Ion Barbu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pentru alte sensuri, vedeți Ion Barbu (dezambiguizare).

Ion Barbu (născut Dan Barbilian; n. 19 martie Ion Barbu

1895,[2][3][4] Câmpulung, Regatul României – d. 11
august 1961,[2][3][4] București, Republica Populară
Română) a fost un poet și matematician român. Ca
matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian.
A fost unul dintre cei mai importanți poeți români
interbelici, reprezentant al modernismului literar
românesc.

Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin

Barbillian (care și-a latinizat numele de familie inițial
„Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.

Cuprins
Matematicianul Dan Barbilian Date personale
Pregătire, educație Nume la Dan Barbilian
Contribuții naștere
Născut 18 martie 1895
Scrieri științifice Câmpulung-Muscel, România
Poetul Ion Barbu Decedat 11 august 1961 (66 de ani)
București, Republica Populară
Scurtă prezentare a spațiilor poeziei lui Ion Română
Barbu Înmormântat Cimitirul Bellu
Etapa parnasiană Părinți Constantin Barbillian, Smaranda,
Etapa baladică-orientală născută Șoiculescu
Căsătorit cu Gerda Barbu
Etapa ermetică
Naționalitate România
Opere Cetățenie România
Joc secund Ocupație poet, matematician
Aforisme Pseudonim Ion Barbu
Limbi limba română[1]
Criticii spun
Studii Facultatea de Științe din București
Citate și studii la Göttingen, Tübingen și
Berlin
Fragmente audio
Activitatea literară
Note Activ ca 1919 - 1961
scriitor
Bibliografie Mișcare/curent parnasianism, Ermetism,
Alte referințe despre lucrările lui Dan literar expresionism, șaradism
Barbilian/Ion Barbu Operă de 1919 - poezie în Sburătorul
debut
Legături externe Opere „Joc secund”
semnificative
Matematicianul Dan Barbilian Membru post-mortem al
Academiei Române

Pregătire, educație
Membru al
Talentul său matematic se manifestă încă din timpul Academiei de Științe din România
liceului, elevul Barbilian publică remarcabile Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?titl
e=Ion_Barbu&action=edit&section=0)
contribuții în revista Gazeta matematică. În tot acest
timp, Barbilian își dezvoltă și pasiunea pentru
poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Literatura română
Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i
întrerupte de perioada în care își satisface serviciul Pe categorii
militar în timpul Primului Război Mondial.
Istoria literaturii române
I-a avut ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie
Evul mediu
Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și
Secolul 16 - Secolul 17
Anton Davidoglu.
Secolul 18 - Secolul 19
În perioada 1921 -1924, și-a continuat studiile la Secolul 20 - Contemporană
Göttingen, Tübingen și Berlin. A avut ca prieteni,
Curente în literatura română
între alții, pe matematicienii: Wilhelm Blaschke,
Heinrich Grell, Helmut Hasse, Emil Artin și alții. Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Cariera matematică continuă cu susținerea tezei de Parnasianism - Simbolism
doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite
Naturalism - Modernism
conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Congresele Internaționale de Matematică la
Suprarealism - Proletcultism
Hamburg (1936), Göttingen și Viena (1938), Oslo Neomodernism - Postmodernism
(1936), Praga (1934).
Scriitori români

Contribuții Listă de autori de limbă română

Scriitori după genuri abordate
În 1942 este numit profesor titular de algebră la Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Facultatea de Științe din București. Publică diferite Poeți - Eseiști
articole în reviste matematice. De deosebită Nuveliști - Proză scurtă
importanță sunt două dintre contribuțiile lui: o Literatură pentru copii
scurtă lucrare de două pagini apărută în Casopis
Matematiky a Fysiky (1934-1935), în care definește Portal România
o procedură de metrizare care va fi numită de Portal Literatură
Proiectul literatură
Leonard M. Blumenthal „spații Barbilian”, și două
lucrări în Jber. Deutsch. Math. Verein., apărute în
1940 și respectiv în 1941, intitulate Zur Axiomatik
der Projectiven ebenen Ringgeometrien, și care au inspirat o direcție de cercetare în geometria inelelor,
direcție asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al lui Hjelmslev și al lui Klingenberg.

După 1933, Barbilian s-a manifestat în domeniul matematicii în special ca geometru, reprezentant al
programului de la Erlangen al lui Felix Klein și astfel au trecut la fondarea axiomatică a geometriei
algebrice și a mecanicii clasice.

Dan Barbilian s-a mai ocupat și de teoriile algebrei moderne (1946 - 1951), de teoria algebrică a numerelor
(1951 - 1957), de teoria determinismului și deține prioritatea mondială în precizarea unei clase largi de
funcții distanță.
În 1938 devine membru al asociației Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea matematică germană).

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936[5].

Scrieri științifice

Teoria spațiilor Barbilian a fost amplu dezvoltată în patru lucrări:

Asupra unui principiu de metrizare, Stud. Cercet. Mat. 10 (1959), 68-116,

Fundamentele metricilor abstracte ale lui Poincaré și Carathéodory ca aplicație a unui principiu
general de metrizare (lucrare prezentată la Institutul de matematică în data de 4 iunie 1959),
apărut în Studii și cercetări matematice, vol. 10 (1959), 273-306;
J-metricile naturale finsleriene, apărută în aceeași revistă în vol. 11 (1960), 7-44;
J-metricile naturale finsleriene și funcția de reprezentare a lui Riemann,lucrare scrisă împreună
cu Nicolae Radu și apărută postum, publicată tot în Studii și cercetări matematice, vol. 12
(1962), 21-36.

Ultima lucrare a fost depusă la redacție de Nicolae Radu pe 20 octombrie 1961; Barbilian se stinsese pe 11
august, în același an. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în reexaminarea modelului
Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model generează în mod natural o distanță care
poate fi reprezentată ca oscilație logaritmică.

Contribuția lui Dan Barbilian a fost de a analiza cât de generală e această procedură de a construi o distanță
și de a stabili o teorie a spațiilor metrice dotate cu această distanță. În lucrarea din 1934, a definit o metrică
în interiorul unei regiuni planare oarecare, generalizând astfel ideea modelului Poincaré, care este definit
doar în interiorul discului unitate. Cu acea metrică, interiorul mulțimii devenea un model de geometrie
neeuclidiană.

Alte scrieri:

Curs de matematici generale (1937 - 1940)

Teoria lui Galois a ecuațiilor în axiomatizarea lui Steinitz
Axiomatizarea mecanicii clasice (1943)
Curs de algebră axiomatică (1944, 1947, 1950)
Teoria aritmetică a idealelor în inelele necomutative (1956)
Grupuri cu operatori (teoremele de descompunere ale algebrei) (1960)

Poetul Ion Barbu

În anul 1919, Dan Barbilian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen
Lovinescu, criticul cenaclului, ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl
cunoaște pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi și mai frumoase
prietenii literare.

Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o excursie la Giurgiu în timpul
liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul
artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian își descoperă talentul și iubirea față de poezie.
Dan Barbilian spunea că poezia și geometria sunt complementare în viața sa : acolo unde geometria devine
rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaștere și imaginație.
Criticul și prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi una dintre cele mai complete
până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista
Viața Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-și continua studiile. După trei
ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viață boemă, se întoarce în țară.

Scurtă prezentare a spațiilor poeziei lui Ion Barbu

Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferență al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia
lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi și Blaga, mai ales din pricina caracterului ei ermetic. Mai
exact spus, înțelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie să fie poezia e mai aproape de concepția unor poeți
moderni și singulari ca Stephane Mallarmé sau Paul Valéry, decât de concepția mai generală, impusă de
romantism. Apoi nu trebuie uitat că poetul a fost dublat de un matematician și că modul lui de a gândi în
spiritul abstract al matematicii s-a impus și în planul reprezentărilor poetice. Ion Barbu însuși afirmă: "Ca și
în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență…
Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul
divin al geometriei."

Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creația lui Ion Barbu era împărțită de acesta în patru
etape: parnasiană, antonpanescă, expresionistă și șaradistă. În studiul din 1935, Introducere în poezia lui Ion
Barbu, Tudor Vianu reducea această clasificare la doar trei etape: parnasiană, baladică-orientală și ermetică.
Această din urmă împărțire a devenit clasică.

Etapa parnasiană

Prima etapă este cea a versurilor publicate între 1919 - 1920 în revista Sburătorul, perioadă numită
convențional de unii critici "parnasiană", deși lirica barbiană din faza debutului depățește cadrul limitat al
parnasianismului, întrunind caracteristici ale poeziei pure dublate de un nestăvilit elan romantic. Dintre ele
amintim: Lava, Munții, Copacul, Banchizele, Pentru Marile Eleusinii, Panteism, Arca, Pytagora, Râul,
Umanizare ș.a.m.d.

Scurte și riguroase ca formă - câteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic divers. Barbu descrie
peisaje mineralizate, forme ale geologicului și ale florei , evocă zeități mitologice sau surprinde procese de
conștiință, cum ar fi solemnul legământ al lepădării de păcatul contemplației abstracte în favoarea voinței de
a trăi cu frenezie, într-o totală consonanță cu ritmurile vii ale naturii.

Evitând poezia - confesiune, exprimarea directă a năzuințelor sufletului său, Ion Barbu le transferă unor
elemente ale naturii: copacul, banchizele, munții, pământul ceea ce indică o tendință de a folosi simboluri "
obiective". Peisajele , pasteluri exotice și imaginare, închid în ele elanuri și încorsetări ale ființei umane,
aspirații patetice și încrâncenate refuzuri, ca în aceste solemne strofe din Copacul :

"Hipnotizat de - adânca și limpedea lumină

A bolților destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfărâme zenitul și - ncremenit să bea
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină"

sau din Banchizele:

"Din aspra contopire a gerului polar

Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,
Sinteze transparente , de străluciri avide,
Zbucnesc din somnorosul noian originar."
Poezia Umanizare scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut,
trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea
"dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care
Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ".

Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție a esenței lumii. Aspirația spre cunoaștere are,
în prima perioadă, un caracter cam abstract, de unde și, frecvent, răceala versurilor. Încercarea de
concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de obicei o impresie puternică de livresc.
Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii
cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu.

Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia, era
fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când la Ion Barbu, sub
împietrita și recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, neliniști și aspirații tulburi, ceea ce
denotă o structură romantică . Probabil că aceasta este și cauza pentru care și le-a refuzat mai târziu,
socotindu-le că " decurg printr-un principiu poetic elementar ". El tinde spre o altă formulă poetică,
depărtată de romantism, spre "un lirism omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni
paradisiace ", pe care a realizat-o în următoarele etape ale creației sale.

Etapa baladică-orientală

Aceasta indică orientarea spiritului poetului spre concretul lumii, cum și anunțase în Umanizare. Aici pot fi
integrate poeme ca: După melci, Riga Crypto și lapona Enigel, Domnișoara Hus, Isarlâk, Nastratin Hogea
la Isarlâk, publicate din a doua jumătate a lui 1921 până în 1925, în Viața românească și Contimporanul lui
Ion Vinea. Mai toate sunt lungi, datorită în mare măsură pasajelor descriptive, consecință imediată a
preocupării de concret; au un caracter narativ, "baladic" , pentru că în ele "se zice" o poveste; în sfârșit evocă
o lume pitorească, de inspirație autohtonă sau balcanică, asemănătoare cu cea din viziunea lui Anton Pann.
Excepțională este acum sugestia picturală. Expresia este proaspătă și pregnantă dezvăluind în I. Barbu un
poet al cuvântului , nu numai al ideii și viziunii, cum îl cunoaștem la început. Descripția însă nu există
exclusiv pictural, ci fixează o atmosferă adecvată. Teoria baladescului avea să fie reluată în estetica Cercului
literar de la Sibiu de poeți ai acestui curent cum ar fi Radu Stanca și Ștefan Augustin Doinaș.

Isarlâk, (inima mea), spre exemplu, este o cetate ideală, "dată-n alb ca o raia" așezată "la mijloc de Rău și
Bun", populată cu oameni care trăiesc deopotrivă deliciile spiritului și pe cele ale vieții " într-o slavă
stătătoare": univers fabulos în care se echilibrează totul. De o deosebită forță de sugestie, sub raportul
invenției verbale, este Domnișoara Hus a cărei valoare stă aproape în întregime în expresie. Poezia vorbește
despre povestea unei iubiri pătimașe cândva și nefericite și a unei tragicomice eroine, cadână "pezevenche"
ce-și cheamă de pe lumea cealaltă, prin descântece, iubitul care a uitat-o.

Dar farmecul ei nu stă în ineditul pitoresc al întâmplării ci în extraordinara incantație a versurilor și în

sugestia de fantastic a descântecului. Substratul simbolic al elementelor narative și descriptive din poeziile
etapei a doua poate fi întâlnit în După melci, poem lung în care se stilizează motive folclorice pentru a se
povesti o experiență de inițiere în tainele naturii, devenită dramă a cunoașterii sau în Riga Crypto și lapona
Enigel.

Etapa ermetică

Ultima etapă a poeziei lui Ion Barbu este una de încifrare a semnificațiilor, numită din această cauză etapa
ermetică. Dar mai întâi a existat un moment de tranziție, reprezentat de Oul dogmatic, Ritmuri pentru
nunțile necesare sau Uvedenrode, publicate între 1925 - 1926. În ele se păstrează încă legătura cu etapa
anterioară atât prin pasajele descriptive cât și prin cele narative, care fac poezia mai ușor de înțeles și
descifrat. George Călinescu susține că de fapt aici există ermetismul autentic al poeziilor lui Ion Barbu,
pentru că se bazează pe simboluri, cel din Joc secund nefiind decât un ermetism de " dificultate filologică ",
ținând de o sintaxă poetică dificila.

Poeziile amintite se învârtesc, metaforic vorbind, pe ideea " nunții " înțeleasă ca pătrundere în miracolul
creației universale. "Oul dogmatic" este chiar un simbol al misterului " nunții ", un soi de cosmoid, pentru că
în structura lui duală se reprezintă lumea dinaintea nuntirii, creația de dinaintea Genezei. Banalul ou
demonstrează că "mărunte lumi păstrează dogma", că macrocosmosul se repetă în microcosmos. De aceea el
este făcut să devină obiect de contemplație:

"E dat acestui trist norod Și oul sterp ca de mâncare, Dar viul ou la vârf cu plod Făcut e să-l privim la
soare!"

Văzut în lumina soarelui, oul relevă însăși esența universului, imaginea eternă a increatului.

În Ritmuri pentru nunțile necesare sunt evocate trei căi de cunoaștere: prin eros ( sau senzuală), reprezentată
astral prin Venus, prin rațiune, având simbol pe Mercur, și prin contemplație poetică, care e tutelată de
Soare. Fiecare experiență este o "nuntă", adică o comuniune cu esența lumii, dar prin primele două
contopirea nu este perfectă. Senzațiile permit numai un contact fulgerant , iar intelectul ignoră, pentru a face
operațiile proprii cunoașterii logice, condiția fundamentală a universului, care este devenire continuă.

Aspirația spre absolut se împlinește doar prin atingerea contemplației poetice, prin viziunea directă a
principiului universal când: "intrăm Să ospătăm În cămara Soarelui Marelui Nun și stea, Aburi verde să ne
dea, Din căldări de mări lactee, La surpări de curcubee, În Firida ce scântee / Etern" În termeni mai simpli
poezia pune problema raportului dintre cunoașterea logică și cea metaforică așa cum o pusese și Blaga în Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii.

În Uvedenrode pe aceeași temă a nunții e reluată într-un material poetic, ideea erosului ca încercare eșuată
de cunoaștere. Titlul, inventat de poet, definește un spațiu de coșmar, "o râpă a gasteropodelor ",
reprezentare a purei vieți vegetative. Faza de tranziție este de o puternică originalitate, derutantă pentru
cititor, căruia i se solicită un efort mult mai mare decât de obicei pentru sesizarea semnificațiilor, a viziunii
ample închise în imaginile concrete ale poemului. Limbajul este dens, termenii neobișnuiți, mulți
neologistici sau rari. Este un ultim pas până la concentrarea extremă a expresiei din ciclul Joc secund.

Opere
După melci, Editura Luceafărul, 1921
Joc secund, Editura Cultura Națională, 1930

Joc secund

Opera cea mai importantă a poetului Barbu o constituie volumul Joc secund, publicat în anul 1930. Se pare
că a publicat acest volum în urma unui pariu cu Tudor Vianu că poate scrie poezie (alte surse povestesc
despre o înțelegere: dacă Barbu reușea să publice poezii, Vianu trebuia să îi analizeze critic creația). Poeziile
sunt dificil de înțeles, fiind o lirică ermetică cu limbaj abstract, inspirată de poemele lui Stephane Mallarmé.
În unele poezii, autorul folosește concepții matematice, spre exemplu utilizează noțiunea de grup (o mulțime
cu structură matematică, ale cărei elemente se pot însuma conform unor legi specifice).

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.
În concepția lui Ion Barbu poezia are mult în comun cu geometria: există undeva, în domeniul înalt al
geometriei, un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu poezia. [..] Ca și în geometrie înțeleg prin poezie o
anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență. Această poezie inițiatică este un
elogiu adus inteligenței ca valoare universală supremă. Proiecțiile astrale, călătoriile în timp, viziunile
celeste și criptografia ermetică sunt câteva dintre tehnicile folosite cu pricepere și har de poet. Abilitățile
profetice ale poetului sunt certificate de obiectivarea subtilelor concepte mentale utilizate.

Ciclul Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale unor poezii în limba
germană.

În seria de poezii din Joc secund, orientările fundamentale rămân cele două, mai mult întâlnite spre
prinderea sensului lumii ascuns de aparențe, de fenomene sau dimpotrivă, spre fenomenalitatea imediată în
care se intuiește esența lumii. Din această perspectivă ciclul are două texte care pot fi socotite arte poetice:
cel intitulat chiar Joc secund (sau Din ceas dedus) și Timbru.

Jocul secund impresionează mai întâi printr-o sonoritate impecabilă, adevărată "muzică a formelor în zbor ",
dar nu - și dezvăluie sensul de la prima lectură. După însăși mărturisirea poetului "poezia este lumea
purificată în oglindă (deci reflectare a figurii spiritului nostru) act clar de narcisism (de autoiubire deci de
autocunoaștere), semn al minții (deci act intelectual, un sentiment, afectivitate lirică) ". George Călinescu
sintetizează excelent interpretarea poemului: "Poezia ("adâncul acestei calme creste") este o ieșire ("dedus")
din contigent("din ceas") în pura gratuitate, mântuit azur, joc secund, ca imaginea cirezii răsfirată în apă".

Ideea fundamentală din acestă poezie este că arta e un joc secund, mai pur, realitate sublimată, care pornește
din viață, dintr-o trăire, dar nu se confundă cu viața, constituindu-se ca un univers secund, posibil. Acest
univers se ridică pe anularea, pe "înecarea" celuilalt, nu e, cu alte cuvinte, o copie a lui, ci are un sens
propriu, intern, care-l justifică. Dacă lumea reală există sub zenit, în obiectivitate, poezia trăiește sub semnul
nadirului, în reflectare. Poetul transpune oglindirea din conștiința sa în melodia cuvintelor, ascunzând în ele
cântecul lui - creația, asemenea mării care își ascunde cântecul ei sub clopotele verzi ale meduzelor.

În poezia Timbru, privirea poetului e fixată pe suprafața lumii, nu dincolo de ea fascinat într-atât de lucruri
(de piatră, de humă, de unda mării), încât le atribuie o viață sufletească. Cum ele sunt mute, poezia este
aceea care ar trebui să le exprime, ceea ce presupune, pentru poet, o comunicare simpatetică cu ele,
identificarea (atitudinea e diametral opusă aceleia din Joc secund).

Poezia creată acum nu mai e concentrare de esențe ci "un cântec încăpător", capabil să cuprindă diversitatea
infinită a lucrurilor, un imn de laudă a creației cosmice asemănător aceluia pe care conform tradiției biblice,
l-ar fi intonat în paradis îngerii, când Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam.

Celelalte poezii din ciclu se așează sub una sau alta din cele două poetici, toate sunt în fond niște descrieri
diferențiate enorm de altele în limbaj.

Din cuprinsul volumului:

[Din ceas, dedus...]

Timbru
înecatul
Increat
Lemn Sfânt
Legendä
Secol
Suflet petrecut
Oul dogmatic
 Falduri
Riga Crypto și lapona Enigel
Domnișoara Hus
Nastratin Hogea la Isarlâk
Isarlâk
Uvedenrode
In memoriam

Aforisme
Operele matematice robesc și încântă tocmai ca operele pasiunii și imaginației
Desenul corupe raționamentul
În redactare nu are atâta preț poleirea frazelor, cât organizarea ideilor

Criticii spun
Tudor Vianu spunea despre opera lui Ion Barbu astfel: „Cititorul
care străbate paginile volumului Joc secund, nu trebuie să uite
niciodată că se găsește în fața unui poet matematician. Chiar o
simplă inventariere a vocabularului său arată cât datorește Ion Barbu
astronomiei, mecanicii sau geometriei. (…) Viziunea
matematicianului este atât de puțin conexată cu activitatea
simțurilor, atât de liberă de contingențele care întinerează funcțiunea
lor, încât lumea care i se relevează este resimțită de el ca pură. Pe de
altă parte, față de lumea experienței, aceea a matematicei este a doua
lume, o suprastructură ideală. Într-un asemenea univers ideal dorește
să se situeze viziunea lui Ion Barbu și acesta este înțelesul expresiei
joc secund, care intitulează volumul său.”
Placă memorială montată pe Casa
Șerban Cioculescu spune despre el că „Ermetismul său i-a ucis orice
pe Str. Carol Davila nr. 8 (Casa Ion
spontaneitate și i-a secat vâna. De vocație matematician, Ion Barbu
Barbu) București sect. 5
s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul
matematic al substituirii. Se știe că în algebră, cifra cantitativă e
înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se
substituie sensul clar, misterul.”

În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu spunea: „Din aceste experiențe care
irită curiozitatea ca niște ghicitori, făcând mai acut procesul rațional, se desprinde însă o suavă poezie,
remarcabilă pentru tristețea evenimentelor ce vor să se exprime, enunțate prin simple întrebări și evaluări, de
calitate pur emotivă, deci inefabilă.”

Basarab Nicolescu zicea în opera sa Ion Barbu. Cosmologia Joc secund că „Prin asocierea unui concept
originar matematic cu un cuvânt afectiv, Ion Barbu declanșează o mulțime de sugestii ce se adresează atât
intelectului, cât și sensibilității.”

Citate
Matematicile pun în joc puteri sufletești care nu sunt cu mult diferite de cele solicitate de poezie și arte.
Fragmente audio
G. Ionescu-Gion recitând „Oul
G. Ionescu-Gion recitând „Joc secund”
dogmatic”

Note
1. ^ Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb11885700g), accesat în 10 octombrie 2015
2. ^ a b „Ion Barbu” (https://d-nb.info/gnd/118657178), Gemeinsame Normdatei, accesat în 2 mai
2014
3. ^ a b Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb11885700g), accesat în 10 octombrie
2015
4. ^ a b Ion Barbu (http://www.brockhaus.de/), Brockhaus Enzyklopädie, accesat în 9 octombrie
2017
5. ^ Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.1 (http://www.aos.ro/
site_mod/Istoric/ASR.pdf)

Bibliografie
Tudor Vianu, Ion Barbu, București, Cultura Națională, 1935; ed. a II-a, Editura pentru
Literatură, 1965
Tudor Vianu, Introducere în opera lui Ion Barbu, București, Editura Minerva, 1970
Basarab Nicolescu, Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, Editura pentru Literatură,
București, 1968; ediția a II-a, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004
Dinu Pillat, Ion Barbu, București, Editura Tineretului, 1969; ed. a II-a, revăzută și adăugită,
Editura Minerva, 1982
Dorin Teodorescu, Poetica lui Ion Barbu, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1978
Șerban Foarță, Eseu asupra poeziei lui Ion Barbu, Timișoara, Editura Facla, 1980
Mircea Scarlat, Ion Barbu - poezie și deziderat, București, Editura Albastros, 1981
Marin Mincu, Ion Barbu - eseu despre textualizarea poetică, București, Editura Cartea
Românească, 1981
Marin Mincu, Opera literară a lui Ion Barbu, Editura Cartea Românească, 1991
Marin Mincu, Poezia lui Ion Barbu, Constanța, Editura Pontica, 1995
Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu și poetica postmodernismului, Editura Cartea Românească,
1993; ediția a II-a, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2006
Alexandru Ciorănescu, Ion Barbu, (monografie), București, Editura Fundației Culturale
Române, 1996
Mihaela Brut, Poetica și lirica lui Ion Barbu. Mentalități afine, Iași, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, 2003 [1] (http://thor.info.uaic.ro/~mihaela/barbu/index.html)
Sorin Popescu, Fascinantul Ion Barbu/Dan Barbilian, Edit. Monitorul Oficial, Colecția Indedit

Alte referințe despre lucrările lui Dan Barbilian/Ion Barbu

Wladimir G. Boskoff, Bogdan Suceavă - Barbilian Spaces: the History of a Geometric Idea,
Historia Mathematica 34 (2007), pp. 221–224.
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B (http://acad.ro/bdar/armembriLit.ph
p?vidT=B)
Riga Crypto, drogurile și legionarii (http://www.adevarul.ro/cultura/Riga_Crypto-drogurile_si_le
gionarii_0_501550111.html), 18 iunie 2011, Ionela Roșu, Adevărul
Valori ale culturii naționale: Ion Barbu - 38 ani de la moarte (http://www.amosnews.ro/arhiva/val
ori-ale-culturii-nationale-ion-barbu-38-ani-moarte-11-08-2009), 11 august 2009, Amos News

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Barbu&oldid=13352344

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 aprilie 2020, ora 08:08.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.