Tema 6.

Invenţiile – obiect al proprietăţii industriale

1. Noţiunea şi obiectul reglementării juridice a proprietăţii industriale.
2. Definirea invenţiei. Obiectele invenţiei şi clasificarea lor.
3. Condiţiile de brevetare a invenţiilor.
4. Subiectele dreptului la brevet de invenţie.
5. Drepturile subiective ale titularilor brevetului de invenţie.
6. Transmiterea drepturilor patrimoniale ale titularilor brevetului de invenţie.
7. Procedura de obţinere a brevetului de invenţie – titlu de protecţie juridică.

Noţiunea şi obiectul reglementării juridice a proprietăţii industriale. Dreptul de

proprietate industrială reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile privitor
la creaţiile aplicabile în diverse sfere de activitate umană şi privitor la semnele distinctive ale
individualizării acestor activităţi.
Proprietatea industrială are următoarele caracteristici:
 naşterea drepturilor de proprietate industrială este condiţionată de desfăşurarea
unei activităţi de creaţie intelectuală şi de îndeplinirea unor formalităţi, cu excepţia
denumirii de firmă,
 dreptul de proprietate industrială se exercită asupra creaţiilor de fond noi şi a
semnelor noi,
 dreptul de proprietate industrială este limitat în timp şi teritorial,
 dreptul de proprietate industrială are un caracter complex, autorul dispune de
drepturi morale şi drepturi patrimoniale.
Proprietatea industrială este domeniul căruia îi aparţin invenţiile, care reprezintă un
important factor de dezvoltare, progres economic; desenele şi modelele industriale, care face ca
bunurile, ambalajul acestora să aibă o firmă exterioară deosebită, atractivă; semnele distinctive,
care ne acordă posibilitatea de a distinge subiectele comerţului, precum şi bunurile, serviciile
propuse pe piaţă.
Evoluţia societăţii umane este marcată de mari descoperiri, invenţii, iar acest secol este
numit secolul revoluţiei industriale. Progresul economic presupune: existenţa unui stimulent
pentru activitatea inventivă, facilitarea schimbului de cunoştinţe tehnice, organizatorice etc.
Rezultatele activităţii de creaţie în domeniul industrial pot fi protejate prin brevet sau prin
secret comercial. Protecţia prin secret comercial deseori este mai puţin eficientă, deoarece este
un risc mai mare de divulgare, aceasta însă nu a împiedicat companiei „Coca-Cola” să-şi
păstreze secretul faimoasei băuturi. Neprotejarea prin brevet creează, însă, unele dezavantaje:
posibilitatea de divulgare a invenţiei, perimarea invenţiei, brevetarea invenţiei de o altă persoană,
imposibilitatea apărării invenţiei prin metode specifice: acţiunea în contrafacere, imposibilitatea
valorificării eficiente a invenţiei în ţară şi peste hotare.

Definirea invenţiei. Obiectele invenţiei şi clasificarea lor

Dreptul de inventator are la bază activitatea de creaţie intelectuală, activitate materializată
în o invenţie ce trebuie să îndeplinească unele condiţii de fond.
Obiect de studiu al dreptului de inventator şi al protecţiei juridice este invenţia. Invenţia
este definită ca fiind o soluţie a unei probleme specifice din domeniul tehnologiei.1
Noţiunea de invenţie este generică şi reprezintă un fenomen existent obiectiv care poate fi
definit ca fiind soluţia creativă a unei probleme. Invenţia, deci, poate fi considerată orice rezultat
creativ atins de om, esenţa căruia constă în găsirea mijloacelor tehnice concrete de soluţionare a
unei probleme apărute în sfera practică.2
Potrivit doctrinei noţiunea de invenţie este înţeleasă în două sensuri:
 în sens obişnuit - invenţia reprezintă soluţia unei probleme ce rezultă dintr-o
activitate creativă;
 în sens juridic - invenţia are un sens mai îngust, deoarece nu asupra tuturor
invenţiilor se răsfrâng normele legale. Legea nu ne dă noţiunea de invenţie, dar ne arată
condiţiile de brevetare a soluţiei privind o problemă din practică. Deci, nu toate soluţiile a
diferitor probleme din diverse domenii de activitate ale omului sunt protejate, ci numai cele ce
corespund condiţiilor cerute de lege. Creaţiile ce nu corespund condiţiilor legale, fie că nu
rezultă din activitatea inventivă, fie că contravin intereselor publice, principiilor umanismului
sau bunelor moravuri, nu sunt brevetate, dar acesta nu însemnă că ele nu sunt invenţii în sens
larg.
În opinia lui V. Roş invenţie este acea soluţie care corespunde condiţiilor de brevetare şi
privitor la care s-a eliberat brevetul de invenţie.3
Invenţia este soluţia unei probleme din domeniul tehnicii, agriculturii, comerţului,
învăţământului, culturii etc. (este necesar de evidenţia că nu este necesar ca soluţia problemei să
fie de ordin tehnic), care trebuie să corespundă unor cerinţe.
Brevetul se acordă pentru orice invenţie avînd ca obiect un produs sau un procedeu din
orice domeniu tehnologic, cu condiţia ca invenţia să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi
să fie susceptibilă de aplicare industrială.4

1
Introducere în proprietatea intelectuală, traducere de R. Pîrvu, L. Oprea, M. Dinescu. Ed. Rosetti, Bucureşti 2001,
pag.118.
2
А. П. Сергеев. Право интеллектуальной собственности в Российской Федерации, изд. Проспект, москва
1996, с.355.
3
Viorel Roş, dreptul proprietăţii intelectuale, curs universita, Ed. Global lex, Bucureşti 2001, pag.324.
4
Art.6 al Legii Nr. 50 din 07.03.2008 privind protecţia invenţiilor
 Invenţia poate avea ca obiect:
 un produs,
 un procedeu,
Nu sînt considerate invenţii:
a) descoperirile, teoriile ştiinţifice, ideile şi metodele matematice;
b) creaţiile estetice;
c) planurile, principiile şi metodele în exercitarea activităţilor intelectuale, în materie de
jocuri sau în domeniul activităţilor economice, precum şi programele de calculator;
d) prezentările de informaţii.
Nu se acordă brevete, conform legii nr.50 din 2008:
a) invenţiile a căror publicare sau exploatare este contrară ordinii publice sau bunelor
moravuri, inclusiv cele dăunătoare sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor, plantelor, şi care sînt
de natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiţia ca această excepţie să nu fie generată
numai de interzicerea, printr-o dispoziţie legală, a exploatării invenţiei;
b) soiurile de plante şi rasele de animale;
c) procedeele esenţial biologice de obţinere a plantelor sau a animalelor; această
dispoziţie nu se aplică procedeelor microbiologice şi produselor obţinute prin aceste procedee;
d) invenţiile avînd ca obiect corpul uman în diferite stadii ale formării şi dezvoltării
acestuia, precum şi simpla descoperire a unuia dintre elementele lui, inclusiv secvenţa ori
secvenţa parţială a unei gene.
Nu se acordă brevete, în special pentru:
a) procedeele de clonare a fiinţelor umane;
b) procedeele de modificare a identităţii genetice a liniei germinale a fiinţelor umane;
c) utilizarea embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale;
d) procedeele de modificare a identităţii genetice a animalelor de natură să le producă
suferinţe fără a aduce un beneficiu medical substanţial oamenilor sau animalelor, precum şi
pentru animalele rezultate din astfel de procedee.
Condiţiile de brevetare a invenţiilor. Prin brevet este protejată creaţia ce reprezintă
rezultatul unei activităţi inventive, este nouă prin raportare la stadiul tehnicii mondiale şi este
susceptibilă de a fi aplicată în industrie, agricultură, comerţ, învăţământ etc.
O creaţie de fond este brevetată dacă:
 este nouă,
 este susceptibilă de aplicare industrială,
 rezultă dintr-o activitate inventivă.
 Noutatea. Conform art. 8 al Legii Republicii Moldova nr. 50/2008 o invenţie se
consideră nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au fost
făcute accesibile publicului printr-o descriere făcută în scris
sau oral, prin utilizare sau în orice alt mod, pînă la data
depozitului cererii de brevet sau la data priorităţii
recunoscute.
Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conţinutul
cererilor de brevet depuse la AGEPI şi al cererilor de brevet
european pentru care s-a plătit taxa de validare.
Caracterul de noutate constituie o cerinţă fundamentală în orice examinare a conţinutului
unei creaţii. O soluţie este nouă dacă elementele esenţiale ce o compun sînt generatoare de efecte
tehnice noi sau superioare faţă de alte soluţii tehnice cunoscute pe plan mondial. Noutatea nu
este ceva ce poate fi dovedit sau stabilit, poate fi dovedită doar absenţa acesteia. 5 Noutatea ce stă
la baza sistemului de protecţie a invenţiei se apreciază în raport cu stadiul tehnicii mondiale.6
Stadiul anterior numit şi stadiul tehnicii reprezintă deci suma cunoştinţelor făcute public
anterior de orice persoană, în orice mod, în orice loc, iar tehnica mondială reprezintă totalitatea
regulilor, metodelor, procedeelor cunoscute şi utilizate pentru a obţine un anumit rezultat.
Invenţia pentru a fi brevetată nu trebuie să fie cunoscută stadiului anterior. Invenţia, însă,
poate fi divulgată prin aducerea ei la cunoştinţa publicului prin diverse mijloace şi modalităţi:
descriere într-un înscris editat sau în o publicaţie, prin dezvăluire orală, utilizarea invenţiei în
public ce permite reproducerea invenţiei de către un om de meserie. Aceasta constituie o
anterioritate distructivă de noutate. Un document va distruge noutatea oricărei invenţii
revendicate dacă obiectul este conţinut în mod explicit în document. Obiectul solicitat de a fi
protejat este comparat cu conţinutul fiecărei publicaţii. Obiectul este lipsit de noutate când
publicarea conţine toate caracteristicile revendicării şi anticipează obiectul revendicării. Pentru a
fi distructivă de noutate anterioritatea trebuie să fie totală şi compactă, să nu rezulte din
combinarea unor articole separate, publică.7
O divulgare a invenţiei nu va fi luată în considerare dacă a survenit în intervalul de 6 luni
înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă este o urmare directă sau indirectă a:
a) unui abuz evident în privinţa solicitantului ori a predecesorului său în drepturi;
b) faptului că solicitantul ori predecesorul său în drepturi a expus invenţia la o
expoziţie internaţională. O expoziţie se consideră internaţională dacă este organizată în mod

5
Introducere în proprietatea intelectuală (traducere..), p.120.
6
V. Roş, op. cit., p.330.
7
V. Roş, op. cit., p.331.
oficial, dacă la ea participă producători din mai multe state şi dacă informaţia despre această
expoziţie a fost adusă la cunoştinţă publicului în modul corespunzător.
Activitatea inventivă. O invenţie este considerată că implică o activitate inventivă dacă,
pentru un specialist în domeniu, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul
tehnicii. Acesta este un criteriu obiectiv. Rezultă din activitatea inventivă acele soluţii, cercetări
care aduc un mare aport în ştiinţă, progres tehnic, deoarece nu orice soluţie nouă completează
stadiul tehnicii.
În Franţa, condiţia activităţii inventive a fost introdusă prin legea din 1969, în România
prin legea din 1974. Introducerea acestei cerinţe se bazează pe premisa că nu trebuie protejat
ceea ce este deja cunoscut ca făcând parte din obiectele anterioare sau pentru orice altceva ce
poate fi dedus de o persoană cu abilităţi obişnuite. Persoană cu abilităţi obişnuite este o persoană
cu o pregătire tehnică adecvată şi cu experienţă practică. Aceasta exclude expresia „cel mai bun”.
Sintagma „pas inventiv” (căreia invenţia trebuie să corespundă) exprimă nu numai
noutatea, adică să fie distinctivă de ceea ce există în stadiul evoluţiei curent, dar trebuie să mai
fie rezultatul unei idei creative, să fie observabilă. O cerinţă este ca diferenţa observabilă numită
„avans”, „progres” trebuie să fie semnificativ şi esenţial. În acest sens examinarea se face şi prin
combinaţii de publicaţii global. Trebuie să fie evidente şi alegerea elementelor combinate.
În legea RM este utilizată noţiunea de „stadiul tehnicii” ce determină noutatea şi nivelul
inventiv al soluţiei. Invenţia este soluţia ce nu se conţine în „stadiu tehnicii”.
Aplicabilitatea industrială. O invenţie este considerată ca fiind susceptibilă de aplicare
industrială dacă obiectul ei poate fi fabricat sau utilizat în oricare dintre domeniile industriale,
inclusiv în agricultură.
Aplicabilitatea industrială a unei secvenţe sau a unei secvenţe parţiale a unei gene va fi
dezvăluită în cererea de brevet.
Actualmente o invenţie este susceptibilă de aplicare industrială, dacă obiectul ei poate fi
folosit cel puţin într-un domeniu de activitate din industrie, din agricultură sau din orice altă
activitate şi poate fi reprodus cu aceleaşi caracteristici de câte ori este necesar. Noţiunea de
industrie este folosită în accepţiune largă, acea de transformare şi utilizare a noţiunii şi materiei.
Subiectele dreptului la brevet de invenţie. Inventatorul este persoana ce a creat
invenţia. Calitatea de inventator o poate avea numai persoana fizică, deoarece numai omul are
capacitatea de a analiza, compara etc., iar în calitate de titular al brevetului pot apărea atât
persoanele fizice (care au creat sau nu au creat singuri un obiect şi nici nu au participat cu munca
intelectuală la crearea obiectului), cît şi persoanele juridice. Deci, calitatea de inventator (autor)
nu este egală cu calitatea şi termenul de titular al brevetului de invenţie.
 Invenţia poate fi creaţia unei singure persoane sau a mai multor persoane. În cazul creării
unei invenţii de către mai multe persoane ce au depus o muncă intelectuală, aceştea capătă
calitatea de autor, numindu-se coautori, iar dreptul le aparţine în comun. Coautoratul presupune:
 participarea mai multor persoane la activitatea de creaţie,
 este necesar ca toate persoanele să depună o muncă creativă la realizarea
obiectului,
 invenţia realizată să aibă un obiect unitar.
Coautoratul poate apărea şi în baza unui contract.
Persoanele care separat au elaborat o invenţie au dreptul de a fi autori ai acesteia, însă
protecţie va obţine cel dintâi care va înregistra invenţia la organul competent (Agenţie, Oficiu de
brevete; Роспатент).
Inventatorul salariat. Art. 9 p.9 al Legii Republicii Moldova nr. 461-XIII/95 deosebesc
trei categorii de inventatori salariaţi (autori salariaţi ai invenţiei):
 inventatorul (persoana) care este angajată la serviciu;
 inventatorul (persoana) din instituţia de cercetări ştiinţifice;
 inventatorul care creează la comandă.
Inventatorul salariat angajat la serviciu pentru acest lucru activează în baza unui contract
de muncă. În acest caz misiunea inventivă constă în crearea obiectului, ce constituie o clauză a
contractului de muncă. Potrivit art.15 al Legii Republicii Moldova nr.50/2008 inventatorul este
obligat să anunţe angajatorul despre crearea invenţiei. Angajatorul este obligat în termen de 60
zile de a înainta o cerere la AGEPI cerând protecţia obiectului. În această situaţie, creatorul
(inventatorul) are dreptul la o licenţă neexclusivă cu titlu gratuit. Dacă angajatorul nu respectă
acest termen creatorul are dreptul singur de a se adresa pentru obţinerea titlului de protecţie
juridică. În acest caz angajatorul va avea dreptul la o licenţă neexclusivă cu titlu gratuit.
Invenţia realizată în cadrul instituţiei de cercetare. Raportul juridic se stabileşte în bază
de contract de cercetări ştiinţifice. Dreptul la titlul de protecţie se stabileşte prin contract.
Inventatorului, în orice condiţii, îi aparţin drepturile morale şi dreptul la o remuneraţie stabilită
prin contract.
În cazul când invenţia este creată în baza unui contract la comandă, dreptul la brevet îi
aparţine: unităţii ce a comandat; instituţii de cercetări; ambele unităţi. Acest fapt este stipulat în
contract, dar dacă contractul nu prevede o astfel de clauză, dreptul aparţine unităţii ce a
comandat.
Dobândirea calităţii de autor nu depinde de vârstă, starea psihică a persoanei. Astfel
dreptul de creator, de a fi numit inventator, autor şi drepturile morale aparţin şi minorilor.
Exercitarea acestui drept o poate manifesta persoanele capabile deplin, minorii care au împlinit
vârsta de 14 ani. Celelalte persoane îşi exercită dreptul prin intermediu reprezentanţilor legali.
Potrivit art. 2, 3 ale Convenţiei de la Paris creatorii străini se bucură de tratamentul
naţional. Potrivit principiului dat fiecare ţară semnatară a Convenţiei de la Paris (Republica
Moldova a ratificat Convenţia prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328-XII din 11 martie 1993 ,
Convenţia este în vigoare pentru republica Moldova la 25 decembrie 1991) trebuie să asigure
cetăţenilor celorlalte ţări membre aceeaşi protecţie pe care o asigură propriilor săi cetăţeni. Deci,
prin Convenţie sunt protejaţi şi străinii. Ca excepţie a priciului tratamentului naţional apar
prevederile legilor naţionale privind procedura judiciară şi administrativă specială; dobândirea
protecţiei, săvârşirea altor acţiuni de către un agent numit de către solicitant, titular în ţara unde
se cere protecţia (în Republica Moldova străinii acţionează prin intermediul mandatarilor
autorizaţi). Potrivit art. 3 al Convenţiei resortisanţilor nemembri de asemenea li se aplică
tratamentul naţional, dacă persoanele fizice sunt domiciliate, persoanele juridice au sediul
industrial sau comercial într-o ţară membră.
Un alt subiect este AGEPI-ul. Agenţia este organul executiv al puterii de stat ce asigură
formarea unei politici de stat în domeniul proprietăţii industriale.
Funcţiile AGEPI: elaborarea politicii; protecţia juridică a proprietăţii industriale pe
teritoriul RM; asigurarea funcţionării efectiv a organului dat; efectuarea expertizei la etapa
înregistrării; înregistrarea contratului de licenţă, cesiune, gaj; organizarea specialiştilor în
domeniul proprietăţii industriale; formarea, stimularea condiţiilor pentru dezvoltarea creativităţii;
exercitarea colaborării internaţionale în domeniul protecţiei proprietăţii industriale.
Scopurile Agenţiei: perfecţionarea protecţiei juridice a proprietăţii industriale;
dezvoltarea legislaţiei în domeniu; Formează practica în domeniu; adoptă legi pentru realizarea
drepturilor.
O altă categorie de subiecte sunt mandatarii autorizaţi. Înregistrarea obiectelor de
proprietate industrială, soluţionarea litigiilor cer cunoştinţe speciale în domeniu de aceea
legislaţia permite autorilor, titularilor de aşi exercita drepturile atât de sinestătător cît şi prin
intermediul mandatarilor autorizaţi, care reprezintă persoana fizică, juridice în faţa AGEPI-ului,
instanţelor de judecată. În calitatea de mandatar autorizat poate fi numai: cetăţeanul Republicii
Moldova, care are loc de trai permanent în Republica Moldova, are studii superioare, are stagiu
în domeniu proprietăţii industriale sau a practicat avocatura, cunoaşte legislaţia în domeniu, are
aptitudinile respective, susţine examenul de calificare al AGEPI.
Titularii formează o categorie distinctă de subiecte. Titular este persoana fizică sau
juridică care deţine titlul de protecţie, care potrivit legislaţiei RM este brevetul de invenţie.
Titular al invenţiei, în primul rând, este autorul; apoi cesionarii, licenţiaţii, succesorii, alţi titulari.
Practica ne demonstrează că de cele mai dese ori titularii nu sînt autori, ci persoanele care obţin
acest drept în bază de contract fie de licenţă, fie de cesiune. Autorul dispune de dreptul de a ceda
(cesiunea este asimilată vânzării) dreptul la titlul de protecţie oricărei persoane fizice sau
juridice, chiar, înaintea obţinerii titlului de protecţie, cât şi după obţinerea titlului de protecţie.
Inventatorul titular poate cesiona drepturile patrimoniale confirmate prin brevet oricând.
Moştenitorii conform legislaţiei civile pot fi: legali şi testamentari. Prin moştenire pot
trece numai drepturile patrimoniale şi: dreptul la apărare împotriva lezării drepturilor morale,
dreptul de a cere eliberarea brevetului, dreptul la compensaţie în caz de lezare a drepturilor.
Drepturile morale, cum sînt dreptul la paternitate, dreptul la nume nu se transmit moştenitorilor.
Aceste drepturi se protejează şi după moartea autorului, dar nu ca drepturi subiective, ci ca
interes social. Aceste drepturi se ocrotesc de către organele statului şi obşteşti. Drepturile
patrimoniale se transmit în totalitate, dar sînt limitate în timp (termenul de valabilitate a titlului
de protecţie (a brevetului) este de 20 ani). Moştenitorii pot ceda şi licenţia în acest timp
drepturile ce le aparţin. În cazul mai multor moştenitori drepturile se exercită de comun acord
sau moştenitorii pot acorda împuterniciri unei singure persoane. În caz de litigiu acesta se
soluţionează în instanţa de judecată. Statul apare ca ultim moştenitor, dacă lipsesc alţi
moştenitori. Organul ce dispune de aceste drepturi în numele statului este AGEPI.
Oformarea drepturilor moştenitorilor:
 pentru obţinerea brevetului moştenitorii prezintă certificatul de deschidere a
moştenirii la Agenţie. Până la adoptarea hotărârii Agenţiei despre acordarea titlului de protecţie
notarul nu are dreptul de a elibera certificat despre dreptul la moştenire a brevetului.
 moştenitorii se adresează cu o cerere de eliberare a titlului dovedind că dispun de
acest drept: certificatul de moarte sau hotărârea de judecată despre declararea morţii; actele ce
demonstrează relaţiile de rudenie; copia testamentului. În cazul când titlul este eliberat
moştenitorii primesc de la notar certificatul despre dreptul de a moşteni şi cota de moştenire.
Indicarea generală fără specificarea cotei de moştenire nu este de ajuns. În caz de litigiu se
soluţionează de către instanţa de judecată.

Drepturile subiective ale titularilor brevetului de invenţie

Dreptul asupra brevetului de invenţie este un drept complex:
 titlul de protecţie atestă calitatea de autor ce este un drept moral,
 titlul de protecţie conferă autorului, titularului un drept exclusiv de exploatare a
obiectului, ce reprezintă un drept patrimonial,
 Deţinători ai titlului de protecţie pot fi titularii – persoanele ce posedă titlul şi drepturile
exclusive în baza faptului că a creat obiectul sau în alt temei legal decât crearea obiectului (în
bază de contract, succesiune).
Titlul de protecţie: este forma de protecţie a invenţiei. Titlul – brevetul de invenţie este
unicul document ce certifică dreptul titularului. Prin brevet se garantează persoanei care a creat
prin munca sa o soluţie tehnică posibilitatea de a primi beneficii din posesia monopolistă pentru
termenul stabilit de lege, după expirarea căruia invenţia trece în domeniu public.
Dobândirea dreptului asupra titlului de protecţie se face printr-o procedură stabilită de
lege şi ca rezultat se eliberează titlul.
Drepturile titularului au caracter absolut, exclusiv, limitat în timp şi teritorial.
Exclusivitatea presupune protecţia drepturilor asupra unui obiect numai a unei singure persoane.
Eliberarea a 2 brevete este exclus. Acţiunea brevetului este limitată de teritoriu. Astfel, asupra
unei invenţii în diferite ţări se pot elibera brevete diferitor persoane. Dreptul la brevet este limitat
în timp şi constituie 20 ani.
Legislaţia Republicii Moldova reglementează, recunoaşte şi garantează protecţia
drepturilor invetatorilor. Unele drepturi se nasc în persoana autorului, altele a succesorilor, a
unităţii angajatoare. Inventatorului îi aparţine:
 dreptul la calitatea de inventator,
 dreptul la eliberarea titlului de protecţie, drept care poate fi transmis;
 dreptul la menţionarea numelui în titlul de protecţie;
 dreptul de a da publicităţii invenţia.
Brevetul de invenţie conferă titularului un drept exclusiv de exploatare.
Drepturile morale ale inventatorului. Legea nu reglementează explicit drepturile morale,
fiind expuse numai cele pecuniare (art. 22 al Legii privind brevetele de invenţie). Drepturile
morale sunt analizate în doctrină şi constituie:
 dreptul la calitatea de autor;
 dreptul la nume;
 dreptul de a da publicităţii invenţia;
 dreptul la prioritate;
 dreptul la eliberarea titlului de protecţie;
 dreptul la menţionarea numelui în brevet şi la eliberarea duplicatului.
Dreptul la recunoaşterea calităţii de autor. Doctrina face distincţie uneori între calitatea
de autor (dreptul de autor) şi de inventator. Astfel dreptul la calitatea de autor se naşte în
momentul în care ideile trec de la subiect în lumea obiectivă. Dreptul la calitatea de inventator se
naşte numai de la data depozitului naţional reglementar, dacă expertiza nu a dat refuz.
Actualmente distincţie se face şi între autorul invenţiei brevetate şi autorul unei invenţii
nebrevetate. În materia invenţiilor principiul adevăratului autor se consacră. Dreptul la brevet
aparţine inventatorului sau succesorului în drepturi.
Dreptul la calitatea de autor se naşte din momentul realizării invenţiei cu îndeplinirea şi
respectarea unor formalităţi. Dreptul la calitatea de autor este dreptul persoanei de a fi
recunoscută activitatea creatoare materializată în invenţie. Dreptul la calitatea de autor se
recunoaşte persoanei care a realizat o invenţie. Subiect al acestui drept poate fi numai o persoană
fizică. Acest drept este exclus persoanelor juridice deoarece nu dispun de calităţi: inteligenţă,
imaginaţie etc. Dreptul la calitatea de autor se naşte la momentul realizării obiectului, dar
recunoaşterea lui este supusă îndeplinirii unor formalităţi. Deoarece obiectul trebuie să
îndeplinească unele formalităţi pentru a fi protejat, dacă cererea este admisă calitatea de autor se
consolidează şi se consideră că a existat din momentul realizării soluţiei. Dacă cererea este
respinsă, dreptul la calitatea de autor se consideră că n-a existat niciodată. Acest drept este un
drept perpetuu numai nu în sens subiectiv. Dreptul la calitatea de autor este un drept: personal,
exclusiv, absolut, inalienabil, imprescriptibil, insesizabil. Acest drept nu este limitat teritorial.
Însuşirea fără drept a calităţii de autor constituie o infracţiune.
Dreptul de a da publicităţii invenţia este dreptul de a divulga soluţia. Acest drept se
transmite prin moştenire.
Dreptul la nume este o consecinţă a dreptului la calitatea de autor şi constă în dreptul
creatorului de a fi desemnat ca autor. În sens restrâns, acesta este dreptul persoanei de a da
numele său soluţiei create. Autorul singur decide de a indica sau nu numele în brevet şi în
publicaţii.
Dreptul la recunoaşterea priorităţii ştiinţifice. Autorul are dreptul la recunoaşterea
faptului că a fost primul care a găsit soluţia. Acest drept este numit drept de prioritate. Prioritatea
ştiinţifică se naşte în momentul realizării obiectului, dar este opozabilă din momentul aducerii la
cunoştinţă publică. Prioritatea ştiinţifică se deosebeşte de prioritatea de depozitul naţional
reglementar şi prioritatea convenţională, de expoziţie şi poate fi afirmată în diverse forme:
articole ştiinţifice, comunicări etc.
Drepturile patrimoniale:
Dreptul exclusiv de exploatare. Monopolul de exploatare este limitat în timp, spaţiu. În
virtutea acestui drept exclusiv numai titularul are dreptul de a fabrica, vinde, exporta, importa
obiectul dat. Numai titularii au dreptul de a transmite total sau parţial acest drept. Orice atingere
adusă dreptului exclusiv de exploatare este o acţiune în contrafacere. Conţinutul dreptului
exclusiv cuprinde: dreptul de a dispune de brevet, dreptul de a interzice terţilor careva acţiuni,
dreptul de a exploata obiectul.
 Conţinutul dreptului exclusiv la brevet îl formează:
 dreptul exclusiv de folosire,
 dreptul de a interzice terţilor folosirea obiectului protecţiei juridice.
Prin folosire se înţelege includerea în circuitul economic a invenţiei: fabricarea,
importarea, păstrarea, propunerea de vânzare, vânzarea. Fabricarea presupune: producerea
produsului pentru scopuri comerciale. Dispunerea este determinarea sorţii juridice a titlului şi
invenţiei, care se realizează prin: cesiune, licenţă, franchising.
Cesiunea este transmiterea drepturilor patrimoniale unei alte persoane contra unui preţ.
Dobânditorul are dreptul singur de a folosi obiectul sau poate acorda acest drept altor persoane.
Cesiunea poate avea loc cu titlu oneros, atunci contractul este asimilat vânzării-cumpărării sau cu
titlul gratuit, se asimilează cu contractul de donaţie.
Licenţa reprezintă un acord prin care licenţiarul acordă dreptul licenţiatului de a utiliza
obiectul pe un anumit timp, teritoriu, anumitor obiecte în schimbul unei plăţi. Doctrina şi
legislaţia distinge:
 Licenţe exclusive – licenţiatul are dreptul exclusiv de a folosi obiectul în limitele
stipulate-n contract, licenţiarul respectând acest drept.
 Licenţe neexclusive – licenţiatul are dreptul de a folosi obiectul de rând cu alte
persoane.
Termenul licenţei poate fi diferit, el se stabileşte la acordul părţilor, dar nu poate depăşi
termenul de valabilitate al titlului de protecţie. De regulă termenul contractului este mai mic
decât termenul de protecţie.

Procedura de obţinere a brevetului de invenţie – titlu de protecţie juridică.

De studiat desinestătător

Regulamentul privind procedura de depunere și examinare a cererii de brevet de invenție

și de eliberare a brevetului, (aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.
528 din 01.09.2009) https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=100460&lang=ro