INTRODUCERE

Actualitatea temei. Multitudinea semnalelor venite dinspre sfera

macrosocială, de creştere a ratei criminalităţii printre preadolescenţi , de coborâre a
limitei de vârstă la care apar manifestările deviante, precum şi de diversificare a
paletei actelor infracţionale, este de natură să aducă în actualitate, cu accente dintre
cele mai severe, problematica devierilor de comportament. Fenomenul devianţei la
tineri şi preadolescenţi , a fost abordat de nenumăraţi autori, din diverse perspective:
social, economic, sociologic, psihologic, psihosocial etc., fiecare încercând să aducă
diverse explicaţii, să caute diverse cauze şi să găsească o gamă întreagă de soluţii în
vederea diminuării acestuia.Plecând de la multiplele constatări, în ceea ce priveşte
profilul preadolescent ului cu comportament deviant, putem observa ca în esenţă
toate perspectivele teoretice au în vedere deficienţe şi carenţe majore la nivelul
abilităţilor emoţionale, de adaptare, relaţionare, comunicare şi integrare socială.
Mulţi părinţi au probleme de comunicare cu preprepreadolescenţii , deoarece în
această perioadă copiii încep să aibă secrete, să refuze să spună “tot” părinţilor şi să
evite anumite subiecte. Atunci când, pe lângă caracteristicile vârstei, preadolescent
ul are şi o fire “inchisa”, comunicarea poate deveni aproape o misiune imposibilă
pentru părinte. În încercarea de a avea o nouă abordare asupra personalităţii
preadolescent ului, putem observa că toate elementele specifice care alcătuiesc
tabloul complex al profilului psihologic al acestuia, pot fi reanalizate, restructurate şi
explicate dintr-o nouă perspectivă şi anume aceea a inteligenţei emoţionale. Unii
copii devin brusc hiperdependenţi şi din acest motiv intră în conflict cu şcoala şi
părinţii. Alternează perioade în care se cred omnipotenţi, cu perioade în care se
îndoiesc de calităţile şi posibilităţile lor, mai ales, cînd compararea cu performanţele
grupului îi plasează n inferioritate. Preadolescenţii sînt intransigenţi, emit judecăţi
despre părinţi şi profesori, idolatrizează veddete ale vieţii sportive şi muzicale,

1
cărora ar dori să le reediteze succesul. Afirmarea cu orice preţ în faţa grupului
constituie o preocupare de seamă a prepreadolescent ului.
Astfel, formarea abilităţilor de comunicare la prepreadolescenţi , bazată pe
inteligenţa emoţională reprezintă o provocare pentru întreaga umanitate,
semnificând valorificarea energiei afective pentru dezvoltarea personală şi
profesională.
Gradul de cercetare a temei. Tema dezvoltării abilităţilor de comunicare şi
intelegenţei emoţionale a preadolescenţi lor este abordată intens în cercetările de
ultimă oră ale specialiştilori din diferite arii geografice (Adams G. R., Berzonsky M.
D., Bradberry T., Briers St., Chabot M., Chabot D., Corcos G., D’Ambra G., Ekman
P., Elias M.J., Faber A., Favez N., Favre D., Friedlander B.S., Gendron B., Gouin-
Dйcarie T., Hein S., Hochschild A. R., Lafortune L., Mendeuse F.,
Mehrabian A., Mikolajczak M., Rogers C. R., Rousseau N., Stein S.J., Tobias
S.E.; etc.Î n Republica Moldova s-au înregistrat cercetări ale emoţionalităţii umane
de către savanţii autohtoni Baxan Iu., Coroi О. , Silistraru N. Losоi E., etc.
Obiectul cercetării. Influenţa inteligenţei emoţionale asupra abilităţilor de
comunicare la preadolescent
Scopul cercetării constă determinarea influentei inteligentei emotionale la
preadolescent
Obiectivele cercetării:
1. analiza abordarilor teoretice privind inteligenţă emoţională;
2. analiza abordarilor teoretice cu referire la abilitatile de comunicare;
3. Identificarea relatiilor dintre inteligenta emotionala si abilitatile de
comunicare la preadolescenţi
4. realizarea experimentului pedagogic de constatare a relatiilor dintre
inteligenta emotionala la preadolescenti si abilitatile de comunicare;

2
 5. analiza rezultatelor experimentului pedagogi de constatare a nivelurilor
de dezvoltare a abilitatilor de comunicare in functie de inteligenta emotionala;
6. elaborarea concluziilor si recomandarilor.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în conceptualizarea educaţiei
pentru dezvoltare emoţională în perspectiva comunicării bazate pe valorile
inteligenţei emoţionale la nivelul obiectivelor dezvoltării afective, a conţinuturilor
specifice şi a strategiilor educaţionale bazate pe comunicare, realizate prin
valorificarea mijloacelor comunicării verbale, nonverbale, paraverbale în
interacţiunea comunicativă a preadolescenţi lor pentru transmiterea conţinuturilor
afectiv-atitudinale orientate spre dezvoltarea competenţei de comunicare socială a
emoţiilor.
Ipoteze generale şi specifice:

I. Există diferenţe semnificative din punct de vedere al inteligenţei emoţionale între

Preadolescenţiidin diferite medii.

1. Preadolescenţii certaţi cu legea, orfani sau care locuiesc în condiţii precare şi

familii incomplete au un nivel de EQ mai scăzut decât preadolescenţii din medii
sănătoase.

II. Nivelul scăzut al inteligenţei emoţionale se asociază cu un nivel scăzut al

abilităţilor de comunicare.

1. Nivelul scăzut al inteligenţei emoţionale se asociază cu un nivel scăzut al socializării.

Importanţa teoretică a cercetării este argumentată de: determinarea

fundamentelor teoretice şi a reprezentărilor metodologice ale dezvoltării inteligenţei
emoţionale în contextul formării abilităţilor de comunicare la preadolescenţi.

3
 Metode de cerceteare: a inclus metode precum:
- teoretice: cercetarea teoretică a ideilor, conceptelor, tezelor, a principiilor,
teoriilor;
- socio-pedagogice: observarea, chestionarea, discuţia;
- experimentale: experimentul pedagogic (constituit din testare, chestionare,
analiză).
Descrierea esantionului. Lotul de subiecţi:
Lotul de 40 de subiecţi are următoarele caracteristici:
 vârsta subiecţilor este între 14 şi 16 ani;
 numărul şi sexul subiecţilor (15 fete, 25 băieţi);
 10 subiecţi sunt elevi la liceul “Mihai Viteazul din Chişinău”, zece –
elevi la şcoala internat din Chişinău, zece- locatari a două cămine din sectorul
Ciocana, provind din familii monoparentale, unii au abandonat şcoala, zece – sunt
deţinuţi în Penitenciarul nr.13 din Chişinău, care sunt judecaţi pentru crime şi
infracţiuni grave.
Instrumente utilizate
Structura tezei. Teza este compusă din întroducere, două capitole, structurate
în subcapitole, concluzii, bibliografie. Primul capitol este unul prenpondereent
teoretic şi se referă la reperele conceptuale privind intelegenţa emoţională şi
abiliotăţile de comunicare ale preadolescenţi lor. Cel de al doilea capitol este unul
practic, în care autorul descrie experimentul efectuat pe un eşantion din 40 de
subiecţi.

4
 CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INTELEGENŢA
EMOŢIONALĂ ŞI ABILITĂŢILE DE COMUNICARE
1.1 Repere teoretice privind intelegenţa emoţională
In decursul timpului, conceptul de inteligenţă a fost definit în diverse moduri.
Astfel, Socrate şi Platon considerau că inteligenţa îi permite omului să înţeleaga
ordinea lumii şi de a se conduce pe sine însuşi.Budha considera ca omul trebuie sa se
elibereze de inteligenţă pentru a ajunge la cea mai înaltă formă de fericire. Pentru
gândirea occidentală, inteligenţa reprezinta atributul fundamental al omului. Pentru
Hegel, inteligenţa era un gardian al întregii vieţii psihice ("adevărul şi raţionalitatea
inimii şi voinţei se pot găsi numai în universalitatea inteligenţei şi nu în
singularitatea sentimentului") iar pentru Montaigne, inteligenţa forma imagini
eronate despre Dumnezeu, oameni şi lume. [6, p.11]
Kant o vede în uniune cu sensibilitatea, numai din această întrepătrundere totală
şi absolută izvorând cunoaşterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenţa de sensibil,
înaintea lui Kant. Cadillac, sustine ca inteligenţa apare ca un mecanism ce permite
rafinarea materialului brut furnizat de simţuri. Pascal, considera că inteligenţa este
inhibată de afectivitatea debordantă. Schopenhauer vede inteligenţa ca fiind
subordonată voinţei, singurul element primar şi fundamental.
Termenul de inteligenţă are o accepţiune dublă: pe de o parte de proces de
asimilare şi prelucrare a informaţiilor variabile, în scopul unor adaptări optime, iar
pe de altă parte, de aptitudine rezidând în structure operaţionale dotate cu anumite
calităţi (complexitate, fluiditate, flexibilitate, productivitate), prin care se asigură

5
eficienţa conduitei. Aceste calităţi reprezintă invariaţii ce pot fi evaluate statistic şi
sunt situate la un anumit nivel sau rang de valoare funcţională. Inteligenţa apare
astfel ca system de însuşiri stabile proprii subiectului individual care se manifestă în
calitatea activităţii intelectuale centrată pe gândire[10, p.151].
Actualmente, în psihologie persistă întrebarea dacă inteligenţa este capacitatea
generală de achiziţie a cunoştinţelor, de raţiune şi rezolvare de probleme sau ea
implică diferite tipuri de abilităţi. Istoricul cercetărilor realizate asupra inteligenţei a
condus specialiştii spre mai multe opinii, diferite la prima vedere însă, apropiate
după o studiere mai amplă.
Astfel, în accepţiunea lui Stephen Covey despre tipurile de inteligenţă cele mai
cunoscute şi des analizate sunt:
• Gândirea (IQ) – reprezintă abilitatea de a analiza, raţionaliza şi comunica;
•Simţul (EQ)– numit şi “creierul stâng”, reprezintă conştiinţa de sine, auto-
cunoaşterea, empatia[11, p.99]
Dacă vorbim despre Inteligenţa generală, raţională (IQ) şi inteligenţa
emoţională (EQ), menţionăm că IQ este doar o parte a inteligenţei generale. Pe lângă
factori ai intelectului, există şi factori ai non-intelectului care determină un
comportament inteligent. În timp ce intelectul ne ajută să rezolvăm probleme, să
facem calcule sau să procesăm informaţii, inteligenţa emoţională (EQ) ne permite să
fim mai creativi şi să ne folosim emoţiile pentru a ne rezolva problemele.
Inteligenţa emoţională a evoluat odată cu omenirea, necesitatea de adaptare, de
a face faţă şi de a colabora cu cei din jur, fiind cruciale pentru supravieţuirea
primelor societăţi primitive de vânători şi culegători. Creierul omenesc reflectă acest
fapt de netăgăduit. Tehnici sofisticate de scanare au confirmat recent că multe
procese de gândire trec prin centrii emoţionali ai creierului, pe măsură ce întreprind

6
călătoria fiziologică menită să convertească informaţia exterioară în acţiune şi
răspuns individual.
Howard E. Book afirma că „inteligenţa emoţională este la fel de veche ca şi
timpul” .În anii `20, psihologul american Edward Thorndike vorbea despre ceva
intitulat de el „inteligenţă socială”. Inteligenţa emoţională fusese identificată încă
din 1920 de către E.L.Thorndike şi definită ca inteligenţă socială - "abilitatea de a
înţelege şi lucra cu femei şi bărbaţi, băieţi şi fete - de a te comporta cu înţelepciune
în relaţiile umane"[50, p.65]. Mai târziu, prin anii '80, acest tip de inteligenţă a fost
împărţit în inteligenţă inter şi intra personală. Primul tip - cea interpersonală - fiind
abilitatea de a îi înţelege pe alţii (ce îi motivează, cum lucrează, cum poţi coopera
mai bine cu ei), iar cea de a doua - intrapersonală - aceeaşi abilitate, numai că
îndreptată spre propria persoană. Inteligenţa emoţională este astfel o "inteligenţă
socială" care înseamnă abilitatea de a stăpâni emoţiile personale şi ale celorlalţi, a le
diferenţia între ele şi a folosi aceste informaţii pentru a ghida modul de gândire şi
acţiune.
Mai târziu, importanţa „factorilor emoţionali” a fost recunoscută de David
Wechsler, unul dintre părinţii testelor IQ. ÎN anii `40, într-un ziar, Wechsler a
insistat asupra închiderii tuturor „aspectelor non - intelectuale ale inteligenţei
generale” în orice măsurătoare completă. Acest material amintea de asemenea
despre capacităţile „afective” sau „conative”, de fapt inteligenţa socială şi
emoţională – pe care el le credea importante în formarea unei imagini de ansamblu.
Din păcate, aceşti factori nu au fost incluşi în testele IQ ale lui Wechsler şi la acea
vreme li s-a dat prea puţină atenţie. [9, p.78]
În 1948, alt cercetător american R.W. Luper, a promovat ideea „gândului
emoţional”, care se credea că avea o contribuţie la „gândul logic”. Dar, vreme de 30
ani prea puţini psihologi şi educatori au urmat această linie (o excepţie remarcabilă a
7
fost Albert Ellis, care a început să examineze în 1955 ceea ce urma să devină
cunoscută sub denumirea de terapie raţional-emotivă – un proces care presupunea ca
oamenii să înveţe să-şi examineze emoţiile într-o manieră logică, raţională ) [9,
p.80].
În 1983, Howard Gardner, de la Universitatea Harward, a scris despre
posibilitatea existenţei unor „inteligenţe multiple” inclusiv ceea ce el numea
„capacităţile intra-psihice” – în esenţă o aptitudine pentru introspecţie – şi
„inteligenţă personală”
Ce înseamnă de fapt inteligenţa emoţională? Termenul "inteligenta emotionala"
a fost formulat pentru prima data într-o teza de doctorat, în S.U.A., în 1985, de catre
Wayne Leon Payne care considera ca aceasta este o abilitate care implica o
relationare creativa cu starile de teama, durere si dorinta.D. Wechsler a remarcat ca
adaptarea individului la mediul în care traieste se realizeaza atât prin elementele
cognitive, cât si prin cele non-cognitive. Aspectele non-cognitive ale inteligentei
include factori de ordin afectiv, personal si social, fiind esentiale pentru reusita în
viata a individului[10, p.65].
În 1995, psihologul american Daniel Goleman a publicat o carte care a devenit
best seller - "Emotional Inteligence: Why It Can Matter More Than IQ" ("Inteligenţa
emoţională: De ce poate fi mai importantă decat IQ), aducând în actualitate şi
definind practic noţiunea de inteligenţă emoţională. Considerată de autor cheia
succesului personal şi profesional, inteligenţa emoţională este un amestec de
stăpânire de sine, motivaţie, empatie, gândire liberă, tact şi diplomaţie. Aceste
atribute ale unei persoane o fac să aibă o inteligenţă emotională ridicată. Astfel, ea
îşi poate controla reacţiile emoţionale în raport cu alte persoane, datorită faptului că
este conştientă de toţi factorii care contribuie la apariţia reacţiei respective. De altfel,
motto-ul cărţii lui Goleman (1995) este un citat din Etica Nicomahica a lui Aristotel:
8
"Oricine se poate înfuria - asta e uşor. Dar să fii furios pe cine trebuie, în măsura în
care trebuie, la momentul potrivit, din motivul potrivit şi la modul potrivit, asta nu e
uşor".Inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare
eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie,
educaţie etc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de
conflicte inter şi intra-personale[18, p.69]
Începând cu anul 1995, de la prima publicare a cărţii lui Daniel Goleman pe
această temă, inteligenţa emoţională a devenit unul dintre conceptele cele mai
dezbătute în Statele Unite ale Americii. De exemplu, când Harvard Business Review
a publicat un articol în anul 1998, acesta a atras un număr mai mare de cititori decât
a făcut-o oricare alt articol din această publicaţie în ultimii 40 de ani. Când
managerul general al Johnson & Johnson a citit acest articol, a fost atât de
impresionat încât a trimis copii ale acestuia la mai mult de 400 de top-manageri din
întreaga lume.
Prima definiţie a intelegenţei emoţionale a fost totuţi a lui Payne Wayne Leon
în teza a de doctorat pomenită mai sus: „inteligenţa emoţională este o abilitate
care implică o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă”. [10, p.115]
Mai târziu psihologii Salovey P. şi Mayer J. au lansat ideea unei
inteligenţe emoţionale care, după părerea lor, însumează conceptele folosite de
Gardner H., de inteligenţă inter- şi intrapersonală şi include abilităţi ce pot fi
categorisite оn cinci dimensiuni: conştiinţa de sine : autoobservarea şi
conştientizarea sentimentelor pe măsură ce acestea apar; controlul emoţiilor:
controlul emoţiilor astfel încât ele să fie adaptate situaţiei; conştientizarea cauzei
care a generat un anumit sentiment; găsirea de metode de a controla temerile şi
neliniştile, mânia şi tristeţea; automotivarea: canalizarea emoţiilor înspre atingerea
unui anume scop; autocontrolul emoţiilor; empatia: sensibilitate faţă de
9
sentimentele şi problemele celorlalţi şi capacitatea de a privi din punctul lor de
vedere; conştientizarea faptului că oamenii simt diferit faţă de diferite lucruri;
capacitatea de a stabili şi menţine relaţii: controlul emoţiilor celorlalte
persoane; competenţa socială. Conceptul l-au definit ca fiind “o formă de inteligenţă
socială care implică abilitatea de a monitoriza emoţiile şi sentimentele proprii şi ale
altora, de a discrimina ntre ele şi de a utiliza această informaţie pentru a direcţiona
propriile gвnduri şi acţiuni. [29, p.18]”
Continuând cercetările, Mayer J. şi Salovey P. actualizează o nouă definiţie,
mai exactă, după părerea lor: „Sentimentele ca forme complexe, relativ stabile ale
afectivităţii şi cu un grad оnalt de conştientizare favorizează interacţiunile
optime ale emoţionalităţii cu raţionalitatea. Inteligenţa emoţională înseamnă şi
abilitatea de a înţelege emoţiile, presupunînd cunoaşterea emoţiilor şi reglarea
lor astfel încât ele să poată contribui la dezvoltarea intelectuală şi
emoţională[29, p.51].”
Caruso D. care a continuat munca de cercetare începută de Mayer J. şi Salovey
P., mergând pe aceeaşi idee, defineşte inteligenţa emoţională ca “abilitatea
de a procesa informaţiile emoţionale, în special, cele care presupun percepţia,
asimilarea, înţelegerea şi controlul emoţiilor”.
Mehrabian A., cunoscut pentru cercetările sale în diferite ramuri ale psihologiei
stabileşte cinci aspecte ale inteligenței emoționale: perceperea curată (dreaptă),
ordonată a emoţiilor personale şi ale altora;
exersarea capacităţii de a răspunde cu emoţia şi comportarea
adecvată(realist,nedistorsionat, adaptat) la situaţiile variate din viaţă;
implicarea într-o relaţie interpersonală, având capacitatea de a exprima
onest emoţiile, echilibrat, arătând consideraţie şi respect;

10
 alegerea muncii care aduce satisfacţie emoţională, evitând amânarea,
dubiile şi nerealizările; capacitatea de a lucra echilibrat şi de a se recrea, relaxa[9,
p.128].
O altă definiţie ne-o oferă Goleman D. Care care se caracterizează prin
însumarea următoarelor componente ale intelegenţei emoţionale[19, p.121].:
conştientizarea (identificarea) propriilor emoţii:
capacitatea de a le recunoaşte şi a le denumi, de a înţelege cauza lor;
gestionarea (autocontrolul) emoţiilor:
capacitatea de a construi conştientizarea de sine, stăpânirea emoţiilor;
motivarea personală (utilizarea productivă a emoţiilor) punerea emoţiilor în
serviciul unui scop, autocontrolul;
empatia: recunoaşterea emoţiilor în ceilalţi; receptivitate (senzitivitate) la
sentimentele celorlalţi; dirijarea relaţiilor interpersonale: vizează competenţa socială,
îndemnarea socială, comunicarea, conducerea, colaborarea
În concluzie la acest subcapitol putem afirma că inteligenţa emoţională este
competenţa de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu
scopurile personale, finalitatea ei constă оn atingerea scopurilor cu un minim de
conflicte inter şi intra-personale.
1.2 Comunicarea, formele şi formarea abilităţilor de comunicare
Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din perspective multiple, ceea
ce a determinat o proliferare spectaculoasă a definiţiilor. Dicţionarul explicativ al
limbii române DEX (Bucureşti, 1996) înregistrează, la articolul –a comunica-
următoarele sensuri: „a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune”,
stabilind, aşadar, un proces şi o relaţie cognitivă. Doi cercetători americani, Frank
E.X. Dance şi Carl E. Larson, au inventariat nu mai puţin de 120 de definiţii fără a
epuiza posibilităţile şi fără a mulţumi pe toată lumea[7, p.19].

11
 Într-o Introducere în ştiinţa publicisticii şi comunicării , germanii Michael
Kunerik şi Astrid Zipfel consideră că din această multitudine de încercări „nu se
poate concluziona simplist că am avea de a face cu o ramură imatură a ştiinţei, în
care nu ar exista nici măcar unitatea de vederi asupra conceptelor de bază înrudite”,
observând că „o asemenea multitudine de noţiuni este tipică pentru toate ştiinţele
umaniste şi sociale” [3, p.71].
Multitudinea încercărilor de definire a conceptului de comunicare implică
nuanţe şi conotaţii, dar gravitează în jurul unui nucleu comun de înţelesuri:
a.Din punct de vedere psihologic comunicarea reprezintă o relaţie între
indivizi : „comunicarea este în primul rând o percepţie. Ea implică transmiterea,
intenţionată sau nu, de informaţii destinate să lămurească sau să influenţeze un
individ sau un grup de indivizi receptori.”Profesorul Emilian M. Dobrescu consideră
comunicarea un concept fundamental în sociologie şi în psihologia socială şi
grupează accepţiile cei se atribuie după cum urmează [25, p.89]:
* proces în care se observă stimuli şi se reacţionează în raport cu aceştia;
*mecanism esenţial în dezvoltarea relaţiilor umane;
*totalitatea simbolurilor gândirii şi a mijloacelor prin care ele se difuzează şi se
conservă;
*comunicare socială expresie generală pentru „toate formele de relaţii sociale,
cu participarea conştientă a indivizilor şi a grupurilor[3, p.111]”.
O definiţie mai largă ce plasează comunicarea nu numai la nivelul speciei
umane, ci şi la nivel biologic citează profesorul Aurelian Bondrea în cartea sa
Sociologia opiniei publice şi a mass-media (Bucureşti, 1997), după Gilles Amado şi
André Guittet Dynamique des communications dans les groupes). Conform acestora,
„există comunicare de fiecare dată când un organism oarecare, în particular un
organism viu, poate afecta un alt organism, modificându -l sau modificându-şi
12
acţiunea, pornind de la transmiterea unei informaţii (şi nu printr-o acţiune directă,
precum cea pe care o exercită o forţă fizică punând în funcţiune o energie)” [12,
p.56]
Din punct de vedere sociologic comunicarea este privită ca „un ansamblu de
modalităţi reţele de transmisie, echipamente individuale şi autonome care permite
punerea la dispoziţia unui public destul de larg a unei multitudini de mesaje”
Wilbur Schramm (cercetător american care a jucat un rol important în afirmarea
domeniului comunicării ca disciplină universitară, autorul unor lucrări publicate
între 1960 şi 1980 şi al unor teorii, patru la număr, despre presă) a definit
comunicarea ca pe un proces prin care se stabileşte o comuniune sau o identitate de
reflecţii, concepţii, între un emiţător de mesaje şi un receptor, printr-un canal de
comunicaţie[12, p.57].
Fiind un fenomen foarte complex, identificabil la nivel instinctual, la nivel
psihosocial, la nivel cultural, comportând aspecte biologice, dar şi tehnologice,
comunicarea se pretează unor clasificări după diverse criterii:
a.După criteriul mijloacelor fizice şi a analizatorului căreia se adresează
stimulul mesajului putem identifica următoarele tipuri de comunicare:
1.Comunicare acustică.
2.Comunicare tactilă.
3.Comunicare chimică
4.Comunicare vizuală.
bDupă criteriul modurilor de realizare comunicarea poate fi:
1.Comunicare directă, caracterizată prin absenţa oricărei medieri. Emiţătorul şi
receptorul se află în acelaşi loc, deci în proximitate fizică.

13
 2.Comunicare indirectă,prin scriere,care utilizează medierea unor mijloace
materiale (instrumente şi suporturi) şi face posibilă transmiterea mesajului în timp şi
spaţiu.
3.Comunicare multiplă,prin imprimate.
4.Comunicare colectivă , realizată prin mijlocirea diferitelor tehnologii ce
folosesc semnale sonore, vizuale, simboluri, scrieri. Această comunicare se
caracterizează prin faptul că emiţătorul şi receptorul sunt grupuri, că mesajul este
mediat de „un organ de informare” şi că el se poate multiplica.
5.Comunicare de masă
După criteriul relaţiilor emiţător –receptor se disting:
1.Comunicare privată
2.Comunicare publică[12, p.89]
La rândul ei, comunicarea publică poate fi: educaţională,
administrativă/instituţională, politică, artistică, religioasă
Comunicarea este un fenomen psihologic, antropologic, sociologic de omare
complexitate; ea circumscrie o mare diversitate de forme.Comunicarea eficientă ne
ajuta sa dezvoltăm calitativ relaţiile de iubire,prietenie si profesionale cu cei din jur
si sa evitam situatiile conflictuale din viaţa noastră.
Primul pas in dezvoltarea abilităţilor de comunicare este constientizarea. Sa
constientizezi in care din aceste abilităti de comunicare ai carente si trebuie să le
studiezi, să le dezvolti ca să le stapânesti mai bine.Intotdeauna primul pas in
rezolvarea unei probleme este sa recunosti că ai acea problema.
Abilitaîţile de comunicare se dezvoltă pe parcurs, nu ne nastem cu ele. In
functie de mediul in care traim si de preocupările noastre invatam sa comunicam mai
eficient sau mai putin eficient.

14
 Comunicarea eficace presupune stăpânirea anumitor abilităţi esenţiale. În acest
capitol vom examina câteva dintre cele mai importante tehnici şi abilităţi care stau la
baza comunicării eficace: încrederea interpersonală, ascultarea, feedbackul,
reformularea, formularea întrebărilor, comunicarea nonverbală şi consilierea
nondirectivă. [3, p.120]
.-Încrederea interpersonală
Ciclul constructiv este cel în care există o relaţie de încredere. Încrederea din
partea persoanei A faţă de B are ca rezultat o comunicare mai deschisă din partea lui
B. Aceasta îi sporeşte încrederea lui A faţă de B. Dacă A răspunde cu integritate, B
se va simţi mai încrezător şi îşi va spori gradul de autoexpunere. Astfel, ciclul
constructiv evoluează într-o direcţie pozitivă.
Ciclul distructiv începe cu lipsa de încredere a persoanei A faţă de persoana B.
Cum A nu are încredere în B, comunicarea lui B tinde să fie disimulativă şi
defensivă. A va răspunde probabil prin sentimente din ce în ce mai negative faţă de
B şi va fi tot mai puţin suportiv. B va avea şi mai puţină încredere în A, va fi mai
puţin deschis, mai precaut şi îşi va disimula sentimentele şi opiniile într-o măsură
mai mare. Aceasta va avea ca efect o comunicare din ce în ce mai puţin eficace.
Atât persoana A cât şi B pot “sparge” ciclul distructiv. Persoana A poate face
acest lucru fiind în mod consistent cinstit, corect, suportiv şi nonpunitiv chiar dacă
ştie că în prezent persoana B disimulează. B, văzând acest tip de răspuns al lui A, va
începe să fie mai deschis. Persoana B poate ieşi din ciclul distructiv asumându-şi
riscul de a fi deschis şi de a-şi dezvălui gândurile şi sentimentele deşi crede că A ar
putea să le folosească împotriva lui. Observând această deschidere, A va deveni mai
suportiv şi va intra astfel în ciclul constructiv al încrederii [12, p.85].
Ascultarea

15
 Comunicarea eficace presupune deţinerea abilităţii de a asculta eficace, toate
elementele implicate în recepţia şi procesarea mesajelor fiind aspecte ale ascultării.
Există diferenţe foarte mari în abilitatea de a asculta. Ca oricare altă abilitate
umană, ascultarea se poate dezvolta numai printr-o practică susţinută şi atentă.
Nimeni nu poate deveni un bun ascultător în mod întâmplător, deoarece există
anumite forţe care se opun dezvoltării spontane a acestei abilităţi, cum ar fi [8, p.52]:
• satisfacerea nevoilor personale se realizează mai curând prin emiterea decât
prin receptarea unui mesaj, acest tip de comportament fiind format încă din
copilărie;
• cel care vorbeşte apare de obicei ca având cunoştinţe mai ample şi ca fiind
mai interesat de subiectul abordat decât cel care ascultă;
• emitentul unui mesaj are o influenţă directă mai mare asupra activităţilor
celorlalţi, comparativ cu cel care ascultă.
-Feedbackul
Feedbackul poate fi definit ca fiind orice informaţie care îi permite emitentului
mesajului să-şi evalueze efectele comunicării asupra receptorului. Pentru ca
feedbackul să fie eficace trebuie să aibă următoarele caracteristici:
1. Să fie descriptiv şi nu evaluativ. Feedbackul trebuie să se refere la
comportamente (şi nu la persoane), la fapte (şi nu la interpretări ale acestora) şi să
descrie reacţia emoţională a persoanei care îl acordă.
2. Să fie specific şi nu general.
3. Să fie furnizat cât mai aproape de momentul producerii comportamentului.
4. Să fie solicitat şi nu impus. .
5. Să fie direcţionat către un comportament în legătură cu care cel care primeşte
feedbackul poate face ceva.

16
 6. Să includă atât descrierea comportamentului aflat în discuţie, impactul
acestuia asupra interlocutorilor, grupului, organizaţiei, terţilor, cât şi sentimentele
celui care acordă feedback în legătură cu acestea.
-. Reformularea
Reformularea constă în redarea cu alte cuvinte şi într-o manieră mai concisă
sau mai explicită a mesajului exprimat de interlocutor, astfel încât să se obţină
acordul acestuia în legătură cu formularea respectivă.
În acest fel se obţin trei efecte:
• Cel care reformulează nu introduce nici un element de interpretare în mesajul
pe care l-a recepţionat;
• Interlocutorul, dacă se recunoaşte în reformulare, se simte înţeles şi va fi mai
deschis în continuare;
• Cel care reformulează mesajul face dovada că a ascultat şi a înţeles ceea cei se
comunică.
-Formularea întrebărilor
În general, punem întrebări pentru că avem nevoie de un răspuns. Punând
întrebări putem afla ce spune, ce gândeşte sau ce simte interlocutorul nostru,
completându-ne astfel informaţiile în legătură cu acesta.Totodată este necesar să
punem întrebări pentru că, în cele mai multe cazuri, există o diferenţă între
informaţia pe care o primim şi cea de care avem nevoie pentru a realiza eficace o
anumită sarcină [19, p.59].
- Comunicarea nonverbală
Un element extrem de important în comunicarea eficace constă în capacitatea
de a recepţiona şi transmite mesaje nonverbale, numite astfel deoarece nu au ca
suport cuvintele şi semnificaţia acestora ci expresia facială, gesturile, tonul vocii,
posturile corpului, utilizarea spaţiului, etc.

17
 De obicei aspectele nonverbale ale comunicării nu sunt controlate şi calculate
de către emitent şi de aceea ele constituie un indicator mai bun în legătură cu
adevăratele gânduri, intenţii, convingeri ale unei persoane, comparativ cu cuvintele
pe care acesta le utilizează într-o conversaţie.
Componenta nonverbală a comunicării este critică în schimbarea de atitudini,
studiile de specialitate arătând că numai 7% din efecte s-au obţinut datorită
conţinutului verbal al mesajului, în timp ce 38% s-au datorat caracteristicilor vocii
(inflexiuni, ton, calitate, viteza de vorbire) şi expresiei faciale şi 55% limbajului
trupului. Aceste rezultate ne permit să formulăm "reţeta" comunicării eficace.
Aspectele nonverbale ale comunicării sunt cele care dezvăluie entuziasmul,
credibilitatea şi sinceritatea comunicării, elemente care dau forţă mesajului dacă sunt
utilizate într-o manieră adecvată contextului şi naturii mesajului. Totodată aspectele
nonverbale constituie o componentă extrem de importantă în procesul de feedback,
emitentul mesajului putând avea un răspuns sincer în reacţiile nonverbale ale
receptorului [32, p.29] .
Noţiunea de competenţă de comunicare a evoluat foarte mult, înglobând astăzi
domenii de cunoaştere din ce în ce mai vaste. Consiliul Europei consideră că există
şase componente în aptitudinea de comunicare: competenţa lingvistică, competenţa
socio-lingvistică, competenţa discursivă, competenţa socio-culturală, competenţa
strategică şi competenţa socială. Competenţa de comunicare este considerată de
mulţi autori ca o capacitate globală care cuprinde capacităţi comunicative ale
indivizilor dobândite de-a lungul vieţii. Acestea pot fi îmbunătăţite prin aplicarea
unei metodologii speciale care ar contribui la dezvoltarea competenţei de
comunicare.
1.3. Specificul de vârstă şi problemele de comunicare la preadolescenţi

18
 Pubertatea este perioada din dezvoltarea ontogenetică a individului în care
intervin modificări biologice şi psihologice care însoţesc maturizarea fizică şi
sexuală. Pubertatea trebuie înţeleasă ca o perioadă de vîrstă şi nu ca o dată
calendaristică. Durata ei este de 3-5 ani şi apare între vîrsta de 8 şi 18 ani, avînd ca
rezultat trecerea de la copilărie la vîrstă adultă. Momentul acestei tranformări este
decis de factori genetici (familiali), de sex, climă, latitudine, origine etnică, nivel
socio-cultural. Acesta este motivul pentru care copiii de aceeaşi vîrstă cronologică
pot avea, la un moment dat, un aspect fizic extrem de diferit. În concepţia unor
autori, termenul de adolescenţă se referă la modificările cognitive, afective şi
psihosociale care însoţesc pubertatea. În mod arbitrar s-a subîmpărţitPreadolescenţa
într-o perioadă precoce (10-14 ani), medie (15-17 ani) şi tardivă (17-19 ani). [46,
p.19]
Preadolescenţa reprezintă o cotitură în dezvoltarea unui individ; domeniul
intereselor de pînă atunci se amplifică şi se deplasează. Pînă la această vîrstă copilul
nu manifesta preocupări pentru rolul pe care l-ar putea juca în societate, dar la
preadolescent se remarcă apariţia conştiinţei sociale; el devine brusc conştient că
este membru al unei colectivităţi (familie, şcoală). Din acest moment se străduieşte
să cîştige stima colegilor, profesorilor, a părinţilor şi fraţilor mai mari şi devine
extrem de sensibil la influenţa lor. Copilul îşi alege un idol. El devine conştient de
personalitatea altuia, chiar şi de a lui proprie şi nu se mai poate defini decît făcînd
comparaţie cu ceilalţi membri ai societăţii căreia îi aparţine. Copilul capătă
sentimentul responsabilităţii, al datoriei şi, de obicei, include învăţătura în valorile şi
sensul vieţii. Preadolescent ul îşi concentrează interesul asupra unui număr relativ
restrîns de preocupări, apar hobby-urile (filatelie, muzică, electronică, cinematograf,
sport etc.) Valoarea morală şi estetică a acestor preocupări începe să depăşească
interesul pur intelectual[30, p.27].
19
 Preadolescenţa este perioada în care apare (mărturisit sau nu) preocuparea
pentru tineri de sex opus, avînd ca suprem ţel dorinţa de a plăcea. În acest scop se
modifică interesul pentru îmbrăcăminte, coafură şi, în general, pentru felul în care
arată. Ei trebuie să se adapteze imaginii noii lor siluete şi, de obicei, sînt satisfăcuţi
de felul cum arată.
Unii copii devin brusc hiperdependenţi şi din acest motiv intră în conflict cu
şcoala şi părinţii. Alternează perioade în care se cred omnipotenţi, cu perioade în
care se îndoiesc de calităţile şi posibilităţile lor, mai ales, cînd compararea cu
performanţele grupului îi plasează n inferioritate [15,125].
Preadolescenţii sînt intransigenţi, emit judecăţi despre părinţi şi profesori,
idolatrizează veddete ale vieţii sportive şi muzicale, cărora ar dori să le reediteze
succesul. Afirmarea cu orice preţ în faţa grupului constituie o preocupare de seamă a
prepreadolescent ului.
Foarte caracteristic acestei perioade de dezvoltare este scăderea comunicării
cu membrii familiei şi crearea de relaţii în medii extrafamiliale, de obicei, între
colegi sau chiar în afara şcolii. Copilul se desparte psihologic de familie şi îşi
stabileşte propria identitate, preferînd compania colegilor şi prietenilor în locul
familiei. Părinţii se obişnuiesc greu cu noul tip de relaţii ale copilului lor şi au o
senzaţie de frustrare[36, p.24].
Iniţial, cel mai bun prieten, faţă de care îşi testează ideile şi competenţele,
este de acelaşi sex. Faţă de perieten îşi manifestă ataşamentul îmbrăcîndu-se la fel,
tunsîndu-se la fel, preluînd din preocupările lui. Între ei au loc adevărate ritualuri (se
întîlnesc întotdeauna la acealaşi loc, merg împreună la acelaşi cinematograf etc.).
Dacă preadolescent ul este singuratic şi nu manifestă interes pentru tineri de vîrsta
lui, se vor lua în discuţie posibile probleme psihice [20, p.98].

20
 În perioada adolescenţei medii devine evident interesul pentru un prieten de
sex opus. Este vîrsta primelor iubiri şi exaltări romantice, pentru care romanele sau
filmele de dragoste constituie surse de inspiraţie.
Preadolescenţa tardivă pune probleme decisive. Este vîrsta la care trebuie
luate hotărîri (care, de obicei, sînt definitive) pentru alegerea unei meserii. Foarte
mulţi tineri optează pentru independenţa financiară, cu scopul declarat de a scăpa
definitiv de sub tutela familiei, care li se pare că le încorsetează iniţiativa şi se opune
aspiraţiilor lor. Prietenii îşi pierd mult din importanţă ca relaţie socială şi devine
constantă legătura cu un partener de sex opus[16, p.34].
Această înstrăinare a preadolescent ului de familie îi determină pe părinţi să
intre în alertă. Copilul încetează să mai fie influenţat, în mod special, de către
părinţi, deşi majoritatea copiilor rămîn încă sub tutela lor, dar ei îşi doresc ca părinţii
lor să nu mai fie atît de restrictivi şi de demodaţi! Într-un număr de cazuri apar
conflicte care au ca temă principală problema vestimentară, a coafurii sau scăderii
interesului pentru pregătirea şcolară, în alternanţă cu preocupările extraşcolare.
Dificultăţi mai mari apar în colaborarea cu băieţii, deşi la un interogatoriu amănunţit
se constată că ele erau anterioare adolescenţei, fiind doar agravate de aceasta[17,
p.12].
Părinţii sînt foarte preocupaţi de performanţele şcolare ale preadolescenţi lor,
deoarece expectanţa generală este ca fiecare să dispună de cel puţin o diplomă de
absolvire a liceului şi în mod ideal, chiar de o diplomă care să ateste studiile
universitare, deoarece nici un loc de muncă care să fie plătit decent nu se poate
obţine fără a se face dovada unor astfel de studii. Starea economică a familiei
influenţează atitudinea acesteia faţă de nivelul performanţelor academice. În multe
familii este evidentă o indiferenţă a tînărului (tinerei) pentru studii, dar, în special, în
familiile de intelectuali, această situaţie este percepută ca intolerabilă, generatoare de

21
conflict. Întreaga familie se mobilizează pentru a forţa preadolescent ul să obţină
aceste norme de calitate, fără de care încadrarea socială ulterioară este estimată ca
dificilă [20, p.85]
Unii tineri se manifestă rebel la aceste tentative, lipsesc ostentativ de la
şcoală, nu recunosc şcolii nici un fel de merite şi par a nu fi atraşi de ea. Şcoala
asigură elevului nu numai cunoştinţe, ci şi socializarea acestuia. Copilul neşcolarizat
nu este numai lipsit de cunoştinţe, dar este şi un invalid, în viaţa socială fiind
necompetitiv. Preadolescenţii needucaţi ajung în final la periferia societăţii. Din
păcate, metodele coercitive menite să îmbunătăţească frecventarea şcolii dau puţine
rezultate pozitive[17, p.13].
Cum am menţionat, Preadolescenţa este perioada de căutare a propriei
identităţi, iar identitatea persoanei se formează prin comunicare, aceasta
realizвndu-se în baza empatiei. Adolescenţa, fiind perioada controverselor, se
remarcă, deseori, prin prezenţa dificultăţii de comunicare cu lumea оnconjurătoare.
Apar confruntări оntre comportamentele impregnate de atitudinile copilăreşti şi cele
solicitate de noile оmprejurări sociale în care acţionează preprepreadolescenţii ,
nefiind înţeleşi de adulţi, abordează un mod de comunicare agresiv. Acest fapt se
datorează mai multor factori, printre care este şi insuficienţa de empatie sau ruşinea
de a o manifesta în anumite cazuri, de aici, lipsa competenţelor sociale, generată de
insuficienţa autocontrolului. Agresivitatea nu este starea psihică optimă pentru
performanţă. Din motiv că stările emoţionale sunt contagioase şi emanate pe
linie ierarhică în jos , comportamentul ce provoacă oamenilor o stare de frică sau de
furie, îi îpinge în afara zonei de eficienţă cognitivă[17, p.61].
Gradul de maturizare al preadolescenţi lor, ce se reliefează prin
autocontrol emoţional şi capacitatea de a construi şi menţine relaţii sociale prin
comunicare eficientă, influenţează în mod direct dezvoltarea personală şi socială.

22
 A comunica eficient, asumâdu-ţi un rol activ în comunicare” ar trebui să
constituie unul din obiectivele procesului educativ, în special în perioada
adolescenţei; „a fi activ” în relaţia de comunicare înseamnă pentru preadolescent să
nu se limiteze doar la a reacţiona la ceea cei se transmite, ci să fie el însuşi creator al
relaţiei de comunicare, să-şi asume responsabilitatea de a modifica ceea ce nu este
benefic şi funcţional într-o relaţie [21, p.85].
În procesul comunicării, Preadolescenţii încearcă să imite modele de
comunicare a emoţiilor din familie, din grupurile de prieteni sau din mass-media,
dar nu se оntreabă niciodată dacă aceste modele sunt eficiente sau nu; ajungând
astfel să utilizeze modele de comunicare, de multe ori, distorsionate şi care sunt în
dezavantajul lor şi al relaţiilor lor.
Comunicarea nu este doar o necesitate, ci o permanenţă, este imposibil să ne
imaginăm că exista ceva din structura umană care nu comunică. Mimica, lipsa
gesturilor sunt mijloace comunicaţionale; ascultarea, tăcerea sunt modalităţi de
comunicare; empatia şi ascultarea sunt fundamente ale unei comunicări eficiente .
În dezvoltarea umană, comunicarea este inevitabilă, aceasta evoluвnd pe doua
planuri: planul conţinutului şi planul relaţiei. Primul oferă informaţii, cel de-al doilea
oferă informaţii despre informaţii. Aceleaşi cuvinte pot comunica lucruri diferite şi
aceasta datorită elementelor mecanicii exprimării, în special, tonalităţii
cuvintelor. Eficienţa personalităţii profesorului, în această ordine de idei, este dată
de calitatea competenţelor emoţionale, care au un impact direct asupra formarii
personalităţii elevului şi, indiscutabil, asupra dezvoltării competenţelor
emoţionale [ 31, p.52].
1.4 Interacţiunea dintre intelegenţa emoţională şi abilităţile de gîndire
Emoţiile reprezintă o formă de comunicare extrem de eficienţă, ce a apărut
inainte de limbajul verbal şi ulterior a fost doar nuanţată de cuvintele cu care suntem

23
atât de obişnuiţi. Puterea lor de influenţare a modului in care atragem sau suntem
atraşi de alţii, ne apropiem unii de ceilalţ, ne câştigăm sau pierdem increderea, ne
certăm sau impăcăm nu trebuie subestimată. In toate aceste circumstanţe, latura
emoţională a relaţionării este mai importantă decat cea raţională, având un rol
determinant în influenţarea comportamentului nostru. Mai exact, studiile
profesorului Mehrabian au demonstrat că disponibilitatea de a accepta cerinţele altei
persoane depinde doar in proporţie de 7-10% de modul in care aceasta işi
formulează cererea, respectiv de 90-93% de emoţiile pe care ni le transmite prin
mimică, voce, gesturi, atitudine corporală. [31, p.11]
De aceea, relaţiile interumane reprezintă spaţiul în care Inteligenţa Emoţională
işi dovedeşte cel mai rapid şi consistent valoarea. Inteligenţa Emoţională reprezintă
capacitatea de a detecta, inţelege şi utiliza emoţiile, atat cele proprii, cat si ale altor
persoane, pentru luarea celor mai bune decizii si punerea lor in practică. Un nivel
ridicat al Inteligenţei Emoţionale este intotdeauna asociat cu existenţ unor relaţii
trainice cu ceilalţi, pe care putem conta atunci cand ne confruntăm cu probleme care
implică cooperarea acestora (dragoste, familie, lucrul in echipă etc.). [35, p.90]
Reprezentând baza comunicării atat verbale, cât şi non-verbale, Inteligenta
Emotională sustine:
- stabilirea uşoară de noi relaţii cu persoanele de care ne simţim atraşi sau de
care depinde solutţonarea unor nevoi,
- stabilizarea relatţilor existente si transformarea lor intr-o sursă de satisfacţii
continue,
- inţelegerea corectă a motivaţiilor celorlalţi si utilizarea lor pentru a le
influenţa starea emoţionala (cheful) şi disponibilitatea,
utilizarea eficienta a propriilor emotii in favoarea, nu in detrimentul,
obiectivelor pe care le avem,
24
 - creşterea semnificativă a impactului comunicării şi a disponibilităţii celor
din jur faţă de solicitările noastre.Inteligenţa emoţionala este considerată a fi un
concept relativ nou in domeniul resurselor umane. Abilitatea de a interacţiona intr-
un mod pozitiv cu ceilalţi si de a avea un bun control asupra sentimentelor duce la o
abordare mult mai eficientă a problemelor ce apar in mediul profesional[40, p.131].
Se presupune ca inteligenţa emotionala este responsabila de succesul
profesional intr-o propotie de 80%, dar aceasta conslucrează cu o bază academică de
consolidate a informaţiilor. Modul în care noi comunicăm, impactul emoţional,
managementul stresului, sunt aptitudini consolidate in timp, iar inteligenta vine ca
un plus al eficienţei şi in gasirea unor soluţii logice cand, ne confruntăm cu anumite
obstacole [22, p.81].
In limbaj uzual se fac referiri la acest concept al inteligentei emotionale, prin
termeni precum optimist sau pesimist. Cum se reflecta insa aceste atitudini la locul
de munca? Optimistii sunt considerati persoane pozitive, abordand atitudinea de
invingator in depasirea obstacolelor in mod eficient, pe cand pesimisti pornesc cu o
atitudine negativa in abordarea sarcinilor în general.
Conform opiniei lui Gardner H., Bar–On R., Goleman D. inteligenţa
emoţională este alcătuită din dimensiunea intrapersonală şi
interpersonală. Comunicarea intrapersonală, componentă a dimensiunii
respective, care după cum susţine Pânişoară I.-O. , „se referă la gânduri, la
sentimente şi la modul în care persoana se vede pe ea înseşi” este considerată de
către psihologi cea mai bună modalitate de a menţine echilibrul emoţional,
reprezentвnd, de asemenea, o ameliorare a singurătăţii[32, p.114] . Dacă e să ne
referim la preadolescenţi , aceştea au nevoie de momente în care să rămână singuri
pentru a se autoevalua, a-şi pune întrebări, a lua decizii sau pentru a reconstitui
cuvintele adresate altora. Fiind condiţionată de concepţia despre sine a individului,
25
comunicarea intrapersonală se bazează pe o atitudine pozitivă faţă de propria
persoană, aceasta contribuind la gestionarea stresului. Astfel, o posibilitate de
dezvoltare a competenţei de comunicare intrapersonală este gândirea pozitivă
care conduce la starea de optimism – valori ale inteligenţei emoţionale. Nivelul
coeficientului de emoţionalitate determină dispoziţia generală a preadolescent ului,
stimulând competenţa de comunicare interpersonală[40, p.170].
Comunicarea interpersonală, componentă a dimensiunii interpersonale,
asociată cu comunicarea socială, inteligenţă socială, ia naştere оn dialogul
exclusiv dintre doi interlocutori.
Care ar fi obiectivul ei principal? Specialiştii în domeniul comunicării (Abric
J.-C., Albu G., Dinu M., Duck S., Mucchielli A., Pînişoară I.-O., Popa M.,
Sălăvăstru D., Sion G., etc.) încă mai dezbat între persuadarea interlocutorului şi
transpunerea în gândurile şi sentimentele lui [32, p.165]. Certitudinea este dată,
оnsă, de importanţa majoră a empatiei în comunicarea interpersonală, mai precis a
ascultării empatice. Comunicarea interpersonală va atinge apogeul eficienţei,
când persoana va asculta enunţul interlocutorului până la capăt, fără a replica, fără a
inferioriza interlocutorul, fără a-l transforma într-un învins comunicaţional.
Adevărata problemă a comunicării interpersonale o constituie capacităţile
empatice ale fiecăruia: pentru a comunica eficient trebuie sa-l înţelegem pe
interlocutor şi de abia după aceea să avem pretenţia de a fi înţeleşi. Trebuie să
ascultăm şi, într-un final, să avem şi minusculul drept de a fi ascultaţi [12, p.51].
Empatia şi ascultarea interlocutorului reprezintă fundament
comunicaţionale, valori ale comunicării bazate pe inteligenţa emoţională. Ascultarea
empatica presupune mult mai mult decât a înregistra, a reflecta sau chiar a înţelege
cuvintele rostite. Remarcăm faptul că doar 10% din comunicarea interpersonală se
realizează verbal, 30% – se realizează paraverbal şi 60% reprezintă comunicarea

26
nonverbală – limbajului corporal. Ascultarea empatica presupune percepţia
sentimentelor şi semnificaţiile acestora. După supravieţuirea fizica, nevoia cea
mai imperioasa a fiinţei umane este supravieţuirea psihologică: a fi înţeles, a se
putea afirma, a fi confirmat, a fi apreciat[35, p.170].
Arta inteligenţei emoţionale se rezumă în cadrul acestei componente. Astfel,
avem posibilitatea de a ne crea propriile relaţii folosind elementele menţionate până
acum: ne fixăm scopurile, ne canalizam energia şi emoţiile în funcţie de scop
(folosind empatia ca instrument), ne exprimam şi identificăm emoţiile într-un mod
coerent. Vom fi conştienţi de responsabilitatea noastră şi a celorlalţi în relaţiile
interpersonale. Acest lucru ne va ajuta să reducem conflictele şi să comunicăm
eficient.

27
 CAPITOLUL II

EXPERIENŢE DE DEZVOLTARE A ABILITĂŢILOR DE

COMUNICARE LA ADOLESCENŢI ÎN DEPENDENŢĂ DE NIVELUL
INTELEGENŢEI EMOŢIONALE

2.1 Metodele, ipotezele, coordonatele, obiectivele şi tipul cercetării

Experimentul nostru este axat pe trei etape ale cercetării. Prima cercetare
experimentală are în vedere stabilirea nivelului inteligenţei emoţionale, pe de o
parte, iar pe de altă parte identificarea unor conexiuni între inteligenţa emoţională şi
anumite structuri de personalitate şi mediul ale adolescentuluii.
Cea de a doua cercetare experimentală are în vedere stabilirea nivelui
abilităţilor de comunicare grupul de adolescent supuşi experimentului.

28
 Cea de a treia etapă a cercetării reprezintă un studiu comparativ pentru a
determina interdependenţa dintre abilitatea de comunicare şi inteligenţa emoţională.
Scopul cercetării: Stabilirea corelaţiei dintre mediul psihologic al
adolescentului, intelegenţa emoţională şi abilităţile de comunicare.
.Obiectivele cercetării:
1. Identificarea rolului inteligenţei emoţionale înîn dezvoltarea abilităţilor
de comunicare la adolescent
2. Dependenţa intelegenţei emoţionale de mediul psihologic al
adolescentului
Ipoteze generale şi specifice:
I. Există diferenţe semnificative din punct de vedere al inteligenţei emoţionale
între adolescenţiidin diferite medii.
1. Adolescenţii certaţi cu legea, orfani sau care locuiesc în condiţii precare şi
familii incomplete au un nivel de EQ mai scăzut decât adolescenţii din medii
sănătoase.
II. Nivelul scăzut al inteligenţei emoţionale se asociază cu un nivel scăzut al
abilităţilor de comunicare.
1. Nivelul scăzut al inteligenţei emoţionale se asociază cu un nivel scăzut al
socializării.
Lotul de subiecţi:
Lotul de 40 de subiecţi are următoarele caracteristici:
 vârsta subiecţilor este între 14 şi 16 ani;
 numărul şi sexul subiecţilor (15 fete, 25 băieţi);
 10 subiecţi sunt elevi la liceul “Mihai Viteazul din Chişinău”, zece –
elevi la şcoala internat din Chişinău, zece- locatari a două cămine din sectorul
Ciocana, provind din familii monoparentale, unii au abandonat şcoala, zece – sunt

29
deţinuţi în Penitenciarul nr.13 din Chişinău, care sunt judecaţi pentru crime şi
infracţiuni grave.
Instrumente utilizate
 Test pentru stabilirea nivelului de inteligenţă emoţională (adaptat de
profesorul Corina Zagaevschi după Bar-On)
 Chestionar privin abilitatea de comunicare.

2.3 Desfăşurarea experimentului

Am propus celor patru grupuri următorul test, pentru a stabili nivelul
inteligenţei emoţionale, în dependenţă de autoreglarea emoţională.
1. Vă aflaţi în vacanţă. Plouă, deşi se presupunea că va fi soare. Cum
reacţionaţi?
A. Vă plângeţi până la sfântu-aşteaptă oricui vă va asculta.
B. Trimiteţi vederi acasă în care spuneţi că este o vreme minunată pentru
raţe.
C. Găsiţi diferite activităţi, astfel încât ploaia să nu vă strice plăcerea.
2. Cineva perseverează să vă apeleze într-un mod care nu vă face plăcere,
cum ar fi
folosind o poreclă pe care aţi avut-o cândva şi de care aţi crezut că aţi scăpat.
Cum reacţionaţi?
A. Tratati toata treaba ca pe o copilarire.
B. Faceti comentarii pe care cealalta persoana le poate auzi, dar fara sa va
adresati ei direct.
C. Va adresati in mod direct acelei persoane cu un nume despre care stiti
ca nu vrea sa fie folosit.

30
 3. Vă închipuiţi circulaţi pe un drum cu două benzi pe un sens, apar mereu
camioane care
încetinesc vehiculele de pe prima bandă. Cum reacţionaţi?
A. Acceptati situatia si ramaneti impasibil.
B. Claxonati cand ajungeti in dreptul camioanelor care v-au deranjat.
C. Gesticulati catre toti fara exceptie aratand ca sunteti suparat.
4 . O persoană a cărei muncă o apreciaţi vă spune că nu poate să lucreze la un
proiect
pentru dumneavoastră timp de trei luni, deoarece este prea aglomerată
etc. Cum
reacţionaţi?
A. O bateti la cap sa faca proiectul mai devreme.
B. Asteptati trei luni.
C. Gasiti pe altcineva sa faca proiectul.
5. Trebuie sa asteptati in autobuzul care va duce la avion din cauza unui
pasager care a оntвrziat. Cum reacţionaţi?
A. intrebati soferul in mod repetat cat timp va mai astepta.

B. Va asezati si cititi dintr-o carte.

C. La venirea persoanei intarziate, faceti comentarii taioase catre ceilalti
pasageri.
6. Vă aflaţi la o coadă. O altă coadă paralelă pare să se mişte mai repede.
Cum
reacţionaţi?
A. Ramaneti la coada si va asteptati randul.
B. Ramaneti la coada, dar va uitati ostentativ si repetat la ceas.

31
 C. Va mutati la cealalta coada, deranjand alte persoane in timp ce faceti
acest lucru.
Rezultatele au fost următoarele:
Grupul de subiecţi A (Liceul “Mihai Viteazul”)
Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie
1 C A B
2 A B C
3 A B C
4 B C A
5 B C A
6 A C B
Rezultat total 6 elevi 1elevi 3 elevi

Schematic, rezultatul arată în felul următor

32
 6

0
IE inalta IE joasa IE medie
Fig.1 Rezultatele pentru grupul de respondent A
Grupul de subiecţi B (Gimnaziul internat)
Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie
1 C A B
2 A B C
3 A B C
4 B C A
5 B C A
6 A C B
Rezultat total 3 elevi 3 elevi 4 elevi

33
 4
3.5
3
2.5
2
1.5
1
0.5
0
IE inalta IE joasa IE medie
Fig.2 Rezultatele pentru grupul de respondent B
Grupul de subiecţi C (Ciocana)
Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie
1 C A B
2 A B C
3 A B C
4 B C A
5 B C A
6 A C B
Rezultat total 1 adolescenţi 6 adolescenţi 3 adolescenţi

34
 6

0
IE inalta IE joasa IE medie
Fig.3 Rezultatele pentru grupul de respondent C
Grupul de subiecţi D (Penitenciar)
Întrebarea IE înaltă IE joasă IE medie
1 C A B
2 A B C
3 A B C
4 B C A
5 B C A
6 A C B
Rezultat total 8 2

35
 8
7
6
5
4
3
2
1
0
IE inalta IE joasa IE medie
Fig.4 Rezultatele pentru grupul de respondent C
Următorul chestionar a fost pentru aprecierea abilităţii de comunicare,
rezultatele fiind estimate după următoarele valori: 1 = niciodata; 2 = rareori; 3 =
uneori ; 4 = de obicei; 5 = întotdeauna
1. În conversatie vorbesc 50% din timp.
2. Îmi dau seama imediat daca persoana cu care vorbesc se simte în largul
sau sau daca este tensionata.
3. Permanent îi fac pe ceilalti sa se simta în largul lor în timpul conversatiei.
4. Fac efortul sa pun întrebari simple pentru a demonstra ca ascult cu interes.
5. Permanent îndepartez ceea ce ar putea distrage atentia în timp ce vorbesc
cu ceilalti.
6. Am rabdare si nu-i întrerup pe ceilalti când vorbesc.

36
 7. Fac un mare efort sa întelelg punctul de vedere al celuilalt atunci când
este diferit de al meu.
8. Nu încep si nu-mi îngadui sa antrenez discutii contradictorii.
9. Nu-i critic pe ceilalti nici macar când ar trebui sa-i corectez.
10. Când cineva îmi pune o întrebare dau un raspuns scurt si direct evitând
explicatiile necerute.
11. Nu pun întrebari dificile la care mi se raspunde cu greu.
12. Când vorbesc cu ceilalti, încerc sa-mi stabilesc punctul de vedere în
primele treizeci de secunde.
13. Repet, reformulez sau rezum ceea ce încerc sa comunic atunci când
ascultatorul pare ca nu a înteles.
14. Cer întotdeauna un raspuns ascultatorului ca sa ma asigur ca a înteles ce
am vrut sa spun.
15. Când sesizez ca cealalta persoana nu este de acord, ma opresc, îi cer
parerea si-o las sa-si spuna punctul de vedere înainte de a raspunde obiectiilor sale.

Cheia: 60-75 capacitate excelenta de comunicare.

45-59 capacitate buna de comunicare
35-44 capacitatea de comunicare este medie;
sub 35 de puncte - capacitatea de comunicare este sub cea medie.
În urma efectuării testului au fost obţinute următoarele rezultate:
Grupul A
capacitate excelenta de comunicare - 6
capacitate buna de comunicare - 3
capacitatea de comunicare medie- 1
capacitatea de comunicare sub cea medie -0

37
 6

0
excelenta buna medie sub medie
Fig.5 Rezultatele pentru grupul de respondent A
Grupul B
capacitate excelenta de comunicare - 3
capacitate buna de comunicare - 3
capacitatea de comunicare medie- 2
capacitatea de comunicare sub cea medie -1

38
 3

2.5

1.5

0.5

0
excelenta buna medie sub medie
Fig.6 Rezultatele pentru grupul de respondent B
Grupul C
capacitate excelenta de comunicare - 1
capacitate buna de comunicare - 2
capacitatea de comunicare medie- 3
capacitatea de comunicare sub cea medie -3

39
 3

2.5

1.5

0.5

0
excelenta buna medie sub medie
Fig.7 Rezultatele pentru grupul de respondent C
Grupul D
capacitate excelenta de comunicare - 0
capacitate buna de comunicare - 1
capacitatea de comunicare medie- 2
capacitatea de comunicare sub cea medie -7

40
 7
6
5
4
3
2
1
0
excelenta buna medie sub medie
Fig.8 Rezultatele pentru grupul de respondent D

3.3 Interpretarea rezultatelor

În scopul unei analize mai eficace a rezultatelor obţinute, am recurs la
compararea grafică a rezutatelor ambelor teste pentru fiecare categorie de subiecţi în
parte.
Grupul A

41
 10
9
8
7
6
5 IE
4 AC
3
2
1
0
inalta medie joasa

Fig.9 Rezultatele pentru grupul de subiecti A

După cum vedem din acest graphic comparativ, cei zece subiecţi de la Liceul
“Mihai Viteazul”, considerat unul dintre cele mai prestigioase din capital, au o
intelegenţă emoţională înaltă, la fel fiind înaltă şi capacitatea de comunicare.
Rezultatele la ambele teste practice se suprapu. Dacă 6 adolescenţi au un nivel înalt
la IE, atunci 9 din ei au AC excelente şi mari.
Grupul B

42
 7

4
IE
3 AC
2

0
inalta medie joasa

Fig.10 Rezultatele pentru grupul de subiecti B

După cum am observant, la Gimnaziul internat din Chişinău, în care
adolescenţii se află în alt mediu decât cel familiar, IE este mai mica, la fel sunt şi
mai joase abilităţile de comunicare.
Grupul C

43
 8
7
6
5
4 IE
AC
3
2
1
0
inalta medie joasa

Fig.9 Rezultatele pentru grupul de subiecti C

În acest caz avem copii care deşi locuiesc cu unul din părinţi, familiile lor se
confruntă cu probleme economice grave, locuiesc în condiţii precare, 9 dintre cei 10
practic nu mai comunică cu membrii familiei, unica comunicare referindu-se doar la
unele problem de ordin material. Trei din ei au abandonat şcoala. După cum vedem
din rezultatul obţinut la teste, IE este în marea majoritatea joasă, la fel ca şi
abilităţile de comunicare.
Grupul D

44
 9
8
7
6
5
IE
4 AC
3
2
1
0
inalta medie joasa

Fig.10 Rezultatele pentru grupul de subiecti D

Şi ultima categorie, cea mai dificilă, în care avem de afaceri cu adolescent cu
comportament deviant, care se află în arest fiind cercetaţi penal pentru crime grave.
Nici unul din ei nu s-a calificat la categoria IE înaltă, şi doar unul din ei a obţinut la
cel de al doilea test referitor AC callificativul de bine, însă nici unul nu a dat dovadă
de aptitudini excelente de comunicare.
Din rezultatele obţinute rezultă că intelenţă emoţională la adolescent depinde în
cea mai mare măsură de mediul şi climatul psihologic în care se află adolescentul,
iar abilităţile de comunicare sunt direct proporţionale cu nivelul de intelegentă
emoţională.

45
 CONCLUZIE
Efectuând investigaţiile de rigoare pentru elaborarea tezei respective am
constatat următoarele:
Inteligenţa emoţională ţine de conştientizarea propriilor emoţii, stăpânirea
acestor emoţii (prin controlarea cauzelor generatoare), motivaţia interioară de a
evolua, dublată de iniţiativă, optimism şi dăruire, empatie (capacitatea de a înţelege
emoţiile şi sentimentele altora) şi, nu în ultimul rând, de aptitudinile sociale, adică de
capacitatea de a stabili relaţii pozitive, de a coopera şi colabora cu ceilalţi, de a
rezolva conflicte, de a capta atenţia.
Cercetarea se fundamentează pe o nouă perspectivă asupraabilităţilor de
comunicare la preadolescenţi , se pleacă de la ideea că nivelul inteligenţei
emoţionale, reprezintă un element important în cadrul tabloului comportamental
complex al preadolescent uluit.
Confirmarea ipotezelor ne indică, cel puţin la nivelul lotului de subiecţi
investigat, următoarele:
 Preadolescenţii cu comportament deviant au un nivel al inteligenţei
emoţionale mai scăzut de cât cei care nu se confruntă cu astfel de probleme;
 inteligenţa emoţională are un impact direct asupra maturizării
interrelaţionale;
 inteligenţa emoţională are un impact direct asupra dezvoltării
abilităţilor de comunicare la preadolescenţi , cu cât intelegenţa emoţională este mai
înaltă, sunt mai înalte şi capacităţile de comunicare la preadolescenţi .
Avându-se în vedere confirmarea ipotezelor, precum şi faptul că abilităţile
sociale şi cele emoţionale pot fi în mare măsură educate şi dezvoltate, putem să ne
gândim către diverse aplicaţii practice.

46
 Implementarea, diverselor programe de dezvoltare a inteligenţei emoţionale,
poate fi benefică în dezvoltarea abilităţilor de comunicare la preadolescenţi ,
creşterea nivelului de inteligenţă emoţională putând duce la o adaptare socială mai
bună, la creşterea eficacităţii interpersonale şi nu în ultimul rând la dezvoltarea unor
abilităţi de a analiza şi înţelege relaţiile umane. În încercarea de a avea o nouă
abordare asupra personalităţiipreadolescent ului, putem observa că toate elementele
specifice care alcătuiesc tabloul complex al profilului psihologic al acestuia, pot fi
reanalizate, restructurate şi explicate dintr-o nouă perspectivă şi anume aceea a
inteligenţei emoţionale.
Aşa cum am observat, ipotezele cercetării se confirmă, ceea ce ne indică în
mod clar, cel puţin la nivelului grupului experimental, că inteligenţa emoţională are
un impact direct asupra formării abilităţilor de comunicare la preadolescenţi ..
Acest rezultat ne trimite către posibilitatea implementării diverselor
programe de educare şi dezvoltare a inteligenţei emoţionale.
Concluzionând putem spune că în cazul grupului experimental folosit, o
creştere a nivelului inteligenţei emoţionale duce la o ridicare a abilităţilor de
comunicare la preadolescenţi . Astfel s-a demonstrat teoretic şi practic că
inteligenţa emoţională la preadolescent depinde în cea mai mare măsură de mediul
şi climatul psihologic în care se află preadolescent ul, iar abilităţile de comunicare
sunt direct proporţionale cu nivelul de intelegentă emoţională. Aautorealizarea
socio-educaţională optimă a preadolescenţi lor include, оn mod principial,
formarea-dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi a competenţelor de comunicare
afectivă. Dezvoltarea intelectuală a preadolescenţi lor şi sănătatea mentală a
acestora depinde în mare măsură de starea lor emoţională, de climatul afectiv оn care
se dezvoltă, de cultura emoţională a profesorului/adultului.

47
 BIBLIOGRAFIE:
1. Abric J.- Cl. Psihologia comunicării: teorii şi metode. Iaşi: Polirom,
2002. 208 p.
2. Adams G., Berzonsky M. Psihologia adolescenţei (manualul
blackwell). Iaşi: Polirom, 2009. 701 p.
3. Albu G. Comunicarea interpersonală. Iaşi: Institutul European, 2008.
308 p.
4. Andri C., Lelord F. Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele.
Bucureşti: Trei,
2003. 368 p.
5. Baxan Iu. Echilibrul emoţional al cadrului didactic în societatea
postmodernă. Chişinău:
Ştiinţa, 2001. 180 p.
6. Brillon M. Emoţiile pozitive, emoţiile negative şi sănătatea. Iaşi:
Polirom, 2010. 259 p.
7. Callo T. Educaţia comunicării verbale. Chişinău: Litera, 2003. 147
p.
8. Clerget St. Criza adolescenţei, căi de a o depăşi cu succes. Bucureşti:
Trei, 2008. 312 p.
9. Cojocaru-Borozan M. Tehnologia dezvoltării culturii emoţionale.
Chişinău: UPS, 2012. 328 p.
10. Cojocaru-Borozan M. Teoria culturii emoţionale. Chişinău:
UPSC, 2010. 239 p.
11. Cosnier J. Introducere оn psihologia emoţiilor şi a sentimentelor.
Iaşi: Polirom, 2002. 196 p.

48
 12. Craia S. Introducere în teoria comunicării. Bucureşti: Editura
Fundaţiei România de mâine, 2005. 160 p.
13. Cuzneţov L. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei.
Chişinău: 2009. 624 p.
14. Dăfinoiu I. Personalitatea. Metode calitative de abordare.
Observaţia şi interviul. Iaşi:
15. Elias M. J., Tobias S. E., Friedlander B. S. Inteligenţa emoţională în
educaţia copiilor.
Bucureşti: Curtea Veche, 2007. 304 p.
16. Elias M. J., Tobias S. E., Friedlander B. S. Stimularea inteligenţei
emoţionale a preadolescenţi lor. Bucureşti: Curtea Veche, 2003. 291 p.
17. Faber A., Mazlish E., Cum să-i asculţi pe preadolescenţi şi cum să te faci
ascultat. Bucureşti:
Curtea Veche, 2010. 220 p.
18. Goleman, D. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2001. 424
p.
19. Goleman, D. Inteligenţa emoţională. Ediţia a III-a. Bucureşti: Curtea
Veche, 2008. 430 p.
20. Golu M. Fundamentele psihologiei. Vol. II. Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2006. 236 p.
21. Gross, S.F. Comportament inteligent pentru succes garantat. Bucureşti:
Editura Tehnică,
2000. 176 p.
22. Leiberman David J. Arta de a te înţelege bine cu toată lumea. Bucureşti:
Curtea Veche, 2008

49
 23. Lelord F. Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele. Bucureşti:
Trei, 2003. 198 p.
24. Losоi E. Diminuarea agresivităţii prepreadolescenţi lor prin
dezvoltarea inteligenţei emoţionale. în: Psihologie. Pedagogie specială. Asistenţă
socială. Nr.1(14), 2009. p.12-19
25. Manz Ch. Disciplina emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2005. 215
p.
26. Marcelli D., Braconnier A. Tratat de psihopatologia adolescenţei.
Bucureşti: Fundaţia Generaţia, 2006. 770 p.
27. Marcus S. Empatie şi personalitate. Bucureşti: Atos, 1997. 192 p.
28. Mattelart A., Mattelart M. Istoria teoriilor comunicării. Iaşi: Polirom,
2001. 176 p.
29. Mayer J., Salovey P. Teoria inteligenţei emoţionale. Bucureşti: All,
1990. 198 p.
30. Moisin A. Arta educării copiilor şi preadolescenţi lor 30n familie şi la
şcoală. Bucureşti: EDP,
2007. 160 p.
31. Mucchielli A. Arta de a comunica: metode, forme şi psihologia
situaţiilor de comunicare. Iaşi: Polirom, 2005. 280 p.
32. Pânişoară I.-O. Comunicarea eficientă. Iaşi: Polirom, 2008. 422 p.
33. Pâslaru Vl. (Im)Posibila educaţie. Chişinău: Litera, 2011. 232 p.
34. Piaget J. Psihologia inteligenţei. Bucureşti: Editura Ştiinţifica, 1965,
222 p.
35. Popa M. Comunicarea: aspecte generale şi particulare. Bucureşti:
Paiadeia, 2006. 194 p.

50
 36. Purcaru I.D. Stima de sine a preadolescenţi lor. Bucureşti: Rovimed,
2010. 118 p.
37. Racu I. Psihologia conştiinţei de sine. Chişinău: UPS „I. Creangă”,
2005. 240 p
38. Rime B. Comunicarea socială a emoţiilor. Bucureşti: Trei, 2008. 533 p.
39. Robu V. Contaminarea aprecierilor inteligenţei sociale a elevilor prin
cunoaşterea rezultatelor şcolare, Jurnal APR, nr.1/2005, 18 p.
40. Rocco M. Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Polirom, 2005.
453 p.
41. Sadovei L. Formarea competenţei de comunicare didactică prin
modulul pedagogic universitar. Teza de doctor оn pedagogie. Chişinău: 2008, 157
p.
42. Săucan, D. Specificitatea comunicării didactice în contextul comunicării
interumane. în:
Competenţa didactică. Marcus S. (coord.). Bucureşti: All, 1999, 276 p.
43. Segal J. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Bucureşti: Atos, 1999.
249 p.
44. Stein S.J., Book H. E. Forţa inteligenţei emoţionale. Bucureşti: Alfa,
2003. 278 p.
45. Şoitu L. Pedagogia comunicării. Iaşi: Institutul European, 2002. 280 p.
46. Şchiopu U. Criza de originalitate la preadolescenţi . Bucureşti: EDP,
1999. 301 p.
47. Ţărnă E. Bazele comunicării. Chişinău: Prut Internaţional, 2011. 368 p.
48. Verza F. E. Afectivitate şi comunicare. Bucureşti: Humanitas, 2004.
369 p.

51
 49. Zagaievschi C. Competenţele emoţionale ‒ o cheie către puterea
personală. Оn: Univers
pedagogic, Nr.1, 2012. p. 57-61
50. Zagaievschi C. Comunicarea bazată pe inteligenţa emoţională –
imperativ al educaţiei contemporane. în: Buletin Ştiinţific ‒ Seria Ştiinţele
Educaţiei, Nr.1, 2011. Piteşti (România). p. 60-68
51 Zagaievschi C. Tendinţe şi orientări în dezvoltarea inteligenţei
emoţionale prin comunicare la Preadolescenţii din spaţiul rural. în: Tendinţe
moderne de dezvoltare economică şi financiară a spaţiului rural. Materialele
Conferinţei Ştiinţifice Naţionale UASM, 2012. p. 558-563.
52. Ваr-Оn R. Development of the Ваг-Оn EQ_I: А measure of emotional
intelligence. Paper
presented at 105th Annual Convention of American Psychological Association.
Chicago, 1997

52