MINISTERUL EDUCAŢIEI DIN REPUBLICA MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
CATEDRA ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Teză de licenţă

CONFIGURAŢII ALE CONFLICTELOR

ÎN INTERRELAŢIA PĂRINŢI-COPII ADOLESCENŢI

A efectuat:
UNTILĂ Elena,
Anul 3, gr. 34,
psihopedagogie,
secţia Zi

Coordonator ştiinţific:
SEMIONOV Svetlana,
lector superior

Chişinău, 2011
CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................................................3
Capitolul 1. CONCEPTUALIZAREA INTERRELAŢIILOR PĂRINŢI-COPII ÎN
CONTEXTUL VÂRSTEI…………….......................................................................................... 6
1.1. Demersurile de maturizare ale adolescenţilor ………………………………….............6
1.1.1. Teoriile maturizării adolescenţilor
1.1.2. Configurarea identităţii adolescenţilor prin formarea competenţelor
interpersonale
1.2. Aspecte definitorii ale interrelaţiei, intercomunicării „părinţi - copii adolescenţi”........13
1.2.1. Spectrul domeniilor de relaţionare între adolescenţi şi părinţi
1.2.2. Puncte nevralgice/conflictuale în relaţiile interpersonale dintre adolescenţi
şi părinţii lor
Capitolul 2. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A CONFLICTELOR ÎN INTERRELAŢIA
PĂRINŢI-COPII ADOLESCENŢI ŞI A CONDUITEI PARENTALĂ PE DIMENSIUNEA
“ACCEPTARE-RESPINGERE”...................................................................................................32
2.1. Metodologia cercetării empirice
2.2. Instrumentele şi procedura de cercetare a conflictelor în interrelaţia părinţi-copii
adolescenţi şi a conduitei parentale pe dimensiunea “acceptare-respingere”.
2.3. Rezultatele examinării empirice: analiza, interpretarea şi prezentarea lor
CONCLUZII.................................................................................................................................47
ADNOTARE................................................................................................................................52
ADNOTATION............................................................................................................................53
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................54
ANEXE.........................................................................................................................................56

2
INTRODUCERE

Cultura umană este de neconceput fără astfel de noțiuni ca: cultura intercomunicării,
tactul, arta compromisului, colaborarea, soluționarea și dirijarea conflictului.
Atîta timp cît există societatea umană, atît timp vor apărea situații în care se ciocnesc opinii,
poziții, motive, convingeri, interese opuse și atît timp va exista conflictu. Relațiile dintre
generații au fost complicate în toate timpurile, datorită faptului că fiecare generație este
purtătoarea unor valori spirituale (cultura, morala), care au devenit stabile și chiar rigide
schimbîndu-se mult mai încet decît condițiile de viață.
În ultima perioadă un mare accent se pune pe relația dintre părinți și copii-adolescenții
acestora, pe conflictele familiale care au fost și continuă să fie studiate de mulți savanți din
domeniu psihologiei, pedagogiei și sociologiei (I. Dumitrescu, 1980; I. S. Kon, 1989; U. Enghel,
1989; H. Remschmidt, 1994; L. Cuznețov, 2008; C. Ciofu, 1996; Lawrence Bauman și Robert
Riche, 1995; Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky , 2009). Acești reprezentanți au fost cîțiva
dintre cei care au fost interesați de această temă mereu actuală prin importanța ei.
În literatura de specialitate se vorbește chiar de o „ruptură”, de o „absență completă a
interesului adolescenților pentru lumea adulților”, „de spiritul de contradicție, opoziție”, o „luptă
continuă cînd surdă, cînd deschisă” (P. Bărbulescu (1970), J. Ellul (1969), Șt. Zissulescu (1942),
B. Zazzo (1966), C. Ștefănescu (1970)). Cercetările efectuate ne-au demonstrat că dificultățile de
comunicare apar frecvent și în cazul cînd mesajul nu este interesant sau nu corespunde
trebuințelor și aspirațiilor interlocuitorului, astfel declanșîndu-se un conflict mai mic sau mai
mare.
Mai întîi părinții trebuie să înțeleagă și să convingă copii că „comunicarea interpersonală
începe prin comunicarea cu sine”. Ceilalți constituie o oglindă „în măsura în care știi să privești
în ea, privind, mai întîi, în tine”( Șoitu L., 1996). Astfel părinții trebuie să se antreneze pe ei în
arta de a asculta pentrucă această abilitate facilitează comunicarea cu adolescentul nostru, o
abilitate la care trebuie de muncit, pentru a avea o relație acceptabilă cu adolescenții. Una din
sarcinile de bază a părinților în procesul maturizării, integrării sociale și profesionale ale
adolescentului, constă nu atît în ocrotirea adolescentului de conflicte cît în formarea abilităților și
deprinderilor de anticipare și aplanare a lor. Rezolvarea cu succes a conflictelor apărute între
aceste două lumi diferite dar totodată aceleași, va constitui o mînă de ajutor atît pentru părinți cît
și pentru adolescenți. Motivul care ne-a determinat să studiem această tematică a fost faptul că
problema conflictelor dintre generații au existat și vor exista, acest conflict, care se transformă în
multe situaţii în ruptură între generaţii, e una din problemele acute şi actuale ale societăţii
noastre, aflată într-o necontenită şi haotică reformă.

3
 Ne-am propus să aflăm cauzele care determină apariția neînțelegerilor între părinți și
descenților lor, adolescenții. Ambele părți să conștientizeze cauzele ce le provoacă neînțelegerile
și să încerce să le evite pentru a avea o armonie în familie și în suflete. Pentru aceasta părinții nu
trebuie să evite experiența de cînd erau adolescenți și să facă tot posibilul să privească
adolescentul ca un tînăr adult care intră în lumea lor, să nu uite și faptul ca copiii lor au crescut și
au nevoie de înțelegere.
Cele expuse mai sus ne-au determinat să studiem configurații ale conflictelor în interrelația
părinți copii- adolescenți manifestate în mediu familial.
Obiectul cercetării: Conflictele interrelaționale în binomul „părinți-copii adolescenți”.
Scopul cercetării: Identificarea configurației conflictelor în interelația părinți-copii adolescenți.
Ipoteza cercetării: presupunem că frecvența conflictelor în interrelaţia părinţi-copii adolescenţi
relaţionează cu conduita parentală pe dimensiunea “acceptare-respingere”.
Obiectivele cercetării:
1. Examinarea abordărilor teoretice şi aplicative ale problematicii vârstei adolescentine în
spectrul maturizare – comunicare - relaţionare – conflictele ca puncte nevralgice.
2. Reliefarea domeniului de conţinut al interrelaţiei părinți-copii adolescenți.
3. Determinarea profilurilor conflictelor în interrelația părinți-copii adolescenți și a
conduitei parentale pe dimensiunea „acceptare-respingere”.
4. Proiectarea investigaţiei empirice:
a. selectarea metodelor de examinare;
b. alegerea eşantionului experimental;
5. Prelucrarea rezultatelor şi interpretarea lor;
6. Elaborarea concluziilor;
7. Sintetizarea şi organizarea unui set de recomandări pentru părinți şi adolescenți, care ar
valorifica eficienţa comunicării, pe de o parte, şi a înțelegerii, pe de altă parte, ţinîndu-se
cont de necesitățile fiecărei părți și modalități de dirijare a conflictelor adolescenți-
părinți.

Baza teoretică şi metodologică a cercetării: teoria elaborată de L.S Vîgotski (1931), care
afirmă că funcțiile psihice superioare au două niveluri, se dezvoltă în două planuri: mai întîi în
plan social interpsihic, apoi în plan psihologic intrapsihic; teoria elaborată de Ed.Spranger
(1926), care susține că principalele formațiuni psihice la această vîrstă sunt; apariția capacității
de autoanaliză, aspirațiile și conceperea viitorului, tendința de a-și organiza în mod conștient
viața;

4
Baza experimentală: Eşantionul cercetării este constituit din 50 de elevi, de la „Liceul
Republican cu Profil Real” din or. Chișinău, clasa a X-a D, a X-a „B” și a XI-a A, dintre care 31
de fete şi 19 băieţi. Vîrsta subiecţilor experimentali este cuprinsă între 16 – 18 ani.
Metodele de cercetare :
1. Metode teoretice: documentarea multilaterală visavis de conceptualizarea fenomenului
complex şi contradictoriu „relația dintre părinți-copii adolescenți” şi determinarea unor
strategii de optimizare a comunicarii dintre aceștea.
2. Metode empirice:
 Chestionarul „Conduita parentală pe axa „acceptare - respingere”
 Chestionarul „Surse şi cauze ale conflictelor în interrelaţia părinţi copii adolescenţi”
3. Metode statistico- matematice de prelucrare şi interpretare a datelor experimentale.
Valoarea practică a cercetării. Rezultatele pot servi pentru elaborarea unor programe
educaţionale de cultivare a comunicării eficiente între părinți-copii adolescenți.
Termeni cheie: adolescenți, părinți, relații interpersonale, comunicare, conflicte.

5
CAPITOLUL 1. ABORDĂRI ALE PROBLEMATICII INTERRELAŢIILOR PĂRINŢI –
COPII ADOLESCENŢI ÎN LITERATURA PSIHOPEDAGOGICĂ CONTEMPORANĂ

1.1 Demersurile de maturizare ale adolescenţilor

Epoca contemporană, prin mutațiile calitative de mari dimensiuni în toate domeniile de
activitate umană, determină fiecare societate să emită comenzi sociale de formare și valorificare
în spirit creator a membrilor ei, în special a tinerii generații.
Studiul adolescenții, ca etapă deosebită în viața omului, cu o dinamică excepțională în timp, a
crescut în ultimele decenii cu o mare amploare, grație diversității și complexității modificărilor
ce au loc în organism sub raport fizic, psihic și social. Cu atît mai mult că adolescența reprezintă
o perioadă inițiatică, în care fiecare începe să cunoască mai bine lumea, să-i descopere secretele,
să pornească pe cărările neumblate ale vietii, să se inițieze în toate domeniile. Începe să se
cunoască pe sine, descoperă laturile personalității lui și realizează schimbările esențiale ce îi
marchează existența.

1.1.1 Teoriile maturizării adolescenţilor

Analizînd studiile de psihologie juvenilă, credem că ar fi necesar să facem o trecere în revistă a

teoriilor maturizării ca să cunoaștem direcțiile principale de studiere a problemei respective:
a) Abordarea biogenetică pune la bază procesele dezvoltării biologice, considerînd
celelalte procese o urmare sau manifestare a primelor. Unul din cei mai remarcabili
reprezentanți ai teoriei biogenetice, St. Hall (1916), susținea că legea esențială a dezvoltării
este cea “a recapitulării” conform căreia ontogeneza constituie o repetare a etapelor
filogenezei, afirmînd că pruncia se aseamănă cu stadiul animalic al dezvoltării; copilăria este
manifestarea ontogenetică a perioadei vînătorii și pescuitul; preadolescența - începutul
dezvoltării civilizației, adolescența fiind considerată o analogie a epocii romantismului în
dezvoltarea umanității.
Abordarea biogenetică a psihologiei juvenile este caracteristică și pentru “psihologia
constituțională” (Kretschmer, 1930), care consideră că la baza dezvoltării personalității
adolescentului se află tipul biologic al individului.
Adepți ai abordării biogenetice sunt și savanții O. Kroh (1952) și H. Werner (1953), care
pretindeau că maturizarea omului este programată biologic și se desfășoară conform unui
“plan” determinat genetic, cu unica diferență: primul afirmă că dezvoltarea are loc pe etape și
faze care sunt delimitate de crize, iar celălalt savant pune accentul pe dezvoltarea

6
ontogenetică (împrumut din embriologie), menționînd că evoluția întodeauna are loc de la un
tot întreg și difuz spre o mai mare diferențiere și erarhizare.
b) Abordarea psihanalitică a maturizării se bazează pe teoria lui S. Freud (1924),
care susține că perioada maturizării sexuale și începutul maturității se caracterizează prin
eliberarea (în legătură cu maturizările biologice din organism) a unei cantități enorme de
„energie libido” sub influența căreia „cade” tînărul, ce se învață treptat a dirija această forță;
ca urmare se declanșează „mecanismele de securitate” la nivelul subconștientului.
Această teză a fost continuată și completată de către savanții P. Blos (1973), A. Freud (1936),
N. Haan (1977).
Dacă încercăm să aducem la un numitor comun toate teoriile psihanalitice clasice, putem
conchide că conținutul esențial al procesului de maturizare constă în adaptarea funcțiilor
„Eu”-lui (adică a personalității) la instincte, mai precis, la echilibrarea acestor componente.
La fel putem afirma că aceste teorii au rădăcini biologice. De aspectul social se ține cont doar
epizodic, atunci cînd alte persoane devin pentru adolescenți obiecte de transfer a „energiei
libido”.
c) Abordarea sociogenetică constă în încercarea de a explica caracterul psihicului juvenil
pornind de la structurile societății, modul de socializare și tipul relațiilor interumane.
În acest context putem menționa “teoria cîmpului” (K. Lewin, 1963), conform căreia
comportamentul și dezvoltarea omului este determinată pe de o parte de factorii de
personalitate, iar pe de altă parte – de particularitățile mediului social, care se află într-o
conexiune inversă. Totalitatea factorilor în care este amplasat individul este apreciată de K.
Lewin ca „spațiu vital” sau „cîmp psihologic”. Savantul afirmă că maturizarea personalității
constă în extinderea acestui spațiu prin lărgirea relațiilor interpersonale ale adolescentului.
Trăsăturile individuale se exprimă prin particularitățile mediului social în care sa dezvoltat
individul. Vorbind despre procesul maturizării, autorul explică că copilul în perioada creșterii
iese din „spațiul său vital” „aproape și cunoscut”, dar „spațiul vital” al adolescentului încă nu
este „cucerit” de el și în așa mod adolescentul se trezește într-un „spațiu intermediar ” care-i
sporește neliniștea, neîncrederea în puterile sale și nesiguranța. Prin urmare, adolescentul nu
aparține nici „lumii copiilor” și nici „lumii adulților”, ci este o „personalitate marginală”, un
„autsaider”, un „reprezentant al minorității sociale”. Anume prin aceste fenomene savantul
explică declanșarea mecanismelor de adaptare la mediul social și formele deviante de
conduită ale adolescenților (protest, agresivitate, timiditate, etc.).
d) Abordarea psihogenetică se cracterizează prin accentuarea dezvoltării psihice propriu-zise
a individului. Din mulțimea teoriilor respective se evidențiază concepția lui E.H. Erickson

7
 (1965). Savantul demonstrează că fiecare fază a dezvoltării psihice se caracterizează prin
apariția unor noi fenomene și însușiri psihice inexistente la etapa precedentă.
În adolescență se formează simțul individualității, începe a se contura imaginea “eu”-lui și
se disting rolurile sociale, dar acest process este încă confuz.
Savantul american include în circuitul științelor psihopedagogice o categorie nouă,
specifică: “identitatea psihologică”, ce se referă la variantele maturizării personalității
umane. Fenomenul central evidențiat de E.H. Erickson, prin prisma căruia se cercetează
structurarea întregii personalități la vîrsta adolescenței, este reprezentant prin conceptul de
“criză normativă a identității”.
Termenul de criză este explicat de autor ca un punt de cotitură, un moment critic în
dezvoltarea personalității umane, cînd în egală măsură se acutizează atît sensibilitatea, cît și
potențialul personalității în creștere, iar adolescentul se pornește în fața alegerii unei
posibilități, dintre care una determină orientarea pozitivă, pe cînd alta- orientarea negativă a
personalității lui. Noțiunea de “normativ” are aici o nuanță deosebită, fiindcă pînă la un
anumit moment ne demonstrează că condițiile necesare fiziologice, cognitive, personale,
sociale sunt abia reliefate, iar formarea ulterioară a personalității adolescentului va depinde
de orientarea lui. Dacă persoanalitatea adolescentului va căpăta o orientare pozitivă, apoi
semnele crizei dispar fără urme, iar dacă personalitatea tînărului capătă o orientare negativă-
semnele crizei se vor adînci și se vor consolida, devenind calități specifice personalității lui
(caractere accentuate). Erickson face o analiză absolută a mecanismelor dezvoltării
conștiinței de sine, a fenomenelor psihosexuale și psihopatologiilor juvenile.
Din șirul formațiunilor psihice noi, autorul evidențiază necesitatea și capacitatea de
intimitate și comunicarea spirituală a adolescenților cu alți oameni, precum și conținutul
izolării și singurătății extrem de răspîndite la această vîrstă.
De abordarea psihogenetică țin:
 teoria elaborată de L.S Vîgotski (1931), care afirmă că funcțiile psihice
superioare au două niveluri, se dezvoltă în două planuri: mai întîi în plan social interpsihic,
apoi în plan psihologic intrapsihic;
 teoria elaborată de Ed. Spranger (1926), care susține că principalele
formațiuni psihice la această vîrstă sunt; apariția capacității de autoanaliză, aspirațiile și
conceperea viitorului, tendința de a-și organiza în mod conștient viața;
 direcția biografico- descriptivă, reprezentantul de bază fiind H. Thomae
(1984).

8
 O încercare de sinteză a rezultatelor investigațiilor interdisciplinare asupra problemei
maturizării umane, reliefate în cadrul fiziologiei, psihologiei, științelor sociale, istoriei,
etnografiei, pedagogiei, psihiatriei și psihoterapiei găsim la H. Remschmidt (1994).
Opera actuală și amplă, nici ea nu contribuie la soluționarea multor întrebări ce continuă să
apară referitor la viața adolescenților, la socializarea lor, ba mai mult ca atît autorul menționează
„că fiecare individ matur a fost cîndva tînăr, însă rămîne să ne uităm cît de puțin acest fapt
completează cunoștințele noastre despre vîrsta dată, considerată unanim de către savanți ca cea
mai importantă etapă a maturizării umane.”
Studiul literaturii de specialitate (L.I. Bojovici, 1968; M. Debesse, 1962; A.I. Ghebos, 1986;
I.S. Kon, 1989; S.V. Kovalev, 1991; H. Remschmind, 1994; A. Silvestru, 1984; B) ne permite să
conchidem următoarele:
 pe cînd dezvoltarea somato - fiziologică a organismului adolescentului
tinde spre stabilizare, spre echilibru, dezvoltarea psihică a lui cunoaște cel mai intens ritm al
său, fiind însoțite de conflicte, tensiuni, dezarmonii. Este necesar să menționăm că spre
deosebire de ciclurile anterioare ale vieții, cînd între maturizarea biologică și cea socială
existau decalaje destul de pronunțate, în adolescență asistăm la echilibrarea lor;
 evoluția biologică se asociază cu dezvoltarea psihică și se sprijină pe
maturizarea socială a tînărului. Aflîndu-se într-o permanentă căutare și descoperire de sine,
adolescentul se invidualizează neîncetat, se diferențiază de alții, își găsește și își confirmă
propria identitate, se afirmă ca personalitate;
 În pofida diverselor opinii contradictorii este evident că adolescența este
tratată ca o etapă calitativă a dezvoltării individuale, caracterizată de schimbări profunde în
psihicul și personalitatea omului. Această vîrstă este perioada conturării definitive a
personalității, a stabilizării principalelor structuri psihice, a constituirii liniilor de perspectivă
ale vieții și e începutul formării fazelor adulte de comportare. [apud. Larisa Cuznețov,
1997].

1.1.2 Configurarea identităţii adolescenţilor prin formarea competenţelor interpersonale

Erik Ericson (1963, 1968) a utilizat prima dată termenul „identitate a eului” și a oferit concepte-
cheie în ceea ce privește identitatea, a adoptat o abordare psihosocială față de înțelegerea
identității, descriind jocul combinat dintre biologia individuală și psihologie, pe de o parte, și
recunoașterea și reacțiile sociale într-un context istoric, pe de altă parte.
A vorbi despre identitate înseamna a vorbi despre natura umana și complexitatea ei, despre
istoria devenirii omului, a creării şi recreării lui prin gândire, efort și voință, înseamna a vorbi

9
despre o față vizibilă, conștientă de sine și alta ascunsă ce transpare în gînduri, gesturi,
comportamente demne de a fi luate în seama. Modelele istorice structurate etapizat,
socioculturale și narative au oferit alternative pentru o definiție psihosocială a identității. Cu alte
cuvinte, astfel de abordări pun accentul pe rolul dominant al perioadei istorice în privința
întrebărilor legate de identitate, pe modalitățile diferite de dezvoltare prin care individul
generează un sens și o identitate, pe forțele sociale și culturale care crează și dau formă identității
și pe nararea propriei povești de viață, care reprezintă nașterea și consolidarea identității.
În adolescență se schimbă perspectiva temporală: la 15-16 ani crește brusc preocuparea față de
viitor: “ce voi deveni?”, “ce se va primi din mine?”. O problemă majoră cu care se confruntă
adolescentul este acea a dezvoltării identităţii individuale a aflării răspunsului la
intrebările:”Cine sunt eu?”şi ”Care este drumul meu în viaţă?”. Un asemenea proces presupune
evaluarea propriilor competenţe. Cu toate că dezvoltarea conceptului de sine începe în copilăriea
timpurie și cuntinuă pe parcursul vieţii, adolescenţa deţine o importanță critică.
Simţul identităţii unui adolescent se dezvoltă treptat pe baza identificării lor din copilărie;
valoriile și standardele morale ale copiilor sunt mai extinse decât cele ale părinţiilor lor, iar
aprecierea de sine este comparată iniţial cu imaginea pe care o au părinţii faţă de ei .“Eu”-L
viitor este acela care îl determină pe adolescent să întreprindă ceva astăzi ca să poată deveni în
viitor ceea ce-și dorește .
Odată cu intrarea în lumea mult mai complexă și mai diversificată a şcolii, valoriile grupului
de prieteni încep să deţină o importanţă din ce în ce mai mare faţă de cele ale profesorilor sau al
altor adulţi. Adolescenții încearcă să sintetizeze toate aceste valori şi să le reunească într-un
sistem coerent; consistenţa valoriilor promovate de către părinţi si profesorii lor, pe deoparte, și
colegi sau prietenii lor, pe de altă parte, facilitează procesul de căutare a identităţii.
Înr-o societate simplă în care există doar câteva modele de identificare, iar rolurile sociale sunt
limitate, formarea identităţii este o sarcină relativ uşoară, pe cînd într-o societate complexă acest
proces devine destul de complicat. Mai mult decât atât nivelul de dezvoltare a identităţii unui
anume adolescent poate fi destul de eterogen, inegal în diferitele sale aspecte: sexual,
ocupaţional, ideologic etc.
Deși Adam și Fitch (1983) au fost primii care au subliniat importanța rolului unui context
(medii academice diferențiate) în afara familiei pentru dezvoltarea identității în adolescență, abia
în ultimii ani cercetătorii și-au îndreptat atenția spre contextul social și rolul său în dezvoltarea
identității adolescentului. S-au descoperit patternuri diferite pentru traiectoriile statusurilor
identității în funcție de contextele vieții de adult aflate în studiu chiar și atunci cînd variabilele
demografice cheie, cum ar fi nivelul de educație, starea civilă, starea parentală și/sau grupul de
vîrstă, au fost păstrate constante (Josselson, 1996; Kroger și Haslett, 1987, 1991). Totuși pînă în

10
prezent, a fost dificilă determinarea direcției efectelor, iar întrebarea dacă indivizii cu anumite
structuri de identitate sunt atrași spre medii particulare, dacă aceste medii influiențează cumva
procesul de dezvoltare a identității sau dacă există o combinație a ambilor factori rămîne fără
răspuns, cel puțin deocamdată. În aceste condiții, pornind de la cercetările de mai sus despre
contexte, se pare că circumstanțele sociale ar putea impune niște limite largi comportamntelor
asemănătoare, deși caracteristicile individuale de personalitate joacă un rol capital în
influiențarea cursului de dezvoltare a identității.
Contextele, în sens mai larg, și rolul lor în dezvoltarea identității au constituit subiectul unor
articole recente, printre care și cele ale lui Adams și Marshall (1996), Côte, (1996) și Yoder
(2000). Adams și Marshall au subliniat că identitatea se dezvoltă atît în urma proceselor
individuale, cît și sociale. Ei arată cum procesele de diferențiere și integrare stau la baza relației
dintre individ și context și cum identitatea modelează și este modelată de mediul înconjurător.
Într-o altă perspectivă care a fost pusă în discuție de Yoder se detaliază diferite „bariere”
externe puse în calea dezvoltării și modul cum pot ele să limiteze opțiunile de dezvoltare
individuală. Barierele pot apărea și dispărea în timp, iar Yoder scoate în evidență diferite
caracteristici ale acestora (de exemplu, înclinația socioculturală) care pot fi identificate în cadrul
unui continuum. Formulările ei prezintă o modalitate nouă și interesantă de a examina impactul
circumstanțelor istorice în schimbare asupra procesului de formare a identității în adolescență
[apud Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky, 2009, p. 253].
Identitatea de sine include o serie de componente care afirmă și întărește sinele, personalitatea
individului. Ea exprimă imaginea completă despre sine, gen, înfățișare, caracteristici și
experiențe de sex- rol, caracteristici și opțiuni sociale–relații de prietenie intergrupală, trăsături
psihologice.
E. Erikson consideră adolescența ca find perioada în care tînărul pendulează între două
extremități: identitate clară sau roluri confuze. Adică adolescentul, capabil să facă generalizări,
trebuie să adune tot ce știe despre sine (ca elev, fecior, prieten etc.) într-un tot întreg, să
conștientizeze, să stabilească relații cu trecutul și să proiecteze viitorul. Dacă adolescentul face
față acestei sarcini de identificare psihosocială, el va avea senzația clară despre cine este, unde se
află, încotro se îndreaptă. Astfel adolescentului nostru îi va fi mai ușor în interrelaționarea cu
ceilalți, deoarece va cunoaște care îi sunt aspirațiile și dorințele și va putea conduce cu ele.
Dobîndirea identității în adolescență, după E.Erikson, depinde de alegerile pe care le-a făcut
copilul în perioadele precedente: încredere-neîncedere, autonomie–dependență, inițiativă–
sentimentul vinovăției, spirit întreprinzător–sentimentul incompetenței. Șanse de a-și recunoaște
identitatea au adolescenții care au făcut alegeri pozitive pînă acum ( E. Erikson, 1996).
Identitatea de sine în adolescență se poate contura în 3 maniere:

11
 Pozitivă – ce conferă un sens normal al existenței, o bună acceptare de sine,
împlinirea de sine. Persoanele cu o identitate de sine pozitivă se simt atrase de cele cu un
statut similar al identității, iar împlinirea identității le ajută la dezvoltarea relațiilor
interpersonale într-o manieră eficientă și satisfăcătoare;
 Negativă, ce dezvoltă imagini de sine opuse valorilor culturale ale societății,
confirmînd etichete atribuite de societate cum ar fi “ratat, bun de nimic, delicvent juvenil,
nesuferit”. Simțindu-se respinși și blamați social, adolescenții își întăresc un sentiment de
autorespingere, o imagine negativă de sine, care le subminează și asumarea și acceptarea
sex- rolului;
 Incertă (criza de identitate) apare la adolescenții care încearcă să-și reducă
anxietatea existențială prin experiențe intense și imediate: abuz de droguri, concerte rock,
petreceri deocheate, jocuri de noroc. Alții își substituie temporar identitatea sau caută
afirmarea ei în vandalism, crime, popularitate contestată. Există tineri care își crează o
temporară „fortăreață” a identității (devin sectanți, naționaliști, extremiști, xenofobi) [Racu,
Igor, Psihologia Dezvoltării, Chișinău, 2007].
Analizînd aceste trei maniere de conturare a identității de sine, putem afirma că identitatea de
sine poate fi pozitivă, negativă și incertă. Acestea conturează și formează o personalitate mai
puțin sau mai mult cu propria sa identitate. Unii adolescenți reușesc să treacă cu succes de
această treaptă dificilă, rapidă și ambiguă din viața lor. De ce dificilă? Deoarece anume în
adolescență, tînărul continuă să se dezvolte, atît fizic, psihologic, intelectual etc., anume în
această perioadă adolescentul testează diferite roluri: atitudinile și valorile stabile, alegerea
profesiei, alegerea unor prieteni, depistarea unor soluții eficiente toate contribuie asupra
formării unei identități de sine și a unei personalități puternice și solide. Anume maniera
pozitivă contribuie la dezvoltarea unei personalități care cunoaște ce dorește de la viață și care
e împăcată și mulțumită de prestația personală. De aceea se simte atras de astfel de oamneni
care au un statut asemănător al identității. Această împlinire și liniște sufletească îi ajută în
relațiile interpersonale atît cu semenii cît și cu părinții.
Or, un rol important în dezavoltarea identitășii de sine îl joacă părinții nu numai în educație,
ci și în ascultarea și înțelegerea adolescentului. Discutiile deschise cu acesta, iubirea exprimată,
grija deosebită pentru adolescent, dar fără a-l sufoca, sunt factori care diminuează în mod
semnificativ această rebeliune evidentă în etapa adolescenței. Presiunile puternice din partea
părinților și a altor adulți pot conduce la sentimente de dezorientare si disperare, rezultatul
fiind înstrăinarea fizică și mentală de mediile normale. În cazuri extreme de confuzie de rol,
identitatea adolescentului poate dobîndi trăsături negative: convins ca nu poate trăi cu cerințele

12
 impuse de părinți, adolescentul se răzvrătește și se comportă de multe ori într-o manieră
inacceptabilă față de persoanele care îl ocrotesc.
Analizînd cele spuse putem afirma că părinții joacă un rol important în conturarea identității
de sine și formării competențelor interpersonale. Dacă ei vor conștientiza că copii lor au
crescut, că nu mai sunt mici și pot să ia decizii vor fi un adevărat pilon de susținere pentru
copii lor. Ar fi bine să nu le lezeze acest drept și posibilitate.
Si totusi, in opinia lui Erickson „ …adolescența nu este o suferință ci o criză normativă, adică
o fază normală de creștere a conflictului … Ceea ce la prima vedere poate să pară instalarea
unei nevroze, este de fapt adesea doar o criză agravată care se va autodizolva la un moment
dat, contribuind astfel la procesul de formare a identității” (1969, p.22).

1.2 Aspecte definitorii ale interrelaţiei, intercomunicării „părinţi - copii adolescenţi”

Familia este un sistem complex, cu atît mai complex, cu cît este alcătuită din mai mulți
membri. În acest cadru, studierea relațiilor dintre două persoane, chiar dacă acestea sunt mama și
copilul, nu reflectă complexitatea interacțiunilor membrilor ei.
Adolescența reprezintă vîrsta contestației și a conflictelor în relațiile cu adulții: acum apar
frecvent conflicte de idei, conflicte afective sau conflictele de autoritate. În ciuda conflictelelor
care apar în relația sa cu adultul, de fapt, adolescentul nu dorește să rupă relația, ci să stabilească
un contact „adevărat”, „autentic” cu celălalt. În toate societăţile au existat şi vor exista legături
între părinţi şi copii, mamele se ocupă în special de copii la vârste mici, în toate societăţile copiii
vor considera părinţii responsabili de necesităţi, reuşite şi insuccesele lor.
Relaţiile între părinţi şi copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, ele au la bază
statuarea comunicării în care se realizează un model, un pattern de conduită. În cadrul acestor
relaţii părinţii încearcă şi de multe ori mulţi dintre ei reuşesc să socializeze copiii, contribuie la
modificarea şi perfecţionarea stilului de interrelaţionare din copilărie; ambele părţi ale ecuaţiei
au nevoie de deprinderi, abilităţi sociale pentru facilitatea intercomunicării.

1.2.1 Spectrul domeniilor de relaţionare între adolescenţi şi părinţi

Adolescența reprezintă o cotitură în dezvoltarea unui individ; domeniul intereselor de pînă
atunci se amplifică și se deplasează. La această vîrstă se remarcă apariția conștiinței sociale, el
devine brusc conștient că este membru al unei colectivități (familie, școală). Din acest moment
se străduiește să cîștige stima colegilor, profesorilor, a părinților și fraților mai mari și devine
extrem de sensibil la influența lor. El devine conștient de personalitatea altuia, chiar și de a lui
proprie și nu se poate defini decît făcînd comparație cu ceilalți membri ai societății pe care o

13
frecventează. Copilul capătă sentimentul responsabilității, al datoriei și, de obicei, include
învățătura între sensurile vieții.
Adolescența este perioada în care apare (mărturisit sau nu) preocuparea pentru tineri de sex
opus, avînd ca suprem țel dorința de a plăcea. În perioada adolescenței medii devine evident
interesul pentru un prieten de sex opus. Este vîrsta primelor iubiri și evadări romantice, pentru
care romanele sau filmele romantice reprezintă surse de inspirație.
Premisa că relațiile părinte-copil influiențează relațiile romantice nu este nicidecum nouă. De
exemplu, Freud (1940/1964) a afirmat că relația dintre mamă și copil servește drept șablon
pentru relațiile de dragoste ulterioare. Savanții au înregistrat legături între amintirile și
reprezentările adulților în ceea ce privește relațiile lor cu părinții și partenerii romantici (Furman
și Flanagan, 1997), dar, pînă acum datele empirice despre astfel de legături sunt foarte puține. Cu
toate acestea, teoreticienii au formulat ipoteza că părinții pot influiența relațiile romantice din
adolescență printr-o gamă largă de mecanisme.
Un proces prin care se crede că părinții influiențează concepțiile și experiențele romantice ale
adolescenților îl constituie practicile sociale. De exemplu, grija atentă și afectuasă a părinților ar
trebui să marească stima de sine, sentimentul propriului merit al adolescentului, făcînd-l să fie
încrezător în domeniul nou al experiențelor și relațiilor romantice (Collins și Sroufe, 1999). În
același sens, se crede că un stil cu tentă autoritară al părinților ar trebui să îl ajute pe adolescent
să participe la ceea ce înseamnă relații romantice și să le înțeleagă (Gray și Steinberg, 1999). Se
spune că acei copii ai căror părinți le monitorizează eficient activitățile se simt ajutați și își
dezvoltă competențele sociale necesare pentru negocierele relațiilor romantice. Mai mult,
practicile de socializare ale părinților ar putea influiența alegerile adolescenților în ceea ce
privește partenerul [Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky, 2009, p.358].
În acest scop se modifică interesul pentru îmbrăcăminte, coafura și, în general, pentru felul în
care arată. Acestea devin și cauze care provoacă conflicte între părinți-copii adolescenți. Anume
această transformare bruscă pun părinții pe jar, și îi fac să acționeze pe negîndite și spun cuvinte
care rănesc adolescenții atăcînd personalitatea adolescentului însă nu ceea ce anume provoacă
acest disconfort.
Raporturile și comunicarea adolescentului cu adulții constituie una dintre cele mai complexe și
contraversate probleme ale psihopedagogiei contemporane, problemă actuală de o deosebită
importanță, fiindcă vizează starea și conținutul relațiilor dintre generații și concomitent permite a
înțelege mai profund integrarea socială a adolescentului.
Nu numai nivelele sistemice ierarhizate exercită influiențe unele asupra altora, dar chiar și
contextele relaționale sunt întrepătrunse și se influiențează reciproc (Bronfenbrenner, 1989;
Hinde, 1989). Deosebit de relevante pe parcursul tranziției de fază a adolescenței sunt

14
constrîngerile bidirecționale dintre sistemele de familie și cele ale congenerilor. De exemplu,
pentru specialiștii în atașament, adolescentul se consideră că a dezvoltat un model de lucru intern
(un șablon reprezentațional al relației primare) care formează baza pentru tipurile de modele
interacționale/de relație dezvoltate cu alți parteneri (Allan și Land, 1999; Hartup și Laursen,
1999; Reis, Collins și Berscheid, 2000). Copilul atașat, care a învățat să aibă încredere în mediul
său și care se bazează pe sprijinul acordat de susținătorul său în perioadele de stres, este de
așteptat să dezvolte relații cu congenerii caracterizate prin încredere și sprijin (de exemplu Allan
et al. , 1998; Allan și Land, 1999; Zimmermann, Scheuerer-Englisch și Grossmann, 1996).
Procesele de feedback de-a lungul peroadei de dezvoltare între sistemele de familie și cele ale
congenerilor pot întări nu doar vechi stiluri relaționale precum cele menționate mai sus, dar pot
în același timp să catalizeze schimbări majore într-unul sau în ambele sisteme de relații. De
exemplu, perioada de dezvoltare de la debutul pubertății este asociată cu un conflict crescut
părinte-adolescent, în special în cazul fetelor (Steinberg, 1988). Conflictul sporit din familie
poate face ca ficele ce se maturizează timpuriu să petreacă mai mult timp departe de casă cu
prietenii. Ele sunt cele mai predispuse să aparțină unui grup care include băieți mai mari
(Magnusson, Stattin și Allen, 1985). Această atenție crescută din partea băieților le poate
influiența pe fete să se îmbrace mai matur și să devină active sexual la o vîrstă mai fragedă
(Dishion et al., 2000).
În consecință, conflictul părinte-adolescent se poate amplifica pe măsură ce părintele devine
din ce în ce mai preocupat de starea de bine a ficei, iar adolescenta se simte frustrată pentrucă nu
poate să își exprime individualitatea. De-a lungul acestor cicluri de feedback de dezvoltare,
mama și fica pot deveni din ce în ce mai supărate și mai distanțate una față de cealaltă, fiecare
percepînd-o pe cealaltă că urmărește scopuri interpersonale importante.
Astfel, prin intermediul proceselor de feedback de dezvoltare, relațiile cu familia și cu
congenerii se influiențează reciproc [Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky, 2009, p.106].
Relațiile dintre generații au fost complicate în toate timpurile, datorită faptului că fiecare
generație este purtătoarea unor valori spirituale (cultură, morală), care au devenit stabile și chiar
rigide și se schimbă mult mai încet decît condițiile de viață. Generațiile tinere manifetă
nerăbdare, protest față de această situație, elaborează noi valori, deseori neînțelese și neacceptate
de generațiile mai în vîrstă.
Aprecierea diferențiată a valorilor în societate reprezintă motivul conflictelor dintre generații,
manifestîndu-se în toate relațiile interpersonale ale adolescenților cu adulții.
Se vorbește chiar de o „ruptură”, de o „apsență completă a interesului adolescenților pentru
lumea adulților”, „de spiritul de contradicție, opoziție”, o „luptă continuă cînd surdă, cînd
deschisă” (P. Bărbulescu (1970), Ch. Buhler (1934), C. Ștefănescu (1970)).

15
 Necătînd că influiența familiei scade simțitor în perioada maturizării, caracterul relațiilor
familiale influiențează direct dezvoltarea psihicului, formarea personalității, autodeterminarea și
integrarea socială a adolescentului.
Atitudinea adolescenților față de părinți în procesul maturizării se schimbă în felul următor:
 maturizarea funcțiilor cognitive și a sferei emoționale a adolescenților se
reflectă frecvent în relațiile lor cu părinții, încorporînd forme de atitudine critică, conflicte,
situații dubioase, uneori chiar de opoziție față de valorile morale și comportamentul
acestora;
 în procesul de socializare copilul se apropie tot mai mult de grupul
sămașilor ce în mare măsură îi înlocuiește relațiile cu părinții;
 transferul “centrului de socializare” din familie în grupul sămașilor
provoacă “slăbirea relațiilor afective cu părinții” și substituirea lor cu un șir de relații
noi,influiența cărora, deși este în întregime mai redusă, contribuie totuși la formarea noilor
modalități de comportament la adolescenți.
O importanță mai mare prind a avea aici elementele subculturii juvenile (ținuta, manierele,
vestimentația, frezura) și alte particularități de conduită. Elementele numite și conformomismul
propriu primei faze de maturizare pot provoca conflicte între adolescenți și părinți;
 detașarea adolescentului de familie nu se reflectă asupra tuturor formelor de comportament
al acestora, deci, și asupra sistemului de reprezentări, opinii, convingeri;
 teza despre „negație absolută” a valorilor și a tradițiilor familiale nu corespunde realității;
 rolul și însemnătatea familiei în perioada maturizării scade, însă familia continuă să rămînă
pentru adolescent drept cea mai importantă grupă de referință;
 izolarea adolescenților de părinți în majoritatea cazurilor este temporară și parțială. Ea se
sfîrșește odată cu satisfacerea necesității de autonomie (Dumitrescu I., 1980; Engel U.,
1989; Hurrelmann K., 1989; Neidhardt F., 1970; Remschmidt H., 1994) [apud Cuznețov
Larisa, Etica educației familiei, Chișinău, 1997, p.9].
Caracteristic acestei perioade urmează scăderea comunicării cu membrii familiei și crearea de
relații în medii extrafamiliale, de obicei, între colegi sau chiar în afara școlii. Copilul se desparte
psihologic (rareori se rupe psihologic) de familie și își stabilește propria identitate, preferînd
compania colegilor și prietenilor în locul familiei. Părinții se obișnuiesc greu cu noul tip de
relații ale copilului lor și au o senzație de frustrare.
Începutul detașării adolescentului de familie îl sesizează mai întîi părinții. Apropierea
juvenilului de grupa referentă a sămașelor se reflectă asupra contactelor cu părinții. Tinerii încep
a lipsi mai frecvent de acasă, tot mai rar însoțesc părinții în diverse locuri publice, devine extrem

16
de joasă „gătința de a-i asculta”, de a le îndeplini cerințele, are loc „substituirea idealurilor”,
dependența lor. Deseori se observă o diminuare a autorității și influienței părinților.
Relativ stabile rămîn doar relațiile afectiv-simpatetice.
Comportamentul părinților la fel se schimbă în dependență de mulți factori: vîrstă, sex,
temperament, caracter, experiența proprie în problema dată, cunoștințele respective și
reprezentările lor despre procesul detașării adolescentului de familie.
Pentru a pătrunde în esența raporturilor adolescenți-părinți este necesar să ținem cont de
influiența condițiilor externe reflectate prin factorii socioculturali și familiali și condițiile interne
reflectate prin factorii biologici și psihologici (Figura 1).

Factorii biologici Factorii socioculturali

-ereditatea -mediul
-vîrsta C C socioeconomic
-sexul o o -mediul cultural-
-starea sănătății n n educațional
-dezvoltarea fizică d d -mediul local
i i (urban-rural)
ț ț
i i
i i
Relații
Factorii psihologici i
-cunoștințele n e Factorii familiali
Adolescenț
-nivelul de cultură t x -personalitatea
i -
generală e t părinților
părinți
-nivelul dezvoltării r e -componența familiei
intelectuale n r (familia completă sau
-inteligența e n incompletă; numărul
-trăsături de e copiilor ș.a.)
personalitate -starea materială
-procesele emoționale -repartizarea
-procesele obligațiunilior
motivaționale și -climatul psihologic
atitudinale

Figura 1. Modelul teoretic al condițiilor interne și externe

ce influențează relațiile „adolescenți-părinți”
Analizînd figura de mai sus, putem afirma că conflictele dintre “părinți-copii adolescenți” au
la bază extrem de mulți factori, condiții, motive care le generează. Chiar și aceeași stare
materială dacă observăm poate genera conflict între aceste două lumi diferite, dar tot odată
aceleași.

17
 În perioada furtunoasă, frumoasă şi tumultuoasă, plină de mari inegalităţi psihosociale, tânărul
devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fără să comunice nimic adultului şi cel mai
adesea părinţilor.
De exemplu, dacă părinţii întreabă un adolescent despre compania lui, ei dorind să-şi arate de
fapt afecţiunea, conversaţia ar putea arăta cam aşa:
Părintele (mama ori tata): „Unde ai fost?\", „De unde soseşti acum?\"
Adolescentul: „Afară\", „De afară\"
Părintele: „Ce mai faceţi voi cînd vă întâlniţi?\"
Adolescentul: „Nimic\"
Părintele: „Ai făcut bine că ai ieşit cu prietenii la discotecă?\"
Adolescentul: „Nu\" .
Astfel putem afirma că adolescenţii devin \"experţi\" în a nu transmite nimic, în a nu comunica.
Unii părinţi încearcă să înveţe copiii de la vârste mici să muncească, să facă o activitate şi nu
doar să primească totul drept „cadou\"; să facă unele acţiuni pentru a se deprinde cu respectul
pentru muncă.
Psihologii studiind aceste activităţi pe care unii părinţi încearcă să le includă în structura
conduitei copiilor şi mai ales a adolescenţilor atît ca un mod de comunicare mai profundă între
cele două generaţii apreciindu-le schimb de idei în cadrul relaţiei părinţi-copii.
De fapt, adolescenţii ajutaţi astfel din copilărie ori pubertate îşi dezvoltă rădăcinile relaţionării de
mai târziu: mama şi fiica pot avea relaţii mai intime, de prietenie adevărată, tata şi fiul pot
discuta mai deschis perspective viitoare, interese comune - sunt „în micro\" tiparul prieteniei
părinţi/copii.
Conflictele pot apărea de la orice, chiar și de la același mesaj perceput incorect. Lipsa
comunicării din familie dintre membrii familiei deasemenea poate duce la conflict.
Comunicarea este un proces cu care ne confruntăm în fiecare zi, dar conflictu este și el un
„ingredient” cotidian al experienței noastre de viață. Uniii oameni par să știe doar să provoace
conflicte, alții le și rezolvă. Să ne închipuim conflictu facînd apel la teoria bulgărului de zăpadă.
Similar cu un bulgăre care se rostogolește la vale, capătă viteză și crește în dimensiune
(devenind, astfel, mai greu de oprit), în conflict se intră ușor și foarte repede se ajunge la un
conflict foarte puternic; desigur, mult mai greu este să refaci relațiile de comunicare rupte de
creșterea conflictului [apud Ion-Ovidiu Pânișoară, p.154].
Adolescența tardivă pune probleme decisive. Este vîrsta la cere trebuie luate hotărîri (care de
obicei sunt definitive) pentru alegerea unei meserii. Foarte mulți tineri optează pentru
independența financiară, cu scopul declarat de a scăpa definitiv de sub tutela familiei, care li se

18
pare că le încorsetează inițiativa și li se opune aspirațiilor lor. Prietenii își pierd mult din
importanță ca relație socială și devine constantă legătura cu un partener de sex opus.
Această înstrăinare a adolescentului de familie îi determină pe părinți să intre în alertă. Copilul
încetează să mai fie influențat în mod special de către părinți, deși majoritatea copiilor rămîn
încă sub tutela lor, dar ei își doresc ca părinții lor să nu mai fie atît de restrictivi și de demodați!
Într-un număr de cazuri apar conflicte care au ca temă principală problema vestimentară, a
coafurii sau scăderea interesului pentru pregătirea școlară, în alternanță cu preocupări
extrașcolare.
Deși conflictele familiale, clasicile conflicte între generații, sunt posibile, izolarea și alienarea
copilului de mediul familial constituie totuși o situație de excepție. Nu se vor pierde din vedere
situațiile conflictuale reale dintre membrii familiei, care existau anterior și cărora adolescentul le
poate rămîne un martor inocent și neimplicat. Majoritatea adolescenților acceptă însă că
autoritatea în luarea deciziilor este a părinților și profesorilor. O familie echilibrată, cu legături
anterioare normale între membrii ei, traversează bine perioada furtunoasă a adolescenței.
Părinții cu copii adolescenți sunt confruntați cu situații noi, care pot deveni stresante. Nu
trebuie neglijat că în timp ce fiul sau fica experimentează adolescența, mama atinge de obicei
vîrsta menopauzei, o situație de criză pentru ea însăși.
Părinții sînt foarte preocupați de performanțele școlare ale adolescenților, deoarece expectanța
generală este ca fiecare copil să dispună de cel puțin o diplomă de absolvire a liceului și în mod
ideal de o diplomă care să ateste studiile universitare, deoarece nici un loc de muncă care să fie
plătit decent nu se poate obține fără a se face dovada unor astfel de studii. Starea economică a
familiei influiențează atitudinea acesteia față de nivelul performanțelor academice. În multe
familii este evidentă o indiferență a tînărului pentru studii, dar în special în faniliile de
intelectuali, această situație este percepută ca intolerabilă, generatoare de conflict. Întreaga
familie se mobilizează pentru a forța adolescentul să obțină aceste note de calitate, fără de care
încadrarea socială ulterioară este estimată ca dificilă. Unii tineri se manifestă rebel la aceste
tentative, lipsesc ostentativ de la școală, nu recunosc școlii nici un fel de merite și par a nu fi
atrași de ea.
Problemele familiilor cu adolescenți sunt și de alt ordin. Una din probleme este realocarea
resurselor, pentru a îndeplini noile cereri de îmbrăcăminte, suport financiar pentru distracție
tipice tinerilor de această vîrstă. Inexistența unui spațiu propriu (cameră personală) poate
constitui o importantă sursă de conflict. Adolescentul pretinde un loc pe care să și-l organizeze
singur, să și-l aranjeze după gustul propriu (postere cu vedete de cinematograf, cîntăreți rock la
modă, etc), să își pună aparatura audio-vidio pregătită pentru înregistrări, loc pentru computer,
spațiu cu telefon propriu sau de unde să poată susține convorbiri telefonice îndelungate. El

19
dorește să facă impresie plăcută colegilor lui pe care îi imită și pe care ar dori să-i surprindă și
să-i depășească!
Adolescentul are nevoie de o sumă de bani pentru nevoi proprii și uneori și-o cîștigă singur în
timpul vacanțelor școlare.
Trauma permanentă a familiei apare din cauza sexualității adolescenților. Tînărul sesizează
imediat ezitările părinților în abordarea acestui subieciect. Impulsurile sexuale pot fi controlate la
această vîrstă, dar angajarea în această activitate sexuală, în special pentru băiați este importantă
pentru autostimă. De obicei, primele experiențe sexuale sunt petrecute în promiscuitate, cu
consecințe deloc neglijabile pentru el și partener. Educația sexuală trebuie începută la această
vîrstă, atît la școală, cît și în familie. Adolescentul trebuie să fie învățat că activitatea sexuală
presupune multă responsabilitate privind consecințele, atît pentru el, cît și pentru „celălalt”.
Unele familii și culturi consideră că activitatea sexuală ar putea fi amînată pînă la căsătorie.
Socieatatea modernă occidentală și americană are o atitudine mult mai liberală referitoare la
începerea precoce a experiențelor sexuale. Numărul mare de parteneri sexuali face ca
adolescența să fie vîrsta cu maximum de risc pentru boli venerice și implicit dobîndirea infecției
HIV. Prin această atitudine “liberală” scade respectul tinerilor pentru instituția familiei, drept
cadru de rezolvare a problemei sexuale. Adolescentul din țara noastră nu dispune de suficiente
cunoștințe științifice care să-i permită un comportament sexual preventiv al sarcinii (mijloace
contraceptive, prezervative), sau evitarea infecțiilor transmise sexual, știind că infecția HIV nu
este rezolvată terapeutic.
Pubertatea întîrziată pune și ea problema tînărului sau părinților acestora. Diferit de
colegii lui, cu aspect infantil, copii din această categorie au un sentiment de frustrare .
Plecarea de acasă a adolescentului este mai fregventă la băieți și poate fi înregistrată în
orice clasă socială. Puțini sunt cei care telefonează în următoarele 24 de ore pentru a-și anunța
părinții. Ei ajung rapid să nu aibă bani suficienți, trăiesc din experiențe și sunt o pradă ușoară,
intrînd curînd în rîndul delicvenților. Această atitudine nu este foarte surprinzătoare, adolescentul
făcînd din independența absolută un țel.
Altă categorie de adolescenți preferă să rămînă un timp mai îndelungat sub protecția familiei.
Utilizarea energiei în alte scopuri decît cele academice conduce relativ ușor spre
delicvența juvenilă. Aceasta este mai probabilă în familiile dezavantajate economic, cu disfuncții
psihosociale, dificultăți în comunicare. Adolescentul își satisface nevoia de afecțiune și intimitate
în afara familiei. Rolul prietenilor, care inițiază tînărul în “tainele” delicvenței pare covîrșitor.
Nevoia de a avea bani, dorința de a apărea curajos și independent, nevoia de autostimă, toate
acestea împing adolescentul la acte antisociale. Familiile înstărite își permit să plătească gafele

20
fiului rebel, dar în mediile precare economic tovărășirea hoților și proxeneților conduce curînd la
privarea de libertate. Atitudinea preventivă este singura eficientă [apud Ciofu Carmen, 1989].
Psihologii studiind aceste activităţi pe care unii părinţi încearcă să le includă în structura
conduitei copiilor şi mai ales a adolescenţilor atît ca un mod de comunicare mai profundă între
cele două generaţii - apreciindu-le schimb de idei în cadrul relaţiei părinţi-copii.
De fapt, adolescenţii ajutaţi astfel din copilărie ori pubertate îşi dezvoltă rădăcinile relaţionării de
mai târziu: mama şi fiica pot avea relaţii mai intime, de prietenie adevărată, tata şi fiul pot
discuta mai deschis perspective viitoare, interese comune - sunt „în micro" tiparul prieteniei
părinţi/copii.
Regulile cele mai simple se învaţă şi se respectă în familie, se reflectă în comportamentul
din grup (şcoală, prieteni, stradă) şi reintră în circuitul de comunicare intrafamilială care stă la
baza relaţiilor intime (inclusiv sexuale) şi de muncă - dacă au fost iniţiate prin conversaţie şi
supravegheate de adult.
Or, comunicarea și discuțiile deschise cu adolescentul provoacă o stare de bine și o
atmosferă caldă în această familiei, deoarece nimeni nu ezită să discute pe anumite teme, care,
pentru adolescent sunt necesare și benefice, mai ales dacă informația este opținută de la părinți,
care, întodeauna au dorit binele copiilor lor. Astfel dezvoltîndu-se o stimă de sine la copii iar
părinții vor cîștiga încrederea și respectul adolescentului.

1.2.2 Puncte nevralgice/conflictuale în relaţiile interpersonale dintre

adolescenţi şi părinţii lor
Pornind de la un solid fundament teoretic (G. Allport, 1981; E. Berne, 1994; S. Kartașev,
1996; C. Lickson, 1997; etc), am efectuat precizările conceptuale la care o să apelăm analizînd
conflictele intrafamiliale.
Este important să diferențiem situația de conflict și conflictul propriu-zis.
Situația de conflict se manifestă doar prin apariția și sesizarea unor necoincidențe,
neconcordanțe ale motivelor, intereselor, urmate de tensionarea relațiilor familiale. Situațiile de
conflict pot apărea brusc și lent, ele pot avea un caracter evident și voalat(ascuns).
Conflicte intrafamiliale însă reprezintă o ciocnire între membrii familiei, generată de
atitudinea și pozițiile lor sociale controversate sau interesele divergente.
Conflictul mai poate fi determinat și ca un proces de înăsprire a condițiilor, o confruntare
dintre două sau mai multe persoane implicate în rezolvarea unei probleme înțelese diferit
Termenul de conflict provine din latinescul conflictus, desemnînd “lovirea împreună cu forță”
și implicînd prin aceasta “dezacorduri și fricțiuni între membrii grupului, interacțiune în vorbire,
emoții și afectivitate” (Forsyth, 1983, p.79).

21
 J. Burton (1988) definește conflictul drept “o relație în care fiecare parte percepe scopurile,
valorile, interesele și conduita celeilalte ca antitetice celor ale sale”.
J.Z.Rubin, D.G. Pruit și S.H. Kim văd conflictul ca pe “o divergență de interese așa cum este
ea percepută, sau credința că aspirațiile curente ale părților nu pot fi realizate simultan”.
Am definit termenul de conflict, aplelînd la mai mulți autori pentru a avea o imagine de
ansamblu asupra a ceea ce urmează să atragem atenția și să discutăm în continuare.
Conflictele interpersonale în diada părinți- copii sau între alți membrii ai familiei, ca și
orice alt fenomen psihosocial complex, încorporează un ansamblu de elemente (unele se pot
manifesta și ca niște forme autonome de conflict):
- cearta;
- selectarea și manipularea cu fapte și evenimente negative;
- aprecierele negative;
- acuzările ;
- reproșul;
- desconsiderarea;
- înjosirea (violență morală sau fizică);
- etichetarea eronată;
- amenințarea;
- contrazicerea neargumentată;
- generalizările;
- reactualizarea trecutului, etc.
Conflictele interpersonale familiale pot fi:
a) din unghiul de vedere al celor două categorii de relații existente în orice familie:
- intrageneraționale (conflictele în interiorul unei generații, de exemplu:
între părinți, între copii, etc.);
- intergeneraționale (conflictele între diverse generații: copii-părnți;
bunici-nepoți, ș.a.);
b) după poziția partenerilor conflictul poate fi:
- activ (a inițiat conflictul);
- pasiv (participă în conflictul inițiat de altă persoană);
c) conflictul după orientare:
- direct spre individ;
- indirect atinge tangențial individul;
d) după durată și caracterul derulării deosebim conflicte;
- de scurtă durată (“acute”);

22
 - de lungă durată (“cronice”);
e) după caracterul general și sopul final, conflictele le putem diviza în:
- pozitive (constructive);
- negative (distructive).
Conflictele constructive pot avea multe rezultate pozitive:
 Stimulează interesul şi curiozitatea oamenilor.
 Ajută la dezvoltarea personalităţii oamenilor, la stabilirea identităţii individuale şi de grup.
 Ajută oamenii să se adapteze la situaţii noi sau să inventeze soluţii noi pentru probleme
vechi.
Conflictele distructive sînt violente şi au rezultate negative: părţile nu numai că nu caută să-
şi atingă scopurile în mod paşnic, dar încearcă să se domine sau chiar să se distrugă reciproc.
Modul, stilul de abordare a situaţiilor conflictuale determină evoluţia conflictului către o situaţie
constructivă sau către una distructivă.
Sursele conflictelor după Ana Stoica-Constantin(2004):
a. Diferențe și incompatibilități dintre persoane- diferențele dintre indivizi devin
surse ale conflictului din momentul în care sunt obiect al interrelației: sînt
exprimate într-o discuție, sînt afișate ostentativ sau una dintre părți reclamă
impunerea propriei valori. Cele mai importante deosebiri generatoare de conflict
sunt: unele trăsături de personalitate (mobil versus inert; extravertit versus
intravertit etc.); opinii, atitudini (toleranță – intoleranță față de bîrfe de exemplu);
nevoi, gusturi și preferințe (alimentației, vestimentație, modalități de relaxare).
b. Nevoile/interesele umane- unii autori consideră că interesele sînt diferite de nevoi
și că rezolvările care se adresează intereselor, și nu nevoilor sunt mai puțin
valoroase decît celelalte. Dacă nevoia este cauza reală și fundamentală a
conflictului, ceea ce formulează individul ca problemă în conflict, ceea ce ”vrea”
el poate fi numit interes. Interesele ar fi mai trecătoare și superficiale, în timp ce
nevoile sunt mai fundamentale și durabile. De aceea, o soluționare definitivă și
echitabilă este numai aceea care satisface nevoile, nu interesele. Nevole cele mai
cunoscute (de hrană, adăpost, odihnă, sex, apartenență și dragoste, de apartenență,
de acceptare, de comunicare, de distracție etc.).
c. Comunicarea este conflictogenă (generatoare de conflict) sau îngreuează
rezolvarea conflictului în cel puțin două situații: cînd este absentă – ne referim la
comunicarea verbală (individul nu spune ce îl doare, dar acumulează tensiunea și
în cele din urmă aceasta se descarcă într-un moment, la un nivel și într-o manieră

23
 care ne i-ai prin surprindere prin intensitatea și forma neadecvată) – sau
defectuasă (duce la înțelegerea eronată, neînțelegerii).
d. Lezarea stimei de sine – stima de sine exprimă sentimentele noastre față de noi
înșine. Se consideră că stima de sine stă la baza celor mai multe conflicte, deși nu
întodeauna în mod explicit (Birkembihl, 1998): Contestarea, minimalizarea de
către o altă persoană a succeselor, realizărilor majore, sau critica sistematică ori
doar accidentală a modului în care individul a îndeplinit o activitate sau a
rezultatului acesteia; constrîngerea sau persoadarea unei persoane să acționeze
contrar conștiinței sale este un alt motiv al lezării stimei de sine.
e. Conflictul de valori. Valorile sunt credințele noastre despre ceea ce este
important, ceea ce deosebește binele de rău și ce principii trebuie să ne guverneze
viața. Valoarea este ceea ce prețuiește individul și, prin urmare este un vector
care-l susține energetic și-i orientează conduita și sentimentele: familia, cultura,
convingerile religioase etc. Cînd le sunt atacate valorile, oamenii reacționează
extrem de dur, pentrucă se simt contestat personal, le este lezată stima de sine.
f. Conflictul de norme nerespectarea normelor implicite sau explicite. Normele
sociale sînt standarte sau comportamente comune, acceptate de membrii grupului
și așteptate de ei. Unele norme sociale, sînt explicite și pot fi afișate: ,,Fumatul
interzis”, ,,Intrarea se face numai prin ușa din dreapta”. Altele sunt nerostite și
nescrise, dar și ele influiențează comportamentul.
g. Comportamente neadecvate. Aici putem sesiza cîteva genuri distincte:
comportamente neadecvate, poate chiar antisociale; comportamente pozitive în
sine, ca valoare umană generală, dar atipice, neobișnuite fie în contextul social,
cultural sau al relației în care au loc (daruri fără motiv evident, manifestări de
simpatie nejustificate sau, exemplifică S. Moscovici, un act de altruism într-o
societate individualistă). Unele comportamente sînt neadecvate situației:
ținută/companie/fapte necorespunzătoare la o anumită reuniune.
h. Agresivitatea. Între agresivitate și conflict există o relație reciprocă; agresivitatea
este fie cauza, fie forma de manifestare, fie rezultatul conflictului. În termenii
conflictului, agresivitatea apare ca o modalitate conflictuală de relaționare cu
mediul, fie în plan concret-acțional, fie în plan imaginar, fantasmatic. Marca sa
este intenția nocivă, ostilă, îndreptată asupra unei ținte/persoane investite cu o
anume semnificație. Aceasta motivează intenția nocivă și finalitatea agresiunii.
i. Absența sau nivelul nesatisfăcător al unora dintre competențele sociale pe care le
citează S. Moscovici (Moscovici, 1998, p.78-84): dispoziția și capacitatea de a

24
 acorda gratificația (recompense) și sprijin (ajutor), foarte importante în prietenie
și atracția personală; o bună autoapreciere a expresivității în comunicarea
nonverbală; bune abilități de comunicare verbală.
j. Structura sau cadrul extern în care se desfățoară o interacțiune: procedeele de
adoptare a deciziei, constrîngerile temporale, procedurile de comunicare și
condițiile fizice, proximitatea disputanților, modul de distribuire a resurselor,
accesul la informații, dar mai ales resursele limitate. Resurse limitate disputate pe
două sau mai multe părți sînt cauze aproape cotidiene ale conflictelor. Resursele
pot consta în bunuri și bani, dar și în spațiu, timp sau altele.
k. Statutul, puterea, prestigiul, ”principiile,, ; utilizarea și comunicarea culturii și
informațiilor;. Modul în care șînt comunicate cultura și informațiileconstituie, de
asemenea, o sursă de conflict.
Incidentul reprezintă o acțiune sau un sistem de acțiuni ce provoacă o înăsprire a
contradicțiilor și denotă începutul conflictului.
Comportamentul oponenților în conflict diferă și depinde de un șir de trăsături individual -
tipologice (vîrstă, gen, starea sănătății, temperament, caracter, inteligență, etc.).
Determinarea blocajelor de comunicare înlesnește înțelegerea și conștientizarea cauzelor și a
mecanismelor conflictuale în relațiile părinți – copii.
Totalitatea dificultăților sesizate de părinți în comunicarea și relațiile cu copii le putem diviza
în două grupuri mari:
1. dificultăți de înțelegere a copilului;
2. dificultăți de influență parentală asupra copilului;
Dificultățile de înțelegere a copilului și cele de influiență parentală, la rîndul lor, pot fi:
2) parțiale, ce reflectă necesitatea înțelegerii unor particularități ale copilului sau a
corectării unor calități negative (deseori aceste dificultăți sunt formulate așa: “Nu înțeleg
de ce copilul nu este atent”; “Nu știu de ce se încăpăținează”; sau, “Copilul este brutal”;
“Copilul este leneș, lipsit de inițiativă”, etc.).
3) generale (totale), ce reflectă necesitatea reglării întregului comportament al copilului
(părinții formulează plîngerile astfel: “Copilul este de nedirijat”; “Nu înțeleg nimic”;
“Copilul nu ascultă de loc”; etc.).
Dacă analizăm cauzele apariției acestor dificultăți, observăm influența a doi factori, pe care i-
am numit convențional:
 “Copil” – factor, deoarece vizează particularitățile individuale ale copilului, și
 “Părinte” – factor (factorul parental), fiindcă reflectă particularitățile individuale și
atitudinale ale părinților.

25
 Situațiile de conflict în relațiile părinți-copii pot fi provocate de un factor sau de influiența
simultană a ambilor factori.
Cunoașterea acestor factori va permite adulților să evite și să anticipeze o mulțime de conflicte,
să devină mai eficienți în calitate de părinți.
“Copil” – factor presupune cunoașterea profilului psihic al copilului, care în anumite
perioade de timp este dependent de dezvoltarea biologică.
La vîrsta tînără și matură, însă, modificările anatomo-fiziologice nu produc schimbări evidente
ale tabloului psihic. Dezvoltarea psihică nu se mai subordonează celei biologice, ci începe a fi
influiențată tot mai profund de circumstanțele socioculturale.
Dezvoltarea psihică a copilului se sprijină pe ereditate, își extrage conținutul din datele
furnizate de mediul sociocultural și este dirijată de educație (M. Zlate, 1992).
“Părinte” – factor reprezintă un fenomen complex comportamental ce reflectă atitudinea
emoțională a părinților față de copil care se poate manifesta în trei ipostaze:
 În stilul comunicării adultului cu copilul;
 În tendința și orientarea adultului spre cunoașterea personalității copilului;
 În capacitatea și dorința de a înțelege copilul
Indiferent de gradul manifestării primului factor în diada relațională părinți copii, situația
care i-a impus pe părinți să se adreseze psihologului a fost sesizarea neeficienței sale în
comunicare cu copilul.
Pentru a evidenția importanța familiei în educația copilului am realizat o sinteza privind
esența familiei și tipurile de conduită ale părinților.
Caracteristicile esențiale ale familiei ce influiențează dezvoltarea și formarea personalității
copilului sunt:
 Reprezintă primul grup social în care nimerște copilul și este un prim instrument de
reglare a interacțiunilor și raporturilor dintre copil și mediul social;
 Asigură mediul firesc de creștere și dezvoltare neuropsihică și fizică, intelectuală,
moral volitivă, afectivă, estetică și de formare a deprinderilor de muncă;
 Constituie fundamentul învățării relațiilor de familie și este cadrul de formare a
individualității copilului;
 Reprezintă mediul social în care copilul învață sentimentul social și exersează
abilitățile și priceperile comportamentului social;
 Oferă copilului posibilitatea de autodescoperire, autoformare și autoeducație.
 Oferă un climat favorabil de siguranță afectivă pentru foprmarea tuturor structurilor
personalității copilului și posibilității de consiliere cu semenii.

26
  Reprezintă primul model relațional și comportamental ce oferă posibilități de
interiorizare a experiențelor relaționale și a celei de gen.
Analizînd relațiile părinți-copii savantul P. Osterrich o face prin prisma a două atitudini esențiale
ale acestora: acceptare și neacceptare.
Acceptarea este premisa dezvoltării unor copii liberi și implică mai frecvent un stil educațional
familial charismatic (controlul și relațiile sunt echilibrate) și o autoritate parentală de tip
persuasiv sau structurant care mizează pe colaborare și parteneriat.
Neacceptare poate avea mai multe fațete. Ea poate include atît respingerea, cît și supratutelarea
sau supraprotecția copilului, un stil educațional familial sever, dur, unde predomină controlul,
stil educațional anonic (nici o tehnică nu se aplică sistematic) și unul de dictat, care presupun o
autoritate parentală de tip corectiv, ce mizează pe forță, frică față de adulți, supunere imediată și
necondiționată din partea copilului.
Caracteristicile copilului acceptat:
 Este creativ, liber, denotă spontanietate, inventativitate și originalitate;
 Posedă independență și amor propriu, este deschis spre comunicare și relații;
 Are capacități de lider, se poate impune semenilor;
 Manifestă perseverență și curaj în acțiunile interesante, de valoare și indiferență față
de cele neinteresante;
 Posedă autoritate, forță de concentrare, capacități de autoapărare și chiar o anumită
doză de agresivitate;
 Posedă o individualitate evident și caută activități să se autoafirme în mediul social
apropiat lui;
 Preferă jocurile creative; la computer, construcții de imagini;
 Manifestă dorința de a fi mai mare, de a cunoaște lumea și de a ține piept anumitor
dificultăți.
Caracteristicile copilului neacceptat:
 Este închis, necomunicativ, se joacă mai mult singur, frecvent se izolează de semeni;
 Nu este partener eficient de joacă și în acțiuni comune cu adulții sau semenii;
 Trăiește sentimente de anxietate și frustrare, este nesigur în propriile forțe;
 Caută simpatia seminilor pe diverse căi (uneori neadevărate: o face pe bufonul sau eroul)
 Este respins de colegi, nu-i ordonat, atent: poate fi agresiv și brutal;
 Poate avea devieri de limbaj, comportament;
 Se teme de părinți, considerîndu-i duri, ostili, severi;
 Frecvent se îmbolnăvește, manifestă tristețe, disperare, sarcasm și pesimism; [apud
Cuznețov L., 2008].

27
 O schemă generală a factorilor principali care sunt implicați în apariția și dezvoltarea
conflictului o regăsim la Donald M. Wolfe și J. Diedrifk Snoek (Wolfe, Snoek, în Hinton, Reitz,
1971, p. 311); cei doi autori se centrează asupra conflictului de rol, dar considerăm că această
matrice este utilă și în analiza conflictului văzut în sens larg (Figura 2).

Relațiile interpersonale

Factorii Experiența în
Rolul Răspuns la
organizaționali situații
emițătorului situație
Presiunea conflictuale
exercitată de
conflict

Factorii personali

Figura 2. Factorii implicați în apariția și dezvoltarea conflictului

(adaptare după Wolfe și Snoek, 1971)

Într-adevăr, importanța unei astfel de structurări rezidă în introducerea factorilor din exterior,
care pot să influiențeze un conflict mai mult decît elementele interne echipei: este vorba despre
factorii organizaționali ce exercită o presiune puternică asupra titularului unui rol în perspectiva
organizației.
Funcții ale conflictului
Adaptînd valorile majore propuse de Alan Filley [apud Gamble, Gamble 1993, p. 216] în ceea
ce privește conflictul, putem gîndi următoarele funcții pe care le îndeplinește acesta în calitatea
sa de factor al comunicării:
 multe conflicte pot influiența în direcția reducerii sau chiar eliminării
probabilității altor conflicte, mai puternice, în viitor;
 conflictul poate crește inovația, sprijinind găsirea unor noi modalități de
a privi lucrurile, noi modalități de a gîndi și noi comportamente;

28
 conflictul poate dezvolta sensul coeziunii, al „ființării împreună” prin
creșterea încrederii;
 conflictul ne poate oferi o opotunitate excelentă pentru a măsura puterea
și viabilitatea relaționărilor noastre cu ceilalți;
Părinții trebuie să știe că dezvoltarea psihică nu este liniară, uniformă, continuă, ci este
polimorfă și discontinuă. Ca urmare a faptului că dezvoltarea psihică depinde de variabila
„timp”, aceasta decurge ca o succesiune de faze, etape, stadii în care echilibru alternează cu
dezechilibrul, iar perioadele de transformare psihică, sub formă de explozie sau criză, sunt
urmate de perioade calme, relativ liniștite [apud Larisa Cuznețov, 2000,p.136].
Problemele copiilor încep în familie și pot fi rezolvate tot în familie. Societatea generațiilor
celor care sunt astăzi părinți era stăpînită, controlată și manipulata de un sistem dictatorial și
punitiv. Astăzi însă lucrurile s-au schimbat. Oamenii nu mai suportă nedreptatea. Cînd o
pedeapsă rănește sufletul, din punct de vedere psihologic ea se manifestă prin comportamente
cum sunt: rezistența, resentimentele, respingerea și revolta. Înainte de a fi maturi din punct de
vedere psihologic, copiii și adolescenții indepărtează și resping ajutorul atît de important al
părinților. Conflictul dintre părinți și copii este greu de controlat. Multi părinti recunosc că
vechile metode de pedeapsa bazate pe frică, dominare și culpabilitate nu mai merg, dar pur și
simplu nu cunosc altele. Părinții care permit prea multe nu le ofera copiilor controlul părintesc de
care aceștia au nevoie. Cînd copiii dețin controlul ei scapă de sub cel al părinților. Copiii din ziua
de astăzi sunt mult mai sensibili decît erau cei din generația anterioară, sunt capabili de mai mult,
dar sunt și negativ influențați de metodele de educație precum: țipatul, pedepse fizice, pedeapsa,
umilirea, interdicția și rușinea. În trecut, pedepsirea copiilor cu pedepse fizice îi determină să știe
de frică și să respecte regulile. Astăzi, prin pedepse fizice părinții obțin un efect exact contrar și
copiii răspund la violentță prin violență. Acesta este simptomul unei mai mari sensibilități. Copiii
își imită întotdeauna părinții. Ei învață totul prin imitație și cooperare. Cînd părinții și educatorii
învață să rămînă linistiți, calmi și iubitori atunci cînd un copil are toane, copiii pot învăța să
rămînă la fel de liniștiți, calmi și iubitori cînd sentimentele puternice stau să izbucnească. Dacă
se țipă la copii s-au aceștea sunt amenințați, agresați fizic și verbal, pentru a redobîndi controlul,
în afară de faptul că vom crește un copil al cărui sentiment de neîncredere în el însuși se va
manifesta pregnant cînd va fi adult, va învăța că agresiunea este soluția. Mai tîrziu, cînd dorința
nu-i va fi îndeplinită, își va lăsa furia să se reverse fie printr-o agresiune directă, fie printr-una
pasivă.
Adolescenţii de ambele sexe au mai multe conflicte cu mama decît cu tata, probabil din
cauza faptului că mama este cea implicată în reglementarea detaliilor zilnice ale vieţii familiale.

29
În general, conflictele sunt provocate de aspecte banale ale vieţii de zi cu zi, cum ar fi treburile
casnice, rezultatele şcolare, curăţenia camerei, muzica zgomotoasă etc.
S-a constatat că domeniile enumerate anterior sunt cele pentru care adolescentul solicită
neamestecul părinţilor, considerîndu-le ca fiind personale; de cealaltă parte părinţii consideră
aceste domenii din perspectivă fragmatică sau convenţională, adică în acord cu necesităţile
familiale sau cu normele sociale.
Părinţii se află într-o dilemă între necesitatea menţinerii sistemului familial și necesitatea
de a permite adolescentului să fie stăpînul propriului comportament. Adolescentul este prins între
doua lumi: una a dependenţei și cealaltă a responsabilităţii. Dorindu-și puterea de decizie în
problemele considerate a fi personale, dar fără a avea certitudinea că dorește asumarea
responsabiltăţii specifice adultului. Părinţii lui, cei care de multe ori îi dau bani și îi ridică
hainele aruncate prin cameră solicită ca gradul de independenţă să fie similar celui de
responsabilitate.
Majoritatea părinţiilor și adolescenţilor reuşesc să negocieze o nouă formă de relaţie
familială, o nouă formă de independenţă care să-i confere adolescentului mai multă autonomie,
egalitate în deciziile familiale și mai multe responsabilităţi.
Dacă pentru adolescent această negociere specifică adolescenţei timpurii, se soldează cu
un eşec, atunci conflictul poate determina apariţia unor severe dificultăţi de relaţionare către
finalul adolescenţei.
Este posibil ca acesta să fie motivul oarecum eronat, al considerări conflictelor părinte-
adolescent ca fiind specifice ultimelor ani de liceu; de fapt permisele acestuia sunt situate undeva
mai devreme la pubertate. Părinţii care îşi explică deciziile, care relaxează controlul asupra
adolescentului și care adoptă o modalitate democratică de luare a deciziilor familiale, vor reuşi să
ofere astfel copiilor lor acel grad de autonomie care reduce conflictele și uşurează tranziţia către
perioada adultă.
În timpul studiului și cercetării am descoperit fraze în care se specifică ce gîndesc părinții
despre copii și invers, copii despre părinți. Chiar am dori să le specificăm:
"Sunt superficiali, sunt teribiliști, nu au simțul măsurii, nu ne mai putem înțelege cu ei..."
(părinții despre copii).
"Nu ne înteleg, vor să fim ca niște roboți să executăm doar ce vor ei, nu ne lasă să trăim
experiențe din care să învățăm singuri, ne consideră niște ratați..." (copiii despre adulți/părinți).
Analizînd aceste fraze și gîndindu-ne la ambele părți, întradevăr desecoperim că conflictele,
neînțelegerile dintre ei apar chiar de la faptul că așteptările sunt diferite, modul de gîndire și
reacționare, referindu-ne și la multitudinea de factori care influiențează relațiile dintre ei ne dăm

30
bine seama că este dificil întradevăr, să poți să combini toate și să dirijezi anumite situații cu
rațiune și stăpînire de sine.
Tactul adulților, ar trebui aici să-și spună cuvantul, să cizeleze asperitățile și
neconcordanțele. Dar din păcate tracasați de ritmul infernal al vieții, obosiți de gîndurile zilei de
mîine sau a nesiguranței viitorului nu prea îndepărtat, nu știm, nu putem sau nu avem răbdarea
necesară să rezolvăm amiabil aceste conflicte. Atunci apar problemele grave. Fie acceptarea
situației ca pe una de criză și tolerarea ei așa cum este, fie agravarea acesteia prin interdicții
drastice sau din potrivă a instaurării unui regim de "laisse fair" total în privința copilului.
Misiunea de a fi părinte este una foarte importantă dar totodată și dificilă, de ce? Pentrucă
crește nivelul responsabilității și trebuie să descoperi cheia cu care ai putea ajunge la inima
copilului și a avea un climat familial plăcul dictat de rațiune, nu de nervi și probleme cotidiene.
Considerăm că cel mai mare succes pentru un părinte, este să poată să comunice cu
adolescemntul și anume, trecerea împreună cu copilul de această perioadă furtunoasă, dificilă; pe
care o simt și părinții, care au nevoie de multă răbdare și intuiție. Adolescentul avînd nevoie de
părinți înțelegători și adevărați prieteni care să-i sprijine în depășirea acestei crize de vîrstă.

31
 Capitolul 2. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A CONFLICTELOR ÎN
INTERRELAŢIA PĂRINŢI-COPII ADOLESCENŢI ŞI A CONDUITEI PARENTALE
PE DIMENSIUNEA “ACCEPTARE-RESPINGERE”

2.1. Metodologia cercetării

Cercetarea experimentală s-a realizat în conformitate cu scopul, obiectivele şi ipoteza
cercetării.
Astfel, obiectul cercetării îl constituie conflictele interrelaționale în binomul „părinți-
copii adolescenți”.
Scopul cercetării: identificarea configurației conflictelor în interelația părinți-copii
adolescenți.
Ipoteza cercetării presupune că frecvenţa conflictelor în interrelaţia părinţi-copii
adolescenţi relaţionează cu conduita parentală pe dimensiunea “acceptare-respingere”.
Obiectivul nemijlocit al cercetării empirice la care s-a procedat, a fost examinarea
conduitelor parentale manifestate în raport cu copiii lor adolescenţi, pe axa „acceptare –
respingere” apreciate de copii.

2.1.1. Eşantionul experimental

Cercetarea empirică a fost realizată în baza Liceului Republican cu Profil Real din or.
Chișinău. Lotul de subiecţi experimentali a fost constituit din 50 de elevi, dintre care 31 de fete şi
19 băieţi (2 băieți nu au tată). Vîrsta subiecţilor experimentali este cuprinsă între 16 – 18 ani.
Pentru selectarea subiecţilor s-a folosit eşantionarea simplă şi nu au fost folosite metode de
recompensă sau motivare pentru a participa la experiment.

32
2.1.2. Instrumentele de cercetare
Pentru realizarea cercetării empirice am aplicat două chestionare adaptate după
cercetătoarea română Ana Soica-Constantin, 2004, special menite să recolteze date despre (1)
conduita parentală de „acceptare - respingere” și să identifice (2) sursele şi cauzele conflictelor
în interrelaţia părinţi – copii adolescenţi. Itemii din chestionare au fost eşalonaţi conform
conceptului studiului empiric şi a variabilelor ipotezei lansate.
(1) Chestionarul „Conduita parentală pe axa „acceptare - respingere” (Anexa 1),
conţine 20 de itemi ce reflectă conduite parentale manifestate în relaţia cu propriii
copii adolescenţi. Fiecare item poate fi cotat alegând între patru opţiuni: Aproape
întotdeauna, Deseori, Rareori, Aproape niciodată. Respondenţii apreciază separat
conduitele materne şi paterne. Prelucrarea datelor permite calificarea conduitelor
după următoarele nivele: Nivel superior de acceptare; Nivel mediu de acceptare;
Nivel scăzut de acceptare; Respingere.
(2) Chestionarul „Surse şi cauze ale conflictelor în interrelaţia părinţi copii
adolescenţi” (Anexa 2), cuprinde 28 de itemi, reprezentând potenţiale surse de
conflict, cotate după cum urmează: Foarte des, Deseori, Rareori, Niciodată.

2.1.3.Procedura cercetării
În cadrul investigaţiei empirice, tuturor celor 50 de subiecţi experimentali li s-a
administrat consecutiv 2 chestionare: „Conduita parentală pe axa „”acceptare - respingere” şi
„Surse şi cauze ale conflictelor în interrelaţia părinţi copii adolescenţi”. Respondenţii au
completat chestionarele individual, în condiţii de lucru auditorial, sub supravegherea
experimentatorului. Condiţia principală a solicitat prezentarea situaţiei reale şi nu a celei dorite.

2.2. Analiza, interpretarea şi prezentarea rezultatelor cercetării empirice

Analiza, prezentarea şi interpretarea datelor recoltate prin aplicarea chestionarului
„Conduita parentală pe axa „”acceptare - respingere”
Chestionarul „Conduita parentală pe axa „”acceptare - respingere” a fost aplicat în
scopul identificării gradului de manifestare a conduitelor parentale (diferenţiat pentru mamă şi
tată) pe intervalul cuprins între doi poli: acceptare (nivel superior - nivel mediu – nivel scăzut)
şi respingere. Respondenţii, copii adolescenţi, şi-au exprimat opţiunile din perspectiva
percepţiei, înţelegerii şi conştientizării personale, subiective a acestor conduite parentale,
reprezentate de cei 20 de itemi cuprinşi în chestionar.

33
 Datele recoltate au fost calculate şi generalizate ca (1) rezultate totale pe grup; (2)
separat pentru categoriile „mame” şi „taţi”; (3) diferenţiat pentru respondenţii „fete” şi
respondenţii „băieţi” (Vezi Tabelel)

Tabelul 1. Distribuirea procentuală a conduitelor parentale pe axa „acceptare - respingere”

(total pe grupul de adolescenți)
Nivel superior de Nivel mediu de Nivel scăzut de Respingere
acceptare acceptare acceptare
Mama 90% 10% 0% 0%
Tata 78% 22% 0% 0%
Total 84% 16% 0% 0%

Figura 1. Viziunea adolescenților asupra conduitelor parentale

(mama şi tata) de „acceptare – respingere”
- Așadar, analizînd Tabelul 1 și Figura 1, a rezultatelor distribuirii procentuale pe axa “acceptare-
respingere” obținute în cadrul cercetării total pe grup de adolescenți, descoperim că nivelului
superior de acceptare îi revine în proporție de 84 la sută comparativ cu nivelul mediu de
acceptare căruia îi revine doar 16%, nilului scăzut de acceptare și de respingere revenindu-le
0%.
- Diferențe ale nivelului de acceptare se atestă în relația mamă-adolescenți: 90% nivel superior
şi 10% nivel mediu comparativ cu relaţia tată – adolescenți: 78% nivel superior şi 22% nivel
mediu. Deobicei mama rămîne a fi principalul izvor emoțional și cea care mereu a încercat să-și
susțină și ajute copilul, ea devenind pentru ambii model de comportament. Pentru fete mai mult o
persoană care îi poate împărtăşi îngrijorări şi probleme legate de integrarea în lumea adulţilor și
unele probleme personale referitor la prietenii și alte subiecte. Iar pentru băieți devenind
imaginea partenerei pentru viață. În cazul taților, fetele respectă o anumită distanță psihologică

34
au unele rezerve în a discuta probleme ce țin de viața personală, de relaționare cu congenerii,
discuții ce vizează moda, distracțiile.
- Putem concluziona că atitudinile și conduitele parentale pe dimensiunea „acceptare -
respingere” sunt percepute și trăite emoțional de către adolescenți, atît fete cît și băieți, ca
prioritar pozitive. Ei se simt acceptați, valorizați, iubiți, importanți și toleranți. Emoțional fiind
mai apropiați față de mamă.
În continuare vom face o distribuire procentuală a conduitei parentale pe axa„acceptare -
respingere” aparte din perspectiva fetelor și perspectiva băieților.

Tabelul 2. Distribuirea procentuală a conduitelor parentale pe axa „acceptare - respingere”

(perspectiva fetelor)
Nivel superior de Nivel mediu de Nivel scăzut de Respingere
acceptare acceptare acceptare
Mama 90% 10% 0% 0%
Tata 68% 32% 0% 0%
Total 79% 21% 0% 0%

Prelucrarea cantitativă a datelor cuprinse în Tabelul 2 este reprezentată grafic în Figura 2.

Figura 2. Viziunea fetelor asupra conduitelor parentale

(mama şi tata) de „acceptare – respingere”

Datele reflectate în doi organizatori grafici anteriori (Tabelul 2 şi Figura 2) ilustrează o

situaţie pozitivă a relaţionării între părinţi şi copiii lor adolescenţi – fete.

35
- Pe întreg eşantionul experimental s-au înregistrat 79 la sută conduite la nivel superior de
acceptare şi 21% - nivel mediu de acceptare. Nu s-au înregistrat conduite cu nivel scăzut de
acceptare şi nici de respingere.
- Diferenţe ale nivelului de acceptare se atestă în relaţia mamă – fiică: 90% nivel superior şi
10% nivel mediu comparativ cu relaţia tată – fiică: 68% nivel superior şi 32% nivel mediu.
Această tendinţă poate fi explicată prin faptul fiica, femeie în devenire, este mai apropiată de
mama sa; o percepe ca şi confidentă; îi poate împărtăşi îngrijorări şi probleme legate de
integrarea în lumea adulţilor. Petrecând mai mult timp împreună, mama şi fiica, se acceptă
şi tolerează reciproc, depăşind mai puţin bolnăvicios eventuale nemulţumiri sau conflicte. În
cazul taţilor, fetele respectă o distanţă psihologică mai mare, au unele rezerve în a discuta
anumite probleme personale sau de relaţionare cu fetele şi băieţii, subiecte ce vizează moda
şi distracţiile, ocupaţiile extracurriculare.
- Putem concluziona că atitudinile şi conduitele parentale, pe dimensiunea „acceptare -
respingere” sunt percepute şi trăite emoţional de către fete ca prioritar pozitive. Ele se simt
acceptate, valorizate, tratate cu respect, înţelegere şi toleranţă. Emoţional se simt mai
apropiate de mama.
Tabelul 3.
Distribuirea procentuală a conduitelor parentale pe axa „acceptare - respingere”
(perspectiva băieţilor)
Nivel superior de Nivel mediu de Nivel scăzut de Respingere
acceptare acceptare acceptare
Mama 89% 11% 0% 0%
Tata 88% 12% 0% 0%
Total 89% 12% 0% 0%

Prelucrarea cantitativă a datelor cuprinse în Tabelul 3 este reprezentată grafic în Figura 3.

36
Figura 3. Viziunea băieților asupra conduitelor parentale
(mama şi tata) de „acceptare – respingere”
Datele reflectate în doi organizatori grafici anteriori (Tabelul 3 şi Figura 3) ilustrează o situaţie
pozitivă a relaţionării între părinţi şi copiii lor adolescenţi – băieți.
- Pe întreg eșantionul experimental s-au înregistrat pentru nivel superior de acceptare în medie
de 89 la sută și 12% pentru nivel mediu de acceptare. Nu s-au înregistrat conduite la nivel scăzut
de acceptare și de respingere.
- Diferenţe ale nivelului de acceptare se atestă în relaţia mamă – fiu: 89% nivel superior şi 11%
nivel mediu comparativ cu relaţia tată – fiu: 88% nivel superior şi 12% nivel mediu. Observăm
că nu este o diferență atît de mare decît de 1% dintre mamă și tată, această tendinţă poate fi
explicată prin faptul fiul, bărbat în devenire, este apropiat și de mama și de tată; o relație
creatoare, inițiatică a mamei cu fiul confirmă autoîncrederea, inițiativa, canalizarea impetuoasă a
energiei, puterea de exprimare si transmitere a informației, precum și capacitatea de acțiune
creatoare, îi poate împărtăşi îngrijorări şi probleme legate de integrarea în lumea adulţilor. Un fiu
care își integreaza „maternitatea” în sens pozitiv își exprimă și își asumă masculinitatea creator.
Aceste rezultate denotă și faptul că băieții noștri au fost hrăniți la timp emoțional, au șanse mai
mari să-și exprime latura creativă, originală, expresivă și afirmativă, pentru că resursa sa
energetică va fi înaltă. În cazul taților, băieții deasemenea au un grad înalt de acceptare, în
adolescență fiul are nevoie de o imagine masculină puternică, deci va lua drept model imaginea
tatălui său pentru a-și construi astfel personalitatea. Chiar dacă dialogul dintre tată și fiu poate fi
uneori dificil, se poate stabili între ei o relație de complicitate, de tandrețe, fără prea mare
dificultate. Astfel tatăl devenind un bun prieten în multe cazuri pentru fiul său și un bun exemplu
pentru viitor. Petrecînd mai mult timp impreună, tatăl și fiul se tolerează reciproc, depășind mai
ușor eventualele nemulțumiri sau conflicte. Există unele rezerve în a discuta probleme personale

37
sau de relaționare cu fetele și băieții. Subiecte ce vizează vestimentația, ocupațiile
extracuriculare și discuții despre religie și politică.
- Putem concluziona că atitudinile şi conduitele parentale, pe dimensiunea „acceptare -
respingere” sunt percepute şi trăite emoţional de către băieți ca prioritar pozitive. Ei se simt
acceptați, valorizați, tratați cu respect, înţelegere şi toleranţă. Emoţional se simt apropiați atît de
mamă cît și de tată în mod practic egal. Deoarece atît mama cît și tata îl pregatesc pentru o
relaționare eficientă cu fetele și băieții. Mama reprezentînt imaginea partenerei de viața și a
femeii ideale. Iar tatăl, model de comportament și exemplu pentru adolescent.
Tabelul 4.
Distribuirea procentuală a frecvenței alegerii variantelor de răspuns
(perspectiva fetelor)
Aproape întodeauna Deseori Rareori Aproape niciodată
Mama 55% 20% 15% 10%
Tata 45% 23% 20% 12%
Total 50% 22% 18% 11%

Aşadar, observăm că în medie au răspuns cu Aproape întodeauna 50% din adolescente, ceea ce
denotă că părinţii respectivi le acceptă brusca transformare şi le percep adulte. Discută cu ele pe
diverse teme, nefiindu-le jenă de anumite subiecte, încurajîndu-le şi ajutîndu-le să depăşească
această perioadă. Cu deseori s-a răspuns în medie de 22%, o cifră destul de relevantă, care
demonstrează că părinţii le respectă intimitatea, le arată dragostea şi sprijină adolescentele atunci
cînd au nevoie. Pentru rareori s-au obţinut în medie 18% din răspunsuri, fapt ce denotă că sunt
cazuri în care părinţii nu întodeauna respectă intimitatea adolescentei, vorbeşte cu ea pe diverse
teme sau rareori tratează adolescenta ca un adult. Pentru Aproape niciodată au optat 11% dintre
adolescente, ceea ce înseamnă că părinţii lor aproape niciodată discută cu fetele pe diverse teme
tabu dar pe care fetele ar trebui să le cunoască, s-ar putea ca să nu demostreze dragoste şi interes
față de activitățile și preocupările adolescentei, ceea ce face adolescenta să gîndească că părinţii
n-o iubesc, fiind preocupaţi mai mult de necesităţile materiale ale familiei, nu pe cele afective şi
de relaţionare.
Rezultatele comparative a distribuirii după frecvenţa apariţiei situațiilor de relaționare sunt
prezentate în Fig.3

38
Figura 3. Frecvenţa interrelaţionării cu părinţii: perspectiva fetelor

În tabelul 4 sunt repartizate datele procentuale pentru fiecare variantă de răspuns din partea
băieților, pentru a putea observa procentajul în dependenţă de frecvenţa apariţiei opţiunilor date
în fișa de răspuns.
Tabelul 4.
Distribuirea procentuală a frecvenței alegerei anumitor variante de răspuns
(perspectiva băieților)
Aproape întodeauna Deseori Rareori Aproape niciodată
Mama 48% 25% 17% 10%

Tata 45% 22% 19% 14%

Total 47% 24% 18% 12%

Conform datelor tabelului, observăm că în medie 47% din băieți au optat pentru varianta
Aproape întodeauna ceea ce ne demonstrează că și băieții sunt mulțumiți de relațiile cu părinții
lor. Majoritatea răspunzînd chiar că părinții le respectă intimitatea, le oferă sprijin emoțional, îi
tratează ca pe adulți aproape întodeauna, ceea ce și contribuie la acceptarea adolescentului și
integrarea lui în viața adultă; astfel și relațiile dintre ei fiind la un nivel acceptabil. Pentru deseori
au optat în medie 24% , ca exemplu sunt următoarele enunțuri: critică aspru greșelile care le fac,
se consideră responsabili pentru comportamentele mele,îi arată cît de important este deseori;
fapt ce contribuie la o bună înțelegere, adolescentul observînd că părintele îi vrea binele prin
criticile care i le face; critica pozitivă în special, educă mai bine ca o lovire fizică. Pentru rareori
au bifat 18%, exemple de enunțuri pot fi următoarele, comune atît pentru mama cît și pentru tata:
discută cu mine despre problemele sexuale, discută cu mine despre politică și religie, încearcă
să dețină controlul total asupra acțiunilor și intențiilor mele, se pronunță categoric asupra
emisiunilor, filmelor pe care le privesc. Observăm că sunt discuții importante, pe care părinții ar

39
trebui să le inițieze cu adolescentul. Totuși unii lasă această responsabilitate pe seama prietenilor
sau internetului, care tind să înlocuiască comunicarea efectivă cu părinții; sau observăm că sunt
părinți care și la vîrsta aceasta încearcă să dețină controlul asupra adolescentului, percepîndu-l în
continuare ca fiind copil, aceasta bineînțeles ar putea deregla comunicarea însă favorizînd un
posibil conflict dintre ei dar și nivelul de acceptare pentru că acești părinți nu acceptă tînărul în
lumea adulților. Pentru ultima variantă Aproape niciodată au optat 12% din băieți, iar frazele
comune pentru ambii părinți sunt: discuțiile despre problemele sexuale, critică aspru alegerile
prietenilor care le fac, se pronunță categoric asupra filmelor, emisiunilor care le privesc.
Atestăm că părinții nu impun restricții adolescenților în efectuarea anumitor lucruri, ceea ce este
un lucru foarte important pentru dezvoltarea individualității adolescentului. Însă sunt lucruri care
ar trebui să se petreacă mai des; de exemplu discuțiile despre problemele sexuale, adolescentul
crește și posibilitatea de a se angaja în relații sexuale deasemenea crește, deci el trebuie să
cunoască multe lucruri pentru a nu suferi mai apoi sau de a contacta o boală venerică. Părinții
trebuie să accepte noul statut al adolescentului, să-i facă cunoștință cu vița adultă pentru a evita
respingerea copilului și ai demonstra că îl acceptă și contribuie asupra dezvoltării lui și integrării
în lumea adultă.
Rezultatele comparative a distribuirii după frecvenţa apariţiei unor situații de relaționare sunt
prezentate în Figura 4.

Figura 4. Frecvenţa interrelaţionării cu părinţii: perspectiva băieților

Pentru a avea o viziune de ansamblu am realizat o analiză din perspectivă gender care a
contribuit la evidențierea procentajului și opțiunii pentru anumite enunțuri. Din datele obținute
observăm următorul rezultat: pentru varianta Aproape întodeauna am obținut la fete, pentru
mame-55% iar pentru tată-45% . Comparativ, la băieți observăm că au ales pentru mama-48%
iar pentru tata-45%, un procent egal cu cel ales de fete. Atestăm că la mame diferă cu 7% din
alegeri, considerăm că aceasta este din cauza că mama cicălește mai mult fetele decît băieții,

40
deoarece ele sunt mai sensibile și totodată naive la această vîrstă, pe cînd băieții fiind considerați
”bărbați”, nu sunt atît de des verificați din partea mamelor, însă nu scapă nici ei de controlul
părinților.
La opțiunea Deseori, la tată observăm că procentajul se schimbă, fetele au optat cu 20% pentru
mamă, iar băieții cu 25%. Deasemenea putem observa că mama la băieți deseori acționeză într-
un mod autoritar, ca în cazul fetelor cînd încercarea de a deține controlul asupra activităților lor
este crescut la Aproape întodeauna. Se observă acest control mai mare pentru fete și mai scăzut
pentru băieți.
Pentru varianta Rareori pentru mame s-au ales din partea fetelor 15% și din partea băieților
17 %, un procent mai scăzut. Frazele la care s-a răspuns cu această variantă: încearcă să dețină
control total asupra acțiunilor și intențiilor mele, se pronunță categoric refritor la emisiunile și
filmele care le privesc, discută cu mine despre politică și religie, observăm că mama încearcă să
domine adolescentul și să-i impună propriile preferințe, însă evită unele subiecte care ar fi bine
să fie discutate în cadrul familiei. Iar pentru tați fetele au ales 20% iar băieții 19%, procentajul
diferă doar cu 1%, tații fiind mai blînzi ca mamele în unele cauze. Aceasta se observă din
răspunsurile bifate: critică aspru prieteniile pe care le fac, mă critică aspru cînd greșesc sau am
nereușite, discuțiile despre religie și politică. Atestăm această acceptare a taților pentru alegerile
făcute de adolescent. Tatăl de obicei este cel care nu preferă să vorbească/cicălească mult, el este
cel care în marea majoritate a cazurilor poate explica totul printr-un enunț „Cum îți vei așterne
așa vei dormi”, așa sunt tații, nu sunt cei care să țină multă critică ca mamele.
Și pentru opțiunea aproape niciodată avem următorul procentaj: pentru mame 10% atît din
partea fetelor cît și a băieților iar pentru tați avem 12% din partea fetelor și 14% din partea
băieților.
După această analiză deducem că nivelul de acceptare este crescut în eșantionul studiat. Acest
fapt s-a evidențiat din răspunsurile date de adolescenți. Este evident că sunt momente cînd
părinții doresc să dețină control sporit asupra adolescenților, referindu-ne și la faptul că nivelul
crescut de acceptare este văzut din partea adolescenților, deci denotă că tinerii se simt importanți,
iubiți în familiile lor și chiar acceptați de părinți.

(2) Analiza, prezentarea şi interpretarea datelor ce reflectă eventuale surse şi cauze ale
conflictelor părinţi-copii adolescenţi.
Chestionarul vizează 28 de itemi, reprezentând potenţiale surse de conflict, cotate după cum
urmează: Foarte des, Deseori, Rareori, Niciodată.
Tabelul 5.
Distribuirea procentuală a surselor de conflict în interacţiunea părinţi – băieţi adolescenţi

41
 Sursele conflictelor Foarte des Deseori Rareori Niciodată
1 Diferențe și incompatibilități dintre 5% 16% 32% 37%
persoane;
2 Nevoile/ interesele umane; 14% 30% 30% 26%
3 Comunicarea; 11% 16% 47% 26%
4 Stima de sine; 0% 11% 26% 63%
5 Valorile individului; 11% 13% 53% 24%
6 Nerespectarea normelor implicite sau 14% 47% 37% 2%
explicite;

7 Comportamentele neadecvate; 7% 30% 38% 25%

8 Agresivitatea; 13% 21% 42% 24%
9 Competențele sociale; 7% 24% 42% 27%
10 Cadrul extern(resurse limitate); 8% 13% 47% 32%
11 Statutul, puterea, prestigiul, principiile; 0% 11% 22% 67%
utilizarea și comunicarea culturii și
informațiilor;

Prelucrarea cantitativă a datelor reprezentate în tabelul 5 este reprezentat grafic în Figura 5.

Figura 5. Distribuirea procentuală a surselor de conflict

în interacţiunea părinţi – băieţi adolescenţi
Legendă:
1.diferențe și încompatibilități dintre persoane
2.nevoile/interesele umane
3.comunicarea
4.stima de sine
5.valorile individuale

42
 6.nerespectarea normelor explicite sau implicite
7.comportamentele neadecvate
8.agresivitatea
9.competențele sociale
10.cadrul extern
11.statutul, puterea, prestigiul, ”principiile,,, utilizarea și comunicarea culturii și
informațiile.
Reprezentările celor doi organizatori grafici (tabelul 5 și figura 5), ilustrează faptul că
respectivele surse rareori provoacă un conflict între adolescenții - băieți și părinții lor, de unde
deducem că între aceștea există o bună relațioare și armonie.
- Pe întreg eșantionul s-au înregistrat ca sursă de conflict foarte des aleasă nevoile/interesele
umane cu 14%. La opțiunea deseori cele mai frecvente surse de conflict fiind: cu 30% la sută -
comportamentele neacceptate la fel 30% avînd și comportamentele/ interesele umane. Pentru
opțiunea rareori avem cu 53% valorile individuale și niciodată avem 67% din sursa statutul,
puterea, prestigiul, ”principiile,,, utilizarea și comunicarea culturii și informațiile.
- Deosebirea se atestă în diferența și alegerea unor surse ca fiind predominante și mai puțin
predominante. Așadar acele conflicte care apar foarte des sunt din următoarea sursă:
nevoile/interesele umane - 14%, unde se includ: prea mult internet, prea mult vorbit la telefon și
experiența sexuală; nerespectarea normelor implicite sau explicite – 14%, unde se includ:
menținerea ordinii, treburile casnice și ajutarea părinților. După cum observăm procentajul este
destul de mic ceea ce denotă faptul că respectivele surse nu sunt atît de semnificative în cazul
băieților. Părinții le oferă mai multă libertate și înțelegere.
Pentru deseori, se evidențiază sursa, nerespectarea normelor implicite sau explicite cu 47% unde
se includ următoarele cauze: menținerea ordinii, treburile casnice și ajutarea părinților; și
comportamentele neadecvate (alcoolul, ținuta, neseriozitatea, minciuna etc.) cu 30%, aceasta s-
ar explica prin faptul că adolescentul la aceasta vîrstă este puțin c-am dezorientat, el încă nu
înțelege ce se întîmplă cu el și plus la toate și părinții pe capul lui cu o mulțime de treburi, în
rezultat reușind să facă puțin din cei cere părinții și în rezultat apar conflictele.
Sursele care au fost evidențiate la rereori sunt: valori individuale (muzica zgomotoasă, alegerea
prietenilor și prieteniilor) 53%, cadrul extern(resurse limitate: eșirile nocturne și preocuparea
exagerată de distracții) 47% și comunicarea (lipsa/refuzul comunicării) deasemenea 47%.
Părinții tolerează ca adolescentul să asculte ce-i place, să-și aleagă singur prieteni ceea ce denotă
faptul că părinții au încredere în copii lor, astfel reducînd posibilitatea apariției unor conflicte.
Și pentru niciodată s-au evidențiat următoarele alegeri: statutul, puterea, prestigiul,
”principiile,,, utilizarea și comunicarea culturii și informațiile(religia și politica) cu 67% și 63%

43
 pentru stima de sine (nerespectarea intimității: contolul telefonului, controlul în geantă, în
cameră). Ce denotă că părinții le respencă intimitatea și nu le impun unele principii sau reguli.
Permițîndu-i adolescentului să aibă lumea sa.
- Putem concluziona că cele mai frecvente surse de la care apar conflictele sunt cele
care țin de nevoile și interesele umane și la comportamentele neadecvate ținem să menționăm
că acestea s-au evidențiat în mai puțin de 50 la sută.
- Sursele de conflict pentru foarte des și deseori apar într-un procentaj mai mic ca la rareori
și niciodată, ceea ce ne demonstrează că comunicarea dintre aceste familii este la un nivel
acceptabil, iar conflictele care apar rareori sunt divergențe dintre băieți și părinți, dar sunt și
evidente să apară.
Tabelul 6.
Distribuirea procentuală a surselor de conflict în interacţiunea părinţi – fete adolescente
Sursele conflictelor Foarte des Deseori Rareori Niciodată
1 Diferențe și incompatibilități dintre persoane; 15% 15% 32% 38%
2 Nevoile/ interesele umane; 23% 19% 35% 23%
3 Comunicarea; 0% 19% 48% 33%
4 Stima de sine; 3% 3% 26% 68%
5 Valorile individului; 10% 16% 39% 35%
6 Nerespectarea normelor implicite sau 18% 15% 48% 19%
explicite;
7 Comportamentele neadecvate; 16% 12% 39% 33%
8 Agresivitatea; 18% 24% 39% 19%
9 Competențele sociale; 11% 20% 32% 37%
10 Cadrul extern(resurse limitate); 3% 19% 29% 49%
11 Statutul, puterea, prestigiul, principiile; 8% 8% 27% 57%
utilizarea și comunicarea culturii și
informațiilor;

Prelucrarea cantitativă a datelor reprezentată în tabelul 6 este reprezentată grafic în figura 6.

44
 Figura 5. Distribuirea procentuală a surselor de conflict
în interacţiunea părinţi – fete adolescente
Legendă:
1.diferențe și încompatibilități dintre persoane
2.nevoile/interesele umane
3.comunicarea
4.stima de sine
5.valorile individuale
6.nerespectarea normelor explicite sau implicite
7.comportamentele neadecvate
8.agresivitatea
9.competențele sociale
10.cadrul extern
11.statutul, puterea, prestigiul, ”principiile,,, utilizarea și comunicarea culturii și
informațiile.
Reprezentările celor doi organizatori grafici (tabelul 6 și figura 6), ilustrează faptul că
respectivele surse rareori provoacă un conflict între adolescenți - fete și părinții lor, de unde
deducem că între aceștea există o bună relațioare și armonie.
- Pe întreg eșantionul s-au înregistrat ca sursă de conflict foarte des aleasă nevoile/interesele
umane cu 23%. La opțiunea deseori cea mai frecventă sursă de conflict fiind: agresivitatea
adolescentului cu 24%. Pentru opțiunea rareori avem nerespectarea normelor implicite și
explicite cu 48% și pentru niciodată am obținut 68% la sursa stima de sine.
- Deosebirea se atestă în diferența și alegerea unor surse ca fiind predominante și mai puțin
predominante. Așadar acele conflicte care apar foarte des sunt din următoarea sursă:
nevoile/interesele umane(prea mult internet, prea mult vorbit la telefon, prea mult TV și

45
 experiența sexuală) cu 23%, nerespectarea normelor implicite și explicite (menținerea ordinii în
cameră, ajutarea părinților și treburile casnice) cu 18% și agresivitatea (nervozitatea) cu 18%.
Agresivitatea poate fi emoțională sau verbală în relațiile cu părinții, deobicei adolescenții se pot
enerva de la diferite nimicuri neînsemnate pentru adulți și importante pentru ei, de aici apărînd
acele forme de manifestare a agresității. Trăim într-o societate în care sunt telefoane mobile și
calculatoare pe care le are practic fiecare, dacă nu acasă atunci merge la internet în oraș și de aici
apare conflictul de la preocuparea adolescentului față de telefon și internet care la momentul
actual este în top să comunici anume prin aceste căi.
- Pentru deseori, se evidențiază sursa agresivitatea (nervozitate) cu 24% și competențele sociale
(abilități de comunicare, rezolvarea problemelor psihosociale, rezultatele scolare scăzute) cu 20
% pentru părinți succesul copiilor este foarte important deoarece ei doresc ca copii lor să urmeze
o facultate, să obțină diploma și să devină bun profesionist, de aceea ei reacționează la
rezultatele adolescenților dorind cumva să țină sub control situația.
- Sursele care au fost evidențiate la rereori sunt: comunicarea (lipsa/refuzul comunicării) cu 48%
și nerespectarea normelor implicite și explicite (menținerea ordinii și a curățeniei, treburile
casnice și ajutorarea părinților) cu 48%. Fetele deobicei sunt mai disciplinate în a face curățenie
după ele și astfel omit posibilitatea apariției unui conflict dintre ele și părinții lor. Atestăm că și
comunicarea este la o treaptă detul de înaltă iar părinții nu le refuză acest drept fiicelor lor.
Pentru sursele cotate cu niciodată un procentaj mai mare a avut sursa stima de sine 68%, ceea ce
denotă faptul că părinții nu utilizează metode de control ca: telefonul, controlul în geantă, în
cameră; li se acordă acestă intimitate neaderînd la ofensarea stimei de sine a adolescentei.
Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra surselor de conflict și anume asupra faptului
cît de des aceste surse generează un conflict între părinți și adolescenți (fete și băieți) în Tabelul
7 vom plasa totalul pentru toți adolescenții la fiecare cotare.
Tabelul 7.
Cotarea surselor de conflict pe întreg eşantionul
Foarte des Deseori Rareori Niciodată
Total 10% 18% 37% 35%

Prelucrarea cantitativă a datelor din tabelul 7 este reprezentată în figura 7.

46
 Figura 7. Distribuirea procentuală a frecvenţei conflictelor părinţi copii – adolescenţi
(total pe eşantion)
Reprezentările celor doi organizatori grafici (tabelul 7 și figura 7) ilustrează faptul că
respectivele surse de conflict au un procentaj mai mare la răspunsuri privind cotarea pentru
rareori 37% și niciodată 35%. De unde deducem că conflictele între părinți și adolescenți apar ca
foarte dese în 10% la sută și ca dese de 18% cifre care afirmă că în aceste familiii există o
comunicare echilibrată și o bună înțelegere între ambele părți. Astfel că ei de obicei găsesc
metode de a ajunge la un compromis în schimbul unui conflict de amploare. Conflictul este un
fenomen inevitabil în astfel de grupuri cum este familia, de aceea pentru a micşora daunele aduse
de acesta partenerii, atît părinții cît și adolescenții, trebuie să deţină nişte abilităţi ce i-ar ajuta să
abordeze constructiv o situaţie conflictuală.

47
CONCLUZII:

 Familia actuală trece prin numeroase schimbări care afectează atît structura sa, cît şi
procesele care au loc în interiorul ei. În ultima perioadă un mare accent se pune pe relația
dintre părinți și copii-adolescenții acestora, pe conflictele familiale care au fost și
continuă să fie studiate de mulți savanți din domeniu psihologiei, pedagogiei și
sociologiei. Una din sarcinile de bază a părinților în procesul maturizării, integrării
sociale și profesionale ale adolescentului, constă nu atît în ocrotirea adolescentului de
conflicte cît în formarea abilităților și deprinderilor de anticipare și aplanare a lor.
 Comunicarea este elementul principal care contribuie la stabilirea unei relaţii interumane
(inclusiv a relaţiei diadice dintre părinți-copii adolescenți), este elementul care contribuie
la menţinerea unei relaţii armonioase între aceste două generații şi reprezintă, de
asemenea, elementul cu ajutorul căruia o bună relaţionare evoluează şi se dezvoltă.
 Am constatat că atitudinile şi conduitele parentale, pe dimensiunea „acceptare -
respingere” sunt percepute şi trăite emoţional de către adolescenți, atît fete cît și băieți, ca
prioritar pozitive. Ei se simt acceptați, valorizați, tratați cu respect, iubiți, înţeleși şi
toleraţi. Emoţional se simt mai apropiate de mama.
 Pe întreg eșantionul experimental „băieți” s-au înregistrat pentru nivel superior de
acceptare în medie de 89 la sută și 12% pentru nivel mediu de acceptare. Nu s-au
înregistrat conduite la nivel scăzut de acceptare și de respingere.
 Pe întreg eşantionul experimental „fete” s-au înregistrat 79% la sută conduite la nivel
superior de acceptare şi 21% - nivel mediu de acceptare. Nu s-au înregistrat conduite cu
nivel scăzut de acceptare şi nici de respingere.
 Putem concluziona că cele mai frecvente surse de la care apar conflictele (băieți-părinți)
sunt cele care țin de nevoile și interesele umane și la comportamentele neadecvate ținem
să menționăm că acestea s-au evidențiat în mai puțin de 50%.
 Sursele de conflict pentru cotarea cu foarte des și deseori apar într-un procentaj mai mic
ca la rareori și niciodată, ceea ce ne demonstrează că comunicarea dintre aceste familii
este la un nivel acceptabil, iar conflictele care apar rareori sunt divergențe dintre băieți și
părinți, car sunt și evidente să apară, pentrucă cunoaștem că una din funcțiile conflictului
este că poate dezvolta sensul coeziunii, al „ființării împreună” prin creșterea încrederii;
poate crește inovația, sprijinind găsirea unor noi modalități de a privi lucrurile, noi
modalități de a gîndi și noi comportamente.
 Pe întreg eșantionul „fete” s-au înregistrat ca sursă de conflict foarte des aleasă
nevoile/interesele umane cu 23%. La opțiunea deseori cea mai frecventă sursă de conflict

48
 fiind: agresivitatea adolescentului cu 24%. Pentru opțiunea rareori avem nerespectarea
normelor implicite și explicite cu 48% și pentru niciodată am obținut 68% la sursa stima
de sine.
 Surse de conflict au un procentaj mai mare la răspunsuri privind cotarea pentru rareori
37% și niciodată 35%. De unde deducem că conflictele între părinți și adolescenți apar ca
foarte dese în 10% la sută și ca dese - 18%, cifre care afirmă că în aceste familiii există o
comunicare echilibrată și o bună înțelegere între ambele părți. Astfel că ei mai degrabă
găsesc metode de a ajunge la un compromis în schimbul unui conflict de amploare.
Conflictul este un fenomen inevitabil în astfel de grupuri cum este familia, de aceea
pentru a micşora daunele aduse de acesta partenerii, atît părinții cît și adolescenții, trebuie
să deţină nişte abilităţi ce i-ar ajuta să abordeze constructiv o situaţie conflictuală.
 Concluziile formulate confirmă ipoteza cercetării. Am stabilit că frecvenţa conflictelor în
interrelația părinți-copii adolescenți relaționează cu conduita parentală pe dimensiunea
„acceptare-respingere”: un nivel superior de acceptare a adolescenţilor determină o
frecvenţă redusă a conflictelor în interrelaţia părinţi copii. Rezultatele obţinute contribuie
la dezvoltarea teoriei şi practicii psihologiei familiei.

49
RECOMANDĂRI
PENTRU PĂRINȚI
 Respectați intimitatea adolescentului
 Dați sfaturi dar și exemple de comportare
 Arătați afecțiune față de adolescent
 Încurajați ideile (căutările) adolescentului
 Demonstrați ajutorul emoțional (afectiv)
 Păstrați secretele încredințate
 Nu fiți exagerat de posesiv
 Încercați să tratați adolescentul ca pe un tînăr adult responsabil
 Uitați-vă în ochii lui în timpul conversației
 Oferiți adolescentului cadouri ți felicitări de ziua nașterii
 Sprijiniți adolescentul cînd nu este prezent (în absență)
 Vorbiți cu adolescentul despre probleme sexuale și moarte
 Abordați cu adolescentul problemele de politică și religie
 Considerați-vă responsabil de comportamentul adolescentului
 Nu criticați aspru alegerile prietenilor adolescentului

PENTRU ADOLESCENȚI
 Respectați intimitatea părinților
 Păstrați confidențele, secretele
 Luați în considerare drepturile părinților
 Fiți politicoși cu părinții, mai ales cînd sunteți în public, în grup
 Sprijiniți dorințele lor în absență
 Oferiți cadouri și felicitări pentru ziua lor de naștere
 Priviți în ochi părinții în timpul conversației
 Vorbiți cu părinții despre probleme sexuale și moarte
 Invitați prietenii în casă
 Discutați cu părinții despre politică și religie
 Consultați-vă cu părinții în problemele personale (intime)
 Respectați aprecierile și evaluările părinților chiar dacă sunt demodate
 Nu vă criticați părinții în public
 Acceptați supravegherea generală (și grija) părinților

50
 MODALITĂȚI DE DIRIJARE A CONFLICTELOR ADOLESCENȚI-PĂRINȚI
( adaptat după Larisa Cuznețov, Chișinău, 2000)
Cauza Comportarea Comportarea Strategii Comportarea corectă
conflictului greșită a părinților corectă a părinților comportamentale a adolescentului
pentru părinți
1 2 3 4 5
Reuşita scăzută la - Încep a învinui - Asistă la lecții; - Să afle precis cauza. - Să fie sincer cu
învăţătură profesorii, școala,etc. - Conversează cu -Dacă starea sănătății părinții, explicînd
- Încep a acuza ado- profesorii, studiază lasă de dorit, să cauza.
lescentul, țipă, fac minuțios situația, află consulte specialiștii. - Să recunoască la timp
reproșuri. cauzele însușitei - Să acorde ajutor real necesitatea ajutorului
- Aplică pedepse joase; (în pregătirea lecțiilor, din partea părinților.
corporale. - Discută cu preocuparea - să depună efort
adolescentul deschis, manualelor, etc.). pentru ameliorarea
calm, sincer. situației.
Încălcarea - Nu se descurcă pînă - Studiază minuțios - Controlul sistematic. - Să-și ceară scuze.
disciplinei în la sfîrșit în situație. situația. - Discuția deschisă și - Să explice cauzele.
instituția de - Țipă, brutalizează, - Discută cu sinceră cu adolescentul - Să conștientize-ze
învățămînt. adolescentul. adolescentul calm, îl - Explicația necesitatea corectării
- Fac abuz de ascultă atent, fără a-l consecințelor. comportamentului și să
reproșuri . întrerupe. - Propun ajutor în convingă părinții și
- Pedepse corporale. direcția susținerii pedagogii că este în
autoeducației. stare singur să-și
- Precizează obligațiile regleze conduita.
adolescentului.
Alegerea - Presează moral - Analizează toate - Să discute deschis, - Să asculte opinia
profesiei adolescentul. posibilitățile. sincer. adulților.
- Îl ”pun,, în fața - Analizează dorințe- - Să asculte atent -Să se intereseze de
faptului – luînd le, aptitudinile ado- opinia adoles-centului. situația în care ar dori
hotărîri în lipsa lescentului. - Să nu hotărască ceva să învețe.
acestuia, fără a ține - Discută cu în lipsa lui. - Să dovedească
cont de opinia lui. adolescentul. -Orintarea profesi- părinților seriozi-tatea
- Îl ”forțează,, (prin onală să se încea-pă de alegerii prin acțiuni
diverse metode). timpuriu (8-10 ani). concrete: lectura
specială, diverse
activități.
Atitudinea - Nu țin cont de - Organizarea - Să fie exemplu. - Să liniștească
neserioasă față de starea sănătății lor și condițiilor normale. - Chiar de la început să părinții.
sănătatea sa. a altor membri ai - Respectarea unui organizeze o atmosferă - Să promită că o să se
familiei. regim stabil și binevoi –toare în îngrijească de
- Indiferența fașă de rațional de viață de familie. sănătatea lui.
sănătatea lor și a către toți membrii - Să insufle copiilor - Să înceapă a dovedi
copiilor. familiei. grijă față de păstrarea acest lucru prin acțiuni
- Nu respectă reguli- - Discuțiile, convor- sănătății. concrete (sport, călire,
le igienei personale, birile despre modul - Să familiarizeze copii alimentașie corectă,
alimentației corecte, sănătos de viață. cu însemnătatea debarasare de
etc - Consultarea regimului, culturii obișnuințe negative
specialiștilor (în caz fizice, alimentației etc.
de necesitate). corecte etc.
Fumatul - Cad în panică, țipă, - Să discute calm și - Să afle precis de cînd -Să se străduie să
învinuiesc, sincer despre fumează ado-lescentul, înțeleagă și să
brutalizează și problema în cauză. ce l-a făcut să înceapă a conștientizeze dauna
înjosesc adolescenții. - Să-i explice fuma. fumatului.
-Interzic categoric, consecințele. - Să discute cu el - Să lase fumatul și să-
apelînd la pedepse - Să-i propună convingîndu-l prin și găsească alte
corporale, literatura respectivă. exemple concrete că ocupații interesante.
amenințări. fumatul este foarte - Să evite anturajul
periculos. fumătorilor.

51
 - Să-i propună ajutor - Să se adreseze la
concret. adulți după ajutor în
caz de necesitate (sau
la specialiști).
Din cauza - Ceartă, înjosire, - Să se descurce în - Să ia o atitudine - Să se rețină de la
prietenului (sau amenințări. situație. obiectivă. acțiuni negîndite.
prietenii). - Cerință să nu să se - Să descute deschis -Să se comporte calm, - Să explice și să
mai întîlnească. cu adolescentul cu stimă. convingă părinții prin
- Interzicerea de a despre relațiile și - Să ajungă la fapte că prietenia
comunica. prietenia lui. înșelegerea cu aceasta este foarte
- Pedepse corporae. - Să conștientizeze adolescentul că impor-tantă pentru el.
nevoia de afectivitate prietenia nu-l va
a fiicei (feciorului), sustreage de la
a atașamentului unuia învățătură.
față de altul. - Să continue
observarea (foarte
delicat, atent) în scopul
orientării de mai
departe.
Lipsa îndelungată - Pedepse corporale. - Să afle cauza. - Părinții trebuie să - Să recunoască
de acasă - Interzicerea - Să discute calm, explice adolescentului comportarea greșită și
plimbărilor sau sincer. situația în care să-și ceară scuze.
aflarea în anturajul - Să explice nimeresc ei (pot apela - Să-și dea cuvîntul că
sămașilor. consecințele acestor la organele speciale, nu se va mai întîmpla
- Tutelarea fapte. ceea ce este de așa ceva.
adolescentului. nedorit). - Să se țină de cuvînt.
- indiferența totală - Cer o comport-are - Să fie mai atent cu
față de adolescent. atentă din partea păriții.
adolescentului.
Plimbări pînă - Ceartă, țipete, - Să afle de la - Să explice - Să-și ceară scuze și
tîrziu reproșuri. adolescent unde s-a adolescentului cît de să explice situația.
- Pedepse corporale. reținut, cu ce s-a mult se îngrijește de el. - Să nu repete.
- Interzicere fără a ocupat. - Să-l convingă că - Să dovedească
studia cazul. - Discuție calmă, procedează negîndit părinților că se ține de
- Indiferență binevoitoare. (pripit). cuvînt.
completă.
Frezura, - Îl iau ”peste - Să-l convingă că nu- - Îi propun să studieze -Ascultă atent și
vestimentația picior,,, batjocoresc i stă bine. reviste speciale. încearcă să se
adolescentul. - Să-l ajute în - Discută despre modă, privească pe sine ”de
- Îl critică față de alegerea cultura exteriorului. la o parte,,.
prieteni, rude, vestimentației. - Îi dovedesc - Consultă specialiștii.
cunoscuți. absurditatea unor - Consulta literatura
- Îl critică față de elemente ale ”portului,, specială.
prieteni, rude, său. - Caută să se sfătuie cu
cunoscuți. prietenii, cu părinții.
Limbajul și - Ceartă, țipete, - Conversează calm și - Explicarea - Caută să se
comportamentul învinuiri, amenințări. sincer. categoriilor morale, autoregleze și să
șocant (uneori - Pedepse corporale - Explică estetice. depună efort pentru a
chiar vulgar). -Indiferență totală consecințele. - Acordarea ajutorului se izbăvi de
-Batjocorîrea în ”găsirea stilului deprinderile negative.
adolescentului propriu”. - Convinge părinții și
- Preocuparea de a-și le dovedește că este în
analiza și de a-și regla stare să se
vorbirea perfecționeze.
comportamentul.

52
 ADNOTARE

Cercetarea este dedicată unei teme actuale și complexe nu doar pentru teoria psihopedagogiei
familiei, dar și pentru practica consilierii și educației familiei –
„CONFIGURAȚII ALE CONFLICTELOR ÎN INTERRELAȚIA PĂRINȚI COPII-
ADOLESCENȚI”.
Primul capitol prezintă selectiv concepțiile științifice actuale asupra problematicii cercetate și
constituie baza metodologică a studiului empiric.
În al doilea capitol sunt prezentate eșantinul experimental constituit dintr-un lot de 50 de
adolescenți cu vîrsta cuprinsă între 16 – 18 ani, instrumentele de cercetare și procedura de
aplicare; sînt analizate și interpretate datele examenului empiric al frecvenței conflictului în
interrelația părinți copii-adolescenți relaționează cu conduita parentală pe dimensiunea
„acceptare-respingere”: nivel superior de acceptare, nivel mediu de acceptare, nivel scăzut de
acceptare, respingere.
Rezultatele cercetării demonstrează că frecvența conflictelor în interrelația părinți copii-
adolescenți relaționează cu conduita parentală pe dimensiunea „acceptare-respingere”.
Valoarea investigației rezidă în formularea unor concluzii referitor la relaţionarea părinţilor cu
copiii lor adolescenţi din perspectiva atitudinii faţă de ei şi frecvenţa conflictelor; sintetizarea
unui set de sugestii pentru adolescenți şi părinţi cu scopul de a eficientiza comunicarea și
relaționarea dintre ei.
Concluziile formulate confirmă ipoteza cercetării, iar rezultatele obținute contribuie la
dezvoltarea teoriei și practicii psihologiei familiei.

53
 ADNOTATION

La recherche est consacrée à un sujet actuel et complexe, non seulement pour la théorie de la
psychopédagogie de la famille mais aussi pour la pratique du counceling et de l’éducation de la
famille - ’’ CONFIGURATIONS DE CONFLITS DANS LA RELATION PARENTS
ENFANTS-ADOLESCENTS’’.
Le premier chapitre présente dans une manière sélective les concepts scientifiques actuels sur la
problématique recherchée et constituent la base méthodologique de l’étude empirique.
Dans le deuxième chapitre sont présentés : l'échantillon expérimental constitué d'un groupe de 50
adolescents âgés de 16 -18 ans, les outils de recherche et la procédure d’application, sont
analysées et interprétées les données de l'examen empirique des fréquentes de conflits dans la
relation parents-enfants adolescents et qui sont en corrélation avec la conduite parentale sur le
rapport ’’acceptation-refus’’ : le niveau supérieur d’acceptation, le niveau moyen d’acceptation,
le niveau inférieur d’acceptation, rejet.
Les résultats de la recherche démontrent que les fréquentes des conflits dans la relation parents-
enfants adolescents sont liées à la conduite parentale sur la longueur d’idée ’’acceptation- rejet’’.
La valeur de la recherche réside dans la formulation d'un ensemble de règles pour les parents et
les adolescents afin d’améliorer la communication et la relation entre eux.
Le valeur réside en formuler des conclusions sur les liens entre les parents et leurs enfants –
adolescents, en termes de l’attitude envers eux et la fréquentes des conflits; synthèse d'un
ensemble de suggestions pour les adolescents et leurs parents afin de rationaliser les réseaux et la
communication entre eux.
Les conclusions formulées confirment l’hypothèse de la recherche et les résultats obtenus
contribuent au développement de la théorie et la pratique de la psychologie de la famille.

54
 BIBLIOGRAFIE
1. Allport, G., (1995), Structura și dezvoltarea personalității, București,.
2. Banciu, D.; Rădulescu , S.M.; Voicu, M., (1997) Adolescentul și familia, București.
3. Bonchiș, Elena, (2005), Psihologia vîrstelor, Oradia.
4. Campbell, R., (1994), Adolescentul-copilul meu, Cluj-Napoca.
5. Ciofu, Carmen, (1998), Interacțiunea părinți-copii, Ed. Medicală Amaltea, București.
6. Cristofor, Diana, (2003), Strategii de aplicare a aprobărilor și dezaprobărilor în cadrul
educației familiale.// Didactica Pro, Vol. II, p.42-46.
7. Cuznețov, Larisa, (2000), Etica educației familiei, Editura A.S.E.M., Chișinău, p. 297.
8. Cuznețov, Larisa, (1997), Intercomunicarea familială. Modalități de soluționare a
conflictelor adolescenți-părinți, Chișinău, p. 77.
9. Cuznețov, Larisa, (2008), Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei, Editura
CEP U.S.M, Chișinău, p. 624.
10. Dumitrescu, I.A. (2000), Adolescenții. Lumea lor spirituală și activitatea educativă,
Editura Scrisul românesc, Craiova.
11. Fabrice, Lacombe, (2005), Rezolvarea dificultăților de comunicare, Polirom.
12. Ghebas, A.I., (1999), Psihologia însușirilor personalității, Chișinău, Lumina.
13. Gerald, R.; Adams, Michael; Berzonsky, D. (2009), Psihologia Adolescenței, Polirom, p.
700.
14. Osterrieth, P. (1973), Copilul și familia, București.
15. Pânișoară, Ion-Ovidiu, (2008), Comunicarea Eficientă, Iași: Polirom, p. 422.
16. Pastuh-Cubolteanu, V., (2009), Conflictele adolescenților în familie, seria Făclia Vol. 29,
p.13.
17. Racu, Igor, Racu, Iulia, (2007), Psihologia Dezvoltării, Editura U.P.S “Ion Creangă”,
Chișinău, p. 257.
18. Rousselet ,J., (1996), Adolescentul-acest necunoscut, București.
19. Silvestru, A., (2000), Vîrsta barierelor, Chișinău, Editura Lumina.
20. Stoica-Constantin, A., (2004), Conflictul interpersonal, Editura Polirom.
21. Bojovici, L.I., (1999), Личиностй й его формайрованйе в дутском возрасте,
Мoсква.
22. Adams, G.R., Marshall, S.K. (1996), A developmental social psychology of identity:
Understanding the person in context, Journal of Adolescence, p. 429-442.

55
23. Burton, John, (1988), Conflict Resolution as a Political System, George Mason
University, Fairfax.
24. Collis, W.A., Sroufe, L.A., (1999), Capacity for intimate relationships: A developmental
construction, în W. Furman, B.B. Broun, C. Feiring, Contemporary Perspectives on
Adolescent Romantic Relationships (p. 125-147), Cambridge University Press,
Cambridge.
25. Côte, J.E. (1996), Identity: Amultidimensional analysis, în G.R.. Adams, R. Montemayor,
T.P.Gullotta, Psychosocial Development during Adolescence: Advances in Adolescent
Development, (vol.8, p.130-180), Sage, Newbury Park, CA.
26. Erikson, E.H. (1963), Childhood and Society (ed. A II-a), W.W. Norton, New York.
27. Erikson, E.H. (1968), Identity. Vouth and crisis, New York.
28. Gamble, T.K.; Gamble, M. (1993), Communication Works, McGraw-Hill, New York.
29. Josselson, R. (1996), Revising Herself. The story of Women’s Identity from College to
Midlife, Oxfort University Press, New York.
30. Debesse, M., (2001), L’adolescent, in Encyclopedie de psychologie, vol. 1., Paris.
31. Remschmidt ,H., (1994), Adoleszenz ( traducere în limba rusă: G.L.Loidina), Moscova,
Editura „Mir”.
32. http://www.despresuflet.ro/forum/familie-f24/pozitiv-si-negativ-in-relatia-mama-fiu-
t1672.html (23.03.2011).
33. http://www.ghidul-parintilor.ro/sfaturi-pentru-parinti/psihologie/relatia-tata-fiu.html
(15.04.2011)
34. http://://www.parinti.com/Comunicareasirelatiileparintiadolescenti-articol-726.html
(10.05.2011).
35. http://www.psihohipnoza.ro/lucrari-colaboratori/relatia-parinti-copii-la-varsta-
adolescentei/ (15.05.2011).
36. http://www.terapiam.ro/relatiile-parinti-adolescent (17.05.2011).

56
 Anexa 1
CHESTIONAR “Conduita parentală de „acceptare - respingere””
Nume, Prenume____ ______________ Vârsta _________ Sex_____Dacă unul din părinţi este plecat la
muncă peste hotare, cine (subliniaţi) Mama Tata
Citiţi cu atenţie enunţurile de mai jos. Răspundeţi sincer, conform situaţiei reale alegând dintre următoarele
variante: Aproape întotdeauna, Deseori, Rareori, Aproape niciodată. Fiecare dintre oportunităţile de
răspuns se referă la felul în care procedează două persoane importante: felul în care procedează mama şi
felul cum procedează tata. Bifaţi pentru fiecare în parte. Mai întâi completaţi pentru mama, apoi completaţi
pentru tata. Fiţi sinceri. MULŢUMESC pentru participare!
Enunţurile Aproape Deseori Rareori Aproape
întotdeauna niciodată

mama tata mam tata mam tata mam tata

a a a
1 Îmi respectă intimitatea (nu-mi umblă prin 4 4 3 3 2 2 1 1
lucruri; nu-mi controlează telefonul; bate la uşă
înainte de a intra în odaia mea etc.)
2 Îmi arată cât de important/ă şi drag/ă îi sunt 4 4 3 3 2 2 1 1
3 Îmi dă sfaturi şi exemple de comportare 4 4 3 3 2 2 1 1
4 Îmi încurajează, susţine ideile şi căutările 4 4 3 3 2 2 1 1
5 Îmi oferă ajutor/sprijin emoţional când am 4 4 3 3 2 2 1 1
nevoie
6 Păstrează secretele care i le încredinţez 4 4 3 3 2 2 1 1
7 Mă tratează ca pe un adult, un egal 4 4 3 3 2 2 1 1
8 Mă priveşte în ochi atunci când conversăm 4 4 3 3 2 2 1 1
9 Mă felicită de sărbători şi cu ocazia zilelor de 4 4 3 3 2 2 1 1
naştere
10 Discută cu mine despre probleme sexuale 4 4 3 3 2 2 1 1
11 Discută cu mine despre politică şi religie 4 4 3 3 2 2 1 1
12 Mă sprijină chiar şi atunci când eu nu sunt de 4 4 3 3 2 2 1 1
faţă/prezent
13 Se consideră responsabil pentru 4 4 3 3 2 2 1 1
comportamentele mele
14 Este tacticos când îşi dă cu părerea despre felul 4 4 3 3 2 2 1 1
cum mă îmbrac şi machiez
15 Mă laudă şi mă critică după merit 4 4 3 3 2 2 1 1
16 Mă critică aspru când greşesc sau am nereuşite 1 1 2 2 3 3 4 4
17 Încearcă să deţină controlul total asupra 1 1 2 2 3 3 4 4
acţiunilor şi intenţiilor mele
18 Critică aspru alegerile prietenilor care le fac eu 1 1 2 2 3 3 4 4
19 Încearcă să-mi impună propriile puncte de 1 1 2 2 3 3 4 4
vedere

57
20 Se pronunţă categoric referitor la emisiunile, 1 1 2 2 3 3 4 4
filmele care le privesc

Anexa 2
CHESTIONAR „Surse ale conflictelor în interrelaţia părinţi – copii adolescenţi”
Nume, prenume______________________ vârsta_____ nr. copii în familie ______
Ordinea naşterii (subliniaţi): primul, al doilea, al treilea, al patrulea
Date despre părinţi: VÂRSTA: Mama __ Tata___ STUDII: Mama________ Tata ___________
Plecaţi la muncă peste hotare, de cât timp: Mama______________Tata____________
Vă propunem o listă a posibilelor surse de conflict în interrelaţia adolescenţilor cu părinţii.
Citeşte cu atenţie lista din tabel. Gândeşte şi apreciază sincer şi obiectiv cât de des respectiva
sursă este o „cauză de conflict” în propria relaţie cu părinţii marcând în una din coloniţele care
corespunde cel mai bine situaţiei tale concrete. După cum observaţi, ultimele căsuțe din tabel
sunt goale. Simțiți-vă liberi să adăugaţi şi altele cauze care vă vin în minte din experienţa
personală. MULŢUMESC pentru participare!

Sursa de conflict Foarte Deseori Rareori Niciodată

des

1 Religia

2 Politica

3 Alcoolul

4 Lipsa/refuzul comunicării

5 Gusturile și preferințe:alimentație

6 Gusturile și preferințe: modalități de relaxare

7 Gusturile și preferințe: emisiunile TV

8 Gusturile și preferințe: vestimentaţia

9 Gusturile și preferințe: muzica

10 Muzica zgomotoasă

11 Alegerea prietenilor şi prieteniilor

12 Prea mult internet

13 Prea mult vorbit la telefon

14 Ieșirile nocturne

15 Menţinerea ordinii şi a curăţeniei

16 Prea mult TV

58
17 Comportamente neadecvate (ținută,
neseriozitate, minciună)

18 Rezultatele școlare scăzute

19 Experiența sexuală

20 Preocuparea exagerată de distracţii

21 Nervozitatea adolescentului

22 Agresivitatea adolescentului

23 Treburile casnice

24 Ajutorarea părinților

25 Cheltuirea neraţională a banilor

26 Competențele sociale( abilități de comunicare,

rezolvarea problemelor psihosociale)

27 Neascultarea de părinți

28 Nerespectarea intimităţii personale (controlul

telefonului, controlul în geantă, în cameră,
intrarea în cameră fără a preveni)

59