Dezvoltarea motivatiei la elevi

Ausubel si Robinson prezinta cateva strategii pe care le pot utiliza educatorii in munca lor de
dezvoltare a motivatiei elevilor si le prezinta rezumativ:
Dezvoltarea unui punct de vedere realist
Se are in vedere o conceptie realista asupra motivatiei dupa care sa se conduca educatorul in
activitatea lui la clasa. Fixandu-si ca obiectiv, de exemplu, cresterea maximala a motivatiei
intrinseci, el trebuie sa recunoasca rolul impulsurilor de autoafirmare si afiliativ.
Evoluarea trebuintelor celui care invata
Daca un elev nu este motivat pentru un anumit obiect de invatamant, educatorul va trebui sa
afle cauzele (motivele) acestei situatii. El va trebui sa caute si sa gaseasca o cale didactica
salutara pentru tratarea impulsurilor neorientate spre sarcina didactica propusa.
Dezvoltarea impulsului cognitiv
Educatorul trebuie sa faca orice pentru stimularea impulsului cognitiv existent, manifest
si pentru dezvoltarea unuia deficitar. in acest scop, ar putea, de exemplu, sa fie redus
accentul pus pe invatarea pentru examene, sau sublinierea necesitatii ca admiterea in
invatamantul superior sa se efectueze pe baza rezultatelor la testele de aptitudini. De
asemenea, educatorul ar putea sa utilizeze, intr-o mai mare masura, procedee care sa
starneasca interesul elevului pentru noutatea, surpriza sau contrastul incluse in probleme
atunci cand impulsul cognitiv este minim.
Elevul poate sa nu fie initial motivat pentru invatarea algebrei, dar poate fi intrigat de un
paradox logic sau de o contradictie vizibila; rezolvarea problemei respective de algebra poate
da nastere unei satisfactii, iar aceasta, la randul ei, sa reprezinte un punct de pornire pentru
dezvoltarea unei atitudini ulterioare pozitive fata de domeniul algebrei.
Captarea interesului
Exista numeroase modalitati prin care educatorul poate sa capteze interesul elevului pentru
disciplina pe care o preda. Daca avem in vedere, de exemplu matematica, se poate porni de la
impulsul de autoafirmare al elevului, subliniind perspectivele profesionale ale matematicii
intr-o multime de domenii prestigioase. In ceea ce priveste alte discipline de invatamant, se
pot folosi exemple despre care stim ca ii intereseaza in mod deosebit pe elevi. De asemenea,
profesorii buni stimuleaza interesul elevilor pentru un obiect de invatamant prin simpla forta a
entuziasmului lor.

Utilizarea competitiei
Se are in vedere utilizarea judicioasa a competitiei individuale intre elevi, care cultiva
autoformarea. Asa sunt competitiile interscolare, care pun in valoare talentele elevilor in
numeroase domenii de activitate.
Predarea in absenta motivatiei
Sarcinile didactice susceptibile de invatare constienta pot fi insusite adeseori cu un efort
minim si cu un nivel scazut de motivare. Datorita succesului initial, este posibil ca nivelul de
motivare sa creasca si sa stimuleze astfel comportamentul de invatare al elevului.
Utilizarea nivelului adecvat al impulsului
De obicei, nivelurile foarte ridicate ale motivatiei, adica intensitatea prea mare a acesteia
poate determina fenomenul de inhibare a invatarii sarcinilor complexe. Deci, simpla punere
sub presiune a elevului care se loveste de greutati in legatura cu o problema va face mai mult
rau decat bine.
Supramotivarea este mai mare la elevii cu un grad mai ridicat de anxietate.
Analiza si remodelarea programului de recompensare si pedepsire a celui care invata in trecut,
pentru unii elevi ramasi in urma la diferite materii de studiu singura modalitate de a iesi din
acest impas o constituia doar retragerea de la scoala. Astazi, lucrurile s-au schimbat. Exista
posibilitatea de stimulare a aptitudinilor individuale. De asemenea, este accesibila tehnica de
autoinstruire pentru recuperarea ramanerilor in urma (D.P. Ausbel, F.G. Robinson, 1982, p.
447-450).
La aceste strategii de dezvoltarea motivatiei la elevi, propuse de cei doi cunoscuti autori, se
pot adauga si altele. Cateva dintre ele le prezentam in continuare.
Tehnica intrebarilor succesive si a disonantei cognitive
Tehnica intrebarilor succesive impune o mobilizare cognitiva intensa din partea elevilor, care
trebuie sa dea raspunsuri cat mai corecte la intrebarile puse de profesor (vezi D. St. Saucan,
1999, p. 116). Acest tip de intrebari nu numai ca incita curiozitatea epistemica, dar mentine
concentrata atentia copiilor pe o durata mai mare in timpul lectiilor, asigurand astfel o
invatare mai eficienta.
Pe de alta parte, ca strategie de cultivare a motivatiei, disonanta cognitiva poate fi utilizata de
educatori prin tehnica rezolvarii creative a problemelor. Problemele creative prin datele lor,
dintre care unele cunoscute altele mai putin sau deloc cunoscute, creeaza contradictii in
cunoastere, in cautarea si gasirea de solutii ingenioase pentru rezolvare, iar contradictiile
determina mobilizarea cognitiva a elevului in vederea asimilarii de informatii suplimentare,
care sa faciliteze solutionarea si sa conduca totodata la reducerea starii de tensiune psihica in
care acesta se afla.

Cultivarea pasiunii pentru activitatea de invatare
Educatorul nu trebuie sa dezvolte numai intentia si dorinta elevului de a invata, ci sa cultive,
treptat, mai ales implicarea puternica a elevului in activitatea de studiu. Poate sa realizeze
acest obiectiv prin procedee educationale care sa intareasca trairile afective pozitive ale
elevilor legate de sarcinile scolare. Cresterea duratei acestor trairi emotionale se obtine treptat,
prin dozarea lor judicioasa.
Dezvoltarea intereselor cognitive
Desi Ausubel si Robinson mentioneaza printre strategii si captarea intereselor, consideram
ca este util sa subliniem necesitatea cultivarii la elevi, cu deosebire, a intereselor cognitive.
Sublinierea este justificata de faptul ca interesele cognitive presupune curiozitatea epistemica,
a carei satisfacere aduce placere, fara a produce o reductie totala de tensiune, ceea ce induce
efectul de facilitare in invatarea obiectului de invatamant preferat. Se stie ca la aceste obiecte
elevii respectivi invata adeseori peste limitele solicitate, traind puternice satisfactii si obtinand
performante ridicate. Intre activitatea cognitiva si subiect se incheaga o reactie circulara cu
efecte optime (P. Popescu-Neveanu, 1978, p. 373).
Dezvoltarea intereselor cognitive (care urmaresc trebuinte, motive, tendinte, scopuri) se
obtine prin antrenarea elevilor in activitati de cunoastere: rezolvarea de probleme in cadrul
oricarui obiect de invatamant, efectuarea de experiente stiintifice in diferite laboratoare,
elaborarea (pe masura posibilitatilor) a unor lucrari cu caracter stiintific, participarea la
diferite sesiuni stiintifice, la olimpiade etc.
Dezvoltarea intereselor profesionale
Indeosebi pentru elevii din clasele mari stimularea acestui tip de interese trebuie sa constituie
unul din obiectivele cele mai importante, pentru ca acesti elevi se pregatesc mai intens pentru
alegerea viitorului tip de invatamant superior sau a viitoarei profesiuni.
Ca strategii pentru dezvoltarea acestor interese se pot utiliza:
dezbateri cu elevii pe temele preferate;
aplicarea de inventare (chestionare) de interese;
cunoasterea modului cum isi folosesc elevii timpul liber;
cunoasterea fiselor de caracterizare psihopedagogica;
antrenarea elevilor in activitati extrascolare preferate etc.
La prima vedere sugestiile prezentate in legatura cu dezvoltarea motivatiei elevilor par simple,
dar ele sunt esentiale si utile. De altfel, nu exista retete pentru realizarea acestui obiectiv
educational fundamental. De aceea, dirijarea motivatiei in clasa ramane mai mult o arta
(D.P. Ausubel, F.G. Robinson, 1981, p. 447).