REFORME IN

SPIRITUL
ILUMINISMUL
F
UI ADOPTATE
anariotismul a reprezentat un sistem politic, economic, social si cultural nou, impus de
Poarta in secolul al-XVIII-lea in Moldova si Tara Romaneasca. A fost inaugurat în anul
IN TIMPUL
1711, prin domnia lui Nicolae Mavrocordat în Moldova, iar în anul 1716, prin numirea
aceluiaşi domnitor în Ţara Românească.
REGIMULUI
Sub stăpâniri străine societatea românească a avut o existență contradictorie. De la întemeierea
FANARIOT
statelor medievale românești până la căderea Constantinopolului, influența civilizației bizantine a
fost evidentă. Dar pregnantă a fost și influența Curților de la Buda și Cracovia. Ungaria și
Polonia își disputau supremația în spațiul românesc. Visul unei restaurări imperiale bizantine nu
a stat la baza politicii principilor munteni și moldoveni. Contextul care impusese recurgerea la
regimul fanariot fusese legat de eșecul ofensivelor Imperiului Otoman, pe direcția Europei
centrale. Eșecul culminase cu asediul Vienei. Declinul puterii otomane în fața armatelor
austriece se soldase cu ocuparea de către acestea a Ungariei, Transilvaniei și a întregii regiuni a
Dunării de mijloc. Habsburgilor și Ligii antiotomane i se alăturase Rusia lui Petru cel Mare ce
dorea cucerirea litoralului de nord al Mării Negre.

Secolul fanariot a fost socotit și „secolul reformelor” deoarece a premers

modernizarea rapidă a societății românești. Unii dintre domnitorii investiţi de sultan după
1711-1716 în Modova şi Ţara Românească au fost, într-adevăr, preocupaţi numai de
câştiguri materiale imediate; alături de ei întâlnim însă şi domnitori care au încercat să
cârmuiască cu înţelepciune înţelegând că, de fapt, buna stare a ţării nu poate fi decât şi în
folosul cârmuitorului. Fiind influenţati de ideile epocii luminilor şi de modelele europene
ale despoţilor luminaţi ei au încercat să introducă şi în principate reforme sociale şi
administrative moderne care să întărească puterea centrală, să ordoneze administraţia, să
sporească autoritatea domnului asupra unei boierimi pământene cam turbulente.

Regimul fanariot înfăţişează efectele absolutismului luminat care a iniţiat un proces

de renovare şi raţionalizare a instituţiilor statului. Iluminismul este o mişcare cultural
europeană din secolul al XVIII-lea. Termenul trimite la “lumina” raţiunii prin care se
propunea să fie combătute “tenebrele” ignoranţei şi superstiţiei. Considerând rânduielile
feudale ca fiind iraţionale, iluminismul a militat pentru înlocuirea feudalismului cu o
rânduire raţională. În lupta lor împotriva obscurantismului clerical iluminiştii au adus o
contribuţie de seamă la dezvoltarea ştiinţei şi la răspândirea culturii în mase. Ei au opus
privilegiilor feudale teza egalităţii oamenilor prin naştere.
 Privită în ansamblu, epoca fanarioţilor este una de decădere luând în considerare
pierderile teritoriale suferite, faptul că domnii ajung simpli funcţionari ai sultanului, care-i
schimbă foarte des, fiscalitatea accentuată, atmosfera morală grea, intriga şi bacşişul care
devin tot mai frecvente. Dincolo de aceste aspecte se evidenţiază o serie de aspecte pozitive,
precum cele din ordinea socială, se desfiinţează rumânia care reprezenta libertatea
ţăranilor, se înfiinţează şcoli şi spitale, se fac legiuiri noi. Cei mai de seamă domni fanarioţi
au fost Constantin şi Nicolae Mavrocordat. Ei au meritul de a fi introdus cultura greacă în
ţară, premergătoare renaşterii noastre culturale. Dornic de afirmare în planul european,
Mavrocordat şi-a publicat reformele din 1740-1741 în Mercure de France (1741) sub titlul de
Constitution. Ca în cazul celor mai mulţi despoţi luminaţi europeni, reformele se vor dovedi a fi
de scurtă durată, insuficient de temeinice pentru a rezista atât asaltului boierimii, cât şi
presiunilor financiare ale Porţii.

Unul dintre domeniile în care despotismul luminat fanariot a dat roade a fost
acela al codificării legislative şi alcătuirea de coduri moderne. Pentru modernizarea
justiţiei s-a introdus protocolul, care fixa în scris, în condica domnească, judecata şi
sentinţa domnului. Codurile laice, aparţinând secolului XVII-lea, “Cartea românească de
învăţătură”(1646), “Pravila de la Govora”(1652), “Îndreptarea legii “, bazate pe obiceiul
pământului, pe izvoarele romano-bizantine şi pe scrierile italianului Farinacius, nu mai
reflectau decât incomplet noile realităţi sociale şi juridice

O atenţie deosebită arată învăţatul Constantin Mavrocordat culturii. El întăreşte

şcolile existente, unde se învăţa greceşte şi slavoneşte cu altele noi “lătineşti şi arăpeşti”,
după cum Neculce ne spune, în sensul că adaugă cursuri de limba latină limba turcă şi
scriere arabă, acestea din urmă desigur pentru pregătirea diecilor care urmau să citească
firmanele venite de la Poartă şi să scrie răspunsurile. Şi preoţii erau supuşi unui control
sever de către inspectori, în ceea ce priveşte învăţătura. Numai cei învăţaţi erau scutiţi de
plata birului. Lipsa cărţilor l-au determinat pe Mavrocordat să înfiinţeze tipografii atât la
mitropolie cât şi la episcopii.

Regimul fanariot, în acel context istoric, contribuie la cristalizarea unui program de

emancipare naţională întemeiat pe forţele politice proprii şi pe concursul marilor puteri.
Prin reformele practicate de fanarioţi s-a îndeplinit un proces de unificare treptată a
condiţiilor politice şi sociale din Principate care pregătesc unificarea pe care o va aduce
secolul următor.

Intrarea “problemei orientale “ într-o fază acută, după izbucnirea Revoluţiei franceze,
propulsează în prim-plan problema reglementării raporturilor cu Poarta, lupta pentru
modificarea statutului politic internaţional al ţărilor române.