În Marea Neagră trăiesc trei specii de mamifere marine:

 delfinul comun – Delphinus delphis ponticus

 afalinul – Tursiops truncatus ponticus
 marsuinul – Phocoena phocoena relicta

Delfinii din Marea Neagră se diferențiază atât prin caracteristicile

morfo-anatomice, cât și prin natura hranei de bază, care, în cazul
afalinului și marsuinului, este constituită din pești și alte organisme
bentice, iar în cazul delfinului comun este constituită din pești și alte
organisme aflate în masa apei.

În funcție de aceste elemente, fiecare specie preferă anumite habitate:

primele două specii sunt întâlnite cu preponderență în zonele din
apropierea coastelor, în timp ce delfinul comun este întâlnit, de obicei,
în zonele de larg.

 1. Delfinul comun

Delfinul comun (Foto: Marian PAIU – ONG

MARE NOSTRUM)
Are culoarea gri albăstruie spre brun pe partea dorsală, cu o limită
laterală în forma literei „V“, foarte deschis; o bandă pigmentată, mai
mult sau mai puțin întunecată, unește maxilarul inferior cu inserția
înotătoarelor pectorale; dorsala, pectoralele și caudala de culoare
neagră la brun cenușiu.

La naștere, dimensiunile sunt de 0,80-0,95 m. În Marea Neagră, nu

depășește 2 m (masculul – 177 cm, iar femela 159 cm). Este foarte
sensibil la poluările chimice și acustice. În general, se grupează în
cârduri de 10-15 exemplare, de asemenea în cupluri sau indivizi izolați.
Înoată foarte rapid, atinge viteze de aproximativ 50 km/oră. Execută
plonjări de scurtă durată și respiră frecvent la suprafață, la intervale de
1/3 secunde. Populează adâncimi maxime de 70 metri.

Maturitatea sexuală o atinge la vârsta de 2 ani, durata gestației este de

10 luni, înțărcarea la 4 luni. Prezintă instinct matern foarte dezvoltat.
Longevitatea a fost estimată la 25-30 ani. Hrana de bază o reprezintă
peștii pelagici de talie mică (șprot, hamsie, gingirică) și crustacei, dar
deseori în stomacul lor s-au întâlnit și alte specii – stavrid, bacaliar,
lufar, chefal, rizeafcă, barbun, creveți și moluște. Rația zilnică de hrană
este de circa 10 kg.

 2. Afalinul

Afalinul (Foto: Marian PAIU – ONG MARE

NOSTRUM)
Are înotătoarea dorsală în formă caracteristică, lată la bază, înaltă și
falciformă. Pectoralele scurte, iar caudala concavă, în partea
posterioară o crestătură mediană bine marcată. Respirațiile la suprafață
sunt foarte frecvente (toate la 15 secunde), fiecare de o secundă.
Culoare gri închis pe spate, flancurile mai deschise, abdomenul alb sau
roziu; trecerea de la culoarea întunecoasă a părții dorsale către cea
luminoasă a părții ventrale este progresivă, fără o limită netă.

La naștere are 0,9 – 1 m; adulții ating 2,5-3,5 m (masculii) și 2,3-3,2 m

(femelele). Este o specie comună în Marea Mediterană și Marea
Neagră. Specie nectonică, predominant bentofagă, se apropie de zona
țărmului mai ales primăvara. Este întâlnită în grupuri mici de 4-10
indivizi, deasupra taluzului continental, iar grupuri mai mari de 25 de
exemplare sunt comune zonelor de larg. Înoată cu o viteză de
aproximativ 33 km/oră.

Ating maturitatea sexuală între 5-12 ani femelele și începând cu 10 ani

masculii. Durata de gestație este de 12 luni. Longevitatea estimată la
25-30 de ani. Poate coborî la adâncimi de până la 90-100 m.
Exemplarele mature se hrănesc cu pești bentici și pelagici, creveți, crabi
și moluște. Se poate hrăni și cu pești de talie mare (chefal). Un delfin
adult poate consuma între 8 și 15 kg de hrană zilnic.

 3. Marsuinul
 Marsuinul
Are corpul scurt și gros, cu o mică dorsală triunghiulară situată în
apropierea mijlocului corpului. Culoarea pe partea dorsală este brun
închisă spre gri, cu nuanțe mai deschise pe flancuri; abdomenul alb.
Dimensiunile la naștere sunt de 0,7-0,9 m; adulții 1,4-1,8 m. Specie
întâlnită în Marea Neagră și Marea de Azov.

Trăiește solitar sau în grupuri mici de 8-10 indivizi, uneori în

concentrații mai importante în care se observă o separare clară pe sexe.
Înoată de-a lungul coastei și este foarte dificil a te apropia de ei și nu se
joacă niciodată în prova navelor. În general, plonjează scurt la intervale
de 3-6 minute.

Maturitatea sexuală este atinsă la 3-4 ani, 133 cm (masculii) și 145 cm

(femelele), acuplarea având loc vara. Durata gestației este de 9-11 luni,
iar înțărcarea la patru luni. Longevitatea lor este estimată la mai puțin
de 16 ani. Lungimea puiului la naștere variază între 68-86 cm/3-8 kg și
este hrănit de mamă circa 4-6 luni. În lunile noiembrie și decembrie
sunt întâlniți în dreptul gurilor Deltei Dunării.

Grupuri de Phocoena sunt întâlnite la sud de Constanța până la

Costinești, la adâncimi reduse, în imediata apropiere a litoralului. Sunt
ihtiobentofagi, hrănindu-se cu pești și nevertebrate (cambulă, calcan,
guvid, aterină, gasteropode). Rația zilnică de hrană este de 3-5 kg.

Capturi accidentale de delfini (foto INCDM)

Cetaceele, parte integrantă a ecosistemului marin, sunt vertebrate cu
ciclu lung de viață, aflate pe cele mai înalte niveluri ale lanțului trofic și
cu o rată de reproducere foarte scăzută. Acestea sunt vulnerabile la un
complex de amenințări derivate dintr-o varietate de acțiuni umane,
între care exploatarea și vânarea directă, capturarea accidentală în
timpul activităților pescărești, pierderea și degradarea habitatelor,
substanțele contaminante și perturbările datorate traficului maritim.

Alături de aceste amenințări deja cunoscute, factori noi sau

necunoscuți considerați ca fiind semnificativi până nu demult trebuie
luați în calcul în prezent, și anume: posibilele efecte ale schimbărilor
climatice globale, reducerea cantității de hrană disponibilă,
contaminarea lanțului trofic cu biotoxine ingerate, coliziunile cu navele
maritime, poluarea fonică și perturbările provocate de activitățile
sportive și de agrement necontrolate, efectuate neregulat și fără
discernământ.
În final, mulți dintre acești factori pot interacționa, în ultimă instanță
rezultând efecte negative sinergice. Amenințările la supraviețuirea
cetaceelor derivate din activitățile umane sunt mai severe în Marea
Mediterană și Marea Neagră, datorită naturii acestora de mări semi-
închise, cât și datorită concentrării populației și activităților umane mai
ales în zonele costiere.

Statele din zona costieră și-au asumat obligații internaționale pentru

protejarea cetaceelor din Marea Neagră, inclusiv România, la mai multe
instrumente internaționale (listate în ordine cronologică):

 Convenția internațională pentru reglementarea vânătorii de

balene (1946);
 Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de
faună și floră pe cale de dispariție (CITES, 1973);
 Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale
sălbatice (CMS, 1979);
 Convenția privind conservarea vieții sălbatice din Europa și a
habitatelor naturale (Convenția de la Berna, 1979);
 Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării
(UNCLOS, 1982);
 Convenția Organizației Națiunilor Unite privind diversitatea
biologică (CBD, 1992);
 Convenția privind protecția împotriva poluării Mării Negre
(Convenția de la București, 1992);
 Acordul privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră,
Marea Mediterană și din zona contiguă a Atlanticului
(ACCOBAMS, 1996);
 Planul de acțiune privind conservarea cetaceelor din apele
românești ale Mării Negre (aprobat prin Ordinul Nr. 374 din 3
septembrie 2004 pentru aprobarea Planului de acțiune privind
 conservarea cetaceelor din apele românești ale Mării Negre;
Emitent: MMGA).

În plus, toate cele trei specii sunt incluse în anexa IV a Directivei

Habitate și, prin urmare, necesită o protecție strictă de către statele
membre UE. În anii ’50 ai secolului trecut, populațiile celor trei specii de
delfini din Marea Neagră erau estimate la 1,5-2 milioane de exemplare.

Capturi accidentale de delfini (foto INCDM)

Din cauza pescuitului industrial al acestor specii, dar și a reducerii bazei
trofice, numărul lor era estimat în 1965 la doar 300.000 exemplare, ca
rezultat al creșterii capturilor (62.000 exemplare/an). În anul 1966 s-a
realizat o înțelegere între URSS, România și Bulgaria pentru a stopa
pescuitul comercial al delfinilor. În schimb, Turcia a continuat să
captureze delfini până în anul 1983, când a fost introdusă și aici
interdicția pescuitului comercial.

Cauzele scăderii alarmante a numărului de delfini din dreptul litoralului

românesc sunt identice cu cele care au provocat reducerea populațiilor
acestor animale pe întregul acvatoriu al Mării Negre, cele mai
importante fiind următoarele: pescuitul intensiv, poluarea antropică,
reducerea surselor de hrană, datorită micșorării stocurilor principalelor
specii de pești (stavrid, hamsie, lufar, chefal, calcan etc.).

O evaluare a stocurilor de delfini realizată în perioada 1983-1984,

utilizând observațiile aeriene și navale, a estimat populația totală la
60.000-100.000 exemplare. În România, cercetări complexe și
sistematice privind dinamica aglomerărilor de delfini s-au efectuat în
perioada 1992-1997 de către cercetătorii de la Complexul Muzeal de
Științe ale Naturii din Constanța.

În perioada 2001-2004, având ca suport programul „Life Natura”, s-a

desfășurat în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare
Marină „Grigore Antipa” Constanța (INCDM) un proiect complex de
investigare a stării actuale a populațiilor celor trei specii de delfini care
habitează în Marea Neagră și mai ales în apele marine românești,
datele acestor cercetări aducând elemente noi de cunoaștere privind
starea actuală a efectivelor de delfini.

Astfel, din prelucrarea datelor obținute pe teren, a reieșit că frecvența

de semnalare a delfinilor în apele românești a fost de la an la an în
continuă creștere. Dacă, în anul 2001, numărul delfinilor semnalați a
fost de circa 1.800 exemplare, în anul 2004 numărul acestora a fost cu
20% mai mare, indicând prin aceasta o posibilă refacere a efectivelor
celor trei specii (600 delfinul comun, 700 afalinul, 800 marsuinul).

În perioada 2013-2014, experți ai INCDM au făcut parte din echipa

internațională care a studiat impactul advers al pescuitului asupra
populației de cetacee din Marea Neagră, în cadrul unui proiect finanțat
de Comisia Europeană. Pentru prima dată după mulți ani, s-a realizat o
estimare a numărului delfinilor bazată pe supraveghere aeriană și
navală din apele românești, bulgărești și ucrainiene.

Astfel, abundența populației totale de Ph. phocoena relicta ar putea fi

estimată aproximativ între 40.000 – 120.000 de indivizi, luând în
considerare și animalele care populează Marea de Azov, sistemul
strâmtorilor turcești și Marea Egee. Abundența totală a populației de D.
delphis ponticus poate fi considerată între 186.000 – 461.000 ex. și
53.000 – 144.000 pentru T. truncatus ponticus până la limitele sudice
ale Mării Negre.