Floarea-soarelui (Helianthus annuus) este o plantă anuală din familia Asteraceae, nativă din

America. Este una din compozitele cele mai cultivate pentru semințele bogate în ulei, din acestea
fiind extras uleiul de floarea-soarelui.
Frunzele sunt mari, întregi, pețiolate și cordate. Tulpina se termină cu un singur calatidiu sau, uneori,
este ramificată și are mai multe inflorescențe. Calatidiile sunt mari, cu receptaculul plan, având
culoare galbenă. Semințele sunt bogate în ulei, conținând, fără coaja fructului, circa
55% ulei comestibil și cu întrebuințare industrială, de exemplu, la fabricarea săpunului. Turtele
rămase ca reziduuri de la extragerea uleiului alcătuiesc un nutreț concentrat, bogat în proteine brute
și digestibile.
Perioada de semănare este din aprilie până în mai. Este o plantă anuală.
În graiul moldovenesc, planta se numește răsărită.[1]
Floarea-soarelui face parte din ordinul Compositales (Asterales), familia Compositae (Asteraceae),
subfamilia Tubuliflorae, tribul Heliantheae, subtribul Helianthinae, genul Helianthus1 L. Este nativă în
America Centrala și de Nord și răspândită pe tot globul în special pentru obținerea uleiului. Este o
plantă ce se cultivă pe suprafețe mari în țara noastră, mai ales în Dobrogea, Câmpia Română și de
Vest.

Prin industrializare se obține, în primul rând, uleiul, iar în urma acestui proces rămân șroturile,
utilizate în hrana animalelor. De asemenea, pălăriile rămase în urma treierării și turtele de calitate
inferioară rămase în urma extragerii uleiului se folosesc ca furaje pentru animale. Turtele de calitate
superioară se folosesc pentru prepararea halvalei. Pentru că floarea-soarelui este o plantă cu mult
polen, cultura este folosită și pentru producerea mierii de albină. Din cojile semințelor se fabrică
carbonat de potasiu, furfurol, dar și drojdie furajeră, plăci fibro-lemnoase, alcool etilic, bioxid de
carbon lichid și lignină.

În comparație cu alte culturi oleaginoase, floarea-soarelui asigură un randament maxim de ulei la o

unitate de suprafață. Semințele din soiuri moderne și hibrizi conțin 50-54 % grăsimi cu proprietăți
gustative și nutritive înalte.

Importanța culturii de floarea-soarelui

Importanța culturii de floarea-soarelui este dată de utilizarea ei largă în alimentația omului, dar și în
hrana animalelor, având inclusiv utilizări industriale și energetice.

Uleiul de floarea-soarelui este folosit în mod special în alimentația oamenilor pentru că are o calitate
superioară, o culoare, un gust și un miros plăcute. Este considerat unul dintre cele mai bune uleiuri
vegetale, având un conținut ridicat de acizi grași nesaturați. Are un conținut scăzut de grăsimi
saturate și colesterol și un conținut ridicat de vitamine – E, B5, B3, B1, K, A și D. Are un punct ridicat
de fumegare – 207 grade Celsius pentru uleiul nerafinat și 230 pentru uleiul rafinat.

Și semințele de floarea-soarelui pot fi consumate ca atare asigurând în jur de 550 de calorii la 100
de grame consumate. Ele se folosesc și în amestecuri de semințe și fulgi pentru mic dejun, dar și în
produse de patiserie și panificație.

Turtele și șroturile provenite în urma procesării plantelor sunt folosite în alimentația animalelor, la fel
și cojile sau calatidiile. Floarea-soarelui are și utilizări industriale, ea fiind o sursă primă pentru
producerea săpunurilor, detergenților, vopselelor, cosmeticelor, articolelor de toaletă, preparatelor
farmaceutice, dar și în fabricarea pesticidelor. Totodată, uleiul de floarea-soarelui are proprietăți
fizice similare cu cele ale carburantului diesel, așadar această plantă are și utilizări energetice.
De ce sa cultivi floarea-soarelui
După cum notam mai sus, floarea-soarelui are un spectru larg de utilizări, putând fi folosită întreaga
plantă și fiind în același timp și o plantă meliferă. Cererea pentru uleiul de floarea-soarelui este una
ridicată, iar tehnologia cultivării sale este mecanizată în întregime, astfel că nu ridică probleme
cultivatorului.

În plus, planta este foarte bine adaptată în țara noastră, potențialul de producție fiind mare. Nivelul
prețului la produs este bun, astfel încât cultivarea acestei plante este profitabilă.

Dinamica producției de floarea-soarelui

Producția ce se poate realiza la o anumită suprafață cultivată diferă în funcție de hibrid, condițiile
climatice și tehnologia aplicată, putând ajunge ușor la peste câteva tone la hectar.

Tara noastră are condiții prielnice unei producții ridicate de floarea-soarelui. Potrivit datelor INS,
citate de Agerpres, România s-a situat în 2016 pe primul loc în Uniunea Europeană la suprafața
cultivată cu floarea soarelui. Datele INS arată că și în 2015 România s-a clasat pe primul loc în UE
la floarea soarelui atât la producție, cât și la suprafață, cu o recoltă totalizând 1,75 milioane de tone
la un milion de hectare.

La nivel mondial, cei mai mari producători de floarea soarelui sunt Ucraina, Rusia și China. România
se află pe locul patru la nivel mondial, după aceste țări.

Zone de favorabilitate
Floarea-soarelui are parte de un mediu prielnic dezvoltării pe suprafețe întinse din țara noastră, însă
în unele zone se întâlnesc condițiile cele mai potrivite pentru această plantă. În țara noastră există
șase zone de cultură, notează Conf. univ. dr. Viorel Ion (”Manualul de Fitotehnie”, 2010). Iată care
sunt acele zone:

 Zona I – Câmpia Română și Dobrogea pe solurile de tip cernoziom și Câmpia de Vest;

 Zona a II-a – Lunca Dunării;
 Zona a III-a – Câmpia Română și Dobrogea pe suprafețe neirigate cu soluri de tip
preluvosoluri roșcate și cernoziomuri, iar în Dobrogea și pe soluri bălane;
 Zona a IV-a – Câmpia Găvanu-Burdea (cu asociații de vertisoluri), Câmpia Leu-Rotunda și
Câmpia Pleniţa (cu cernoziomuri levigate și preluvosoluri roșcate);
 Zona a V-a – Câmpia Jijiei, podișul Bârladului și Câmpia Transilvaniei;
 Zona a VI-a – Podișul Moldovenesc, Piemonturile Vestice și Piemontul Getic sudic.