Sunteți pe pagina 1din 1

Fișă de lectură

TITLU: Robu I. B, Robu M. A. (2013), „Audit Procedures for Estimating the Fraud Risk Based
on Indexes for Detection of Accounting Manipulation”,Audit financiar,
SUBIECTUL STUDIAT:
La nivel mondial, in urma marilor scandaluri financiare, atenţia opiniei publice a fost
orientată şi către auditori, aceştia fiind găsiţi responsabili, intr-o mai mica sau mare măsură,
pentru fraudele semnalate.
Auditorul trebuie să ţină cont de factorii determinant ai riscului, acele evenimente sau
condiţii care indică o incitare, o presiune de comitere a actului ilicit sau care oferă o oportunitate
de săvarşire a fraudei Reprezentarea celor trei categorii de factori sub forma unui triunghi al
fraudei presupune existenţa unor presiuni, de ordin financiar, personal, social sau psihologic,
oportunităţi, prin cunoaşterea firmei şi a proceselor sale, a sistemului informaţional şi de control
intern, deţinerea unor competenţe tehnice avansate şi a unei atitudini in ceea ce priveşte frauda,
prin care se justifică un astfel de comportament.
Auditorul trebuie să evalueze riscul de fraudă şi să testeze existenţa manipulărilor
contabile asupra situaţiilor financiare. La nivelul firmei, riscul de fraudă determinat de apariţia
unor manipulări ale informaţiilor din situaţiile financiare
poate fi detectat şi cu ajutorul unor indici specifici.
Dintre aceştia, Beneish (1999) propune o serie de indici care pot fi utilizaţi in aplicarea
procedurilor analitice, precum: indicele de incasare a creanţelor comerciale, indicele marjei
brute, indicele calităţii activului, indicele de variaţie a cifrei de afaceri, indicele de depreciere,
indicele privind raportul dintre cifra de afaceri şi cheltuielile generale de administrare, indicele
gradului de indatorare şi indicele privind raportul dintre angajamentele totale (ca drepturi
constatate) şi activul total.

S-ar putea să vă placă și