ABIS

Abis albastru și adânc în care aleg, gândurile-mi să le pierd

Să le las să cutreiere, să-ți șoptească fiecare silabă fără de regret

Tânjesc după brațe, emoții, priviri, gesturi, seducție, amăgiri

Atingeri fine, al pielii parfum fin, și-un amalgam de clipe înșiruite în trăiri

Te las să-mi spui ce vrei, cum vrei, cu zâmbet, sau cu privirea-ți de pe chip pierdută

Aleg să-mi placă tot ce îmi transmiți, și vreau ușor ușor să îți dizolv a ta redută

1000 de cuvinte negreșit ne leagă și capitulăm la fiecare cuvânt rostit

Însă, la cel mai mic suspin, cu ochii închiși, cu tine în brațe...Toate cuvintele devin nimic..

O notă, un vers, o partitură muzicală ne-nfioară

În încleștarea îmbrățișării care ne cheamă iară

Chipul tău se-așterne pe retina gândurilor mele, precum roua dimineții senine

Și îmi sculptezi suave zâmbete, când ne-ntâlnim în fanteziile îmbălsămate cu suspine...

Tânjesc să îmi pot pierde controlul... Și mă hrănesc cu firimituri, etern înfometat după
momente, clipe cu și despre și în ... Tine

Mă-ntreb... Cum și când s-au întâmplat toate aceste trăiri divine...

S-au întâmplat printre suspine, atingeri fine, priviri senine, sau de dorință pline,

Prin mușcături gentile, sau pe alocuri devoratoare,

Prin degete ce desenau pasiunea arzătoare,

Când umbra lor șoptea "te vreau cu sete și cu patimă și cu atâta ardoare"...

De Neculiță Dănuț