Etica - ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului, a fericirii,
a virtuţii, a plăcerii, a idealului social
Etica are un statut dublu, fiind o disciplină teoretică, cu
caracter filosofic şi ştiinţifica cu scop de investigaţie
speculativă filosofică.
Etică şi morală au origini diferite: etica este teoria şi ştiinţa
moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al
eticii.
ETICA=(GR) ETHOS/ETHICOS=din sau pentru morală
MORALA =(LAT) MOS-MORIS =morav-moravuri
Etica afacerilor - acel set de principii sau argumente care ar
trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau
colectiv; studiul situaţiilor, activităţilor şi deciziilor de afaceri
în care se ridică probleme în legătură cu ce este bine şi rău.
Etica managerială - un studiu al moralei, al normelor şi
principiilor morale pe baza cărora sunt adoptate cele mai
bune decizii manageriale.
Deontologia - parte a eticii care studiază normele şi obligaţiile
specifice unei activităţi profesionale.
Etică şi morală au origini diferite: etica este teoria şi ştiinţa
moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al
eticii
Rolul eticii este să ajute oamenii/ instituţiile să decidă ce este
mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care sunt
motivaţiile morale în acţiunile lor. obiectul eticii îl constituie
căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este binele”?
Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea. Misiunea
eticii este de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci şi de
a constitui un ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea
vieţii morale a societăţii.
Functiile eticii
Funcţia cognitivă, ea se manifestă sub trei aspecte:
-aspectul explicativ
-aspectul descriptiv
-analitico-sintetic
Funcţia educativa,legată de transpunerea în practica a unor
modele morale.
Funcţia normativă  vine să suplinească lipsa unor norme
legale prin constituirea unei “instanţe morale”.
Funcţia persuasivă, urmăreşte aspectele concrete ale vieţii
morale, ducând spre actul convingerii.
Morala este obiectul de studiu al eticii.
Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor,
deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, norme,
reguli determinate istoric şi social, care reglementează
comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi
dintre aceştia şi societate (familie, grup, naţiune, societate),
în funcţie de categoriile bine, rău, datorie, dreptate,
nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe conştiinţă şi
opinie publică.
Morala ="ansamblul normelor de convieţuire, de comportare
a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror
încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică.
Morala e disciplina ştiinţifică care se ocupă cu normele de
comportare a oamenilor în societate"
Valorile morale fundamentale sunt:
1) Binele: util pentru un scop/o fiinţă, eficacitate, bunăstare,
succes în afaceri (dar nu cuorice mijloace, oricum);
2) Adevărul moral: opusul minciunii, ipocriziei, vicleniei,
duplicităţii etc.;
3) Iubirea aproapelui: respect, preţuire, bunătate, blândeţe,
compasiune, milă, dăruire,solicitudine etc.;
4) Dreptatea: echitate, raţiune, corectitudine, civism etc.;
5) Omenia: umanism, onestitate, sinceritate, modestie etc.;
6) Datoria şi obligaţia morală: a munci, a ajuta pe cei din jur,
a fi generoşi, a fi cinstiţi, a cultiva prietenia, justiţia, a urma
binele, a evita răul.
În afaceri o serie de valori morale comune (mila, altruismul,
dragostea faţă de aproape,filantropia etc.) pot duce la
prăbuşire, la faliment, cu toate consecinţele imorale ce derivă
dintr-o catastrofă organizaţională
Legea morală nu are caracter de constrângere, ca cea
juridică, de exemplu, dar impune totuşi sancţiuni şi pedepse
dacă nu este respectată.
Legea morală impune datoria de a face bine,interzice
săvârşirea răului, oferă sfaturi morale etc. Prin această lege
nu se poate impune, întotdeauna şi oricui, realizarea unui
bine determinat, lăsând libertate în alegere şi acţiune. Legea
morală are ca obiect binele care are ca scop suprem fericirea.
Normele, aşadar, nu vin din interiorul individului, ele sunt
exterioare lui şi provin din obiceiurile, legile, tradiţiile unei
societăţi sau grup social care îşi constrânge astfel membrii să
adopte conduite şi comportamente care să corespundă
aşteptărilor acelei societăţi sau grup social.Normele morale
trebuie sa se supună principiului universalităţii, ar trebui să
aibă caracter absolut şi obiectiv: independente de credinţe,
sentimente, obiceiuri particulare, nici de voinţa arbitrară a
cuiva aflat în poziţie de putere normativă.
Normele morale se pot clasifica astfel:
1. Norme generale (universale): sunt prezente în toate
tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi
influenţează toate activităţile umane (cinstea, demnitatea,
sinceritatea, loialitatea, generozitatea);
2. Norme particulare: se adresează unor comunităţi umane
determinate, vizând activităţi umane particulare (normele
vieţii de familie, cele specifice anumitor activităţi profesionale
(medici, avocaţi, profesori, sportivi, economişti etc.);
3. Norme speciale: se manifestă în cadrul unor grupuri
restrânse şi uneori în ocazii speciale (norme de protocol,
codul manierelor elegante, reguli de etichetă în afaceri).
Relaţiile morale exista în orice domeniu: economic, juridic,
religios, ştiinţific,educaţional, politic, administrativ etc.
Clasificare Relaţiilor morale:
relaţii individ –colectivitate;
relaţii interindividuale;
relaţii grup – societate;
relaţiile cu sine;
relaţiile cu natura.
A fi responsabil moral înseamnă a da socoteală în chip demn
şi onest de calitatea deciziilor şi actelor, a rezultatelor şi
implicaţiilor socio-morale, individuale şi colective. Pe lângă
responsabilitatea morală, mai putem vorbi de
responsabilitate economică, juridică,socială, ştiinţifică,
pedagogică etc.
Conceptele de etică şi morală au origini şi substanţe diferite:
-etica este teoria şi ştiinţa moralei,
-morala reprezintă obiectul de studiu al eticii
-moralitatea este manifestarea efectivă a moralei prin
atitudini, conştiinţă, fiind susţinută de principii morale.
Managerul este persoana care poate formula politica etică a
organizaţiei. Această politică etică depinde de filosofia
personală a managerului, de cariera şi formaţia sa
profesională. Este important ca managerul să dorească să
creeze un factor de stabilitate organizaţional prin stabilirea
unor valori şi principii în interiorul firmei pe care o conduce.
Cum pot fi recunoscuţi managerii care promovează
comportamentul etic în afacerile lor
1. Susţin libertatea, creşterea şi dezvoltarea fiecărui angajat;
2. Comunică cu angajaţii folosind numele cu respect;
3. Formează şi încurajează un regim echilibrat de muncă şi
odihnă;
4. Onorează şi respectă familiile angajaţilor;
5. Tratează toţi angajaţii drept persoane unice, valoroase;
6. Protejează viaţa, siguranţa şi sănătatea angajaţilor;
7. Creează un mediu de lucru fără discriminări;
8. Sunt corecţi şi echitabili în probleme financiare;
9. Comunică deschis cu subordonaţii;
10. Cultivă o atitudine pozitivă faţă de celelalte persoane şi
realizările acestora etc.
Comunicarea onestă şi tratamentul corect – componente ale
comportamentului etic
a) În privinţa clienţilor firmei. Produsele trebuie să fie de
calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de
folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale
pericolelor posibile pentru consumator.
b) În privinţa angajaţilor. Etica în relaţiile dintre angajat şi
firmă presupune introducerea şi
utilizarea principiilor şi normelor legate de drepturile
angajaţilor şi reglementările în privinţa
loialităţii faţă de companie. Loialitatea faţă de companie se
conturează prin obligaţiile reciproce:
companie-angajat, prin atribuire de roluri şi responsabilităţi.
c) Faţă de acţionari un comportament etic presupune
gestiune corectă, loialitate, informare,
transparenţă, confidenţialitate.
d) Faţă de comunitate - comportamentul etic înseamnă
protejarea mediului, contribuţie la
soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii
culturale.
Principiile etice în viziunea lui Gary Johns
- Consideraţia specială. Tratamentul corect standard poate fi
modificat pentru situaţii
speciale cum ar fi: ajutorarea unui vechi angajat, prioritatea la
angajare pentru o persoană
cu nevoi speciale, comanda dată unui furnizor loial, aflat însă
în impas.
- Competiţia onestă – se realizează prin evitarea mituirii şi a
altor mijloace care nu sunt
oneste în vederea obţinerii unei comenzi.
- Responsabilitatea faţă de organizaţie - acţionând pentru
binele întregii organizaţii, nu
doar în interes propriu, evitând risipa şi ineficienţa;
- Respectarea legii - evitarea pe căi legale a impozitării, nu
prin evaziune, ci prin
urmarea spiritului şi literei legii.
Dilemele etice în afaceri
Dilemele etice pot fi definite ca situaţii neclare, probleme
care îi pun în încurcătură pe
cei care iau decizii, în dorinţa de a echilibra performanţele
economice şi pe cele sociale.
Cele mai multe dileme etice în afaceri apar în următoarele
domenii:
􀂃 marketing: reclama, publicitatea, ambalajul produsului;
􀂃 aprovizionare: favoruri din partea furnizorilor;
􀂃 producţie: calitatea materiilor prime şi a produselor finite,
costurile;
􀂃 resursele umane: angajare, salarizare, motivare, evaluare,
promovare.
Cea mai dificilă situaţie pentru manageri o reprezintă
existenţa dilemelor etice.
Dilemele etice = situaţii neclare, probleme care îi pun în
încurcătură pe cei care iau decizii, în dorinţa de a echilibra
performanţele economice cu cele sociale, ele apar în lumea
afacerilor atunci când există o neconcordanţă între principiile
etice şi situaţia practică, între ceea ce se doreşte şi ceea ce
este de fapt, între sistemele proprii de valori şi modul de
satisfacere practică a nevoilor.
O dilemă etică se naşte când toate alternativele posibile din
cercetările efectuate au o consecinţă negativă în plan social.
Bunul sau răul nu poate fi precizat şi clar identificat. În primul
rând, dilemele etice sunt generate de raportul dintre
performanţele sociale şi cele economice, realizarea
echilibrului fiind deosebit de dificil
În soluţionarea dilemelor etice întrebările cheie sunt: Cine ar
câştiga şi cât de mult?,
Cine va pierde şi cât de mult?
Un cumul de reguli morale izvorâte din respectarea celor mai
elementare noţiuni de etică trebuie să conţină:
1. Respectarea angajamentelor făcute. Toţi dorim să avem
certitudinea că promisiunile făcute de alţii sunt în totalitate
îndeplinite, pentru că, nerespectând această normă
elementară, interacţiunea socială construită cu efort tinde a
se opri, iar afacerile vor eşua. Orice teorie morală este inutilă
în condiţiile în care omul nu-şi respectă promisiunile făcute
corect şi la timp;
2. Nonviolenţa. Afectarea integrităţii fizice şi presiunile
psihice conduc la apariţia unor complexe, cu implicaţii
negative asupra mediului de lucru; vor fi ascunse adevăruri şi
va fi denaturată viaţa. Cu drepturi şi obligaţii nominalizate în
coduri de comportament se poate construi o cale de dialog
prin care se pot preveni conflictele violente;
3. Ajutorul mutual. Moralitatea şi codul etic reglementează
comportamentul uman în comunitate, incluzând activităţile
individului direcţionate spre o colaborare în interesele
comune ale grupului, dar şi pentru interesele individuale ale
fiecăruia. Chiar dacă unii consideră că această deschidere în
interesul individului poate afecta armonia, trebuie
realizată în condiţiile în care costul pentru realizarea
dezideratului nu este prea mare;
4. Respectul pentru persoană. Morala comunităţii solicită
individul a privi şi a considera alte persoane ca pe sine însuşi,
tratând serios problemele şi interesele lor, acceptându-le ca
legitime;
5. Respectul pentru proprietate. Persoanele doresc să uzeze
de dreptul de proprietate asupra bunurilor şi, dacă ele
consideră că propriul corp este o proprietate, aceasta
reprezintă un aspect al respectului pentru persoană.
Principiile fundamentale utilizate adesea în soluţionarea
problemelor de etică a afacerii sunt:
• integritatea angajaţilor în desfăşurarea activităţilor;
• obiectivitatea, eliminând conflictele de interese şi
influenţele externe în realizarea unor oportunităţi;
• competenţă, conştiinciozitate, aptitudini profesionale ale
managerilor şi personalului angajat în afaceri;
• confidenţialitatea informaţiilor dobândite pe parcursul
derulării activităţilor, cu excepţia situaţiilor impuse de lege
când se cere dezvăluirea acestor informaţii;
• servicii în concordanţă cu standardele tehnice şi
profesionale relevante.
Există numeroase cazuri în care angajaţi ai unor firme dau
dovadă de lipsă de eticăîn afaceri. De exemplu:
• acordarea unor comisioane ilegale pentru obţinerea de
informaţii confidenţiale despre
firmele concurente;
• trafic ilegal cu produse aflate în monopolul statului;
• desfăşurarea unor activităţi neautorizate;
• folosirea unor documente cu regim special false sau
procurate în mod ilegal;
• cazurile de evaziune fiscală, economie subterană;
• înşelarea corpurilor de control ale statului;
• utilizarea unor bunuri fără provenienţă legală etc.
Managerii care promovează comportamentul etic în
afacerile lor pot fi recunoscuţi prin
câteva trăsături distincte, şi anume: susţin libertatea,
creşterea şi dezvoltarea fiecărui angajat;
comunică cu angajaţii folosind numele cu respect; formează şi
încurajează un regim echilibrat de
muncă şi odihnă; onorează şi respectă familiile angajaţilor;
tratează toţi angajaţii drept persoane
unice, valoroase; protejează viaţa, siguranţa şi sănătatea
angajaţilor; creează un mediu de lucru
fără discriminări; sunt corecţi şi echitabili în probleme
financiare; cultivă o atitudine pozitivă faţă
de celelalte persoane şi realizările acestora etc.
Modalități ce pot fi folosite pentru încurajarea
comportamentului etic în organizații se numără:
-publicarea unui cod etic propriu, conform cu standardele şi
valorile sociale recunoscute;
- instruirea managerilor pe probleme de etică în afaceri;
- elaborarea unor programe interne de rezolvare a
conflictelor de natură etică;
- instituţionalizarea unor comitete de supraveghere a
comportamentului etic;
- acordarea unor recompense sau sancţiuni adecvate.
Conceptele centrale cu care operează etica afacerilor sunt:
datorie şi utilitate. Afacerile sunt un mediu care este
perceput ca mai puţin nobil, eventual un mediu fără
"scrupule" fiindcă este legat de profit. Viciile clasice, cum ar fi
lăcomia sau avariţia, trec drept motivaţii frecvente pentru
intrarea în lumea afacerilor.
4.1. Nivelurile de aplicare ale eticii în afaceri
Conceptele centrale cu care operează etica afacerilor sunt:
datorie şi utilitate. Afacerile sunt un
mediu care este perceput ca mai puţin nobil, eventual un
mediu fără "scrupule" fiindcă este legat de
profit. Viciile clasice, cum ar fi lăcomia sau avariţia, trec drept
motivaţii frecvente pentru intrarea în lumea
afacerilor.
Aceasta nu înseamnă că nu a existat o tendinţă permanentă
ca afacerile să fie guvernate de valori şi
norme morale, oricât ar părea de paradoxal, având în vedere
tipul de motivaţii amintite mai sus.
În afaceri pot să fie detectate câteva niveluri de aplicare ale
eticii:
1. Nivelul micro - este cel care se stabileşte între indivizi în
baza principiului corectitudinii
schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica tradiţională
şi cuprinde: obligaţii, promisiuni, intenţii,
consecinţe, drepturi individuale. Toate acestea se află sub
principiile schimbului cinstit, câştigului
cinstit, tratamentului corect. O firmă care vinde maşini
trebuie să-şi prevină cumpărătorii dacă ele au
defecte la sistemul de frânare sau o firmă care vinde
anticoncepţionale trebuie să prevină clienţii că
acestea produc dereglări hormonale. Clientul trebuie
considerat raţional, autonom şi trebuie informat ca
să poată cumpăra serviciul sau produsul în cunoştinţă de
cauză.
2. Nivelul macro - se referă la reguli instituţionale sau sociale
ale comerţului, ale lumii
afacerilor. Conceptele centrale cu care se operează pentru
acest nivel sunt: dreptate şi legitimitate.
Problemele puse în contextul nivelului macro sunt de natură
filosofică, preponderent etică şi sunt de
tipul următor: Care e scopul pieţei libere? Este proprietatea
privată un drept prioritar? Este drept sistemul
de reglementare al pieţei? Ce rol trebuie să aibă statul în
afaceri? Sunt corecte şi echitabile politicile de
impozitare aplicate firmelor?
3. Nivelul corporaţiilor. Discuţiile etice se referă
preponderent la rolul jucat în societate, la responsabilitatea
socială şi internaţională a corporaţiilor. Nivelul
macroeconomic pune şi problema stringentă a problemelor
etice în globalizarea
Afacerilor în ţări cu economii slab dezvoltate, cu un nivel mai
redus de maturizare a conştiinţei civice. (mesaje/reclame
mincinoase, dreptul la un mediu natural sănătos, utilizarea
unor practici neloiale (dumping) dependenţa de corporaţii ).
Comportamente neetice în organizaţii
Paleta largă a situaţiilor dintr-o instituţie poate genera
posibilitatea ca anumite relaţii
personale dintre angajaţi sau dintre angajaţi şi superiori să
provoace probleme în interiorul sau/şi
în exteriorul organizaţiei.
Iată câteva exemple de comportamente etice negative care
pot genera conflicte:
- produsele şi producţia: nu se respectă anumite standarde în
procesul de producţie şi la produsele
obţinute şi pot apărea critici severe la adresa producătorilor şi
prestatorilor;
- practicile cu privire la angajaţi: relaţia angajator-angajat nu
este onestă atunci când un angajat
care a avut în trecut rezultate foarte bune şi-a pierdut
aptitudinile cerute de munca lui şi a devenit
inutil, când stilul de viaţă al unui angajat are un impact
negativ asupra condiţiilor care trebuie
îndeplinite la serviciu, când cantitatea de informaţii primită
de un angajat este mai mică faţă de
un alt angajat cu aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi.
- însuşirea unor merite care, de fapt, sunt ale altor
persoane/firme;
- acceptarea beneficiilor ( de exemplu dacă cineva lipseşte de
la o întâlnire importantă de afaceri,
altcineva profită de cina şi de ticketele lui gratuite) şi
practicarea cadourilor (acordarea sau
primirea de cadouri în lumea afacerilor sunt privite şi folosite
ca un mod de a influenţa afacerile,
nu doar ca un semn de respect şi de bunăvoinţă);
- folosirea bunurilor firmei în interes personal;
- folosirea informaţiilor confidenţiale ale firmei pentru a
câştiga anumite lucruri de la cei cărora
le sunt transmise informaţiile;
- munca la negru (pentru o firmă care este în competiţie cu
cea pentru care se lucrează legal);
- demisionarea dintr-o firmă şi angajarea în alta concurentă
(dacă se divulgă informaţii private
despre fostul loc de muncă)12.
Consecinţele unui comportament neetic
Consecinţele unui comportament neetic pentru o
organizaţie sunt:
- pierderea încrederii partenerilor şi angajaţilor, comunicare
redusă, lipsă de implicare, loialitate redusă;
- pierderea reputaţiei: vestea despre un produs prost se
răspândeşte mai repede decât cea despre un produs bun;
- pierderea renumelui, a imaginii firmei, a clienţilor şi
colaboratorilor valoroşi;
- pierderea unor sume imense pentru avocaţi, procese,
daune, litigii;
- scăderea vânzărilor şi a profiturilor etc.
Consecinţele unui comportament neetic pentru un individ
(angajat) pot fi:
- pierderea unor promovări, avantaje, premii, aprecieri;
- pierderea locului de muncă, a unor procente din salariu;
- pierderea încrederii, a respectului şi demnităţii;
- retrogradări;
- pierderea aprecierilor din parte şefului, prietenilor, colegilor,
familiei etc.
Factori ce conduc la un comportament lipsit de etică în
organizaţii
Gary Johns identifică anumiţi factori sistemici responsabili de
comportamentul lipsit de etică din organizaţii13:
a) la nivelul individului:
- complexitatea problemelor cu care au de-a face liderii şi
dificultatea de a determina care este alternativa cea mai
etică;
- concurenţa pentru resurse limitate / putere / poziţie;
- loialităţi conflictuale;
b) la nivelul grupului/echipei:
- gândirea de grup, care poate să apară într-un grup omogen,
cu un lider puternic;
- prezenţa ideologilor: persoane care îşi privesc poziţiile lor
extreme ca fiind corecte şi orice alte poziţii opuse ca fiind
greşite;
- răspunsul negativ al organizaţiei la opinii diferite: normele
organizaţionale descurajează
preocuparea pentru acţiunile lipsite de etică ale altora din
organizaţie.
Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan
economic şi social.
Responsabilitatea morală - atitudinea sufletească şi raţională
prin care suntem conştienţi de
fiecare acţiune a noastră, asumându-ne consecinţele.
Responsabilitatea morală se întrepătrunde
permanent cu celelalte dimensiuni ale responsabilităţii:
juridică, politică, religioasă, profesională,
familială etc. Măsurarea responsabilităţii este dată de
utilitatea sau inutilitatea socială a
individului, de gradul de dezvoltare al conştiinţei umane, care
la rândul ei depinde de educaţie,
vârstă, instrucţie etc.
Responsabilitatea socială a companiilor înglobează obligaţia
de a furniza produse şi
servicii de calitate, protecţia mediului înconjurător,
consideraţie faţă de consumatorii produselor,
utilizarea raţională a resurselor naturale, respect faţă de toţi
oamenii, indiferent de rasă, sex sau
religie.
Responsabilitatea socială corporatistă este un concept prin
intermediul căruia o
companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de
problemele sociale şi cele de mediu, în
operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de
interes.
Responsabilitatea socială are patru componente: economică,
legală, etică şi filantropică.
Aceste patru componente formează piramida
responsabilităţii sociale a firmei. Primele două
trepte reprezintă responsabilităţi impuse, responsabilităţile
etice sunt aşteptate, iar
responsabilităţile filantropice – dorite de către comunitate.
Un cod etic formulează idealuri, valori şi principii după care
este guvernată o
organizaţie.
Codul etic este un document scris ce enunţă şi enumeră
valorile, normele şi tipurile de
conduite pe care organizaţia doreşte să le vadă aplicate atât
în interior, cât şi în exterior. Incitativ
(cu o dominantă culturală) sau coercitiv (cu o dominantă
disciplinară), codul are menirea de a
atrage atenţia oamenilor din organizaţie, dar şi ansamblului
de părţi interesate, asupra faptului că
performanţa economică nu se obţine cu orice preţ, că scopul
nu justifică întotdeauna mijloacele;
el constituie un instrument de reglementare a relaţiilor
organizaţiei
Obiectivele unui cod de etică vizează promovarea virtuţilor şi
valorilor profesionale.
Conţinutul codului poate varia semnificativ de la o companie
la alta, în funcţie de
ramura în care acestea activează, de regulamente/cerinţe şi
de scopurile codului.
Modul în care codul etic este transpus în practică rămâne,
până la urmă, la latitudinea
managerilor şi a subordonaţilor. Codul etic rămâne valabil
dacă toţi membrii organizaţiei îl
respectă; când managerul nu acordă importanţă acestuia, cu
siguranţă nici angajaţii nu vor urma
prevederile sale.
Auditul de etică este un instrument prin care se poate evalua
gradul în care standardele
etice influenţează luarea deciziilor, atât la nivel de
organizaţie, cât şi la nivel individual. Auditul
permite o evaluare sistematică a programelor de etică ale
organizaţiei şi a performanţelor obţinute
în mod efectiv. Prin auditul de etică se urmăreşte investigarea
modului în care organizaţia
acţionează avându-se în vedere cel puţin următoarele
componente: mediul, resursele, misiunea
firmei, obiectivele şi planurile strategice, stabilirea sarcinilor
etc.
(Pactul Mondial)În anul 2000 ONU a lansat o iniţiativă sub
denumirea de Global Compact ce reprezintă un program-
cadru de sprijinire a companiilor care se angajează să adopte
şi să pună în practică coduri de etică, să susţină şi să practice
responsabilitatea socială corporativă (RSC) în afaceri pentru
atingerea dezvoltării durabile la nivel global.
Pactul este fundamentat pe zece principii universal acceptate
împărţite pe patru domenii pe care trebuie să-şi desfăşoare
activitatea firmele multinaţionale, interne, cu caracter privat
sau de stat: drepturile omului, condiţiile de muncă, mediu şi
lupta împotriva corupţiei.
avantaje:
-stabilirea de legături între toate firmele şi filialele acestora
din întreaga lume,
-schimburi de cele mai bune practici şi stabilirea de strategii
comune în domeniu, cunoştinţe privind sustenabilitatea,
-participarea la simpozioane şi dialoguri politice ,proiecte de
parteneriat în vederea stabilirii unui numitor comun între
---sectorul privat şi cel public în ceea ce priveşte îmbunătăţirii
rezultatelor activităţii.
-proiectul oferă companiilor membre o publicitate pozitivă
prin care acestora le creşte cota de încredere în mediile de
afaceri şi faţă de cumpărători. La rândul lor, companiile
propagă în întreaga lume principiile Pactului şi participă la
crearea unei economii globale şi sustenabile.
Global Compact are reţele locale în peste 80 de ţări fiind
formată din agenţii ale Naţiunilor Unite, companii private şi
de stat, organizaţii de afaceri, organizaţii sindicale, ONG-uri,
instituţii guvernamentale, universităţi.
PRINCIPIILE PACTULUI GLOBAL
DREPTURILE OMULUI
Principiul 1: Companiile trebuie să sprijine şi să respecte
drepturile omului stabilite lanivel internaţional.
Principiul 2: Companiile trebuie să se asigure că nu sunt
complice la încălcarea drepturiloromului.
STANDARDELE DE MUNCĂ
Principiul 3: Companiile trebuie să încurajeze libertatea de
asociere şi să recunoască dreptul la negocieri colective.
Principiul 4: Eliminarea oricărei forme de muncă forţată şi
obligatorie.
Principiul 5: Abolirea muncii copiilor.
Principiul 6: Eliminarea discriminării în ceea ce priveşte
angajarea şi exercitarea profesiei.
MEDIU
Principiul 7: Companiile trebuie să adopte prudenţă în
legătură cu marile problemeprivind mediul înconjurător.
Principiul 8: Iniţiative sporite în favoarea promovării unor
responsabilităţi crescuteprivind mediul.
Principiul 9: Favorizarea dezvoltării şi extinderii tehnologiilor
ecologice.
ANTICORUPŢIE
Principiul 10: Companiile trebuie să lupte împotriva tuturor
formelor de corupţie, inclusivmita şi şantajul.
Un număr tot mai mare şi tot mai influent de acţionari şi de
investitori individuali sau
instituţionali utilizează diverse căi de acţiune prin care să
forţeze, în absenţa unor reglementări
legale ferme şi aplicabile, responsabilizarea morală a marilor
corporaţii. Cele mai
semnificative sunt activismul acţionarilor şi investiţiile etice.
Una dintre metodele forţării corporaţiilor să fie răspunzătoare
de comportamentul lor etic
este cumpărarea de acţiuni ale corporaţiilor respective.
Scopul urmărit de acţionarii militanţi
nu este nici profitul, nici speculaţiile financiare, ci câştigarea
dreptului de a se pronunţa în AGA în
legătură cu politica şi strategia corporaţiei. A doua metodă o
reprezintă investiţiile etice, adică acele
investiţii care sunt, deopotrivă, profitabile şi compatibile cu
anumite standarde etice.
Acţionari militanţi - sunt acţionarii ce vizează determinarea
corporaţiilor să fie
răspunzătoare de comportamentul lor etic. Scopul urmărit de
acţionarii militanţi nu este nici
profitul, nici speculaţiile financiare, ci câştigarea dreptului de
a se pronunţa în AGA în legătură cu
politica şi strategia unei corporaţii.
Investitori etici - sunt investitorii acţionari care nu sunt
preocupaţi numai de profitabilitatea
investiţiilor lor, ci şi de corectitudinea morală şi
responsabilitatea socială a companiilor la care deţin
acţiuni. Ei caută acele investiţii care sunt, deopotrivă,
profitabile şi compatibile cu anumite
standarde etice.
A doua metodă o reprezintă investiţiile etice, adică acele
investiţii care sunt, deopotrivă, profitabile şi compatibile cu
anumite standarde etice.