SUPRADOTAREA ŞI

CREATIVITATEA
 Definirea supradotării
Supradotarea desemnează o
manifestare umană cu multiple faţete,
având ca element dominant performanţele
excepţionale şi este consecinţa îmbinării
unor capacităţi intelectuale şi aptitudini cu
anumite trăsături de personalitate.
 Definirea supradotării a fost realizată prin mai
multe modalităţi, şi anume:
• obiectiv, prin raportare la rezultatul obţinut la un test
de inteligenţă; nivelul de unde se consideră că începe
supradotarea este diferenţiat în literatura de
specialitate (A. Bandura şi A. Herth vorbesc de 110,
ca nivel al coeficientului de inteligenţă; Thorndike –
120; D. Wechsler, L. Hollinworth, K. Garison – 125,
130; L. M. Terman – 140);
• descriptiv, cu referire la obţinerea unei performanţe;
• comparativ, prin compararea trăsăturilor unui copil
supradotat cu cele ale unuia de nivel mediu.
 Una din cele mai cunoscute definții îi aparține
lui Marland: „Sunt supradotaţi şi talentaţi acei copii
identificaţi de persoane profesional calificate şi care,
în virtutea abilităţilor lor deosebite, sunt capabili de
performanţe ridicate. Aceştia sunt copii care au
nevoie de programe de educaţie diferenţială şi/sau
servicii care, în mod normal, nu pot fi asigurate de
şcolile obişnuite, pentru ca aceştia să-şi poată aduce
contribuţia lor pentru sine şi nu pentru societate.
Copiii capabili de performanţe înalte sunt cei care
demonstrează achiziţii şi sau abilităţi potenţiale în
unul sau mai multe din următoarele domenii: abilităţi
intelectuale generale; aptitudini academice specifice;
gândire creativă sau productivă; abilităţi de lider; arte
vizuale şi interpretative; abilităţi psihomotorii. Se
poate spune că utilizând aceste criterii pentru
identificarea dotaţilor şi talentaţilor va fi cuprinsă
minim 3-5% din populaţia şcolară”.
 Trebuie amintită aici o contribuţie
românească importantă ce-i aparţine
autoarei Carmen Creţu, care a realizat o
deschidere internaţională promovând
susţinerea copiilor dotaţi şi talentaţi, prin
Asociaţia Română de Asistenţă
Psihologică şi Educaţională pentru Copiii
Dotaţi şi Talentaţi (RO-Talent), dar şi prin
publicaţii, cursuri, proiecte de cercetare,
conferinţe, şcoli de vară, consiliere.
Detectarea şi stimularea copiilor superior
înzestraţi
Profilul psihologic al copiilor superior
înzestraţi cuprinde în primii ani de viaţă,
următoarele trăsături: activism, receptivitate
superioară, precocitatea vorbirii, bogăţia
vocabularului, spirit interogativ, memorie bună,
imaginaţie bogată; uneori apare, la trei ani,
dorinţa de a citi, prin încercări de a descifra
titluri de ziare, cărţi, reclame.
 Delp şi Martinson au descris elementele care
formează tabloul comportamental al copiilor
supradotaţi astfel:
• peste 50% din aceşti copii au citit înainte de 7 ani,
fiind interesaţi de litere de la vârste fragede;
• vocabularul lor este foarte dezvoltat;
• se concentrează pe studiul intens al unui subiect,
neglijând tot ceea ce îl înconjoară, timp îndelungat;
• preferă jocurile individuale deoarece ei tind către rolul
de şef în grup sau către stabilirea regulilor, generând
astfel conflicte şi fiind respinşi de ceilalţi copii;
• respingerea activităţilor specifice ciclului preşcolar
care i se par neinteresante;
• apreciază compania copiilor mai mari sau a adulţilor
simţind o similaritate a intereselor şi valorilor cu
aceştia, în faţa cărora caută şi obţinerea aprobării,
acesta fiind şi motivul pentru care sunt preferaţi.
 Diferenţele semnificative care au fost
înregistrate între copiii superior înzestraţi şi
ceilalţi au fost înregistrate la următoarele
niveluri (A. Munteanu):
• intelectual: copiii supradotaţi dispun de o
memorie remarcabilă, imaginaţia bogată,
existenţa unor dominante atunci când apar
aptitudinile speciale, ştiinţifice, tehnice;
• afectiv: este prezent un echilibru emoţional,
niveluri scăzute ale timidităţii, depresiei şi
anxietăţii;
• caracterial: încredere în sine, iniţiativă,
perseverenţă, conştiinciozitate, nonconformism,
preferinţa pentru complexitate;
• interese: sunt diversificate dar fluctuante, în
sensul că se plictiseşte repede de problemele
uşoare, comune, fiind interesat de cele care-i
solicită perseverenţa, abilităţile; în timpul liber
citeşte mult, colecţionează diverse obiecte,
construieşte aparate;
• relaţiile interpersonale: copiii supradotaţi sunt
mai optimişti, mai toleranţi, mai cooperanţi cu
ceilalţi.
 J. Roth şi S. Sussman arătau că metodele
prin care pot fi asistaţi copiii supradotaţi sunt
următoarele:
1. metode de accelerare prin care i se
acordă unui copil superior înzestrat posibilitatea
de a trece mai repede într-o clasă superioară
vârstei sale, dar mai adecvată nivelului său
intelectual. Astfel, mai târziu, el se va putea
încadra mai repede într-o profesie, lucru ce
este eficient din punct de vedere social;
 2. metode de separare (selectare) care se pot
realiza astfel:
a. încadrarea copiilor superior înzestraţi în şcoli
separate, pe tot parcursul programului;
b. gruparea elevilor pe clase, în funcţie de anumite
criterii;
c. specializarea prin programe multiple, programe la
alegere şi opţionale;
d. gruparea elevilor la anumite discipline, funcţie de
nivelul atins;
e. organizarea de clase speciale, cu program parţial,
care să deservească una sau mai multe şcoli;
f. şcoli de vară sau organizate sâmbăta şi grupe de
interese extracurriculare, în afara programei şcolare
(tehnice, artistice).
3. metode de îmbogăţire care se pot referi
la măsurile: organizarea unor grupe mici în
cadrul clasei pentru diferite activităţi
şcolare; studiul individual; elaborarea de
proiecte la bibliotecă sau cabinete şcolare.
 Creativitatea şi supradotarea
Creativitatea este considerată o
condiţie a supradotării intelectuale sau a
talentului, întrucât copiii superior înzestraţi
sunt capabili de idei, produse noi, acest
lucru implicând corelaţia dintre creativitate
şi abilităţile mentale superioare.
 Renzulli prezintă un model al supradotării
intelectuale care include trei dimensiuni esenţiale ale
supradotării, printre care se află şi creativitatea:
• aptitudini intelectuale şi talente peste medie, generale
(verbale, numerice, spaţiale) şi speciale (pentru
anumite obiecte de învăţământ) şi care presupune o
bună capacitate de operare cu informaţiile, şi mai
bună adaptare la situaţiie atipice, prin folosirea
acestor informaţii;
• latura afectiv motivaţională a intereselor interne este
dominată de orientarea spre cunoaştere şi rezolvarea
problemelor în sens larg (perseverenţa, încrederea în
sine);
• creativitatea este elementul definitoriu pentru modul
de utilizare al potenţialului intelectual şi motivaţiei.
 Întrucât procesul creativităţii presupune
independenţa şi divergenţa gândirii,
nonconformismul, comportamente productive
neuzuale, persoanele înalt creative vor avea mai
multe probleme de adaptare, lucru care se
întâmplă şi în cazul copiilor supradotaţi. Ambele
categorii de copii, creativi şi supradotaţi îşi vor
consuma o parte din resursele lor de creaţie sau
învăţare în dorinţa de a reduce tensiunea creată
de o ambianţă constrângătoare pentru ei, ca
norme, reguli, obişnuinţe. Dacă acest conflict
este prelungit şi devine acut, pot apărea disfuncţii
de genul: dificultăţi şcolare, tulburări de
comportament.