitate diferenţiată) - în
funcţie de obiectivele specifice propuse pentru lecţie şi de nivelul elevilor. Activităţi de predare-
învăţare pe grupe separate şi individualizate sunt organizate în programul de după-masă în regimul
de şcolarizare cu semi-internat sau internat.

În ceea ce priveşte metodele didactice utilizate, pot fi luate în considerare următoarele remarci
generale:

Sunt utilizate activităţi integrative şi terapeutice pentru a facilita reabilitarea şi recuperarea

copiilor;
Activităţile compensatorii şi terapeutice sunt organizate de cadre didactice specializate în
centre speciale pentru grupe de 2-3 copii - în funcţie de dizabilităţile lor - şi constau în terapie
cognitivă, exersarea deprinderilor manuale, terapie ocupaţională şi dezvoltarea autonomiei
individuale ;
Metodele bazate pe comunicare orală utilizate pot fi clasificate în metode bazate pe expunere
(povestirea, descrierea, explicaţia etc.) şi metode bazate pe conversaţie (conversaţia,
conversaţia euristică, problematizarea etc.). Cadrele didactice utilizează de asemenea şi
metode de învăţare şi explorare prin descoperire: explorarea directă a obiectelor şi fenomenelor
 (observaţii sistematice şi independente, experimente, activităţi practice etc.) şi explorarea
indirectă (rezolvare de probleme, demonstraţia prin imagini, filme etc.);
Pentru predarea majorităţii disciplinelor, cadrele didactice utilizează pe scară largă metode
bazate pe acţiunea voluntară a copiilor (exerciţii, activităţi practice etc.) şi acţiunea stimulată
(jocuri didactice, învăţare prin dramatizare etc.);
Pregătirea practică este o activitate obligatorie în cadrul învăţământului profesional şi tehnic şi
este asigurată de profesori-ingineri şi/sau de maiştri în laboratoare şi ateliere.

În funcţie de nivelul de dezvoltare al elevilor, la sfârşitul lecţiei cadrele didactice pot stabili o temă de
casă pentru ora următoare - vizând atât aprofundarea înţelegerii cunoştinţelor asimilate, cât şi
exersarea competenţelor dobândite. Tema de casă poate consta din exerciţii, activităţi etc. alese fie
din manualele şcolare, fie din alte publicaţii (culegeri de texte, caietul elevului, culegeri de exerciţii şi
probleme etc.). În unele cazuri elevii sunt de asemenea solicitaţi să efectueze ca temă de casă
anumite activităţi practice - cum ar fi măsurători, observaţii, mici proiecte practice etc. În timpul
programului de după-masă sau la începutul fiecărei lecţii, cadrele didactice verifică în mod obişnuit
modul în care s-a efectuat tema de casă şi, după caz, ajută elevii să o finalizeze oferind explicaţii
suplimentare.

Conform prevederilor legale, manualele sunt asigurate gratuit pentru grupa mare, pregătitoare pentru
şcoală şi pentru tot învăţământul obligatoriu; pot fi utilizate la clasă numai manualele şcolare şi
materialele auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru
majoritatea disciplinelor predate în învăţământul secundar există trei sau mai multe manuale
alternative aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru fiecare clasă. În
funcţie de nivelul elevilor şi recomandările comisiilor de experţi, fiecare cadru didactic stabileşte şi
recomandă la începutul anului şcolar manualul pentru fiecare disciplină. Acestea pot fi manuale
elaborate în mod specific pentru învăţământul special sau pot fi dintre manualele utilizate în
învăţământul de masă.

În ceea ce priveşte publicaţiile auxiliare pentru cadrele didactice, majoritatea manualelor şcolare, în
special cele publicate în ultimul timp, sunt suplimentate prin manualul cadrului didactic - oferind
exemple de activităţi de învăţare, exemple şi explicaţii detaliate privind metodele didactice de utilizat
pentru atingerea obiectivelor programei şcolare etc. De asemenea, un număr important de publicaţii
au fost puse la dispoziţie pentru a sprijini activitatea didactică: publicaţii pentru formarea generală
sau specifică a cadrelor didactice, materiale metodologice, manuale pentru cadrele didactice etc.

Promovarea elevilor

Evaluarea şi notarea elevilor, precum şi promovarea de la o clasă la următoarea în învăţământul

special sunt organizate pe baza prevederilor valabile pentru învăţământul de masă. Evaluarea este
adaptată la dizabilităţile elevilor. Pentru a facilita accesul elevilor cu dizabilităţi la diverse niveluri
educaţionale (la susţinerea examenelor finale, examene de admitere etc.), instituţiile organizatoare
sunt obligate să asigure şanse egale tuturor candidaţilor şi să adapteze procedurile de examinare la
cerinţele speciale ale fiecărui candidat.

Certificare

Absolvenţii învăţământului special - organizat separat sau integrat - primesc aceleaşi tipuri de
certificate ca şi absolvenţii învăţământul de masă. Conform prevederilor legale în vigoare, toate
unităţile şi instituţiile de învăţământ au obligaţia de a asigura condiţii adecvate pentru a facilita
participarea elevilor cu nevoi educaţionale speciale la toate examenele finale şi de admitere.

DID YOU FIND WHAT YOU WERE LOOKING FOR?

YES
NO

Contact *

Message *

Leave this field blank

Source URL:
https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/separate-special-education-needs-provision-early-childho
od-and-school-education-56_ro