GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

GEOGRAFIA SOLURILOR

Laborator 4 – STRUCTURA SOLULUI

Structura solului reprezintă modul de grupare a particulelor elementare în

agregate de forme, dimensiuni şi stabilitate diferite, separate între ele prin goluri,
fisuri sau planuri de desprindere, ca urmare a procesului de pedogeneză.
Coeziunea din interiorul acestor agregate este mai mare decât coeziunea
dintre ele. Drept urmare, când se aplică o presiune, masa solului tinde să se
desprindă în fragmente de-a lungul unor plane sau zone predeterminate.
Bulgării şi fragmentele de material de sol nu sunt considerate elemente de
structură deoarece nu au rezultat prin pedogeneză.

Principalele tipuri de structură

Dupa forma si aranjarea agregatelor structurale in masa solului, se disting

urmatoarele tipuri de structura :
Structura glomerulară. Se caracterizeaza prin dispunerea particulelor de sol
in agregate aproximativ sferice, poroase, de forma unor glomerule friabile, cu
suprafete curbate, cu numeroase convexitati si concavitati. Aceasta structura este
caracteristica solurilor cu orizont Am, bine aprovizionat cu humus de tip mull calcic si
cu o intensa activitate biologica (cernoziom, kastanoziom, preluvosol etc.)
Structura graunţoasă (sau granulară). Se deosebeste de cea glomerulara
prin asezarea mai 'indesata' a particulelor elementare, cu o porozitate mai redusa si
cu aparitia de fete plane, datorita unor zone de contact mai mari intre elementele
apropiate. Este caracteristica orizontului Ao, intalnit la solurile din zona de dealuri si
podisuri.
Structura poliedrică angulară. Se caracterizeaza prin agregate cu
dimensiuni aproximativ egale pe cele 3 axe, cu fete plane, delimitate de muchii
evidente, asezate indesat, ceea ce da un aspect colturos (angular). Se intalneste
indeosebi in orizonturile Bt la luvosolurilor.
Structura poliedric subangulară. Este similara cu cea poliedrica angulara,
insa elementele structurale prezinta muchii mai tesite, sterse si suprafete neregulate.
In acest tip de structura se incadreaza orizonturile Bv ale solurilor din clasa
cambisoluri.
Structura prismatică. Este alcatuita din agregate alungite, orientate vertical,
cu fete plane si muchiile ascutite, capetele prismelor nerontujite. Prismele mai mari,

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
1
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

destul de compacte, se pot desface relativ usor in poliedri mici. Ea este caracteristica
orizonturilor Bt ale solurilor preluvosol si luvosol.
Structura columnoidă. Este asemanatoare celei prismatice, dar muchiile
sunt rotunjite.
Structura columnară. Este asemanatoare celei prismatice, dar capetele
agregatelor structurale sunt rotunjite. Ea este caracteristica orizontului Btna, orizont
genetic al soloneturilor.
Structura șistoasă sau lamelară. Este constituita din agregate sub forma de
placi sau 'lamele', fragmente orientate orizontal. Ea este specifica atat solurilor
tasate, cu hardpan, cat si orizonturilor El si Ea, caracteristice luvisolurilor.
Structura sfenoidală (sau cuneiformă). Se caracterizează prin agregate în
formă de pană, cu unghiuri (muchii) ascuţite şi delimitate de feţe de alunecare; este
specifică vertosolurilor şi subtipurilor vertice.
Structura monogranulară. Nu se disting elementele structurale, materialul este total
necoerent, structural materialul este mobil (grăunţi nelegaţi)
Structura masivă. Nu se disting elemente structurale; materialul este o masă
coerentă în care se recunosc numai părţile elementare cimentate uşor printr-un liant
(de ex. loessul).

Fig. 1 Tipuri pedogenetice de structură ( F.B., 1998)

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
2
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Gradul de dezvoltare a structurii

Termenul dezvoltare a structurii se referă la individualizarea (distincţia)
elementelor structurale. În descrierea acestei calităţi prima subîmpărţire priveşte
solurile nestructurate (apedale) şi solurile structurate (sau pedale). În funcţie de
coeziunea materialului primele pot fi masive (coezive) sau monogranulare (materialul
se individualizează în particule elementare nelegate între ele).

Tabel 1
Gradele de dezvoltare a structurii
(MESP-1987, vol. III, p. 189, ind. 217)
Denumire Caracteristici
Nestructurat Nu se pot observa agregate structurale în loc (pe peretele
profilului) sau în probele luate în mână; materialul de sol este
masiv dacă prezintă coeziune şi monogranular dacă este
necoeziv.
Slab dezvoltat Elementele structurale sunt greu observabile în loc sau în probele
luate în mână; la sfărâmare mai puţin de 25% din masa solului
este organizată în agregate structurale.
Moderat Elementele structurale sunt bine formate şi evidente atât în solul
dezvoltat deranjat cât şi nederanjat; la sfărâmare 25-75% din material se
separă în agregate structurale întregi.
Bine dezvoltat Elementele structurale sunt distincte, atât în loc cât şi în solul
deranjat; peste 75% din masa solului se separă în principal ca
unităţi structurale întregi.
Destructurat Structură distrusă sau deteriorată prin lucrările agricole anuale
sau alte intervenţii antropice (desfundări etc)

Mărimea elementelor structurale

Se referă la dimensiunea agregatelor în care este organizat materialul de sol.
Tabel 2
Mărimea elementelor structurale
(MESP-1987, vol. III, p. 190, ind. 219)
Dimensiuni (în mm) după tipurile de unităţi structurale
Denumire Glomerulară, Poliedrică Prismatică,
grăunţoasă sau angulară şi columnară,
foioasă subangulară columnoidă sau
sfenoidală
Nu este cazul
Foarte mică <1 <5 < 10
Mică 1-2 5 - 10 10 - 20
Medie 2-5 10 - 20 20 - 50
Mare 5 -10 20 - 50 50 - 100
Foarte mare > 10 ≥ 50 100 - 500
Extrem de mare - - ≥ 500

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
3
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Fig. 2 Planşa pentru aprecierea mărimii structurii glomerulare şi grăunţoasă (MESP-

1987, vol. III; F.B., 1998)

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
4
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Fig. 3 Planşa pentru aprecierii mărimii structurii poliedrice angulare şi subangulare

(MESP-1987, vol. III; F.B., 1998)

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
5
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Fig. 4 Planşa pentru aprecierea mărimii structurii prismatice, columnare şi

columnoide (F.B, 1998; MESP-1987, vol. III)

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
6
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Fig. 5 Planşă pentru aprecierea grosimii structurii lamelare (foioase) (F.B, 1998;
MESP-1987, vol. III)

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
7
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Fig. 6 Planşă pentru aprecierea mărimii structurii sfenoidale (pană sau cuneiformă)
(F.B., 1998; MESP-1987, vol. III)

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
8
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Formarea structurii solului.

Pentru a se forma agregatele structurale, particulele elementare de sol trebuie
sa se lege intre ele printr-un liant de legatura sau sa fie supuse unor procese fizico-
mecanice si biologice de aglomerare.
Principalii factori de structurare ai solurilor sunt:
 complexul coloidal al solului,
 carbonatul de calciu,
 activitatea organismelor,
 procesul de umezire-uscare si
 procesul de inghet-dezghet al solului.
Coloizii solului reprezinta factorul de baza in procesul de structurare a
solurilor, deoarece prin coagulare leaga particule intre ele.
Astfel, humusul are capacitatea de agregare cea mai mare (de 12 ori mai
mult ca argila), ducand la formarea unor agregate rotunjite, poroase, cu stabilitate
hidrica mai mare, dar cu stabilitate mecanica mai mica.
Argila singura, favorizeaza formarea de agregate structurale mai rigide,
tasate si colturoase, cu stabilitate mecanica foarte mare, dar cu stabilitate hidrica
destul de mica (din aceasta cauza solurile argiloase dupa ploaie se noroiesc foarte
usor).
Cea mai buna structurare o realizeaza prezenta in sol atat a humuslui cat si a
argilei, mai ales cand in humus predomina acizii huminici iar argilele sunt de tipul
montmorillonitic. Astfel de conditii se intalnesc in zonele de stepa si silvostepa la
nivelul orizontului Am si mai rar in zona dealurilor joase la nivelul orizontului Ao.
Atunci cand alaturi de humus si argila, la structurarea solurilor participa
si carbonatul de calciu, se realizeaza cea mai buna si stabila structura.
Oxizii si hidroxizii de fier si aluminiu contribuie la formarea agregatelor
structurale mai ales in zonele mai umede si mai reci (dealuri si podisuri), unde se
intalnesc in sol, in procent mai ridicat. Acestia duc la formarea unor agregate
structurale dure si masive. De aceea, solurile si orizonturile respective sunt puternic
tasate.
Factorul biologic are un rol important in procesul de structurare a solurilor.
De exemplu, radacinile plantelor, in procesul de crestere, determina aglomerarea
particulelor de sol sau fragmentarea materialelor dure, producand structurarea. Cu
cat sistemul radicular este mai des si mai puternic ramificat, structurarea este mai
buna (vegetatia ierboasa). Organismele animale, prin galeriile pe care le sapa si prin
materialul trecut prin corpul lor, contribuie in permanenta la structurarea solurilor. De
scos in evidenta, rolul ramelor in realizarea 'structuri coprogene'. In acelasi timp,
toate organismele care traiesc in sol, secreta anumite substante organice, care au o
mare putere de cimentare a particulelor de sol.

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
9
 GEOGRAFIA SOLURILOR, SPECIALIZAREA GEOGRAFIE, ANUL II, 2014-2015

Structurarea solurilor se mai realizeaza si prin procesul de umezire-uscare

si inghet-dezghet. Prin ambele procese solul isi mareste si isi micsoreaza volumul,
ducand la desfacerea lui in agregate din ce in ce mai mici.
Degradarea și refacerea structurii solului
Structura solului este supusa in permanenta procesului de degradare, mai
ales la solurile luate in cultura. Factorii care produc distrugerea agregatelor
structurale sunt de natura mecanica, fizico-chimica si biolgica.
Degradarea mecanica a structurii solurilor se realizeaza prin masinile si
uneltele agricole, prin pasunatul irational si prin executarea lucrarilor agricole in
conditii necorespunzatoare. Astfel, trecerile excesive ale masinilor agricole produc o
puternica tasare a solului si o pulverizare a agregatelor structurale, incarcarea
suprafetelor pasunate cu un numar prea mare de animale si aducerea animalelor la
pasunat pe perioadele umede contribuie puternic la degradarea solurilor. Cea mai
puternica degradare a structurii se realizeaza atunci cand se executa lucrarile
agricole in conditii necorespunzatoare (sol prea umed sau prea uscat).
Degradarea fizico-chimica a structurii este determinata in principal de
prezenta apei, care prin hidroliza pune in libertate ionul de H+. Acesta patrunde in
cimentul de legatura de unde scoate Ca+, producand lent, dar continuu dispersarea
agregatelor structurale.
Importanța structurii solului
Prezența agregatelor structurale în masa solului crează mediul optim pentru
dezvoltarea planelor. În solul structurat, cu agregate stabile, se asigură infiltrația apei
și înmagazinarea ei pe o adâncime mai mare. Apa se pierde în cantitate mică prin
evaporație directă pentru că stratul de agregate protejează apa împotriva evaporării.
Infiltrația apei reduce mult scurgerile de suprafață de pe terenurile înclinate,
micșorând procesul de eroziune a solului.
Aerul din spațiile necapilare determină o intensă activitate bacteriană aerobă,
care duce la descompunerea materiei organice și la formarea substanțelor nutritive
solubile pentru plante. În interiorul agregatelor, unde se gasesc spații capilare care
conțin aproape permanent apă, se crează un mediu fără aer, care favorizează
activitatea bacteriilor anaerobe cu rol important în formarea și acumularea
humusului.
Rădăcinile plantelor pătrund mai usor în solurile structurate, cu așezare
afânată, menținându-se permanent în contact cu agregatele, unde gasesc apa și
elementele nutritive.
Solurile structurate sunt mai rezistente la procesele de eroziune si se lucreaza
mai usor decât cele nestructurate. Din aceste motive, solurile cu structură
glomerulară prezinta o fertilitate mai mare decat cele fără structură. Acest lucru a
determinat aplicarea unor măsuri speciale, care au drept scop crearea și menținerea
structurii solului, cum ar fi lucrarea ratională a solului, aplicarea îngrășămintelor și
amendamentelor etc.

©ALINA EFTENE, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea “Ovidius” din Constanța
10