Săptămâna nr.

11
Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor
desfăşurate într-un contur dat

1. Subiect: Audituri termoenergetice complexe

2. Disciplina: Auditul Termoenergetic

3. Profesor: Prof.dr.ing. Roxana Pătraşcu

4. Obiective

Aprofundarea cunoştinţelor fundamentale de conversia energiei, economia de

energie şi politica energetică, compatibilitatea sistemelor energetice cu mediul natural şi
social.

Cunoaşterea metodelor a mijloacelor şi sistemelor complexe de măsurare,

monitorizare şi control centralizat în termoenergetică şi în domeniul mediului. Stabilirea
modului de procesare a rezultatelor măsurării şi interpretarea rezultatelor, în vederea
elaborarii auditului termoenergetic.

Cunoaşterea şi aprofundarea problemelor energetice ale consumatorilor finali de

energie termică, transformatorilor de energie şi a problematicilor aferente tipurilor de surse
de energie şi amplasarea lor în raport cu consumatorii.

Utilizarea eficientă a energiei termice, cunoaşterea definiţiei şi rolului diverşilor

indicatori de performanţă energetică.

Însuşirea cunoştiinţelor privind elaborarea etapizată a bilanţurilor energetice pe

diverse contururi simple şi complexe.
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

Însuşirea cunoştiinţelor privind elaborarea etapizată a auditului energetic pe diverse

contururi simple şi complexe.

Însuşirea cunoştiinţelor privind elaborarea şi implementarea programelor de

eficienţă energetică.

Rolul managerului şi auditorului energetic prin prisma serviciilor din domeniul

energetic, pe scena eficienţei energetice.

Finanţarea proiectelor de eficienţă energetică.

5. Căi de reducere a consumului de energie

5.1 Consumuri de energie aferente clădirilor (continuarea cursului 10)

c. Consumul de energie pentru climatizare

Climatizarea sau condiţionarea clădirilor urmăreşte menţinerea calităţii aerului în

anumite limite bine determinate, indiferent de variaţia factorilor meteorologici şi a
degajărilor interioare de căldură, umiditate, substanţe chimice, etc.

O instalaţie de climatizare permite tratarea aerului dintr-o incintă printr-o succesiune

de procese de încălzire, răcire, umidificare, uscare, filtrare şi înlocuire parţială sau totală a
acestuia. În funcţionarea unei astfel de instalaţii apar două regimuri caracteristice. Astfel,
la funcţionarea în regim de iarnă, instalaţia asigură încălzirea, umidificarea sau uscarea
(după caz), filtrarea şi/sau înlocuirea parţială sau totală a aerului din incintele climatizate.
La funcţionarea în regim de vară, instalaţia asigură răcirea, umidificarea sau uscarea
(după caz), filtrarea şi/sau înlocuirea parţială sau totală a aerului.

Bilanţul termic al unei incinte climatizate pe perioada verii permite stabilirea

cantităţii de căldură care trebuie extrasă în vederea menţinerii temperaturii interioare la o
valoare mai redusă decât cea exterioară, luând în considerare fluxurile termice pătrunse în
încăpere prin elementele de construcţie exterioare, prin elementele de construcţie
interioare (încăperile învecinate neclimatizate) şi datorită degajărilor interioare de căldură.
Fluxurile termice pătrunse în încăpere prin elementele de construcţie exterioare, indiferent
dacă sunt sau nu opace, se datorează atât unei temperaturi exterioare mai ridicate decât
cea din interiorul incintei, cât şi radiaţiei solare.

2
 Datorită absorbţiei radiaţiei solare, temperatura elementelor de construcţie la
suprafaţa exterioară (interfaţa cu mediul ambiant) va fi mai ridicată decât temperatura
aerului exterior şi, ca urmare, elementul de construcţie va schimba căldură prin convecţie
cu aerul exterior. Standardele indică valori ale radiaţiei solare diferenţiate după orientarea
elementului de construcţie faţă de punctele cardinale. Aporturile de căldură din exteriorul
către interiorul unei incinte depind de temperatura interioară şi de temperatura exterioară
precum şi de intensitatea radiaţiei solare directe şi difuze.

Spre deosebire de cazul încălzirii incintelor, în cazul climatizării nu există o normă

specifică sau un standard care să recomande o anumită valoare pentru temperatura
interioară. Literatura de specialitate recomandă pentru dimensionarea instalaţiilor de
climatizare o valoare cu circa zece grade mai mare decât temperatura maximă zilnică a
aerului exterior în luna considerată caracteristică pentru dimensionarea instalaţiei de
climatizare.

Conform standardului românesc SR 6648/2, parametrii climatici exteriori pentru

care se dimensionează instalaţiile de climatizere sunt cei corespunzători lunii iulie. În cazul
climatizării unor incinte în care în luna iulie nu au loc activităţi (şcoli, universităţi, teatre
etc.), se pot adopta ca valori de dimensionare valorile parametrilor climatici ai lunii iunie,
sau după caz ai altei luni, cu condiţia ca valoarea aporturilor de căldură în incintă să fie
cea mai mare. În cazul unor incinte industriale, temepratura interioară se alege de regulă
pe considerente tehnologice impuse de buna desfăşurare a procesului de producţie.

Temperatura exterioară medie zilnică este dată de standardul respectiv în funcţie

de localitatea în care este amplasată incinta climatizată şi de gradul de asigurare dorit.
Prin grad de asigurare se înţelege perioada de timp, exprimată în procente, în care
temperatura exterioară nu depăşeşte valoarea indicată. Practic, gradul de asigurare indică
perioada de timp, exprimată în procente, în care instalaţia de climatizare poate asigura
menţinerea temperaturii interioare considerate la dimensionare. Gradul de asigurare dorit
se alege în funcţie de importanţa (tipul) incintei climatizate. Conform SR 6648/1, în
România, incintele climatizate se pot încadra în patru categorii, şi anume:

- categoria I cu gradul de asigurare  98 %, cuprinzând clădiri în care se produc sau

se ansamblează piese sau aparate de foarte mare precizie, cu toleranţe foarte mici,

3
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

executate în cadrul unor procese tehnologice care nu pot fi întrerupte şi care pot începe în
orice moment al anului;

- categoria II cu gradul de asigurare  95 %, cuprinzând clădiri în care se produc

sau se ansamblează piese sau aparate de foarte mare precizie, cu toleranţe foarte mici,
executate în cadrul unor procese tehnologice care pot fi întrerupte, clădiri social – culturale
de importanţă naţională, clădiri în care desfaşurarea proceselor tehnologice impune
condiţii stricte de temperatură şi umiditate;

- categoria III cu grad de asigurare  90 %, cuprinzând clădiri social – culturale de

importanţă judeţeană sau municipală (săli de operaţie, de concert, de teatru, hoteluri de
lux), laboratoare şi clădiri în care desfaşurarea proceselor tehnologice nu este influenţată
de diferenţe de temperatură de cca. 1…3 grd..;

- categoria IV cu gradul de asigurare  80 %, cuprinzând clădiri social – culturale de

mică importanţă (hoteluri obişnuite, săli de cinematograf, săli de curs), clădiri cu durată
mică de folosire în lunile iulie şi august, laboratoare şi clădiri în care desfaşurarea
proceselor tehnologice nu este influenţată de diferenţe de temperatură de cca. 4…5 grd..

Datorită necesităţii luării în consideraţie a regimurilor nestaţionare şi a influenţei

radiaţiei solare, calculele sunt cu mult mai laborioase decât cele necesare stabilirii
necesarului de căldură pentru încălzirea aceleiaşi incinte, intervenind mult mai mulţi factori
de influenţă variabili în timpul zilei. Din acest motiv, metodologia standardizată de
determinare a aporturilor de cădură într-o incinta climatizată se aplică în practică doar la
dimensionarea instalaţiilor de climatizare încadrate în categoriile I şi II. Dimensionarea
instalaţiilor de climatizare încadrate în categoriile III şi IV se face pe baza indicilor specifici.

Măsurile de reducere a aporturilor de căldură prin elementele de construcţie opace

(cu inerţie termică) constau în :

- creşterea rezistenţei termice a elementelor de construcţie, măsura identică cu cea

aplicată pentru reducerea necesarului de căldură pentru încălzire;

- realizarea unor suprafeţe exterioare ale elementelor de construcţie opace cu valori

reduse ale coeficientului de absorbţie, având ca efect reducerea radiaţiei solare refractate,
efect care se poate obţine fie prin placarea corespunzătoare a elementelor de construcţie,
fie prin vopsirea lor la exterior în culori metalice sau deschise.

4
 Măsurile de reducere a aporturilor de căldură prin elementele de construcţie
transparente (fără inerţie termică) constau în :

- creşterea rezistenţei termice „R” a elementelor de construcţie transparente ;

- folosirea unor ferestre având valori reduse ale coeficientului de reţinere a radiaţiei
solare (folosirea de ferestre duble, cu geamuri groase sau din sticlă absorbantă sau
reflectantă, folosirea dispozitivelor de ecranare amplasate pe cât posibil la exterior sau
între geamuri);

- o concepţie arhitectonică care să conducă la valori reduse ale suprafeţelor

elementelor de construcţie transparente supuse radiaţiei solare directe;

- reducerea pe cât posibil a suprafeţei totale a elementelor de construcţie

transparente.

Această ultimă măsură este în contradicţie cu folosirea iluminării naturale cât mai
mult posibil şi este valabilă şi pentru reducerea necesarului de încălzire pe perioada rece a
anului. Cum iluminatul artificial încarcă factura energetică a incintei, mărimea şi poziţia
ferestrelor se stabileşte în urma unui compromis între realizarea unei iluminări naturale
corespunzătoare şi reducerea aporturilor din, respectiv a pierderior de căldură către
exterior.

d. Consumul de căldură pentru prepararea apei calde

Mărimea consumului de căldură pentru prepararea apei calde depinde în primul

rând de natura consumatorului (gradul de dotare cu instalaţii sanitare, tipul acestora,
educaţia, etc). Durata zilnică de alimentare cu apă caldă precum şi modul de variaţie a
cererii în cursul unei zile şi în cursul săptămânii depind de tipul şi numărul consumatorilor
arondaţi unei surse. Principial, din punctul de vedere al oricărui consumator, consumul de
apă caldă este unul de tip discontinuu (intermitent).

Temperatura apei reci din reţeaua de apă potabilă, utilizată pentru prepararea apei
calde de consum, precum şi temperatura apei calde preparate, influenţează în mod direct
mărimea consumului şi modul de variaţie a acestuia. Metodele de reducere a consumului
de căldură pentru prepararea apei calde la sursa de căldură vizează presupune :

5
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

- stimularea economiei şi reducerea risipei la nivelul consumatorilor finali

(optimizarea programului de funcţionare a instalaţiilor de apă caldă, utilizarea de aparate
economice, contorizarea individuală a consumului de apă caldă la fiecare consumator;

- optimizarea funcţionării sistemului de producere, transport şi distribuţie a apei

calde (reducerea temperaturii apei calde la 50 oC, întreţinerea şi exploatarea corectă a
instalaţiilor de preparare a apei calde, izolarea optimă a conductelor de distribuţie şi a
rezervoarelor de stocare, precum şi întreţinerea corespunzătoare a acestora, utilizarea
sistemelor de măsurare şi reglare automată).

În cazul întreprinderilor industriale, la reducerea consumului de căldură pentru

prepararea apei calde mai contribuie şi decalarea în timp a consumului de apă caldă
sanitară faţă de consumul tehnologic de apă caldă sau fierbinte, desfăşurarea în timp a
consumurilor în cursul zilei de lucru, pe baza acesteia obţinându-se reducerea valorii
maxime şi a duratei consumului, recuperarea resurselor energetice secundare şi utilizarea
resurselor regenerabile (energie solară, biomasă, etc).

5.2 Consumuri de căldură tehnologice

Scopul consumului de căldură tehnologic este asigurarea desfăşurării în bune

condiţii a unui proces tehnologic. Consumatorii de căldură tehnologici prezintă o mare
diversitate, caracteristică transmisă şi consumurilor lor de energie. Acestea sunt diferite
sub aspectul nivelului termic, naturii agentului termic, continuităţii, modului de variaţie în
timp, etc. Agenţii termici utilizaţi pentru alimentarea cu căldură a proceselor tehnologice
sunt abur, apă fierbinte, apă caldă, aer cald, gaze de ardere, fluide organice naturale sau
de sinteză, etc.

Mărimea consumului de căldură tehnologic nu depinde de regulă de condiţiile

climaterice exterioare, ci numai de modul operare şi gradul de încărcare a instalaţiilor şi
agregatelor tehnologice. Durata de utilizare a cererii maxime este în general mare şi
depinde de caracteristicile ramurii industriale căreia îi aparţine procesul tehnologic şi de
modul de organizare a activităţii în cadrul întreprinderii industriale.

În funcţie de nivelul termic, principalele categorii de procese tehnologice, cărora li

se pot asocia consumuri de căldură, se pot clasifica astfel :

6
 - procese de înaltă temperatură (500 – 1200 oC), care utilizează căldura dezvoltată
prin arderea combustibililor (procese pirotehnologice);

- procese de medie temperatură (200-400 oC), categorie în care intră, printre altele,
procesele de acţionare cu abur a maşinilor unelte;

- procese de joasă temperatura (120-150 oC), categorie în care intră distilarea,

uscarea, fierberea, etc. În cadrul acestor procese se utilizează ca agenţi termici aburul,
apa caldă sau aerul cald.

Sub aspect constructiv, agregatele industriale consumatoare de căldură sunt şi ele

foarte diferite, în funcţie de destinaţia tehnologică şi de regimurile de utilizare.

Măsurile de reducere a consumurilor de căldură tehnologice vizează atât utilizarea

finală a căldurii la consumatori cât şi celelalte componente ale sistemului energetic al
întreprinderii. Ele trebuie analizate pe ansamblul întreprinderii, în cadrul sistemului
energetic al întreprinderii, având în vedere că acesta cuprinde nu numai consumatorii
finali, ci şi transformatorii interni de energie, eventualele stocuri şi sistemele de distribuţie
a energiei. O bună şi corectă dimensionare a capacităţilor instalate asigură o bună
încărcare a instalaţiilor pe întregul lanţ de conversie din interiorul întreprinderii.

O dimensionare corectă presupune stabilirea valorilor corecte ale cererii nete de

energie utilă ale proceselor tehnologice. Alegerea judicioasă a formei optime de energie
pentru alimentarea proceselor de consum final, îmbunătăţirea randamentelor de conversie
şi de transport în subsistemele anterioare consumului final, diminuarea pierderilor datorate
necorelării regimurilor de livrare cu caracteristicile cererii de căldură sunt tot atâtea metode
de reducere a pierderilor de energie în procesele şi activităţile de tip industrial.

a. Modernizarea sistemelor interioare de producere şi distribuţie a căldurii

Un mare număr de întreprinderi îndustriale sunt încă dotate cu câte un astfel de

sistem centralizat de alimentare cu căldură. În compunerea sistemului intră sursele de
căldură (cazane de abur, cazane de apă fierbinte, cazane de apă caldă, cazane
recuperatoare, turbine cu abur, schimbătoare de căldură, etc) şi reţeaua de distribuţie a

7
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

agentului sau agenţilor termici. Principalele măsuri care pot contribui la creşterea eficienţei
energetice a unui astfel de sistem sunt următoarele:

 Optimizarea traseului şi diametrelor întregului sistem de conducte;

 Reducerea la minim a pierderilor masice de agent (abur, apă, condensat);

 Menţinerea în funcţiune şi în bună stare a tuturor oalelor de condensat;

 Izolarea termică a tuturor conductelor şi elementelor de armătură existente în

reţea.

 Înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor vechi cu unele de ultimă generaţie cu

performanţe superioare;

 Folosirea acţionării cu turaţie variabilă a pompelor şi ventilatoarelor;

 Încărcarea optimă a agregatelor şi optimizarea sarcinii;

 Implementarea unui sistem de monitorizare şi control.

 Asigurarea calităţii corespunzătoare a agenţilor termici preparaţi;

 Monitorizarea şi optimizarea raportului aer-combustibilului;

 Calibrarea instrumentelor, a aparatelor de masură precum şi a sistemelor de

control a arderii;

 Implementarea de programe de mentenenţă uzuale şi preventive;

 Menţinerea curată a suprafeţeleor de schimb de căldură;

 Detectarea defectelor utilizând echipamente de detecţie ultrasonice,

pirometrice şi de ascultare;

 Inspectarea izolaţiei şi detectarea eventualelor defecte;

 Implementarea de proceduri de operare a echipamentelor;

 Instruirea personalului şi implementarea ideii de eficienţă energetică;

În continuare se va prezenta un model de chestionar utilizat în contururile

industriale pentru evaluarea eficienţei energetice a cazalor de abur şi a instalaţiilor
aferente (sistemele de abur şi condensat, pompele şi ventilatoarele).

8
 b. Soluţii de creştere a eficienţei energetice a cuptoarelor industriale

În cazul cuptoarelor industriale care utilizează combustibili, creşterea eficienţei

energetice la nivelul ansamblului presupune în primul rând perfecţionarea procesului de
ardere prin măsuri similare celor recomandate pentru sursele sistemelor interne de
alimentare cu căldură. În al doilea rând, trebuie analizate toate pierderile de căldură ale
agregatului, cea mai importantă fiind cea asociată gazelor de ardere scăpate sau evacuate
din incinta de încălzire. Izolarea termică a suprafeţei exterioare (anvelopei) cuptorului şi
implementarea celor mai potrivite şi mai adecvate soluţii de recuperare a căldurii gazelor
de ardere sunt direcţii de acţiune specifice acestei categorii de agregate.

Aplicarea soluţiilor de recuperare avansată în cazul cuptoarelor tehnologice

alimentate cu combustibili clasici conduce la creşterea eficienţei energetice a acestor tipuri
de instalaţii. Prin recuperarea căldurii fizice şi chimice a gazelor de ardere evacuate se
obţine creşterea eficienţei energetice, ecologice şi economice a cuptoarelor tehnologice.
Principalele soluţii tehnice aplicate în cazul cuptoarelor industriale sunt recuperarea
internă şi recuperarea externă.

Recuperarea internă a căldurii gazelor de ardere pentru preîncălzirea aerului,

preîncălzirea combustibilului şi preîncălzirea materialelor tehnologice. Utilizarea căldurii
recuperate se face direct în cadrul cuptorului tehnologic în care s-au produs gazele de
ardere. Prin încadrarea în fluxul tehnologic a instalaţiei recuperatoare cât mai aproape de
locul producerii res se evită pierderile de căldură prin transport, asigurându-se un grad
ridicat de recuperare. Prin aplicarea unei soluţii de recuperare de acest tip se
economiseşte combustibil tehnologic (superior), efectul reflectându-se sub aspect
energetic şi economic la nivelul conturului aferent instalaţiei industriale unde s-au produs
gazele. Sub aspect economic, prin încadrarea instalaţiilor recuperatoare in fluxul
tehnologic, aceste soluţii de recuperare nu necesită cheltuieli suplimentare de exploatare.

Recuperarea externă a căldurii fizice a gazelor de ardere presupune utilizarea

acesteia în afara conturului cuptorului tehnologic din care au rezultat şi anume în cadrul
mai larg al întreprinderii sau al platformei industriale, pentru acoperirea unui necesar de
energie termică şi/sau electrică. Recuperarea externă se poate aplica fie ca o soluţie
independentă, fie pentru a complecta solutiile de recuperare internă, în scopul creşterii
gradului total de recuperare realizat şi măririi eficienţei energetice în cadrul conturului de

9
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

bilant dat. Efectele energetice obţinute prin economisirea combustibilului sau altei forme
de energie se reflectă la nivelul utilizatorului energiei recuperate, de regulă combustibilul
economisit fiind combustibil energetic. Efectele economice determinate atât de economia
de cheltuieli cu combustibilul cât şi de investiţiile şi cheltuielile aferente instalaţiei
recuperatoare influenţează balanţa economică a utilizatorului energiei recuperate.

5.3 Consumul de aer comprimat

Aerul comprimat este utilizat în întreprinderile industriale, în special pentru

mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie. Avantajele utilizării aerului
comprimat în proceselee tehnologice constau în aceea că aerul nu este explozibil, nu
arde, nu condensează, nu este toxic sau poluant şi este disponibil în cantităţi nelimitate. În
general, investiţiile aferente instalaţiilor pneumatice sunt mai mici decât cele aferente
instalaţiilor electrice. Mecanismele pneumatice permit funcţionarea în condiţiile unui
mediu umed, exploziv şi la temperaturi înalte. Aparatele şi dispozitivele acţionate
pneumatic au la rândul lor o serie de avantaje :

 construcţie simplă

 consum redus de materiale

 prezintă posibilitatea standardizării elementelor componente

 siguranţă în exploatare.

Producerea, distribuţia şi consumul aerului comprimat sunt afectate de pierderi

calitative şi cantitative. Eficienţa energetică a producerii aerului comprimat este legată de
“eficienţa pneumatică”, exprimată prin raportul între lucrul mecanic util efectuat de unitatea
de aer comprimat în aparatul consumator şi energia consumată de motorul care
antrenează compresorul de aer. Pierderile în sistemul de producere apar în motorul de
antrenare al compresorului şi în compresorul propriu-zis. Ponderea cea mai mare o au
pierderile în compresor, a căror reducere se poate obţine prin fracţionarea comprimării în
mai multe trepte, fiecare dintre ele urmată de o răcire intermediară. Pierderile
compresorului mai depind de gradul mediu de încărcare, de soluţia de antrenare şi de
metoda de reglare a debitului de aer.

10
 Pierderile prin scăpări sunt determinate de neetanşeităţile traseului aerului de la
sursă la consumator (jocuri la cilindrii, sertare, supape şi robinete). Pierderile prin scăpări
apar în cazul mecanismelor pneumatice atât la mersul în sarcină cât şi la mersul în gol. De
multe ori, pierderile de aer comprimat prin scăpări depăşesc ca valoare consumul util. De
aceea, se recomandă determinarea periodică a scăpărilor, atât în timpul exploatării cât şi
după reparaţii. Scăpările se pot determina cu ajutorul contoarelor, iar în cazul lipsei
acestora sau a unei precizii insuficiente, ele se pot determina prin măsurarea căderii de
presiune a aerului în conducta principală, cu consumatorii deconectaţi. Experienţa practică
a dovedit faptul că, în cazul instalaţiilor uzate, valoarea pierderilor prin scăpări poate
ajunge la 30 - 40% din volumul total de aer vehiculat.

Pentru diminuarea pierderilor prin scăpări, un rol important îl are starea tehnică şi
modul de exploatare a dispozitivelor de închidere şi reglare. Creşterea gradului de
automatizare conduce la eliminarea pierderilor prin scăpări din timpul opririlor.
Nerespectarea normelor de dimensionare şi construcţie a consumatorilor pneumatici şi a
sistemelor de distribuţie a aerului comprimat conduce la scăderea presiunii aerului de
alimentare şi implicit la funcţionarea nesatisfăcătoare a acestora.

Pierderile sub formă de căldură apar în cazurile în care, pentru economisirea

aerului comprimat, se recurge la creşterea temperaturii acestuia. Pentru diminuarea
pierderilor de căldura în mediul ambiant, direct proportionale cu temperatura aerului, este
necesară izolarea termică corespunzatoare a conductelor de aer comprimat.

Pierderile prin frecare sunt determinate de rezistenţele întâmpinate la curgerea

aerului de la sursa de producere până la cei mai îndepărtaţi consumatori. Pentru
reducerea acestor tipuri de pierderi este necesară reducerea vitezei aerului comprimat la
cca 12 – 15 m/s, iar în cazul conductelor foarte lungi chiar până la 10 m/s.

Aerul poate conţine o anumită cantitate de umiditate care poate condensa în

conductele de distribuţie, conducând la depuneri importante pe traseu precum şi la
coroziunea reţelelor de aer comprimat şi a instalaţiilor consumatoare. De aceea, este
necesară uscarea corespunzătoare a aerului, ceea ce implică echiparea cu rezervoare de
separare a condensatului precum şi cu filtre speciale amplasate înaintea instalaţiilor
consumatoare de aer comprimat.

11
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

Pierderile la evacuare apar la ieşirea aerului comprimat din reţelele de distribuţie şi

intrarea în aparatele consumatore, în special datorită reglării incorecte a organelor de
admisie a aerului comprimat.

Principalele măsuri de reducere a pierderilor în întregul ansamblul (producere,

distribuţie şi consum a aerului comprimat) sunt :

 îmbunătăţirea modului de utilizare a aerului comprimat la consumatori prin

realizarea de ajutaje economice, automatizarea şi etanşeizarea admisiei aerului
comprimat la aparatele consumatoare, utilizarea de ajutaje corect dimensionate în
vederea alegerii secţiunii minime de trecere;

 uscarea aerului, având în vedere că prin răcirea sa are loc condensarea

vaporilor de apă conţinuţi, reducând secţiunile de curgere şi înrăutăţind funcţionarea
sistemelor de aer comprimat;

 mărirea presiunii şi răcirea aerului aspirat, când este necesară creşterea

debitului compresorului;

 încălzirea aerului comprimat înainte de consumatori, pentru acelaşi consum

volumetric se reduce astfel consumul gravimetric. Incălzirea aerului chiar la temperaturi
înalte, nu prezintă pericol de explozie a eventualului amestec aer si ulei;

 normarea judicioasă a consumurilor specifice de aer comprimat pe unităţi de

produs, pe secţii de producţie, etc.

Efectele aplicării acestor măsuri asupra diferitelor sisteme de aer comprimat au

consecinţe diferite în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei înterprinderi industriale, de
gradul de dotare tehnică a instalaţiilor şi de modul lor de exploatare

6. Aspecte privind evaluarea economica a proiectelor de eficienta

energetica

Principalii indicatori de performanţă pentru evaluarea eficienţei economice a unei

solutii de crestere a eficientei energetice sunt:

12
 a. Indicatori având la bază valori actualizate :

– venitul net actualizat;

– termenul (durata) de recuperare în valori actualizate;

– cheltuielile totale actualizate;

– rata internă de rentabilitate;

– rata internă de acumulare a capitalului.

b. Indicatori având la bază valori neactualizate (indicatori empirici) :

– venitul net neactualizat;

– termenul (durata) de recuperare în valori neactualizate;

– randamentul contabil;

c. Indicatori având la bază analiza costurilor :

– costuri medii şi costuri marginale;

– costul de revenire economic.

Pentru ca rezultatele analizei economice să fie corecte, iar concluziile obţinute în

urma interpretării rezultatelor să fie pertinente, este necesară respectarea mai multor
condiţii.

În primul rând este obligatorie estimarea duratelor de realizare şi de exploatare a

proiectului de investiţii. De asemenea, este absolut necesară estimarea costurilor de
investiţii şi de exploatare pe toată durata de viaţă a echipamentelor.

Bunurile sau serviciile produse în timpul exploatării proiectului de investiţii trebuie

să fie perfect cuantificabile atât în unităţi fizice cât şi în unităţi valorice, chiar şi atunci când
acestea nu sunt destinate să constituie obiectul unei tranzacţii comerciale.

Calculele se fac de regulă în monedă constantă. O consecinţă directă a acestei

ipoteze o constituie faptul că nu mai este necesară estimarea inflaţiei şi nici a efectelor ei
asupra elementelor de natură economică ce intervin în calcule (preţuri, costuri de investiţii,
rate de actualizare, dobânzi etc.). Acest lucru simplifică esenţial calculele. În cazul

13
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

finanţării investiţiilor prin credite, la calculul anuităţilor, trebuie considerate dobânzile reale
şi nu cele aparente (dobânda reală este cea obţinută în urma eliminării efectului inflaţiei).

Valoarea ratei de actualizare este fie estimată pe baza literaturii de specialitate, fie
impusă de politica organizaţiei analizate sau de normativele în vigoare. Valorile ratelor de
actualizare depind esenţial de sursa de finanţare (fonduri proprii sau credite). În cazul
general al finanţărilor din surse mixte valoarea ratei de actualizare este stabilită în funcţie
de costul mediu al capitalului. Pentru simplificarea calculelor se lucrează cu o rată unică
de actualizare. Această ipoteză este justificată prin faptul că, dacă investitorul dispune de
capital propriu, el îl poate valorifica pe piaţa financiară sau îşi reduce proporţional creditul
luat. Totul se petrece ca şi cum capitalul disponibil ar fi fost plasat pe piaţa de capital cu
aceiaşi dobândă procentuală care stă la baza determinării ratei de actualizare.

De regulă fiscalitatea nu este luată în consideraţie. Atunci când considerarea ei

conduce la aspecte particulare, acest lucru trebuie specificat şi analizat pentru fiecare
indicator în parte.

Sumele considerate în calcule sunt încasările şi plăţile reale, cheltuielile de

investiţie fiind considerate în momentul în care au fost făcute în cazul utilizării fondurilor
proprii sau prin intermediul anuităţilor în cazul recurgerii la credite, actualizate în momentul
plăţii acestora. Amortismentele se includ în cheltuielile anuale numai în cazul calculelor
costurile de producţie specifice.

Momentului actualizării se poate alege arbitrar de către cel care efectuează analiza,
cu condiţia ca acesta să fie acelaşi pentru toate variantele de realizare a proiectului
considerate.In continuare se va detalia durata de recuperare a capitalului, indicatorul
economic cel mai utilizat in evaluarea economica a proiectelor de eficienta energetica.

a.Durată de recuperare a capitalului n r , se defineşte ca fiind numărul de ani

pentru care se îndeplineşte relaţia:

nr
IN i  Ci  I i
VNA   0
i 1 1  a  i
unde IN i sunt încasările efetuate în anul „i”, C i sunt cheltuielile de operare din
anul „i” exclusiv amortismentele, Ai sunt anuităţile plătite în anul „i” pentru returnarea

14
creditelor luate, I i sunt investiţiile efectuate din fonduri proprii în anul „i”, a este rata de
actualizare considerată iar n este durata de studiu.

Definirea duratei de recuperare a capitalului necesită stabilirea unei origini a

timpului. De regulă, convenţia acceptată este de a calcula această durată începând cu
momentul punerii în funcţiune a obiectivului respectiv.

Durata de recuperare a capitalului (în valori actualizate) este durata de exploatare a

obiectivului, la sfârşitul căreia se poate acoperi investiţia iniţială şi realiza un venit
suplimentar corespunzător ratei de actualizare considerate. Teoretic, decizia de acceptare
sau de eliminare a unui proiect de investiţii ar trebui luată prin compararea duratei de
recuperare a capitalului n r cu durata de viaţă a obiectivului nv . Dacă nr  nv , proiectul de
investiţii poate fi acceptat, el aducând venituri actualizate nete, iar dacă nr  nv , proiectul
trebuie respins, el neaducând venituri nete pe perioada de viaţă a echipamentului.

În practică, ţinând cont că se lucrează cu un viitor incert, pragul de timp care

conduce la respingerea unui proiect de investiţii se alege empiric, fiind mult mai redus
decât durata de viaţă a obiectivului.

Durata de recuperare a capitalului în valori actualizate este un criteriu des folosit

deoarece:

– este un criteriu simplu de aplicat;

– oferă informaţii având semnificaţie fizică, uşor de înţeles;

– permite atât stabilirea economicităţii unei soluţii cât şi alegerea soluţiei

optime dintr-un şir de soluţii posibile (cu respectarea aceloraşi condiţii de
actualizare);

– permite compararea unor soluţii care nu trebuie să fie în mod obligatoriu

echivalente din punct de vedere al efectelor.

b.Indicatori de performanţă economică având la bază valori neactualizate

Criteriile empirice de analiză economică nu fac apel la actualizare şi permit o

estimare grosieră dar rapidă a interesului economic pentru un proiect de investiţii.

15
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

Venitul net neactualizat (VNN) este o mărime care rezultă din relaţia de definiţie a
VNA pentru a = 0.

În cazul considerării drept moment de referinţă a momentului demarării proiectului

de investiţii, venitul net actualizat se defineşte cu relaţia :
n
IN i  Ci  Ai  I i
VNA  
i 1 1  a  i
unde IN i sunt încasările efetuate în anul „i”, C i sunt cheltuielile de operare din
anul „i” exclusiv amortismentele, Ai sunt anuităţile plătite în anul „i” pentru returnarea
creditelor luate, I i sunt investiţiile efectuate din fonduri proprii în anul „i”, a este rata de
actualizare considerată iar n este durata de studiu.

El are o semnificaţie similară cu VNA, cu diferenţa că valoarea sa reprezintă profitul

efectiv (neactualizat) însumat pe durata de activitate scontată. Atunci când VNN = 0,
proiectul de investiţie astfel caracterizat nu este profitabil dar nici nu produce pierderi.
Dacă VNN < 0, atunci sigur proiectul produce pierderi. În cazul VNN > 0, proiectul produce
un profit, a cărui valoare absolută neactualizată este chiar VNN

Termenul de recuperare a investiţiilor unui proiect este egal cu durata de

exploatare a acestuia care permite ca veniturile realizate să recupereze investiţia iniţială,
adică:
T

  IN
i 1
i  Ci  I i   0

Definiţia termenului de recuperare este asemănătoare definiţiei duratei de

recuperare a capitalului, singura diferenţă constând în faptul că diversele sume nu mai
sunt actualizate. De multe ori, pentru evitarea confuziilor, durata de recuperare a
capitalului este numită termen de recuperare în valori actualizate.

Dacă producţiile anuale pot fi considerate constante (sau puţin variabile) în timp,
termenul de recuperare este:

I
T
IN  C

16
 Termenul de recuperare necesită definirea unei origini a timpului, similar cazului
duratei de recuperare a capitalului. De regulă, se consideră drept origine a timpului
momentul punerii în funcţiune a obiectivului respectiv.

Pentru utilizarea termenului de recuperare ca un criteriu pentru admiterea sau

eliminarea unei soluţii necesită stabilirea unui valori de referinţă ( Tr ), numită de unii autori
termen normat de recuperare a investiţiei.

Pentru ca acest criteriu să ofere informaţii coerente, cel puţin într-o primă
aproximaţie, cu criteriul duratei de recuperare a capitalului, timpul de referinţă trebuie să
îndeplinească condiţia T  nv în care nv este durata de viaţă a proiectului de investiţii.
Calculele din literatura de specialitate arată că pentru o concordanţă cât mai exactă a
acestui criteriu cu criteriul duratei de recuperare a capitalului (termenul de recuperare în
valori actualizate) este necesar ca:

1 1
Tr   nv
2 3

Bibliografie

[1] ***. Energy Management Training. Energy Efficiency Office, Department of the
Environment, UK, 1994.
[2] Shipper, L. sa Energy Efficiency and Human Activity; past trends, future prospects.
Cambridge University Press, Cambridge 1992
[3] Leca A. ş.a. Principii de management energetic. Editura tehnică, Bucuresti 1997
[4] O’Callaghan, P. Energy Management. McGrow-Hill Book Co., UK, 1994
[5] Răducanu, C. Energy Efficiency for Industry and Commerce. Post graduated training
course developed under British Council RAL Programme. Kingstone University, UK,
1994
[6] Webster, K., Grant, S. Training in monitoring and targeting. PHARE Programme RO
9504-01/02-L001.
[7] *** Making a Corporate Commitment. EEO, Department of Environment, UK, 1994

17
 Evaluarea eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate într-un contur dat

[8] *** Managing and Motivating Staff to Save Energy. EEO, Department of Environment,
UK, 1993
[9] Reay, D. A. Industrial Energy Conservation. A handbook for engineers and managers.
Pergamon Press 1977
[10] *** Energy Consumption Guides EEO - ETSU Best Practice Programme 1990 - 1998
[11] *** New Practice Reports BPP EEO-ETSU 1990 - 1999
[12] R. Patraşcu - Eficienta recuperarii complexe a caldurii gazelor de ardere rezultate din
procesele industriale, Editura PRINTECH ISBN 973-98523-5-1, Bucuresti, 1998.
[13] C. Raducanu, C. Ciucasu - Tehnologii complexe de recuperare a caldurii in industrie,
Editura PRINTECH, ISBN 973-9402-10-0, Bucuresti, 1998.
[14] Reay, D. A. Industrial Energy Conservation. A handbook for engineers and managers.
Pergamon Press 1977.
[15] *** Energy Consumption Guides No. 20, 26, 27, 32, 33, 34 EEO - ETSU Best Practice
Programme 1990 – 1994.
[16] *** Air flotation drying on a paper machine. New Practice Report No. 49/1993 BPP
EEO-ETSU.

18