Undele Radio

Undele radio sunt unde electromagnetice utilizate în special pentru transmisii de radio și televiziune,

cu frecvențe de la câțiva kilohertzi până la câțiva gigahertzi (1 GHz = 109 Hz). În anumite aplicații speciale
însă domeniul de frecvențe poate fi mult extins. Astfel, în comunicațiile cu submarinele se folosesc uneori
frecvențe de doar câțiva hertzi, iar în comunicațiile digitale fără fir sau în radioastronomie frecvențele pot fi
de ordinul sutelor de gigahertzi. Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, forul care reglementează
telecomunicațiile prin unde radio, stabilește prin convenție limita superioară a frecvenței undelor radio la
3.000 GHz (3 THz).

Undele radio poartă prin aer conversaţii, muzică, imagini şi date invizibile, câteodată
chiar şi la milioane de kilometri depărtare. Se întâmplă în fiecare zi, în mii de feluri.
Chiar dacă undele radio sunt invizibile şi imposibil de detectat de către oameni, ele
au schimbat radical societatea umană. Fie că vorbim de aparatele de radio, de
telefoanele mobile, de telefoanele fără fir sau alte tehnologii wireless, toate acestea
folosesc undele radio pentru a comunica. Iată doar câteva exemple:

Emisiile
Telefoanele mobile
Telefoanele fără fir
Telecomenzile pentru uşa garajului
Reţelele wireless
Jucăriile teleghidate
Emisiile TV
Receiverele GPS
Echipamentele radio pentru amatori (Ham radio)
Comunicaţiile prin satelit
Echipamentele radio ale poliţiei
Ceasurile wireless pentru măsurarea activităţilor zilnice

Iar lista poate continua. Chiar şi sistemele radar sau cuptoarele cu microunde se
bazează pe unde radio.
Sateliţii de comunicaţii şi navigaţie nu ar putea exista, de asemenea, fără undele
radio, la fel şi aviaţia modernă – un avion depinde de o mulţime de sisteme radio
diferite. Tendinţa actuală este spre accesul wireless la internet, bazat tot pe unde
radio, mult mai convenabil pentru viitor.

Spectrul electromagnetic
În esenţa sa, tehnologia undelor radio este una foarte simplă. Cu doar câteva
componente electronice care costă mai puţin de doi dolari se pot construi emiţătoare
şi receptoare de unde radio simple. Pe cât de simplă, pe atât de revoluţionară a fost
această descoperire pentru universul comunicaţiilor.

Orice sistem radio are două componente:

Emiţătorul

Receptorul

Emiţătorul preia un anumit mesaj sau informaţie (poate fi vocea cuiva, imagini, date
digitale pentru modem fără fir), îl codifică în unde sinusoidale şi le transmite pe
undele radio.
Receptorul captează undele radio şi decodifică mesajul de pe undele sinusoidale. Şi
emiţătorul, şi receptorul folosesc antene pentru a radia şi a prinde semnalul.

Spectrul de frecvenţe radio

O undă radio este o undă electromagnetică propagată de o antenă. Undele radio au

frecvenţe diferite şi prin reglarea unui receptor pe o frecvenţă anume se poate capta
un anumit semnal.

Când ascultaţi un post de radio şi prezentatorul spune „Aici, Radio X – 91,5

FM”înseamnă că semnalul radio transmis este de tip FM  (modulaţie în frecvenţă), pe
o frecvenţă de 91,5 megahertzi (milioane de cicluri pe secundă). 91,5 megahertzi
înseamnă că emiţătorul postului de radio oscilează cu o frecvenţă de 91 500 000
cicluri pe secundă. Toate posturile FM emit în banda de frecvenţe cuprinse între 88
megahertzi şi 108 megahertzi, bandă a spectrului radio folosită exclusiv pentru
emisiile acestor staţii.

Radioul AM (modulaţie în amplitudine) are o bandă de frecvenţe cuprinsă între 535

kilohertzi şi 1700 kilohertzi (kilo=mii, deci cu o oscilaţie între 535,000 şi 1 700 000 
cicluri pe secundă.)

În modulaţia în frecvenţă (FM), spre deosebire de modulaţia în amplitudine (AM),

amplitudinea undei purtătoare este menţinută constantă, dar frecvenţa ei este
modificată în conformitate cu variaţiile semnalului audio transmis.
Primul sistem viabil de comunicare radio prin FM – modulaţia în frecvenţă – a fost
descris de inventatorul american Edwin Howard Armstrong în 1936. Abia în 1960,
radioul FM a luat avânt, datorită calităţii sunetului transmis şi  al costului relativ
scăzut al echipamentelor pentru staţiile de radiodifuziune FM.

Modulaţia în frecvenţă (FM – unde ultrascurte) are mai multe avantaje faţă de

de modulaţia în amplitudine (AM – unde medii şi lungi) utilizată ca formă
alternativă de radiodifuziune. Cel mai important dintre aceste avantaje este că un
sistem FM are o mai mare independenţă faţă de perturbarea electromagnetică şi
electricitatea statică. Diverse perturbări electrice, de exemplu cele cauzate de
furtunile cu trăsnete şi de sistemele de aprindere auto, creează semnale radio
modulate în amplitudine care sunt receptate ca zgomote (radioparaziţi) de
receptoarele AM. Un receptor FM bine conceput nu este sensibil la astfel de perturbări
atunci când este reglat la un semnal FM suficient de puternic. De asemenea, raportul
semnal/zgomot într-un sistem FM este mult mai mare decât cel al unui sistem AM. În
cele din urmă, posturile de radio FM pot opera în benzi de foarte înaltă frecvenţă faţă
de posturile AM.

Benzi de frecvenţe radio

Radiouri AM (pe unde medii şi lungi)- 535 kHz – 1,7 MHz

Radiourile pe unde scurte – 5,9 MHz – 26,1 MHz
Radiourile FM (pe unde ultrascurte) – 88 -108 MHz
Posturi de televiziune – 54 – 88 MHz pentru canalele 2-6; 174 – 220 MHz pentru
canalele 7-13
Exemple ale folosirii tehnologiei radio în viaţa de zi cu zi

Un monitor pentru bebeluşi este foarte simplu şi este un exemplu al folosirii

tehnologiei radio. Un emiţător este situat în camera copilului iar receptorul este în
camera părinţilor, care pot asculta sunetele din camera bebeluşului. În mod normal
distanţa de emisie este limitată la o distanţă de 60 m.

Şi telefonul mobil este de fapt un aparat radio, însă unul mult mai sofisticat. Un
telefon mobil are şi receptor şi emiţător. Amândouă sunt folosite simultan, unul
pentru vorbire iar celălalt pentru ascultare.De asemenea, mobilul poate folosi şi
înţelege mai multe sute de frecvenţe şi poate comuta automat frecvenţele pe care
operează.

Radiourile pe unde scurte, instrumente de comunicare ce nu lasă „urme”

digitale
 Într-o epocă în care
comunicaţiile sunt dominate de computere şi de Internet, radiourile clasice sunt
instrumentele care nu lasă „urme” digitale.
Încă din al Doilea Război Mondial, aşa-numitele „numbers stations” (radiouri pe unde
scurte) transmiteau mesaje codificate cu ajutorul antenelor radio. Aceste transmisii
erau ciudate pentru ascultătorii obişnuiţi, dar pentru cei avizaţi conţineau informaţii
care au reuşit să schimbe cursul istoriei.
Cele mai simple astfel de staţii erau de fapt emiţătoare radio pe unde scurte care
operau în marja 3.000-30.000 de kHz. Ele sunt localizate şi astăzi în foarte multe
ţări, dar nimeni nu ştie numărul lor exact. De cele mai multe ori ele transmit şiruri de
numere intonate de o voce computerizată. Altele transmit în codul Morse sau pur şi
simplu emit diferite tipuri de zgomote.
Unele astfel de staţii au funcţionat decenii la rând şi perioada de apogeu a fost în
timpul Războiului Rece. Majoritatea şi-au încetat activitatea după căderea Zidului
Berlinului. Există şi astăzi, dar scopul lor nu este făcut public. De altfel, ele nu se
conformează licenţelor de emisie, aşadar nu există registre oficiale despre acestea.
Din acest punct de vedere, pot fi considerate staţii pirat, dar nu sunt vizate de
sancţiuni legale, pentru că de obicei guvernele sunt cele care le folosesc. Mulţi
jurnalişti au încercat să desluşească povestea acestor posturi, iar concluzia la care s-
a ajuns este că ele sunt dedicate operaţiunilor de spionaj. Chiar şi în era internetului
şi a telefoanelor prin satelit, se pare, acestea rămân cel mai bun instrument în acest
scop.

Radioul digital sau prin satelit

 Cu toţii avem posturile noastre de
radio preferate salvate în maşină, pe care le schimbăm în drum spre serviciu sau
când călătorim pe distanţe scurte. Dar atunci când ne deplasăm pe distanţe mai mari
cu maşina, semnalul începe să se piardă şi să apară paraziţii. Majoritatea semnalelor
radio acoperă o rază de 48-64 de kilometri faţă de locul de unde sunt emise.
Există însă un tip de radio care permite transmisia neîntreruptă a semnalului până la
o distanţă de 35.000 de kilometri. Este vorba despre radioul digital, cu emisie prin
satelit. Companiile XM Satellite Radio şi Sirius Satellite Radio au început să folosească
această tehnologie încă din anii 2000, iar în 2008 au fuzionat într-o singură companie
care are acum aproape 18 milioane de abonaţi în SUA. Pentru 12,95dolari pe lună, ei
au acces la 170 de canale de muzică şi ştiri, cu o calitate a sunetului impecabilă.
Producătorii de maşini au instalat în ultimii ani astfel de aparate la unele modele şi pe
piaţă au apărut diferite receptoare portabile de radio prin satelit. Acestea operează în
bandă de până la 2.3 GHz.

Cum se poate construi cel mai simplu receptor AM

În cazul unui semnal AM puternic, putem crea un radioreceptor simplu folosind doar
două componente electronice şi nişte fire. Procesul este extrem de simplu, iată de ce
avem nevoie:

O diodă (un LED) – putem cumpăra o diodă cu mai puţin de un leu de la magazinele
de electrotehnică
Două bucăţi de fir electric – avem nevoie de aproximativ 15-20 m de fir electric
O mică ţepuşă din metal înfiptă în pământ
O pereche de căşti cu impedanţă mare, de obicei funcţionează şi cu căşti mai mici,
gen mp3 player

Dacă există semnal AM destul de puternic, vom face următoarele:

Înfigem ţepuşa din metal în pământ sau cautăm ceva din metal deja înfipt. Luăm un
fir de aproximativ 3 m şi legăm un capăt de această pământare.
Ataşăm dioda de celălalt capăt al firului.
Luăm un alt fir de 3-6 m şi îl conectăm la celălalt capăt a diodei. Acest fir este
antena. Agaţăm firul de un pom, dar ne asigurăm că nu atinge pământul.
Conectăm cele două fire de la cască la câte un capăt a diodei, în felul următor (sursa
schiţă: casony.blogspot.com):
Acum, dacă  punem căştile la urechi, vom auzi emisia radio cea mai puternică din
zonă. Acest sistem este cel mai simplu aparat radio posibil. Nu va funcţiona dacă
suntem prea departe de sediul postului de radio, dar demonstrează principiile unui
receptor foarte simplu.

Cum funcţionează: Firul electric care este antena recepţionează toate tipurile de
semnale radio, dar cel mai puternic semnal le acoperă pe cele mai slabe în acest caz.
Din această cauză nu mai este nevoie de tuner (reglaj). Deoarece eşti aproape de
staţia de emisie, antena ta recepţionează şi semnale electrice puternice, atât de
puternice încât poate furniza curent şi pentru căşti. Astfel nu mai ai nevoie nici de
amplificator. Dioda este detectorul pentru semnalul AM în acest sistem. Poţi extinde
puţin acest model de radio adăugând un capacitor (condensator) şi inductor, ceea ce
îţi va permite acordarea mai multor frecvenţe, deci prinderea mai multor posturi de
radio.