GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

GEOGRAFIA SOLURILOR

Laborator 5 – CULOAREA ȘI CONSISTENȚA SOLULUI

Culoarea solului
Culoarea reprezintă acea parte din radiaţia vizibilă a spectrului electromagnetic
care nu a fost absorbită, ci este reflectată de către un obiect, ea depinzând de însuşirile
chimice, fizice sau morfologice ale acestuia.
Culoarea este una din proprietăţile morfologice specifice solului, care ne apare
când privim suprafaţa terenului sau orizonturile de sol situate sub suprafaţă.
Ea a dat numele unor soluri în diversele sisteme de clasificare naţionale sau
internaţionale (cernoziomuri, kastanoziomuri, albeluvisoluri, Albaqualfs, Rhodudalfs
etc.).
În cazul solului, culoarea depinde de constituenţii minerali şi organici, de gradul de
hidratare, de porozitate, structură sau de gradul de tasare:
 În climatele calde şi umede, alterarea intensă a rocilor determină acumularea
reziduală, în principal, a oxizilor şi hidroxizilor de fier care dau solului culori de la
roşu - violaceu până la galben - ruginiu.
 În climatele aride, deşertice, alterarea duce la formarea unei cruste din oxizi de fier
şi mangan, de culoare brună - negricioasă, aşa numita "patină a deşertului".
 În climatele temperate umede, prin procesele de levigare intensă a argilei sau
humusului, se acumulează rezidual cuarţ, ceea ce dă materialului culoare
albicioasă, specifică orizonturilor albice ale unor tipuri de sol.
 Procesele de oxidare dau culorile brune, gălbui, ruginii, roşcate sau negricioase.
 Procesele de reducere dau solului culori verzui, albăstrui, vineţii sau negricioase.
 Acumularea sărurilor este pusă în evidenţă de culorile mai deschise ale
materialului de sol: carbonaţii de calciu dau culori gălbui - albicioase, iar clorurile şi
sulfaţii culori albe.
 Prezenţa materiei organice în sol dă acestuia culori de la brun până la negru, în
funcţie de tipul de humus: humusul de tip mull va da solului culoare neagră,
cenuşiu închis, cenuşiu, cenuşiu deschis; humusul moder sau brut are culori de la
negru la brun sau brun - gălbui.
 Porozitatea materialului, structura sau gradul de tasare, determină rugozitatea
suprafeţei materialului de sol, aceasta reflectând o cantitate mai mare sau mai
mică din energia solară. Când un sol este proaspăt arat, rugozitatea suprafeţei lui
este mare, aceasta reţinând o cantitate mai mare din radiaţia luminoasă, iar
suprafaţa solului va avea o culoare mai închisă decât cea a unui sol similar.

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
1
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Determinarea culorii unei probe de sol se realizează prin compararea acesteia cu

etaloanele de culori din sistemul MUNSELL, bazat pe trei atribute: nuanţa, valoarea şi
croma probei respective.
Realizarea atlasului general de culori are la bază cinci culori principale, notate cu
iniţialele denumirii culorilor în limba engleză: R (red = roşu), Y (yellow = galben), G
(green = verde), B (blue = albastru) şi P (purple = violet), la care se adaugă 5 culori
intermediare: galben-roşu (YR), verde-galben (GY), albastru-verde (BG), violet-albastru
(PB) şi rosu-violet (RP).
Pentru stabilirea culorii materialului de sol, determinatorul MUNSELL conţine un
număr de 8 planşe, denumite după nuanţele de culoare specifice fiecăreia din ele.
Aceste planşe sunt: 10R, 2,5YR, 5YR, 7,5YR, 10YR, 2,5Y, 5Y, iar a opta planşă
cuprinde culori din nuanţele 5Y, 5GY, 5G, 5BG şi 5B, culori specifice orizonturilor
hidromorfe.
Nuanţele de culoare se referă la o serie de culori, specifice majorităţii solurilor.
La randul lor, fiecare din aceste culori pot fi impartite in 10 trepte intermediare,
obtinandu-se in acest fel nuantele de culori, ce alcatuiesc scara nuantelor. Acestea se
noteaza in mod obisnuit cu cifre de la 1 la 10. asezate intotdeauna, inaintea initialelor
corespunzatoare culori de baza (ex. 5YR, 10YR etc), incat toate culorile ce apartin unei
nuante se gasesc transpuse pe o tablita, care prezinta in coltul din dreapta sus simbolul
nuantei.
Pe fiecare din aceste planşe culorile sunt distribuite într-o reţea rectangulară. Pe
orizontală culorile sunt ordonate în funcţie de cromă, aceasta reprezentând gradul de
puritate al culorii, iar pe verticală culorile sunt ordonate în funcţie de valoarea strălucirii
sau luminozităţii acesteia.
Valoarea se refera la gradul de stralucire (luminozitate) a culorii, adica aceeasi
nuanta poate fi mai deschisa sau mai inchisa. Valoarea se gaseste pe scara verticala
din sistemul Munsell si se noteaza cu cifre de la 1 la 8, situate deasupra liniei de fractie
(ex. 2/, 5/ etc.)
Culorile neutrale (negru-cenusiu-alb), notate cu simbolul N, sunt cuprinse in
palierul de culori de la negru teoretic pur, caruia i s-a atribuit valoarea 0, pana la alb
teoretic pur, caruia i s-a atribuit valoarea 10.
Croma se refera la puritatea sau gradul de saturare a culorii respective. Croma
este reprezentata pe orizontala din Sistemul Munsell si se noteaza cu cifre de la 0 la 8,
situate sub bara de fractie (ex. /2, /5, etc).

Determinarea culorilor se face in stare umeda si uscata. Daca diferentele de

culoare dintre solul uscat si cel umed sunt apreciabile, atunci determinarea culorii
solului se face in mod obligatoriu in cele doua stari.
In cazul solurilor care au doua sau mai multe culori se poate determina culoarea
dominanta, reprezentand culoarea care ocupa cea mai mare parte a volumului de sol si
culorile asociate (ex. 10YR5/3 (70%) + 5Y4/2 (30%)).

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
2
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Semnificaţia culorilor solului

Culoarea reprezinta principalul criteriu de separare a orizonturilor diagnostice si
un element fundamental pentru denumirea unor tipuri genetice de sol.
Studiile privind culoarea solului ne arata ca, in general, culoarea solului depinde
de continutul in materie organica si oxizi de fier, iar solurile rosii sunt adesea mai vechi
decat cele galbene.
Culorile intalnite la soluri sunt foarte variate, insa ele deriva in general, de la
patru culori: negru, rosu, galben si alb, care sunt date de componentii minerali si
organici ai solurilor.
Dintre factorii care influenteaza intr-o masura considerabila culoarea solului
amintim: materialul parental, forma de relief si procesele geomorfologice asociate
acestora si hidrologia:
 Materialul parental are un rol important in determinarea culorii solului prin
existenta anumitor minerale care pot avea culori inchise sau deschise pe care le
„imprumuta” adesea si solului.
 Relieful, prin formele sale variate si procesele geomorfologice aferente acestora,
conditioneaza in mare masura culoarea solului. Interfluviile si formele de relief
caracterizate prin declivitati reduse din zona temperata au, in general, soluri
caracterizate prin culori deschise. Pe masura ce panta versantului are valori tot
mai mari culoarea solului are nuante mai deschise, adesea, apropiate de ale
materialului parental.
 Excesul de apa permanent in profilul solului determina aparitia unor culori
specifice (albastru-verzui), cunoscute sub numele de culori de gleizare.

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
3
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Fig. 1. Denumirea culorilor în nuanţa 10 YR din tabelul de culori Munsell

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
4
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Consistenţa solului
Consistenţa reprezintă modul de comportare al solului la actiunea de deformare sau
rupere a acestuia.
Pentru evaluarea în teren a consistenţei se urmăresc următoarele proprietăţi:
 rezistenţa la sfărâmare sau rupere (blocuri, agregate structurale şi bulgări,
crusta de suprafaţă şi lamele),
 modul de cedare respectiv modul în care solul se comportă când este supus
unei compresiuni,
 adezivitatea,
 plasticitatea,
 compactarea,
 rezistenţa la penetrare şi
 dificultatea de excavare.

Consistenţa este puternic dependentă de conţinutul de apă şi descrierea ei are

puţină relevanţă dacă nu este specificată starea de umiditate la care s-a efectuat testul.
În teren, solul prezintă următoarele stări de umiditate:
 Uscat- eliberează praf, prin umezire se închide la culoare
 Reavăn - nu eliberează praf (umiditatea este între capacitatea de câmp şi
coeficientul de ofilire);
 Jilav -se umezeşte mâna sau hârtia prin presare, umiditatea este apropiată de
capacitatea de câmp;
 Umed - se umezeşte mâna sau hârtia fără a se observa filme de apă; umiditatea
este la capacitatea de câmp sau mai umed
 Ud - nu sunt vizibile filme de apă, grăunţii de nisip şi suprafeţele structurale
lucesc dar nu se observă clar apa liberă
 Saturat (cu apă) - apa liberă este uşor vizibilă

La aceeasi textură, consistenta se determina in trei stari de umiditate a solului:

Consistenta in stare uscată (sau rezistenţa la sfărâmare sau rupere) se
determina pentru probe de sol cu umiditate foarte redusa. In acesta stare, solurile se
caracterizeaza prin rigiditate, rezistenta mare la compresiune si penetrare, precum si
tendinta de rupere in fragmente. Aprecierea consistentei in stare uscata se face
presand in mana bucati de sol uscat. In aceasta stare solul poate fi:
 necoeziv;
 slab coeziv, cand se sfarama usor;
 moderat coeziv, cand rezista slab la presare intre degete si se rupe usor;
©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
5
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

 dur, cand opune rezistenta moderata la presare si se rupe in mana fara

dificultate;
 foarte dur, cand materialul este foarte rezistent la presarea intre degete si poate
fi rupt in mana cu mare efort;
 extrem de dur, cand opune rezistenta maxima la presarea intre degete si nu
poate fi rupt in mana.
Consistenta in stare umedă a fost denumita si consistenta friabila. Se poate
determina la o stare de umiditate intermediara, cuprinsa intre pragul minim al umiditatii
si capacitatea de apa de camp. In aceasta stare materialul are tendinta de a se rupe in
bucati mai mici. Acest tip de consistenta se apreciaza presand in mana bucati de sol in
stare umeda. In acest caz, materialul poate fi:
 necoeziv;
 foarte friabil, daca se sfarama usor la presarea intre degete;
 friabil, cand se sfarama la presare usoara pana la moderata intre degete;
 tare, cand se sfarama greu la presare moderata intre degete, iar rezistenta pe
care o opune este sesizabila;
 foarte tare, cand materialul se sfarama greu intre degete, doar la presare
puternica,
 extrem de tare, adica nu poate fi sfaramat intre deget, dar cedeaza numai la
forte exterioare foarte puternice.
Consistenta in stare udă se apreciaza pentru probele care au umiditatea
cu valori ce depasesc capacitatea pentru apa in camp. Acest tip de consistenta este
exprimata prin plasticitatea solului si prin aderenta solului.

Fig. 2 Modul de testare a rezistenţei la sfărâmare (rupere)

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
6
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Adezivitatea
Reprezintă proprietatea materialului de sol umed si ud de a se lipi de obiecte. Se
determina prin presarea unui fragment de sol intre degete. Aprecierea adezivitatii se
face astfel:
Clasele de adezivitate sunt:
 Neadeziv - solul aderă puţin sau deloc după încetarea presiunii
 Slab adeziv - solul aderă pe ambele degete dar se desprinde uşor după
încetarea presiunii. Solul se întinde puţin când se separă degetele care rămân
curate
 Moderat adeziv - solul aderă pe ambele degete şi se desprinde cu greutate
după încetarea presiunii. Solul se întinde când se separă degetele care rămân
uşor murdare
 Foarte adeziv - solul aderă puternic pe ambele degete şi se desprinde foarte
greu după încetarea presiunii. Materialul se întinde evident când se îndepărtează
degetele care rămân murdare cu pământ.

Plasticitatea
Reprezintă proprietatea materialului umed si ud de a se modela sub actiunea
unei forte si de a-si mentine forma astfel capatata, chiar dupa incetarea actiunii fortei la
care a fost supus.
Materialul de sol umed si ud se ruleaza intre aratator si degetul mare pentru a
observa daca se formeaza sau nu panglici, suluri, bastonase si filamente.
Clasele de plasticitate sunt:
 Neplastic - nu se pot forma filamente prin rulare intre degete.
 Slab plastic - formeaza filamente, dar care nu rezista la incercarea de modelare
 Moderat plastic - solul poate fi modelat in filamente dar care se rup la indoire
 Foarte plastic - materialul de sol formeaza filamente si panglici, care la indoire
nu crapă.

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
7