Conceptul de dotare aptitudinala inalta (talent, inalt abilitare, potential inalt, performante

superioare, supradotare) a reprezentat, mult timp, unul din cele mai controversate concepte ale
domeniilor psihopedagogice.

Fr. Gagné considera ca dotarea supramedie ar “corespunde nivelului de potential aptitudinal

dezvoltat nesistematic si legat de cel putin un domeniu de expresie umana (intelectuala,
creativa, socio-afectiva, senzorio-motrica, etc.) care plaseaza respectivii subiecti printre primii
15-20% din semenii de varsta”. Autorul mentioneaza ca aceasta categorie de aptitudini este
“naturala”si ca poate fi identificata la toate fiintele umane.

Altii autori considera ca supradotarea reprezinta un grad superior mediei conventionale de

dezvoltatare a aptitudinilor generale – specifice, care necesita experiente de invatare
diferentiate prin volum si profunzime de experientele obisnuite furnizate de scoala. (Ministry
of Education Ontario, 1984 Special Education Information Handbook, Toronto)

Un moment important in clarificarea conceptului de dotare supramedie l-a constituit Raportul

Marland, 1971 al Comisiei de Educatie a Congresului SUA care precizeaza: copiii capabili
de performanta inalta sunt cei care au realizari si/sau aptitudini potentiale in oricare
dintre urmatoarele domenii, izolate sau in combinatie:

 Capacitate intelectuala inalta

 Aptitudini academice specifice

 Gandire productiva sau creativa

 Abilitate in leadership

 Talent pentru arte vizuale sau scenice

 Aptitudini psihomotrice

In acelasi document se recomanda programe diferentiate si/sau servicii suplimentare celor

oferite in scoala, in vederea “realizarii contributiei lor fata de sine si fata de societate”.

Consilierea copiilor supradotati vizeaza, in primul rand, acordarea unui sprijin si a unei
intelegeri particulare in plan afectiv dar si o instrumentare cu metodele si tehnicile de munca
intelectuala, in plan cognitiv.

Consilierea supradotatilor se centreaza pe dezvoltarea si armonizarea personalitatii copilului

cu potential inalt, precum si pe modalitatile de punere in valoare a performantelor acestuia.

L.K.Silvermann (1993) stabileste ca scopuri ale consilierii copiilor cu potential inalt:

 Sprijinirea autenticitatii si a idealurilor;

 Dezvoltarea creativitatii;

 Dezvoltarea autonomiei, a integritatii si a responsabilitatii;

  Determinarea contributiei acestor elevi, viitori adulti, la progresul societatii;

 Formarea unui comportament civic;

 Formarea unui nivel inalt de dezvoltare morala, a altruismului, a compasiunii;

 Incurajarea judecatilor de reflectie, a curajului moral;

 Incurajarea simtului puternic al eficacitatii de sine:

 Dezvoltarea capacitatii de constientizare globala a realitatii interne si externe.

SPECIFICUL CONSILIERII COPIILOR SUPRADOTATI

Activitatea de consiliere are ca scop identificarea tuturor aspectelor pozitive ale activitatii
copilului ca premise pentru potentarea virtualelor performante (Cretu, Carmen, 1998).

N. Colangelo (1979) precizeaza urmatoarele functii ale consilierii psihopedagogice oferita

elevilor supramediu dotati aptitudinal:

 Depasirea frustrarii ce apare frecvent cand se planifica, din exterior, timpul de

abordare al sarcinilor, in special prin limitarea persistentei acestora pe un singur tip de
sarcini;

 Utilizarea de tehnici de consiliere centrate pe client;

 Asistarea parintilor si profesorilor pentru intelegarea situatiilor speciale care apar

datorita gradului sporit de implicare afectiva a acestor copii in activitatile desfasurate;

 Construirea unei relatii de consiliere calde, umane, apropiate cu acesti elevi;

 Sprijinirea supradotatilor in intelegerea si aprecierea propriei senzitivitati exacerbate;

 Utilizarea tehnicilor centrate pe comportament;

 Asistarea elevilor dotati in stabilirea unor obiective realiste;

 Acordarea unui suport afectiv copiilor cu potential inalt;

 Sprijinirea acestei categorii de copii cu nevoi speciale educationale prin activitati

didactice adecvate, necesare pentru a aborda sarcini de invatare avansate;

Consilierea de grup are un potential puternic in tratarea sau tranzactionarea intereselor

interpersonale. N. Colangelo (1991) considera ca „grupul de consiliere este singura cale
eficienta de comunicare intre cei talentati, deoarece ei isi impartasesc din experiente si isi
definesc si explica perceptiile. In astfel de sedinte de consiliere dotatii isi pot explora
sentimentele si pot constientiza peceptia celorlalti despre persoana sa”.

De foarte multe ori si parintii manifesta anxietate cand se refera la dezvoltarea iminenta a
propriilor copii. Curiozitatea insaturabila, revendicarile permanente ale acestor copii ii fac
incomozi, suprasolicitanti competentelor inalte care ii diferentiaza de ceilalti sau chiar
enervanti pentru adultii mai putin receptivi sau cultivati.

Inadecvarea parintilor se manifesta sub doua forme:

 Imposililitatea acordarii suportului emotional;

 Imposibilitatea stimularii intelectuale sau educationale a nevoilor copilului

exceptional. (Colangelo, N. si Dettmann, D.F. 1985)

O alta tema a consilierii elevilor supradotati o reprezinta orientarea scolara.

„Excesul” de posibilitati de realizare devine, de foarte multe ori, frustrant pentru copilul care
incearca sa faca o alegere. Adolescentii si tinerii cu abilitati inalte au interese variate si
puternice, iar scopul unei singure cariere li se pare limitat. De asemenea, supradotatii se
confrunta cu expectante stereotipe ale familei si scolii, care „proiecteaza” pentru acesti copii o
cariera universitara sau de cercetare (Cretu, Carmen, 1998).

Tinerii dotati nu se simt intotdeauna liberi sa aleaga cariera dorita, deoarece ei percep
expectantele sociale ca pe o constangere, tacita sau explicita (Silvermann, L.K.).

Renzzulli (1979) si Perrone (1991) evidentiaza ca elevii supradotati opteaza pentru profesiuni
realiste sau conventionale: baietii se orienteaza catre profesii din domeniul investigativ sau
intreprinzator, iar fetele spre domeniul social si investigativ.
Specialistii in domeniul consilierii carierei copiilor capabili de performante superioare
precizeaza trei categorii de factori ce determina alegerile vocationale: factori psihologici,
factori psihocreativi si factori sociali. (N.Colangelo, 1991)

Factorii psihologici:

 Stereotipurile legate de rolul de sex sunt mai putin importante pentru identitatea de
sine a elevilor supradotati in comparatie cu ceilalti elevi;
 Exercita o singura profesie in viata;
 Isi implica puternic propriul Ego;
 Resimt dorinta de a relationa cu societatea;
 Au o trebuinta puternica de a atinge perfectiunea.

Factorii psihocreativi:

 Constanta testare a limitelor proprii si ale mediului, a starii de fapt;

 O permanenta competitie cu sine si cu ceilalti;
 Capabili de a crea propriul viitor;
 Creeaza, cauta pentru a-si demonstra ca sunt pe deplin angajati in viata.

Factorii sociali:

 Au o mare constiinta a viitorului;

 Percep lumea dintr-o multitudine de perspective;
  Au un puternic simt al responsabilitatii sociale.

ARIILE DE STRES PENTRU COPIII CU APTITUDINI INALTE

Stresul copiilor supradotati este mai intens in comparatie cu cel al covarstnicilor. Principalele
cauze ale stresului sunt (Cretu, Carmen, 1998):

Campurile mai largi de constientizare si de senzitivitate expun supradotatii la factori

potentiali de stres

Copiii supradotati cauta oportunitatile de manifestare a capacitatilor, au tendinta de a organiza

si controla mediul, de a tinde spre perfectionism. De cele mai multe ori, reactiile profesorilor
sunt de a constrange, de a limita libertatea de expresie creativa, de impunere prin invocarea
conformismului normativ. Aceste reactii se constituie in factori de stres pentru copilul sau
adolescentul supradotat.

Imposibilitatea exercitarii unui control sau de modificare a mediului de viata

Mediul familial se poate constitui, la un moment dat, intr-un cadru stresant de manifestare
pentru copiii supradotati.

In literatura de specialitate se recomanda cateva metode anti-stres (Curran,1983):

 Imbunatatirea atmosferei in familie prin intalniri special programate in acest scop;

 Antrenarea tuturor membrilor familiei in rezolvarea unei probleme;
 Distribuirea responsabilitatilor si catre copil;
 Utilizarea de tehnici de relaxare;
 Experimentarea sub control, a unor situatii stresante, pentru a mari si/sau imunitatea la
stres.

Cautarea intensa a identitatii, tipica pentru precocitate

Sentimentul de a fi diferit determina frica de a nu fi izolat dar si expectante nerealiste fata de

propriile rezultate sau fata de imaginea altora despre sine. Contrastul dintre asteptarile
copilului si raspunsurile primite este stresant si detemina atitudini intense din partea copilului.

Problemele identificate la nivelul categoriilor de copiilor supradotati sunt (C.Cretu, 1998):

Dizarmoniile dezvoltarii psihice

 desincronia reprezinta un decalaj intre dezvoltarea cognitiva, intelectuala si

dezvoltarea emotionala; viata cognitiva si cea emotionala a acestor copii sunt aritmice,
ceea ce ii face mult mai vulnerabili si, contrar asteptarilor, mai dependenti de semenii
lor.

 nesincronizarea dezvoltarii intelectuale cu cea psihimotrica.

Dificultatile de socializare

Solitudinea, izolarea indelungata, refuzul de a mai frecventa scoala sunt de cele mai multe ori
constante ale copiilor dotati. Ele sunt determinate de reactiile de ostilitate din partea colegilor
care au ca resort neintelegerea, neacomodarea, intoleranta fata de ideile, interesele si
preferintele diferite ale acestor copii.

Complexitatea gandirii ii izoleaza de colegi si le atrage persecutii sub diferite forme.

Adaptarea la mediu ostil nu se rezolva intotdeauna printr-o modalitate superioara care sa-i
asigure in acelasi timp acceptarea de catre grup si evolutia status-ului sociometric. De foarte
multe ori adaptarea se realizeaza la nivele inferioare de suportare a convietuirii prin
camuflarea si inhibarea competentelor inalte care ii diferentiaza de ceilalti.

Inhibitia intelectuala

Fenomenul este specific doar grupurilor de copii cu un IQ ridicat. Ei trebuie sa alega intre
suferinta singuratatii si suferinta neutralizarii cauzei solitudinii. Prin alegerea celei de-a doua
variante, ei evita decompensarea psihotica si suicidul.

Specialistii au identificat doua tipuri clasice de inhibitie:

 pierderea temporara a capacitatilor intelectuale performante, cu posibilitatea

recuperarii.
 pierderea definitiva a potentialului intelectual sau cel putin a aptitudinilor intelectuale
inalte;

Daca prima strategie de aparare ( intelectualizare rece si distanta ) nu este eficienta, copiii
exceptionali avanseaza, de obicei, metoda radicala: refuzul utilizarii potentialului
intelectual. Calitatile intelectuale inalte, ca orice potential neutilizat, paralizeaza si cu timpul
se pierd.

Dificultati de structurare a personalitatii

Cercetatorii au stabilit doua categorii de copii care au astfel de probleme:

 Cei pentru care dotarea inalta nu ar fi decat o consecinta aleatoare a genelor parentale
si care nu provoaca dificultati de integrare a personalitatii;
 Copiii a caror abilitati inalte reprezinta o reactie de aparare impotriva angoaselor
arhaice de neantizare, de abandon. In acest caz copiii tind sa exercite un control strict
asupra mediului, au frecvente stari depresive, se simt in permanenta persecutati.

Accentuarea acestor comportamente poate fi semnul organizarii personaliatii de tip psihotic

sau dizarmonic.

MODELE DE CONSILIERE

In solutionarea problemelor copiilor supradotati foarte importanta este relatia parinti-scoala.

Colangelo si Dettmann (1982) au elaborat un model de consiliere ce conceptualizeaza patru
tipuri de interactiuni parinti-scoala: cooperarea, conflictul, interferenta si dezvoltarea
naturala.

 Cooperarea se manifesta prin atitudinea de acceptare a parintilor si a scolii a faptului

ca ambele trebuie sa fie active in educatia copiilor cu potential inalt. In acest caz,
tendinta este de impartasire a informatiilor despre copil si de cooperare intre scoala si
familie.

 Conflictul este interactiunea bazata pe atitudini antagonice cu privire la rolul scolii

intre parinti (activi) si scoala (pasiva). Parintii considera ca este nevoie de programe
speciale pentru satisfacerea nevoilor si dezvoltarea abilitatilor copiilor talentati. De
cele mai multe ori, „parintii activi” au o atitudine critica fata de scoala ceea ce
conduce la: respingerea de catre copil a evaluarilor si cerintelor scolii; asumarea de
catre parinti unor programe in afara scolii (mentori, scoli private, etc); renuntarea la
comunicare cu scoala.

 Interferenta se bazeaza pe conflictul intre scoala, ce doreste sa furnizeze activitati

speciale pentru cei talentati, si parintii ce considera ca programele speciale nu sunt
necesare si eficiente.

 Dezvoltarea naturala se bazeaza pe acordul dintre parinti si scoala cu privire la rolul

pasiv pe care trebuie sa il joace scoala, aceasta oferind suficiente oportunitati de
dezvoltare.

Cele patru interactiuni pot fi cauzele unui acord sau dezacord intre parinti si scoala, situatie ce
se reflecta in atitudinile copiilor fata de scoala, fata de invatare si in aspiratiile lor vocationale.

W.A. Gray si M.M. Gray propun un model de strategie in care parintii sunt mentori ai
propriilor copii. Aceasta strategie are patru faze:

1. Identificarea, de catre parinte, a ceea ce ar dori sa impartaseasca, din experienta

personala, pe o perioada de 8-12 saptamani; copilului care are rol de protejat.
2. Acceptarea unui plan de proiect atat din partea mentorului, cat si a protejatului.
3. Implinirea planului.
4. Crearea, prezentarea si terminarea produsului.

A.Y.Badwin desprinde urmatoarele elemente de comportament ale profesorului in relatie cu

elevii talentati in scopul prevenirii aparitiei problemelor specifice:

 Intretinerea unei relatii pozitive si apropiate cu elevii cu abilitati inalte pentru

sprijinirea procesului de invatare;
 Interactiuni verbale, superioare calitativ si cantitativ, necesare in predarea cu succes la
acesti elevi;
 Orientarea catre un obiectiv final care sa vizeze in principal productivitatea
creativitatii elevilor;
 Furnizarea de contexte educationale potrivite intereselor de studiu independent;
 Oferirea unui model de comportament uman exemplar.
Prin crearea de cabinete de consiliere specializata, copiii si tinerii talentati dar si familiile
acestora ar putea beneficia de asistenta, de suport in vederea dezvoltarii cognitive, emotionale
si sociale.

STRATEGII DE MANAGEMENT A CONSILIERII

Managmentul unui cabinet de consiliere se refera la acele activitati ce faciliteaza functiile

echipei de conducere. Acesta includ activitati administrative: inregistrarea si raportarea,
planificarea si controlul bugetului, facilitati ale activitatii manageriale si prevederi pentru
resursele suport.

In asistenta psihopedagogica a copiilor supradotatii, rolurile si functiile consilierului sunt:

 Evaluarea capacitatilor si a altor caracteristici psihocomportamentale ale copilului

supradotat;
 Proiectarea, monitorizarea si analiza evaluarii;
 Asistarea profesorilor, parintilor si colegilor copiilor cu potential inalt;
 Orientarea vocationala a acestei categorii speciale de elevi;
 Identificarea si implicarea agentiilor si comunitatilor locale in sprijinirea elevilor
talentati;

In elaborarea unui plan de management, consilierul trebuie sa respecte umatoarele etape:

planificarea, bugetul, organizarea si controlul (Kotter, 1988).

Planificarea presupune identificarea activitatilor si include:

 Fixarea obiectivelor:
 Detalierea sarcinilor de lucru;
 Estimarea resurselor necesare pentru fiecare sarcina concreta;
 Stabilirea unui calendar de desfasurare a activitatilor;

Organizarea se refera la punerea in actiune a planului si implica combinarea activitatilor cu

resursele disponobile.

Controlul implica asigurarea ca planul si organizarea au atins scopurile propuse :

 Monitorizarea;
 Raportarea;
 Compararea;
 Corectarea;

Un plan de actiune eficient va avea urmatoarele caracteristici:

 Planificarea programului trebuie sa fie dezvoltata, sa indice obiectivele imediate,

intermediare si de durata;
 Trebuie sa aiba o dezvoltare logica si modele secventiale;
 Trebuie sa fie flexibil;
 Trebuie sa ofere o prioritate maxima comunicarii, coordonarii si cooperarii;
 Trebuie sa ofere o baza pentru angajarea resurselor.