Sunteți pe pagina 1din 5

STUDIU DE CAZ

PRZENTAREA CAZULUI

Andreea este o elevă din clasa a III-a în ciclul învățământului primar și prezintă cerințe
educative speciale asociate cu abilități deosebite de învățare. Se observă că fetița are un
vocabular foarte amplu, rar întâlnit la copiii de vârsta ei și un uriaș interes în participarea la
concursuri de oratorie. De asemenea, știm că Andreea are mari capacități în rezolvarea
problemelor matematice, acest lucru fiind observat în activitatea continuă la astfel de activități, și
chiar mai mult, ea manifestă un mare interes în ceea ce privește arta, în toate aspectele sale.
Adaug și faptul că Andreea are media FB la toate materiile și prezintă o mare dispoziție în ceea
ce privește relațiile sociale, fiind populara grupului de elevi.

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

Supradotarea este o manifestare umană deosebită, cu multiple fațete, având ca element


comun excepționalitatea și fiind realizată prin combinarea fericită a unor capacități intelectuale și
aptitudini deosebite cu anumite trăsături de personalitate (și în condițiile unui mediu socio-
familial-cultural favorizant). Copiii supradotați nu constituie un grup populațional omogen. Nu
se poate vorbi de un profil psihologic unic.Totuși, supradotații constituie un grup aparte, care se
diferențiază prin caracteristicile de personalitate, stil de învățare, mod de interacționare cu
semenii etc. Ei trebuie considerați persoane cu nevoi speciale, tocmai pentru că sunt speciali.

Elevul supradotat este acel subiect cu o capacitate intelectuală superioară mediei, (la
nivel psihometric, peste 130), observându-se diferențe cognitive atât la nuvel cantitativ, cât și
calitativ, dezvoltarea capacității metacognitive la o varstă timpurie (aproximativ 6 ani) și intuiție
în rezolvarea problemelor, talent creativ și motivație intrinsecă pentru învățare, precocitate și
talent.

Cea mai completǎ definiție a supradotǎrii a fost prezentatǎ în Raportul Maryland,


conform ei, copiii supradotați și talentați sunt acei copii capabili de performanțe ridicate, care
demonstreazǎ achiziții și/sau abilitǎți potențiale, precum: capacitate intelectuală generală,
aptitudine academică specifică, gândire creativă sau productivă, capacitate de lider, arte vizuale
și reprezentative, capacitate psihomotorie.
NIVELURI DE DEZVOLTARE:
Motor: Profesorul de educație fizică și observațiile realiate de acesta în sala de clasă arată
că Andreea prezintă un nivel de performanță psihomotrică mult mai mare decât ceilalți elevi de
vârsta ei. Se remarcă următoarele:
o Organizarea perceptuală adecvată
o Coordonarea excelentă și sincronizarea mișcărilor
o Foarte mare viteză și agiditate
o Foarte bună structură spațială
o Achiziția și monitorizarea absolută a ritmurilor
Intelectual: Andreea prezintă o inteligență superioară peste medie, kinestetică, vizuală și
spațială, lingvistic- expresivă și muzicală. În cadrul acestor inteligenței puternic marcate
trebuie evidențiată și:
o Marea capacitate de a rezolva probleme aritmetice
o Mare capacitate de a evoca cunoștințele pe care le are și de a le aplica în diferite
situații
o Abilități de raționament pe scară largă în ceea ce privește inferențele abstractizării
și rezolvarea problemelor
o Capacitate mare de creație, inovație și perfecțiune în compozițiile sale
Afectiv:
o Mare încredere în sine
o Capacitate de inițiere și perseverență
o Este popular și știe să se ocupe de relațiile sociale
o Independentă în relațiile de vârsta sa
o Au o conștiință socială dezvoltată
o Respectă regulile
o Evită să fie extravertit și tinde să se izoleze în anumite momente
o Responsabil, auto-critic și se preocupă de bunăstarea socială
STILUL DE ÎNVĂȚARE:
Andreea are un stil de învățare unde totul legat de mișcare, de muzică, structura vizual-
spațială, expresia și compoziția lingvistică are o importanță vitală, alături de dinamism și ritm.
De exemplu, mediile în care se poate învăța în timp ce se ascultă muzică, în care lumina sau
culoarea și structura spațială pot juca un rol foarte important, fiind cel mai prielnic mod a
copiilor supradotați să învețe.
INTERVENȚIE:
Valorând necesitățile educative, trebuie planificată o intervenție educativă curriculară
care abordează cauzele “problemei”. Aceasta trebuie planificată împreună cu toate persoanele
implicate din jurul copilului.
Orientații pentru profesor:
o Oferă-i responsabilităti în incinta clasei
o Formează-i un climat prielnic necesitătilor sale
o Planificarea conținuturilor și a programei în funcție de interesele sale
o Propune activități specifice lui
o Acceptă să fie tutorele colegilor săi atunci când este cazul
o Realizarea activităților unde se favorizează abilitățile gândirii creative
o Urmărirea unei programe de dezvoltarea a abilităților sociale de interacțiune între
cei egali copilului, bazat pe a cere lucruri, a împărți, a asculta, a da și a primi alte
opinii etc.
Orientații pentru familie:
o Favorizarea relațiilor cu alți copii
o Prezentarea răbdării în fața întrebărilot sale, a curiozităților și ajutarea sa în
căutarea celor mai bune răspunsuri
o Realizarea împreună cu acesta a activităților libere
o Colaborarea cu centrul educativ
EVALUAREA INTERVENȚIEI:
CE EVALUĂM?
În primul rând, trebuie să adunăm informația pentru desenul proiectului de intervenție
adecvat. Pentru aceasta trebuie să utilizăm diferite surse, precum: historia academică, ședințe cu
părinții, conversații cu ceilalți profesori, istoricul medical etc.
CUM EVALUĂM?
Evaluarea copiilor supradotaţi cuprinde procedee multiple, instrumente şi metode:
- întrevederi cu părinţii, copiii şi profesorii,
- observaţii,
- chestionare,
- liste,
- teste standard, etc.
CÂND EVALUĂM?
În acest caz, trebuie evidențiate trei momente cheie:
- O evaluare inițială destinată să măsoare conținutul proiectului, contextualizarea sa și
adaptarea la cazul respectiv, și de asemenea o analiză a nevoilor educative la care
încearcă să răspundă prin punerea sa în aplicare
- O evaluare procesuală în care va fi efectuată o evaluare riguroasă a executării proiectului
menționat, luând în considerare aspecte precum deficiențele existente și viabilitatea
proiectului reflectat printr-un raport de evaluare inițial.
- O evaluare finală în care se vor măsura realizările și se va realiza o evaluare globală a
întregului proiect de intervenție educațională, care va cântări continuitatea și
repercusiunile sale în comunitatea educațională, prin încorporarea sau un a unei serii de
îmbunătățiri care fac acest proiect un punct de referință al calității atunci când se lucrează
cu alți copii cu aceleași necesități speciale.
O metodă cu rezultate excelente, frecvent folosită în educarea copiilor supradotaţi, este
mentoratul, copilul supradotat aflat sub umbrela educativă a unui mentor este ajutat şi
consiliat în a-şi urma vocaţia. Astfel, copilul supradotat beneficiază de programele de
îmbunătăţire a performanţelor personale prin lecţii suplimentare, individualizate şi prin
extinderea zonelor de studiu specifice sub supravegherea şi monitorizarea unei persoane cu
competenţă în domeniul de interes. Într-o clasă „normală” de elevi, profesorii, fac distincţia
între copiii foarte buni, buni şi mai puţin buni, în funcţie de care trebuie să-şi organizeze
predarea. Cunoscându-şi foarte bine clasa de elevi, profesorul are posibilitatea de a planifica
predarea diferenţiat. Poate împărţi clasa pe grupuri valorice, informaţii mai puţine pentru cei
mai puţin receptivi şi dotaţi, cunoştinţe mai avansate sau mai extinse pentru elevii foarte
buni. Strategiile de diferenţiere ţin de stilul de organizare a acţiunii didactice de către
profesor.
Pentru elevii excepţionali poate recurge la următoarele procedee:
• alegerea secvenţelor curriculare conform aptitudinilor supradotaţilor;
• extinderea complexităţii activităţilor, explorarea în profunzime a conceptele şi aplicarea
la situaţii/probleme noi;
• planificarea unor activităţi cross-curriculare, prin care elevii sunt încurajaţi să
depăşească graniţele curriculum-ului obişnuit, să rezolve probleme din viaţa reală sau cele cu
relevanţă socială;
• accelerarea asimilării conţinutului materiile şcolare în ritmul specific lor, saltul peste
anumite informaţii redundante, sau fără importanţă majoră.
În sistemul educaţional modern, modul de organizare al claselor şi al grupelor de elevi
este privit cu multă seriozitate. Este deosebit de importantă modalitatea prin care profesorii
îşi organizează orarul, aranjamentele grupale în interiorul clasei, predarea conţinuturilor,
materialele didactice pe care le utilizează, modalităţile de îmbinare a metodelor didactice,
forma de prezentare a unităţilor de învăţare, evaluarea. Toate nu fac altceva decât să reflecte
încercări de soluţionare a întrebării: “cum să organizez o clasă numeroasă de elevi astfel încât
să tratez individual pe fiecare copil în parte, pentru a-i activiza posibilităţile la maximum. Ar
fi necesar, să se ia în considerare câteva aspecte pentru obţinerea unor rezultate bune în
activitatea şcolară cu supradotaţii:
• gruparea elevilor în funcţie de nivelul de performanţă, cu nivel intelectual asemănător,
cu abilităţi comune, cu preferinţe asemănătoare, cu nivel de dezvoltare cât mai apropiat;
• atenţie mai mare acordată constituirii orarului şcolar, adecvarea lui la necesităţile
copiilor, în general, şi ale supradotaţilor în special, care au nevoie să lucreze în ritmul lor
pentru a avea sentimentul continuităţii învăţării şi al acumulărilor cognitive;
• aranjarea flexibilă a mobilierului, astfel încât să nu limiteze posibilităţile de grupare a
copiilor pe centre de interes şi accesul facil la resursele prezente în clasă (hărţi, cărţi,
dicţionare, atlase, enciclopedii, calculator);
• libertatea de mişcare oferită copiilor în clasă, prin care elevii sunt încurajaţi să-şi asume
responsabilitatea propriei învăţări, să ştie să utilizeze resursele disponibile în clasă, să lucreze
într-o atmosferă liniştită alături de alţii.
Este important ca domeniile spre care profesorul ar trebui să-şi îndrepte atenţia atunci
când îşi planifică strategiile educaţionale pentru stimularea abilităţilor elevilor capabili de
performanţe superioare să ţină cont de următoarele aspecte: dezvoltarea cognitivă continuă;
suportul afectiv-emoţional permanent; formarea deprinderilor de învăţare eficientă; formarea
abilităţilor de cercetare şi utilizare a materialelor de referinţă; formarea abilităţilor de a
comunica prin forme orale, scrise şi vizuale. Profesorul poate adopta mai multe strategii de a
preda cunoştinţele prevăzute într-un conţinut sau altul, dar trebuie să fie conştient că anumite
abilităţi sau capacităţi se formează numai prin intersecţia mai multor strategii.
Centrele de instruire specială sunt deosebit de utile prin strategiilor de instruire specifice
educaţiei copiilor supradotaţi şi talentaţi. Aceste centre cuprind o reţea de specializări pe
domenii ştiinţifice, şcoli de artă, ce sunt orientate către performanţă. Ele constituie centre
pilot ce selectează elevii din reţeaua generală de învăţământ, prin metodologii speciale
utilizate pentru identificarea copiilor supradotaţi şi talentaţi şi aplică strategii de educare
specifice profilurilor de activitate a acestor centre. Obiectivele generale urmărite în cadrul
acestor centre sunt:
-asigurarea facilităţilor educaţionale pentru copiii cu abilităţi sau performanţe înalte;
-asigurarea unei instruiri adaptate la profilele de personalitate a supradotaţilor, la capacitatea
lor de dezvoltare intelectuală şi de exprimare creativă, la nevoile lor specifice de integrare
socială şi profesională;
-asigurarea condiţiilor şi procedurilor de adoptare a unor trasee de instruire individualizate, a
unui program flexibil cuprinzând cercetări proprii şi a unui sistem de credite transferabile
adaptat specializării profunde în anumite domenii de interes ale supradotaţilor.
În concluzie, putem afirma că atunci când şcolarii supradotaţi beneficiază de condiţii
educative specializate pe domeniul lor aptitudinal şi sunt îndrumaţi îndeaproape de profesori
dedicaţi, aceştia îşi dezvoltă optim capacităţile performanţiale până la nivel de excelenţă.

BIBLIOGRAFIE:
Benito, Y., (1993), Copiii supradotaţi. Educaţie, dezvoltare emoţională şi adaptare
socială, Editura Polirom, Iaşi.
Jigău, M., (1994), Copiii supradotaţi, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti.
Jigău, M., Copiii preşcolari supradotaţi. În: Psihologia, nr. 4, 1994.
Prieto Sánchez, M. (1997). Identificación, evaluación y atención a la diversidad del
superdotado. 1st ed. Archidona (Málaga): Aljibe.

Reyes, D. y Gijón, R. (2016). Altas capacidades intelectuales. Centro Nacional de


Desarrollo Curricular en Sistemas No Propietarios - MECD. Recuperado de:
http://descargas.pntic.mec.es/cedec/atencion_diver/contenidos/altascapacidadesintelectua
les/index.html