TITULUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND RELAŢIILE DE FAMILIE

1. FAMILIA – FENOMEN SOCIAL vs. INSTITUȚIE JURIDICĂ

Din punct de vedere etimologic, termenul familie provine din latinescul familia,-ae și,
inițial, semnifica totalitatea membrilor unei caste sau ginte1. Ulterior, termenul familie a
evoluat odată cu persepctiva sociologică asupra acestei forme de conviețuire socială și a
primit noi definiții. Astfel, în prezent, familia este definită ca reprezentând ”totalitatea
persoanelor unite prin legături de sânge sau prin alianță” 2; ”formă socială de bază,
realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii
necăsătoriți)”3; ”formă istorică de comunitate umană, grup de oameni legați prin
consangvinitate și înrudire”4.
Familia a fost dintotdeauna și este o formă de relaţii sociale între oameni legaţi între
ei prin rudenie și/sau căsătorie. Din familie fac parte soţii şi copii lor, precum şi, uneori,
alte persoane între care există relaţii de rudenie. Constituie o familie chiar şi soţii singuri,
fără copii sau, după caz, părintele necăsătorit şi copilul/copiii său/săi5.
Noţiunea de familie poate fi, însă, abordată atât din perspectivă sociologică, cât şi
din perspectivă juridică. Relațiile de familie, astfel cum se stabilesc în fapt, formează
obiectul de cercetare al sociologiei familiei, în timp ce relațiile de familie, astfel cum
acestea sunt reglementate de normele juridice, formează, în principal, obiectul dreptului
familiei, ca ramură de drept6.
Definirea familiei comportă dificultăţi determinate, în primul rând, de faptul că ea
constituie obiect de studiu pentru mai multe discipline, iar în al doilea rând, pentru că

GH. GUȚU, Dicționar latin-român, Ed. Științifică, București, 1973, pag.282

2

Micul dicționar academic, Academia Română, ediția a II-a, Editura Univers Eciclopedic,
București 2010
3

Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic,

ediția a II-a revăzută și adăugită, București, 2009
4

F. MARCU, Marele dicționare de neologisme, Editura Saeculum I.O., 2000

5

I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, ediţia a Vl-a, Ed. AII Beck,
Bucureşti, 2001, pag.1; A. PROCOPI Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag.
11 şi urm.; A. CORHAN, Dreptul familiei -Teorie şi practică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
pag. 37 şi urm.
6

M. AVRAM, Drept civil. Familia, ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura hamangiu,
București, 2016, pag. 1

1
legiuitorul este inconsecvent, dând accepţiuni diferite – în diverse acte normative –
noţiunii de "familie"7.
Sociologii definesc familia în mod diferit, fiecare punând accentul pe unul sau mai
multe aspecte privind structura, funcţiile şi caracteristicile familiei.
Din punct de vedere sociologic, familia desemnează grupul de persoane unite prin
căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi
întrajutorare8.
Odată cu evoluția societății și accepțiunea termenului în sens sociologic s-a
modificat. Astfel, familia a fost definită ca fiind ”o formă de comunitate umană, alcătuită
din cel puțin doi indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult
sau mai puțin, latura biologică și/sau cea psiho-socială”9.
Între cei care formează familia există un anumit tip de relaţii, iar natura acestor
relaţii este determinată de aspecte morale, psihologice, fiziologice şi economice, toate
aceste aspecte conferind acestor relații o complexitate aparte pe care nnu o regăsim în
cazul niciunui alt tip de relații sociale.
În esență, perspectiva sociologică asupra familiei vizează ideea de ”comunitate”, de
”conviețuire”, iar situațiile care conduc la apariția, la formarea comunității (căsătoria,
filiația – firească sau adoptivă) nu sunt considerate altceva decât situații de fapt.
Ca orice categorie de relații sociale, însă, relațiile de familie au necesitat
reglementare juridică, pentru ca raporturile dintre membrii familiei să se poată desfășura
într-un climat al respectării drepturilor și obligațiilor fiecăruia și pentru a putea fi păstrată
ordinea socială.
În acest context s-a impus, cu necesitate, definirea familiei din perspectivă juridică,
lucru care nu s-a dovedit ușor și, în lipsa unui text legal care să îi stabilească seminificația,
doctrina românească a consacrat familiei câteva definiții juridice: ”familia este principala
formă de organizare a vieții în comun a oamenilor legați prin căsătorie sau rudenie” 10;
”familia este o realitate juridică generată de reglementările legale privitoare la familie” 11;
”familia este o formă istorică de organizare a vieții în comun, care are la bază uniunea dintre
bărbat și femeie și rudele acestora”12; ”familia desemnează grupul de persoane între care

A. BACACI, C. HAGEANU, V. DUMITRACHE Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999,
pag. 1 și urm.
8

A. STĂNOIU, M. VOINEA, Sociologia familiei Tipografia Universităţii Bucureşti, 1983, pag. 5

şi urm.; M. VOINEA, Sociologia familiei, Universitatea din București, București, 1993, pag.5
și urm.
9

I. MITROFAN, C.CIUPERCĂ, Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familei, Editura

Press Mihaela, București, 1998, pag.17; Alte definiții moderne ale familiei care se înscriu în
acceași sferă de accepțiune pot fi găsite în: B.D. MOLOMAN, Căsătoria civilă și religioasă în
dreptul român, Editura Universul Juridic, București, 2009, pag. 13-18
10

T.R. POPESCU, Dreptul familiei. Tratat, vol. I, Editura Didactică și pedagogică, București,
1965, pag.17; AL. BACACI, V.C. DUMITRACHE și C.C. HAGEANU, Dreptul familiei, ed. A 7-a,
Editura C.H. Beck, București, 2012, pag. 1
11

I. ALBU, Dreptul familiei, Editura Didactică și pedagogică, București, 1975, pag. 7

12

2
există drepturi și obligații care izvorăsc din căsătorie, rudenie, precum și din alte raporturi
asimilate relațiilor de familie”13.
În doctrina franceză s-a considerat că familia este legătura de viață și de moarte, de
viață mai mult decât de moarte, de viață liniștită mai mult decât de cea încărcată de
dramatism. Ciclul unei vieți armonioase se împlinește în familie și în perpetuarea acesteia:
omul se naște într-o familie, fondează o alta, care mai târziu se va dezvolta într-una nouă;
omul moare în familia copiilor săi și, astfel, cercul se închide 14. De asemenea, tot doctrina
franceză afirmă că familiaconstituie, în pofida schimbării moravurilorși a structurilor
familiale, un centru de solidaritate unde afectivitatea, partajarea resurselor și
întrajutorarea se exprimă într-o manieră generală15.
Sub aspect juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există
drepturi şi obligaţii care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţie), precum şi din
alte raporturi asimilate relaţiilor de familie.
Privită astfel, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către normele
legale16.

2. FAMILIA – TIPURI, CARACTERE ŞI FUNCŢII ALE FAMILIEI

2.1. Tipuri de familii

Cercetatorii au constatat ca familiile pot fi analizate din mai multe aspecte și au

alcătuit mai multe criterii după care pot fi analizate, astfel:

a. După numărul partenerilor ce o alcătuiesc:

- familii poligame: sunt familiile formate din mai mulți membri de același sex;
de exemplu bărbatul are mai multe soții (familii poliginice), sau femeia este
soția mai multor bărbați (familii poliandrice);
- familii monogame: se refera la familiile cu câte un singur partener de același
sex. La rândul lor, familiile monogame se pot clasifica în:
o familii extinse: sunt familiile alcătuite dintr-un număr mare de
membrii, pe lângă părinți și copii se mai întâlnește și familia  de origine
a unuia sau altuia dintre părinți, reprezentând, în fond, un

GH. TOMȘA și colectiv, Dicționar de dreptul familiei, Editura Științifică și Eciclopedică,

București, 1984, pag. 86
13

A. IONAȘCU, M. COSTIN, V. URSA, Familia și rolul ei în societatea socialistă, Editura Dacia,

Cluj-Napoca, 1975, pag. 5; I.P. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, ed. A VII-a, Editura All
Beck, București 2002, pag. 2; A. STĂNOIU, M. VOINEA, Sociologia familiei, Editura
Universității din București, 1983, pag. 6 și urm.
14

PH. MALAURIE, H. FULCHIRON, La famille, Defrénois, Paris, 2004

15

F. DEBOVE, R. SALOMON, T. JANVILLE, Droit de la famille, Vuibert, Paris, 2012

16

În legătură cu noţiunea de "familie" în dreptul italian, a se vedea, spre exemplu: G.

BONILINI, Nozioni di diritto di familia, terza edizione aggiornata e riveduta, UTET, 2002,
pag. 1 şi urm.

3
 conglomerat de nuclee conjugale, care se află sub autoritatea celui
mai în vârstă membru al grupului (sunt specifice îndeosebi mediului
rural tradițional);
o familii restrânse: alcătuite din sot, soție și din copiii necăsătoriți ai
acestora (sunt specifice mediului urban).

b. După numărul părinților existenți:

- familii biparentale: în care se regasesc ambii parinti;
- familii monoparentale: familiile în care există doar unul dintre părinți, acest
lucru survine în urma decesului, divorțului sau a liberei alegeri de a deveni
părinte unic.

c. După numărul de copii ce o formează:

- familii fără copii: fie cuplul nu poate avea copii, fie au decis sa nu aibe copii
sau inca nu s-a intamplat acest lucru;
- familii cu un copil;
- familii cu doi sau mai mulți copii.

d. După orientarea sexuală a partenerilor:

- familii heterosexuale: unde partenerii sunt de sex opus (este cea mai întâlnită
formă);
- familii homosexuale: în care cuplul e format din parteneri de același sex.

e. După apartenența culturală a partenerilor:

- familii din aceiași cultura;
- familii mixte: parteneri aparțin unor culturi diferite.

f. După criteriul locuinței:

- familia de rezidența: care se identifică cu menajul și ea reprezintă acel grup de
persoane care alcătuiesc o gospodărie, au același domiciliu și administrează
împreună un buget comun;
- familia de interacțiune: care este formată din membrii aceleiași familii care
însă nu au domiciliul comun și adesea nici aceeași localitate de domiciliu, dar
care păstrează anumite legături concretizate în: schimburi de vizite, ajutoare
financiare etc. Acest tip de familie se întâlnește ca rezultat urmării
partenerului la domicilul acestuia sau a obținerii unui loc de muncă în altă
localitate. 

g. După criteriul exercitării autorității

- familii patriarhale: acele familii în care autoritatea este exercitată de bărbatul
cel mai în vîrstă sau de soț;
- familii matriarhale: autoritatea este exercitată de femeia cea mai în vârstă
sau de soție;
- familia egalitară: puterea și autoritatea familiale sunt exercitate în mod egal
de soț și soție.

Rațiunea cunoașterii de către specialiștii dreptului a tuturor tipologiilor familiale

este aceea de a putea crea norme care să fie cât mai adecvate și mai apropiate de
realitățile sociale.

4
 <
<
2.2. Caracterele familiei

Familia este elementul natural si fundamental al societăţii17.

Prevederile legii noastre fundamentale exprimă această realitate, asigurând
protecţie instituţiei juridice analizate.
Astfel:
- potrivit art.48 alin.1 din Constituţia României: "Familia se întemeiază pe căsătoria
liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea
părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".
- art.48 Alin.3 din Constituţia României prevede: "Copii din afara căsătoriei sunt
egali în faţa legii cu cei din căsătorie". Este garantată astfel libertatea căsătoriei
liber consimţite, dreptul la căsătorie revenind bărbatului şi femeii începând de la
vârsta nubilă18. Totodată, este consacrată obligaţia constituţională a părinţilor de
a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, atât a celor rezultaţi din
căsătorie, cât şi a celor din afara căsătoriei, dându-se eficienţă şi principiul
egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fără vreo discriminare;
- conform art.49 alin.1 din Constituţia României: "Copii şi tinerii se bucură de un
regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor". Acest
potenţial uman – copii şi tinerii – are dreptul la o protecţie şi asistenţă aparte.
Acestui drept îi corespunde obligaţia corelativă a statului de a asigura copiilor şi
tinerilor condiţiile necesare dezvoltării lor armonioase;
- art.50 teza I din Constituţia României, prevede că: "Persoanele cu handicap se
bucură de protecţie specială". Dreptul persoanelor cu handicap la un regim
special de protecţie este fundamentat pe caracterul social al statului, prevăzut
de art.1 alin.3 din Constituţie;

- potrivit art.29 alin.6 din Constituţia României: "Părinţii sau tutorii au dreptul de a
asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere
le revine". În mod firesc, creşterea şi educaţia copiilor în familie se fac în
concordanţă cu ideile şi concepţiile părinţilor, filiaţia fiind, prin ea însăşi, şi o
relaţie spirituală, părinţii purtând răspunderea morală, socială şi, deseori, juridică
pentru faptele şi actele, precum şi pentru atitudinile copiilor minori. Textul
constituţional reprodus mai sus exprimă aceste corelaţii. Reglementările
enunţate anterior pun în evidenţă însuşirile fundamentale ale familiei, în dreptul
român actual.

17

A se vedea art.10 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi

culturale, adoptat de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966, ratificat
de România prin Decretul nr.212/1974, publicat în B.Of. nr.146/20 noiembrie 1974. J.J.
Rousseau era de părere că familia este "cea mai veche dintre toate societăţile şi singura
naturală.
18

Adjectivul "nubil" se referă la persoana care a atins vârsta la care se poate căsători.

5
 2.3. Funcţiile familiei

a. Funcţia biologică (demografică)

Cu drept cuvânt s-a susţinut că, sub un anume aspect, familia este o realitate
biologică, prin uniunea dintre un bărbat şi o femeie, precum şi prin procreaţie19.
Această funcţie asigură reproducerea populaţiei, care este una dintre cele mai
importante condiţii de existenţă ale societăţii.
Funcţia biologică a familiei poate fi influenţată, într-o anumită măsură, de către
societate, prin intermediul mijloacelor juridice. Astfel unele ţări promovează o politică de
stimulare a natalităţii, în vreme ce altele se preocupă de frânarea sporului de populaţie.

b. Funcţia economică

Această funcţie îşi găseşte expresia în ducerea în comun a gospodăriei casnice,

comunitatea de bunuri a soţilor şi în ajutorul acordat membrilor familiei aflaţi în nevoie din
cauza incapacităţii de a munci20.
Ea se exprimă şi în caracterul de unitate de producţie pe care îl are familia (de ex:
familia din mediul rural, cea a meşteşugarilor, familia întreprinzătorilor economici etc).
Această funcţie este influenţată de gradul de dezvoltare economică a societăţii.
c. Funcţia educativă

În toate timpurile familia a avut un rol important în educaţia copiilor.

Punctul de plecare în opera de educare a copilului se află în familie. În cadrul
acesteia, copilul dobândeşte noţiuni ale instrucţiei şi educaţiei care au o înrâurire
deosebită asupra formării caracterului şi personalităţii sale.
Viata de familie, atmosfera familială si relaţiile dintre membrii familiei au o influenţă
directă şi hotărâtoare asupra formării copilului, astfel că familia determină personalitatea
copilului. Părinţii apar în faţa copilului ca oameni a căror autoritate şi prestigiu, în cele mai
diferite domenii, sunt în afară de orice îndoială. Copii urmăresc cu atenţie viaţa părinţilor,
acţiunile lor, îşi însuşesc vorbele lor şi pe baza acestora îşi formează atitudinile. Tocmai de
aceea părinţii trebuie să constituie un exemplu de conduită pentru copii, având o
responsabilitate majoră în procesul educativ.
Educaţia copiilor interesează, în cel mai înalt grad, şi statul, care stabileşte norme
juridice menite a răspunde acestui comandament social. Astfel, conform art.261 C.civ.:
"părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor
minori".
De asemenea, art.8 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului prevede dreptul şi îndatorirea părinţilor de a îngriji, creşte şi educa
minorul. Reglementări speciale stabilesc atribuţii organelor de stat, în vederea asigurării
derulării corespunzătoare a procesului educativ în familie.

19

I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag. 4-5

20

I. ALBU, Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, pag. 7

6
 2.4. Noțiunea de familie în sens juridic

Abundența reglementărilor care fac referire în mod direct sau indirect la noțiunea
de familie determină necesitatea unei sistematizări a direcțiilor în care operează aceste
reglementări pentru a putea delimita sfera de reglementare a dreptului familiei în raport
de celelalte discipline juridice.
În sens restrâns, dreptul familiei aparține ramurii de drept civil, astfel că legea cadru
care reglementează relațiile de familie este Codul civil, adoptat prin Legea nr.287/2009 21,
intrată în vigoare la data de 1 octombrie 2011. Totodată, prin Legea nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a Codului civil22 a fost abrogat expres Codul familiei23.
Atât la nivel intern (Constituția României – art.26 alin.1 24 și art.4825), cât și la nivel
internațional (Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,
ratificată de România prin Legea nr.30/1994 26 – art.827 și art.1228; Declarația universală a

21

Publicată în M.Of. nr.505/15.07.2011

22

Publicată în M.Of. nr.409/10.06.2011

23

Legea nr.4/1953 intrată în vigoare la 1 februarie 1954

24

Art.26 alin.1 din Constituția României prevede că autoritățilepublice respectă și ocrotesc

viața intimă, familială și privată
25

Art.48 din Constituția României: (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită
între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura
creșterea, educația și instruirea copiilor. (2) Condițiile de încheiere, de desfacere, de
nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai
după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din
căsătorie.
26

Publicată în M.Of. nr.135/31.05.1994

27

Art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale -

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie: (1) Orice persoană are dreptul la
respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. (2)
Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în
măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o
măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a
ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a
drepturilor şi a libertăţilor altora.
28

Art.12 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale -

Dreptul la căsătorie: Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul
de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează
exercitarea acestui drept.

7
drepturilor omului – art. 1629) consacră dreptul fundamental al cetățenilor la viață de
familiei și la ocrotirea acesteia.
Aceste texte legale consacră, de fapt, două drepturi dreptul la căsătorie și dreptul de
a întemeia o familie, care, deși sunt în strânsă legătură, nu sunt intercondiționate. Astfel,
este posibil ca familia să fie întemeiată pe simple legături de fapt între două persoane care
aduc pe lume un copil, sau, în egală măsură, întemeierea unei familii se poate realiza prin
adoptarea unui copil de către o persoană necăsătorită30.
Deși în cadrul Codului civil – care reprezintă legea cadru în materia relațiilor de
familie – nu întâlnim o definiție propriu-zisă a familiei, în diferite alte materii legiuitorul a
prevăzut expres sensuri speciale ale noțiunii de familie:

- Art.17 din Legea locuinței nr.114/1996, republicată31 - Prin familie, în sensul

prezentei legi, se înţelege soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi
gospodăresc împreună.

- Art.5 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie,
republicată32 - În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege: a)
ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și
persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii; b) soțul/soția și/sau fostul
soț/fosta soție; frații părinții și copiii din alte relații ai soțului/soției sau ai fostului
soț/fostei soții; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre
soți sau dintre părinți și copii, actuali sau foști parteneri, indiferent dacă acesteau
au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții și descendenții
partenerei/partenerului, precum și frații și surorile acestora; d) tutorele sau altă
persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală
psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic, cu excepția celor care
îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

- Art.4 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,

republicată33 - În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au

29

Art.16 din Declarația universală a drepturilor omului: (1) Cu începere de la împlinirea

vârstei legale, barbatul și femeia, fără nicio restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau
religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la
contractarea casatoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. (2) Căsătoria nu poate fi
încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. (3) Familia constituie
elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății
și a statului.
30

C. BÎRSAN, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol.I,

Drepturi și libertăți, Ed. All Beck, București, 2005, pag.856-857
31

M.Of. nr.393/31.12.1997
32

M.Of. nr.205/24.03.2014
33

M.Of. nr.159/05.03.2014

8
 următoarele semnificații: (...) b) familie – părinții și copiii acestora; c) familie
extinsă – rudele copilului până la gradul IV inclusiv; d) familie substitutivă –
persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, inclusiv afinii până la
gradul IV și asistenții maternali care asigură creșterea și îngrijirea copilului, în
condițiile legii.

- Art. 2 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei,
republicată34 - (1) Beneficiază de alocaţia prevăzută la art. 1 familia formată din
soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună,
denumită în continuare familie. (2) Beneficiază de alocaţie şi familia formată din
persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună
cu aceasta, denumită în continuare familie monoparentală. (3) Se consideră
familie în înţelesul prevederilor alin. (1) şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii
lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta
se consemnează în ancheta socială.

- Art.177 din Codul penal – Prin membru de familie se înțelege: a) ascendenții și

descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin
adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul; c) persoanele care au stabilit relații
asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care
coviețuiesc.

- Art.8 alin.4 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată - Prin familie se
înțelege soții și copiii necăsătoriți, dacă gospodăresc împreună cu părinții lor.

- Art.2 alin.1-3 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările
și completările ulterioare – (1) În înțelesul prezentei legi, termenul de familie
desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți aflați în
întreținerea acestora , care locuiesc și gospodăresc împreună. (2) Se consideră
familie și persoana care locuiește și gospodărește împreună cu copiii aflați în
întreținerea sa și se află într-una din următoarele situații: a) este necăsătorită; b)
este văduvă; c) este divorțată; d) al cărei soț/soție este declarat/declarată
dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; e) nu a împlinit vârsta de 18 ani
și se află într-una dintre situațiile prevăzute la lit a)-d). (3) Se consideră familie și
frații fără copii, care gospodăresc împreună și nu au domiciliul sau reședința
comună cu părinții.

Luând în considerare atât perspectiva sociologică, dar și pe cea juridică asupra

familiei, putem defini familia ca fiind elementul natural și fundamental al societății,
generat de actul juridic al căsătoriei, încheiat în condițiile legii, între un bărbat și o femeie,
alcătuită din soți, copiii lor și din alte persoane prevăzute expres de lege, ale căror
raporturi patrimoniale și nepatrimoniale sunt reglementate juridic și guvernate de
principiul solidarității35.

34

M.Of. nr.785/22.11.2012
35

T. BODOAȘCĂ, Dreptul familiei, ediția a III-a revăzută și adăugită conform noului Cod Civil,

9
 2.5. Uniunea consensuală (conclubinajul)

Uniunea consensuală, sau concubinajul, reprezintă starea de fapt în care se află un

bărbat și o femeie care conviețuiesc și gospodăresc împreună, o perioadă relativ
îndelungată de timp, fără a fi căsătoriți (între ei sau fiecare cu altă persoană) și între care
se stabilesc raporturi nepatrimoniale și patrimoniale asemănătoare celor dintre soți,
caracterizate prin notorietate și stabilitate36.
În legislația franceză concubinajul este definit ca fiind ”o uniune de fapt caracterizată
prin viața în comun, prezentând caracter de stabilitate și continuitate între două persoane
de sex diferit sau de același sex, care formează un cuplu”37.
Deși în sistemul de drept românesc este unanim recunoscut că uniunea consensuală
nu este o legătură juridică, ci una de fapt, există texte legale care conferă concubinajului
diverse consecințe juridice:
- Art.426 alin.1 din Codul civil - Paternitatea se prezumă dacă se dovedește că
pretinsul tată a convețuit cu mama în timpul legal al concepțiunii copilului.

- Art.5 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie,
republicată38 - În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege: (...) c)
persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre
părinți și copii, actuali sau foști parteneri, indiferent dacă acesteau au locuit sau
nu cu agresorul, ascendenții și descendenții partenerei/partenerului, precum și
frații și surorile acestora.

- Art.2 alin.4 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările
și completările ulterioare39 – În sensul alin. 1 se asimilează termenului de familie
bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, aflați în
întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună.

- Art.6 alin.2 lit.c) din Legea nr.273/2004 privind procedura adopției, republicată 40 -
O nouă adopție poate fi încuviințatăatunci când: (...) c) copilul adoptat are un
singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relație stabilă și conviețuiește
cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la

Editura Universul Juridic, București, 2015, pag. 12

36

A se vedea și T. BODOAȘCĂ, op.cit, pag. 41

37

Art.515-8 Codul civil francez, introdus prin Legea nr.99-994 din 15 noiembrie 1999, cu
privire la pactul civil de solidaritate – citată de M.TOMESCU în Dreptul familiei. Protecția
copilului, Editura ALL BECK, București, 2005, pag. 121, în D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU,
Dreptul familiei, ediția a 2-a, Editura Universul Juridic, București, 2012, pag. 35
38

M.Of. nr.205/24.03.2014
39

M.Of. nr.401/20.07.2001
40

M.Of. nr.739/23.09.2016

10
 gradul al patrulea și declară prin act autentic notarial că noul adoptator a
participat direct și nemijlocit la creșterea ți îngrijirea copilului pentru o perioadă
neîntreruptă de cel puțin 5 ani.

Având în vedere că uniunea consensuală este o stare de fapt care nu beneficiază de

reglementare legală, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, pentru existența sa
nefiind necesară îndeplinirea altor condiții.

CAPITOLUL II
NOŢIUNEA, OBIECTUL, PRINCIPIILE GENERALE ȘI IZVOARELE
DREPTULUI FAMILIEI

1. NOŢIUNEA DREPTULUI FAMILIEI

În teoria generală a dreptului se arată că științele juridice de ramură studiază

fenomene particulare juridice, sunt alcătuite dintr-un grup de norme, organic legate și
care reglementează o anumită categorie de relații sociale, pe baza acelorași metode și în
temeiul unor principii comune.
Pornind de la această premiză, se poate afirma că dreptul familiei este ramura de
drept care cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile
personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate
de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi
familiei41.
În sistemul nostru de drept, dreptul familiei nu a apărut dintr-o dată, prin punerea în
aplicare a Codului familiei. Dimpotrivă, apariţia sa a fost marcată de o serie de acte
normative, care, în succesiunea lor, au evidenţiat desprinderea dreptului familiei din
dreptul civil. Începutul acestei dezvoltări îl constituie Constituţia din 1948, care cuprindea
prevederi şi în domeniul relaţiilor de familie, în special cea privitoare la egalitatea dintre
bărbat şi femeie. Constituţia din 1952 a dat posibilitatea consacrării dreptului familiei ca
41

I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag. 6

11
ramură de drept de sine stătătoare. Dispoziţii privind dreptul familiei sunt cuprinse şi în
Constituţia din 1991, revizuită, după cum se regăseau şi în Constituţia din 1965, republicată
în 1986.
De asemenea, în doctrină se arată că, în prezent, faptul că raporturile juridice de
familie sunt reglementate de Codul civil nu poate conduce la negarea existenței dreptului
familiei ca ramură de drept de sine stătătoare, un argument în acest sens fiind și faptul că
există și ramuri de drept care nu beneficiază de un cod propriu și a căror existență este
unanim recunoscută (de ex: dreptul administrativ, dreptul internațional privat, dreptul
mediului etc).

2. OBIECTUL DREPTULUI FAMILIEI

Obiectul de reglementare al dreptului familiei îl constituie raporturile de familie.

Aceste raporturi se împart în următoarele categorii:

a) Raporturile de căsătorie
Consolidarea familiei impune reglementarea unor aspecte cu privire la căsătorie,
cum ar fi: încheierea căsătoriei; raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi; încetarea,
constatarea nulităţii sau anularea ori, după caz, desfacerea căsătoriei.

b) Raporturi de rudenie
În sfera raporturilor de rudenie42 dreptul familiei reglementează, în primul rând,
raporturile dintre părinţi şi copii. Avem în vedere modul de stabilire a filiaţiei (faţă de
mamă şi faţă de tată), raporturile personale dintre părinţi şi copii, obligaţia reciprocă de
întreţinere, protecţia şi promovarea drepturilor copilului etc. În al doilea rând, în cadrul
raporturilor examinate sunt incluse raporturile dintre rude în linie dreaptă şi, respectiv,
raporturile dintre rude în linie colaterală, numai până la un anumit grad.

c) Raporturi de adopţie
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între
adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele
adoptatorului43.
Efectele adopţiei diferă după cum este vorba de adopţia cu efecte restrânse sau
adopţia cu efecte depline.
În prezent este reglementată doar adopţia cu efecte depline.

d) Raporturi asimilate de lege cu raporturile de familie44

Referitor la această "asimilare" aparţin dreptului familiei:

42

Prin "rudenie" se înţelege legătura dintre mai multe persoane care descind unele din
altele, sau care, fără a descinde unele din altele, au un ascendent comun. În primul caz,
rudenia este în linie directă, iar în cel de al doilea caz, rudenia este în linie colaterală.
43

Art.1 din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei, republicată în M.Of.

nr.739/23.09.2016
44

I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag. 6-7

12
 - unele raporturi rezultând din luarea unei măsuri de protecţie specială a
copilului lipsit de ocrotirea părinţilor săi;
- unele raporturi dintre un soţ şi copii celuilalt soţ;
- unele raporturi dintre moştenitorii unei persoane care a fost obligată la
întreţinerea unui minor sau care i-a prestat întreţinere fără a avea obligaţia
legală şi minorul îndreptăţit la întreţinere;
- unele relaţii dintre foştii soţi.
Se impune sublinierea că, nu toate raporturile dintre membrii familiei formează
obiectul dreptului familiei, ci numai acelea care se nasc din căsătorie, rudenie, adopţie sau
cele asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu acestea. De exemplu, raporturile de
natură succesorală dintre membrii familiei nu sunt reglementate de dreptul familiei.
Raporturile de familie pot fi personale nepatrimoniale – care sunt precumpănitoare
– şi raporturi patrimoniale.

3. PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI

Principiile generale ale dreptului familiei rezultă din analiza dispoziţiilor care
reglementează relaţiile de familie45.
Cunoaşterea lor permite stabilirea soluţiei în acele materii în care legislaţia nu este
suficient de clară ori contradictorie, sau atunci când nu conţine nicio reglementare,
precum şi determinarea măsurii în care dreptul familiei se completează cu dreptul comun.
Considerăm că sunt principii generale ale dreptului familiei următoarele:

a) Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei

Potrivit art.258 alin.2 Cod civil, Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a
statului. De asemenea, alin.3 al aceluiași articol prevede că Statul este obligat să sprijine,
prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și
consolidarea familiei.
Ocrotirea căsătoriei și a familiei nu este realizată doar prin intermediul Codului civil,
ci printr-o multitudinea de alte reglementări care aparțin și altor ramuri de drept.
Pentru ocrotirea căsătoriei și a familiei au fost adoptate o serie de reglementări ce
vizează stabilirea concretă a condițiilor de fond și de formă pentru încheierea valabilă a
căsătoriei, impunerea prin lege a egalității dintre soți, stabilirea prin lege a obligației la
întreținere între persoane strict deter,minate și pe baza unor criterii riguros stabilite etc.
Acest principiu este reflectat și în acte internaționale de mare importanță, cum ar fi
Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.16 alin.3) sau Pactul internațional cu privire
la drepturile civile și politice (art.23 pct.1) 46.

b) Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi

45

I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag. 8-10; E. FLORIAN "Dreptul familiei", Ed. Limes,
Cluj-Napoca, 2003, pag. 17-20.
46

Atât art.16 alin.3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și art.23 pct.1 din
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevăd că familia constituie
elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății
și a statului.

13
 Constituția României prevede în art.48 alin.1 că familia se întemeiază pe căsătoria
liber consimțită între soți. De asemenea, Codul civil prevede, în art.258 alin.1, că familia se
întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, iar în art.259 se defineşte căsătoria ca
fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Acest principiu se mai regăsește,
totdată, și în art.271 Cod civil care prevede: ”căsătoria se încheie între bărbat și femeie
prin consimțământul personal și liber al acestora”.
Căsătoria liber consimţită este proclamată ca principiu şi în actele internaţionale
privind drepturile omului, respectiv: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.16
alin.2); Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art.23 pct.3); Pactul
internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (art.10 pct.1 texă
finală); Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi
înregistrarea căsătoriilor ş.a.

c) Principiul monogamiei
Fundamentul acestui principiu îl constituie sentimentul dragostei, care trebuie să
stea la baza căsătoriei; acesta este incompatibil cu existenţa altei căsătorii. În egală
măsură, eixstă și rațiuni care sunt legate de tradiția creștină a familiei române, dar și de
importante comandamente de ordin social, moral și juridic.
În vederea garantării respectării acestui principiu, art.273 din Codul civil prevede că
"este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.", iar
nerespectarea acestui principiu este sancţionată cu nulitatea absolută a celei de a doua
căsătorii, potrivit art.293 alin.1 Cod civil.
Mai mult decât atât, bigamia este sancționată ca infracțiune, iar potrivit art.376
alin.1 Cod penal, încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care este deja căsătorită
se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă 47. De asemenea, este
pedepsită și persoana necăsătoriă care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o știe
căsătorită, sancțiunea prevăcută de Codul penal fiind închisoarea de la o lună la un an sau
amendă.

d) Principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii între soţi

Acest principiu depăşeşte limitele relaţiilor de familie, pentru a se aplica în întregul
domeniu al relaţiilor sociale48. Este un principiu constituțional prevăzut ca atare de art.16
(egalitatea în drepturi) și art. 48 alin.1, teza II-a (familia) din legea fundamentală.
Codul civil se referă la egalitatea femeii cu bărbatul şi statuează fără putinţă de
tăgadă acest principiu în ceea ce priveşte relaţiile personale dintre soţi prin mai multe
texte din cuprinsul său: art.258 alin.1 „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită

47

La polul opus față de monogamie se află poligamia și poliandria. Poligamia constă în

dreptul bărbatului de a se căsători cu mai multe femei, iar poliandria reprezintă dreptul
femeii de a se căsători cu mai mulți bărbați. După unele statistici, din cele 554 de societăți
umane existente în lume la ora actuală, doar 155 au la bază principiul monogamiei,
reprezentând, deci doar 35%. Pentru mai multe detalii despre răspândirea poligamiei și
poliandriei pe glob, a se vedea T. BODOAȘCĂ, op.cit, pag. 28
48

I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU - op. cit., pag. 9, D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit.,
pag. 11

14
între soţi, pe egalitatea acestora...”; art.308 ”Soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce
privește căsătoria” etc.
De asemenea, şi în cadrul relaţiilor patrimoniale dintre soţi, Codul civil arată în cadrul
art. 332 alin.2 că prin convenţia matrimonială nu se poate aduce atingere egalităţii dintre
soţi.
Egalitatea femeii cu bărbatul în relațiile de familie este prevăzută şi în unele acte
internaţionale, cum ar fi: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.1, art.7 49); Pactul
internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (art.23 pct.4 teza I50);
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art.351); Convenția europeană a
drepturilor omului (art.1452); Convenția ONU asupra eliminării tuturor formelor de
discriminare față de femei ş.a.
Conținutul acestui principiu este reprezentat de ideea de egalitate a soților în sensul
de egalitate juridică, nu de egalitate a prestațiilor. Fiind vorba de egalitate a soților la
momentul, în timpul și la desfacerea căsătoriei, egalitatea juridică a soților se traduce prin
faptul că niciunul dintre soți nu își poate impune voința asupra celuilalt, deoarece
raporturile dintre soți nu sunt raporturi de subordonare. De altfel, art.308 C.civ., citat
anterior, statuează clar faptul că soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce este legat
de căsătoria lor53.

e) Principiul dreptului şi îndatoririi părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi

instruirea copiilor
Acest principiu, consacrat de art.48 alin.1 din Constituţie, care prevede că familia se
întemeiază, printre altele, "pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea,
educaţia şi instruirea copiilor" se regăsește, ușor modificat, și în Codul civil care în art.258

49

A se vedea Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Art.1 – ”Toate fiinţele umane se

nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”; art.7 – ”Toţi oamenii sînt egali în faţa legii şi
au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o
protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi împotriva
oricărei provocări la o asemenea discriminare”
50

Art.23 pct.4 teza I din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale - ”Statele părţi la prezentul Pact vor lua măsurile potrivite pentru a asigura
egalitatea în drepturi şi răspunderi a soţilor în privinţa căsătoriei, în timpul căsătoriei şi
atunci când ea se desface (...)”.
51

Art.3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice – ”Statele părţi la
prezentul Pact se angajează să asigure dreptul egal pe care îl au bărbatul şi femeia de a
beneficia de toate drepturile economice, sociale şi culturale care sunt enumerate în
prezentul Pact”.
52

Art.14 – Interzicerea discriminării din Declarația universală a drepturilor omului –

”Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie
asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate
naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.
53

A se vedea și T. BODOAȘCĂ, op.cit, pag. 30

15
alin.1 prevede ”(...) dreptul și îndatorirea părinților de a sigura creșterea și educarea copiilor
lor”.
Art.258 alin.1 din Codul civil se completează – în aplicarea acestui principiu – și cu
prevederile art.261 care reglementează îndatorirea părinţilor de creştere şi educare a
copiilor lor minori.
Mai mult decât atât, prin prevederile art.487, Codul civil detaliază conținutul
autorității părintești, arătând că ”părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul,
îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura
şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor
copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării
corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia”. Totodată, ca îndatorire
specifică, potrivit art.488 Cod civil, părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții
care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod
armonios.

f) Principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului

În sistemul de drept românesc, art.263 alin.5 definește noțiunea de copil și prevede
că: ” în sensul prevederilor legale privind protecţia copilului, prin copil se înţelege persoana
care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu,
potrivit legii.”
Importanța acestui principiu depășește granițele naționale și a fost subliniată la nivel
internațional prin cuprinderea sa într-o multitudine de acte internaționale cu caracter
general: Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (art.24 54); Pactul
internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (art.10 pct.3 55);
Convenția ONU din 1989 cu privire la drepturile copilului (art.3 pct.1) 56
În cuprinsul Codului civil există o multitudine de dispoziţii care promovează şi
garantează interesul superior al copilului în diferite domenii din sfera relațiilor de familie.

54

Art.24 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede: ”1. Orice
copil, fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine
naţională sau socială, avere sau naştere, are dreptul din partea familiei sale, a societăţii şi a
statului la măsurile de ocrotire pe care le cere condiţia de minor. 2. Orice copil trebuie să fie
înregistrat imediat după naştere şi să aibă un nume. 3. Orice copil are dreptul de a dobândi o
cetăţenie”.
55

Art.10 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și

culturale prevede: ”Măsuri speciale de ocrotire şi de asistenţă trebuie luate în favoarea
tuturor copiilor şi adolescenţilor, fără nici o discriminare din motive de filiaţiune sau din alte
motive. Copiii şi adolescenţii trebuie ocrotiţi împotriva exploatării economice şi sociale.
Folosirea lor la lucrări de natură a le dăuna moralităţii sau sănătăţii, de a le pune viaţa în
primejdie sau de a dăuna dezvoltării lor normale trebuie sancţionată prin lege. Statele
trebuie, de asemenea, să stabilească limite de vârstă sub care folosirea muncii salariate a
copiilor va fi interzisă şi sancţionată prin lege.”
56

Convenția ONU din 1989 cu privire la drepturile copilului a fost ratificată de România prin
Legea nr.18/1990; art.3 pct.1 prevede că: ”în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse
de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești,
autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.”

16
Astfel, art.263 alin.1-4 ptrevăd: ”(1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei,
trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. (2)Pentru rezolvarea
cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate
îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor
pe cale amiabilă. (3)Procedurile referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să
garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor referitoare la copii pot fi aduse la cunoştinţa
autorităţilor şi că acestea ţin cont de ele în hotărârile pe care le iau. (4)Procedurile privitoare
la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al
copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate.”
Alte prevederi din cuprinsul Codului civil care reglementează principiul interesului
superior al copilului se regăsesc în art.452 care proclamă acest principiu, ca fiind aplicabil
în materia încuviinţării adopţiei. De asemenea, art. 454 Cod civil statuează că instanţa de
tutelă va încuviinţa adopţia doar dacă aceasta se dovedeşte că este în interesul superior
copilului. Rămânând tot în sfera adopţiei, regăsim art. 456 care prevede că adopţia
fraţilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă
acest lucru este în interesul lor.
De asemenea, la nivel național, întru respectarea dispozițiilor Convenției ONU din
1989 cu privire la drepturile copilului, art.2 alin.1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului 57 prevede că ”prezenta lege, orice alte reglementări
adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act
juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate
principiului interesului superior al copilului.”
Totodată, art.6 lit.a) din Legea nr.272/2004 instituie prioritatea principiului
interesului superior al copilului în ceea ce priveşte drepturile sale.
Acest principiu are un câmp de aplicare extins, care vizează reglementări în
domeniul drepturilor copilului, acte juridice încheiate sau emise în această materie,
drepturi şi obligaţii ce revin persoanelor care se ocupă de copil, demersurile şi deciziile
referitoare la copii întreprinse de autorităţi publice sau organisme private autorizate.
Ocrotirea interesului superior al copilului nu înseamnă desconsiderarea intereselor
părinţilor, ci doar prioritizarea acestora.

g) Principiul egalităţii în drepturi a copiilor

În conformitate cu dispoziţiile art.48 alin.3 din Constituţie, republicată: "Copiii din
afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie".
Completând textul constituțional, art.260 din Codul civil prevede: "Copiii din afara
căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi ".
Tot astfel, art.448 din acelaşi cod dispune: "Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie
a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie
ca şi aceea a unui copil din căsătorie".
În considerarea, aplicarea și asigurarea respectării acestui principiu, România a
aderat la Convenția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara
căsătoriei, adoptată la Strassbourg la 15.10.197558.

57

Publicată în M.Of. nr.557/23.06.2004

58

România a aderat la Convenția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în

afara căsătoriei prin Legea nr.101/1992, publicată în M.Of. nr.243/30.09.1992

17
 h) Principiul ocrotirii intereselor mamei şi copilului
Ocrotirea intereselor mamei şi copilului se realizează şi în cadrul măsurilor dispuse
prin alte norme juridice, cu deosebire cele din dreptul muncii, cele privind acordarea
asistenţei medicale şi a medicamentelor, precum şi normele privind organizarea şi
funcţionarea creşelor, grădiniţelor şi căminelor de copii.
Acest principiu se regăsește și în Pactul internațional cu privire la drepturile
economice, sociale și culturale (art.10 pct.259).

i) Principiul protecţiei copiilor şi a tinerilor60

Potrivit art.49 alin.1 din Constituţie: "Copii şi tinerii se bucură de un regim special de
protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor".
Astfel, statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav
sau cu handicap. De asemenea, prin diverse reglementări sunt stabilite alte forme de
protecţie socială a copiilor şi a tinerilor61.
În realizarea aceluiaşi scop, legea fundamentală interzice exploatarea minorilor,
folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în
primejdie viaţa ori dezvoltarea normală62, după cum este interzisă şi angajarea ca salariaţi
a minorilor sub vârsta de 15 ani63.
Necesitatea ocrotirii copilului este subliniată în mod deosebit în: Convenţia cu privire
la drepturile copilului; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Pactul internaţional
privind drepturile civile şi politice ș.a.

j) Principiul acordării sprijinului moral şi material de către membrii familiei

Dintodeauna s-a considerat că între membrii unei familii există o comunitate de
interese materiale și spirituale deoarece relațiile de familie se bazează pe prietenie și
afecțiune reciprocă. Tocmai de aceea principiul sprijinului moral este prevăzut de Codul
civil cu referire expresă la soţi. Astfel, art.309 alin.1 prevede că "soţii îşi datorează reciproc
respect, fidelitate şi sprijin moral", iar art.325 alin.1 prevede că ”soții sunt obligați să își
acorde sprijin material reciproc”. În ce privește relațiile dintre părinți și copii, Codul civil
prevede în art. 261 că ”părinții sunt cei care au, în primul rând îndatorirea de creștere și
educare a copiilor lor minori”. Relevante în aplicarea acestui principiu sunt și dispozițiile
din Codul civil referitoare la autoritatea părintească (art.483 și urm.), precum și cele prin
care este reglementată instituția obligației de întreținere *art.513 și urm.)

59

Art.10 pct.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și

culturale prevede: ”O ocrotire specială trebuie acordată mamelor, într-o perioadă de timp
rezonabilă, înainte şi după naşterea copiilor. Mamele salariate trebuie să beneficieze, în
decursul acestei perioade, de un concediu plătit sau de un concediu beneficiind de alocaţii de
securitate socială adecvate.”
60

D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit., pag. 14

61

Cu titlu exemplificativ, menţionăm Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea

drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare
62

Art.49 alin.3 din Constituţie

63

Art.49 alin.4 din Constituţie

18
 Ca regulă, suportul moral şi material este oferit în mod voluntar. Cu titlu de
excepţie, componenta materială poate fi obţinută, la nevoie, pe cale judiciară64.

4. IZVOARELE DREPTULUI FAMILIEI65

Prin izvoarele dreptului familiei se desemnează forma exterioară pe care o îmbracă

normele juridice în materie, respectiv sursa în care sunt formulate.
Majoritatea normelor dreptului familiei se găsesc în Codul civil, însă dispoziţii ale
dreptului familiei există şi în alte acte normative, cum ar fi:
- Codul de procedură civilă66;
- Codul penal67;
- Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă68;
- Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului69;
- Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei70
- Legea nr.274/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului
Român pentru Adopții71 ş.a.
În afara izvoarelor interne menţionate cu titlu exemplificativ mai sus, există şi
izvoare internaţionale, precum:
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului72;
- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice73;
- Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale74;

64

A se vedea și D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit., pag. 12

65

D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit., pag. 15-17

66

Legea nr.134/2010 - Codul de procedură civilă, publicată în M.Of. nr.485/15.07.2010, Partea

I, cu modificările și completările ulterioare – a se vedea art.9134 și urm.
67

Legea nr.286/2009 – Codul penal, publicată în M.Of., Partea I, nr. 510/24.07.2009, cu

modificările și completările ulterioare – a se vedea art.177, art.199-202, art.211, art.220,
art.376-380
68

Republicată în M.Of. nr.339/18.05.2012, cu modificările şi completările ulterioare

69

Republicată în M.Of. nr.159/05.03.2014, cu modificările şi completările ulterioare

70

Republicată în M.Of. nr.739/23.09.2016, cu modificările şi completările ulterioare

71

Republicată în M.Of. nr.108/17.02.2010, cu modificările și completările ulterioare

72

Adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 217 A (III)
din 10.12.1948
73

Adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16.12.1966, ratificat de România prin

Decretul nr.212/1974, publicat în B.Of. nr.146/20.11.1974
74

19
 - Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale75;
- Convenţia cu privire la drepturile copilului 76 și Protocolul facultativ la
Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,
prostituţia copiilor şi pornografia infantilă77;
- Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate78;
- Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii79;
- Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara
căsătoriei80;
- Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru
căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor81;
- Convenţia europeană în materia adopţiei de copii82;
- Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei
internaţionale83;

Adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16.12.1966, ratificat de România prin

Decretul nr.212/1974, publicat în B.Of. nr.146/20.11.1974.
75

Adoptată la Roma în 4.11.1950, amendată prin Protocoalele nr.3,5 şi 8 şi completată prin

Protocolul nr.2. România a ratificat această convenţie şi protocoalele adiţionale prin
Legea nr.30/1994, publicată în M.Of. nr.135/31.05.1994
76

Adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20.11.1989, ratificată de România

prin Legea nr.18/1990, publicată în M.Of. nr.109/28.09.1990, republicată în M.Of.
nr.314/13.06.2001
77

Semnat la New York la 6.09.2000, ratificat de România prin Legea nr.470/2001, publicată
în M.Of. nr.601/25.09.2001
78

Încheiată la New York la 20.06.1956. La această convenţie România a aderat prin Legea
nr.26/1991, publicată în M.Of. nr.54/19.03.1991
79

Încheiată Haga la 25.10.1980. România a aderat la această Convenţie prin Legea

nr.100/1992, publicată în M.Of. nr.243/30.09.1992. A se vedea şi Legea nr.369/2004,
publicată în M.Of. nr.888/29.09.2004
80

Adoptată la Strasbourg în 15.10.1975. România a aderat la această Convenţie prin Legea

nr.101/1992, publicată în M.Of. nr.243/30.09.1992
81

Adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la New York în 10.12.1962, ratificată de

România prin Legea nr.116/1992, publicată în M.Of. nr.330/24.12.1992 (cu rezerva
dispoziţiilor paragrafului 2 din art.1 din convenţie referitoare la celebrarea căsătoriei în
absenţa unuia dintre viitorii soţi)
82

Încheiată la Strasbourg la 24.04.1967. România a aderat la această convenţie prin Legea

nr.15/1993, publicată în M.Of. nr.67/31.03.1993 (cu rezerva că nu vor aplica dispoziţiile art.
7, potrivit cărora vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de 21 de ani şi nici mai
mare de 35 de ani, în legislaţia română vârsta minimă fiind de 18 ani, fără limită maximă)
83

20
 - Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite84;
- Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de
femei85;
- Convenţia europeană privind drepturile omului şi biomedicina, semnată la
Oviedo la 4 aprilie 1997 şi Protocolul adiţional referitor la interzicerea
clonării fiinţelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 199886;
- Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în
materie de încredinţare a copiilor87
- Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea,
executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile
privind protecția copiilor88.
Potrivit dispo\zițiilor constituționale tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii,
fac parte din dreptul intern, statul român având obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu
bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Totodată se mai
prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi
interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu
pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
În situaţia existenţei unor neconcordanţe între reglementările internaţionale
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile
interne, se aplică în mod prioritar reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în
care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile89.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (01.01.2007), s-a instituit regula
aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene față de normele dreptului intern.

Încheiată la Haga la 29.05.1993 şi ratificată de România prin Legea nr.84/1994, publicată în

M.Of. nr.298/21.10.1994
84

Adoptată de Adunare Generală a Naţiunilor Unite la 29.01.1957. România a aderat la

această convenţie prin Decretul nr.339/1960, publicat în B.Of. nr.20/22.09.1960
85

Adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 18.12.1979, ratificată de România

prin Decretul nr.342/1981, publicată în B.Of. nr.94/28.11.1981
86

Ratificate prin Legea nr.17/2001, publicate în M.Of. nr.103/28.02.2001

87

Adoptată la Luxembourg în 20.05.1980. România a aderat la această convenţie prin Legea

nr.216/2003, publicată în M.Of. nr.367/29.05.2003 (cu următoarea rezervă: "în
conformitate cu dispoziţiile art. 17 paragraful 1 din convenţie, în cazurile prevăzute la art. 8 şi
9, recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind încredinţarea copiilor vor putea fi refuzate
pentru motivele cuprinse în art. 10 din convenţie")
88

Adoptată la Haga la 19.10.1996 și semnată de România la 15.11.2006, ratificată prin Legea

nr.361/2007 publicată în M.Of. nr.895/28.12.2007
89

A se vedea art.20 alin.2 din Constituţie

21
 CAPITOLUL III
CORELAŢIA DREPTULUI FAMILIEI CU ALTE RAMURI DE DREPT

Raporturile juridice care formează obiectul dreptului familiei sunt complexe, având,
uneori, legături cu alte ramuri de drept.

a) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul constituţional

În Constituţie sunt reglementate unele principii generale ale familiei, şi anume:
principiul căsătoriei liber consimţite între soţi; principiul egalităţii soţilor; principiul
dreptului şi îndatoririi părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor;
principiul egalităţii în faţa legii a copiilor din afara căsătoriei cu cei din căsătorie; principiul
protecţiei copiilor şi a tinerilor.

b) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul administrativ

O serie de autorităţi şi organe ale administraţiei publice centrale și locale au, prin
lege, atribuţii în aplicarea reglementărilor privitoare la instituţii ale dreptului familiei. De
exemplu, monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de Legea
nr.272/2004 şi de Convenţia cu privire la drepturile copilului, precum şi coordonarea şi
controlul activităţii de protecţie şi promovare a drepturilor copilului se realizează de către
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului90.
La nivel local funcţionează instituţii şi servicii obligate să garanteze şi să promoveze
respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale.

c) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul civil

Până în anul 1954, dispoziţiile relative la raporturile de familie erau cuprinse în Codul
civil. În perioada 1954 – 2011, dispozițiile generale de dreptul familiei au fost cuprinse în
Codul familiei, pentru ca apoi, începând din 2011, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod
civil și abrogarea Codului familiei, acestea să reintre în corpul Codului civil.
Corelaţia dintre dreptul civil şi dreptul familiei nu constă în modul de reglementare,
ci în modul în care dispoziţiile dreptului familiei se completează cu cele ale dreptului civil.
Astfel, materii precum numele, domiciliul, actele de stare civilă, ocrotirea părintească,
tutela şi curatela minorului sunt analizate atât de dreptul civil, cât şi de dreptul familiei.
Regula este în sensul că, ori de câte ori, în cadrul relaţiilor de familie, se utilizează
acte juridice, în măsura în care nu există în Codul familiei sau în alte legi aparţinătoare
dreptului familiei, dispoziţii speciale, respectivele acte juridice vor fi supuse reglementării
Codului civil.

d) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul procesual civil

În raport cu dreptul familiei, dreptul procesual civil reprezintă mijlocul prin care se
poate ajunge la constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, la restabilirea unui
drept încălcat sau la crearea unor situaţii noi în cadrul relaţiilor de familie91.
90

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului este un organ de specialitate

al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerul
Muncii și Justiției Sociale (cu denumirea anterioară de Ministerul Muncii, Familiei,
Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice) înființată prin art.5 din O.U.G. nr.11/2014,
publicată în M.Of. nr.203/21.03.2014
91

22
 Pe calea procesului civil se asigură realizarea dreptului familiei, întocmai ca şi a altor
ramuri de drept. Prin urmare, raportul dintre dreptul familiei şi dreptul procesual civil
exprimă relaţia dintre conţinut şi formă. Baza o constituie raportul de drept material;
forma se adaptează întotdeauna conţinutului, astfel că, în cele din urmă, caracterele
dreptului material determină caracterele dreptului procesual.
Uneori, faţă de specificul şi importanţa relaţiilor de familie, legiuitorul consacră
derogări de la procedura de drept comun. Astfel, sfera participanţilor la proces este
lărgită, iar o serie de autorităţi capătă calitate procesuală92.
Procedura divorţului şi procedura adopţiei (interne şi internaţionale) sunt
reglementate ca proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun.

e) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul muncii

Şi dreptul muncii conţine norme care au legătură cu normele de dreptul familiei.
Astfel, Codul muncii93 consacră principiului egalităţii de tratament şi interzicerii
oricărei discriminări (art.5), interzice încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15
ani (art.13 alin.3), interzice munca de noapte a persoanelor sub 18 ani şi prevede că la
această muncă nu pot fi obligate nici femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează (art.
128).

f) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul penal

Dreptul penal determină infracţiunile şi sancţiunile aplicabile pentru faptele
săvârșite în cadrul relațiilor de familie sau asupra unor membri ai familiei victimei 94.
De lege lata există şi alte dispoziţii menite să apere relaţiile de familie care sunt
cuprinse în legile speciale, nepenale95.

g) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul internaţional privat

Dispoziţiile dreptului familiei se completează cu cele ale dreptului internaţional
privat în privinţa raporturilor de familie cu elemente de extraneitate.
Art.8 din Codul civil prevede că în cazul raporturilor juridice cu element de
extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face ținându-se seama de normele de
drept internațional privat cuprinse în Cartea VII din Codul civil. În cadrul Titlului II –
Conflicte de legi, Capitolul II – Familia sunt cuprinse dispoziţii referitoare la: căsătorie
(art.2585-2602); filiaţie (art.2603-2610); autoritatea părintească și protecția copiilor
(art.2611); obligaţia de întreţinere (art.2612).
Odată cu inytrarea în vigoare a Codului civil (2011) a fost abrogată în mare parte

D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit., pag.20

92

Spre pildă, cauzele privind stabilirea măsurilor de protecţie specială prevăzute de Legea
nr. 272/2004 se soluţionează cu citarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului.
93

Legea nr.53/2003, republicat în M.Of. nr.345/18.05.2011, cu modificările și completările

ulterioare
94

A se vedea supra nota 67

95

De exemplu, în legile nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

(art.142) şi nr.273/2004 privind procedura adopției conţin şi norme contravenționale

23
Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat 96,
rămânând însă în vigoare dispozițiile referitoare la: obligația de întreținere (art.34-35),
normele de procedură în materia dreptului internațional privat (art.148-157), normele
privind legea aplicabilă în materia dreptului internațional privat (art.158-162), condiția
străinului ca parte în proces (art.163-164), efectele hotărârilor străine și tranzacțiile
judiciare (art.165-179), precum și normele referitoare la arbitrajul de drept internațional
privat (art.180-183).
În măsuri diferite, există legături între dreptul familiei şi alte ramuri ale dreptului
decât cele menţionate mai sus, cum ar fi: dreptul internațional public, dreptul financiar și
fiscal, dreptul procesual penal etc.

96

Publicată în M.Of. nr.245/01.10.1992

24