Cimbru (Satureja hortensis) -

beneficii şi proprietăţi
 Denumire populară: cimbru, balsami, schinduf, cimbrul ciobanului, iarba cucului, lamaita, lamaioara
 Denumire științifică: Satureja hortensis

Descriere

Cimbrul este un arbust peren cu viaţă lungă, care creşte pe dealurile aride din preajma Mediteranei.
Frunzele mici, verzi-cenuşii, cu marginile curbate în interior, acoperă ramurile subţiri ivite din tulpinile
lemnoase. Din mai până în august apar conuri de flori mici, albe sau rozalii. Gustul cald şi înţepător
şi aroma bogată a frunzelor fac din cimbru un condiment popular pentru o mulţime de preparate
culinare.

Părţile utile ale cimbrului sunt frunzele şi peţiolele florilor, care se recoltează la începutul

sezonului de înflorire şi se usucă cu grijă, ferite de soare.
Cimbrul uscat se foloseşte la prepararea de infuzii, pulberi pentru capsule şi produse farmaceutice
ca siropurile de tuse.
Din ele se poate extrage şi un ulei esenţial, care intră în compoziţia unor creme şi unguente
antiseptice. O plantă înrudită, cimbrul spaniol, este folosită şi ea pentru calităţile antiseptice ale
uleiului esenţial.

Cimbru - Compoziţie

Printre compuşii activi din cimbru se numără: uleiurile volatile (carvacol, linalol, pinen, borneol,
timol), taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile.
Cimbru - Acţiune

Antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant; calmant al tusei, diuretic,
analgezic, tonic capilar, vermifug.

Cimbru - Indicaţii terapeutice

Preparatele pe bază de cimbru sunt indicate în caz de : dispepsii, dischinezii biliare, viermi
intestinali, plagi, reumatism, gută, seboree. De asemenea, planta ajută la tratarea problemelor
digestive precum aerofagia, eructaţia persistentă, flatulenţa, digestia leneşă şi fluxul biliar sărac,
precum şi la calmarea tusei, guturaiului şi astmului.

Studiile au demonstrat că uleiul esenţial de cimbru este antiseptic, de aceea este recomandat
adesea pentru tăieturi minore şi răni, ca şi pentru muşcăturile şi înţepăturile de insecte. Planta este
prescrisă uneori în tratamentul afecţiunilor gingivale.
 

Administrare: 

Frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea şi condimentarea preparatelor culinare,

având şi efect terapeutic (ajutî digestia, stimulează funcţia hepato-biliară, sprijină funcţia
pancreatică)

Infuzia se prepară din 1- 2 linguriţe de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă clocotită care se
lasă la infuzat 5-10 minute, apoi se strecoară şi se consumă 2- 3 căni pe zi. Sub formă de gargară
poate fi administrat în amigdalite, faringite, laringite

Tinctura se prepară din frunze şi inflorescente (culese la soarele amiezii) puse într-o sticlă peste
care se toarnă alcool de 60-70 de grade, se inchide ermetic şi se lasă la macerat timp de 15 zile, se
administrează cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi pentru dischinezii biliare, dispepsii gastro-intestinale,
viermi intestinali, enterocolite, tuse, bronsite