Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii romanesti din

vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de personaje. Comediile sale
ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui
traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie.

Reprezentata pe scena in 1884, comedia „O scrisoare pierduta” este a treia dintre cele patru scrise de
autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind
inspirata din farsa electorala din anul 1883.

Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, dezvaluirea
impletirii de interese dintre doua grupari politice locale ale partidului de guvernamant, intr-un oras de
provincie, capitala unui judet de munte.

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin
contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de
comic.

Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenesti piesa prezinta
aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc.

Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru puterea
politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic „o scrisoare
pierduta” – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indinca atat banalitatea intamplarii, cat si
repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin repetarea intamplarii in alt
context, dar cu accelasi efect).

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, starnind rasul cu scop
moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Autorul creeaza
tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative.

Personajele apartin viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura
dominanta de caracter si un repertoriu fix de trasaturi: tipul incornoratului (trahanache), tipul primului
amorez (tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei (zoe), tipul politic si al demagogului (catavencu), tipul
cetateanului, tipul servitorului (pristanda), prostul fudul (farfuridi), prostul ticalos (dandanache).

. Trahanache se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de opozitie. El

sustine ideea integritatii morale a societatii, dar practica inselaciunea, falsificand listele cu alegatori, se
opune coruptiei, dar in jurul sau, peste tot, e coruptie. Ambitia politica si comoditatea vietii il fac sa
pastreze cu strasnicie „enteresul” de a fi prieten cu prefectul. Politician abil, stie ca functia sa in partid
depinde de sefii de la „Centru” si se lasa manevrat cu usurinta de acestia.

Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal „ai putintica rabdare”, care
reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii cauta sa castige timp pentru a
gasi o solutie. Pronunta gresit neologismeledin sfera limbajului politic: „dipotat”, „endependent”. Se
exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare. Principiul sau de viata ce explica falsa naivitate a
personajului este acela ca „Intr-o sotietate fara moral si fara printip... trebuie sa ai si putintica
diplomatie”.

Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic. Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea,
lentoare, iar trahanache, faptul ca poate fi usor modelat de catre superiorii „de la centru” sau de
„enteres” si de zoe.

Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o mentalitate
de stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca „o cer interesele partidului” si admite, amuzat,
escrocheriile politaiului: „ai tras frumusel condeiul”. Tipatescu este lipsit de abilitati politice, singura cale
de a parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu fler si diplomatie.

Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul „tip”, care semnifica june prim, om rafinat, amorez abil,
adventurier.

Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este inteligenta,
autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o luptatoare hotarata si foloseste tot
arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Penduland intre sot si amant cu inteligenta si
abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei, avand
asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa.

Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui prefect energic, dar
se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: „Ghita, Ghita, pupa-l in bot si
papa tot”. Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduland cu o siretenieprimitiva si avand ca
centru de greutate propriul interes.

Incultura, lipsta de instructi sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele
– „bampir”, „famelie”, „catrindala”, „scrofulos”, „renumeratie” -, are ticuri verbale care frizeaza prostia.
De exemplu, alaturarea cuvatului „curat” altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l
penibil si ridicol.

Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter - servil
si umil fata de sefi, lipsit de personalitate -,deoarece pristanta este un joc popular, ce se danseaza dupa
reguli prestabilite, intr-o parte si in alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.

Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza „scopul scuza
mijloacele”. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului, spunandu-i
prefectului „asasin”, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea si-i ureaza
aceluiasi prefect, sa traiasca „pentru fericirea judetului”. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el
conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca
sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.

Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul semidoct, dar
infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile,
Catavencu isi construieste cu ipocrizie „o poza” de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu
cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca.
Incultura sa reiese atat din nonsensul afirmatiilor – „Industria romana e admirabila, e sublima putem
zice, dar lipseste cu desavarsire” – precum si din confuzii semnatice, Catavencu numindu-i „capitalisti”
pe locuitorii capitalei, iar el considerandu-se „liber-schimbist”, adica flexibil in conceptii.

Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu – cata=mahalagioaica- si ipocrizia,

demagogia – cataveica=haina cu doua fete-, trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul de
nume!

Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant. Ei formeaza

un cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin firilecomplet
diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale,
fricos, o umbra a celuilalt.

Farfuridi are automatisme ce creioneaza „intruparea prostiei solemne” (stefan cazimir),prin formule
aberante, care-i releveaza incultura: „eu am n-an sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc la targ”; „am
n-am infatisare, la douasperezece trecute fix ma duc la tribunal...”. discursul sau este un model al
comicului de limbaj, care scoate ine evidenta platitudinea gandirii, confuzia lingvistica a personajului, iar
stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile verbale, cat si prin contradictiile in
termeni: „din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa
nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.”

Comicul de nume – farfuridi si branzovenescu – consta in sufixele onomasticul grecesc „-idi” si romanesc
„-escu”, precum si aluzia culinara –branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de dependenta
reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.

Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor:

parvenit, demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost, demagog, amnezic si senil, este o epava morala
si un santajist perpetuu, caci el nu restituie scrisoarea compromitatoare, sper a o putea utiliza si in alte
dati.

Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: „In sanatatea alegatorilor... car au probat patriotism si mi-
au acordat... asta...cum sa zic, de!... zi-i pe nume, de! [...] care va sa zica, cum am zite... in sfarsit sa
traiasca!”. Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convigatoare si sugestiva
ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.

Comicul de nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui viteazului razboinic grec, conducator
de osti si bun strateg cu dandanache, care sugereaza incurcatura, dandana.

Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simple,al alegatorului care nu are ambitii, nu este
nici el tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat, asteapta sa fie dirijat, pentru ca el nu are nicio
opinie, „apoi daca-i pe pofta eu nu poftesc pe nimeni” este o fire lenesa, comoda, gasindus-i scuze
superficiale, „da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere”.

Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit memorabila: „eu
cu cine votez?”, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea „in
sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!”.
El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este dispretuit
tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se prezinte la vot pentru a-si
desemna alesul in Camera deputatilor. Nu are nume, el este alegatorul anonim, bulversat de campania
electorala confuza pentru omul de rand.

Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile provocate de coincidente,

de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce.

Gasirea si prierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in care sunt
implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter. Se sugereaza astfel, ca aceasta arma
politica a santajului va fi eficenta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand nicio sansa in viata
politica.

Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai astutios si corupt, care
are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu spune ca tot romanul trebuie sa prospere,
dar tocmai in acelmoment intra cetateanul turmentat care striga: „Si eu!” unde rasul e generat de
contrastul dintre pretentia teoretca a politicianului demagog si realitatea betiei celui venit pe scena.

Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din
avutul statului, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator politic al judetului.Una
dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si
vazuse „scrisorica de amor” adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu, spunanadu-i ca scrisoarea e
„plastografie”.

Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand atitudinea autorului fata
de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la afirmatia autorului, aceea ca „nimic nu
ardepe ticalosi mai mult ca rasul”, adept al preceptului clasic „rasul indreapta moravurile”,caragiae isi
propune sa-si exprime opiniile prin scris. Astfel, acest „demon al veseliei” (Paul Zarifopol) isi uraste
personaele, marturisind „ii urasc, ma, ii urasc”.

Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care
scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in particular.moravurile satirizate in”o scrisoare
pierduta” sunt: adulterul, servilismul, prostia, coruptia, incultura, infatuare. Demagogia si coruptia sunt
intalnite la nivelul intregii societati si la nivelul clasei politice inclusiv al marii burghezii.

Comedia „O scrioase pierduta” apartine genului dramatic si are ca moduri de expunere dialogul si
monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod indirect prin vorbele, faptele si gandurile
personajelor ori direct de catre celelalte personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui
caragial, curpin in didascalii, ca indicatii scenice prin care autorul isi „misca” personajele, le da viata.

In concluzie, comedia de moravuri „o scrisoare pierduta”exprima vocatia de scriitor realist a lui

caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin
procuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii
detaliilor, sunt trasaturi esentiale ale acestei capodopere.personajele tipologice sunt supuse ridiculizarii,
pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a moravurilor , atitudine prin care
scriitoul atinge dezideratul educativ al artei.