Sunteți pe pagina 1din 1

De menţionat confuzia creată în ştiinţă şi practică datorită omiterii esenţei fenomenului.

S-a
ajuns, astfel, în situaţia încît criminalitatea organizată era eronat identificată cu unele forme
particulare de manifestare ale ei, precum Mafia, Camorra, Cosa Nostra, cartelurile columbiene
etc., fiind excluse, nejustificat, o serie de alte manifestări ale fenomenului, sau, dimpotrivă, era
confundată cu tipuri de criminalitate distincte, cum ar fi criminalitatea de grup sau cea
profesională.

Este deosebit de important a reţine şi următorul lucru: crima organizată constituie un tip
distinct de criminalitate, deşi posedă corelaţii intime cu alte tipuri de criminalitate, precum:
criminalitatea profesională, criminalitatea de recidivă şi criminalitatea de grup. Iată câteva
observaţii în acest sens. Într-adevăr, nucleul grupurilor de crimă organizată se caracterizează
printr-o îndeletnicire sistematică cu activitate infracţională. Totuşi, în crima organizată sunt
antrenate o serie de persoane care nu sunt criminali profesionişti, ci comit numai sporadic fapte
penale. Pe de altă parte, nu toţi criminalii profesionişti se îndeletnicesc cu crima organizată.
Apoi, nu toţii recidiviştii au fost implicaţi în acţiuni de producere sau oferire a serviciilor şi
produselor ilicite, tot aşa cum nu toate persoanele care practică crima organizată ajung a fi trase
la răspundere penală. Am subliniat deja şi faptul că nu în toate cazurile crima organizată se
manifestă sub formă de grup. Prin urmare, criminalitatea organizată coincide numai în parte cu
cea profesională, de recidivă sau de grup. Mai mult decât atât, tipurile de criminalitate comparate
au legităţi specifice de existenţă, cauze distincte etc., iar acest aspect este deosebit de
semnificativ. Considerentele expuse denotă clar cerinţa, atât teoretică, cât şi practică, de a nu
confunda în niciun caz tipurile de criminalitate comparate, aşa cum se face, din păcate, uneori.
Confuzia semnalată se datorează în parte termenului impropriu de ,,crimă organizată” folosit
pentru fenomenul în discuţie. Problema e că el nu reflectă adecvat natura fenomenului denumit,
prin care fapt induce în eroare. În literatura criminologică au fost propuşi şi alţi termeni
(business-ul criminal ş.a.), deocamdată însă nici unul dintre ei nu s-a încetăţenit, astfel că
chestiunea rămîne deschisă.

Referitor la determinanţii tipului de criminalitate analizat trebuie scoase în evidenţă următoarele


observaţii. 

Pe baza literaturii de specialitate studiate, experienţei dobândite, a cazurilor cercetate, îmi asum
răspunderea să afirm că, în România, crima organizată nu va ajunge la cotele de violenţă din alte
ţări, datorită lipsei tradiţiei în acest sens şi, poate nu în ultimul rând, structurii psihice a
românului. Într-un studiu intitulat „Pedeapsa cu moartea la români”, autorul se referă, pe bază de
documente, la faptul că prin anul 1630 un ţăran din Muntenia a fost condamnat la moarte, dar
negăsindu-se un călău să-l execute, domnitorul a comutat pedeapsa în închisoare pe viaţă. În
acelaşi an, în Franţa, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi 248 de cetăţeni. Întrebarea pe care
şi-o pune acelaşi autor este „Care naţiune era mai civilizată?”