La Scoala Speciala din Rascruci,  Ziua Mamei a fost

serbata printre lacrimi

 In timp ce spunea poezia dedicata mamei sale
absente, lui Stefan ii dau lacrimile. Isi ascunde fata
in miini, isi intoarce capul. Ultima strofa o spune
cu spatele spre public, in timp ce se intoarce la
locul sau. Invatatoarea incearca sa ne lamureasca.
"Nu din cauza mamei a plins. Ar trebui sa poarte
ochelari si il dor ochii", spune aceasta. Il dor ochii,
dar numai cind recita poezii despre mama.
 Printre spectatori, nici o mama

Ne urcam in masina. Mergem la Scoala Speciala din Rascruci, unde copiii institutionalizati
au pregatit un spectacol inchinat "Zilei Mamei". La casetofonul din masina Adrian - Copilul
minune cinta "Ooo, viata mea". Ajungem in 30 de minute. O profesoara ne intimpina si ne
conduce in Sala Festiva.

Cu toate ca serbarea este dedicata Zilei Mamei, cu toate ca sala este arhiplina, printre
spectatori nu se afla nici o mama. Desi au fost anuntate. Profesoarele, care incearca sa
suplineasca aceasta dureroasa absenta, spun ca de vina este lipsa banilor.

Elevii claselor II-IV, protagonistii spectacolului, incep serbarea. Toate poeziile recitate,
invatate cu greu de copiii care sufera de diverse tipuri de handicap psihic, se adreseaza
aceleiasi mame absente, prezenta doar in sufletul si amintirile lor. Ma gindesc la mama si mi
se umezesc ochii. Ma uit la acesti copii si ma podideste plinsul. "Daca ai o mama, ai si un
izvor / Nu mai esti pe lume simplu calator", cinta copiii. Cind ajung la versurile "Unde-ai
plecat mamico, de unde sa te iau?", multora li se umezesc ochii.

 Betia succesului

Chiar daca in sala nu s-a aflat nici o mama, cei 31 de copii care au participat la serbare au
avut o bucurie. La sfirsitul spectacolului, acestia au fost aplaudati cu frenezie de colegii lor
mai mari, care au fost cu totii prezenti in calitate de spectatori. Ca si cind in locul acestora
si-ar fi vazut propriile mame aplaudind, fetele micilor actori au iradiat de bucurie. Zimbetul
si-a facut loc pe fetele copiilor nevinovati.

 Uitati de lume

Unii dintre ei nu-si vad mama cu lunile. "Sint adusi la inceputul semestrului si mai vin dupa
ei cind se termina scoala. Au fost si citeva cazuri in care nici atunci nu au venit parintii sa ii
ia, decit dupa citeva zile", spune Simona Marian, cadru didactic responsabil cu activitatea
extrascolara. Cu toate ca noua ni s-a parut o cruzime sa-i pui pe niste copii, care nu-si vad
mama cu lunile, sa spuna poezii despre cum ii stringe mama in brate si despre cit de mult ii
iubeste, doamna profesoara pare foarte incintata. "Serbarea a iesit bine. Repetam de 2-3
saptamini. Pentru niste copii cu handicap psihic sever, sau cu intelectul la limita, au invatat
poeziile destul de repede", afirma Simona Marian. Aceasta spune ca toate sarbatorile sint
marcate de serbari scolare si sustine ca, anul trecut, de 8 Martie, au fost prezente si citeva
mamici. De altfel, precizeaza profesoara, copiii isi viziteaza familiile aproape la fiecare
sfirsit de saptamina. Vizitele parintilor, insa, sint cu mult mai rare, asa, cam o data pe luna.

 Si copiii cu debilitate mintala au sentimente

Desi cind era acasa si chiar si acum, cind se vad de doua ori pe luna, mama sa il bate, Stefan
isi iubeste mult mama. Ultima data cind a fost acasa a mincat iarasi bataie. A facut o prostie.
A spart capul unui alt copil, mai mare decit el. "M-a injurat de mama. Am luat o piatra si l-
am lovit", spune Stefan. Cu toate ca isi iubeste si, in felul sau, simte nevoia sa-si protejeze
mama, din cauza batailor primite Stefan spune ca este mai bine in internatul scolii decit
acasa. Se pare ca acolo, acasa, are un singur suflet care il intelege: catelusa Cora. De fapt,
nici macar catelusa nu este a lui, ci a unchiului sau. Ne-a spus despre ea cind l-am intrebat
daca mai are frati.

 O continua speranta

In toata debilitatea lor, copiii de la Scoala Speciala din Rascruci sint plini de intelepciune.
Au fost mihniti, dar nu s-au suparat pe mamele lor ca nu au venit la serbare. Au inteles ca nu
au bani, nu au timp, dar poate ca nu si-au dat seama daca au sau nu interes. Ei stiu un singur
lucru. Isi doresc ca mamele lor sa-i iubeasca, sa-i stringa la piept, asa ca in poeziile recitate.
Fac tot ce le sta in putere ca sa cistige aceasta dragoste. De Ziua Mamei ei au facut felicitari
pentru mamele lor, si, cind se vor intilni, le vor da. Poate ca vor sta la loc de cinste, cum
stateau felicitarile pe care i le faceam eu mamei cind eram in clasele mici, sau poate vor
umple cosul de gunoi. Cine stie? Totusi, acesti copii spera in continuare. Poate la anul va fi
altfel.

 Mincind barabule crude

Dupa serbare, copiii au iesit repede in curte. I-am gasit in spatele scolii, ingramadindu-se sa
scurme o parcela de pamint. "Haideti ca am gasit barabule!" ii strigau si pe altii sa vina. Ne
apropiem. Stind in genunchi, o gramada de copii sapau cu unghiile pamintul. Cu greu,
scoteau la vedere niste bulbi mici, de marimea unei alune. Fara sa-i stearga macar de
pamintul umed, copiii maninca bulbii cruzi, adica asa-zisele barabule. "Is buni" spune unul.
"Is dulci, asa ca sfecla", ne explica altul. "Nu-s cartofi, nu stim ce-s, da-s buni si-i mincam",
ne lamureste un alt copil. "Sint si aici, si mai incolo, sint peste tot", spun ei in cor, ca si cind
ar trebui sa mergem sa cautam si noi. Noi insa, ne cautam de drum.

 In loc de final...

Ne urcam in masina si pornim spre Cluj. "De-atita dor, m-am saturat / De-atita dor, n-am
noaptea somn in pat", se aude de la casetofon. "Manelele sint inspirate din viata", spunea
odata, cineva, intr-o emisiune televizata. In 30 de minute sintem inapoi, departe de durerea
copiilor de la Scoala Speciala din Rascruci. Am ramas totusi cu o lacrima in coltul ochiului
si cu speranta ca, la anul, va fi altfel pentru acesti copii. (Adriana SUCIU)

08.03.2001