Sunteți pe pagina 1din 2

CONCLUZI

Anarhia este caracterizata prin lipsa unui organism de conducere sau al oricarui
conducator. In timpurile noastre anarhia este privita ca o doctrina/ideologie care presupune
maximizarea libertatii si a drepturilor indivizilor. Un anarhist, poate fi descris, drept cineva
care pledeaza pentru abolirea statului, inlocuind forta coercitiva a acestuia cu colaborarea
voluntara intre indivizi cooperand si consimtind liber. De asemenea, anarhistii considera ca
orice forma de autoritate ierarhica este ne-necesara, avand efecte negative asupra
indivizilor, acestia militand pentru inlocuirea relatiilor ierarhice cu relatii de cooperare intre
egali.

Realistii si neorealistii considera ca Relatiile Internationale sunt de tip anarhic.

Balanta de putere (echilibru de putere), intr-un mod ideal, reprezinta distributia, in


mod egal, a puterii la nivel international. Intre cercetatorii din domeniu’, exista acceptiunea
universal acceptata precum careia obiectivul fundamental al crearii unui sistem de tip
balanta a puterii este acela de a proteja statele participante in fata potentialelor agresiuni.
Principiul ar fi ca nici unei entitati din cadrul sistemului sa nu i se permita obtinerea
predominantei asupra celorlalte. Asadar, teoria clasica a balantei puterii implică o distributie
specifica a puterii intre entitatile ce compun sistemul international, astfel incat nici un stat si
nici o alianta existenta sa nu poată obtine in mod covarsitor sau predominant puterea. Ideea
non-predominantei constituie miezul analitic fundamental al oricarei teorii clasice a balantei
puterii.

Dilema de securitate reprezinta situatia in care prin cresterea propriei securitati,


statul respectiv devine o problema de insecuritate pentru alt/ alte state. Aceasta continua sa
fie una dintre cele mai importante idei abordate in relatiile internationale, reprezentand, pe
un concept de baza al intelegerii dinamicii mediului de securitate contemporan. Acest
termen a fost folosit pentru prima oara in anul 1950, de catre John Herz.

Atat balanta de putere, cat si dilema de securitate, sunt concepte specifice scolii de
gandire realiste si neorealiste, prin introducerea carora s-au dezvoltat noi abordari in ceea
ce priveste relatiile internationale, printre cele mai importante fiind studiul
comportamentului unui actor international in functie de puterea detinuta si implementarea
premizelor necesare infiintari sistemelor comune de securitate( aliante) la nivel
international, chiar si pe timp de pace, inexistente pana la momentul Primului Razboi
Mondial.

S-ar putea să vă placă și