Integrale Riemann improprii.

Integrale
cu parametri. Funcţiile β şi Γ ale lui Euler

0.1 Integrale improprii

Se cunoaşte definiţia integralei Riemann, ca limită a şirului sumelor Riemann ı̂n cazul funcţiilor
mărginite şi definite pe interval compact. Renunţând la una din aceste condiţii asupra lui f, se
obţine integrala improprie a lui f.

0.1.1 Integrale pe intervale nemărginite (tip I)

Definiţia 1 Fie f : [a, ∞) → R o funcţie local integrabilă ( adică integrabilă Riemann pe orice
R∞
interval compact [α, β] ⊂ [a, ∞) ). Spunem că f e integrabilă pe [a, ∞) sau că integrala f (x) dx
a
Rb ∞
not R
improprie este convergentă dacă lim f (x) dx = f (x) dx există şi e finită. In caz contrar, spunem
b→∞ a a
că integrala este divergentă.
R∞ R
Alte notaţii folosite sunt f , f.
a [a,∞)
Definiţia anterioară se rescrie şi pentru cazul (−∞, a].
Definiţia 2 Dacă f : R → R este local integrabilă, spunem că f este integrabilă pe R sau că
R∞ Ra R∞
f (x) dx este convergentă dacă ∃a ∈ R a.i. f (x) dx şi f (x) dx sunt convergente.
−∞ −∞ a
R∞ def Ra R∞
In acest caz, f (x) dx = f (x) dx+ f (x) dx.
−∞ −∞ a
R∞
Observaţie: Convergenţa şi valoarea integralei improprii f (x) dx sunt independente de alegerea
−∞
Rc R∞ Rc Ra Rc R∞ Ra R∞
lui a, căci dacă c ∈ R ar fi alt punct, atunci f+ f= f+ f+ f+ f= f+ f.
−∞ c −∞ c a c −∞ a
R∞ dx
Propoziţia 3 Fie a > 0. Atunci xα
este convergentă pentru α > 1 şi divergentă pentru α ≤ 1.
a
1
P
Analogia cu seria nα
nu este ı̂ntâmplătoare.
R∞
Definiţia 4 Spunem că f (x) dx este convergentă ı̂n valoare principală Cauchy şi notăm
−∞
R∞ Rb
v.p. f (x) dx = lim f (x) dx dacă limita există şi e finită. (Atenţie, ı̂n definiţia precedentă erau
−∞ b→∞ −b
limite independente!)

1
 2

R∞
Observaţie: Dacă f (x) dx este convergentă, atunci este convergentă şi ı̂n valoare principală
−∞
Cauchy. Reciproc, nu.
R∞ x Ra x
R∞ x
Exemplu: I = 1+x 2 dx. Studiem mai ı̂ntâi convergenţa integralelor 1+x2
dx şi 1+x2
dx, a
−∞ −∞ a
arbitrar.
R∞ x Rb
x b
1+x2
dx = lim 2 dx = lim 12 ln(1 + x2 )|a = lim 21 [ln(1 + b2 ) − ln (1 + a2 )] = ∞ ⇒ I este
a b→∞ a 1+x b→∞ b→∞
divergentă.
R∞ x x
Rb
Dar v.p. 1+x2
dx = lim 2 dx = 0, funcţia fiind impară.
−∞ b→∞ −b 1+x

0.1.2 Integrale ale funcţiilor nemărginite (tip II)

Definiţia 5 Fie f : [a, b) → R o funcţie local integrabilă ( adică integrabilă Riemann pe orice
interval compact [α, β] ⊂ [a, b) ) a.i. lim f (x) să fie infinită sau să nu existe. x = b se numeşte
x→b−
Rb
punct singular pentru f. Spunem că f e integrabilă pe [a, b) sau că f (x) dx improprie este convergentă
a
b−ε Rb
R not
dacă lim f (x) dx = f (x) dx există şi e finită. In caz contrar, spunem că integrala este
ε→0+ a a
divergentă.

Rb− R
Alte notaţii folosite sunt f , f.
a [a,b)
Cazul f : (a, b] → R cu a punct singular se tratează similar.

Rb
Definiţia 6 Dacă f : [a, b] \ {c} → R , c ∈ (a, b) punct singular, f (x) dx este convergentă dacă
a
R R
integralele improprii f şi f sunt convergente (limitele fiind independente) şi ı̂n acest caz,
[a,c) (c,b]
Rb R R
f (x) dx = f+ f .
a [a,c) (c,b]

Definiţia 7 Spunem că integrala improprie a lui f pe [a, b] având c ∈ (a, b) punct singular, este
convergentă ı̂n sensul valorii principale Cauchy dacă există şi e finită limita notată
Rb c−ε
R Rb
v.p. f (x) dx = lim ( f (x) dx + f (x) dx).
a ε→0+ a c+ε

Observaţie: 1) Se pot considera integrale improprii mixte, ı̂n care intervalul de integrare este
R∞ dx
nemărginit, iar funcţia de sub integrală are singularităţi. De exemplu √x(1+x) . Integrala va fi
0
Ra R∞
convergentă dacă √ dx şi √ dx sunt convergente, cu a punct intermediar arbitrar.
x(1+x) x(1+x)
0 a
2) In caz de convergenţă rămân valabile pentru integralele improprii proprietăţile de linearitate
şi monotonie din cazul integralelor definite, de asemenea formula Leibniz-Newton, schimbarea de
variabilă şi integrarea prin părţi.
 3

0.2 Criterii de convergenţă

Teorema 8 (Criteriul comparaţiei) Fie f, g : [a, b) → R , b finit sau ∞, funcţii local integrabile a.i.
Rb Rb
|f | ≤ g pe [a, b). Dacă g (x) dx este C ⇒ f (x) dx este C.
a a

Definiţia 9 Spunem că f : [a, b) → R , b finit sau ∞ este absolut integrabilă pe [a,b) sau că
Rb Rb
f (x) dx este absolut convergentă, dacă |f (x)| dx este C.
a a

Corolarul 10 Dacă f este absolut integrabilă pe [a, b) ⇒ f este integrabilă impropriu pe [a, b).
Enunţăm criterii practice de convergenţă pentru integrale improprii din funcţii cu semn constant:
Teorema 11 Fie f : [a, ∞) →[0, ∞) local integrabilă a.i. lim xα f (x) = l să existe şi să fie finită.
x→∞
R∞
i) Dacă α > 1, atunci f (x) dx este C
a
R∞
ii) Dacă α ≤ 1 şi l 6= 0, atunci f (x) dx este D.
a

Teorema 12 Fie f : [a, b) →[0, ∞) local integrabilă, b singularitate pentru f şi astfel ı̂ncât
lim |b − x|α f (x) = L să existe şi să fie finită.
x→b−

Rb
i) Dacă α < 1, atunci f (x) dx este C
a
Rb
ii) Dacă α ≥ 1 şi L 6= 0, atunci f (x) dx este D.
a
Teorema se poate formula şi pentru f definită pe (a, b].

0.3 Integrale cu parametri

Cazul I) Limite de integrare constante
Definiţia 13 Fie f (x, α) , f : [a, b] × D → R ,( D ⊂ R mulţime deschisă) funcţie continuă. Funcţia
Rb
F (α) = f (x, α) dx , F : D → R se numeşte integrală cu parametrul α.
a

Proprietăţi (Transfer de continuitate şi derivabilitate)

Teorema 14 In condiţiile definiţiei, F este continuă pe D.
∂f
Teorema 15 Dacă ı̂n plus derivata ∂α există şi este funcţie continuă pe [a, b] × D, atunci F este
b
R ∂f
derivabilă şi F 0 (α) = ∂α (x, α) dx, ∀α ∈ D. (Regula lui Leibniz de derivare sub integrală)
a

Cazul II) Limite de integrare variabile

Teorema 16 (Regula generală de derivare sub integrală -Leibniz)
b(α)
R
Fie F (α) = f (x, α) dx, F : D → R , D ⊂ R mulţime deschisă, a, b : D → A derivabile, A
a(α)
∂f
mulţime deschisă, f şi ∂α continue pe A × D. Atunci F este derivabilă pe D şi
b(α)
R ∂f
F 0 (α) = ∂α
dx + b0 (α) f (b (α) , α) − a0 (α) f (a (α) , α) .
a(α)
 4

0.4 Integralele lui Euler

R∞
Teorema 17 Integrala improprie cu parametru Γ(p) = xp−1 e−x dx este convergentă pentru orice
0
p > 0.

Observaţie: Pentru p ≥ 1, integrala este improprie de tip I, iar pentru p < 1, improprie de ambele
tipuri cu singularitatea x = 0.

R1
Teorema 18 Integrala improprie cu parametri β (p, q) = xp−1 (1 − x)q−1 dx este convergentă pen-
0
tru orice p, q > 0.

Definiţia 19 Funcţia Γ : (0, ∞) → R se numeşte funcţia gama a lui Euler, iar β : (0, ∞)×(0, ∞) →
R se numeşte funcţia beta a lui Euler.

Proprietăţi
1) Γ (1) = 1
R∞ ∞
Demonstraţie: Γ (1) = e−x dx = −e−x |0 = 1
0
2) Γ (p + 1) = pΓ (p) (formula de recurenţă)
R∞ ∞ R∞
Demo: Folosind formula de integrare prin părţi, Γ (p + 1) = xp e−x dx = −xp e−x |0 +p xp−1 e−x dx =
0 0
− lim xp e−x + pΓ (p) = pΓ (p) .
x→∞
3) ∀n ∈ N∗ , Γ (n + 1) = n!
Demonstraţia este imediată, prin inducţie.
π
4) Γ (p) Γ (1 − p) = sin(pπ) , ∀p ∈ (0, 1) (formula complementelor)
5) β(p, q) = β (q, p)
6) β(p, q) = Γ(p)Γ(q) , ∀p, q > 0
1

√Γ(p+q)
7) Γ 2 = π
R1 R1
Demo: Din 6) rezultă că β( 12 , 21 ) = [Γ 12 ]2 . Dar β( 21 , 12 ) = √ dx dx
= arcsin (2x − 1)|10 =


= q
1 2
0
x(1−x)
0 (
− x− 12)
1

√ 4

π ⇒ Γ 2 = π.
R∞ yp−1
8) β (p, q) = (1+y) p+q dy
0
y
Demonstraţie: Se face schimbarea de variabilă x = 1+y
care duce y ∈ (0, ∞) → x ∈ (0, 1) . Diferenţiind,
R1 R∞ y p−1
se obţine dx = dy
(1+y)2
şi xp−1 (1 − x)q−1 dx = (1+y)p+q
dy.
0 0
R∞ −x2
√
9) Consecinţă: e dx = π şi se numeşte integrala Euler-Poisson.
−∞